dcp100168 Posted November 12, 2012 Author Posted November 12, 2012 Ioan Becali - 8 ani de închisoare; Victor Becali şi Cristi Borcea - câte 7 ani; George Copos - 5 ani; Mihai Stoica - 4 ani de închisoare; Jean Pădureanu, Gică Popescu şi Gigi Neţoiu - câte 3 aniCurtea de Apel Bucureşti i-a condamnat la închisoare pe oamenii de fotbal implicaţi în dosarul transferurilor de fotbalişti, deciziile putând fi atacate cu recurs. Mihai Stoica a fost condamnat la 4 ani de închisoare, Jean Pădureanu la 3 ani de închisoare, Cristi Borcea la 7 ani de închisoare, George Copos la 5 ani de închisoare, Victor Becali la 7 ani de închisoare, Gică Popescu la 3 ani de închisoare, Gigi Neţoiu la 3 ani de închisoare.Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica , a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la patru ani de închisoare şi trei ani interzicere a unor drepturi, pentru înşelăcuine cu consecinţe deosebit de grave în DOSARUL TRANSFERURILOR de fotbalişti.Preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a fost condamnat la trei ani de închisoare şi trei ani interzicere a unor drepturi, decizie cu suspendare timp de cinci ani.Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare şi şase ani interzicere a unor drepturi.Fostul impresar Ioan Becali a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare.Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare.Impresarul Victor Becali a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi pentru şapte ani, pentru înşelăciune.Fostul component al echipei naţionale de fotbal a României, Gheorghe Popescu, a fost condamnat la trei ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi timp de doi ani, pentru înşelăciune, decizie cu suspendare.Fostul acţionar al cluburilor Dinamo şi Universitatea Craiova, Gigi Neţoiu, a fost condamnat la trei ani de închisoare şi doi ani de interzicere a unor drepturi, în Dosarul Transferurilor, decizie cu suspendare pentru o perioadă probatorie de cinci ani.Tribunalul Bucureşti i-a achitat, în 3 aprilie, pe toţi cei opt inculpaţi din dosarul transferurilor de jucători, respectiv Ioan şi Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Cristi Borcea, Gigi Neţoiu şi Gheorghe Popescu.Decizia a fost contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti, care iniţial trebuia să dea un verdict la 2 noiembrie, dar a amânat pronunţarea unei sentinţe pentru 12 noiembrie.mediafax.roVictor Becali: Vom face recurs la Înalta CurteImpresarul de jucători de fotbal Victor Becali a declarat luni că va respecta decizia Curţii de Apel Bucureşti, care l-a condamnat la şapte ani de închisoare în Dosarul Transferurilor, şi va face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la această hotărâre. "Vom discuta cu avocaţii să pregătească recurs. Ce pot să spun altceva? Nu ştiu dacă într-un rechizitoriu se poate spune că este foarte probabil ca banii să fi ajuns la Ioan şi Victor Becali. Trebuia să existe o demonstraţie a unui circuit financiar. Poate fi condamnat un om la şapte ani pentru că «este foarte probabil» şi pentru că există un prejudiciu estimat? Prejudiciul nu poate fi estimat, trebuie să fie cert. Nu am altă posibilitate decât să respect sentinţa şi să urmez căile legale. Nu ni s-a aprobat o expertiză financiar-contabilă. Nu ştiu de ce. Mergem să ne dovedim nevinovăţia în altă parte. Ştiu că în zece zile trebuie depus recurs, dar mai întâi trebuie să vină motivarea deciziei", a spus Victor Becali la Sport.ro.mediafax.ro
dcp100168 Posted November 12, 2012 Author Posted November 12, 2012 Peste 10 milioane de dolari vor fi confiscaţi de la condamnaţiPe lângă pedepsele cu închisoare dictate în Dosarul Transferurilor, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât confiscarea unor sume de bani de la cei opt oameni de fotbal judecaţi în acest caz, în valoare totală de peste 9,2 milioane de dolari şi aproape 800.000 de euro.În temeiul articolului 118 şi articolul 33 din legea 656/2002, Curtea de Apel a decis să confişte următoarele sume de bani:De la inculpatul Copos Gheorghe - 150.000 USD echivalent în lei pentru transferul lui Cristian Dulca (de la Rapid la echipa sud-coreeană Pohang Steelers);Mihai Stoica - 550.000 de USD pentru Iulian Arhire (transferat tot la Pohang Steelers, de la Oţelul Galaţi);Cristian Borcea - 593.750 USD, Ioan Becali - 418.750 USD, pentru Contra Cosmin (transferat de Dinamo la Deportivo Alaves);Ioan Becali -1,4 mil USD, Jean Pădureanu - 113.000 USD, pentru Ionel Ganea (transferat de la Gloria Bistriţa la VfB Stuttgart);Cristian Borcea - 169.667 USD, Ioan Becali - 1.200.667 USD, Victor Becali - 1.200.667 USD, pentru Paul Codrea (transferat de la Dinamo la Genoa);Cristian Borcea - 213.000 USD, Ioan Becali - 125.000 USD, Victor Becali - 125.000 USD, Mihai Stoica - 125.000 USD, pentru Florin Cernat (transferat de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev);Cristian Borcea - 124.500 USD, Ioan Becali - 100.000 USD, pentru Bogdan Mara (transferat de la Dinamo la Deportivo Alaves);Cristian Borcea - 132.167 USD, Ioan Becali - 360.000 USD, Victor Becali - 360.000 USD pentru Nicolae Mitea (transferat de la Dinamo la Ajax);Jean Pădureanu - 87.000 USD, Ioan Becali - 75.000 USD, Victor Becali - 75.000 USD, Gheorghe Popescu - 75.000 pentru Lucian Sânmărtean (transferat de la Gloria la Panathinaikos Atena).Gheroghe Copos - 510.007 USD, Ioan Becali - 500.000 USD, Gheorghe Popescu - 1 milion USD din care se scad 1,33 milioane de lei plătiţi cu titlu de impozit (n.r. - circa 380.000 de euro în 2006), pentru Florin Bratu (transferat de la Rapid la Galtasaray);Cristian Borcea - 29.200 de euro, Ioan Becali - 403.000 euro, pentru Dan Alexa (transferat de la Dinamo la Beijing Guoan);Ioan Becali - 350.000 de euro, pentru Adrian Mihalcea (transferat de la Dinamo în Coreea de Sud, la Chunnam Dragons).Curtea de Apel a luat act că FRF, CFR Cluj, FC Rapid Bucureşti SA, CS FC Dinamo Bucureşti, Dinamo 1948 SA, AFC Gloria 1922 Bistriţa şi FC Oţelul Galaţi nu s-au constituit părţi civile în acest dosar.Totodată, în baza articolului 14, raportat la articolul 346 din Codul de Procedură Penală, Curtea de Apel obligă în solidar pe inculpaţii Ioan Becali, Victor Becali şi Cristian Borcea la plata către partea civilă LPS Banatul Timişoara a sumei de 265.000 dolari americani, echivalent în lei, la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data transferului jucătorului Paul Codrea până la data efectivă a plăţii;Obligă pe George Copos la plata către ANAF a 63.908 de lei;Obligă pe Mihai Stoica la plata către ANAF a 319.353 de lei;Obligă pe Cristian Borcea şi Ioan Becali la plata către partea civilă ANAF a sumei de 609.444 lei, precum şi obligaţiile fiscale accesorii;Obligă în solidar pe Pădureanu Jean şi Becali Ioan la plata sumei de 844.603 lei către ANAF precum şi obligaţiile fiscale accesorii;Obligă pe Jean Pădureanu, Ioan Becali, Victor Becali şi Gheorghe Popescu la plata către ANAF a sumei de 338.440 de lei;Obligă pe Cristian Borcea, Ioan Becali şi Gheorghe Popescu la plata sumei de 2.296.097 de lei către ANAF;Obligă pe Cristian Borcea, Ioan Becali şi Gheorghe Neţoiu la plata sumei de 405.992 lei către ANAF;Obligă pe Cristian Borcea şi Ioan Becali la plata către ANAF a sumei de 164.780 de lei;Respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă a AS Tractorul Braşov.Curtea de Apel menţine măsura sechestrului asigurator instituit asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând lui Copos, Stoica, Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Pădureanu, Gheorghe Popescu. Menţine poprirea instituită asupra sumei de 116.064 lei deţinută de Gheroghe Neţoiu.Dispune ridicarea sechestrului asigurator asupra celor 12.868 de acţiuni ale AFC Rapid Bucureşti şi asupra bunurilor de la diferite bănci.Dispune ridicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor deţinute de SC Dinamo 1948 SA la diferite bănci.Dispune ridicarea sechestrului asigurator în cazul cluburilor CS Oţelul Galaţi şi CF Gloria Bistriţa.În baza articolului 121, alineatul 2 din Codul de Procedură de Penală, Curtea de Apel obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat:Copos - 108.000 de leiMihai Stoica - 58.000 de leiBorcea - 258.000 de leiIoan Becali - 308.000 de leiVictor Becali - 108.000 de leiPădureanu 58.000 de leiNeţoiu - 58.000 de leiGheorghe Popescu - 108.000 de leizf.ro
dcp100168 Posted November 13, 2012 Author Posted November 13, 2012 Mihai Stoica susţine că a fost condamnat pentru o faptă care nu existăManagerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a comentat pe pagina sa de Facebook sentinţa dictată, luni, de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul Transferurilor, afirmând că a fost condamnat pentru o faptă care nu există, dar speră că eroarea va fi îndreptată, chiar dacă trăieşte în România. "Azi am aflat că până şi în meciul vieţii te pot dezavantaja arbitrii. Din neatenţie, din rea-voinţă, asta vom afla curând, dar pentru mine nu conteaza la ora asta. Contează că am primit mii de mesaje de încurajare, iar aceste gesturi din inimă sunt extrem de importante pentru un om care primeşte o astfel de veste. Contează că, fiind condamnat pentru o faptă care nu există, nu-ţi poţi pierde speranţa ca această eroare nu va fi îndreptată, chiar dacă traieşti în România. Contează că am descoperit cât de slabi sunt cei care sărbătoresc decizia luată de o instituţie care-şi pierde zilnic credibilitatea. Nu vă bucuraţi prea devreme, aşa cum aţi făcut-o când aţi crezut că Steaua 2012 mai poate fi oprită. Obişnuiţi-vă cu gândul că vă veţi uita în sus spre noi mult timp de acum încolo!", a postat Stoica, pe contul său de Facebook.Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, fost oficial al clubului Oţelul Galaţi, a fost condamnat, luni, de Curtea de Apel Bucureşti, la patru ani de închisoare cu executare şi trei ani interzicere a unor drepturi, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în Dosarul Transferurilor.Totodată, Curtea de Apel a hotărât confiscarea sumei de 550.000 de dolari de la Mihai Stoica, în urma implicării sale în transferul fotbalistului Iulian Arhire de la Oţelul Galaţi la Pohang Steelers şi 125.000 de dolari pentru Florin Cernat, transferat de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev. CAB l-a obligat pe Mihai Stoica la plata către ANAF a sumei de 319.353 de lei şi a încă 58.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.mediafax.ro
dcp100168 Posted November 14, 2012 Author Posted November 14, 2012 În „Dosarul Transferurilor”, MM Stoica, condamnat pentru prejudicierea Oţelului* Acuzaţiile sunt legate de transferul lui Arhire din 1999 în Coreea de Sud, pentru care Poohang ar fi plătit 700.000 de dolari, iar la clubul gălăţean au ajuns 150.000 de dolari * Dacă s-ar mai fi aşteptat doar trei luni, fotbalistul ar fi plecat liber de contract, iar Oţelul ar fi încasat nimica toatăUnul dintre cazurile pentru care s-au dictat condamnări în Dosarul Transferurilor este şi cel al trecerii lui Iulian Arhire de la Oţelul Galati la Pohang Steelers din Coreea de Sud, transfer care s-a realizat în martie 1999. În contabilitatea clubului Oţelul Galaţi figurează ca fiind primită pentru acest transfer suma de 150.000 de dolari, însă, conform datelor primite de procurori din Coreea de Sud, suma reală ar fi fost de 700.000 de dolari. Mihai Stoica, vicepreşedintele de atunci al clubului Oţelul şi preşedinte al secţiei de fotbal, în prezent managerul general al FC Steaua, a fost condamnat la patru ani cu executare şi interzicerea unor drepturi pentru trei ani, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Frauda care i se impută este de peste o jumătate de milion de dolari.Sentinţa nu este definitivă, cei implicaţi putând face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la această hotărâre.„Sunt condamnat pentru fapte ce nu există”Mihai Stoica a comentat decizia Curţii de Apel pe contul său de Facebook, spunând că a fost condamnat pentru o faptă ce nu există: "Azi am aflat că până şi în meciul vieţii te pot dezavantaja arbitrii. Din neatenţie, din rea-voinţă, asta vom afla curând, dar pentru mine nu contează la ora asta. Contează că am primit mii de mesaje de încurajare, iar aceste gesturi din inimă sunt extrem de importante pentru un om care primeşte o astfel de veste”.În urmă cu ani buni, la apariţia primelor acuzaţii în acest caz, Mihai Stoica susţinea că lucrurile stau invers, clubul Oţelul a fost avantajat, nu prejudiciat, încasând 150.000 de dolari pentru transferul lui Arhire în condiţiile în care impresarul Sică Puşcoci, cel care a intermediat tranzacţia, ar fi putut informa clubul coreean că peste trei luni jucătorul ar fi devenit liber şi aşa s-ar fi plătit doar „grila”.Arhire: Nu ştiu exact sumele de transferCel care a făcut obiectul acestui transfer, fostul fotbalist Iulian Arhire, ne-a declarat că în momentul semnării cu gruparea din Coreea de Sud era pe punctul de a mai aştepta trei luni pentru a se transfera la Dinamo ca jucător liber, aflând doar din presa coreeană despre faptul că suma reală de transfer ar fi mult mai mare decât auzise în ţară. „Eu nu ştiu exact sumele de transfer, niciun jucător nu asistă la negocieri decât atunci când este vorba de salariul său. Ce se discută între cluburi, nu ne priveşte. Am spus şi când am fost citat la DNA că, doar din cele auzite de prin presa coreeană, ar fi fost vorba de o sumă de transfer mai mare, dar nu ştiu nimic oficial, nimic exact. Transferul s-a făcut când eu eram în ultimele luni de contract. Dacă aş mai fi stat până în vară, aş fi plecat ca jucător liber, iar Oţelul ar fi încasat doar ce prevedea grila de formare, o sumă foarte mică, ceva în jur de 15.000 de dolari. În acel moment eram dorit de Dinamo, din vară, atunci când au plecat acolo Daniel Florea şi Daniel Rednic, dacă s-ar fi ajuns să plec împreună cu ei Oţelul ar fi luat tot numai grila”, a declarat Arhire.viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 17, 2012 Author Posted November 17, 2012 Procurorii fac recurs şi îi vor la închisoare pe Gică Popescu, Gigi Neţoiu şi Jean PădureanuProcurorii îi vor după gratii pe Gică Popescu, Gigi Neţoiu şi Jean Pădureanu, condamnaţi cu pedepse cu suspendare de Curtea de Apel Bucureşti. DNA a făcut recurs împotriva condamnărilor primite de cei opt impresari şi şefi de cluburi şi cer sentinţe mai dure.Recursul procurorilor DNA a fost înregistrat pe data de 13 noiembrie, a doua zi după ce Curtea de Apel Bucureşti a dat sentinţele care au şocat lumea fotbalului din România. Anchetatori vor cere pedepse de peste 10 ani de închisoare cu executare pentru ceilalţi condamnaţi. Ioan Becali - opt ani, Victor Becali - şapte ani, Cristi Borcea- şapte ani, George Copos - cinci ani, Mihai Stoica – patru ani, Jean Pădureanu, Gică Popescu şi Gigi Neţoiu – câte trei ani de închisoare cu suspendare.Pe 13 noiembrie au mai făcut recurs Victor şi Ioan Becali, Mihai Stoica şi Cristi Borcea. Pe 14 noiembrie a fost înregistrat recursul lui Jean Pădureanu, iar pe 15 noiembrie a fost rândul lui George Copos şi Gigi Neţoiu.evz.ro
dcp100168 Posted February 12, 2013 Author Posted February 12, 2013 Dosarul transferurilor, pasat pentru 5 martieIeri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a judecat “Dosarul Transferurilor” în care sînt implicaţi 8 oameni din fotbalul românesc.La finele deliberărilor judecătorii au hotărât că cererea de interdicţie pentru părăsirea ţării - formulată în cazul pârâților - s-a amînat pentru 19 februarie, iar “Dosarul Transferurilor” se va judeca pe 5 martie.
dcp100168 Posted March 5, 2013 Author Posted March 5, 2013 Procesul a fost amânat pentru 16 aprilieCurtea Supremă a judecat marţi, 5 martie, un nou termen în dosarul transferurilor. La Curtea de Apel Bucureşti, Cristi Borcea, George Copos, MM Stoica, Jean Pădureanu, Giovanni Becali, Victor Becali, Gică Popescu şi Gheorghe Neţoiu au fost condamnaţi, în total, la 40 de ani de închisoare şi plata unor daune de peste 10 milioane de dolari în celebrul dosar al transferurilor din fotbal.Ioan Becali a menţionat că nu doreşte să declare nimic în faţa instanţei. Ceilalţi inculpaţi din dosar au spus că doresc să facă declaraţii.Procesul a fost amânat pentru 16 aprilie, din motive procedurale, invocate de aparatorul lui Mihai Stoica - necitarea clubului Otelul Galati.
dcp100168 Posted May 9, 2013 Author Posted May 9, 2013 Dosarul transferurilor a fost amânat pentru 17 maiÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a amânat joi pentru 17 mai judecarea dosarului transferurilor din fotbal, la acest nou termen urmând să fie depuse o serie de documente.La termenul de joi al procesului au fost audiaţi fostul director al Clubului Oţelul Galaţi Mihai Stoica, fostul vicepreşedinte al Clubului SC Dinamo Bucureşti Gheorghe Neţoiu, fostul acţionar al Clubului Dinamo Cristi Borcea şi impresarii Victor şi Ioan Becali. Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa Jean Pădureanu nu a mai dorit să fie audiat.La finalul audierilor avocaţii au cerut un termen pentru ca inculpaţii în dosar să aibă ocazia să-şi formuleze apărarea în funcţie de declaraţiile celorlalte părţi în cauză.agerpres.ro
dcp100168 Posted May 20, 2013 Author Posted May 20, 2013 Dosarul transferurilor, trimis la Curtea de Apel Bucureşti pentru rejudecare Instanţa supremă a decis luni să trimită dosarul transferurilor de jucători pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care în noiembrie 2012 a dispus pedepse între trei şi opt ani de închisoare cu executare sau cu suspendare pentru cei opt oameni de fotbal judecaţi pentru înşelăciune.Judecătoarele Corina Jîjîie şi Lucia Rog au admis, luni, recursurile făcute de procurorii DNA şi de Gheorghe Popescu, George Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan şi Victor Becali, Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu şi a desfiinţat "în totalitate" decizia prin care aceştia au fost condamnaţi de Curtea de Apel Bucureşti în 12 noiembrie 2012.Totodată, cele două judecătoare au hotărât trimiterea dosarului pentru rejudecarea apelurilor făcute de DNA, Gheorghe Popescu şi părţile civile, respectiv statul român prin ANAF şi Liceul cu program sportiv Banatul-Timişoara.Al treilea judecător din completul de la instanţa supremă care a judecat dosarul transferurilor, Lavinia Lefterache, a hotărât că "acţiunile penale din prezenta cauză şi vinovăţia se evaluează distinct pentru fiecare din inculpaţi" şi a apreciat, în opinie separată, că trebuie admise recursul DNA cu privire la Jean Pădureanu şi Gheorghe Popescu şi recursurile lui Gheorghe Popescu şi Jean Pădureanu. Judecătoarea Lefterache a opinat în favoarea casării sentinţei Curţii de Apel Bucureşti cu privire la cei doi şi pronunţării unei soluţii de încetare a procesului penal împotriva acestora, ca urmare a acoperirii integrale a prejudiciului.Totodată, judecătoarea Lefterache a hotărât admiterea recursurilor DNA privindu-i pe George Copos, Cristian Borcea, Ioan şi Victor Becali şi Gheorghe Neţoiu, dar şi recursurile acestora, a casării sentinţei Curţii de Apel Bucureşti ce îi vizează şi a rejudecării cauzei de instanţa de recurs, în vederea administrării de probe, respectiv audierea martorilor Gică Puşcoci, Dinu Mihai Gheorghe şi Mircea Stonescu şi administrarea probei cu înscrisuri.Judecătoarea Lefterache a dispus, în opinia separată, respingerea ca nefondate a recursului făcut de DNA cu privire la Mihai Stoica, dar şi a recursului făcut de acesta.În urma deciziei definitive a instanţei supreme, dosarul va fi retrimis la Curtea de Apel Bucureşti, care trebuie să rejudece în limitele exprimate de cei doi judecători care au format decizia majoritară.
dcp100168 Posted August 8, 2013 Author Posted August 8, 2013 Un judecător de la ÎCCJ consideră că Mihai Stoica trebuia condamnat la închisoareLavinia Lefterache, judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a făcut parte din completul ce a soluţionat dosarul transferurilor, consideră că managerul echipei Steaua Bucureşti, Mihai Stoica, trebuia condamnat la patru ani închisoare cu executare. Lavinia Lefterache a făcut opinie separată de colegele ei, Corina Jîjîie şi Lucia Rog, ea nefiind de acord cu trimiterea dosarului spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti, soluţie adoptată pe 20 mai 2013 de ÎCCJ. Lefterache consideră că Mihai Stoica, fost director al clubului de fotbal Oţelul Galaţi, trebuia să rămână cu pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare dată de Curtea de Apel Bucureşti.Judecătoarea arată că procurorii DNA îl acuză pe Mihai Stoica în legătură cu transferurile fotbaliştilor Iulian Arhire şi Cosmin Cernat. Astfel, Iulian Arhire a fost transferat în anul 1999 de la clubul Oţelul Galaţi la formaţia coreeană Pohang Steelers, pentru suma de 700.000 USD, din care clubul gălăţean a primit 150.000 USD. Potrivit judecătoarei, aceşti bani i-au fost viraţi lui Mihai Stoica, fără nicio justificare, iar el i-a folosit la plata jucătorilor şi antrenorului. Lavinia Lefterache susţine că Mihai Stoica a recunoscut faptul că cei 150.000 USD i-a primit în numerar, fără să treacă prin contabilitatea clubului, iar declaraţiile unor martori nu pot aduce nimic nou în această situaţie.Şi în cazul transferului jucătorului Florin Cernat, Lavinia Lefterache arată că Mihai Stoica a recunoscut că a înstrăinat drepturile de transfer deţinute de clubul Oţelul Galaţi în favoarea unei entităţi (Phoenix B.V. din Olanda), alta decât cluburile de fotbal, încălcând regulamentele FRF şi a acceptat plata unor sume de bani fără a avea un cadru legal."Faţă de recunoaşterea elementelor obiective ce ţin de modul în care s-a făcut transferul şi faţă de documentele contabile depuse la dosar, apreciez că o probă cu martori nu poate schimba situaţia recunoscută de recurent (Mihai Stoica - n.r.), iar recursul său ar trebui să fie respins cu consecinţa menţinerii soluţiei de condamnare pronunţată de instanţa de apel", mai declară judecătoarea.agerpres.ro
dcp100168 Posted November 11, 2013 Author Posted November 11, 2013 Sică Puşcoci: I-am dat 150.000 de dolari lui Mihai Stoica, la transferul lui ArhireSică Puşcoci, unul dintre cei care au intermediat transferul lui Iulian Arhire de la Oţelul Galaţi la Pohang Steelers din Coreea de Sud, le-a arătat judecătorilor CAB, luni, că i-a dat 150.000 de dolari, în mână, lui Mihai Stoica, bani ce trebuiau să ajungă, finalmente, la clubul gălăţean.Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a audiat, luni, mai multe persoane, în dosarul celor opt oameni de fotbal judecaţi pentru fapte de corupţie în legătură cu transferul mai multor jucători în străinătate. Printre cei care au dat declaraţii s-au numărat fostul impresar Sică Puşcoci, antrenorul Petrolului, Cosmin Contra, dar şi un avocat, fost jucător la CFR Cluj.Puşcoci a arătat, în declaraţia sa, că nu mai reţine multe detalii privind transferurile pe care le-a intermediat şi pentru care a semnat în cazul jucătorilor Iulian Arhire şi Cristian Dulca. În cazul lui Arhire, Puşcoci a precizat că îşi menţine toate declaraţiile date anchetatorilor, dar şi judecătorului de la Tribunalul Bucureşti. La cerea procurorului DNA care i-a arătat o declaraţie din timpul urmăririi penale, Sică Puşcoci a arătat că, în cazul lui Arhire, el s-a ocupat de introducerea în ţară a 150.000 de dolari - sumă de bani ridicată de la o filială din Germania a unei bănci coreene. Puşcoci a spus că respectivii bani i-au fost daţi personal lui Mihai Stoica, acesta trebuind să-i introducă ulterior în conturile clubului Oţelul. "Eu am introdus suma de 150.000 de dolari în ţară şi i-am dat lui Mihai Stoica. L-am informat pe Stoica că, în situaţia în care clubul nu era de acord cu comisionul de 550.000 de dolari, transferul nu se realiza. Eu nu am încasat nicio sumă de bani, iar banii luaţi de la banca sud-coreeană din Germania i-am dat lui Mihai Stoica şi reprezentantului Pohang Steelers", a spus el, în instanţă.mediafax.ro
dcp100168 Posted February 10, 2014 Author Posted February 10, 2014 În cazul lui Mihai Stoica, faptele s-au prescrisProcurorul a solicitat în concluziile finale formulate la termenul de luni al Dosarului Transferurilor pedepse de închisoare cu executare pentru fraţii Ioan şi Victor Becali, George Copos şi Cristian Borcea, în cazul lui Mihai Stoica precizând că faptele s-au prescris conform noului Cod Penal. Pentru inculpaţii Gheorghe Popescu, Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu, procurorul a cerut închisoare cu suspendare. Concluziile procurorului au fost următoarele:George Copos - pedeapsa de închisoare cu executare pentru o perioadă de la 1 la 5 ani;Jean Pădureanu - pedeapsă de trei ani cu suspendare, aşa cum a decis anterior Curtea de Apel;Mihai Stoica - în cazul său faptele incriminate sunt prescrise conform noului Cod Penal (intrat în vigoare la 1 februarie);Cristian Borcea - pedeapsă cu executare de şapte ani, aşa cum a decis anterior Curtea de Apel ;Ioan Becali - pedeapsa cu executare de opt ani, aşa cum a decis anterior Curtea de Apel;Victor Becali - şapte ani cu executare, aşa cum a decis anterior Curtea de Apel;Gheorghe Neţoiu - aceeaşi pedeapsă stabilită de Curtea de Apel, trei ani cu suspendare;Gheoghe Popescu - s-a solicitat pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, la fel ca în precedenta soluţie a Curţii de ApelAvocaţii celor şapte inculpaţi, cu excepţia reprezentantului lui Mihai Stoica, au susţinut cereri în faţa instanţei pentru schimbarea încadrării juridice a anuitor fapte conform noului Cod Penal, o cerere de informare de către instanţă a părţilor vătămate pentru procedura de mediere şi împăcare şi o cerere de amânare pentru efectuare procedurii de mediere şi împăcare, ultimele două fiind respinse de curte, iar prima solicitare a rămas în deliberare.Curtea de Apel Bucureşti a finalizat audierile în cazul celor opt oameni de fotbal inculpaţi în Dosarul Transferurilor, stabilind să dea o decizie în data de 25 februarie.
dcp100168 Posted March 4, 2014 Author Posted March 4, 2014 Mihai Stoica,condamnat definitiv la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executareManagerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost condamnat definitiv, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.La ultimul termen de judecată al dosarului, procurorul anticorupţie concluzionase, în cazul lui Mihai Stoica, că faptele incriminate sunt prescrise, conform noului Cod Penal, intrat în vigoare la 1 februarie.Tribunalul Bucureşti i-a achitat, în 3 aprilie 2012, pe toţi cei opt inculpaţi din dosarul transferurilor de jucători, inclusiv pe Mihai Stoica.Decizia a fost contestată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti, care, în 12 noiembrie 2012, a dispus pedepse între şi opt ani de închisoare cu suspendare sau cu executare. Mihai Stoica a primit atunci patru ani de închisoare cu executare.Sentinţa a fost atacată cu recurs la instanţa supremă, care, în 20 mai 2013, a decis să trimită dosarul, pentru rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti, aceasta luând, marţi, o decizie definitivă. Fostul acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a fost condamnat la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare.Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare.Fostul impresar Ioan Becali a fost condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare.Impresarul Victor Becali a fost condamnat la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare.Fostul preşedintele al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.Gigi Neţoiu a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni cu executare.Gică Popescu a primit o pedeapsă de trei ani şi o lună cu executare.
dcp100168 Posted March 4, 2014 Author Posted March 4, 2014 M. Stoica, din Turcia: Ce contează dacă procurorii nu cer pedeapsă, contează ce ordine se primescManagerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a postat, marţi, pe contul său de Facebook, un mesaj referitor la pedeapsa cu închisoarea primită în Dosarul transferurilor, prin care acuză faptul că judecătorii primesc ordine să-l condamne, fără ca procurorii să fi cerut acest lucru.Reţeaua de socializare arată că mesajul ar fi fost postat din Turcia, de lângă localitatea Belek."Ce contează dacă procurorii nu cer pedeapsa, contează ce ordine se primesc. Mulţumesc, România...", a scris Stoica, pe contul său de Facebook.
Mikka Posted March 4, 2014 Posted March 4, 2014 Dupa ani si ani (vorba cantecului) a venit si o sentinta. Personal, nu ma asteptam ca toti sa fie condamnati cu executare.S-ar putea, paprerea mea, ca G. Popescu sa fie gratiat. Nu neaparat ca merita, dar macar a facut ceva pentru fotbal, si-a platit si partea (financiara), si-a recunoscut fapta etc.
dcp100168 Posted March 4, 2014 Author Posted March 4, 2014 Sume confiscate şi obligaţii de plată stabilite de instanţă pentru condamnaţiCei opt condamnaţi în Dosarul Transferurilor au fost obligaţi la plata unor sume de bani către terţi şi li s-au confiscat alte sume de bani, în urma sentinţei definitive dictate, marţi, de Curtea de Apel, conform minutei transmise Tribunalului Bucureşti, care este instanţă de executare în acest caz.Astfel, Curtea de Apel obligă, în solidar, pe inculpaţii Cristian Borcea şi Ioan Becali la plata către partea civilă Liceul cu Program Sportiv "Banatul" Timişoara a sumei de 265.000 de dolari, în echivalent în lei la cursul de schimb al BNR de la data efectuării plăţii, la care se adaugă dobânda legală de referinţă a BNR calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii;Curtea de Apel a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Liceul cu Program Sportiv "Banatul" Timişoara în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Becali Victor;Obligă pe inculpatul Gheorghe Copos la plata către partea civilă statul român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a sumei de 63.908 lei şi a obligaţiilor fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi), calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal (transferul fotbalistului Dulca Cristian);Lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă statul român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală , în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Mihai Stoica.Obligă, în solidar, pe inculpaţii Cristian Borcea şi Ioan Becali la plata către partea civilă statul român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a sumei de 609.444 lei şi a obligaţiilor fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi), calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal (transferul fotbalistului Contra Cosmin);Obligă inculpatul Becali Ioan la plata către partea civilă statul român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a sumei de 844.603 lei şi a obligaţiilor fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi) calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal (transferul fotbalistului Ganea Ionel);Lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă statul român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Jean Pădureanu;Obligă, în solidar, pe inculpaţii Jean Pădureanu, Ioan Becali, Victor Becali şi Gheorghe Popescu la plata către partea civilă statul român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a sumei de 328.440 lei şi a obligaţiilor fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi) calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal (transferul fotbalistului Sânmărtean Lucian);Obligă, în solidar, pe inculpaţii Gheorghe Copos, Ioan Becali şi Gheorghe Popescu la plata către partea civilă statul român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a sumei de 2.296.097 lei şi a obligaţiilor fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi), calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal (transferul fotbalistului Bratu Florin);Obligă, în solidar, pe inculpaţii Crsitian Borcea, Ioan Becali şi Gheorghe Neţoiu la plata către partea civilă statul român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a sumei de 405.992 lei şi a obligaţiilor fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi), calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal (transferul fotbalistului Alexa Dan);Obligă, în solidar, pe inculpaţii Cristian Borcea şi Ioan Becali la plata către partea civilă statul român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a sumei de 164.780 lei şi a obligaţiilor fiscale accesorii (majorări, penalităţi şi dobânzi), calculate în conformitate cu legislaţia fiscală, de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la data achitării integrale a debitului principal (transferul fotbalistului Mihalcea Adrian);Lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă AS Tractorul Braşov, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii Gheroghe Copos, Ioan Becali şi Gheorghe Popescu;Ia act că părţile vătămate CFR Cluj, FRF, FC Rapid, CS FC Dinamo, SC Dinamo 1948 SA, AS Gloria 1922 Bistriţa şi FC Oţelul Galaţi nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.Curtea de Apel a decis să confişte de la inculpaţi următoarele sume de bani:- de la inculpatul Gheorghe Copos - 150.000 USD, în echivalent în lei (transferul fotbalistului Dulca Cristian) şi 40.000 USD, în echivalent în lei (transferul fotbalistului Bratu Florin);- de la inculpatul Mihai Stoica - 550.000 USD, în echivalent în lei (transferul fotbalistului Arhire Iulian);- de la inculpatul Cristian Borcea - sumele de 593.750 USD şi de 80.000 USD, în echivalent în lei, iar de la inculpatul Becali Ioan - 418.750 USD, în echivalent în lei (transferul fotbalistului Contra Cosmin);- de la inculpatul Ioan Becali - 1.400.000 USD, în echivalent în lei, iar de la inculpatul Jean Pădureanu - 112.000 USD, în echivalent în lei (transferul fotbalistului Ganea Ionel);- de la inculpatul Cristian Borcea - 169.667 USD, în echivalent în lei, de la inculpatul Ioan Becali - 1.201.667 USD, în echivalent în lei, iar de la inculpatul Victor Becali - 1.201.667 USD, în echivalent în lei (transferul fotbalistului Codrea Paul);- de la inculpatul Cristian Borcea - 213.000 USD, în echivalent în lei, de la inculpatul Ioan Becali - 125.000 USD, în echivalent în lei, de la inculpatul Victor Becali - 125.000 USD, în echivalent în lei, iar de la inculpatul Mihai Stoica - 125.000 USD, în echivalent în lei (transferul fotbalistului Cernat Florin);- de la inculpatul Cristian Borcea - 124.500 USD, în echivalent în lei, iar de la inculpatul Ioan Becali - 100.000 USD, în echivalent în lei (transferul fotbalistului Mara Bogdan);- de la inculpatul Cristian Borcea - 32.167 USD, în echivalent în lei, de la inculpatul Ioan Becali - 360.000 USD, în echivalent în lei, iar de la inculpatul Victor Becali - 360.000 USD, în echivalent în lei (transferul fotbalistului Mitea Nicolae);- de la inculpatul Jean Pădureanu - 87.000 USD, în echivalent în lei, de la inculpatul Ioan Becali - 75.000 USD, în echivalent în lei, de la inculpatul Victor Becali - 75.000 USD, în echivalent în lei, iar de la inculpatul Gheorghe Popescu - 75.000 USD, în echivalent în lei (transferul fotbalistului Sânmărtean Lucian);- de la inculpatul Gheorghe Copos - 500.007 USD, în echivalent în lei, de la inculpatul Ioan Becali - 500.000 USD, în echivalent în lei, iar de la inculpatul Gheorghe Popescu - 1.000.000 USD în echivalent în lei din care se scade suma de 1.330.000 lei plătită cu titlu de impozit (transferul fotbalistului Bratu Florin);- de la inculpatul Cristian Borcea - 29.200 Euro, în echivalent în lei, iar de la inculpatul Ioan Becali - 403.000 Euro, în echivalent în lei (transferul fotbalistului Alexa Dan)- de la inculpatul Ioan Becali - 350.000 Euro, în echivalent în lei (transferul fotbalistului Mihalcea Adrian).CAB a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor Gheorghe Copos, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Jean Pădureanu şi Gheorghe Popescu, dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie din 17.07.2008.Menţine poprirea instituită asupra sumei de 116.064 lei din contul deschis de inculpatul Ghorghe Neţoiu. Dispune ridicarea sechestrului asigurător asupra celor 13.868 acţiuni ale Asociaţiei Fotbal Club Rapid Bucureşti, instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, din 19.07.2008.Dispune ridicarea sechestrului asigurător asupra conturilor Asociaţiei Fotbal Club Rapid Bucureşti, constituite la Banca Română de Dezvoltare - Groupe Societe Generale, ING Bank NV Amsterdam, Banca Italo - Romena şi Millennium Bank, instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie din 17.07.2008.Dispune ridicarea sechestrului asigurător asupra conturilor S.C. Dinamo 1948 S.A., constituite la Emporiki Bank şi UniCredit Tiriac Bank, instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie din 17.07.2008.Dispune ridicarea sechestrului asigurător asupra conturilor C.S. Oţelul Galaţi, constituite la Banca Comercială Română, instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie nr. 48/P/2006 din 17.07.2008.Dispune ridicarea sechestrului asigurător asupra conturilor C.F. Gloria 1922 Bistriţa, constituite la Banca Română de Dezvoltare Groupe Societe Generale, instituit prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie din 17.07.2008.CAB obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, după cum urmează:Gheorghe Copos - 115.000 lei;Mihai Stoica - 65.000 lei;Cristian Borcea - 265.000 lei;Ioan Becali - 315.000 lei;Victor Becali - 115.000 lei;Jean Pădureanu - 65.000 lei;Gheorghe Neţoiu - 65.000 lei;Gheorghe Popescu - 115.000 lei.CAB respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Gheorghe Popescu împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Obligă apelantul inculpat Popescu Gheorghe la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea celorlalte apeluri rămân în sarcina statului.gandul.info
dcp100168 Posted March 4, 2014 Author Posted March 4, 2014 Arhire: „Unii s-au umplut de bani de pe urma mea”Fostul jucător Iulian Arhire, subiectul transferului în care procurorii DNA au descoperit ilegalităţile ce au generat condamnarea lui Mihai Stoica, a povestit pentru libertatea.ro o parte dintre detaliile plecării sale de la Oţelului la Pohang Steelers, din martie 1999.„Unii s-au umplut de bani de pe urma mea. Intram în ultimele şase luni de contract şi aveam ofertă să plec din vară, cu Florea şi cu Rednic, la Dinamo, dar am mers în Coreea de Sud. Mi s-a spus că Oţelul cere 150.000 de dolari. Am ajuns în ianuarie, am semnat, dar pe 25 nu mi-au dat salariul, deşi jucasem în pregătiri. Mi s-a spus că nu s-au rezolvat negocierile între cluburi. Pe 25 februarie am semnat alt contract, identic cu primul. Nici atunci nu mi-am luat banii, actele nu au fost înscrise. M-au pus să-l semnez şi pe al treilea, am refuzat. L-am sunat pe “MM” în ţară. Mi-a zis: «Dacă vii acasă, stai şase luni pe bară, cine te mai ia apoi?». M-a ameninţat să rămân în Coreea! Miza era mare pentru ei să se facă transferul! Antrenorul secund (n.r. - de la Pohang) mi-a spus că Oţelul a cerut pe mine 800.000 de dolari, iar palma s-ar fi bătut, am citit în ziare, pe 750.000 de dolari”, a spus Arhire în publicaţia citată.viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 26, 2014 Author Posted March 26, 2014 Mihai Stoica, încarcerat în regim închisComisia Penitenciarului Rahova a stabilit marţi, în cazul a trei dintre condamnaţii din dosarul transferurilor - Gică Popescu, Mihai Stoica şi George Copos -, ca aceştia să efectueze pedepsele în regim închis de detenţie, au precizat, pentru MEDIAFAX, oficiali din cadrul Penitenciarului Rahova.Reprezentanţii penitenciarului au precizat că, deocamdată, nu s-a stabilit locul în care cei trei vor efectua în continuare pedeapsa. "Nu există alte dispoziţii, deocamdată. Ei se află, în acest moment, în custodia penitenciarului Rahova", au precizat oficiali ai instituţiei.Decizia Comisiei Penitenciarului Rahova a fost luată după ce lui Popescu, Copos şi Stoica le-a expirat perioada de carantină.
dcp100168 Posted December 4, 2015 Author Posted December 4, 2015 Mihai Stoica a primit aviz favorabil pentru eliberarea condiţionatăCererea de eliberarea condiționată urmează să fie înaintată Judecătoriei Sectorului 4.Până în prezent, trei condamnați din acest dosar au fost eliberați condiționat din închisoare - Jean Pădureanu, George Copos și Gheorghe Popescu.Şi Ioan Becali a primit o decizie favorabilă pentru eliberare, însă decizia nu este definitivă. Situaţia lui Ioan Becali este mai complicată, după ce DNA l-a pus sub acuzare pentru că ar fi mituit-o, împreună cu Victor Becali și Cristian Borcea, pe judecătoarea Geanina Terceanu, cea care a dat o primă decizie de achitare în dosarul transferurilor. De altfel, Ioan Becali și Victor Becali, care își ispășesc pedeapsa în Penitenciarul Poarta Albă, s-au ales cu mandate de arestare preventivă pentru că au mituit-o pe Geanina Terceanu.Pe 4 martie 2014, judecătorii Curţii de Apel București au decis condamnarea la închisoare cu executare a celor opt oameni din fotbal inculpați în dosarul transferurilor. Astfel, George Copos, fostul acționar majoritar al FC Rapid, a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare, Mihai Stoica, managerul general al FC Steaua la 3 ani și 6 luni de detenție, Cristian Borcea, fost acționar al FC Dinamo - 6 ani și 4 luni, Ioan Becali - 6 ani și 4 luni, Victor Becali - 4 ani și 8 luni. De asemenea, Jean Pădureanu, fost președinte al clubului Gloria Bistrița, a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare în același dosar, Gheorghe Popescu - 3 ani, o lună și 10 zile de închisoare cu executare, iar Gheorghe Nețoiu - 3 ani și 4 luni de detenție cu executare. Potrivit DNA, faptele săvârșite de cei opt oameni din fotbal au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obținuți din transferuri fiind “spălați” prin intermediul unor firme off-shore.Rechizitoriul întocmit de procurori se referă la 12 transferuri ale unor fotbaliști români efectuate de la cluburile Dinamo București, Rapid București, Gloria Bistrița și Oțelul Galați către cluburi din străinătate, în perioada 1999 - 2005.newsring.ro
dcp100168 Posted January 4, 2016 Author Posted January 4, 2016 Judecătoria a admis cererea de liberare condiţionată a lui Mihai Stoica. DNA poate contesta deciziaCererea de liberare condiționată formulată de Mihai Stoica, fost conducător al cluburilor Steaua București, Unirea Urziceni și Oțelul Galați, a fost admisă de Judecătoria Sectorului 4 București. DNA poate contesta decizia la Tribunalul București.MM Stoica este la un pas de libertate. Magistrații Judecătoriei Sectorului 4 București au admis, pe fond, cererea sa de liberare condiționată. DNA are, totuși, trei zile la dispoziție, pentru a contesta decizia la Tribunalul București. Această instanță are ultimul cuvând de spus.Mihai Stoica a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor. El este încarcerat din martie 2014.profit.ro
dcp100168 Posted February 15, 2016 Author Posted February 15, 2016 Mihai Stoica a fost eliberat condiţionat Fostul manager general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost eliberat conditionat, dupa o decizie de luni a Tribunalului Ilfov. MM a executat aproape doi ani de inchisoare, din pedeapsa de trei ani si sase luni primita in Dosarul Transferurilor. Mihai Stoica a parasit penitenciarul in jurul orei 16,00, afirmand ca doreste sa isi vada parintii si sa il sune pe Gigi Becali, alaturi de care va ramane "mereu". Intrebat despre viata petrecuta in puscarie, MM Stoica a spus ca a castigat "prieteni " si "poate echilibru. "Am intrat cu multe defecte si calitati la puscarie, sper sa fi iesit doar cu calitati. Nu m-am batut cu nimeni, nu am fost in depresie, nu am facut greva foamei", a mai spus acesta. Decizia este una definitiva, iar magistratii "dispun punerea de indata in libertate a condamnatului Stoica Mihai de sub puterea mandatului de executare a pedepsei inchisorii". MM indeplineste conditiile pentru a fi eliberat conditionat, dupa ce a executat aproape doi ani din pedeapsa de trei ani si sase luni. Stoica a avut un comportament bun in penitenciar si a desfasurat mai multe activitati (a scris si mai multe carti). Mihai Stoica executa pedeapsa din 4 martie 2014. hotnews.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now