dcp100168 Posted September 18, 2008 Posted September 18, 2008 Precizări de la Casa de PensiiDrepturile suplimentare pentru pensionari* Cum se aplică Ordonanţa 100În legătură cu aplicarea OUG 100/2008, care stabileşte drepturi suplimentare pentru pensionari, am primit ieri de la Casa Judeţeană de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale o informare cu anumite precizări care, spun specialiştii instituţiei, se impun în urma întrebărilor primite de la viitorii beneficiari. Scopul acestui act normativ, spune documentul remis redacţiei, este înlăturarea unor inechităţi apărute prin aplicarea prevederilor Legii nr.19/2000 pentru categoriile de pensionari care ‑ până la data de 01.04.2001 ‑ au desfăşurat activităţi în fostele grupe I şi/sau a II‑a de muncă. Aceste inechităţi au fost generate de faptul că formula tehnică de calcul, reglementată prin Legea nr. 19/2000, nu permite utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual, şi, implicit, a cuantumului pensiei, a sporurilor suplimentare acordate la vechimea totală în muncă, de 6 luni pentru fiecare an de vechime în grupa I de muncă şi, respectiv, de 3 luni pentru fiecare an de vechime în grupa a II‑a de muncă, sporuri la calculul vechimii totale în muncă, recunoscute de legislaţia specifică, în vigoare până la data de 1.04.2001, pentru persoanele care au realizat minim 5 ani în aceste condiţii de muncă. Aceste sporuri la vechimea în muncă sunt considerate, în contextul Legii nr. 19/2000, doar un bonus la stagiul de cotizare realizat, dar nu duc la creşterea punctajului total al asiguratului. Astfel, spre exemplu, într‑un an de activitate desfăşurată în grupa I de muncă, unui asigurat i se ia în calcul un stagiu de cotizare de 1 an şi 6 luni, dar punctajul se calculează doar pentru un an, adică numai pentru perioada calendaristică în care a avut venituri salariale, pentru care s‑a calculat contribuţia de asigurări sociale prevăzută de lege.În acest sens, acest act normativ modifică şi completează Legea nr. 19/2000 prin introducerea unui nou articol, 782, potrivit căruia se acordă:‑ 0,50 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,04166 puncte, pentru fiecare lună de spor acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfăşurată în grupa I de muncă‑ 0,25 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,02083 puncte, pentru fiecare lună de spor acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfăşurată în grupa a II‑a de muncă.Prevederile de mai sus se aplică numai în situaţiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează stagiile complete de cotizare, prevăzute în anexa nr. 3, în funcţie de data naşterii, respectiv stagiile complete de cotizare în funcţie de data deschiderii dreptului la pensie, conform prevederilor art. 167^1 din Legea nr. 19/2000.Cine sunt beneficiarii prevederilor acestui act normativ?Persoanele care, până la data de 01.04.2001, au lucrat cel puţin 5 ani în fostele grupe I şi/sau a II‑a de muncă şi care s‑au pensionat atât în baza legislaţiei anterioare, cât şi în baza prevederilor Legii nr. 19/2000. Prevederile acestui act normativ se aplică persoanelor ale căror drepturi de pensie: ‑ au fost recalculate conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, cu excepţia acelora la care, pentru determinarea punctajului mediu anual, s‑a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzute de acte normative cu caracter special; ‑ s‑au deschis în perioada 01.04.2001 ‑ 30.09.2008, în condiţiile aliniatului 2 al art. 782.Fac excepţie:* Persoanele pensionate anterior datei de 01.04.2001 pentru care, la deschiderea drepturilor de pensie şi la recalcularea prevăzută de O.U.G. nr. 4/2005, s‑au aplicat prevederi mai avantajoase, prevăzute de acte normative cu caracter special, în vigoare la data pensionării;* Persoanele pensionate după 01.04.2001 şi care urmează a se pensiona conform Legii nr. 19/2000 şi pentru care, la deschiderea drepturilor de pensie, se utilizează alte stagii complete de cotizare decât cele prevăzute în anexa nr. 3 la lege şi/sau anexa nr. 9 la normele de aplicare (de ex. condiţii speciale de muncă prevăzute la art. 20 din Legea nr. 19/2000 sau în Legea nr. 226/2006, persoanele care au realizat stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat).Cum şi când se acordă această majorare?Punctajul mediu anual corespunzător sporului la vechimea în muncă acordat pentru activitati desfăşurate în grupele I şi/sau II de muncă se adaugă la punctajul mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna anterioară etapei de plată. Cum am mai scris, plata sumelor rezultate în urma aplicării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se face eşalonat, în etape, astfel: octombrie 2008, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s‑au deschis până în anul 1990, inclusiv; februarie 2009, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s‑au deschis în perioada 1991 ‑ 1996, inclusiv; iunie 2009, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s‑au deschis în perioada 1997 ‑ 31 martie 2001; octombrie 2009, în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s‑au deschis în perioada 1.04. 2001‑ 30.09.2008.Concluzionând, drepturile de pensie recalculate conform O.U.G. nr. 100/2008 se cuvin şi se acordă începând cu luna de plată prevăzută în cele patru etape.ExempluBărbat, înscris la pensie de limită de vârstă, în temeiul prevederilor Legii 3/1977, în anul 1980 (se încadrează în prima etapă ‑ octombrie 2008). Are o vechime în grupa I de muncă de 20 ani; timpul efectiv lucrat în aceste condiţii este de 100 la sută. Punctajul anual în plată în luna septembrie 2008 este de 1,34875, iar cuantumul pensiei este 785 lei. Pentru activitatea desfăşurată în grupa I de muncă, de 20 ani, a beneficiat de un spor la vechime de 10 ani. a) pentru cei 10 ani de spor de grupă beneficiază de 5 puncte: 10 ani x 0,50 = 5 puncte; B) punctajul mediu anual se determină conform prevederilor art.77 din Legea nr.19/2000, astfel: 5 puncte: 30 ani (stagiul complet de cotizare) = 0,16666 puncte, unde 30 reprezintă vechimea completă prevăzută de Legea nr.3/1977 pentru bărbaţi; c) acest punctaj mediu anual rezultat din aplicarea noului act normativ se adaugă la punctajul mediu anual aflat în plată în luna anterioară etapei de plată a drepturilor (septembrie 2008 ‑ în acest exemplu); d) noul punctaj mediu anual va fi: 1,34875 puncte + 0,16666 puncte = 1,51541 puncte. Cuantumul pensiei va fi, în luna octombrie 2008: 1,51541 puncte x 581,3 lei (valoarea punct pensie) = 881 lei. Faţă de pensia aflată în plată, anterior recalculării, de 785 lei, rezultă o creştere a cuantumului acesteia de 96 lei.http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=26939
Recommended Posts