dcp100168 Posted September 11, 2008 Posted September 11, 2008 Scandalul tarifelor cadastrale uriaşeLăcomia bate concurenţa* "Piaţa experţilor cadastrali este liberă, iar unii sar calul în privinţa tarifelor", spune Nicolae Reti, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi * Din păcate, statul nu poate influenţa tarifele, aşa că lăcomia e la liber * S‑a ajuns la situaţia bizară ca unii experţi să ceară mii de euro pentru înscrierea în cartea funciară a unui terenDe la o vreme, tot mai mulţi gălăţeni ne semnalează faptul că tarifele pentru înscrierea unui teren în Cartea funciară au ajuns la cote insuportabile pentru buzunarul unui om obişnuit. Zilele trecute, cineva ne aducea în atenţie faptul că i s‑au pretins 3000 de euro pentru simpla formalitate de a i se măsura un teren de 10 hectare şi a i se întocmi o documentaţie sumară. Câteva ore de muncă în total. Precizăm că, potrivit legii, pentru ca un teren să poată fi în circuitul civil (adică să poată fi vândut, transmis ca moştenire, donat, concesionat etc) trebuie să fie înscris în Cartea funciară. Cu alte cuvinte, operaţiunea este mai mult decât necesară. Legat de această situaţie scandaloasă, am solicitat câteva lămuriri de la Nicolae Reti, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Galaţi."Experţii nu sunt angajaţii statului!"‑ Domnule director, de ce sunt tarifele cerute de experţii cadastrali aşa de mari?‑ Vreau să precizez că aceşti experţi - sunt 107 autorizaţi în judeţul Galaţi - nu sunt angajaţii statului şi nu au o relaţie de subordonare cu instituţia pe care eu o conduc. Ei au o meserie liberală şi, potrivit legii, de la 1 februarie 2008 pot să ceară orice sumă pentru serviciile lor.‑ Ni se pare nedrept. Dacă ei se înţeleg şi duc preţurile - aşa cum se întâmplă, de altfel - foarte sus?‑ Cred că există o concurenţă între ei şi o înţelegere este exclusă. Noi cunoaştem experţi care practică nişte tarife decente, dar din păcate legea nu ne permite să trimitem oamenii într‑un loc sau altul. Putem în schimb să punem la dispoziţia doritorilor lista experţilor şi să le recomandăm să meargă măcar la 5‑6, pentru a compara tarifele.‑ Deci cunoaşteţi că sunt unii care au tarife foarte mari?‑ Da. Unii au înţeles liberalizarea tarifelor ca pe o posibilitate să ceară sume foarte mari. Ştim că sar calul, dar legal nu putem interveni.‑ Păi, nu dumneavoastră i‑aţi autorizat? Nu vi se pare normal să‑i şi verificaţi?‑ Nu‑i putem verifica decât pe partea de execuţie tehnică a documentaţiei cadastrale. La tarife, nu!"Un tarif de 300 de euro pe hectar este incorect"‑ Zilele trecute, un gălăţean ne‑a informat, indignat, că i s‑au cerut 3.000 de euro pentru înscrierea în Cartea funciară a unui teren de 10 hectare. Este un tarif normal acesta?‑ 300 de euro pe hectar mi se pare o sumă mult prea mare. Suma corectă ar fi undeva la 20‑30 de euro pe hectar pentru o astfel de suprafaţă. Deci vreo 300 de euro în total.‑ Nu credeţi, totuşi, că ar fi nevoie de nişte reglementări? Şi notarii au o profesie liberală, dar pentru că fac lucrări de maximă utilitate publică tarifele acestea, sunt reglementate. N‑ar trebuie să fie la fel şi aici?‑ Poate că ar fi bine să fie nişte reglementări, dar nu este de competenţa mea să stabilesc asta.‑ Să înţelegem că nu sunt instrumente pentru a ţine tarifele la un nivel decent şi că proprietarii rămân la bunul plac al experţilor?‑ Din păcate aşa este. Numai concurenţa va regla acest lucru.‑ Care concurenţă? La tarifele lacome pe care le practică majoritatea experţilor nu ni se pare că e vorba de consurenţă...‑ Concurenţa există şi se va manifesta din ce în ce mai bine în viitor.‑ Să sperăm...La cheremul experţilor privaţiTrebuie să precizăm că Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) nu mai execută expertizele tehnice în vedere înscrierii în Cartea funciară, aceasta fiind atributul exclusiv al experţilor privaţi. De altfel, pentru prima înscriere a unui teren în registrul de carte funciară, OCPI nu percepe niciun comision (este gratis), de‑abia de la a doua înregistrare fiind costuri (decente) între 5 şi 80 de lei pe lucrare, în funcţie de complexitate.http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=26755
dcp100168 Posted September 16, 2008 Author Posted September 16, 2008 Am deschisCutia cadastrală a Pandorei* Gălăţenii înjură tarifele mari * Experţii aduc legea la înaintare * Lăcomia rămâne lăcomieInterviul realizat cu Nicolae Reti, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Galaţi, în legătură cu tarifele şi onorariile (mari!) percepute pentru intabularea unui teren, a trezit (aşteptate) reacţii. Pe de o parte, lumea înjură şi categoriseşte pretenţiile experţilor cadastrali drept exagerate (marea majoritate a mesajelor primite). Pe de altă parte, unii ne trag de urechi că spunem adevărul doar pe jumătate (mă rog, era un interviu, deci...). Una peste alta, iată ce precizări putem face în urma deschiderii acestei adevărate cutii cadastrale a Pandorei.De ce‑s onorariile mari?De departe, cel mai interesant punct de vedere vine din partea unui expert cadastral (a dat‑o anonimă, dar este clar că‑i din domeniu, că prea ştie �mersurile�). Prima observaţie este că scutirea de taxe la intabulare către OCPI este numai pentru prima înscriere a unui teren retrocedat şi doar pentru terenurile intravilane a căror înscriere este solicitată de titularul în viaţă. O precizare corectă.A doua observaţie este că, potrivit Legii nr. 217/2007, onorariile experţilor cadastrali (care nu‑s angajaţii statului, ci desfăşoară o activitate privată, aducătoare de profit) pot fi între 2 şi 10 la sută din valoarea de circulaţie a terenurilor. Unde‑i lege nu‑i tocmeală, deşi e al dracului de scump. Carevasăzică, un expert cadastral poate pretinde pentru realizarea documentaţiei tehnice (măsurători, schiţe, alergătură, maşină, benzină), în cazul unui teren în valoare de 100.000 de euro (cam atât costă un hectar de intravilan pe la Tuluceşti) un onorariu de 10.000 de euro. Ni se pare incredibil de mult pentru o treabă ce durează, cap la cap, vreo patru‑cinci ore de muncă, însă asta e legea! Făcând o paralelă oarecum hazlie, este ca şi cum frizerul ţi‑ar cere adeverinţa de salariu pentru a‑şi lua 10 la sută din acesta pentru fiecare tunsoare. E absurd!Uite că n‑am exagerat!Situaţia este cu atât mai complicată cu cât în cazul de la care a plecat discuţia cu directorul OCPI s‑au pretins 3.000 de euro pentru documentaţia cadastrală a unui teren extravilan situat într‑o comună aflată în nordul judeţului, iar solicitarea a venit de la titularul în viaţă. Deci, pe partea de OCPI avem de‑a face cu o scutire de taxe. Rămâne în discuţie onorariul, care este clar o lăcomie, nu o exagerare a noastră (cum s‑a insinuat).Ne‑am informat asupra preţului de tranzacţionare a terenurilor din comuna cu pricina: 300 de euro/ha. Înmulţit cu 10 hectare, egal 3.000 de euro. Comisionul cerut: 3.000 de euro, şi nu 300 de euro (10 la sută). Cetăţeanul (stabilit în străinătate, deci numai bun de jumulit!) a venit la expert cu titularul ‑ mama sa de 80 şi ceva de ani. Şi s‑a crucit că i s-a cerut un comision cât valoarea terenului, aşa că a ajuns la ziar.Am putea să extindem disputa la nesfârşit, prezentând sumedenia de păreri acide primite la ziar pe adresa experţilor cu onorarii exagerate (nu a tuturor, că şi aici, ca în toate breslele, sunt tot felul de oameni). Însă preferăm să ne oprim aici şi să avertizăm că România nu‑i sat fără câini nici măcar pentru experţii cadastrali.http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=26882
Recommended Posts