Jump to content

Mihaela Diaconu - sculptoriţa care a îngenunchiat fierul


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Mihaela Diaconu - sculptoriţa care a îngenunchiat fierul

Mihaela Diaconu e o fată subţire ca o trestioară. În ochi îi arde însă un foc puternic, cât să înmoaie şi să stăpânească fierul. Am descoperit-o alături de ceilalţi sculptori (toţi bărbaţi) care au lucrat zilele trecute în Tabăra de creaţie "Arta ca viaţă". Cu toată aparenţa plăpândă, când lucrează are un look destul de fioros. Cu mănuşi de meşter, până la cot, cu ochelari de protecţie şi cu flexul în mână e o apariţie neobişnuită. După ce vezi şi ce lucrează, rămâi realmente impresionat: o minune de violoncel în metal, de două ori mai mare decât ea. De unde atâta forţă într-un firicel de fată (cu bicepşi, e drept, destul de frumos sculptaţi)?

"Poţi face orice, dacă-ţi place. Nu contează dacă e greu. Fierul îmi dă sentimentul că nu am nicio limită. Pot face ce vreau eu. Poate prelua forţa pe care vreau s-o dau unei lucrări. Chiar dacă unii îl văd rece, eu îi pot da căldură. Mă provoacă să-i dau căldura aceasta, pe care puţini reuşesc s-o descopere într-o bucată de fier", îşi începe ea povestea. Mihaela e gălăţeancă de-a noastră. Primul contact cu arta l-a avut în liceu, la clasa a IX-a, la "Dimitrie Cuclin", când a fost admisă la secţia de ceramică. I s-a părut nemaipomenit să descopere cum lutul poate prinde viaţă sub palmele sale. Mai târziu a atras-o transparenţa sticlei, dar la facultate, la Bucureşti, cuptoarele erau stricate şi ar fi trebuit să înveţe doar teorie, ceea ce ar fi fost o catastrofă pentru ea, cea care-i obişnuită să pună mâna şi să lucreze. Aşa s-a mutat la secţia metalo-plastie, pe care a absolvit-o în 2004.

"Îmi plac lucrările monumentale"

Deşi are foarte mult talent şi putere de muncă, e nevoită să şi-l irosească pentru a-şi putea câştiga existenţa. "Sunt nemulţumită că nu pot lucra pentru sufletul meu. La noi, oamenii nu prea dau bani pe artă. Iar lucrările din fier chiar nu sunt la mare căutare. De câte ori am încercat să arăt câte ceva la galerii, mi s-a spus să aleg alt metal mai preţios şi să lucrez în proporţii mai mici. Nu-mi plac obiectele meschine şi mărunte. Îmi plac lucrările monumentale. Care deocamdată nu se caută", îmi spune, resemnată. Aproape tot timpul şi-l petrece la firma unde lucrează şi face design pentru diverse obiecte de decoraţiuni interioare. Se consideră totuşi norocoasă că patronul ei a înfiinţat special pentru ea o secţie de obiecte din metal, balustrade, corpuri de iluminat şi alte obiecte decorative. Măcar lucrează ce-i place.

E şocant cum mânuieşte cu o siguranţă incredibilă ustensile tipice pentru forţa şi puterea unor bărbaţi: "Sudura a fost o dorinţă foarte mare. În facultate aveam un convertizor imens, care se tot strica. Aşa că nu ne-au lăsat să lucrăm cu el. Ne-au spus teoretic ce şi cum, dar n-am făcut practică. După ce am terminat facultatea, am prins un proiect la "Castel Film" şi acolo i-am convins să fac eu recuzita. Nu-mi place să stau după alţii. Aşa că a trebuit să învăţ să lucrez. M-a prins flama, n-am dormit nopţile, pentru că pe vremea aceea nu ştiam să mă protejez. Tremuram toată şi de frică şi de emoţie. Cu flexul mi-e frică şi acum să lucrez, dacă nu e al meu şi nu-l cunosc. Poate să-mi trepideze şi să-mi alunece din mână şi să se întâmple o nenorocire. Nu-ţi trebuie forţă fizică, doar pasiune şi răbdare", vorbeşte cu patimă despre munca ei.

"Cele mai frumoase zece zile"

Îşi priveşte cu drag lucrarea pe care a realizat-o la Galaţi: "Îi mulţumesc domnului Miron. De când am terminat facultatea, acestea sunt şi vor fi pentru multă vreme cele mai frumoase zece zile din viaţa mea. Până acum nu am avut răgazul să lucrez ceva pentru sufletul meu", spune ea recunoscătoare. Tot venirea în tabăra de creaţie i-a prilejuit reîntâlnirea, după opt ani, cu foştii profesori de la Liceul de Artă, de la care a învăţat multe lucruri. "Am avut profesori serioşi. În facultate erau colegi care veneau din licee de artă şi nu ştiau să prepare un ipsos. M-am bucurat să-l văd acum pe domnul Panait, fostul meu profesor, de la care am învăţat multe", spune ea, cu lumina strălucindu-i în ochi ca o forţă.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=26375

Link to comment
Share on other sites

  • 5 years later...

Misha Diaconu - sculptoriţa care a îngenuncheat fierul

Micuţă de statură şi subţire ca o trestioară, Misha Diaconu degajă totuşi o forţă din întreaga sa fiinţă, forţa cu care reuşeşte să stăpânească metalul care prinde suflet, aripi şi gingăşie sub mâinile ei. Cu mănuşi de meşter până la cot, cu ochelari de protecţie şi cu flexul în mână, e o apariţie neobişnuită. Speciale sunt şi lucrările sale, monumentale, viguroase, dar în mod ciudat delicate şi senzuale, acesta fiind singurul lucru în comun cu firicelul de fată care le plăsmuieşte.
"Fierul îmi dă sentimentul că nu am nicio limită. Poate prelua forţa pe care vreau s-o dau unei lucrări. Chiar dacă unii îl văd rece, eu îi pot da o căldură pe care puţini reuşesc să i-o descopere", îşi începe ea povestea. E gălăţeancă de-a noastră. Primul contact cu arta l-a avut în liceu, la clasa a IX-a, la "Dimitrie Cuclin", la secţia de ceramică. Mai târziu a atras-o transparenţa sticlei, dar la facultate, la Bucureşti, cuptoarele erau stricate şi s-a mutat la secţia metalo-plastie, pe care a absolvit-o în 2004.
Mânuieşte cu o siguranţă incredibilă ustensile tipice bărbaţilor: "Sudura a fost o dorinţă foarte mare. Nu-mi place să stau după alţii. Aşa că a trebuit să învăţ să lucrez. M-a prins flama, n-am dormit nopţile, pentru că pe vremea aceea nu ştiam să mă protejez. Tremuram toată şi de frică şi de emoţie. Emoţii mai am şi acum, după atâţia ani, când lucrez cu flexul, deşi am căpătat foarte multă experienţă. Nu-ţi trebuie forţă fizică, doar pasiune şi răbdare", povesteşte ea ca un meşter versat.

Autoarea celui mai mare cal din România

La 32 de ani, Misha a început să se bucure de foarte mult succes. A participat la mai multe expoziţii de grup, iar anul trecut Galeria Imbold din Capitală (care se ocupă de promovarea ei) i-a organizat prima expoziţie personală. A avut lucrări la Palatul Parlamentului, la Curtea Veche, la Palatul Mogoşoaia. Lucrările sale au impresionat publicul şi curatorii, astfel că a fost invitată o lună de zile să lucreze în Austria. În urma taberelor de sculptură din Parcul Titan, i-au rămas expuse permanent două lucrări – Numen – un înger uriaş - şi Calul Titanilor, cea mai mare statuie ecvestră din România, care are nu mai puţin de şapte metri. La Galaţi, are la Muzeul de Artă un violoncel, o bijuterie de mărime impresionantă.
Cu tot succesul pe care-l are, recunoaşte cu sinceritate, că se trăieşte greu din artă. Prin urmare, lucrează garduri şi porţi din fier forjat. E căutată de „case mari” şi se mândreşte cu faptul că a primit o comandă chiar şi pentru o reşedinţă a unui român de la Cannes.

viata-libera.ro
 

Link to comment
Share on other sites

  • 7 years later...

Misha Diaconu: „Când ești îndrăgostit de ceea ce faci, n-ai limite”

Misha Diaconu are 40 de ani, locuiește în București și face artă din metal. A absolvit Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” din Galați, după care a urmat cursurile Facultății de Artă Decorativă și Design, secția Metal, în cadrul Universității Naționale de Artă din București.

Misha Diaconu este pasionată de artă încă de mică.

La Misha, pasiunea pentru artă s-a văzut încă de când era mică. Educatoarele de la grădiniță au observat înclinația sa artistică și i-au spus tatălui ei. „Îmi plăcea să pictez, să desenez, să modelez, îmi plăcea tot ce ținea de zona asta de creație”.

Misha este de părere că a moștenit această pasiune din familie. Tatăl ei obișnuia să creeze diverse obiecte. „Pe sticlă punea hârtie cu aracet și făcea să arate ca o scoarță de copac”.

În liceu, a studiat ceramică. După aceea, în facultate a învățat să lucreze atât cu ceramică, cât și cu sticlă și metal. „Eu căutam un material care să-mi permită să merg pe verticală cu compoziția”. În timpul facultății, Misha și-a dat seama că îi place să lucreze mai mult cu metalul. „Descopeream, de la o zi la alta, cât de fain este”.

Își amintește că prima dată când a început să studieze metalul a primit o bucată de tablă, pe care a trebuit să o decupeze în formă de cerc și să o fixeze pe o buturugă. „A fost wow! Și apoi am mai luat bucățele de tablă și le-am bătut pe o parte și pe alta, până am făcut diferite forme, de exemplu: o frunză”.

Metalul a reprezentat pentru Misha un material nou și interesant, pe care din acel moment a început să-l experimenteze zi de zi.

Încă din perioada facultății, Misha Diaconu a lucrat în domeniul pe care-l studia. A fost desenator timp de două luni de zile la Castel Film, după care i-a convins pe angajatorii săi că poate crea din metal obiectele pe care le desenează. Așa a ajuns într-un atelier în care erau numai bărbați. Misha era singura femeie de acolo, iar șeful i-a zis că, din acest motiv, n-o reziste mai mult de două luni. „M-a văzut așa micuță și fragilă. E privit ca un domeniu foarte masculin, cel puțin în România”.

Misha Diaconu mărturisește că este o fire puternică, iar acest lucru a ajutat-o mult în meseria ei.

Misha susține că firea ei puternică a ajutat-o mereu în această meserie. „Lucrând într-un mediu dominat de bărbați, trebuie să fiu mai rece. Eu sunt foarte rigidă, și atunci nu-și permite nimeni să facă glume cu mine”.

A lucrat vreo două luni și în studiourile Media Pro. „Am făcut butaforii, apoi pictură”.

După aceea, Misha a fost implicată într-un proiect la studiourile Altax, unde se realizau decor de teatru și recuzită pentru reclame și filme. „Partea bună a fost că nu plăteam chirie pentru atelier, nu aveam greutatea asta în spate, pe umeri. Eu am avut noroc de un om ca Bogdan Zaharia”. Cu ajutorul acestuia, Misha mărturisește că a reușit să facă lucrări pentru Teatrul Metropolis, pentru Parcul Titan – un cal de 7 metri – din fier, dar și pentru ParkLake - un personaj uriaș de metal.

Misha Diaconu a realizat un personaj uriaș de metal în ParkLake, București.

Artista spune că a mai lucrat și la un studio de design din Otopeni. Din 2014, s-a asociat cu Extreme Ride Customs - un service auto, ce o ajută când vine vorba de ridicat lucrările din metal, care de cele mai multe ori sunt foarte grele.

În prezent, Misha este administratorul propriei firme, Fire Art & Design SRL, la care lucrează singură. La firma ei, Misha realizează, la comandă, porți, garduri, balustrade, grilaje, dar și sculpturi din metal.

Aceasta este una dintre multele lucrări realizate de Misha Diaconu.

Spune că inspirația vine din jurul ei și că se bazează foarte mult pe emoții. De asemenea, Misha adaugă faptul că în temele pe care le abordează în lucrările sale se poate observa și pasiunea ei pentru muzică. „Sunt mulți care văd diferența între ce fac eu ca femeie în materie de tridimensional, pentru că se simte feminitatea”.

Misha Diaconu a realizat un cal de 7 metri, din fier. Acesta se află în Parcul Titan din București.

Recunoaște faptul că, în România, această meserie este considerată a fi mai mult pentru bărbați. „E ceva wow, în România, când o femeie sudează, probabil din cauză că implică mult efort fizic. E văzută ca o meserie masculină și lumea e impresionată, însă părerea mea este că poți să devii orice, dacă îți dorești cu adevărat”.

Tânăra se consideră o persoană foarte norocoasă, deoarece face ceea ce îi place și poate, în același timp, să-și câștige și existența prin intermediul pasiunii sale. „Trebuie să faci ceea ce simți tu, nu ceea ce se caută. Când ești îndrăgostit de ceea ce faci, n-ai limite”.

romania.europalibera.org

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.