Jump to content

Richard Wright de la trupa Pink Floyd a murit!


Recommended Posts

Posted

Richard Wright, membru fondator al trupei Pink Floyd, a încetat din viaţă

Clăparul Richard Wright, unul din membrii fondatori ai trupei Pink Floyd, a decedat luni în locuinţa sa din Marea Britanie, la vârsta de 65 de ani, în urma unui cancer, a anunţat purtătorul său de cuvânt, citat de AFP.

Richard Wright, născut la Londra pe 28 iulie 1943, este autorul unor melodii precum "Dark side of the moon", "The great gig in the sky", "Us and them" şi "Wish you were here".

Clăpar şi pianist autodidact, Wright s-a întâlnit cu Roger Waters şi Nick Mason la şcoala de arhitectură s-a alăturat formaţiei lor Sigma 6, căreia i-au dat apoi numele Pink Floyd, în 1965.

Wright a scos primul său album solo, "Wet dream", în 1978, părăsind trupa, din cauza relaţiei conflictuale cu Roger Waters, chiar după terminarea înregistrărilor pentru albumul "The Wall", lansat un an mai târziu.

Cu toate acestea, Richard Wright a continuat să apară în concerte cu Pink Floyd în 1980 şi 1981.

Anul trecut, el a participat alături de trupă la un concert în memoria lui Syd Barret, un fost membru Pink Floyd, decedat în 2006.

pinkfloyd.jpg?w=360&h=459

000d6065c51b0a39b7c001.jpg

primul din dreapta.

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.