Dunărea încă sângerează - comemorarea catastrofei Mogoşoaia

dcp100168 · March 22, 2008

Tragedia "Mogosoaia", mascată de Securitate

* Scoaterea la suprafata a navei pe 15 septembrie a aratat proportiile dezastrului * In catastrofa navala de la "Cotul Pisicii" si-au pierdut viata 207 pasageri si 9 membri ai echipajului

"Romania libera" continua publicarea articolelor despre evenimentele cenzurate in perioada comunismului. In numarul de astazi va relatam despre tragedia navala de la "Cotul Pisicii". Moartea a 216 persoane aflate la bordul navei Mogosoaia, care s-a scufundat la Galati, in septembrie 1989, a fost musamalizata de catre autoritatile comuniste. Tragedia a fost anuntata la trei zile de la producere, in ziarul local. Stirea avea numai 17 randuri si a fost plasata in pagina de "fapt divers", intre rubrica de "informatii sportive" si cea a stirilor din "agronomie". Zile in sir zona a fost impanzita de numerosi agenti de militie si de Securitate.

Aproape de jumatatea lunii septembrie 1989, la rubrica "decese" a ziarului "Viata noua" din Galati au aparut anunturi cutremuratoare in care familiile faceau cunoscut faptul ca "intr-un tragic accident" au pierdut una sau mai multe rude. "Familia Dartu, cu inimile zdrobite de durere, anunta incetarea din viata, intr-un tragic accident, a scumpilor… sotie, fiica, ginere, nepot." "Cu regret, sotia, fiica, nora anunta disparitia, intr-un tragic accident, a celui care a fost Gheorghita C." Chiar daca erau date de persoane diferite, anunturile ascundeau o poveste comuna, cutremuratoare: scufundarea "pasagerului" "Mogosoaia" care facea curse pe Dunare intre Galati si comuna Grindu.

Zece minute fatale

10 septembrie 1989, Portul Galati. La ora 8.00 nava "Mogosoaia" urma sa plece in cursa spre comuna Grindu, situata la cativa kilometri in aval de Galati, pe malul tulcean al Dunarii. Capacitatea navei era de 160 de oameni, dar la bord se pare ca se aflau 213 pasageri si 9 membri ai echipajului: majoritatea sateni din Grindu, pescari, cativa docheri si angajati ai portului. Pe Dunare era ceata, un fenomen obisnuit pentru acea perioada a anului. Comadantul Ion Postolache, care avea o vechime de 37 de ani ca navigator, a declansat operatiunile obisnuite pentru scoaterea vaporului din port cu zece minute mai tarziu decat era prevazut.

La acea ora convoiul bulgaresc format din impingatorul "Petar Karanicev" si sase barje, cu o lungime de totala de 191 de metri, naviga in amonte, spre Portul Ruse. Membrii echipajului – care in noaptea de 9 spre 10 septembrie sarbatorisera pana in zori, cu alcool, ziua nationala a Bulgariei – nu au respectat regulile de navigatie. Coliziunea a fost nimicitoare. "Mogosoaia" a fost lovita in bord de prima pereche de barje din convoi. Nava de pasageri s-a inclinat puternic, a revenit pe linia de plutire, dupa care s-a inclinat din nou si s-a rasturnat, scufundandu-se. Impactul a fost violent, iar contorsionarea infrastrucurii metalice a produs un zgomot infiorator. Nava s-a mai rostogolit de cateva ori pe fundul Dunarii, asezandu-se in cele din urma pe chila.

Galati, strict secret

In catastofa si-au pierdut viata 207 pasageri si cei 9 membri ai echipajului. Aceasta este statistica oficiala inscrisa in Dosarul 2.710/1991 judecat la Tribunalul Galati. Dar in septembrie 1989 populatia nu a stiut cu exactitate numarul celor decedati din cauza secretomaniei impuse de regimul comunist in jurul acestui eveniment. La mai putin de o ora de la producerea accidentului, cartierul Badalan, situat langa santierul Naval si Portul Bazinul Nou, a devenit locul unei agitatii fara precedent. Pe strazile pe care de obicei traficul auto era aproape inexistent din cauza caldaramului nepavat si plin de gropi, acum circulau in mare viteza, intr-un du-te-vino care sugera degringolada, zeci de Dacii cu "numar mic" format din trei cifre. Intrase in actiune Securitatea care trebuia sa asigure protectia informativa a zonei. La operatiune au fost adusi si colegi de-ai lor din judetele invecinate, Braila, Vrancea si Vaslui. Intreg malul Dunarii a fost intesat cu securisti si diversi oameni din Marina Militara, Marina Granicereasca si Procuratura.

Vieti pierdute din cauza unei macarale

De coordonarea intregii activitatii de scoatere la suprafata a cadavrelor si a navei s-au ocupat, in primele zile de dupa tragedie, activisti de partid care tineau legatura cu Nicolae Ceausescu. Cuplul prezidential s-a aflat in ziua producerii tragediei foarte aproape de Galati. Cei doi si-au petrecut cateva zile de vacanta in vila de la Neptun. In dimineata de 10 septembrie sotii Ceausescu urmau sa plece la Iasi, pentru ca miercuri sa asiste la deschiderea anului scolar. Desi elicopterul urma sa treaca pe deasupra zonei in care s-a produs tragedia, Nicolae Ceausescu a decis sa isi continue netulburat drumul.

Se crede ca in primele ore de la producerea accidentui s-ar mai fi putut salva vietile unor eventuali supravietuitori ramasi captivi in compartimentele neinundate ale navei. Pentru succesul unei astfel de operatiuni ar fi fost nevoie de o macara plutitoare de mare capacitate, aflata in dotarea flotei ucrainene. Doar prin interventia personala a lui Ceausescu s-ar fi putut obtine in timp util un astfel de utilaj. In ciuda numeroaselor incercari, scafandrii de la unitatea specializata a Marinei Militare UM 2145 de la Mangalia nu au reusit scoaterea epavei. Dupa cinci zile "Mogosoaia" a fost ridicata la suprafata de specialistii de la AFDJ.

Vinovatii nu au platit

Responsabil de tragedie a fost comandantul navei bulgare, Gheorghi Petrov Anghelovschi. Arestat in septembrie 1989, a facut in Romania doua luni de puscarie. Dupa Revolutie a fost extradat in Bulgaria, unde nu a mai executat nici o zi de inchisoare. Asta, in conditiile in care in 1993 Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a condamnat pe bulgar la 10 ani de puscarie. In sentinta definitiva si irevocabila se precizeaza ca manevra efectuata de catre Anghelovschi a dus la scufundarea vasului "Mogosoaia".

Rudele celor disparuti au primit in 1993 despagubiri banesti cuprinse intre 30.000 si 80.000 de lei. Desi statul bulgar a fost condamnat la plata unor daune catre Navrom Galati, armatorul navei "Mogosoaia", in urma devalorizarii leului, despagubirea a devenit nesemnificativa. Actiunea in instanta de reactualizare a pagubelor este ingreunata de Ministerul de Finante bulgar, care "inventeaza" chichite avocatesti pentru a taragana finalizarea procesului.

216 morti intr-o stire de 17 randuri

Vestea tragediei a fost difuzata seara la "Europa libera" si "Vocea Americii", fiind preluata de presa internationala. Timp de trei zile in presa locala s-a pastrat tacerea asupra catastrofei, desi la rubrica "decese" familiile anuntau ca au pierdut intr-un accident rude sau apropati. Regimul de la Bucuresti a anuntat tragedia in "Viata noua", ziar care aparea la Galati, printr-un articol foarte scurt intitulat "Accident naval pe Dunare" si publicat pe 13 septembrie. Relatarea de 17 randuri a fost plasata in pagina a doua, in coltul din stanga-jos, ascunsa intre informatiile sportive din programul "Daciadei" si un articol de zece ori mai consistent intitulat "Reteaua comerciala galateana – in pas cu noua dezvoltare a municipiului". In text autorul a uitat sa mentioneze numele vaporului implicat in coliziune: "Duminica, 10 septembrie, pe Dunare, in conditii de vizibilitate redusa, o nava romaneasca de pasageri s-a ciocnit cu un remorcher care naviga sub pavilion bulgar… Din cei 169 de pasageri si 10 membri ai echipajului au fost salvate 10 persoane. La indicatia tovarasului Nicolae Ceausescu s-a constituit o comisie guvernamentala", se mentiona in articol. A doua zi, pe 14 septembrie, a aparut cel de-al doilea articol si ultimul, plasat tot in pagina a doua, ascuns intre o ampla relatare a vizitei lui Ceausescu la Pascani si cronica "La zi in agricultura". Noutatea o constituia deschiderea unui "cont al omeniei" la CEC pentru ajutorarea rudelor victimelor. Dimensiunile tragediei aveau sa fie mai bine cunoscute peste cateva luni, o data cu disparitia regimului comunist.

Martori - o cruce, un sicriu si un kil de orez

Imaginea din port, unde familiile erau chemate sa isi recunoasca mortii, era greu de suportat. Erau familii in care erau dati disparuti patru, cinci sau mai multi membri. Barbati si femei, tineri si varstnici, imbracati in haine de doliu, asteptau in fata Portului Docuri sa mai fie adus un transport de cadavre. Asteptau la rand pentru a fi chemati sa recunoasca pe cineva din familie ori vreun cunoscut ascuns printre zecile de cadavre. Dupa identificare, erau trimisi intr-o alta zona din port, unde se aflau ingramadite unele peste altele sute de sicrie si de cruci. Primeau un sicriu, o cruce, li se mai ofereau – peste "ratie" – orez, ulei, paine, branza, salam, pentru pomana de inmormantare si apoi erau trimisi acasa.

http://www.romanialibera.ro/a120674/tra ... itate.html

dcp100168 · September 9, 2008

Dunărea încă sângerează

Dreptate pentru Mogoşoaia

* La 19 ani de la tragedia în care au pierit 216 oameni, încă nu se cunoaşte adevărul

Mulţi dintre noi au uitat cele mai cumplite zile din istoria recentă a Galaţiului, zilele în care jumătate din oraş se îmbrăcase în negru, clipele în care nedumerirea, disperarea şi nedreptatea s‑au împletit. 1989 a fost, pentru gălăţeni, anul în care oraşul a avut nevoie de încă un cimitir. Astăzi, la 19 ani de la tragedia Mogoşoaia, ne amintim de cele întâmplate şi aprindem o lumânare... Asta e tot ce putem face, pentru că oamenii ce reprezintă România de 20 de ani încoace nu au reuşit să simuleze măcar că îşi doresc aflarea adevărului. 216 vieţi au fost curmate, însă dacă Ceauşescu a ascuns dintr‑un motiv schizofrenic evenimentul e de neînţeles de ce aceia ce i‑au urmat la cârma ţării n‑au avut nicio intervenţie în care să explice care au fost adevăratele motive şi contextul în care s‑a petrecut cea mai mare tragedie civilă din România, de după cutremurul din anul 1977.

Vinovaţii?

10 septembrie ne forţează la o aducere aminte ce ar fi trebuit să lipsească. În ziua asta ar fi trebuit să fim preocupaţi de alte lucruri, de probleme obişnuite şi să nu răscolim cuţitul într‑o rană ce nu s‑a închis, deşi au trecut 19 ani de atunci. Urmările tragediei Mogoşoaia au afectat mii de oameni, oameni care suferă încă. Asta şi pentru pierderile grele, dar şi pentru faptul că sistemul juridic nu a identificat nişte vinovaţi, nu a găsit exact partea care ar fi trebuit să răspundă just pentru cele întâmplate.

Dreptatea? Mai nimic!

La aproape 20 de ani de atunci, dosarul Mogoşoaia nu şi‑a încheiat definitiv circuitul prin tribunale. Ultimele zbaturi avocăţeşti continuă să bată anemic, dar sacadat, ca şi când există cineva ce nu îşi doreşte aflarea integrală a adevărului. Vom lua însă lucrurile de la un capăt şi vom spune că imediat după producerea dezastrului, atât rudele celor morţi, cat şi societatea Navrom, căreia îi aparţinea pasagerul "Mogoşoaia" au deschis proces împotriva întreprinderii de navigaţie BRP Bulgaria, firma care deţinea convoiul împingător BRP Peter Karamincev, ce a spulberat pasagerul. Atât Navrom, cât şi celelalte părţi civile ce au deschis procese au solicitat în instanţă despăgubiri şi chiar au avut câştig de cauză. În anul 1993, Curtea Supremă a dictat sentinţa definitivă, dând câştig de cauză tuturor victimelor, însă despăgubirile ce fuseseră fixate la sume cuprinse între 30.000 şi 80.000 de lei nu mai însemnau mare lucru, pentru că banii se devalorizaseră. Aşadar, cei mai mulţi dintre urmaşii celor morţi în accident nu s‑au ales cu nimic în afară de sumele aferente asigurărilor de viaţă ce erau cuprinse în contravaloarea biletelor pe care le‑au cumpărat înainte să meargă la pierzanie.

Ca şi când asta n‑ar fi fost de ajuns, comandantul bulgar al împingătorului de barje, Gheorghi Petrov Anghelovschi, a fost condamnat la zece ani de temniţă. Aceasta a fost sentinţa iniţială cu care s‑a ales cel ce manevra împingătorul care a spulberat pasagerul Mogoşoaia. Bulgarul a făcut însă doar două luni de detenţie din întreaga pedeapsă. Mai trebuie ştiut însă că până şi această decizie de trimitere în închisoare a bulgarului nu a fost luată pentru ucidere din culpă, ci pentru distrugere! Despre acesta au existat mai multe zvonuri, însă nu putem spune cu certitudine ce face acum cel responsabil de distrugerea a sute de vieţi. Unii spun că, după ce a stat două luni în închisorile din România, Anghelovschi a fost preluat de statul bulgar şi graţiat. Nu a "reuşit" să facă niciun minut de puşcărie în Bulgaria!

Lupta continuă

După acest episod, reprezentanţii Navrom au continuat procesul solicitând reactualizarea valorii despăgubirilor de la 67.000 de lei la 1.200.000 de dolari. După o luptă de mulţi ani, instanţele româneşti au dat câştig de cauză celor de la Navrom. Lucrurile nu s‑au oprit încă aici. Asta pentru că hotărârea luată de către instanţele româneşti va trebui pusă în aplicare în Bulgaria, iar procedurile internaţionale impun ca acest lucru să se facă urmându‑se încă o trecere printr‑un tribunal de acolo. "Pentru punerea în executare a sentinţei de care a beneficiat societatea Navrom şi care impunea achitarea de către BRP Bulgaria a sumei de 1.200.000 de dolari s‑a deschis un nou proces la Tribunalul din Sofia. Acest proces a avut deja şase termene şi încă nu s‑a încheiat. Situaţia este mai complicată: am avut câte două termene pe an, termene la care reprezentanţii legali ai părţii bulgare au folosit tot felul de tertipuri pentru a câştiga timp şi pentru a amâna punerea în executare a sentinţei. După toate procedurile pe care le‑a impus acest proces şi care par a se fi apropiat de sfârşit, sperăm ca în luna decembrie a acestui an, când a fost fixat proximul termen de judecată, să se încheie acest proces", a declarat Zoia Mitea, juristul delegat de către Navrom Galaţi să se ocupe de această cauză.

Aceasta ne‑a mai spus că disputa juridică îi priveşte însă doar pe cei de la Navrom. Părţile civile, urmaşi ai victimelor accidentului, au renunţat la luptă. "Din câte ştiu eu, mai sunt cinci‑şase cazuri de urmaşi ai victimelor care continuă să ceară în instanţă despăgubiri celor din Bulgaria, însă procesele continuă în instanţele din ţară", a mai spus Zoia Mitea.

În loc de final

După toate acestea nu mai rămâne mare lucru de spus. Mâine, mapamondul va comemora victimele atacului terorist de la New York. O ironie a sorţii, poate doar o coincidenţă pe care o speculez aiurea. Românii au însă dreptul să ştie despre ce s‑a întâmplat pe Mogoşoaia, mai mult decât despre cele petrecute în turnurile gemene. Românii au dreptul să îşi plângă morţii chiar dacă nu fac parte dintr‑o naţie ce se pretinde conducătoare a lumii întregi. Vom aştepta atâţia ani cât va fi nevoie până când se va spune tot, absolut tot, iar cei trecuţi dincolo vor fi lăsaţi să se odihnească în pace.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=26736

kos · September 10, 2008

Intr-adevar, scufundarea navei Mogosoaia a fost un soc pentru galateni si pentru toata navigatia de pe Dunare. A fost un episod dramatic pe care cei implicati in eveniment nu-l vor uita niciodata. Au fost zile si nopti, timp de doua saptamani si ceva, cand zeci de oameni au muncit fara incetare pentru recuperarea cadavrelor. Pacat pentru oamenii care si-au pierdut viata, pacat pentru familiile destramate ...

dcp100168 · September 9, 2009

Două decenii de la dezastrul „Mogoşoaia”

Într-o dimineaţă ceţoasă de toamnă, 239 de pasageri, tineri, bătrâni, femei, copii, s-au îmbarcat pentru ultima lor călătorie. Vasul care ar fi trebuit să-i ducă la familiile lor din comuna Grindu-Pisica a ancorat în veşnicie.

Teama că nu vor ajunge acasă

La data de 10 septembrie 1989, la ora 8.00, în Portul Galaţi, sute de oameni aşteptau cu nerăbdare ca nava de pasageri „Mogoşoaia” ca să-i ducă acasă, pe malul drept al Dunării, în localitatea tulceană Grindu-Pisica. Drumul nu era lung. Doar zece kilometri îi despărţeau de casă, de cei dragi. Vremea ceţoasă le-a încurcat toate planurile. La un moment dat, un zvon cum că „Mogoşoaia” nu mai pleacă către Pisica a făcut vâlvă printre cei 255 de pasageri dornici să ajungă la casele lor. După câteva minute de chibzuinţă, autorităţile portuare au decis ca, în ciuda ceţii dense, nava să-şi respecte orarul. „Datorită vizibilităţii reduse, până la ora 8.05 nu s-a putut pleca. La 8.06, vizibilitatea s-a îmbunătăţit, amebele maluri putând fi zărite cu ochiul liber, ceea ce a permis plecarea navei în cursă”, povesteşte Maximilian Popescu, comandant instructor la Navrom în ziua producerii accidentului.

S-a scufundat în câteva secunde

Cursa a fost mult prea scurtă. După doar doi kilometri, ceaţa s-a îngroşat, vizibilitatea s-a redus sub 200 de metri, iar în faţa navei Mogoşoaia a apărut, parcă de nicărieri, impingătorul bulgăresc „Peter Karamincev”. Impactul a fost inevitabil. Până să se dezmeticească pasagerii şi echipajul, în doar câteva secunde, vasul românesc s-a scufundat. Strigătele de ajutor ale celor câţiva pasageri, care nu au mai avut loc în cabine şi se aflau pe puntea vasului, au fost zadarnice. 239 de suflete au dispărut în apele Dunării. Doar 16 au reuşit să se salveze. A fost nevoie doar de câteva ceasuri pentru ca vestea tragediei să se răspândească. „Eram în ultima zi de concediu, când am primit vestea dezastrului. «S-a întâmplat ceva cu Mogoşoaia. Cred că a eşuat sau a făcut o gaură de apă, poate scufundându-se parţial» mi-a spus în faţa blocului soţia prietenului meu de-o viaţă, Nicu Grigore. Într-o jumătate de oră, am ajuns la Navrom”, îşi aminteşte Maximilian Popescu. Acesta spune că au urmat zece zile şi zece nopţi în care au lucrat la ramfluarea navei şi scoaterea cadavrelor.

Povestea unui norocos trist

L-a întâlnit şi pe singurul supravieţuitor al echipajului de pe Mogoşoaia, Laurenţiu Nenciu pe care a reuşit să-l convingă să vorbească despre cele mai grele clipe din viaţa lui. Despre acea zi tragică şi în acelaşi timp norocoasă pentru el. Supravieţuitorul teribilei tragedii povesteşte: „La 7.40, după ce am terminat de mâncat, m-am dus la schelă şi am început îmbarcarea pasagerilor. Înainte de plecare, a venit şi electricianul Ioniţă Hodorogea împreună cu fiica sa care avea în jur de 6-7 ani. Spunea că vrea s-o plimbe cu vaporul. Deodată am văzut un catarg, dar fără luminile corespunzătoare pentru ceaţă. Când mai aveam câţiva metri de convoi şi abordajul era evident, pilotul nostru a spus: Ne loveşte! Şi în acel moment, am ieşit afară ca să văd cum şi unde ne loveşte. Am văzut lovitura care m-a proiectat în peretele comenzii (cabinei de comandă n.n.), dar mi-am revenit imediat. Vaporul a început să se încline cu o viteză destul de mare şi, în acel moment, parcă aşterptam cu toţii să revină la poziţia normală. Dar acest lucru nu s-a întmplat. În momentul în care peretele vertical devenise orizontal, m-am căţărat pe el şi am luat-o la fugă spre chila navei după care am sărit în apă, pe burtă, fără să mă ud pe cap şi am început să înot, cu gândul că trebuia să mă îndepărtez repede de vapor. N-am văzut în apă nicio persoană sau coleg de-al meu”.

Laurenţiu Nenciu avea la acea vreme 24 de ani. Adică toată viaţa înainte.

„Ghemul destinelor”, un film despre marea tragedie navală rulează astăzi, începând cu ora 17.00, la „V.A Urechia”

Cei 20 de ani de la scufundarea vasului de pasageri sunt comemoraţi şi la Blibioteca VA Urechia unde se va lansa cartea „Mogoşoaia, istoria unei tragedii” scrisă de Petre Rău. De asemenea, va fi difuzat filmul documentar, „Ghemul Destinelor” realizat de Maximilian Popescu în memoria celor nouă navigatori şi 239 de suflete dispărute în apele Dunării pe 10 septembrie 1989.

http://www.adevarul.ro/rss/articol/gala ... soaia.html

dcp100168 · September 9, 2009

Bulgarii nu mai vor să plătească pentru „Mogoşoia”

* Întreprinderea de Navigaţie Ruse a reuşit să îi „fenteze” pe judecătorii gălăţeni pentru a nu mai achita prejudiciul cauzat prin scufundarea navei Mogoşoia, dar hotărârea a fost întoarsă de instanţa supremă.

Instanţele gălăţene desemnate să se ocupe de tragerea la răspundere a autorului tragediei, Gheorghi Petrov Angelovschi şi a companiei bulgare pentru care acesta lucra, au comis o gravă eroare, care s-ar fi putut solda cu imposibilitatea recuperării prejudiciului cauzat SC Navrom SA prin scufundarea navei Mogoşoia. În mod absolut inexplicabil, Tribunalul Galaţi şi ulterior Curtea de Apel au decis că dreptul companiei de navigaţie române de a solicita achitarea celor 67.596.334 de lei reprezentând valoarea navei Mogoşoaia, evaluată în octombrie 1991, s-a prescris. Judecătorii gălăţeni au apreciat că Navrom nu s-a ocupat de încasarea despăgubirilor în termen de şase luni de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, ci abia după trei ani. În realitate, Întreprinderea de Navigaţie Ruse din Bulgaria a tras de timp cât s-a putut, întocmind cu întârziere documentele cerute de instanţe în încercarea de a scăpa de plata despăgubirilor. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins finalmente solicitarea companiei bulgare de navigaţie, care susţinea că Navrom nu mai are dreptul să ceară contravaloarea navei Mogoşoaia întrucât a depăşit termenul legal. Compania română de navigaţie a reluat în aceste condiţii procedurile de recuperare a banilor.

Pierderile suferite de zeci de familii din Grindu-Pisica şi din Galaţi cărora nu li s-au mai întors acasă copiii, părinţii, fraţii, dispăruţi în cumplita tragedie nu ar putea fi compensate material îndeajuns. Cea mai mare parte au primit despăgubiri cuprinse între 25.000 de lei şi 80.000 de lei, iar copii victimelor s-au ales cu pensii de întreţinere de-a dreptul modice.

http://www.adevarul.ro/rss/articol/gala ... osoia.html

dcp100168 · September 9, 2009

"Mogosoaia", misiunea esuata

» Astazi se implinesc 20 de ani de la tragedia scufundarii navei "Mogosoaia", in care si-au pierdut viata 216 persoane » Desi Securitatea a incercat sa ascunda accidentul naval, "protectia informativa" a fost dinamitata de publicarea la "Mica publicitate" a paginilor intregi de ferpare care au prezentat dimensiunile dezastrului.

Astazi se implinesc 20 de ani de la una dintre cele mai mari tragedii maritime din istoria Romaniei: scufundarea navei "Mogosoaia", care s-a soldat cu moartea a 216 persoane. Capacitatea navei era de 160 persoane, dar la bord erau 213 pasageri si 9 membri ai echipajului. La ora 8.10, "Mogosoaia" a plecat de la Palatului Navigatiei spre satul Grindu, situat in aval de Galati, pe malul tulcean. Majoritatea pasagerilor erau rude ale celor din Grindu, care mergeau sa mai petreaca o duminica in familie inainte de inceperea anului scolar sau sa pregateasca culesul viilor. In cursa spre Grindu, nava a facut o escala la Dana 46 din Portul Bazinul Nou. In momentul in care "Mogosoaia" a iesit din port, la Mila 79, pentru a vira pe senalul navigabil, s-a produs coliziunea cu convoiul bulgaresc format din impingatorul "Petar Karamincev" si sase barje, cu o lungime de totala de 191 metri, ce naviga in amonte, spre Russe.

Comandantul "Mogosoaiei", Ion Postolache, a incercat sa evite coliziunea, a pus motoarele pe "toata viteza inapoi" si a incercat o eschiva spre stanga. Tardiv si cei de pe "Petar Karamincev" au incercat sa "franeze" inaintarea convoiului, punand motoarele pe "toata viteza inapoi". Dar coliziunea nu mai putea fi evitata. "Mogosoaia" a fost lovita in bord, s-a inclinat si s-a rasturnat, scufundandu-se la adancimea de 20 de metri. Doar 16 pasageri au reusit sa se salveze.

Ceausescu a vrut sa musamalizeze accidentul

Puterea comunista a incercat sa ascunda producerea tragediei cu 216 victime, pentru ca socul mediatic avea efecte negative asupra incercarilor puterii de la Bucuresti de a se salva de sub tavalugul schimbarilor din Europa de Est. Nicolae Ceausescu chiar nu avea nevoie de un astfel de "cartof fierbinte" cu numai doua luni inainte de Congresul al 14-lea, asa ca a preferat "happeningul" propagandistic.

Pe 10 septembrie, Ceausestii trebuiau sa plece de la Neptun la Iasi, unde urmau sa patroneze deschiderea anului scolar. Dupa cateva ore de la scufundarea nave, Nicolae si Elena Ceausescu au survolat zona, indreptandu-se catre Iasi, dar nu au oprit. Cartierul Badalan, situat langa Portul Bazinul Nou, devenise teatrul unei agitatii fara precedent.

Pe strazile de obicei pustii circulau in mare viteza zeci de Dacii, cu "numar mic", din trei cifre. Intrasera in actiune securistii, care trebuiau sa asigure protectia informativa a zonei. La operatiune au fost adusi si securistii din Braila, Vrancea si Vaslui. santierul naval, Portul Bazinul Nou, in general malul Dunarii fusesera intesate cu securisti. Dispozitivul de protectie informativa a fost mentinut si in zilele urmatoare, pentru ca nimeni sa nu fotografieze ce se intampla la locul accidentului. Dar nu aveau cum sa ascunda tragedia, care in seara de 10 septembrie a fost anuntata de "Europa libera" si "Vocea Americii".

Stire de 17 randuri

Dupa cateva zile, in ziarul local, "Viata Noua", a aparut, in coltul din stanga jos al paginii 2, langa "informatii sportive", un anunt compus in laboratoarele propagandei. In cele 17 randuri ale anuntului "Accident naval pe Dunare" se vorbea despre coliziunea celor doua nave si salvarea a 18 persoane, cu precizarea ca "operatiunile de salvare continua". Asadar, operatiunile de salvare continuau, in timp ce o mare parte din cele 216 victime erau inmormantate. Eforturile puterii comuniste de a ascunde producerea tragediei au esuat, pentru ca ziaristii de la "Viata Noua" au dat unda verde anunturilor de la rubrica de "Decese" din pagina de mica publicitate, care prezentau dimensiunile tragediei mai bine decat orice alte relatari cenzurate. Daca in mod obisnuit acolo erau cateva ferpare, acum anunturile se intindeau pe pagini intregi. Unele ferpare anuntau disparitia unor familii intregi sau moartea a noua membri ai aceleiasi familii. Imaginile paginilor pline de ferpare impresioneaza si astazi. Dupa 1990, a fost data o statistica oficiala a famililor disparute in tragedia scufundarii navei "Mogosoaia". Familii disparute: toti membrii – 9 familii; ambii parinti – 6; mama si copiii – 4; tata si copiii – 3; In aceasta tragedie si-au pierdut viata 45 de copii.

Cosmarul din apele Dunarii

Unii dintre cei care au reusit sa se salveze povestesc cum in timp ce nava se scufunda se auzeau din ape strigatele disperate ale celor ramasi captivi in saloanele navei. Multi dintre ei au avut parte de o moarte groaznica. Lenta. Nu toate compartimentele au fost inundate imediat, aerul a ramas prins ca sub un clopot si au mai supravietuit cateva zeci de minute sau ore, sperand, cu disperare, ca ar putea fi salvati. Au fost probabil clipe dureroase, in care parinti si copii au murit imbratisandu-se. Scafandrii care au ajuns la epava povestesc scene de cosmar: "Am ajuns pe fundul Dunarii, la o adancime de circa 24-26 de metri. Imaginea pasagerului "Mogosoaia" era una de cosmar. La geamurile navei am zarit trupurile inlantuite ale pasagerilor. N-o sa le uit niciodata, pe fetele lor se intiparise spaima mortii. Implorau parca sa iasa la suprafata, sa grabim operatiunea…", povestea scafandrul Sandel Bora, care nu putea sa uite scenele de cosmar nici dupa 17 ani de la producerea acelei tragedii.

http://www.romanialibera.ro/a164515/mog ... suata.html

dcp100168 · September 10, 2009

„Mogoşoaia”, printre rudele celor dispăruţi

La două decenii de la tragedia navală în care şi-au pierdut viaţa sute de pasageri, scriitorul Petre Rău a lansat astăzi, la Grindu, romanul-document care prezintă, în detaliu, istoria zilei de 10 septembrie 1989. Autorul spune că, iniţial, nu a crezut că această carte va fi dusă la bun sfârşit. După o vizită în satul Grindu, s-a decis să afle toate secretele nafragiului. „Aici nu există familie care să nu fi avut cel puţin o rudă apropiată, pierdută în accidentul vasului Mogoşoaia. Acolo tragedia este la ea acasă”, spune autorul cărţii. Unul dintre cele mai sensibile capitole ale lucrării scrisă de Petre Rău este cel în care prezintă, în detaliu, poveştile celor 16 pasageri care au scăpat cu viaţă din tragedia navală.

Copiii supravieţuitori

Cristian Cristea, care avea doar 12 ani când s-a urcat pe vasul Mogoşoaia, s-a salvat ieşind printr-un geam spart. „După 20 de ani de la catastrofă, Cristian Cristea este un om căsătorit. A muncit o perioadă ca instalator sanitar în Italia şi în prezent s-a stabilit cu familia în Finlanda”, scrie Petre Rău.

Un alt copil despre care autorul cărţii relatează câteva cuvinte este Iordan Neagu care avea 12 ani la momentul tragediei şi a fost pescuit din apă de marinarii de pe barja bulgărească. „A ajuns un reputat pescar al bălţilor de lângă satul său natal”, povesteşte autorul cărţii. Ultimul copil salvat de la înec este

Cătălin Buriană, un gălăţean care la momentul impactului era elev în clasa a noua. El a reuşit să înoate până când echipajul de pe o navă ce făcea curse Galaţi-Tulcea i-a dat un colac de salvare. Băiatul a reuşit să treacă peste tragedie, a terminat Facultatea de Mecanică la Universitatea „Dunărea de Jos”, iar acum este manager la o societate din Galaţi.

http://www.adevarul.ro/articole/galati- ... aruti.html

Mogoşoaia, călătorie spre lumea cealaltă

Chiar şi după două decenii de la teribila tragedie, durerea familiilor îndoliate este la fel de vie. Astăzi, la ora 8.20, s-au împlinit 20 de ani de când nava „Mogoşoaia” a plecat în ultima sa cursă, ducând 239 de pasageri în veşnicie. Comuna tulceană Grindu a pierdut cele mai multe suflete înghiţite de apele Dunării odată cu nava de pasageri. Zeci de familii au fost îndoliate în acea dimineaţă de septembrie 1989.

Familia Malihen, cea mai lovită

Nouă suflete. Adică două generaţii ale familiei Malihen au pierit atunci. Gherghina Malihen are acum 76 de ani şi nu poate face decât să-şi plângă în continuare morţii. „Mi-a luat apa doi băieţi, două nurori şi cinci nepoţi. Veneau cu toţii la culesul viei. Eu eram acasă şi îi aşteptam cu masa întinsă. A venit cineva şi mi-a spus că vaporul de opt, de la Galaţi, nu mai vine. Atunci am îngheţat”, a povestit bătrâna cu lacrimi în ochi. Mormântul Malihenilor este situat exact în centrul cimitirului din Grindu. Monumentul funerar impresionează prin faptul că, sub un înger sculptat, un ceas de piatră are limbile încremenite la ora fatidică - 8.20

La căpătâiul celor morţi

Omul care a avut poate cea mai ingrată sarcină în acele zile de groază a fost preotul satului. Venit în parohie la numai câteva zile după tragedie, părintele Rusu, acum în vârstă de 60 de ani, îşi aminteşte tot, de parcă teribilul eveniment s-ar fi întâmplat ieri. „Eu le-am făcut toate pomenile, am construit biserica cu hramul Adormirii Maicii Domnului în memoria lor. Erau atât de mulţi morţi, încât pentru slujbele de îngropăciune a fost nevoie să vină toţi preoţii din Protoeria Tulcei”, a spus părintele. Aproape o săptămână, Dunărea a adus la mal corpurile neînsufleţite ale pasagerilor de pe vasul morţii. „Îngropam şi ziua şi noaptea, nu mai conta. Având în vedere că trupurile erau umflate, de la atâta stat în apă, a trebuit să legăm sicriele cu sârmă, pentru a nu se deschide”, a continuat părintele depănarea tragicelor amintiri.

A tras-o sufletul acasă

Istoria Victoriei Deju este una de-a dreptul ciudată dincolo de tragismul ei. Cadavrul femeii a ajuns la pontonul unde acostau navele în Grindu, la mai bine de doi ani după tragedie. „Era perfect conservată. Toate rudele au recunoscut-o imediat. A tras-o sufletul acasă”, spune preotul Rusu.

A ţinut slujba singur

În acea duminică de septembrie, tot satul era strâns la slujbă. La un moment dat, în mijlocul uliţei, a venit cineva care a anunţat tragedia. Ca la un semn, biserica s-a golit, iar fostul preot, pe atunci în vârstă de 80 de ani, a mai continuat încă două ore să ţină slujba...singur.

L-a salvat... băutura

Unul dintre cei care a scăpat de teribila soartă a pasagerilor de pe Mogoşoaia a fost moş Trişcă. Era la Galaţi şi ar fi trebuit să se întoarcă la Grindu, acasă, dar, înainte de a urca la bordul navei Mogoşoaia, s-a oprit la o votcă mică urmată de încă vreo cinci. La un moment, a auzit doar sirena vasului care anunţa plecarea din port. Atunci a început să-l înjure de cele sfinte pe căpitan şi vasul său, deoarece a îndrăznit să plece fără el. Câteva minute mai târziu, însă, când a aflat despre tragedie, a putut îngăima doar : ”Doamne, iartă-mă!”.

Vorbind cu oricare locuitor din Grindu poţi asculta câte o astfel de poveste dătătoare de fiori chiar şi astăzi după două decenii de la scufundarea „Titanicului” românesc.

http://www.adevarul.ro/rss/articol/gala ... lalta.html

Un pas... şi s-a salvat

Era în salonul vaporului, când a auzit un fluierat ca de alarmă. A ieşit pe punte şi a văzut vasul bulgăresc, care apăruse brusc pe şenalul "Mogoşoaiei", din spatele unui cargou ancorat. Şi nu se oprea. Uriaşul încărcat cu minereu de fier a intrat în "Mogoşoaia". Pe la mijloc. Şi atunci, Teodor Neagu a făcut un pas. Pe barjă. Era salvat. Primul supravieţuitor de pe "Mogoşoaia". "După ce am sărit, am găsit repede o cange şi am reuşit să mai agăţ doi oameni care erau în apă cu ea. Cât a durat să se ducă «Mogoşoaia» la fund? Eu am avut senzaţia că nici un minut. Barjele s-au urcat pe «Mogoşoaia» şi au întors-o cu tot cu catargul la deal. Ultima care s-a dus la fund a fost chiar bucata aceea pe care scria numele navei: «Mogoşoaia»", îşi aminteşte Teodor Neagu.

Cu toată vânzoleala, a avut timp să vadă şi ce se întâmpla pe vaporul bulgăresc. "Numai unul era la ei, la comandă, şi mergea doar un radar. M-am uitat special. Pentru că mă întrebam: dar ăsta chiar nu vede radarul? Apoi au început să apară şi restul din echipaj de prin cabine. Ne-au dat pături şi ceai", spune supravieţuitorul. Apoi a venit o şalupă, l-a luat şi l-a dus la mal, la Bazinul Nou. De acolo, cu un ARO, s-a dus la bac şi a trecut la Grindu, unde a găsit tot satul strâns pe malul Dunării. "Se ştia deja în sat că se scufundase. Navigaţia era întreruptă, iar pe Dunăre pluteau bagaje. Iar cei din sat mă întrebau numai: «Pe al meu l-ai văzut? Pe al meu l-ai văzut». Eu îi văzusem pe vapor, dar le ziceam la toţi: «Ei, nu l-am văzut!» sau «Nu era pe vapor!». Dar îi văzusem", spune Teodor Neagu. Mai târziu a aflat că şi sora lui, Maria, era pe vapor. Şi că a murit. Şi-a dat seama din ce a scăpat abia în zilele următoare, când, ca angajat al Portului Bazinul Nou, a văzut tot "pescuitul de cadavre". "Atunci mi-am dat seama că puteam fiu eu în locul oricăruia dintre ei", spune supravieţuitorul.

Băieţelul salvat de bidonul de lapte

Pe Eugen Malihen, un băieţel de 4 ani, l-au crezut mort, împreună cu restul familiei sale: mama, tatăl, fratele de 1 an şi jumătate şi sora de 5 ani. Marinarii de pe Podeni 2 scoseseră însă din apă, după accident, un băieţel care plutea susţinut de un bidon. Eugen a fost dus la spital. N-a vorbit câteva ore. Apoi şi-a spus singur numele. S-a aflat că un băieţel de 4 ani a fost găsit viu, plutind pe Dunăre. Aşa a ajuns unchiul lui Eugen la spital şi l-a găsit. Când să-l ia acasă, copilul nu voia să se mai îmbrace cu hainele. Spunea încontinuu că sunt ude. Asistentele i-au călcat bine câteva hăinuţe şi l-au convins până la urmă să se îmbrace. Iar a doua zi Eugen a păşit în curtea bunicilor din partea mamei, de la Grindu, cu acelaşi bidon în mână. Era bidonul cu care venea mereu la bunica, să ia lapte pentru fratele mai mic. "Unde e mama?", l-a întrebat bunica Florea Mogoş. "Pe mama o plouă", a răspuns copilul. "Îmi amintesc ceva, ceva... Doar n-am stat cu ochii închişi, dar... Îmi amintesc cum intra apa în vapor. Multă apă. Şi că am ieşit din apă", spune Eugen Malihen după 20 de ani. Băieţelul a fost tras de lângă vaporul care se scufunda de doi pisicani care reuşiseră să iasă. Din apă l-a scos un marinar de pe Podeni 2, vasul care a plecat din port când a văzut că "Mogoşoaia" se scufundă. Aveau să se întâlnească după 20 de ani, când marinarul de pe Podeni 2, devenit între timp căpitan pe un vapor, s-a trezit că noul său angajat e... băieţelul cu bidonul.

PLÂNGEAU CINCI COPII ACASĂ

Soţia lui Ion Cocu nu se îndurase să plece cu vaporul de 8:00. Mai avea vreo două coşuri de pepeni, şi a rămas în piaţă, poate-poate i-o vinde. Ar fi trimis-o pe fetiţa de 9 ani, pe care o avea cu ea, la piaţă. Dar până la urmă a tras-o înapoi, de mână, şi a ţinut-o la pepeni, la piaţă. "Şi cum stăteam acolo, în piaţă, îmi spune unul că s-a scufundat vaporul de Pisica. Şi eu îi zic: « Ei, dar pleacă de aici, lasă-mă în pace, nu mă mai înăduşi şi tu». Şi aşa aveam şase copii, şi plecaserăm cu vaporul de 5:00, să vin cu 8:00 înapoi. Că ştiţi fără mâncare îi ţineam acasă şase copiii", îşi aminteşte femeia cea mai grea zi din viaţa ei. Cum să se scufunde vaporul? Aşa ceva nu se mai pomenise pe Dunăre. "Apoi a venit un tinerel şi a început să plângă spunând: «Tata s-a înecat în vapor. Vaporul «Mogoşoaia» s-a dus la fund, s-a înecat». Am început să credem. Am lăsat pepenii ăia galbeni şi am plecat la bac. Când, la bac, în staţie, ne-au spus că nu merge nici bacul pentru că s-a înecat «Mogoşoaia». Vedeam malul de dincolo, noi plângeam, se dădea prin staţie că este adevărat. Băieţii plângeau şi ei acasă, pentru că ştiau că suntem trei inşi la Galaţi: tatăl, eu şi fetiţa". Dar Ion Cocu a ajuns acasă înaintea lor. Ieşise pe un geam spart al vaporului, înotase şi apoi fusese cules din apă de marinarii de pe Podeni 2. Se salvase.

http://www.jurnalul.ro/stire-special/un ... 20553.html

dcp100168 · September 10, 2009

Tragedia unui supravietuitor de pe "Mogosoaia"

» Eugen Malihin, care la 4 ani a supravietuit tragediei scufundarii navei "Mogosoaia", dar si-a pierdut mama, tatal, sora si fratele, nu se mai poate intoarce acasa nici dupa 20 de ani, pentru ca nu mai stie ce s-a intamplat cu apartamentul familiei sale.

Unul din supravietuitorii naufragiului navei "Mogosoaia"este Eugen Malihin, care avea pe atunci doar 4 ani. si-a pierdut in tragedie mama, tatal, sora de 5 ani si pe fratele mai mic, de numai 1 an. In dimineata de 10 septembrie au plecat impreuna spre Grindu, ca sa petreaca o duminica de septembrie in casa bunicilor. In imbulzeala de pe vapor, tatal i-a spus lui Eugen sa aiba grija de o canistra goala, pe care o luasera sa aduca vin de la tara. Momentul coliziunii l-a surprins pe Eugen cu mana pe manerul bidonului, caruia nu i-a mai dat drumul. Nu mai stie cum s-a intamplat, daca geamurile salonului navei s-au spart din cauza socului sau daca le-a spart cineva. Isi aminteste doar ca bidonul gol il tragea in sus, prin apele Dunarii, iar in momentul acela a trecut pe langa el, in jos, trupul cuiva, un barbat, care, dupa aceea, a iesit la suprafata chiar in zona in care in care el plutea tinandu-se de bidon.

Barbatul acela l-a salvat si doar intamplarea a facut sa il intalneasca pe salvatorul lui in primavara anului trecut, dupa 19 ani. Se numeste Costica Gheorghe. S-au intalnit pe o nava, pe care el, salvatorul, Costica Gheorghe, era comandant, iar cel salvat, Eugen Malihin, era marinar. "M-am intalnit cu dumnealui pe nava. M-a intrebat: «Mai baiete, tu esti din Grindu?». I-am zis ca da si m-a mai intrebat «stii ceva de baiatul ala, Eugen?» I-am raspuns ca da, eu sunt si a ramas cu gura cascata. Nu ii venea sa creada. Dupa aceea mi-a povestit mai mult despre ce s-a intamplat atunci. M-am gandit mult la dumnealui, dar nu stiam cine este si ma bucur ca am avut ocazia sa il intalnesc si sa-i multumesc pentru ca mi-a salvat viata", ne-a povestit Eugen Malihin. Tanarul de 24 de ani incearca acum sa isi puna viata la cale. Dupa ce apele Dunarii i-au luat mama, tatal, fratele si sora, Eugen a crescut in casa bunicilor din Grindu.

Acum este marinar pe impingatorul remotorizat Mercur 301 si ar vrea sa se casatoreasca cu iubita sa, care in curand va termina scoala. Dar ca sa iti faci un rost trebuie sa ai o casa, iar Eugen Malihin nu mai are pentru ca nu stie ce s-a intamplat cu apartamentul parintilor sai din cartierul Micro 19. Am aflat asta intrebandu-l daca statul l-a ajutat cu ceva pe el, cel ramas orfan la varsta de 4 ani in urma scufundarii navei "Mogosoaia": "Statul m-a ajutat sa-mi pierd casa. Ca nu mai stiu ce s-a intamplat cu ea. Eu aveam atunci 4 ani. Nu stiu ce s-a intamplat. Stiu sigur ca nu a vandut-o nimeni din familie, pentru ca nu aveau cum sa o vanda. Dar in rest nu stiu ce s-a intamplat, daca a spart cineva usa si a intrat fortat. Am fost intr-o zi la primarie sa ma interesez, dar nu se uita nimeni la tine", ne-a povestit Eugen. In cele din urma isi va face un rost, o familie si ca orice alt tanar va cauta o locuinta, cu chirie, desi avea o casa.

Era casa familiei sale, cu mobila si lucruri care erau si ale sale. Era casa din care a plecat in dimineata de 10 septembrie impreuna cu mama, tata, fratele si sora. Ei au pierit in apele Dunarii, dar el, cu toate ca a supravietuit, nu se mai poate intoarce acasa. Nu mai are unde. Indiferenta autoritatilor fata de situatia acestui tanar este o atitudine oarecum "consecventa". Spre exemplu, toti urmasii celor care si-au pierdut viata in catastrofa din 10 septembrie 1989 au primit in 1993 daune de la 30.000 la 80.000 de lei, bani care nu mai insemnau nimic din cauza devalorizarii leului. In schimb, au fost obligati sa plateasca cheltuieli de judecata! Cu mult mai costisitoare.

STATISTICA

» Nici dupa 20 de ani nu se stie cu precizie cate persoane au murit in cea mai mare catastrofa produsa in Europa de Est si tocmai de aceea a fost numita in presa occidentala "Titanicul Estului". Statisticile oficiale se refera la 207 victime, dar in statisticile politiei este precizata alta cifra, de 239 victime. Au fost decimate 27 de familii: toti membrii – 9 familii; ambii parinti – 6; mama si copiii – 4; tata si copiii – 3; Atunci si-au pierdut viata 45 de copii. Au scapat, miraculos, 12 adulti si 7 copii. Dintre ce care si-au pierdut viata in aceata catastrofa, 138 erau sateni din Grindu. Alte 30 de victime erau din Bucuresti, Mangalia, Toplita si Targu Mures. Restul erau localnici din Grindu stabiliti in Galati.

http://www.romanialibera.ro/a164599/tra ... soaia.html

dcp100168 · September 11, 2009

Două decenii de la cea mai mare catastrofă navală din România

Peste o sută de persoane au participat, ieri, la Monumentul victimelor de pe „Mogoşoaia“, din Galaţi, la comemorarea celor care au pierit în cea mai mare catastrofă navală din istoria României Pe 10 septembrie 1989, în jurul orei 8:00, nava de pasageri „Mogoşoaia“, care făcea curse între Galaţi şi Cotu Pisicii, a fost acroşată, lovită şi scufundată de împingătorul bulgăresc „Petar Karamincev“ În numai trei minute, nava s-a scufundat, ducând în adâncurile Dunării 216 victime

La iniţiativa rudelor celor dispăruţi şi cu efortul financiar al unui vechi marinar, Petrache Boşneagă, la Dana 46 din portul Bazinul Nou Galaţi, chiar în dreptul locului în care s-a produs accidentul, a fost înălţat un monument în memoria victimelor de pe „Mogoşoaia“. Un sobor de preoţi a ţinut slujba de pomenire, iar câţiva dintre supravieţuitori şi-au amintit cu emoţie de acea tragedie. „Am 24 de ani şi nu pot să uit ce s-a întâmplat atunci. Ţipetele oamenilor mari, trosniturile vaporului, fumul, apa rece şi murdară mi-au rămas în cap. Crucile alor mei şi faptul că am rămas singur pe lume mă vor urmări toată viaţa“, a spus Eugen Malâhin, care la acea vreme avea doar patru ani şi a supravieţuit miraculos, agăţându-se de un bidon de plastic, care l-a ţinut la suprafaţă şi l-a adus la mal. Tânărul, acum marinar, şi-a pierdut în accident părinţii, doi fraţi, doi unchi şi trei verişori.

Comandantul vasului bulgăresc a făcut doar două luni de închisoare

Regretabil este faptul că, la 20 ani de la eveniment, vinovaţii nu au plătit nici un fel de despăgubiri statului român şi supravieţuitorilor sau urmaşilor celor decedaţi. Printr-o sentinţă definitivă din 1993, Tribunalul Galaţi a obligat Întreprinderea Navală Bulgară (BRP Bulgaria) şi pe comandantul împingătorului, Gheorghi Petrov Anghelovschi, la plata unei despăgubiri civile de 67 de milioane de lei, la valoarea de atunci, pentru scufundarea navei de pasageri „Mogoşoaia“. Totodată, comandantul împingătorului a fost condamnat la zece ani de închisoare, pentru distrugere, însă nu a efectuat decât două luni de detenţie, după care a plecat în Bulgaria.

Cum s-a întâmplat

În acea zi, un convoi bulgăresc format din împingătorul „Petar Karanicev“ şi şase barje, cu o lungime totală de 191 de metri, naviga în amonte, spre Portul Ruse. Membrii echipajului - care, în noaptea de 9 spre 10 septembrie, sărbătoriseră până în zori, cu alcool, ziua naţională a Bulgariei - nu au respectat regulile de navigaţie. Coliziunea a fost nimicitoare. „Mogoşoaia“ a fost lovită în bord de prima pereche de barje din convoi. Nava de pasageri s-a înclinat puternic, a revenit pe linia de plutire, după care s-a înclinat din nou şi s-a răsturnat, scufundându-se. Impactul a fost violent, iar contorsionarea infrastructurii metalice a produs un zgomot înfiorător. Nava s-a mai rostogolit de câteva ori pe fundul Dunării, asezându-se în cele din urmă pe chilă.

Valoarea despăgubirilor a fost recalculată la 1,2 milioane de dolari

Urmaşii victimelor de pe vasul „Mogoşoaia“ s-au constituit în părţi civile, intentând procese părţii bulgare pentru despăgubiri, dar nimeni nu a primit un leu din partea vinovaţilor. Mai mult, partea bulgară a introdus, în 2004, la Tribunalul Galaţi, o contestaţie la executare, prin care a solicitat ca instanţa să constate prescrierea despăgubirilor de 67 de milioane de lei, care între timp au fost recalculate de partea română la peste 1,2 milioane de dolari. Pentru punerea în execuţie a sentinţei, care impune plata de către BRP Bulgaria a sumei de 1,2 milioane de dolari, s-a deschis un nou proces la Tribunalul din Sofia. Juriştii „Navrom“ estimează că procesul se va încheia în luna decembrie a acestui an, însă el se referă doar la acordarea de despăgubiri pentru pierderile suferite de compania românească, şi nu pentru daunele înregistrate de familiile victimelor.

Mărturii inedite de la naufragiul navei „Mogoşoaia“

Pasagerul „Mogoşoaia“ era utilizat în special de „navetişti“, pe cursa Palatul-Navigaţiei-Bazinul Nou-Grindu. Într-un material publicat de cotidianul gălăţean „Viaţa Liberă“, în 2001, este prezentată mărturia singurului supravieţuitor dintre membrii echipajului, Laurenţiu Nenciu. „Acest om avea pe atunci 24 de ani şi se afla la comandă în momentul coliziunii, împreună cu comandantul, pilotul şi o fetiţă, a electricianului de la bord. Dacă a evitat să dea interviuri este fiindcş i s-au pus prea multe întrebări“. „Evit în mare parte să vorbesc, dar, în memoria colegilor mei şi a oamenilor care au murit acolo, am hotărât să mă adresez opiniei publice, să fie în cunoştinţă de cauză, pentru că am auzit multe discuţii. Unele ponegreau echipajul, altele erau cu totul deplasate“.

Ceaţa împiedica aproape complet vizibilitatea pe Dunăre

„Am ajuns în Galaţi dupa ora 7:00 şi am făcut programul de curăţire a navei. Ţin minte că se lăsase o ceaţă de 80-90%, care nu era când am urcat în amonte. Am îmbarcat foarte mulţi oameni. Era toamnă, se duceau la cules de vie. A venit cineva de la Căpitănie, care ne spunea ba să plecăm, ba să nu plecăm. Până la urmă, ne-a spus că e voie să plecăm atunci când se vede malul celălalt. Pe Dunăre se lăsau dopuri de ceaţă densă. În zona Bazinului Nou erau nişte cargouri ancorate în linie, care ocupau foarte mult lăţimea Dunării. Pe radar, asta face ecranare. Adică vapoarele nu mai au forma normală, sunt pete mari, nu se văd clar. Comandantul era la radar şi pilotul la cârmă, dar totuşi nu au văzut convoiul. Când ne-am apropiat la circa o sută de metri, eu l-am văzut şi le-am spus. A urmat o discuţie între ei: comandantul a spus să facă stânga, spre malul drept, dar acolo erau ancorate barjele; pilotul a spus să facă dreapta, spre malul stâng. Până la urmă, pilotul de la cârmă a luat-o spre stânga. Nenorocirea a făcut că barja ne-a prins cu prova sub brâul care protejează nava la acostări şi, pur şi simplu, ne-a facut «capac». Mi-e greu să povestesc la cineva care nu e cunoscător ce a vrut să facă pilotul. Dacă mai mergeam câţiva metri, putea să contreze pe convoi şi să evităm abordarea. A fost vorba doar de câţiva metri. Măcar mijlocul navei să-l fi prins, băgam prova pe lateral şi nu se întâmpla nimic. Şi asta cred că a vrut să facă pilotul, dar n-a mai avut timp.“

„În momentul acela, nu se mai putea vorbi de dispoziţii, ci de reacţii“

„Am ieşit afară, în bord, să văd ce se întâmplă şi să iau măsurile care se puteau lua atunci. Nu am primit nici o dispoziţie de la comandant, fiindcă, în momentul acela, nu se mai putea vorbi de dispoziţii, ci de reacţii. Nu ştiu ce au făcut ceilalţi de la comandă; eram preocupat de ce trebuia să fac eu. Când am ieşit, a început nava să se răstoarne. Fusese lovită în bordul drept şi se înclina spre bordul stâng. O înclinare accentuată şi foarte rapidă, fiindcă eu fugeam pe pereţi, în timp ce ea se răsturna.

Am înotat zdravăn, cât mai departe, să nu mă prindă vârtejul. Când m-am uitat înapoi, am văzut că nava a avut un moment de revenire. În momentul acela, mi-a venit să râd: «Uite, nostromul fuge primul!» - îmi ziceam, pentru că, în loc să stau acolo, am fugit ca un laş. Ce-o să spună colegii, mă gândeam, când totul se va termina cu bine şi eu sunt în apă. Pe urmă mi-am dat seama că e serioasă treaba, am văzut mai mulţi oameni în jurul meu, am văzut cum se înecau, cum cereau ajutor.

Am văzut un colac la zece metri şi o plută. Am ales pluta, am înotat şi m-am urcat pe ea. În timp ce înaintam spre convoi, am mai scos doi oameni care înotau. Am ţipat la ei, pentru că erau disperaţi şi mă trăgeau şi pe mine. I-am ajutat până la urmă să iasă. Am urcat şi m-am dus şi eu la provă, să văd ce se întâmplă. Erau acolo oameni care ţipau, se ţineau de ancoră, alţii încercau să iasă. Vaporul stătea răsturnat, dar nu de tot. Încă nu se scufundase. Marinarii bulgari au încercat să salveze oameni, le aruncau sonde, parame, să se agaţe. Mulţi nu au rezistau însă la efortul de a fi traşi sus“.

Ancheta

„Am fost dus în Bazinul Nou şi, cu o maşină, am ajuns la NAVROM. Acolo au început întrebările. Eram ud leaorcă şi am stat ud aşa, în Palatul NAVROM-ului, până seara, şi am răspuns la toate întrebările care mi se puneau, fără să mai întreb de ce mi se pun. Au venit de la Personal şi directorii de atunci. Nu mi-au pus fiola, dar m-au mirosit, m-au întrebat exact ceea ce se presupune, dacă eram băuţi la bord. Mai era vorba că nişte copii cu o excursie fuseseră la bord. Pentru asta m-au ţinut foarte mult: «Gândeşte-te bine, erau copii la bord?!“, mă tot întrebau. Şi le-am spus că nu au intrat copii în excursie organizată. A doua zi, o maşină m-a luat de acasă, m-a adus din nou şi m-au luat iar la întrebări. Mereu revenea problema băuturii. S-a bătut mult şaua pe chestia asta. Nu-şi puteau imagina că până acum nu s-a întâmplat şi acuma s-a întâmplat. Pe urmă, am plecat patru luni la ţară, la bunici, în concediu şi recuperări. Cît despre plata despăgubirilor cerute, ca despre morţi, «numai de bine»“, îşi încheie mărturisirea singurul supravieţuitor dintre membrii echipajului de pe vasul „Mogoşoaia“.

http://www.ziarullumina.ro/articole;101 ... mania.html

dcp100168 · September 12, 2009

Mogoşoaia... Mogoşoaia nu mai vine

E 8:20. În dispeceratul portului se aude telefonul. Nava Podeni-1 cheamă Galaţi-2. Galaţi 2 răspunde. "Pasagerul Mogoşoaia se scufundă în dreptul Bazinului Nou, dana 46." Remorcherul Podeni-1, care făcea manevre în Bazinul Nou, pleacă spre locul unde Mogoşoaia începuse să dispară în Dunăre. Dispecerul aleargă spre mal. Prin ceaţă, mai vede pentru câteva secunde chila vaporului care se ducea spre fundul fluviului. Şi atât. Vestea se împrăştie imediat în tot Portul Bazinul nou, şi apoi rupe spre oraş. Curioşi, speriaţi, disperaţi, oameni încep să se scurgă spre malul Dunării. Oraşul începe să ţipe.

VESTEA ŞI FUGA DUPĂ CEI DRAGI

Un marinar de pe una dintre ambarcaţiunile care trecuseră prin apropierea locului în care se scufundase Mogoşoaia opreşte la pontonul din Grindu. Pasagerul... pasagerul nu mai vine. S-a scufundat. Vuiet mare pe uliţele din Grindu. Lumea ţipă, plânge, aleargă spre malul Dunării. Au ieşit de prin curţi, de prin grădini, au plecat din biserică, de la slujbă. "S-a scufundat Mogoşoaia!." Floarea Mogoş iese în uliţa mare, care era un ţipăt şi o fugă. Începe şi ea să alerge, spre Dunăre. Nu aştepta pe nimeni de la Galaţi în duminica aceea... Dar... dacă? Se urcă în prima barcă pe care o găseşte, trece Dunărea şi ia tramvaiul din staţia de la Bazinul Nou. Trebuia să ajungă tocmai în Micro 19, în cealaltă parte a oraşului, ca să-şi liniştească sufletul. Să vadă cu ochii ei că fata, ginerele şi nepoţii sunt în apartamentul lor de la blocurile "de acolo, de unde întoarce tramvaiul", la Cinema Dacia. "Când am ajuns, erau vecinii din bloc strânşi şi plângeau. Am căzut din picioare. M-a luat o vecină, m-a băgat la ea în casă, a chemat salvarea şi mi-a făcut nişte injecţii. Am mai auzit doar când îi mai spuneau cuiva să aibă grijă să nu adorm." Fata, ginerele şi cei trei nepoţi ai Floarei Mogoş plecaseră în acea dimineaţă la Grindu. Cu Mogoşoaia. Spre seară avea să afle că, totuşi, cineva din familia ei supravieţuise. Era nepotul de 4 ani, Eugen Malihen, pe care-l scăpase chiar bidonul cu care venea să ia lapte de la bunica Floarea.

Familia lui Mina Dârţu plecase şi ea, de dimineaţă, la Grindu, pentru un botez: soţia, două fiice, un ginere şi nepotul care avea două luni. "Pe la 10 a venit la mine o vecină care părea schimbată la faţă şi mi-a zis că vaporul s-a scufundat. Am râs şi nu prea am crezut-o, căci ea îmi spusese atunci că s-a răsturnat vaporul care venea la Galaţi, aşa că am stat fără grijă.

Şi apoi cine a mai auzit că pe Dunăre să se scufunde un vapor de pasageri?! Un pic mai târziu am auzit pe fereastră tot felul de vorbe pe afară, aşa că am ieşit şi am aflat vestea. Toţi cei cu care discutam ştiau câte ceva. Am plecat rapid în port. Acolo mi-am căutat un fost coleg, care acum lucra la Căpitănia Portului. L-am căutat, dar Securitatea care era peste tot nu-mi dădea drumul să trec. M-au tras de haină, mi-au rupt atunci haina, iar eu am lăsat-o acolo. La câteva luni după aceea, m-au chemat şi mi-au dat haina cusută înapoi şi şi-au cerut scuze. În fine, eu am trecut de ei, puteau să mă şi împuşte şi tot treceam. Prietenul ăsta nu a ştiut ce să-mi zică şi nu ştia cine a scăpat. Toţi erau terminaţi. M-a sfătuit să merg în Docuri, pe aproape de locul unde s-a întâmplat şi unde erau aduşi toţi cei care au fost găsiţi, vii sau morţi".(Marian Dârţu - "Mogoşoaia, istoria unei tragedii").

"PE-AL MEU L-AI VĂZUT?!", "ERA PE VAPOR FATA MEA?"

La Grindu, jalea creştea cu fiecare secundă pe malul pe care în dimineaţa aceea nu mai acostase Mogoşoaia. În praful uliţei, câteva femei îşi urlau, prăbuşite, durerea. "Pe-al meu l-ai văzut?!", "Era pe vapor fata mea?"... Soţi şi soţii, mame şi taţi, bunici şi bunice, copii alergau după Teodor Neagu, "Tudorel", cum îl strigau în sat, care scăpase viu de pe vapor, şi se repezise apoi în sat, cu prima barcă.

"Şi eu mergeam printre ei şi spuneam: nu, nu era pe vapor. Nu l-am văzut. Al tău nu era. Nici fata ta", îşi aminteşte, după 20 de ani, Tedor. Dar îi văzuse pe mai toţi de cei care îl întrebau consătenii săi. Pe cine nu văzuse cu siguranţă? Pe sora sa, pe Maria. Şi nici nu aflase că se urcase şi ea pe vapor în acea dimineaţă ca să vină la Grindu.

Vasile Cadiu zugrăvea un apartament din cartierul gălăţean Micro 16. "La ora 10 soţia a venit şi mi-a spus că a primit telefon de la o colegă care a anunţat-o că vaporul de Pisica s-a răsturnat. Am intrat în panică, fiindcă ştiam sigur că doi fraţi de-ai mei, împreună cu un nepot, trebuiau să meargă la Pisica în dimineaţa aceea, pentru a culege via şi a aduna seminţe de floarea-soarelui. Ce a urmat a fost ceva de nedescris. Ziua o stăteam toată pe malul Dunării, iar noaptea mergeam la câte un priveghi, când la o casă, când la alta. Unde priveai, numai doliu şi jale era. Mi-au murit fratele mai mare, Cadiu Gheorghe de 40 ani, împreună cu Florentin, fiul lui de 15 ani şi celălalt frate al meu, Cadiu Paraschiv, de 34 de ani."

CÂŢI OAMENI AU MURIT, DE FAPT?

215 oameni au murit în acea dimineaţă o dată cu vaporul care i-a tras în Dunăre. Sau cel puţin atât s-a descoperit până acum. "Iniţial, au vorbit autorităţile şi presa locală, în acea ştire dată după trei zile, de 169 de morţi. La procesul care a urmat au mers pe cifra de 207 morţi şi, deşi au venit după aceea dovezi că au fost mai mulţi, probabil s-a mers în continuare pe această cifră, ca să se evite încurcăturile", explică Petre Rău. Ca să desluşească numărul real de morţi, scriitorul a luat la rând fiecare anunţ dat la rubrica decese, din ziarul local, în zilele care au urmat tragediei şi a mers pe firul lor, pentru a obţine informaţii despre victime. A mers în cimitirele din Galaţi şi Grindu, unde a verificat numele şi datele de pe cruci. A întocmit formulare şi le-a dat celor implicaţi în vreun fel în accident sau în operaţiunile de după accident să le completeze, pentru a lămuri misterele legate de scufundarea vaporului. Punând totul cap la cap, după ani întregi petrecuţi în arhivele tribunalului şi printre cei care avuseseră vreo legătură cu Mogoşoaia, a putut dovedi, alături de rudele şi apropiaţii celor dispăruţi în accident, că în tragedia de pe Dunăre, din 1989, au murit 215 persoane. "Mai mulţi de 215 ar putea fi, mai puţini nu", spune scriitorul.

Numărul "oficial" de victime calculat de autorităţi s-a făcut pornind de la biletele vândute pentru cursa din 10 septembrie 1989. "Nu s-a ţinut însă cont de trei aspecte în această statistică ce pornea de la biletele vândute. În primul rând, copiii sub 12 ani nu plăteau bilet. Nici marinarii, alţii decât membrii echipajului, nu plăteau bilet pentru a circula cu pasagerul. Apoi, mai erau blatiştii - după aprecierea oamenilor din Grindu numărul lor ar putea fi undeva între 30 şi 60 de persoane la o cursă", explică Petre Rău.

Cea mai clară listă de dispăruţi a întocmit Primăria din Grindu, ajutată şi de faptul că într-un sat oamenii se cunosc foarte bine unii pe alţii. 138 dintre victimele de pe Mogoşoaia erau locuitori cu acte în regulă ai satului Grindu. Primăria din sat a făcut atunci şi o statistică a familiilor dispărute.

Familii dispărute:

- toţi membrii: 9 (familia Malihen)

- ambii părinţi: 6

- mama şi copii: 4

- tata şi copii: 3

- copii singuri: 5

- mame: 28

- taţi: 30

Practic, în satul de la Dunăre nu a existat atunci casă fără doliu.

O parte dintre cei care au avut legătura cu catastrofa susţin ipoteza că pe vapor s-ar fi aflat atunci peste 300 de persoane. Unul dintre cei care vorbea într-o declaraţie de 300-400 de oameni care călătoreau pe Mogoşoaia este chiar un supravieţuitor al accidentului: Ion Cocu. Unii dintre cei implicaţi în operaţiunile de scoatere şi identificare a cadavrelor susţin şi ei că numărul de morţi a fost mult mai mare. Există o ipoteză conform căreia autorităţile române au încercat să "piardă" cât mai multe cadavre, atunci când vaporul a fost scos la suprafaţă (cea mai mare parte dintre victime rămăseseră în epavă, blocate în cabina de clasa a II a în care erau strânse, din cauza frigului de pe Dunăre, din dimineaţa accidentului). "S-a vorbit însă şi de un număr de 380 de sicrie care fuseseră pregătite la docuri pentru cadavre, dar şi de faptul că medicii legişti români au fost împiedicaţi să meargă să identifice cadavrele pe care anunţau că le-au găsit ucrainenii sau bulgarii pe partea lor de Dunăre", spune Petre Rău. Dintre cele 215 victime, 37 erau copii cu vârste sub 12 ani, iar 17 dintre cei decedaţi aveau între 13 şi 18 ani. Cea mai tănără victimă a fost un copil de 2 luni, care a fost găsit în braţele bunicii, fără cap. Mai multe victime au fost găsite mult mai târziu, după accident, pe malurile Dunării, în România sau chiar în Bulgaria, iar altele nu au fost găsite niciodată.

http://1989.jurnalul.ro/stire-special/m ... 20417.html

GAMET · September 14, 2009

"...pe malurile Dunării, în România sau chiar în Bulgaria, iar altele nu au fost găsite niciodată."

Tare sint curios cum ar fi putut ajunge cadavre de pe Mogosoaia in ...Bulgaria ,caci in acea perioada nu tin minte sa o fi luat Dunarea invers...in amonte........

In alta ordine de idei....v-am mai intrebat o data,de unde naiba luati aceste informatii ca pe zi ce trece sint tot mai eronate...Incercati sa obtineti informatiile de la cei care stiu intr-adevar despre ce a fost si este vorba...300-400 de oameni nici nu aveau cum sa incapa in acea nava...Multi,chiar si in acea perioada confundau acel tip de nava cu alte pasagere,gen Vrancea,Muntenia,Istria...care erau de clasa mai mare...Mogosoaia,insa,ca sa va faceti o idee,este acelasi tip de nava ca si Steaua Polara,nava scoala a Lic. de Marina pe care o puteti vedea cu ochii dumneavoastra in dana 16...La fel de bine puteti intreba oameni care raspundeau in mod direct de ambarcarea si debarcarea pasagerilor pe aceste nave...Si....va spun sigur ca nu a fost incarcata nava peste capacitate caci la acea vreme....asta insemna cel putin inchisoare pe viata pt. ce s-a intimplat....

dcp100168 · September 14, 2009

In alta ordine de idei....v-am mai intrebat o data,de unde naiba luati aceste informatii ca pe zi ce trece sint tot mai eronate...

Toate textele au sursa precizată la final

GAMET · September 15, 2009

In alta ordine de idei....v-am mai intrebat o data,de unde naiba luati aceste informatii ca pe zi ce trece sint tot mai eronate...
Toate textele au sursa precizată la final

Scuze pt. iesirea de mai sus,insa ma revolta faptul ca sint unii care se joaca cu afirmatiile...Sint citeva institutii,autoritati care inca mai au angajati care au trecut prin acest episod trist al acestui oras si nu numai...Sint oameni care la vremea respectiva au dat sute de declaratii in miez de noapte celor de la partid si de la securitate,care au stat cu frica in sin ca nu vor mai vedea lumina zilei sau pe cei dragi....

dcp100168 · December 2, 2009

Azi, 2 decembrie 2009, la ora 17.00, la Antena1, in emisiunea ACCES DIRECT, despre accidentul Mogosoaia 1989.

Invitati: Petre Rau - scriitor, Tuluceanu Marcel - supravietuitor, Neculai Vasile - scafandru care a participat la ranfluarea epavei, etc

dcp100168 · December 6, 2009

Mogoşoaia, la Kanal D

Astazi, la ora 18.00, pe Kanal D, puteti viziona un documentar (Miracole) dedicat celui mai mare accident naval petrecut pe Dunare, cel al pachebotului Mogosoaia, catastrofa in care au murit circa 215 persoane. Documentarul are la baza romanul document "Mogosoaia - istoria unei tragedii" scris de Petre Rau si lansat anul acesta (10 septembrie), la comemorarea a 20 de ani de la tragicul eveniment) in cea de-a doua editie, revazuta si adaugita.

dcp100168 · September 8, 2010

Mâine - 21 de ani de la dezastrul „Mogoşoaia”

Se împlinesc, pe 10 septembrie, 21 de ani de la cumplitul naufragiu al navei de pasageri „Mogoşoaia”, cel mai grav accident naval de pe Dunăre, cea mai mare catastrofă din istoria navigaţiei fluviale române.

239 dintre cei 255 de călători aflaţi la bord au pierit în valurile fluviului, ne-au amintit ieri Maximilian Popesvcu, vicepreşedinte al Ligii Navale Române, filiala Galaţi, şi Petre Boşneagă, constructorul monumentului închinat acestei mari pierderi de vieţi omeneşti, ridicat în Port Bazinul Nou.

Pe 10 septembrie, acolo va avea loc o comemorare. Cei interesaţi să participe vor avea la dispoziţie un mijloc de transport, care-i va prelua vineri, la ora 9,30, de la intersecţia străzilor Domnească şi Basarabiei.

http://www.viata-libera.ro/articol-21_de_ani_de_la_dezastrul_%E2%80%9EMogosoaia%E2%80%9D_2.html

dcp100168 · September 10, 2010

Tragedia „Mogoşoaia”- Morţii au fost negociaţi politic

România şi Bulgaria au stabilit ca vinovatul pentru scufundarea vasului „Mogoşoaia” să fie graţiat în schimbul daunelor plătite familiilor victimelor.

La împlinirea a 21 de ani de la drama care a şocat întreaga ţară, ies la iveală amănunte care până acum au părut de neînţeles pentru rudele victimelor. Justiţia l-a găsit vinovat pentru scufundarea vasului „Mogoşoaia” pe căpitanul convoiului de barje bulgăresc, Georgi Petrov Angelovschi, condamnat ulterior de Tribunalul Galaţi la zece ani de închisoare pentru ucidere din culpă.

Georgi Petrov Angelovschi nu a stat efectiv la închisoare mai mult de două luni, în perioada 11 septembrie 1989-9 noiembrie 1989. Curtea Supremă de Justiţie a constatat că pedeapsa la care fusese condamnat căpitanul bulgar a fost graţiat integral în baza articolului 3 din decretul 23/1990 emis de preşedintele României, Ion Iliescu.

După 21 de ani vine şi explicaţia pentru rudele victimelor. „Ecourile scufundării navei Mogoşoaia pe plan internaţional au fost foarte mari. S-a preferat să se ajungă la o înţelegere politică între România şi Bulgaria. Pedeapsa bulgarului care a produs accidentul naval, a fost graţiată, iar în schimb partea bulgară s-a obligat să plătească despăgubirile către familiile victimelor. Pedeapsa pe care am aplicat-o căpitanului trebuia executată, dar aşa s-a considerat că trebuie procedat”, ne-a declarat fostul judecător Romică Artene, membru în completul de judecată care a judecat cazul „Mogoşoaia” la Tribunalul Galaţi.

Cert este că doar partea română şi-a executat obligaţia. Georgi Petrov Angelovschi a fost eliberat, dar calvarul pentru familiile celor 223 de victime a continuat până în 2006, când procesul a fost finalizat.

Bulgarii au invocat în justiţie faptul că accidentul s-a produs din vina societăţii Navrom, care a nu a dotat „Mogoşoaia” cu aparatura necesară navigaţiei pe timp de ceaţă. Ei au cerut ulterior să nu mai plătească daunele de 67.596.334 de lei la nivelul anului 1993, echivalentul contravalorii navei, pe motiv că Navrom nu a cerut banii în termenul de trei ani prevăzut de lege. Instanţa supremă a admis în cele urmă cererea Navrom de executare silită a Companiei de Navigaţie din Russe.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Tragedia_-Mogosoaia-_21_de_ani_Mortii_au_fost_negociati_politic_0_332966844.html

dcp100168 · September 10, 2010

Fostul director al Navrom Galaţi: "Comandantul vasului Mogoşoia a avut partea lui de vină la scufundarea navei"

Circa 20 de persoane au participat ieri la sluba religioasă organizată la monumentul construit în memoria victimelor de pe nava "Mogoşoaia". Printre aceştia s-au numărat fostul ministru al Transporturilor, Nicolae Stere, fostul director comercial al Navrom Galaţi, Ioan Niţulescu şi Maximilian Popescu, fost comandant instructor la Navrom.

Ioan Niţulescu a făcut o remarcă surprinzătoare în legătură cu tragedia în care şi-au pierdut viaţa 223 de persoane: "Cred că şi comandantul de pe Mogoşoaia a a avut o vină pentru că trebuia să stea pe partea dreaptă a canalului navigabil. Am trăit atunci clipe groaznice. Am stat în aval cu o şalupă şi pescuiam oamenii de pe Dunăre. Câteva zile şi câteva nopţi am fost pescuitori de cadavre".

La rândul său, Maximilian Popescu a ţinut să declare că ziua de 10 septembrie nu poate trece fără să fie vărsată o lacrimă pentru cei care şi-au pierdut viaţa pe Mogoşoaia.

În curtea societăţii "Port Bazinul Nou" a fost ridicat un monument în dreptul zonei unde s-a scufundat nava Mogoşoia, pe care sunt inscripţionate numele victimelor. "După 10 ani de la accident, am decis să facem acest monument pentru că nimeni nu s-a gândit să facă acest lucru. Monumentul a început să se degradeze şi cred că Primăria sau biserica trebuie să îl treacă în patrimoniu. NU dorim să se uite ce s-a întâmplat aici", a declarat Petrică Boşneagă, cel care a venit cu iniţiativa construirii monumentului.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Fostul_director_al_Navrom_Galati-_-Comandantul_vasului_Mogosoia_a_avut_partea_lui_de_vina_la_scufundarea_navei_0_332966924.html

dcp100168 · September 8, 2011

Titanicul de pe Dunare

Sambata se implinesc 22 de ani de la una dintre cele mai mari tragedii petrecute pe Dunare: accidentul naval petrecut in data de 10 septembrie 1989, soldat cu scufundarea pasagerului Mogosoaia si moartea a 239 de oameni. Pe 10 septembrie 1989, nava de pasageri “Mogosoaia” se deplasa intre Galati si Grindu, cand a fost lovita si scufundata de un convoi de barje bulgaresc. Infobraila va prezinta marturia cutremuratoare a unui membru al echipajului, nostromul Laurentiu Enciu, care la data accidentului avea varsta de 24 de ani, dar si a cameramanului Securitatii, care sustine ca autoritatile romane au dorit, in primele ore de dupa tragedie, sa ascunda numarul mare de morti.

O FETITA STATEA LA TIMONA SI RECITA POEZII

“Cu o zi inainte a fost o excursie in jurul portului Galati, cu niste ecologisti, lume buna, si nu ne-am fi permis sa bem. Oricum, eram toti treji, in tinuta obligatorie, asa cum ne cerea serviciul. Dupa acea excursie, pe la ora 16,00, am plecat din portul Galati la Pisica, unde am innoptat. Acolo, am stat la ponton si am facut programul navei, adica o curatire a ei care se face dupa orice cursa. Ca sef de echipaj, am supravegheat operatiunea si i-am ajutat pe colegii mei, Remus si Daniel. Apoi am mancat impreuna si eu m-am retras la cabina sa ma odihnesc. Unii au ramas la serviciul de paza si siguranta. Comandantul si tot echipajul era la nava, in afara de secund, Piciorgros Florin, care s-a invoit dupa excursie de la comandant, pentru ca era ziua lui. Ii mai lipsea bucatareasa care ramasese acasa fiindca nu aveam butelie la bord. Ei au scapat… Am ajuns in Galati dupa ora 7. Tin minte ca se lasase o ceata de 80-90%, care nu era cand am urcat in amonte. Am imbarcat foarte multi oameni. Era toamna, se duceau la cules de vie, cred ca era si o nunta, n-am vazut mire si mireasa, dar atmosfera era de asa natura, se striga “socru mare”, socru mic”… Ceata persista. A venit cineva de la Capitanie care ne spunea ba sa plecam, ba sa nu plecam. Nu retin cum il cheama, dar stiu ca a fost dat afara dupa aceea. El ne-a spus ca e voie sa plecam atunci cand se vede malul celalalt. Stiu ca am mai intarziat putin, pana s-a vazut celalalt mal. Am pornit, am facut rondoul. Un lucru care si acum ma rascoleste este ca electricianul de bord, care era pisican, a venit cu o fetita, a lasat-o la noi si a plecat, ca avea treaba. Si, la comanda, eram eu, comandantul, pilotul si ea, care statea acolo, pe un scaunel, si ne spunea poezii”, povesteste Enciu.

DECIZIE CONTROVERSATA

“Pe Dunare se lasau dopuri de ceata”, spune Enciu. “Ceata mare, 90%. In zona Bazinului Nou erau niste cargouri ancorate in linie care ocupau foarte mult latimea Dunarii. Pe radar, asta face ecranare, vapoarele nu mai au forma normala, sunt pete mari, nu se vad clar. Comandantul era la radar si pilotul era la carma si erau foarte atenti. Totusi nu au vazut convoiul. La cca 100 de metri, eu l-am vazut si le-am spus. A urmat o discutie intre ei: comandantul a spus sa faca stanga, spre malul drept, dar acolo erau ancorate barjele; pilotul a spus sa faca dreapta, spre malul stang. Si pilotul de la carma a luat-o spre stanga” (in declaratia comandantului bulgar Angelovski exista aceasta nedumerire: “Am reflectat mult de ce comandantul navei romanesti a luat aceasta decizie, de virare a navei spre stanga”. Nenorocirea a facut ca barja ne-a prins cu prova sub braul care protejeaza nava la acostari si, pur si simplu, ne-a facut “capac”. Mi-e greu sa povestesc la cineva care nu e cunoscator ce a vrut sa faca pilotul. Daca mai mergeam cativa metri, putea sa contreze pe convoi si sa evitam abordarea. A fost vorba de cativa metri. Macar mijlocul navei sa-l fi prins, bagam prova pe lateral si nu se intampla nimic. Asta din experienta mea de pilot. Si asta cred ca a vrut sa faca pilotul, dar n-a avut timp. E vorba de zece metri, de cateva secunde, daca scapam… Dar erau ape mari, erau busteni pe Dunare, iar noi coboram cu viteza mare”…

“AM ALERGAT PE PERETII NAVEI”

“Am iesit afara, in bord, sa vad ce se intampla si sa iau masurile care se puteau lua atunci. Nu am primit nici o dispozitie de la comandant, fiindca, in momentul acela, nu erau dispozitii. Erau reactii. Nu stiu ce au facut ceilalti de la comanda, eram preocupat de ce trebuia sa fac eu. Cand am iesit, a inceput nava sa se rastoarne. Fusese lovita in bordul drept si se inclina spre bordul stang. O inclinare accentuata si foarte rapida, fiindca eu fugeam pe pereti, in timp ce ea se rasturna. Am vazut cum cativa oameni au inceput sa paseasca pe convoi (trebuie sa va spun ca nu avea luminile de pozitie aprinse, incat am crezut ca e la ancora). In cateva secunde, nu pot sa masor, au trecut vreo cinci oameni dincolo, dintre cei care erau la o tigara, afara. A fost un moment de liniste totala, asa, si oamenii paseau nehotarati… Dupa care, a inceput sa se rastoarne cu viteza si eu fugeam in sensul invers al rotirii, pe peretii care acum erau orizontali. Fugeam spre chila si eu ajuns pe “opera vie”, cum se spune, de unde am sarit in apa. Am inotat zdravan, cat mai departe, sa nu ma prinda vartejul. Cand m-am uitat inapoi, am vazut ca nava a avut un moment de revenire. In momentul acela, mi-a venit sa rad: “Uite, nostromul fuge primul!” – imi ziceam, ca in loc sa stau acolo, am fugit ca un las. Aveam sentimentul asta! Ce-o sa spuna colegii, ma gandeam, cand totul se va termina cu bine si eu sunt in apa… Pe urma mi-am dat seama ca e serioasa treaba, am vazut mai multi oameni in jurul meu, am vazut cum se inecau, cum cereau ajutor… Am vazut un colac, la zece metri si o pluta – una din cele doua, cu care pasagerele sunt prevazute, ca in caz de avarie sa iasa la suprafata. Am ales pluta, am inotat si m-am urcat pe ea. In timp ce inaintam spre convoi, am mai scos doi oameni, nu stiu cum ii cheama, care inotau. Am tipat la ei, ca faceau prostii, erau disperati si ma trageau si pe mine. Nu puteau sa sara pe barja si mai tare indepartau pluta. I-am ajutat pana la urma sa iasa. Am urcat si m-am dus si eu la prova, sa vad ce se intampla. Erau acolo oameni care tipau, se tineau de ancora, altii incercau sa iasa. Vaporul statea rasturnat, putin “capac”, dar nu de tot. Inca nu se scufundase. Nu stiu cat a mai durat, eu nu l-am vazut scufundandu-se, ca m-a luat cineva si m-a dus sa-mi dea un ceai in cabina. Oricum, pana s-a scufundat, probabil a trecut vreun sfert de ora. Bulgarii au incercat sa salveze oameni, le aruncau sonde, parame, sa se agate. Multi nu rezistau la efortul de a fi trasi sus”.

SECURITATEA A VRUT CA NUMARUL VICTIMELEOR SA FIE MAI MIC

“Am fost dus in Bazinul Nou si, cu o masina, am ajuns la NAVROM. Acolo au inceput intrebarile. Eram ud leaorca si am stat ud asa, in Palatul NAVROM-ului, pana seara si am raspuns la toate intrebarile care mi se puneau. Le-am spus ceea ce v-am spus si dumneavoastra, dar mai mult in termeni tehnici. Nu mi-au pus fiola, dar m-au mirosit, m-au intrebat exact ceea ce se presupune daca eram bauti la bord. Am fost solicitat si la identificarea cadavrelor, dar mai putin. Au incercat sa ma protejeze, sa nu vad. Era un necunoscut pe care nu-l revendicase nimeni si necunoscut a ramas. Pe urma, am plecat patru luni la tara, la bunici, in concediu si recuperari”, a conchis Enciu.

Intreaga operatiune de recuperare a navei, dar si a cadavrelor a fost fimata de Securitate. Infobraila a obtinut informatii in exclusivitate de la cameramanul Stefan Boghiu, cel care a pus la dispozitia ziarului nostru si imagini de la operatiunile de salvare. “Nava era inca sub apa, cand Securitatea a dat ordin ca scafandrii sa sparga geamurile, sa iasa cat mai multe cadavre. Nu am inteles de ce se dorea ca numarul victimelor sa fie mai mic. Poate ca la oara aceea nu se stia exact ca barjele bulgaresti erau vinovate de producerea accidentului”, a declarat Boghiu.

infobraila.ro

dcp100168 · September 10, 2012

23 de ani de la tragedia Mogoşoaia

23 de ani... de linişte, de negură, de întuneric. 23 de ani de durere nemărginită şi care nu poate fi răscumpărată în vreun fel. 239 de oameni înghiţiţi de Dunăre şi ale căror suflete plutesc a nedumerire de fiecare dată când deasupra apelor se aşterne o pătură lăptoasă de ceaţă. Un timp trecut parcă doar ca să ascundă moartea acelor oameni şi durerea celor care au primit povara de a-i plânge.

A trecut prea mult de când s-a petrecut o crimă pe care sistemul comunist s-a căznit să o acopere, iar sistemul ce i-a urmat nu şi-a putut permite o datorie obligatorie dar simplă: găsirea unor vinovaţi.

Despre tragedia Mogoşoaia s-au scris cărţi, s-au făcut filme şi reportaje, s-au publicat mărturii. Am aflat în felul acesta cum atunci, în acea dimineaţă de duminică, pasagerul a plecat către Pisica tăind scurt prima ceaţă de toamnă din acel an. Moartea pândise la cot, iar vestea că Mogoşoaia a ajuns pe fundul Dunării după ce un împingător bulgăresc a trecut peste ea a picat în sătucul tulcean precum o secure în creştetul unui condamnat pe nedrept.

Rudele celor dispăruţi atunci au obosit să mai încerce de unii singuri căutarea unor vinovaţi. Însă nu o să-i poată opri nimeni să aştepte 10 septembrie ca pe o zi a patimilor lor. Este o zi în care merg toţi la biserică şi se rânduiesc cu înfrigurare la organizarea unui praznic de pomenire. Acum, tot ce mai pot face este să murmure în aşteptarea unei iertări divine pentru mântuirea sufletelor celor morţi pe Mogoşoaia: Dumnezeu să-i odihnească în pace!

viata-libera.ro

Mikka · September 12, 2012

a picat în sătucul tulcean precum o secure în creştetul unui condamnat pe nedrept

Tragedia este imensa. Insa cand ajunge pe mainile unor neaveniti, devine...

Admin, poti sa-l intrebi pe individul care semneaza articolul unde si cand un condamnat la moarte era executat prin spintecarea (alt termen nu am gasit) capului?

Legumix · September 12, 2012

esti prea carcotas....autorul articolului a folosit o metafora, fara a incerca sa-si imagineze cum ar functiona "live" termenul folosit...ori poate avea in vedere un calau incepator, care da rateuri (de aceea presupun ca si autorul articolului este tot un incepator IN ALE GRAMATICII LIMBII ROMANE).

dcp100168 · September 9, 2013

24 de ani de la cel mai grav naufragiu întâmplat în istorie la Galaţi

10 septembrie 1989: în trei minute, vasul de pasageri „Mogoşoaia” se ducea la fundul Dunării, lovit de un împingător bulgăresc! 239 de morţi! Respectând proporţiile, „Mogoşoaia” a fost un „Titanic” de Dunăre!
Presa comunistă a tăcut (doar „România liberă” a reuşit să menţioneze totuşi, scurt, morţii în tragedia navală: atunci se recunoşteau 169 de pasageri şi 10 membri ai echipajului. Au scăpat mai puţin de 20!) Eram scafandru atunci, pe coasta Atlanticului, urma să ne aducă pentru recuperat cadavrele, dar ştirile la televiziunea sud-africană citau doar „România liberă”… Regimul de la Bucureşti căuta să muşamalizeze tragedia. A „muşamalizat-o” însă istoria: la doar trei luni începea Revoluţia, cu alţi morţi, alte emoţii, tragedia era uitată… N-au uitat-o, an de an, locuitorii îndoliaţi din satul Grindu, fost Pisica. Nicio familie neîndoliată! Pisicanii au făcut pomeniri, an de an, în sat, dar şi pe malul gălăţean, de unde au urcat călătorii spre Moarte… Întâmplări incredibile despre şansa unora care au scăpat, având „ghinionul” să piardă cursa, sau a altora care nu trebuiau să plece (şi să moară!), dar soarta i-a împins…
S-au scris cărţi. De pildă, scriitorul Petre Rău a scris despre tragedie. Pictorul Sterică Bădălan mi-a oferit însă o imagine de neşters: cea a căruţelor mortuare, luminate de lumânare, stând în şir să le vină rândul până în faţa bisericii din Pisica, pentru slujba religioasă. Ca pe o bandă transportoare din Combinat! Cu coşciuge închise.
Ca şi pisicanii, gălăţenii îşi amintesc mirosul care plutea peste oraş… Supravieţuitorii nu uită! Eugen Malihin, de pildă, avea patru ani şi a scăpat doar pentru că părinţii îi dăduseră în grijă un bidon gol de plastic… Nu a scăpat însă de la naufragiu nimeni din familia lui! Numele le-au fost scrise pe monumentul cu cruci albastre din cimitirul din Grindu. Cu un înger urât, voinic, cu umeri de înotător, la căpătâi. Îngerul n-a fost în stare să-i salveze familia, dar vede de suflete…

viata-libera.ro

gelu · September 10, 2013

Am ajuns in Pisica la vreo doua zile dupa scufundarea Mogosoaiei. Murise si o sora de-a tatei.

Aveam 14 ani, urma sa incep liceul.

N-am sa uit niciodata lumea care astepta langa pontonul din Pisica . Si vaietele si plansetele care s-au pornit cand au inceput sa coboare pasagerii. Crancen. Nu puteai sa nu plangi.

Dumezeu sa-i odihneasca!

LaurX82 · September 10, 2013

N-am sa uit niciodata lumea care astepta langa pontonul din Pisica . Si vaietele si plansetele care s-au pornit cand au inceput sa coboare pasagerii. Crancen. Nu puteai sa nu plangi.

Dumezeu sa-i odihneasca!

Imi dau seama cum era, sa iti astepti ruda sau pe cineva cunoscut si sa vezi ca nu coboara

Sign In

Dunărea încă sângerează - comemorarea catastrofei Mogoşoaia

Recommended Posts

dcp100168

dcp100168

kos

dcp100168

dcp100168

dcp100168

dcp100168

dcp100168

dcp100168

dcp100168

GAMET

dcp100168

GAMET

dcp100168

dcp100168

dcp100168

dcp100168

dcp100168

dcp100168

dcp100168

Mikka

Legumix

dcp100168

gelu

LaurX82

Create an account or sign in to comment

Create an account

Sign in

Browse

Activity

Important Information