Jump to content

Premii pentru epigramiştii gălăţeni


Recommended Posts

Posted

Epigrame la kilogram

Timp de două zile, în perioada 29-30 august a.c., la Caransebeş a avut loc cea de-a opta ediţie a Festivalului Naţional de Epigramă. Manifestarea a fost organizată de Casa de Cultură „George Suru“ din localitate, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local din municipiul de pe Timiş şi Sebeş. Ca de fiecare dată, şi în acest an festivalul a avut parte de o întrecere în epigrame, la care au participat peste 80 de concurenţi, din toată ţara.

În urma deliberării juriului, premiul I a fost oferit lui Nichi Ursei, din Rm. Vâlcea, care a fost urmat de Gheorghe Constantin şi Nicolae Bunduri, amândoi din Braşov. În posesia unor menţiuni au intrat Mihai Sălcuţan, din Buzău, şi Ion Moraru, din Galaţi. Tot cu acest prilej au fost înmânate două premii speciale, care au ajuns la Mihai Frunză, din Brăila, şi Ion Toderaşcu, din Vaslui. Nu au lipsit nici premiile, oferite pentru întreaga activitate depusă la afirmarea epigramei româneşti. Astfel de distincţii au primit Dan Căpruciu, din Galaţi, Ion Diviza, din Chişinău, Elis Râpeanu, din Bucureşti, Petre Gigea Gorun, din Craiova şi Nicolae Paul Mihail, din Sinaia, care, în plus, a primit şi diploma de onoare a Cenaclului de epigramă „Apostrof“ din Caransebeş, cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 85 de ani.

http://www.24h-online.ro/articol/epigra ... _21629.htm

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.