Jump to content

A 20-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Poartă deschisă pentru comedie

GALAŢI. Noua ediţie, a XX-a, a Festivalului Naţional de Comedie, se va desfăşura la Galaţi între 3 şi 12 octombrie. În juriu sunt invitaţi un regizor şi un director de teatru din Viena, precum şi o trupă din Belgia, care va veni pentru a doua oară la Galaţi, după cum ne-a confirmat actorul Vlad Vasiliu, directorul Teatrului Dramatic „Fani Tardini’’, principalul organizator. Din Bucureşti urcă pe scena festivalului teatrele Metropolis, Masca, Compania „La Motoare’’, UNATC, Bulandra şi Teatrul Mic, apoi mai sunt trupe din Braşov, Ploieşti, Piatra-Neamţ, Brăila, Oradea, Braşov şi evident din Galaţi. Festivalul e cu premii, ca în anii precedenţi. În cele zile de festival avem 18 piese de teatru, work-shop-uri şi lansări de carte. Gazdele au pregătit pentru acest eveniment trei premiere, anume „Falstaff’’ după William Shakespeare, în regia lui Ion Sapdaru, „Camerista Zerline’’ de Hermann Broch, un one-women-show cu Florina Cercel, în regia lui Dan Stoica, plus o a treia piesă, cu care gălăţenii vor să ajungă la Avignon, anume „Tot ce se dă’’ de Ioan Peter, în regia lui Eugen Făt.

http://www.atac-online.ro/19-08-2008/Po ... medie.html

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

A XX-a editie a Festivalului National de Comedie are loc in octombrie

Galatiul devine 'capitala comediei' in perioada 3-12 octombrie cand orasul dunarean este gazda Festivalului National de Comedie. Ajuns la cea de-a XX-a editie festivalul va avea ca director si selectioner unic pe criticul de teatru Natalia Stancu. Pe durata celor zece zile de festival, pe scenele Teatrului "Fani Tardini" si la Casa de Cultura a Studentilor vor putea fi vizionate 19 reprezentatii, doua ale teatrului gazda si 17 ale teatrelor invitate, din Bucuresti, Piatra Neamt, Iasi, Braila, Satu Mare sau Ploiesti.

In cadrul evenimentului, vor fi prezentate spectacolele "Jacques sau supunerea" de Eugen Ionesco, in regia lui Florin Fatulescu, "In rolul victimei" de Vladimir Presniakov, in regia lui Felix Alexa sau "Cafeneaua", un music-hall, a carui regie si scenariu poarta semnatura lui Mihai Malaimare. Actrita Florina Cercel va deschide festivalul, pe 3 octombrie, cu un one - woman - show "Camerista Zerline" de Hermann Broch, o productie a Teatrului Dramatic "Fani Tardini", in regia lui Dan Stoica, informeaza Agerpres. Tot in prima zi de festival se va juca si spectacolul "O creatie colectiva" dupa Ion Creanga, in regia lui Alexandru Dabija. Spectacolul lui Dabija este o productie a Teatrului Tineretului Piatra Neamt, care va fi prezent la eveniment cu inca un spectacol, "Un barbat si mai multe femei" de Leonid Zorin, regia fiind semnata de Louise Danceanu. Teatru de Nord Satu Mare va aduce la Galati spectacolele "Gaitele" de Alexandru Kiritescu si "Barbierul din Sevilla feat Pescarusul", in regia lui Eugen Fat. Din Capitala vor fi prezente spectacole ale Teatrului Mic - "Jacques sau supunerea", Teatrului Metropolis - "In rolul victimei", Teatrului Masca - "Cafeneaua", dar si o productie a UNATC-ului, "Bolnavul inchipuit" dupa Moliere si o productie a companiei de teatru "D' AYA", "Dragostea dureaza trei ani", un spectacol regizat de Chris Simion.

Festivalul se va incheia pe 12 octombrie, cu Gala decernarii premiilor si cu prezentarea spectacolului invitat "Domnul Sisif" de Radu F. Alexandru, in regia lui Mircea Cornisteanu, o productie ArCub (Centrul de Proiecte Culturale al Primariei Municipiului Bucuresti).

Evenimentul este organizat de Teatrul Dramatic "Fani Tardini", primul teatru din tara care a organizat, in 1976, un Festival al Comediei.

http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-431 ... ombrie.htm

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Festivalul Naţional de Comedie - 19 spectacole în zece zile

A XX-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie, care va debuta la sfârşitul săptămânii viitoare la Galaţi, e una aniversară, anul acesta stând sub semnul centenarului Fani Tardini, mentorul spiritual al "Dramaticului" gălăţean. Nu mai puţin de 14 trupe vor oferi iubitorilor de teatru din Galaţi zece zile pline de spectacole. Cele 19 piese ce vor intra în competiţie vor fi prezentate în sala mare a Teatrului Dramatic, în sala Studio, ce va fi inaugurată cu această ocazie, precum şi la Casa de Cultură a Studenţilor. În afară de participanţii tradiţionali (Teatrul "Maria Filotti" din Brăila, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi, şi, evident, Teatrul Dramatic "Fani Tardini"), anul acesta vor mai fi prezente la Galaţi şi o serie de trupe care sunt la debut în cadrul Festivalului de Comedie. Este vorba despre Teatrul de Nord din Satu Mare, Teatrul Metropolis, Teatrul Undercloud - Lăptăria lu' Enache sau Compania Passe-Partout, ultimele trei din Bucureşti. "Şi anul acesta selecţia pieselor a fost făcută de Natalia Stancu, după care noi am luat legătura cu teatrele respective. Unele au confirmat, altele, în special cele din Bucureşti, au avut pretenţii prea mari, aşa că am renunţat", a spus directorul Teatrului Dramatic, Vlad Vasiliu.

Cât costă biletele

Festivalul nu va avea o intrare unică în ce priveşte preţul. În principiu, cele mai multe piese vor costa 27,3 lei, excepţie făcând, din nou, teatrele din capitală, pentru care biletul va costa 31,5 lei. Cei care doresc să vadă tot festivalul şi au în vedere achiziţionarea unui abonament, trebuie să ştie că vor beneficia şi de o reducere. Astfel, un abonament pentru toate spectacolele va costa 450 de lei, cu aproximativ 100-150 de lei mai puţin decât suma totală pe care aţi plăti-o dacă aţi cumpăra bilet pentru fiecare spectacol în parte. Pe lângă cele 19 spectacole mai puteţi participa în perioada festivalului la diverse ateliere, dezbateri şi lansări de carte.

Programul complet al reprezentaţiilor

Vineri, 3 octombrie

Ora 18,00 - Deschiderea oficială a Festivalului Naţional de Comedie

Ora 18,30 (Sala Teatrului Dramatic) - Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galaţi - Camerista, de Hermann Broch - preţ intrare 27,3 lei

Ora 20,30 (Sala Casei de Cultură a Studenţilor) - Teatrul Tineretului Piatra Neamţ - OO!, creaţie colectivă după Ion Creangă - preţ intrare 27,3 lei

Sâmbătă, 4 octombrie

Ora 17,00 (Sala Casei de Cultură a Studenţilor) - Teatrul Metropolis - În rolul victimei, de Vladimir Presniakov - preţ intrare 31,5 lei

Ora 20,00 (Sala Teatrului Dramatic) - Teatrul Tineretului Piatra Neamţ - Un bărbat şi mai multe femei, de Leonid Zorin - preţ intrare 27,3 lei

Duminică, 5 octombrie

Ora 17,00 (Sala Studio a Teatrului Dramatic) - Teatrul Dramatic "Fani Tardini" - Tot ce se dă, de Ioan Peter - preţ intrare 21 lei

Ora 19,00 (Sala Teatrului Dramatic) - Teatrul de Nord Satu Mare - Bărbierul din Sevilla feat. Pescăruşul - preţ intrare 27,3 lei

Luni, 6 octombrie

Ora 17,00 (Sala Casei de Cultură a Studenţilor) - Teatrul Mic Bucureşti - Jaques sau supunerea, de Eugene Ionesco - preţ intrare 31,5 lei

Ora 19,00 - (Sala Teatrului Dramatic) - Teatrul de Nord Satu Mare - Gaiţele, de Alexandru Kiriţescu - preţ intrare 27,3 lei

Marţi, 7 octombrie

Ora 17,00 (Sala Casei de Cultură a Studenţilor) - Teatrul Undercloud - Lăptăria lu' Enache / La Motoare Bucureşti - Dragostea ţine 3 ani, regia Chris Simion - preţ intrare 31,5 lei

Ora 19,00 (Sala Teatrului Dramatic) - Teatrul "Maria Filotti" - Mai cântă o dată, Sam!, de Woody Allen - preţ intrare 27,3 lei

Miercuri, 8 octombrie

Ora 17,00 (Sala Casei de Cultură a Studenţilor) - UNATC Bucureşti - Bolnavul închipuit, de Moličre - preţ intrare 27,3 lei

Ora 20,00 (Sala Teatrului Dramatic) - Teatrul de Stat Oradea - Chiriţa euro-parlamentară, după Vasile Alecsandri - preţ intrare 27,3 lei

Joi, 9 octombrie

Ora 17,00 (Sala Casei de Cultură a Studenţilor) - Teatrul Masca Bucureşti - Cafeneaua, music-hall cu scenariul şi regia semnate Mihai Mălaimare - preţ intrare 31,5 lei

Ora 20,00 (Sala Teatrului Dramatic) - Teatrul "Sică Alexandrescu" Braşov - Fanteziile sexuale ale soţului meu aproape că m-au înnebunit, de John Tobias - preţ intrare 27,3 lei

Vineri, 10 octombrie

Ora 17,00 (Sala Casei de Cultură a Studenţilor) - Compania Passe-Partout - Rencontres, regia şi scenariul Dragoş Huluba şi Violeta Totir - preţ intrare 27,3 lei

Ora 19,00 (Sala Teatrului Dramatic) - Teatrul "Toma Caragiu" Ploieşti, D'ale carnavalului, de I.L. Caragiale - preţ intrare 27,3 lei

Sâmbătă, 11 octombrie

Ora 17,00 (Sala Casei de Cultură a Studenţilor) - Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi - Audiţia, de Alexandr Galin - preţ intrare 27,3 lei

Ora 20,00 (Sala Teatrului Dramatic) Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galaţi - Falstaff, de William Shakespeare - preţ intrare 27,3 lei

Duminică, 12 octombrie

Ora 18,00 (Sala Teatrului Dramatic) - Gala decernării premiilor

Ora 18,30 (Sala Teatrului Dramatic) - ARCUB - Domnul Sisif, de Radu F. Alexandru - preţ intrare 31,5 lei

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27027

Link to comment
Share on other sites

Galaţii, în sărbătoarea comediei

Timp de 10 zile, începând de mâine, Galaţii devin din nou capitala comediei. A hohotelor de râs - de care am dori şi noi să ne molipsim! - în care abundă ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Comedie. Gazdă şi principal organizator al manifestării este Teatrul "Fani Tardini", al cărui sediu, recent restaurat şi modernizat, aduce un plus de ambianţă sărbătorii prilejuită de impresionanta desfăşurare... de forţe, pe care genul teatral, poate cel mai iubit de public, o propune la a XX-a ediţie. Vor „poposi", aşadar, în inima oraşului de pe Dunăre (între 3 şi 12 octombrie) 19 spectacole create în 15 teatre. În program, creaţii ale teatrelor Mic, Metropolis şi Masca din Capitală, spectacole ale Naţionalului din Iaşi, Braşov, Oradea, Satu Mare, Piatra Neamţ, Ploieşti, Oradea, selecţia purtând semnătura criticului de teatru Natalia Stancu, directorul artistic al Festivalului. La diversitatea ofertei contribuie şi companiile "La Motoare" şi "Passe-partout", care reprezintă mişcarea alternativă, de "underground", şi care explorează cu îndrăzneală noi spaţii de joc şi forme de comunicare.

Festivalul include piese de Shakespeare, Moliere, Kiriţescu, Goldoni, Caragiale, dar şi actualizări sau abordări estetice inedite ale unor clasici români, precum Alecsandri ("Chiriţa parlamentară") sau Ion Creangă şi a sa "Punguţa cu doi bani", devenită, graţie fanteziei lui Al. Dabija şi actorilor - încântătoarea montare "Oo".

Cei care preferă dramaturgia sfârşitului de secol XX, se vor putea proiecta şi în universul teatrului "absurd" al lui Eugen Ionescu, sau vor face cunoştinţă cu viziunea unui Galin, sau a fraţilor Presniakov asupra durerilor (aducătoare de "râsu-plânsu") specifice societăţilor în tranziţie. Publicul va fi atras sau contrariat de scepticismul şi cinismul unui Woody Allen, de francheţea şi dinamica sufletească a unui Fr. Beigbeder, ori de "Fanteziile sexuale..." invocate în registrul umorului şi ale ironiei de John Tobias. Graţie selecţiei judicioase a spectacolelor, acestea vor alterna suita comediilor satirice cu cele lirice, texte substanţiale cu unele lejere, spuma replicilor, cascadele de jonglerii verbale, surpriza situaţiilor şi explozia gagului din teatrul de bulevard cu dinamica antrenantă ori cu limbajul atât de sugestiv al mimei. Efectul ideal ar fi cel al râsului cu lacrimi, dacă nu chiar al plânsului în hohote de râs...

În cadrul Festivalului vor evolua, sub bagheta unor directori de scenă reputaţi, sau a unor talente promiţătoare - amintim numele lui Felix Alexa, Florin Fătulescu, Claudiu Goga, Andrei Mihalache, Lucian Sabados, Puiu Şerban, Andrei Mihalache ori Chris Simion şi Bogdan Drăgulescu - actori importanţi din câteva generaţii. După evoluţia Florinei Cercel, din prima seară, vor intra în scenă Adriana Trandafir şi Cristian Iacob, Radu Gheorghe, Mihai Bica, Tudor Tăbăcaru şi Cătălina Ieşeanu de la Piatra Neamţ, Doina Deleanu şi Teodor Corban de la Iaşi, Marius Manole, Răzvan Vasilescu şi Dana Dogaru, distinsă cu Premiul UNITER (rol secundar) pentru crochiul ei pitoresc şi suculent din "În rolul victimei" (un spectacol de măiestrie regizorală şi modernitate a limbajului scenic semnat, la Teatrul Metropolis, de către Felix Alexa).

Şi acestea sunt doar câteva din numele care vor face ca sălile să devină neîncăpătoare.

Festivalul se va încheia cu un spectacol "melan-comic" în care îşi dau replica, îndrumaţi de regizorul Mircea Cornişteanu, doi monştri sacri ai teatrului românesc, Ileana Stana Ionescu şi Ion Lucian.

Evantaiul ofertelor generoasei întâlniri artistice gălăţene include şi un simpozion despre actualitatea comediei şi vitalitatea ei artistică, moderat de Florica Ichim; un work-shop axat pe "valenţele tragi-comice ale grotescului" (ce va fi animat de prof. univ. Miklos Bacs de la Universitatea din Cluj-Napoca, unde înfloreşte o promiţătoare şcoală de teatru). Nu vor lipsi nici prezentările cărţilor unor scriitori galăţeni sau lansările ultimelor apariţii editoriale (monografii, eseuri, antologii de dramă contemporană), datorate Revistei Teatru Azi - Fundaţia Camil Petrescu.

La loc de cinste se va afla cea mai "caldă" tipăritură din seria "Galeria artiştilor români", consacrată Ginei Patrichi. Destinul artistei care a debutat în oraşul de pe malul Dunării şi a continuat cu strălucite creaţii la "Bulandra", este evocat în această carte de către Mircea Morariu.

http://www.curierulnational.ro/Evenimen ... &tip=toate

Link to comment
Share on other sites

Camerista Zerline, în regia lui Dan Stoica - a treia premieră la "Dramatic"

A treia premieră a Teatrului Dramatic "Fani Tardini" din Galaţi are loc în preziua startului Festivalului Naţional de Comedie. Astăzi, de la ora 19,00, regizorul Dan Stoica vă propune Camerista Zerline, o piesă de Hermann Broch. Reprezentaţia este, de fapt, "One-Woman-Show" cu Florina Cercel, în care vor mai apărea actriţele Elena Negoiţă şi Liana Tofan. Această comedie va putea fi, de altfel, văzută şi în deschiderea Festivalului, vineri seară de la ora 18,30. Preţul de intrare pentru reprezentaţia de astăzi este de 16,8 lei.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27213

Link to comment
Share on other sites

A început Festivalul de Comedie

Poftă bună la teatru!

A XX‑a ediţie a Festivalului de comedie gălăţean: ghirlande de flori la intrarea în teatru, fanfară în stradă, oficiali şi oficiale pe trepte, cordon de poliţişti comunitari care să împiedice publicul curios să spargă uşile, artificiile pregătite... Nimic din toate acestea! Liniştit, ca între prieteni mari, am văzut discreţie, linişte şi totuşi sărbătoare... Vineri, zi de post - festin, numai de Teatru: deschiderea oficială şi două spectacole, pe două scene.

Şi totuşi, publicul care stă şi în picioare la premierele Dramaticului a fost mai puţin la deschiderea de vineri. Fără ca numărul locurilor goale să fie chiar supărător, la deschiderea oficială sala nu a prea gemut de lume. Directorul teatrului, actorul Vlad Vasiliu, observa că avem, se pare, un public pragmatic, care aşteaptă să înceapă prima piesă din program, fiind mai puţin interesat de anunţurile de dinainte, din deschidere. O idee: şi deschiderea ar putea fi, de ce nu, ca la Cannes ori Oscar, un spectacol. Dar să nu vorbim de film în casa teatrului... Oricum, deşi e precampanie electorală, n‑au prea fost VIP‑uri locale...

A început în 1976...

Festivalul de la Galaţi a început în 1976, sub titlul "Colocviu despre Arta Comediei" - a amintit în deschidere directorul teatrului, Vlad Vasiliu, care a omagiat‑o pe Fani Tardini. Şi i‑a evocat apoi pe câţiva dintre toţi cei cunoscuţi şi necunoscuţi publicului care au pus umărul la crearea longevivului festival ‑ întrerupt doar puţină vreme. A fost evocat astfel criticul Valentin Silvestru şi secretarul literar al teatrului, Aurelia Cazacu. Cineva l‑a amintit imediat pe fostul director de atunci şi de mai târziu al teatrului, regretatul actor Mihai Mihail. Oricum, întotdeauna vor rămâne destui oameni care mai trebuie pomeniţi.

Competiţie selectă, juriu select

La fel de cald ca şi în alţi ani, directorul festivalului, Natalia Stancu, ne‑a făcut poftă de Teatru, trecând în revistă spectacolele din toată ţara care se vor înfrunta pentru premii anul acesta. În faţa unui juriu select. Maestrul Constantin Codrescu, mare actor de teatru şi film al generaţiei de aur, profesor de teatru, regizor - a regizat la Brăila şi Galaţi! "În Anglia ar fi fost de mult sir, înnobilat pentru ceea ce face, de regina Angliei!" Apoi, trei critici din generaţii diferite. Marinela Ţepuş - directoarea Teatrului "George Ciprian" din Buzău, "singurul nostru teatru pe proiecte din ţară, pe care îl conduce cu mână sigură şi cu rezultate excelente." Este directoarea unui festival "concurent cu al nostru" - un festival al vedetelor. A fost după revoluţie secretar literar al teatrului gălăţean, apoi la "Nottara" Bucureşti, unde a promovat actori şi dramaturgi "din ultimele valuri". Al doilea critic: "un reprezentant al criticii tinere": Daria Dimiu, "cu fine antene critice, cu intuiţii din cele mai subtile, un cercetător pasionat, deschis la înnoirea expresiei teatrale, care face o punte minunată cu tradiţia; o tradiţie pe care a moştenit‑o din familie: tatăl său, Mihai Dimiu, fiind un regizor căruia îi datorează enorm teatrul românesc şi foarte multe generaţii de actori şi regizori." Al treilea critic: Ştefan Oprea, profesor la Iaşi, "care a bătut în zeci de ani toată ţara, a fost şi la Galaţi, a văzut foarte multe spectacole. Este un autor de cărţi extrem de importante, consacrate teatrului şi filmului românesc." Încheie lista juriului Tino Geirun, regizor născut la Brăila, care de mulţi ani a creat în Austria "o apreciată şcoală de teatru şi un foarte apreciat teatru vienez, în relaţii excelente cu municipalitatea Vienei. Se raportează la proiecte europene importante şi a stabilit multe puncte de comunicare cu fenomenul teatral românesc."

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27289

Link to comment
Share on other sites

One woman show

Recitalul Florinei Cercel

* "Camerista" - un tur de forţă!

În deschiderea Festivalului de Comedie, vineri seara, pe scenaTeatrului Dramatic "Fani Tardini", îndrăgita actriţă a Naţionalului bucureştean Florina Cercel a susţinut un adevărat recital! Foarte greu de dus, de unul singur, într-un timp de joc normal pentru o echipă întreagă, o partitură - atât de ofertantă! - ca acea din piesa "Camerista", semnată de autorul austriac interbelic Hermann Broch! Montarea teatrului gălăţean, după "reţetă" - adică, cu o cunoscută actriţă din Capitală, a fost creată de regizorul Dan Stoica, care a semnat şi adaptarea scenică. În rol secundar, fără replică, ca un decor viu la jocul Florinei Cercel - actriţa Liliana Tofan. Scenografia, simplă, care lasă actorilor mână liberă, este semnată de Gabriela Bondărăscu-Catargiu. Mişcarea scenică, interesantă, este condusă de Loredana Jurje.

Textul - de fapt o monodramă: discursul unui singur actor - amintirile unei cameriste despre dragostea sa de clasa a treia din urmă cu 40 de ani, cu o serie întreagă de întâmplări pline de acţiune, povestite, cu trădări urâte, gelozii, răzbunări, o moarte (o crimă?) este foarte interesant. Actriţa vorbeşte unui personaj invizibil, i se adresează cu "domnule" şi abia spre final "domnul" devine chiar sala. Am remarcat o calitate pe care actriţa, deja răsplătită cu multe premii, a demonstrat-o: vocea. Chiar şi din culise, sau atunci când întorcea spatele scenei, vocea se auzea profund, aşa cum se întâmplă mai ales cu actorii din vechea şcoală.

Ca să fim drepţi, prima piesă din festivalul de comedie nu a fost o comedie. O dramă întunecată, cu atât cu cât râsu-plânsu poate ascunde cinismul şi paradoxurile vieţii, dar nu umor. Nu a fost destul remarcat contrastul, aducător probabil şi de ceva umor, dintre bunătatea servilă afişată a cameristei bătrâne şi furia, speranţa, nebunia servitoarei-femeie din tinereţe, sedusă de stăpânul pe care ea l-a sedus... N-au fost, probabil de aceea, aplauze în timpul spectacolului. În final, s-a aplaudat însă mult.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27288

Ce‑a fost mai întâi: oul sau regia?

O‑o‑o, ce de oo!

* Râsete întrerupte de replici...

Regizorul Alexandru Dabija numeşte "creaţie colectivă" (şi, prin entuziasmul interpretării, chiar pare a fi) montarea "Oo!", de la Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, jucată în prima seară a festivalului. Pe scena Casei de Cultură a Studenţilor, unde a "jucat" şi publicul, din micul amfiteatru de scaune construit la cucurigu, adică suuus, pe scenă. Cucurigul mi‑a venit de la cel mai important personaj al întâmplării, "cucoşul" din povestea lui Creangă. Scena s‑a umplut cu ouă - să fi fost vreo două sute? Mâncate, sparte, mutate, într‑o coregrafie uluitoare, cu joc popular, ce ne‑a făcut să exlamăm "O!", ba chiar "Oo!" ‑ vorba titlului ales pentru adaptarea "Punguţei cu doi bani". O "poveste cu tâlc potent şi impotent", după cum scria criticul Mihaela Michailov, ba chiar "un prim manifest al capitalismului românesc", după cum susţine cronicarul Constantin Vică.

Mi se pare important să‑i dau în vileag pe toţi, că toţii actorii s‑au întrecut să ne distreze şi să se distreze, jucând cu o bucurie pe care o mai găseşti pe la montările studenţeşti, cu o lucrătură inteligentă pe care o dau doar regizorii buni (Dabija nu şi‑a dat în petic, zic eu, decât într‑o micuţă scenă "din alt film"; cu extratereştri) şi cu care teatrul nemţean ne‑a obişnuit. Au mimat, au cules "oo" , au cântat din glas şi au dansat, s‑au făcut că merg cu trăsura etc. etc. etc: Nora Covali, Ecaterina Hâţu, Cătălina‑Geanina Eşanu (o "babă" tânără super!), Arina Ivan, Andreea Gavriliu, Cezar Antal (Bine mai cântă băiatul ăsta, "live", la scripcă! Şi joacă fain.), Daniel Beşleagă, Ionuţ Cucoară (boier în pielea sa!), Dragoş Ionescu şi Tudor Tăbăcaru. Adică "fimei" şi "oamini", după cum scrie pe afişul spectacolului. Scenografia, uşor de luat sub braţ, vine parcă din bătătura lui Creangă şi e semnată de Ioan Murariu. Muzica: populară d´aia bună! Limba spactacolului: moldovenească neaoşă, nu subţiată, ci uleioasă ca vinul, din vremea cronicilor păstrată. Cu măscări cu tot, de, ca pe la ţară, când e spectacol pentru adulţi. De altfel, badea Creangă se uita în sală la Junimea dacă sunt cumva femei în auditoriu. Atunci o lua, gingaş, "pe uliţa mică"... Dar dacă erau numai dumnealor boierii scriitori, o lua mai "pe uliţa mare". Aşa cum a fost vineri, când ne‑am stricat de râs!

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27289

Link to comment
Share on other sites

Metropolis, cu o comedie absurdă

A fi sau a nu fi victima

Voi muriţi o singură dată, eu mor în fiecare zi sau, mă rog, de câte ori şi când vreau eu. Mi se rupe! Mesajul pe care îl construieşte personajul Valea (bine jucat de Marius Manole) în piesa bucureştenilor de la Metropolis n‑a fost gustat chiar de toţi cei prezenţi sâmbătă seară la sala "Dramaticului". Spectatorii au râs, unii cu poftă, alţii amar, dar În rolul victimei nu e tocmai o comedie în sensul clasic al cuvântului. E drama unei societăţi absurde, superficiale, guvernată de relaţii ratate între generaţii, evocată în piesa fraţilor Vladimir şi Oleg Presniakov printr‑un umor negru de o rară fineţe. Personajul adus la rampă de regizorul Felix Alexa se joacă puţin cu moartea. E un inadaptat prin excelenţă, nu are niciun chef de conformism, aşa că îşi alege o meserie ciudată: joacă rolul victimei la toate reconstituirile poliţiei. Astăzi înjunghiat, mâine înecat, a treia zi împuşcat, Valea ştie bine că, în societatea actuală, a muri e fapt divers, aşa că face mişto de existenţa celor din jurul său. Îi provoacă şi îi manipulează, atât pe cei de la serviciu, cât şi pe părinţii săi, dar nu pentru a obţine beneficii, ci doar pentru plăcerea proprie de a se juca. Personajului interpretat de Marius Manole i se rupe de moartea sa în formă continuată, dar şi de viaţa ternă a celor din jurul său.

În rolul victimei nu e "un conflict intergeneraţional", cum spune Valea la un moment dat, doar la nivelul personajelor, ci şi la cel al actorilor. Răzvan Vasilescu şi Dana Dogaru (se) joacă printre tineri actori. Iar tinerii actori le răspund pe măsură. "Conflictul" lor e productiv. Iar scena monologului primului căpitan, interpretat de Răzvan Vasilescu, e genial construită. O revoltă "cu spume" la adresa tinerii generaţii, care a ajuns să trăiască în dorul lelii, aşa, în general.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27289

Teatrul Tineretului Piatra Neamţ

Despre femei, cu mult umor

Un bărbat şi mai multe femei este o mostră de umor sănătos, un text care, deşi pe alocuri are tentă misogină, oferă câteva tipologii feminine credibile. Piesa lui Leonid Zorin, regizată de Louise Dănceanu pentru Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, te duce pe o pistă falsă în prima parte. Ai senzaţia că e despre felul în care un om normal o ia razna din cauza nebunilor din jurul său. Bine, e şi despre asta, dar, mai presus de toate, e despre femeie. Şi despre formele în care o găsim în societate. Recepţionista acră, doctoriţa abuzată sentimental, colega ipohondră, călătoarea pisăloagă, poetesa dementă şi şefa dură (toate jucate de Cătălina Ieşanu) sunt variante pe care personajul Garonski (Tudor Tăbăcaru) trebuie să le înfrunte în încercarea sa de a se dovedi sănătos. "Este suficient să te supui unui singur gest de nebunie şi toată viaţa ta s‑a dus pe tobogan", spune la un moment dat Garonski. El se supune şi suferă consecinţele, apoi schimbă registrul într‑un final făcut parcă pe gustul publicului dornic de răzbunare. De fapt, întreaga piesă este una pentru public. E un antrenant joc de scenă, cu treceri succesive din realitate în vis şi viceversa, un captivant spectacol în doi.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27289

Link to comment
Share on other sites

Satu Mare în festival

Teatrul bate filmul

"Bărbierul din Sevilla Feat. Cehov ‑ Episodul I: Întâlnirea / A Talkálkozás", jucată duminică seara pe scena Dramaticului, de Teatrul de Nord Satu Mare, e un colaj între povestea după nuvela lui Beaumarchais şi "Pescăruşul" scriitorului rus. Cele câteva scene sau replici alese de Eugen Făt (adaptare şi regie artistică) par să fi transmis un meta‑mesaj: că teatrul bate filmul. În spectacol, pentru realizarea unei pelicule despre "dragoste, nu‑i aşa", un regizor monden aduce la zi istoria lui Figaro, a contelui Almaviva şi a celei de care e îndrăgostit, Rosine. E pretextul pentru o serie de scene insolite,a la "Agentul 007", altele desprinse din "Living Las Vegas" sau dintr‑o întâlnire în spaţiu a doi cosmonauţi. Eugen Făt a găsit o sursă la fel de inepuizabilă de râs şi în jocul cu statutul actorilor, pe platourile de filmare, sau în raportul lor cu personajele ideale pe care le încarnează în film. Figaro (Dorin Zachei Ceoarec) e plin de el, are kilogramele prezentate drept avantaj, i se spune "maestrul" şi este adulat de regizor, pe când contele Almaviva (Ionuţ Oprea a fost foarte convingător), "debutantul" mic, slab şi promiţător, dar căruia i se repetă că nu are pic de talent. Din jocul acesta, în care regizorul de film taie şi spânzură după criteriile unui episod cu succes la publicul larg, actorii ies învinşi. În acest moment intervin vocile din "Pescăruşul", care, ce‑i drept, nu au nimic din spumosul comediei, dar îi salvează pe actori din trivial sau banal. De aici şi rupturile bruşte de ritm şi nu totdeauna gustate de public, de la comic la tragic. Pentru o piesă de o oră şi 45 de minute, fără pauză, finalul pe secvenţe de film proiectate a părut puţin prea lung.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27312

Link to comment
Share on other sites

Cu Teatrul Undercloud

La o "mega-petrecere de divorţ"

"Bine ai venit la petrecerea mea de divorţ" mă întâmpină Cristi Iacob - alias Marc Marronier - imediat ce am urcat pe scenă (unde erau aşezate scaunele pentru spectatori) şi mă pofteşte să iau loc. Ceilalţi "petrecăreţi" îşi ocupă şi ei locurile, cei care nu încap pe scenă se aşează cuminţi pe jos. Un domn "la patru ace" îl mănâncă doar din priviri pe Cristi când îl pofteşte şi pe el să ia loc pe jos, pentru că scaunul îi fusese ocupat de altcineva. Fără să ne dăm seama, spectacolul "Dragostea durează trei ani" al Tetrului Undercloud/Trupa de la Motoare/Lăptăria Lu' Enache a început deja. Atmosferă caldă pe scena de la Casa de Cultură a Studenţilor. Ne simţim ca nişte prieteni invitaţi la o petrecere. Nu de nuntă, ci de divorţ. Este prezentă şi amanta divorţatului Marc - Alice (Gabriela Iacob) şi prietenul lor gay Jean (Vitalie Bichir). O aşteptăm pe fosta nevastă Anne (Adriana Trandafir) - care are obiceiul să întârzie, ne anunţă fostul ei soţ. Între timp, nu pierdem timpul, aflăm şi de ce am fost invitaţi la o petrecere de divorţ: la nuntă vin, de obicei, toţi prietenii, dar la divorţ te lasă de unul singur.

Spectatori - protagonişti

Încetul cu încetul, concepţia regizorală a lui Chris Simion ne ajută să scăpăm de inhibiţiile de spectator. Ne vine chiar să-i batem pe umăr pe protagoniştii - organizatori de petrecere - care se strecoară în vieţile noastre şi ne ademenesc cu tot felul de filosofii. Cam din acelea pe care le rosteşti la un pahar, iar a doua zi, te dezici de ele. Dar şi acestea au, fără îndoială, farmecul lor. "Dacă nevasta îţi devine prietenă, e cazul să-i propui unei prietene să-ţi devină nevastă"; sau: "Dragostea ia sfârşit atunci când nu te mai poţi întoarce"; sau: " Dragostea ţine trei ani. În primul an - cumpărăm mobila, în al doilea an - mutăm mobila, în al treilea an - împărţim mobila" sau "Iubita mea, te-am înşelat cu un scop nobil - supravieţuirea speciei" sunt genul de aforisme spuse de protagonişti cu aerul unor adevăruri mari şi universal valabile. Însă tot ei sunt cei care revin apoi asupra ideilor, le reformulează, le neagă prin ceea ce fac şi gândesc. Piesa e o continuă pendulare între râs sănătos şi surâs îngheţat pe buze, între veselie deşănţată şi noduri în gât. Spectacolul (care e o adaptare după cartea cu acelaşi nume a lui Frederic Beigbeder - autor foarte la modă) îşi propune o demitizare cinică a iubirii, o coborâre din "abisurile" unde ne-am obişnuit să o plasăm, cel puţin teoretic. Iubirea eşuează în monotonie, plictiseala, şabloane şi mereu e cineva mai sexy în preajma care să îţi umple fanteziile şi până la urmă să te conducă la divorţ.

Cât durează dragostea?

Discuţiile se învârt în jurul unei singure întrebări "Cât durează dragostea?". Marc ne asigură că numai trei ani. Spre finalul piesei nici el nu mai crede acest lucru. Deşi se aşteaptă ca la împlinirea a trei ani de când este împreună cu Alice să se întâmple un cataclism, în secunda următoare o cere în căsătorie. Aceasta refuză, deşi tocmai divorţase şi ea de fostul soţ ca să poată rămâne numai cu Marc. E momentul când frivola amantă începe să profite de sfaturile şi experienţa fostei soţii - Anne - care i-a spus "Căsătoria distruge dragostea".

A fost o bucurie să-i revăd pe Adriana Trandafir şi pe Cristi Iacob - doi actori de o energie debordantă, menită să electrizeze publicul. N-am ştiut ce să admir mai întâi, naturaleţea cu care au jucat, spontaneitatea, capacitatea firească de a dialoga permanent cu publicul, farmecul, interpretarea remarcabilă, ritmul alert pe care l-au menţinut tot timpul. Ceilalţi doi, Gabriela Iacob şi Vitalie Bichir, s-au menţinut şi ei la înălţime.

Am plecat din sală cu sentimente contradictorii şi poftă de un pahar de vorbă cu prietenii, semn că atmosfera spectacolului a reuşit să mă bântuie şi după stingerea reflectoarelor.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27355

Link to comment
Share on other sites

Brăilenii, pe Broadway

"Mai cântă o dată, Sam!"

"Mai cântă o dată, Sam!" este una dintre comediile scrise de Woody Allen (transpusă şi cinematografic) preluată de regizorul Bogdan Drăgulescu şi montată la Teatrul "Maria Filotti" din Brăila. O comedie spumoasă, de care s-au bucurat gălăţenii prezenţi, marţi seară, la festival.

Titlul piesei este una dintre replicile memorabile din "Casablanca", iar textul reia în variantă modernă şi parodică povestea trio-ului Rick-Ilsa-Victor, prin intermediul noilor protagonişti Allan-Linda-Dick. Nevroticul Allan Felix (interpretat în mod reuşit de Valentin Terente) este nu doar un critic de film din San Francisco, ci un adevarat maniac al cinematografului, îndeajuns de obsedat de "Casablanca", încat să îşi dorească să poată emana şi el măcar o fărâmă din farmecul şi siguranţa lui Bogart. Proaspăt părăsit de soţie, Allan se trezeşte intr-o depresie din care bunii lui prieteni căsătoriţi Linda (Cătălina Nedelea) şi Dick (Marcel Turcoianu) încearcă să îl scoată, aranjându-i tot soiul de întâlniri. Allan nu reuşeşte decât să o dea în bară spectaculos de fiecare dată, "beneficiind" din plin de efectele nefaste ale măştii de dur pe care a încercat să o suprapună timidităţii sale. În cele din urmă, Allen sfârşeşte prin a se îndrăgosti de Linda, soţia neglijată a bunului său prieten Dick - tipul omului de afaceri, cu câte două trei telefoane în buzunar, mereu pe fugă. Linda e la fel de nevrotică şi angoasată ca şi Allen, astfel că între ei se naşte începutul unei poveşti de dragoste, reprimată însă înainte să dea peste cap viaţa celor trei prieteni. Cam aceasta ar fi povestea, împănată din belşug cu umor în stilul lui Woody Allen, pe care actorii brăileni au reuşit elegant s-o pună în scenă. Spectatorii au râs în hohote fie de complexatul Allen - care încearcă să pară cuceritor şi sexy, reuşind doar să trântească şi să spargă totul în jurul său din cauza emoţiilor, fie de succesiunea damelor cu care se întâlneşte Allen încercând să-şi uite soţia - una mai trăsnită decât cealaltă. Momente de haz inepuizabil au oferit însă pendulările protagonistului principal între viaţă şi imaginaţia împănată din belşug cu scene din film, ca şi conversaţiile închipuite cu Humphrey Bogart, care intervine în cele mai tensionate situaţii şi îi dă sfaturi sau îl lasă baltă, după caz. Spectacolul bine construit, a avut ritm, atmosferă (la crearea căreia au contribuit scenografia şi costumele frumoase create de Daniela Drăgulescu), dar şi muzică originală semnată Liviu Prossi.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27354

Link to comment
Share on other sites

Cristi Iacob

"Merită să joci ca să pui oamenii pe gânduri"

Cristi Iacob s-a născut la Galaţi. Pe 18, luna aceasta, împlineşte 40 de ani. E un actor cu mult farmec şi cu un mare talent în a menţine buna dispoziţie în jur. Nu poţi să nu te miri de unde atâta energie şi cum găseşte timp să le facă pe toate. Este actor la Teatrul Mic, dar colaborează şi cu alte companii teatrale din Bucureşti şi din ţară. Joacă în filme, scrie scenarii, compune versuri. La Galaţi, a venit cu piesa Teatrului Undercloud - "Dragostea durează trei ani" - considerată un mare succes. Jucase cu o seară înainte în Lăptăria lu' Enache. L-am prins pentru un scurt interviu pe fugă, înainte să plece la Tulcea, unde a doua zi avea spectacol...

- Chiar crezi că dragostea ţine trei ani?

- Nu cred, dragostea ţine cât vrea ea. E păcat că totuşi ţine destul de puţini ani. Şi foarte puţini mai cred în ea. Mai ales în zăpăceala asta materialistă...

- Crezi în dragoste la prima vedere?

- Normal. Din moment ce cred în teatru...

- Ştiu că ai trecut printr-un divorţ şi că ai în prezent o iubită - Gabriela Iacob. Te vei căsători cu ea?

- Nu ştiu. Nu mai contează căsătoria. Mi se pare aşa stupidă. Vine unul cu tricolorul pe burtă să-mi spună mie pe cine să iubesc. E-o tâmpenie. În faţa lui Dumnezeu, iei fata de-o aripă şi te duci în munţi. Restul sunt tâmpenii.

- Cu ce te mai lauzi?

- Acum m-am apucat de scenaristică, o să-mi intre un film la PRO - e cu haiduci. Plec în turnee, am de scris o grămadă.

- Scoţi o carte?

- Puţin cam timid în materie de aşa ceva. Mi se pare că poezia e ceva foarte personal, intim. Deşi e nevoie de lirism în marasmul ăsta. Dar o să încerc. O să mă dezbrac de caracter într-o zi, mă îmbăt şi mă duc să-i spun unui editor, publică-mă, că te bat.

- Cum e să joci pe scena de la Galaţi, comparativ cu Lăptăria lu' Enache?

- E altfel. E un spectacol gândit pentru club, unde omul e altfel, e mai relaxat, bea o bere. Oamenii interacţionează altfel, se bucură mai mult. Aici devine ceva oficial. Plus că e un spectacol un pic mai răutăcios. Nu e tocmai "Apus de soare"

- Cu ce sentimente revii la Galaţi?

- Mă întorc în copilăria mea. Chiar dacă nu am mai păstrat legătura de când s-a prăpădit săraca mama. Aveam o mamă bună şi deşteaptă. M-a învăţat să pun mâna pe carte, să citesc. Eu eram cam derbedeu.

- Cum a reuşit?

- Citea ceva şi râdea. S-a dus să ia pâine, a pus cartea pe noptieră şi când a plecat mi-a spus să nu cumva să-mi bag nasul în carte, că nu-i pentru copii. Bineînţeles, la întoarcere m-a găsit cu nasul în carte.

- Ce părere aveţi despre textul piesei?

- E foarte mişto. E un pic franţuzit şi din vârful buzelor, un pic misogin, de dragul misoginismului, dar îmi place. E puţin superficial. Seamănă cu autorul, pe care am avut ocazia să-l cunosc. În jumătate de oră se îmbătase criţă.

- Ai venit la festival să câştigi un premiu?

- Doamne fereşte, nu! Nu pot să spun că nu mi-ar plăcea să câştig, dar nu asta e adevărata măsură. A venit după piesă la mine o domnişoară şi mi-a spus că voia să se mărite, dar după ce a văzut piesa mi-a spus că se mai gândeşte dacă să facă pasul acesta. Pentru asta merită să joci. Să pui oamenii pe gânduri.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27380

Link to comment
Share on other sites

Teatrul "Sică Alexandrescu" - în Festivalul de Comedie

Umor american, în travesti braşovean

Problemele sexuale îi fac întotdeauna să plângă pe cei care le întâmpină şi să râdă pe absolut toţi ceilalţi. Este poate crud, dar cât se poate de adevărat. Ideea, exploatată de dramaturgul american John Tobias în piesa "Fanteziile sexuale ale soţului meu aproape că m‑au înnebunit", i‑a plăcut regizorului Şerban Puiu, care a construit, cu echipa Teatrului "Sică Alexandrescu" din Braşov, o comedie în cel mai pur stil bulevardier, un spectacol care, evident, i‑a făcut să râdă în hohote pe spectatorii veniţi, joi seara, la cea de‑a doua piesă a zilei de la Festivalul de Comedie. Unii au râs poate mai verde, dar, de amuzat, s‑a amuzat toată lumea. Răsturnări de situaţii, jocuri de cuvinte, atribute fizice ale actorilor exploatate la maximum - Mihai Bica (dl. Griffin), un actor de peste 1,90 m, arăta cum nu se poate povesti travestit în femeie ‑, o muzică bine aleasă, pe lângă decorurile inspirate semnate de Luana Drăgoiescu, au constituit reţeta perfectă a unei comedii accesibile, primită cu entuziasm de publicul gălăţean. Dincolo de umorul de suprafaţă, problemele sexuale ale fiecărui protagonist ascund însă altele, de profunzime, izvorâte din frustrări şi neputinţe. Zbaterea personajelor de a‑şi depăşi propria condiţie nu este amuzantă decât la prima vedere. Hoţul bolnav de ulcer, martor fără voie al unui inedit menaj a trois (impecabil Dragoş Dumitru în acest rol) are un singur ţel: să scape viu dintr‑o situaţie limită şi, dacă se poate, cu prada sa. Ceea ce şi face, după un şir de incredibile umilinţe, fugind cu sora dnei Griffin, Luise (Viorica Geantă Chelbea), care îşi redescoperă curajul de a trăi după ce soţul o părăseşte pentru o adolescentă. Administratorul voyeur (Demis Muraru) nu are suficient tupeu să‑şi transpună fanteziile în realitate, dar, pe de altă parte, i se pare nedemn să fie înlocuit cu hoţul: "Ce poate să facă el, un criminal, nu pot să fac eu, un cetăţean onest?". Drept pentru care, intră în rolul atribuit de dna Griffin (Gabriela Butuc), care încearcă să‑şi refacă viaţa de cuplu după reţetele, la modă în America, unei cărţi motivaţionale, de tipul "Ajută‑te singur!". În final, se dovedeşte că singura reţetă care funcţionează este apropierea pe care doar dragostea şi încrederea o pot crea şi care, până la urmă, este un afrodiziac mai puternic decât transpunerea în realitate a oricărei fantezii.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27405

Link to comment
Share on other sites

"Ludwig, Nicolo & Jo"

Muzica râsului sănătos

"Ludwig, Nicolo & Jo". Mihai Bisericanu, Radu Gheorghe, Georgeta Ciocârlan. Improvizaţie, pantomimă, muzică. Un spectacol fără vârstă, adaptabil, cu siguranţă altul, la fiecare reprezentaţie. Şi dacă pentru Jo întâlnirea cu giganţii Ludwig van Beethoven şi Nicollo Paganini poate fi copleşitoare, pentru aceştia, un pian, o vioară, două scaune, două proiectoare şi talent cu nemiluita sunt ingredientele suficiente ale unei reţete de succes. Spectacolul n‑are pretenţia unei comedii clasice, dar, de pe altă parte, nici nu are nevoie de mijloacele elaborate ale acesteia. În primul rând, pentru că muzica este un limbaj universal, pantomima la fel - de altfel, de‑a lungul anilor, el a fost jucat cu succes la Bonn, în 2003, s‑a jucat timp de două stagiuni la Teatrul Naţional din Bucureşti, la Bruxelles, de Ziua francofoniei, în Viena, la Koln. În al doilea rând, cei 20 de ani de experienţă actoricească ai lui Radu Gheorghe, plus cei 20 ai lui Mihai Bisericanu, mare parte petrecuţi şi studiind muzica, s‑au dovedit un motor neobosit pentru improvizaţiile care se înlănţuie, cu ritmicitate şi eleganţă, pe parcursul jocului. Spun joc, pentru că actorii chiar se joacă: unul cu celălalt, amândoi cu tânăra lor parteneră de scenă, cu sala, în întregul ei şi chiar cu unele spectatoare.

Deşi râsul este o consecinţă firească, aşteptată, a oricărei comedii, spectacolul de joi după‑amiază a fost şi o lecţie despre viaţă. Care este mai mult tristă, decât veselă, ba uneori sumbră de‑a dreptul, dar care merită trăită. Până la ultimul zâmbet, până la ultima notă. Şi chiar dincolo...

"Ludwig, Nicolo & Jo" este un spectacol reuşit, care ar fi meritat, la Galaţi, mai mulţi spectatori decât a avut. Şi cu siguranţă o sală plină ‑ la o oră mai îndepărtată de cea la care ies oamenii de la serviciu - ar fi pus mai bine în valoare jocul actorilor. Care, însă, cu generozitatea caracteristică marilor talente, au dat măsura măiestriei lor actoriceşti ca şi când ar fi fost priviţi de sute de spectatori. De pierdut, au pierdut ceilalţi. Noi, cei din sală, am plecat cu zâmbetul pe buze şi mai bogaţi.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27404

Link to comment
Share on other sites

Compania "Passe-Partout D.P."

Crochiuri dine din muzică şi gest

Un spectacol în doi actori, în care muzica şi mişcarea devin creatoare de sens în defavoarea cuvintelor, poate aduce zâmbetul pe buzele publicului la fel ca oricare altă comedie. Actori şi realizatori ai spectacolului, Dragoş Huluba şi Violeta Totir, de la Compania de teatru "Passe Partout D.P." ne-au demonstrat-o în "Rencontres", reprezentat vineri în cadrul Festivalului Naţional de Comedie. "Rencontres", adică o serie de întâlniri, în diferite epoci şi ipostaze, între o ea şi un el. Sau, la fel de bine spus, întâlniri migăloase între public şi sunete, între spectatori şi gesturile celor de pe scenă. Alegând pantomima şi punând-o în relaţie, uneori, cu melodii celebre ("Besa me mucho") sau cu scene cunoscute de film, actorii "spun" mai multe decât pot arăta în carne şi oase. Ca exemplu, scena controlului până la piele de la intrarea pe aeroport, a cărei originalitate constă în modul în care se finalizează: aşa goi, devin Adam şi Evam împărţind un măr din cauza căruia, de fapt, s-a înroşit de "bip"-uri linia de control.

De menţionat că elevii formaţi de compania lui Dan Puric acentuează faptul că promovează spectacole de mişcare şi expresie, şi nu un teatru-dans, cele două stiluri având în comun lipsa replicii. Sentimentele adevărate, frumuseţea, inefabilul vieţii, dragostea, toate sunt dincolo de cortina zgomot a străzii ordinare, între cele două acorduri de pian cu care începe şi se termină spectacolul. O reprezentaţie de o fineţe extraordinară, jucată cu succes şi în străinătate, pentru care gălăţenii se pare că nu sunt pregătiţi încă, de vreme ce, vineri după-amiaza, sala Casei de Cultură a Studenţilor era neaşteptat de goală.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27427

Teatrul "Toma Caragiu" Ploieşti

Un "D'ale carnavalului" clasic

D'ale Carnavalului, pusă în scenă de artiştii de la Teatrul "Toma Caragiu" Ploieşti, e una dintre acele reprezentaţii de care I.L. Caragiale ar fi fost mai mult decât mulţumit. Textul e păstrat cu sfinţenie, personajele sunt construite exact pe tiparul descris în piesă, aproape nimic nu forţează limitele piesei, aşa cum probabil că a fost gândită ea de marele dramaturg român. O punere în scenă clasică, fără intervenţii regizorale majore, în care s-a mizat în special pe jocul actoricesc, pe imagine (în special prin intermediul costumelor) şi pe recrearea unei atmosfere specifice pieselor lui Caragiale. La capitolul actori, se remarcă, în mod evident, Mihai Coadă, în rolul Iancu Pampon, pe care probabil că jumătate din sala de la "Dramaticul" gălăţean nu ştia de unde să îi ia vocea atât de cunoscută, întrucât chipul era acoperit de o barbă stufoasă. Şi chiar dacă nu l-au recunoscut dintr-un celebru sitcom românesc, spectatorii i-au recunoscut totuşi meritele de a fi făcut un rol bun. Nici Crăcănel (George Frâncu) nu a "scăpat" de aprecierile publicului, fiind numărul unu în materie de gaguri. D'ale Carnavalului, în regia lui Lucian Sabados, trăieşte în special datorită imaginii, create prin intermediul unor costume ce-ţi fură privirea şi te duc într-o lume complicată, plină de intrigi spectaculoase. Din păcate, comunicarea actorilor cu publicul a fost aproape inexistentă la reprezentaţia de sâmbătă seară, rare fiind situaţiile în care spectatorii au reacţionat la jocul scenic.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27426

Premiile festivalului

"Oo!" - cel mai bun spectacol

* Gălăţenii Cosmin Panaite, Tania Ganea, Iulian Costea şi Marius Smântână au primit premiul pentru debut * Niciun rol masculin pe gustul juriului * Lucian Pînzaru - câştigătorul Premiului special al "Vieţii libere" pentru interpretarea din "Falstaff"

Festivalul de Comedie de la Galaţi a ajuns, ieri, la momentul final şi de bilanţ, acordarea premiilor. Juriul - format din Constantin Codrescu (preşedinte) Marinela Ţepuş, Daria Dimiu, Tino Geirun şi Ştefan Oprea - ne-a surprins prin două noutăţi conţinute de palmaresul festivalului gălăţean ajuns la cea de-a XX-a ediţie. Prima a fost instituirea unui nou premiu - "Arici" - prin care juriul şi-a dorit să "înţepe" spectacolele care au convins mai puţin. Nu ştim dacă Premiul "Arici" va deveni o tradiţie pentru festival, dar el a fost acordat anul acesta spectacolelor "Chiriţa europarlamentară" (Teatrul de Stat din Oradea) şi "Bărbierul din Sevilla feat. Cehov" (Teatrul de Nord din Satu Mare).

O altă surpriză a fost faptul că nu s-a acordat premiul pentru cea mai bună interpretare masculină. În schimb, au fost trei nume de actriţe care au reuşit să impresioneze juriul: Valentina Popa şi Oana Albu - ambele de la Teatrul Mic din Bucureşti - au primit câte o menţiune pentru rolurile din "Jacques sau supunerea", în timp ce premiul pentru cea mai bună interpretare feminină a revenit Cătălinei Ieşanu, de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, pentru rolurile din "Oo!" şi "Un bărbat şi mai multe femei".

Premiul pentru debut - acordat de Fundaţia "Sandu Pârvu" - l-au câştigat cei patru tineri proaspeţi angajaţi ai Dramaticului gălăţean - Cosmin Panaite, Tania Ganea, Iulian Costea şi Marius Smântână - pentru rolurile din "Tot ce se dă".

Premiul special al juriului a revenit spectacolului "Rencontres" al Companiei "Passe-Partout" din Bucureşti.

Ştefan Caragiu şi-a adjudecat premiul pentru cea mai bună scenografie la montările "Audiţia" (Teatrul Naţional din Iaşi) şi "Jacques sau supunerea" (Teatrul Mic din Bucureşti).

Pe lângă premiul pentru cea mai bună interpretare feminină, piesa "Oo!" a trupei din Piatra Neamţ a mai adunat alte două distincţii - premiul pentru cea mai bună regie pentru Alexandru Dabija şi premiul pentru cel mai bun spectacol.

Cotidianul "Viaţa liberă" a acordat, aşa cum obişnuieşte în fiecare an, un premiu special care, acum, a revenit actorului gălăţean Lucian Pânzaru, pentru memorabilul rol Falstaff, din piesa cu acelaşi nume. Pe noi ne-a convins.

Festivităţii de premiere a urmat un regal actoricesc susţinut de Ileana Stana Ionescu şi Ion Lucian. Apoi cortina a căzut. Ediţia a XX-a s-a sfârşit, trăiască a XXI-a ediţie!

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27428

Link to comment
Share on other sites

În final de festival

"Domnul Sisif" - o poveste despre iubire şi timp

"Şi doar am vrut să am grijă să nu‑mi intre rimelul în ochi, din cauza plânsului", declara, după spectacolul "Domnul Sisif", una dintre actriţele Dramaticului gălăţean. Dacă priveai în jur, mai mulţi spectatori ieşiseră de la piesă cu ochii umezi. Ileana Stana Ionescu şi Ion Lucian şi‑au dat, duminică seara, în spectacolul regizat de Mircea Cornişteanu, adevărata măsura a măiestriei şi experienţei artistice. Textul lui Radu F. Alexandru e o poveste despre iubire şi trecerea timpului şi oferă celor doi mari actori nişte partituri deosebite. Ideea centrală e că iubirea şi devotamentul faţă de partenerul de viaţă sunt uneori lucruri chiar mai grele decât urcatul unei stânci pe munte. Dar merită încercat: într‑un cuplu, dragostea reuşeşte să anihileze teama de moarte şi ideea de moarte, chiar şi după patruzeci de ani de convieţuire. Pentru că, aşa cum afirmă personajul interpretat de Ileana Stana Ionescu, nu moartea în sine e spaima cea mai mare, ci neputinţa de a‑ţi umple golul până la momentul respectiv. Domnul Sisif propune ca remediu o întoarcere în timp: "Mâine la 12 fix, o luăm de la capăt!", îşi anunţă el solemn consoarta. Ca şi cum nu s‑ar fi cunoscut de‑o viaţă întreagă, protagoniştii se întâlnesc pe o bancă în parc, încercând să se redescopere. Tachinările, replicile curtenitoare, declaraţiile de dragoste, plecările, reîntoarcerile reuşesc să umple golul existenţial prin trăirile pe care le provoacă celor doi. "Te‑ai bucurat, ai fost geloasă, ţi‑a bătut inima mai repede. Ai trăit. Asta e important!!, încearcă să‑şi convingă soţia domnul Sisif. Restul e numai o călătorie, fie ea şi imaginară, spre momentul final. Povestea credibilă până la ultimul detaliu, datorită interpretării nuanţate a celor doi maeştri ai scenei româneşti, ne‑a oferit nouă, spectatorilor, momente intense. Ne‑a determinat să trăim şi să retrăim.

Ileana Stana Ionescu

"Eu îmi trag seva din teatru"

‑ Vă identificaţi cu personajul din "Domnul Sisif"? Şi dacă da, cu ce reuşiţi să umpleţi golul?

‑ Vreau să spun că această piesă a accentuat în mine o stare existentă. Dacă eu aş fi scris această piesă, nu aş fi modificat nimic. Este un adevăr al existenţei care pe mine mă devorează şi încerc să depăşesc această stare. A fost o mare bucurie să fiu alături de domnul Ion Lucian şi este o mare bucurie că publicul receptează cu atâta sensibilitate aceste lucruri. Încerc să depăşesc această stare de disperare. Şi, în mod surprinzător, ca şi în piesă, reuşesc... Atunci când ai nişte idealuri cum sunt cele ale profesiei mele, cred că e totuşi ceva mai uşor. Sau atunci când găseşti şi în familie nişte resurse. La urma urmei, trebuie să‑ţi procuri şi singur motivaţii mai mici sau mai mari ca să te alimentezi cu forţă.

‑ Chiar aşa, de unde această forţă şi acest firesc pe scenă?

‑ Chiar nu ştiu să spun. Cred că vine din structura mea şi din dragostea pentru meserie.

‑ Aţi făcut până în 2004 parte din viaţa politică...

‑ A fost o conjunctură... Am reprezentat minoritatea italiană în Parlamentul României. A fost o experienţă foarte interesantă, am cunoscut o grămadă de oameni, iar viaţa parlamentară de atunci era foarte diferită de ce se vede acum. Acum nu‑mi plac multe lucruri, nu numai în viaţa politică, ci şi în viaţa culturală, în special, în rabatul care se face la calitate, trivialitatea care ne inundă pe toate căile.

‑ Aţi mai vrea să candidaţi?

‑ Nu, nu, nu.

‑ De ce?

‑ Mi‑a ajuns. Au fost patru ani de experienţă deplină. Dar m‑au rupt de teatru. Nu poţi să faci şi una şi alta. Am mai jucat, dar am fost departe patru ani de viaţa teatrală şi nu mi‑a plăcut. Din teatru, eu îmi trag seva.

‑ Ce proiecte aveţi?

‑ Să fiu sănătoasă în primul rând, să fiu lângă inima soţului şi a copilului meu, ei sunt totul pentru mine. Am şi nişte proiecte teatrale care sper să se materializeze. Am o propunere şi pentru un film serial. (Ion Lucian: "Joci în serial. Am auzit cuvântul "serial". Nu ţi‑e ruşine cu el?") E scris de nişte oameni deosebiţi, aceia care au făcut "Lombarzii" şi scriu bine. Va fi ceva aparte, veţi vedea.

Maestrul Ion Lucian:

"Adevărul răzbate la suprafaţă fără artificii"

‑ Credeţi că viaţa alături de o femeie este o muncă de Sisif?

‑ După o convieţuire de ani şi ani de zile, capeţi un fel de legături indestructibile, fiecare cuplu face un fel de flux de temperament, de gândire şi idei, devine o fiinţă unică. Nu cred că viaţa alături de o femeie e o muncă de Sisif. Munca de Sisif ar trebui să fie încercarea permanentă de a‑ţi înţelege partenerul. Aici nu trebuie să faci niciodată concesii. Este singurul secret al unui cuplu, dacă vrea să reziste. Înţelegerea şi întrajutorarea. Aşa cum spun şi în piesă, dacă dragoste nu e, nimic nu e. Am certitudinea, siguranţa că dragostea e singurul liant.

‑ Cum reuşiţi să fiţi atât de firesc pe scenă?

‑ Vine de la Dumnezeu, dar şi de la profesorul meu care s‑a numit Ion Manolescu şi care a spus că atunci când ai adevărul în tine, aparatul psihomotor exprimă exact ceea ce trebuie. Actorul nu trebuie să facă eforturi să se caute, când are adevărul în el, atunci adevărul răzbate la suprafaţa creaţiei fără să fie nevoie de artificii.

‑ Ce mai face Ion Lucian?

‑ Aştept cu nerăbdare terminarea clădirii care e încă în construcţie pentru Teatrul Excelsior. Acum suntem la finisarea interioară a teatrului, care va ieşi o bijuterie şi cu nişte perspective senzaţionale pentru că va fi un teatru ultramodern, cu posibilitatea abordării tuturor modalităţilor teatrale, pornind de la teatrul tradiţional antic, până la cele mai moderne forme şi spaţii de spectacol. Sunt 12 ani de când mă lupt pentru acest teatru cu toate inerţiile şi inepţiile, cu toate duşmăniile, ca şi cum aş fi construit o clădire de ruşine, de dezmăţ. Am vrut să fac un teatru pentru tinerele generaţii, pentru care statul român n‑a cheltuit niciun cent. Cu toate acestea, am avut tot felul de dificultăţi. Acum se pare că s‑a limpezit cerul şi probabil în ianuarie vom avea o deschidere oficială.

‑ Veţi veni la următoarea ediţie a festivalului de la Galaţi cu o piesă pusă în scenă de noul teatru?

‑ Dacă vă dă ideea asta bună să‑l continuaţi, vin sigur. La Galaţi venim cu drag. A existat o perioadă când teatrele din Bucureşti veneau la Galaţi ca să‑şi confirme succesele. Era o atmosferă şi un climat cultural pentru care Bucureştiul era gelos. Dacă mă invitaţi, sigur vin.

‑ Nu facem noi invitaţiile...

‑ Nu‑i nimic. Dumneata poţi scrie. Fă scandal. Că în ţara asta numai cu scandal poţi obţine ceva...

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27455

Link to comment
Share on other sites

Interviu cu regizorul câştigător al "ariciului"

Ion Sapdaru - foc şi pară

* Regizorul spectacolului care a primit un cactus drept "premiu" la Festivalul de Comedie se dezlănţuie la adresa juriului şi a conducerii Teatrului Dramatic "Fani Tardini"

- Cum vi s-a părut ediţia de anul acesta a Festivalului Naţional de Comedie de la Galaţi?

- Mă bucur că festivalul s-a ţinut în clădirea proaspăt reparată a teatrului, trebuie să fac o reverenţă în faţa celor care au refăcut teatrul într-un termen atât de scurt, e o minune ca în zilele noastre o instituţie de cultură să fie renovată într-un termen record. Clădirea Teatrului Naţional din Iaşi, unde sunt angajat, zace în paragină de trei ani şi abia dacă s-au ras pereţii pentru o nouă tencuială, pe când la Galaţi s-au găsit oameni fermi şi iată că "Fani Tardini" arată ca o bijuterie. Festivalul de anul acesta a găzduit o diversitate admirabilă de spectacole, o selecţie impresionantă de pe mai toată harta României teatrale. Am văzut câteva spectacole de comedie foarte bune, o mulţime de actori, şi tineri, şi de alte vârste, dornici să se afirme şi să facă performanţă. Aş avea de reproşat câteva lucruri organizatorilor, nu o voi face însă, ştiind cât de greu se materializează un festival acum, când ţara are atâtea pe cap.

- Publicul?

- M-a mirat o oarecare lipsă de interes a publicului gălăţean pentru festival, lucru care nu s-a întâmplat în alţi ani. Gălăţenii sunt dornici de comedie, sunt, de altfel, fini consumatori de comedie. Una peste alta, festivalul s-a întâmplat, este un fapt deja istoric, mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment în care am avut şi eu două spectacole, unul montat chiar la "Fani Tardini".

- Cum aţi lucrat cu trupa de la Galaţi?

- Trupa de la "Fani Tardini" are un loc aparte în sufletul meu, aici am făcut câteva spectacole care m-au determinat să-mi mobilizez toate forţele creatoare, este o trupă care nu admite să fie dusă cu zăhărelul, mereu trebuie să fii pregătit pentru repetiţii, este o trupă dornică de autodepăşire, traversează însă o perioadă anevoioasă, datorită unei conduceri aiuristice, fără program, unicul scop fiind menţinerea cât mai îndelungată la putere. Pentru asta sunt sacrificaţi actorii şi tehnicienii. Unii dintre ei au şi început să plece din teatru. Teatrul este condus de doi oameni drăguţi, călduţi, chiar simpăticuţi pe alocuri, dar care nu au HAR pentru aşa ceva. Deseori am avut o dorinţă chinuitoare să le spun: oameni buni, relaxaţi-vă, nu sunteţi veşnici, are să vă pedepsească timpul, amintiţi-vă de predecesori, sunteţi şi voi actori, ce Dumnezeu, chiar pe fraţii voştri îi trataţi ca pe nişte şerbi? Pentru că prea des îmi amintea atmosfera din teatru a feudalism. Nu voi insista pe lucruri concrete, alţii trebuie să se ocupe de asta, voi insista însă pe faptul că trupa teatrului �Fani Tardini� este una meritorie şi trebuie respectată.

- Cum comentaţi faptul că aţi primit "ariciul" drept premiu?

- Trebuie să-l felicit pe bătrânul combinator în sacou sângeriu, a dat o lovitură de maestru. Îl felicit pentru această copită de aur pe care mi-a dat-o şi mie, dar şi lui Eugen Făt. Cu mine e clar: să nu mă mai vadă acolo, că-l apucă fandacsia, şi pe el, şi pe alt "animator de teatru" care se ceartă cu bufetiera şi rupe bilete la intrare (unde eşti tu, Mihai Mihail, Doamne?). Dar de ce a trebuit să-l execute pe Făt? Sunt măgulit că motivaţia pentru acest premiu a fost rostită de un regizor de meserie, un mare anonim de care n-au auzit nici aricii. Eu personal am văzut două spectacole ale lui, unul chiar la Festivalul din Galaţi, şi am fost trist. Îmi pare rău ca n-am fost la decernarea premiilor, am ratat un moment unic în viaţa mea să vad feţele acestor personaje care se credeau la premiile Oscar, am auzit că unul dintre ei umbla cu un cactus, "trofeul meu". Ce idee nenorocită să inventezi aceste premii! Înţelegeam să fie numit premiul "cea mai proastă regie", acceptam fără să crâcnesc titulatura. Ce vină au însă teatrele din Oradea şi din Satu Mare? Îmi cer scuze public de la trupa teatrului din Oradea pentru faptul că i-am târât la 900 de kilometri ca să fie batjocoriţi în halul ăsta, vina este doar a mea. Onorabilii vor spune: nu noi, juriul a hotărât! OK, dar de ce nu s-a acordat premiul pentru interpretare masculină? Au fost câţiva actori senzaţionali în acest festival, o spun cu mâna pe inimă. Printre care şi Lucian Pînzaru! Chiar nu merita acest minunat actor un premiu? (N.R. Actorul a primit un premiu special doar din partea ziarului "Viaţa liberă").

Daţi-mi voie să mă îndoiesc de obiectivitatea acestui juriu. Mă bucur că nu mi-au dat niciun premiu pozitiv, m-aş fi compromis.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27480

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Comedie şi suspans - Festivalul Naţional de Comedie, Galaţi, 2008

În clădirea complet renovată a Teatrului Dramatic "Fani Tardini" Galaţi, strălucind ca o bijuterie, a avut loc cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Naţional de Comedie. Evenimentul în sine s-a desfăşurat obişnuit, fără nici un aer de sărbătoare, cu câte două spectacole pe zi jucate în trei locaţii: sala studio şi sala mare a teatrului sau sala Casei de Cultură a studenţilor. Ca nici într-un alt an nici publicul nu a mai umplut sălile cu toate că oferta a fost destul de diversificată. O altă diferenţă faţă de ediţiile trecute a fost şi cea legată de premii. Pentru prima dată s-a decernat şi "o coroană de spini", aşa cum a anunţat directorul teatrului Vlad Vasiliu, premiul "ariciul", simbolizat printr-un cactus, deşi nu era în regulamentul festivalului. Să meargă vorba înaintea gândului? fiindcă dacă ne gândim la semnificaţia biblică a coroanei de spini, am înţelege că acest premiu este o jertfă. Nu contest decizia juriului, însă e limpede pentru toată lumea că într-un festival, mai ales cu palmares, nimeni nu intră fără a trece de un filtru, or Natalia Stancu, directorul acestui festival, este foarte atentă la acest lucru. E greu să găseşti spectacole de comedie de valoare, dar chiar şi aşa exigenţa dumneaei nu se coboară sub nivelul acela încât să accepte vreun spectacol care să nu fie onorabil măcar pentru public, iar la Galaţi publicul este destul de select.

De altfel şi foaia festivalului scrisă de jurnalişti şi colaboratori de la "Imparţial" a consemnat, dacă nu o părere critică profesionistă asupra celor două spectacole vizate, măcar reacţia sinceră a spectatorului: "O porţie sănătoasă de râs!", "Teatrul de Nord Satu-Mare merită toate aplauzele pe care le-a primit" - a consemnat Mihaela Cornea referitor la "Bărbierul din Sevilla feat. Cehov"- "Actorii totuşi au interpretat foarte bine, muzica a avut versuri originale (de exemplu "Odă bucuriei" pe ritm de populară), ceea ce a făcut ca publicul să savureze o comedie bine regizată" - a consemnat Elena Ostache referitor la Chiriţa europarlamentară a Teatrului de Stat Oradea. Aşa cum se obişnuieşte şi în cadrul acestei ediţii au avut loc lansări de carte în prezenţa autorilor: Dimitrie Lupu şi Mihai Gălăţanu. Deasemenea o importantă carte a lui Mircea Morariu a redat teatrului profilul celei care a fost Gina Patrichi, actriţă ce a evoluat şi pe scena gălăţeană timp de opt ani. Deoarece autorul ei nu a putut veni, cartea a fost prezentată cu mare căldură de editorul şi criticul de teatru Florica Ichim, de Marinela Ţepuş şi Viorica Marinescu. Profesorul de la Universitatea de Teatru şi film Cluj, Miklos Bacs a susţinut un interesant work-shop cu tema: "Valenţele tragi-comice ale grotescului". Într-un cadru restrâns şi datorită slabei participări, Miklos Bacs, după ce a trasat coordonatele teoretice despre ceea ce înseamnă grotesc în teatru, a lucrat cu un grup de elevi de liceu şi studenţi de la actorie un exerciţiu menit să-i aducă la nivelul de energie al punctului zero, punctul de plecare al relaţiei cu personajul şi care conţine tot ce are nevoie un actor. "Punctul zero este momentul dinainte de creaţie, pot să-l numesc şi momentul Dumnezeu, acest sentiment de singurătate în care actorul îşi adună toate energiile psihice şi de unde îşi adună forţele; punctul zero este egal cu grotescul, semnul singurătăţii când simţi în spate o armată de personaje care aşteaptă să sară pe tine", spune Miklos Bacs. De-a lungul celor zece zile, cât a durat festivalul, în perioada 3-12 octombrie 2008, au intrat în competiţie optsprezece spectacole de o mare varietate.

Festivalul a fost deschis de Teatrul Dramatic "Fani Tardini" cu spectacolul Camerista de Hermann Broch, un one-woman-show cu Florina Cercel, în regia lui Dan Stoica, mişcarea scenică de Liliana Jurje şi figuraţie cu Liliana Tofan şi Elena Negoiţă. Nici un moment comic nu a justificat alegerea acestei reprezentaţii destul de subţire şi ca montare. Monologul este confesiunea unei foste servitoare a unei familii nobile despre viaţa ei sentimentală şi admiraţia ei faţă de principiile Baronului care ajunge şi Preşedinte al Tribunalului. Oricâtă trăire a investit actriţa, nu a putut să acopere platitudinea şi simplismul soluţiilor regizorale.

Teatrul Tineretului Piatra Neamţ prezintă spectacolul OO!, creaţie colectivă după Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija şi scenografia lui Ioan Murariu. Când un sens este întors pe toate feţele, pornind de la un motiv aparent încântător doar pentru copii, aşa cum s-a întâmplat cu acest spectacol, nu poţi decât să fii surprins în cel mai plăcut mod posibil. Fiindcă asta au făcut realizatorii acestui spectacol din "Punguţa cu doi bani". Prin soluţii absolut originale (se culeg ouă, se sparg ouă, Cezar Antal bea un litru jumătate de apă - rezolvarea scenică a băutului apei din fântână), care depăşesc uneori tot ce ştiai că s-ar putea întâmpla pe scenă, printr-o simplitate şi un conţinut plin de substanţă, printr-un umor sănătos şi un joc de scenă ingenios, cu secvenţe care intră unele într-altele fără nici o stridenţă, se alcătuieşte magia acestui spectacol care cu siguranţă va rămâne întipărit în inima oricărui spectator. Se folosesc cântece patriotice, cântece folclorice, dansuri populare, vioara, proverbe, comentariul poveştii, se parodiază, se interacţionează cu publicul, se joacă mai multe personaje de către fiecare actor, într-o vervă şi o dezinvoltură greu de egalat. Nora Covali, Ecaterina Hâţu, Cătălina Ieşanu, Irina Ivan, Alina Leonte, Cezar Antal, Daniel Beşleagă, Ionuţ Cucoară, Dragoş Ionescu şi Tudor Tăbăcaru merită toate aplauzele şi toată admiraţia.

Teatrul Tineretului Piatra Neamţ prezintă şi spectacolul lui Louise Dănceanu,Un bărbat şi mai multe femei, după Leonid Zorin. Recitalul actoricesc susţinut de Cătălina Ieşeanu prin partiturile celor şapte femei care-i fac viaţa un coşmar lui Garunski (Tudor Tăbăcaru) este de o mare virtuozitate actoricească, însă cel mai realizat profil este cel al preşedintei de sindicat. Şi Tudor Tăbăcaru are un joc bun, dar care lasă să se vadă în el şi moşu' din OO!. Intriga este simplă: Garunski are nevoie pentru a se angaja de o adeverinţă că este normal. De aici tot coşmarul absurd al situaţiilor prin care trece, de un umor dulce-amar. Ceea ce a atenuat tenta de satiră neagră asupra alienării societăţii prin birocratizare a fost împărţirea acţiunii în două planuri: vis şi realitate. Peste umorul de situaţie, regizoral s-au găsit soluţii de multiplicare a lui: îmbrăcatul pantalonilor în loc de bluză, folosirea tabletelor de tratament în loc de nasturi pentru a nu fi încurcate, jocul din londou, etc.

Un substrat subtil a plutit tot timpul pe acest fond de nebunie a adeverinţelor la adeverinţe: războiul sexelor şi frustrările bărbaţilor familişti. Deşi un spectacol viu, alert, neîncărcat de artificii, cu un final închis, a lăsat o impresie de prea mult.

Teatrul Metropolis Bucureşti cu În rolul victimei de Vladimir şi Oleg Presniakov (traducerea Maşa Dinescu), regia, ilustraţia muzicală şi concepţia video: Felix Alexa; scenografia: Diana Ruxandra Ion, video: Neil Coltofeanu; cântecul japonez: Ada Milea. O piesă realistă care surprinde critic, analitic şi ironic societatea post-comunistă din perspectiva familiei, tinerei generaţii şi a instituţiilor de ordine. Valea (jucat cu sensibilitate de Marius Manole), tânărul care joacă rolul victimei la reconstituirile făcute de poliţie, este tot o victimă. Pe conturul confesiunilor lui (momente proiectate în alb-negru pe cele trei laturi ale decorului; foarte expresiv şi estetic), mai mult abstracte decât concrete, se derulează în paralel cauzele. "Cineva a făcut să ne împotmolim vieţile în wc". Primul căpitan, cel care face anchetele, este insensibilizat şi isterizat de meseria pe care o practică şi este tot o victimă. Părinţii lui Valea duc o viaţă monotonă, searbădă, împotmolită în lipsa de comunicare reală, în tăceri care mocnesc. Cele trei planuri ale vieţii absurde a lui Valea sunt bine îmbinate în angrenajul scenic. Cu toate acestea, spectacolul nu trece de categoria unui spectacol de acţiune, corect făcut, dar sărăcit de intenţia de a capta atenţia publicului prin prezentarea unor cazuri speciale de delincvenţi şi atât. Umorul negru nu trece pragul satirei, nu amplifică dramatismul situaţiilor, de fiecare dată. O singură scenă rămâne memorabilă în tot acest spectacol: cea în care Căpitanul (jucat de Răzvan Vasilescu) are o criză de nervi.

Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galaţi, cu Tot ce se dă, după textul lui Ioan Peter, spectacol montat de Eugen Făt, are o notă proaspătă, atractivă şi interesantă. Ansamblul este alcătuit din schiţe fin trasate unor situaţii din peisajul emigrării, tratate în maniera teatrului absurd. Se mizează mult pe imagine, pe semne teatrale, suprarealiste în cea mai mare parte, pe o coloană sonoră impunătoare (Portishead cu Undenied, Muse, muzică ţigănească interpretată de Mio Mio), augmentată de pasaje muzicale live şi pe povestioare-cheie care dau indicii clare despre personaje. Umorul de o coloratură aparte, ca un zâmbet amar, face suportabilă imaginea dezolantă a condiţiei emigrantului român. Remarcabilă este transpunerea în cele cinci personaje, absolut diferite, a actorului Alin Florea. Un joc destul de fluent, sensibil şi convingător îl au şi ceilalţi trei actori debutanţi: Cosmin Panaite, Iulian Costea şi Marius Smântână, cu o notă mai sus fiind primul menţionat.

Bărbierul din Sevilla Feat. Cehov. Episodul 1: Întâlnirea/A Találkoyás, cu Teatrul Nord Satu Mare, un spectacol de Eugen Făt, este unul dintre cele care au primit "ariciul". Textele la care s-a recurs (din Beaumarchais şi Cehov) nu fac obiectul deconstruirii operelor în cauză sau al vreunui paralelism; ele sunt doar episoade luate de la faţa locului (filmările, aici) pentru exemplificare. Tot ce se întâmplă în acest spectacol de o mare vervă umoristică este o feroce parodiere a lumii teatrului şi filmului: regizori, actori, canoane clasice şi perimate ale regiei, tehnici ultrasofisticate de scenografie, mode şi modele ale actoriei aflate în vogă, într-un cuvânt superficialitatea şi forma fără fond care poate să scufunde talente şi arta, în principal. Lada de gunoi a culiselor este revărsată pe scenă. Spectatorul nu asistă la un spectacol propriu-zis, ci este invitat în laboratorul lui, unde un cameraman aflat în sală filmează tot timpul. El vede şi ce fac actorii în spatele decorului până să-şi facă intrarea, printr-o reflectare a umbrelor lor. Ca nuditatea grotescă a construirii unui spectacol să fie şi mai la vedere se proiectează şi un film, de altfel bine realizat, însă prea lung (video: Cristian Gătina) cu scene din culise. Acest spectacol este un semnal de alarmă tras pentru cei care cred că "nu se poate trăi fără teatru!". Actorii sunt prinşi şi jocul lor este plin de dăruire, bine asumat: Diana Turtureanu, Radu Botar, Dorin Vlad Chico, Lucia Maria Racşan, Andrei Paşca. Se disting printr-o evoluţie absolut de excepţie, Dorin Zachei Ceoarec, în rolul lui Figaro, care şi cântă foarte bine, şi Ionuţ Oprea, în rolul Contelui Almaviva (foarte sensibil şi rafinat). Ce i s-ar putea reproşa cu adevărat lui Eugen Făt ţine de modul cum dozează scenele (anumite lungimi), de trecerile de la una la alta (uneori abrupt), de o aglomeraţie de sensuri şi planuri nu îndeajuns structurate. În rest, a fost un spectacol viu, împotriva celor moarte.

Teatrul Mic Bucureşti vine cu spectacolul Jaques sau supunerea de Eugen Ionesco, traducerea Vlad Russu şi Vlad Zografi, în regia lui Florin Fătulescu şi scenografia lui Liliana Cenean şi Ştefan Caragiu. Într-un decor sugestiv, cu pereţii laterali încărcaţi cu tablouri de familie, personajele intră şi ies prin rama unui mare tablou. Jaques este monstrul familiei, aşa cum declară părinţii lui, pentru că el se izolează în leagănul de copil şi refuză orice comunicare. Balansul dintre infantilismul lui Jaques şi cel al familiei lui este într-un continuu dezechilibru. Toţi încearcă să-i smulgă o vorbă: "dar zii ceva fără să te gândeşti la ce spui!". Replica lu Jaques "îmi plac cartofii cu slănină" este o mare victorie asupra tăcerii lui şi certitudinea că poate fi supus unei alte convenţii: căsnicia. Supunerea lui Jaques este pecetluită prin căsătoria cu frumoasa cu trei nasuri şi nouă degete la o mână. O maşină sofisticată de fabricat ouă (simbol al fecundităţii) este adusă în scenă şi ouăle trec din mână în mână. Jucat mai mult în cheie realistă decât absurdă, spectacolul lasă o puternică impresie de personaje oligofrene, iar comicul este redus la ticurile personajelor. Or la Ionesco, absurdul trebuie împins către grotesc, pentru a-i putea savura ideile. Fiindcă Ionesco nu există în afara meditaţiei, în afara tragismului. Fără acest substrat, spectacolul este de o platitudine plicticoasă. Radu Gheorghe ce mai înviorează atmosfera, cu umorul şi instrumentele lui (acordeon, violoncel, chitară, vioară). Mihaela Rădescu, Radu Zetu, Oana Albu, Tatiana Constantin, Valentina Popa, Avram Birău, Dana Dembinski-Medeleanu şi Radu Iacoban au jucat la unison, fără schimbări de ritm şi fără accente pe starea emoţională.

Teatrul de Nord din Satu Mare, cu piesa Gaiţele, adaptare după Alexandru Kiriţescu, comedie muzicală în regia lui Andrei Mihalache, muzica Dumitru Lupu şi Cristian Dan, decorul lui Cristian Gătina şi costumele realizate de firma Inedit. Dincolo de cortina de muzică, pe versurile marilor poeţi (pe alocuri, adaptate) care a căzut grea peste textul lui Kiriţescu şi aşa lipsit de acţiune dramatică, nu s-a mai putut ajunge la comedie. Romanţarea acestei piese care a făcut carieră în lumea teatrului s-a dovedit a fi o alegere nepotrivită care a scăzut mult tonusul umoristic. Pot fi apreciate separat melodiile nostalgice, corectitudinea mişcării scenice, efortul actorilor, dar nu pot alcătui întregul ca fiind un spectacol al zilelor noastre. Este destul de prăfuit şi e păcat de unii actori care ar fi putut să ridice o mănuşă provocatoare marilor montări. Şi mă refer în mod special la Rora Demeter şi Anca Similar, apoi la Marcel Mirea, Vasile Blaga şi Dorin Ceoarec. O altă problemă ar fi costumele care nu sunt teatrale, nu completează caracterul personajului şi lasă o impresie de stiluri diferite de modă. E doar o montare corectă regizoral, dar într-o viziune nepotrivită.

Teatrul Undercloud de la Motoare/Lăptăria lu' Enache, cu specatcolul Dragostea durează trei ani (Mega-petrecere de divorţ) de Frederic Beigbeder, regia şi dramatizarea Chris Simion, scenografia lui Lian Ionescu, video de Dan Vezentan, coregrafia de Ioana Marchidan. Spectacolul începe cu o invitaţie şocantă pe care o face Cristi Iacob, cel care îl interpretează pe Marc Marronier: "Bine aţi venit în creierul meu!". Caietul program este la fel de inedit: certificatul de divorţ dintre Anne (interpretată de Adriana Trandafir) şi Marc Marronier. Conceput ca un party la care sunt antrenaţi şi spectatorii, povestea destrămării căsniciei celor doi este dezvăluită secvenţial. Într-o manieră realistă, faptele sunt prezentate nonşalant şi destul de frugal. Întâmplarea celor doi nu se aşează cu tensiunile ei, cât mai degrabă cu concluziile ei: "căsătoria este modalitatea sigură să faci praf o dragoste", "divorţul este o dezvirginare mentală". Motivul divorţului este unul des întâlnit: o altă dragoste. Cealaltă poveste de dragoste dintre Marc şi Alice (interpretată de Gabriela Iacob) nu e suficient de convingătoare. Prietenul celor doi a fost interpretat de Vitalie Bichir în aceeeaşi manieră uşor detaşată. Dezvirginarea mentală a spectatorului nu s-a produs, emoţia nu a atins cota vitală. Poate şi fiindcă reprezentaţia a avut loc pe o scenă şi nu în spaţiul original de joc, unde atmosfera de party nu mai trebuia rezolvată.

Teatrul "Maria Filotti" Brăila cu spectacolul Mai cântă o dată Sam de Woody Allen, regia de Bogdan Drăgulescu, scenografia de Daniela Drăgulescu, muzica originală de Liviu Prossi cântată la pian de Cornel Cristei. Într-un decor rafinat, impregnat parcă de personalitatea lui Allen, spectacolul se derulează fluent, ca o prelungire a filmelor ce-l obsedează pe protagonist. Allen are "o magazie de simptome nevrotice" şi toate sunt în legătură cu relaţia lui cu femeile. De aici şi comicul de situaţie, situaţiile fiind destul de ciudate. Fiind critic de film, Allen îşi extrage curajul şi comportamentul faţă de femei din filme, avându-l ca model pe Humphrey Bogart, interpretat cu aplombul necesar de Costică Burlacu. El chiar reuşeşte să aibă acel aer dur-melancolic al lui Bogart. Ingenioasă această apariţie a lui Humphrey în secvenţe filmate (în mărime naturală) sau reale. Tot spectacolul poartă acel aer rarisim din Casablanca, datorită muzicii cântată la pian de Sam, dar şi a umorului fin, plin de candoare. Foarte potriviţi sunt şi ceilalţi actori cu personajele piesei iar jocul lor este emoţionant, cu ritm şi tensiuni bine dozate: Valentin Terente, Cătălina Nedelea, Marcel Turcoianu (cu o notă mai jos), Mihaela Trofimov, Liliana Ghiţă, Emilia Mocanu şi Flori Popa. Un spectacol despre dragoste, despre căsnicia care "poate fi o afacere singuratică", despre film, nu putea să sfârşească decât în maniera finalurilor filmice, spectaculos şi cu hapy-end.

UNATC Bucureşti aduce spectacolul Bolnavul închipuit de J. B. P. Molière, în regia prof. asoc. Mirela Gorea, scenografia de Gabriela Bădina, coregrafia de Elena Păun şi muzica de Delia Nedelea. O scenografie fără pretenţii, o regie destul de străvezie, un joc prea alert, cu multă dăruire a actorilor, dar din alt spectacol, cam astea sunt caracteristicile reprezentaţiei. Interpusă între parantezele unui carnaval, cu muzică şi dans, piesa în sine pierde din dramatism tocmai prin faptul că nu sunt rezolvate cele două planuri în ceea ce priveşte diferenţierea stilului de joc. Dintre actori se detaşează, cu toate că nici ei nu-şi duc peronajul în altă direcţie faţă de ceilalţi: Gabriel Costin şi Valentina Zaharia.

Teatrul de Stat Oradea prezintă Chiriţa europarlamentară, adaptarea de Gabriel Andronache şi Ion Sapdaru după Chiriţa în provincie de Vasile Alecsandri, în regia lui Ion Sapdaru, decorurile Mariei Muscalu, costumele Alinei Dincă şi ilustraţia muzicală de Richard Balint. Fără a denatura tipologia personajelor şi stilul de scriitură, mutând doar acţiunea în zilele noastre, acest spectacol a avut o mare priză la public. Şi nu e de mirare. Nişte nimeni (bârzoveneştii) care au piscină, Mercedes, laptop, celular, etc. şi-şi permit să sfideze un întreg sat, apoi o întreagă ţară, sunt aceeaşi de acum 150 de ani, însă mult mai periculoşi. Prin acest spectacol au fost scoase în evidenţă incompetenţa, incultura şi grosolănia îmbogăţiţilor de carton. Regizoral s-a uzat de elementele comediei într-un mod echilibrat: comicul de limbaj ("Somnorosul ăsta iar a adormit în sufrageria mea cu ochii beliţi în plasmă"), de atitudine, de caracter. O bună notă a dat-o şi comicul costumelor sau accesoriilor (stridenţa hainelor Chiriţei, buzele cu silicon sau părul verde, halatul lui Grigore brodat cu însemnul $ iar costumul de parlamentar era croit prea strâmt, costumul de scafandru al lui Leonaş sau tricoul cu "Guliţă", umbrela şi cărţile nelipsite ale profesorului de engleză).Travestiul făcut de Daniel Vulcu în rolul Chiriţei a fost destul de reuşit ca şi prestaţia celorlalţi actori (Alexandru Rusu, Pavel Sîrghi, Richard Balint, Şerban Borda, Mariana Vasile, Petre Ghimbăşan), mai puţin cea a Adelei Lazăr, interpreta Luluţei, în pasajele în care dansa şi cânta. Inspirate au fost şi cântecele, cu versuri ironice şi usturătoare ("Cântecul banilor", de exemplu).

Teatrul Naţional Bucureşti vine cu spectacolul Ludwig, Nicolo & Jo de Radu Gheorghe. Mihai Bisericanu este Ludwig van Beethoven, Radu Gheorghe joacă rolul lui Niccolo Paganini iar Georgeta Ciocârlan este Jo. Concertul lor începe cu pauze. "Şi la tine începe cu pauze?", întreabă Niccolo, cu şarm. Pe scena cu doar două scaune, un pian şi o vioară, cei doi clovni muzicali reuşesc să improvizeze un umor foarte fin, uzând de pantomimă şi de talentul lor de instrumentişti. Frumoase sunt şi apariţiile lui Georgeta Ciocârlan în dansul cu eşarfa roşie şi bine găsit tonul ei jovial. Construit pe mici scene din viaţă sau din librete, pe o înlănţuire neaşteptată a partiturilor muzicale de genuri diferite, comicul survine din nepotrivirile partiturilor cântate de cei doi, din relaţia dintre artist şi instrument, dar şi dintr-o ingenioasă improvizaţie care face legătura cu sala (la un moment dat actorii îşi aleg cîte o parteneră din sală pe care o invita pe scenă la dans). Excepţional este momentul prezentării unui personaj la trei vârste diferite! Ludwig, Nicolo & Jo este un spectacol special prin originalitatea lui şi pe care numai nişte actori unici îl pot face. Iar Radu Gheorghe ca şi Mihai Bisericanu sunt unici prin faptul că au studiat şi instrumentele, primul vioara, 12 ani, celălalt pianul, 10 ani. Fericita prezenţă a acestui regal în festival s-a datorat înlocuirii spectacolului Actorul de la Teatrul Masca Bucureşti, care şi-a anunţat neprezentarea cu puţin timp înainte de către Mihai Mălaimare, cel care trebuia să susţină one-man showul.

Teatrul "Sică Alexandrescu" Braşov, prezintă spectacolul Fanteziile sexuale ale soţului meu aproape că m-au înnebunit de John Tobias, în traducerea şi adaptarea lui Costin Manoliu şi Anna Maria Popa, regia: Şerban Puiu, decorul: Mihai Mădescu, Costumele: Luana Drăgoiescu. Deşi un text cu miză satirică, pe o temă inedită şi de actualitate, montarea lui în cheie bulevardieră îi dă un aer frugal şi deloc potrivit. Ironia incisivă îndreptată înspre autorii de reţete de viaţă şi succes de care-s pline librăriile americane, se diluează şi-şi pierde efectul. Gagurile ieftine ca şi superficialitatea cu care sunt decupate personajele, fac din acest spectacol o comedie siropoasă din care nu pleci cu nimic.

Rencontres spectacolul de la Compania Passe-Partout Bucureşti, realizat de Dragoş Huluba şi Violeta Totir de la un capăt la altul: scenariu, regie, actorie. Pe o scenă cu doar două scaune, fără decor, este incredibil cum cei doi actori reuşesc să aducă atâtea secvenţe de viaţă şi film doar prin talentul lor. Acest gen de teatru parcă-şi trage seva din esenţele lui pure: expresie, gest, mişcare, dans, pantomimă. Ceea ce te cucereşte de la bun început este simplitatea şi căldura emoţiei pe care o degajă cei doi: un El şi o Ea care sunt mereu altfel, într-o aceeaşi poveste de iubire. Secvenţele, deşi diferite ca poveste, stau într-un echilibru perfect prin firele nevăzute care le leagă: umorul, ironia, jocurile iubirii. Pregătirile pentru o întâlnire, întâlnirea, emoţia primei atingeri, despărţirea, amintirea întâlnirii, trăirile duse până la capătul lumii fără cuvinte şi armonia aceea rară a gestului cu adevăr. Luminile rampei sunt reînviate din câteva mişcări care-ţi lasă senzaţia că ai coborât în timp, într-o sală de cinematograf unde rulează primul film mut. Asta este magia teatrului!, să vezi dincolo de ce se întâmplă pe scenă. Fred Astaire, Ginger Rogers, Charlie Chaplin şi alţi mari actori, step, muzică, pantomimă şi multă emoţie sunt câteva detalii ale unui spectacol neobişnuit, unde până şi amănuntul unei alte rochii pe care o poartă Violeta Totir, pare magic. Iar scenele acelea care ne-au rămas întipărite în minte din Casablanca, Titanic, Cântând în ploaie, Pe aripile vântului etc. trec una într-alta fără să ne dăm seama că actorii sunt aceiaşi. Rencontres este un spectacol pe care nu poţi să-l uiţi şi pe care ai vrea să-l revezi.

Teatrul "Toma Caragiu" Ploieşti prezintă D'ale carnavalului de I.L. Caragiale în regia lui Lucian Sabados. Iată un spectacol la care, deşi nu se recurge la intervenţii inedite pe spaţiul de joc, păstrând şablonul interioarelor, deşi costumele ca şi decorul nu fac un salt în contemporaneitate, totuşi lasă să răzbată un puternic aer al zilelor noastre. De remarcat ingeniozitatea decorului cu încrengătura de rame de ferestre pe peretele frizeriei lui Nae Ghirimia, simbolizând mahalaua. Jucată într-un ritm viu, cu nerv şi dăruire a actorilor, condimentată cu umor de bună calitate, fără stridenţe, piesa şi-a pierdut din suflul firesc în actul II care devine agasant prin repetiţia aceloraşi mişcări de dute-vino pe uşile unei cârciumi de mahala, dar care se redresează în actul III. Un alt deficit ar fi şi costumele de carnaval, mult prea simpliste şi clovneşti. Intriga măruntă a soţilor şi amanţilor înşelaţi, a femeilor care-şi trăiesc viaţa la marginea moralei, a înşelătoriilor şi tertipurilor mărunte, a orgoliilor şi ambiţiilor aprinse de "ochii lumii", fac din detaliile nu lipsite de senzaţii tari o lume recognoscibilă aici şi acum. George Liviu Francu, Clara Flores, Lorena Ciubotaru, Adrian Ancuţa, Cristian Popa, Victor Stănescu, Ioana Perescu, Răzvan Băltăreţu şi Nicolae Nicolaescu au avut o prezenţă onorabilă ce a servit unui joc unitar din care s-au detaşat Mihai Coadă, Ion Radu Burlan, Karl Baker şi Bogdan Farcaş.

Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi, prezintă spectacolul Audiţia de Alexandr Galin în regia lui Claudiu Goga şi scenografia lui Ştefan Caragiu. La cinematograful Cosmos, înr-o sală insalubră, pretendentele la audiţia organizată de japonezul care recrutează tinere pentru show-bis în cluburile de noapte din Singapore, îşi dispută legitimitatea dreptului de a nu fi excluse pe motiv de vârstă, frumuseţe sau lipsa acordului dat de părinţi sau soţi. Provenite din categorii sociale diferite, portretele lor alcătuiesc fresca dramatică a societăţii ruse în perioada de după totalitarism. Linia acestui spectacol, de un realism brutal, este detensionată printr-un umor de foarte bună factură, atât prin text cât şi prin soluţiile regizorale: "Eu n-am împlinit 30 de ani şi poate nu am de gând să-i împlinesc prea curând", spune Olga Puhova, prin Anne Marie Chertic. Există şi episoade de o mare sensibilitate (cea mai înduioşătoare fiind povestea Tamarei despre papucii de pâslă), iar jocul actorilor este extrem de viu şi de convingător: Doina Deleanu, Tatiana Ionesi, Anne Marie Chertic, Radu Ghilaş, Constantin Puşcaşu, Doru Aftanasiu, Teodor Corban, Maria Ambrosă, Dumitru Năstruşnicu şi Ramona Părpăliţă. Decorul, deosebit de autentic şi de o mare forţă de a te aduce în lumea personajelor, ca şi costumele au au avut un mare rol în reuşita acestui spectacol.

Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galaţi vine cu spectacolul Falstaff de William Shakespeare, în regia lui Ion Sapdaru, scenografia lui Stela Verebceanu şi muzica lui Cezar Antal. Un spectacol cald, cu aer de poveste, bucolic, în maniera commediei dell'arte încheie galeria spectacolelor intrate în competiţie. Ni se propune un Sir John Falstaff donquijotesc, imprevizibil, plin de viaţă şi farmec, alunecos, cu un spirit liber de prejudecăţi, fără griji, capabil să-şi facă prozeliţi prin sofismele lui cuceritoare, mucalit şi plin de umor. Lăudăroşeniile şi minciunile lui sunt pline de haz şi şarm: "Am fost fricos din instinct", spune el. Dezamăgirea prieteniei înşelate de către Prinţul Henric, după ce acesta ajunge rege, este o lovitură mortală pentru John iar credinţa că "cea mai bună latură a vieţii e prudenţa" nu-şi mai găseşte resursele în optimismul lui. Prin Lucian Pînzaru, John Falstaff trăieşte "în afara tuturor măsurilor", pasional, şi cred că este cel mai bun rol al lui, dar încă îi lipseşte acea scânteie care să-i dea grandoarea unui mare rol, încă pierde din complexitatea personajului, păstrând mai mult latura lui frugală. De altfel a primit meritat premiul ziarului Viaţa Liberă, pentru acest rol. Decorul are acea încărcătură a timpului de-acum cinci secole şi la hanul Jartierei, o construcţie etajată din scândură negeluită şi trunchiuri de copac, până şi detaliul vaselor de alamă este respectat. Costumele sunt de o frumuseţe fără cusur şi împlinesc caracterul personajelor, dar şi pe cel al epocii. Jocul a fost destul de bine strunit de către toţi actorii, fără a atinge cote înalte ale interpretării (Ioan Creţescu, Cristian Gheorghe, Oana Preda Gheorghe, Aureliu Bâtcă, Svetlana Friptu, Petrică Păpuşă, Carmen Albu, Ana Maria Ciucanu, Florin Toma, Cristina Uja). De bun augur a fost şi prezenţa debutantului Ciprian Braşoveanu.

Festivalul, ca în fiecare an, s-a încheiat printr-un spectacol în afara concursului. De data aceasta regalul a fost susţinut de actorii Ileana Stana Ionescu şi Ion Lucian, în spectacolul Domnul Sisif de Radu F. Alexandru, montat de Mircea Cornişteanu la ARCUB Bucureşti. Excepţionalii actori rostesc adevărurile mari ale vieţii din pragul senectuţii, cu o simplitate, sensibilitate şi forţă a emoţiei covârşitoare. Despre singurătate, prietenie, credinţă, frica de moarte, bătrâneţe, dar mai ales despre dragoste, nu se poate vorbi decât cu sinceritate absolută şi asta se întâmplă în cele trei scene-momente cheie ale vieţii în doi. Fiindcă, nu-i aşa? "Viaţa e frumoasă cu o singură condiţie: s-o credem noi!"

Juriul format din Constantin Codrescu, presedinte, Marinela Ţepuş, Daria Dimiu, Tino Geirun şi Ştefan Oprea a hotărât premiile:

Premiul ARICI pentru cele mai proaste spectacole: Bărbierul din Sevilla feat. Cehov (Teatrul de Nord Satu Mare) si Chirţa Euro-Parlamentară (Teatrul de Stat Oradea);

Premiul Special al Juriului: Spectacolul Rencontres (Compania Passe-Partout)

Premiul pentru debut acordat de Fundaţia Sandu Pârvu: Cosmin Panaite, Tania Ganea, Iulian Costea, Marius Smântână din spectacolul Tot ce se dă (Teatrul Dramatic "Fani Tardini" Galaţi);

Menţiune pentru interpretare feminină: Valentina Popa pentru rolul din spectacolul Jaques sau supunerea (Teatrul Mic Bucuresti) şi Oana Albu pentru rolul din spectacolul Jaques sau supunerea (Teatrul Mic Bucuresti);

Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină: Cătălina Ieşanu pentru rolurile din spectacolele OO! ?i Un bărbat şi mai multe femei (Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ);

Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină nu se acordă;

Premiul pentru cea mai bună scenografie: Ştefan Caragiu pentru spectacolele Audiţia (Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi) şi Jaques sau supunerea (Teatrul Mic Bucureşti);

Premiul pentru regie: Alexandru Dabija pentru spectacolul OO! (Teatrul Tineretului Piatra Neamţ);

Premiul pentru cel mai bun spectacol: OO! (Teatrul Tineretului Piatra Neamţ).

http://agenda.liternet.ro/articol/8259/ ... -2008.html

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.