Jump to content

Faleza, refăcută în bătaie de joc


Recommended Posts

Posted

Ne scriu cititorii

Faleza, de sus şi de jos

Cine poate deţine, despre Galaţi, mai multe informaţii decât gălăţenii? Scrisorile primite la redacţie ne demonstrează nu numai cât de atenţi sunt locuitorii acestui oraş, ci şi faptul că fiecare amănunt îi interesează. Nu ştiu cât de bine conturată este societatea civilă gălăţeană, dar ştiu sigur că dintre cititorii acestui ziar s‑ar putea alcătui un sfat al înţelepţilor de toată fala. Numărul mare de mesaje primite în ultima vreme demonstrează că simţul civic a reînviat. Şi, dacă primarul are urechi să audă, fiecare dintre lucrurile semnalate de cititori îl poate ajuta să‑şi ducă la îndeplinire mai uşor promisiunile. Vom cita fragmente din mesajul Veronicăi Ionescu, pe care noi l‑am verificat la faţa locului.

Dezamăgire pas cu pas

"Sunt un om obişnuit al urbei, care iubeşte cu adevărat natura şi în mod deosebit bijuteria oraşului nostru, Faleza. Nu am fost demult pe Faleza Inferioară, cea pe care s‑au efectuat lucrările noului sistem de canalizare şi m‑am bucurat foarte mult, când după zile interminabile de caniculă, în sfârşit, am reuşit să cobor.

De sus, totul părea frumos, nou, pista pentru iubitorii sportului cu rotile s‑a refăcut, ba chiar s‑a lărgit puţin strada propriu‑zisă. Dar, după ce, în paşi de plimbare, am parcurs întreaga distanţă a Falezei, dezamăgirea şi‑a pus amprenta. M‑am întrebat atunci ca şi acum, când vă scriu: cine a urmărit modul şi calitatea lucrărilor executate? Cine este acel "cineva" care a permis încă o dată bătaia de joc pe banii contribuabililor, ca şi pe cei primiţi de la UE pentru proiectul de canalizare a oraşului?

Şi să mă explic de ce: proiectul, ca proiectul ‑ nu‑mi permit observaţii, dar pentru că finalizarea este la libera vedere, da. Urmele trecerii constructorilor, indiferenţi, se văd la tot pasul:

‑ cantităţi destul de mari de beton zac împietrite peste vegetaţia şi aşa îmbătrânită a Falezei, sufocând‑o şi distrugând‑o şi mai mult decât au făcut‑o inundaţiile şi canicula;

‑ unele bănci stau încă aruncate dincolo de conductele ce alimentează cu apă sistemul de stropire a Falezei. Dacă tot au fost îndepărtate pentru a se face loc, de ce nu au fost şi repoziţionate la sfârşitul lucrărilor?

‑ terasamentul de pe partea Dunării în unele locuri nu a fost finalizat deloc, în altele s‑au aruncat câteva canciocuri cu beton şi... cam atât, fără nicio finisare; în altele, pietrele sunt cu rosturile deschise, numai bune de distrus la o nouă creştere a cotelor apelor Dunării, în alte zone terasamentul nu s‑a protejat deloc. Câteva ploi mai abundente, o iarnă grea sau o nouă inundaţie va rupe iar malul.

‑ vreo 3‑4 canivouri de colectare a apelor de pe Faleză, la nivelul solului , sunt descoperite, fără capace, şi ştim câte întâmplări nefericite s‑au produs din cauza lipsei acestora".

Cine este vinovat?

"Cine nu mă crede să ia la pas drumul Falezei Inferioare şi să inventarieze cele de mai sus. Cine se face vinovat de banii aruncaţi pe lucrări, necesare dacă s‑au făcut, dar fără nicio calitate? Cine a fost acel şef de şantier care a coordonat această lucrare, în bătaie de joc?

Să nu‑mi spuneţi "primarul", că nu vă dau dreptate. De aceea se procedează la licitaţii, firme care se dau peste cap pentru a câştiga lucrări pe bani publici. Ce s‑a mai construit cu materialele sau banii care s‑au evaporat din lucrările Falezei?

În afară de asta, este o armată de funcţionari ai primăriei, care aveau, cu certitudine, sarcini concrete faţă de proiectul Faleza. Toţi aceştia şi‑au bătut joc, atât de încrederea acordată de edilul şef, cât şi de noi, gălăţenii de rând, care ar trebui să ne bucurăm de această zonă.

Cât despre cei cu bani ‑ cei care au făcut lucrarea, nu cred că aceştia se plimbă pe aici, poate prin alte ţări, unde calitatea este regele tuturor lucrărilor."

Am refăcut traseul propus de cititoare şi am fotografiat cele semnalate. Acum este uşor să ia cineva măsuri. Succes!

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=26592

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.