A murit Ştefan Iordache

[dcp100168]

Actorul Ştefan Iordache a murit în urma unui stop cardio-respirator

Actorul Ştefan Iordache a încetat din viaţă, duminică, la ora 9.00 (ora Austriei), într-o clinică din Viena, în urma unui stop cardio-respirator, precizează surse medicale. Săptămâna trecută, actorul a fost internat la Spitalul Elias, iar familia a solicitat conducerii spitalului confidenţialitate asupra stării de sănătate a artistului. Vineri, Ştefan Iordache a fost transportat la o clinică din Viena, unde a încetat din viaţă "după o grea suferinţă", duminică, ora 9.00 (10.00, ora României), potrivit medicilor. Actorul Ştefan Iordache avea 67 de ani.

Ştefan Iordache s-a născut pe 3 februarie 1941, la Calafat. Actorul şi-a început cariera în cinematografie în 1963 şi a jucat în aproape 30 de filme. Unul dintre cele mai memorabile roluri ale acestuia este cel al lui Victor Petrini, din filmul "Cel mai iubit dintre pământeni" (1993), după romanul omonim al lui Marin Preda, în regia lui Şerban Marinescu. Unul dintre primele filme în care a jucat a fost "Dimineţile unu băiat cuminte"(1966), în regia lui Andrei Blaier. Au urmat "Bietul Ioanide" de Dan Piţa, în 1980, "De ce trag clopotele, Mitică?" de Lucian Pintilie (1981), în care a jucat alături de Gheorghe Dinică, Răzvan Vasilescu şi Mircea Diaconu. Iordache a mai jucat în "Concurs" (1982) de Dan Piţa, "Ciuleandra" (1985) de Sergiu Nicolaescu, "Glissando" (1985) de Mircea Daneliuc şi "Ticăloşii" (2007), în regia lui Şerban Marinescu. Artistul a primit Premiul de Excelenţă în Cinematografia Românească în 2006, în cadrul celei de-a cincea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Ştefan Iordache a mai jucat, de asemenea, pe scenele mai multor teatre, precum Nottara, Teatrul Mic şi teatrul Naţional din Craiova. A colaborat, de-a lungul timpului, cu regizori precum Cătălina Buzoianu şi Silviu Purcărte. Pasionat de muzică, actorul şi-a lansat propriul album, "Magazinul Meu de vise", în 2007. De asemenea, a colaborat cu Gheorghe Dinică şi Nelu Ploieşteanu la albumul "Cântece de petrecere" (2003). În plus, el a mai realizat duete cu Sanda Ladoşi pe albumul cântăreţei, "Nu mă iubi" (1997).

[Mikka]

Dumnezeu l-a vrut mai repede la El... Nu-mi vine sa cred. Multumesc pentru tot... Hamlet, Richard, filme, melodii...

Groaznic.

Dumnezeu sa-l odihneasca.

[kos]

Regret... am citit ultimul interviu intr-un ziar, am vizionat un interviu la TV. A fost un mare om, un mare actor. Dumnezeu sa-l odihneasca!

[dcp100168]

Anotimpul plecării

Nu frigul şi lumina împuţinată a dimineţilor de septembrie mi-au dat certitudinea toamnei. Nici frunzele care-şi schimbă culoarea şi nici strugurii apăruţi peste noapte în galantare nu m-au convins că toamna e aici. Mi s-a făcut toamnă abia când am aflat că Ştefan Iordache s-a pribegit dintre cei vii. Deodată, într-un con de lumină în care mai simţeam căldura verii mi s-a făcut frig. I-am văzut cu ochii sufletului, nu ai minţii, pentru că mintea ne înşală adeseori şi ne supune uitării, pe Miss Mărculescu, un prieten dispărut deja de ani verzi, pe Puiu Creţu de care mi se face dor când aud orice fel de muzică, pe Florian Pitiş de care se leagă tinereţea mea bucureşteană şi absurd de frumoasă, pe Adrian Pintea cu o chitară sub braţ, aşa cum l-am cunoscut pe când era răcan la Vânju Mare, pe Octavian Paler înseninând ochiul mocirlos al politicii dâmboviţene. Ei şi alţii au întomnat prea devreme, lăsând fără glas anotimpul mustului şi lăutarilor. Din cauza lor, a vinovaţilor fără vină, mi s-a făcut brumă şi m-a cuprins o cenuşie tristeţe. Foi şifonate de ziar, cu trăirile noastre strâmbe arborate pe prima pagină, dezvăluiri de talcioc comunist neînţelese de niciunul dintre anotimpurile democraţiei, anotimpuri care schimbă doar guvernările nu şi rodul lor, mi-au trecut prin faţa ochilor trezindu-mă a lacrimi. Sunt martorul condamnat să primească verdictul vinovăţiei direct în inimă, pentru că i-am iubit pe oamenii aceştia şi pe alţii ca ei, uitaţi acum în nişa dintre prosperitatea gălăgioasă şi prostia cu ştaif. Am trăit tinereţea lor şi acum îi văd spânzuraţi în pagini de poveste hâdă, maculaţi de impotenţa neştiinţei, de care nu ei se fac vinovaţi. Onorurile post-mortem nu lasă pe memoria prezentului actual decât uşoare urme şi un eventual semn de întrebare. Cine l-a privit până la răscoala sângelui în vine pe Ştefan Iordache pe scenă? Câţi ştiu, în afara memoriei unor pelicule prea puţin difuzate, care sunt rolurile pentru care acest mare, acest uriaş actor a plătit cu anii tinereţii sale şi cu neliniştile lui. Ce facem noi pentru cei care ne-au marcat, înţelepţindu-ne, viaţa, aşa împărţită între două societăţi cum a fost ea? Ne trecem şi noi odată cu trecerea anilor, firesc, cuminte şi nedrept de repede, fără să fi povestit tot, fără să fi clădit în cei care ne urmează respectul adevărat pentru valorile adevărate. Ce mai aşteptăm? Paler spunea: "A aştepta înseamnă a supravieţui cât mai mult, a aluneca spre moarte încet". Să fi devenit peste noapte chiar un popor vegetal, pentru care destinul este implacabil precum venirea toamnei? În "Mitologii subiective", tot Octavian Paler ne punea la colţ: "Laşitate înseamnă nu numai să eviţi sau să fugi, tot laşitate e şi dacă nu-ţi pasă". A venit timpul să ne pese, înainte ca anotimpul plecării să ne fure păsările cu copaci cu tot.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=26883