dcp100168 Posted August 25, 2008 Posted August 25, 2008 Fetiţă de doi ani, scăpată de la etaj de bunicO fetiţă în vârstă de doi ani a murit, duminică seară, la scurt timp după ce a cazut în gol de la etajul al treilea al unui bloc din Galaţi, unde era ţinută în braţe, la geamul de la bucătărie, de bunicul care încerca să-i dea un medicament. Fetiţa se afla în grija bunicilor încă de la vârsta de trei luni, deoarece părinţiii aveau amândoi serviciu şi au ales să se întoarcă la locurile de muncă şi să se ocupe de ea doar în restul timpului. Copila era răcită şi urma un tratament medical. Vecinii susţin că bunicul a luat-o în braţe şi a dus-o la ferestra de la bucătărie, sperând că-i va distrage atenţia pentru a putea să-i dea medicamentul pe care aceasta refuza să-l ia. În momentul în care a încercat să-i bage linguriţa în gură, fetiţa s-a ferit brusc, s-a dezechilibrat şi a căzut pe ferestră, din braţele bătrânului. "Eu eram lângă fereastra de la bucătărie, făceam salată şi am auzit că a căzut ceva, dar n-am ştiut ce a căzut, m-am gândit că poate a scăpat ceva vecina de deasupra. Când am deschis geamul, am văzut fetiţa jos", a declarat Elena Bădărău, vecina din apartamentul de la etajul al doilea, situat sub cel în care a avut loc accidentul. Micuţa a decedat la scurt timp după ce a fost transportată la spital. "Fetiţa a suferit un traumatism cranio-cerebral grav şi, din păcate, n-a mai putut fi salvată", a declarat, luni Mihail Bucatanschi, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" din Galaţi. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. "Din primele cercetări s-a stabilit că fetiţa s-a smucit din braţele bunicului şi a căzut de la etaj. În cauză se continuă cercetările asupra bunicului, pentru ucidere din culpă", susţine Ştefan Gohoreanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.
Recommended Posts