dcp100168 Posted September 16, 2008 Posted September 16, 2008 Circulaţie dificilă pe DN 26 din cauza ploilor Ploile abundente căzute în ultimele ore în judeţul Galaţi au dus la blocarea parţială a unui drum naţional şi la inundarea unei locuinţe din zona centrală a municipiului reşedinţă de judeţ. Potrivit directorului SC Drumuri Naţionale filiala Galaţi, Ioan Dafina, ploile căzute marţi dimineaţă au generat probleme în judeţul Galaţi şi în municipiul reşedinţă de judeţ. "Pe DN 26, în zona localităţii gălăţene Vlădeşti, drumul a fost acoperit cu un strat de aluviuni pe o porţiune de aproximativ un kilometru. Traficul s-a desfăşurat astfel pe un singur fir, între km. 48 şi 49", a declarat, marţi, Ioan Dafina. Conform sursei citate, stratul de aluviuni adus de ape pe şosea a atins pe alocuri 35 de centimetri grosime, iar pentru degajarea şoselei au fost folosite utilaje de la Drumuri Naţionale. La ora transmiterii acestei ştiri, traficul se desfăşura în condiţii bune. De asemenea, precipitaţiile au dus la inundarea unei locuinţe situată în centrul municipiului Galaţi, a informat şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, general Viorel Zaharia. Potrivit acestuia, apa a fost scoasă din casa respectivă după ce pompierii gălăţeni au intervenit cu o autospecială dotată cu pompe.
Recommended Posts