dcp100168 Posted September 14 Posted September 14 Cât costă biletele la Festivalul Național de Comedie de la Galați „Gaițele”, „O scrisoare pierdută”, „A douăsprezecea noapte”, „Omul care aduce ploaia”, „Furtuna” sunt câteva dintre spectacolele pe care gălăţenii au ocazia să le vizioneze la Festivalul Naţional de Comedie. Teatrul Dramatic „Fani Tardini” a făcut public programul evenimentului care se va desfăşura în perioada 10 – 18 octombrie. Biletele vor fi puse în vânzare luni, 14 septembrie. Teatre din Constanța, București, Ploiești, Brăila, Sfântu Gheorghe și Chișinău vin în oraşul de la Dunărea de Jos pentru a participa, alături Dramaticul gălăţean şi de Teatrul pe Țeavă, la Festivalul Naţional de Comedie. Potrivit organizatorilor, evenimentul din acest an are și o miză aniversară: se împlinesc 50 de ani de la prima ediție a Festivalului Național de Comedie Galați. Iată care este programul anunţat: Teatrul de Stat Constanța deschide Festivalul cu spectacolul „O Insulă”, după Gellu Naum, în regia, pe muzica și versurile Adei Milea. Duminică, 11 octombrie, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați intră în festival cu „A douăsprezecea noapte”, de William Shakespeare, în regia lui Andrei Huțuleac. Teatrul ”Excelsior” București aduce luni, 12 octombrie, la Galați, spectacolul „Muzici și faze”, după romanul lui Ovidiu Verdeș, în regia, adaptarea și ilustrația muzicală a lui Cristian Ban. Marţi, 13 octombrie, vin pe scena Festivalului „Gaițele”, de Alexandru Kirițescu, în regia lui Cristi Juncu, spectacol prezentat de Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești. „Omul care aduce ploaia”, de Richard Nash, în regia lui Andrei Huțuleac este spectacolul cu care miercuri, 14 octombrie, urcă pe scena gălăţeană Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. Joi, 15 octombrie, programul festivalului se prelungește până târziu în noapte. De la ora 19:00, Teatrul „Nottara” București prezintă „Lapte negru”, dramatizare de Alma Klein după Elif Shafak, în regia Letei Popescu. Iar de la ora 22:00, la Teatrul pe Țeavă, vă aşteaptă „Încă o noapte furtunoasă?”, după I. L. Caragiale, în regia și adaptarea lui Alex Bogdan. Dacă vreţi să aflaţi cum sună „Furtuna” lui William Shakespeare în limba maghiară, atunci nu rataţi reprezentaţia de vineri, 16 octombrie, a Teatrului „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe. Spectacolul, în regia lui Bodó Viktor, va fi prezentat cu supratitrare. În aceeași seară, de la ora 22:00, la Teatru pe Țeavă, este programată „HOP COMEDIA!”, cu Alexandra Răduță, Ioana Cojocărescu și Alexia Maria Mocănescu, trei dintre actriţele câştigătoare alei Galei Tânărului Actor. Sâmbătă, 17 octombrie, scena de la Galaţi va aparţine Teatrului Republican „Luceafărul” Chișinău care joacă spectacolul „Colivia cu nebune”, de Jean Poiret, în regia lui Slava Sambrîș. Duminică, 18 octombrie, după decernarea premiilor Festivalului Naţional de Comedie, avem parte de o seară de gală: „O scrisoare pierdută”, de I. L. Caragiale, prezentată de Teatrul „ACT” București, cu Marcel Iureş în rolul lui Agamemnon Dandanache. În fiecare seară de festival, de la ora 22:00, Clubul Comediei, organizat la Daily Pub, îi așteaptă pe spectatori, iar programul include concerte, spectacole de improvizație, roast, karaoke și „miercurea noastră”. UPDATE. Nu mai puțin de 200 de lei costă cel mai scump bilet de spectacol la Festivalul Național de Comedie de la Galați. Dar cu actorul Marcel Iureș în rolul principal – Agamiță Dandanache din „O scrisoare pierdută” – cu siguranță efortul financiar pe care ar trebui să-l facă un spectator este pe deplin justificat. Biletele la Festivalul Național de Comedie s-au pus în vânzare luni, 14 septembrie, ora 14:00. La spectacolele trupelor din București „Excelsior” și „Nottara”, tarifele variază între 150 și 100 de lei. Pentru reprezentația Teatrului „ACT” biletele costă 200 de lei la categoria I și 150 de lei la categoria II. Gazda Festivalului, Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, va juca spectacolul „A douăsprezecea noapte”, unde biletele costă 54 de lei la categoria I și 35 de lei la categoria II. Cele mai ieftine bilete sunt la reprezentațiile „Furtuna” - 35 de lei la categoria și 27 de lei la categoria II - și la „HOP COMEDIA!” - 35 de lei. viata-libera.ro
dcp100168 Posted Wednesday at 06:51 PM Author Posted Wednesday at 06:51 PM Festivalul Național de Comedie – Ediția a XXXVII-a, Galați, 10–18 octombrie 2026 Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați organizează cea de-a 37-a ediție a Festivalului Național de Comedie, una specială care marchează 50 de ani de la primul festival, organizat la Galați în 1976, cu selecții făcute de criticul de teatru Doru Mareș, eveniment care păstrează structura de concurs care se va desfășura la Casa de Cultură a Studenților Galați, strada Șțiinței nr.115. Vedete la Galați Marius Florea Vizante – în juriul festivalului, actor al Teatrului de Comedie din București, cunoscut publicului pentru rolurile sale din teatru, film și televiziune, se alătură Festivalului Național de Comedie în calitate de membru al juriului; Marcel Iureș, unul dintre cei mai cunoscuți actori români, cu o importantă carieră în teatru și film, face parte din distribuția piesei O scrisoare pierdută, regia Alexandru Dabija, Teatrul Act, București; Marian Râlea, actor îndrăgit de mai multe generații de spectatori, face parte din distribuția spectacolului O scrisoare pierdută, în regia lui Alexandru Dabija, producție a Teatrului ACT din București. Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați promovează tinerii actori din toată țara Pentru al treilea an consecutiv, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați este si o platformă de exprimare pentru tânăra generație de actori, iar publicul va putea să cunoască tineri actori, la început de carieră, descoperiți la Gala Tânărului Actor HOP, program UNITER. Pe 16 octombrie, în secțiunea alternativ, trei actrițe vor ajunge în fața publicului gălățean, la Festival, în secțiunea HOP Comedie: Alexandra Răduță, câștigătoarea Premiului „Ștefan Iordache” – Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP, 2026; Ioana Cojocărescu, câștigătoarea Premiului pentru cea mai bună actriță la Gala Hop; Alexia Maria Mocănescu, câștigătoarea Premiului „Sică Alexandrescu” – Premiul special al juriului (ex aequo), Gala Hop, 2026. Pentru a-și onora publicul și a marca bucuria reîntâlnirii în cadrul acestui eveniment cultural de marcă, în acest an, teatrul nostru continuă inițiativa de tip after show, prin prezența unui Club al Comediei la Daily Pub, iar în două seri, 15 și 16 octombrie, distracția se mută la Teatru pe Țeavă Vor fi seri de improvizație, karaoke, roast, muzică, lip sync și, mai ales, timp de stat împreună, în fiecare seară, după spectacole, ora 22:00. Intrarea liberă la evenimentele Clubului Comediei. PROGRAM Festivalul Național de Comedie – Galați, 2026 Programul include secțiunea competițională cu nouă spectacole, un spectacol de gală și HOP Comedia, la secțiunea alternativ. Secțiunea competițională include spectacole selecționate de Doru Mareș, critic de teatru. Juriul festivalului din acest an este format din nume de referință ale teatrului din țara noastră: Theodor-Cristian Popescu – președintele juriului Regizor cu o activitate de peste trei decenii pe scene din România și din străinătate, Theodor-Cristian Popescu a semnat peste 60 de spectacole și a fost profesor universitar la UNATC București și Universitatea de Arte din Târgu-Mureș. În 2024, a primit Premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul Atelier Baia Mare pentru „Neliniște”. Oltița Cîntec – critic de teatru Teatrolog și critic de teatru, doctor în Teatrologie, Oltița Cîntec este director artistic al Teatrului „Luceafărul” din Iași și fondatoarea Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr. În 2024, a primit Premiul UNITER pentru cel mai bun critic de teatru – Premiul „George Banu”, după mai multe nominalizări la această categorie. Marius Florea-Vizante – actor Actor de teatru, film și televiziune, are o carieră de peste trei decenii, în care a lucrat cu regizori importanți ai teatrului românesc, printre care Alexandru Dabija, Vlad Massaci, Gelu Colceag, Radu Beligan, Mircea Cornișteanu, Yuri Kordonsky și Alexandru Tocilescu. A jucat și în producții de film semnate de Nae Caranfil și Alexandru Maftei. În 2025, a fost distins la Festivalul Național de Comedie de la Galați cu Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar. Premiile Festivalului vor fi următoarele: Premiul pentru Cel mai bun spectacol, Premiul pentru Cea mai bună Regie, Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal, Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol principal, Premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar, Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol secundar. Premiul „Mihai Mihail” și Premiul „Grig Dristaru” – Premiul tânărului actor, oferite de trupa de actori a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați. Comedia adună teatrele țării la Galați Publicul Festivalului va putea viziona comedii ale teatrelor din Brăila, Constanța, București, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Chișinău și Galați. Deschiderea oficială va fi în seara zilei de 10 octombrie, ora 19.00, la sediul Casei de Cultură a Studenților, strada Științei, nr. 115, iar cortina se va ridica pentru spectacolul prezentat de Teatrul de Stat Constanța care va juca O insula după Gellu Naum, regia, muzică și versuri: Ada MILEA. Ultima seară a festivalului, seara de gală, 18 octombrie, îi va aparține Teatrului Act București care va prezenta spectacolul O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale, regia Alexandru DABIJA. Programul complet al Festivalului Național de Comedie – Ediția a XXXVII-a poate fi consultat pe: https://fanitardini.ro/festival/festivalul-national-de-comedie-editia-a-xxxvii-a/ presagalati.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now