dcp100168 Posted September 23, 2008 Posted September 23, 2008 Aaron Govrin, un scriitor israelian originar din GalaţiVolumele de proză scurtă "Numai timpul nu pierde timpul" şi "Casanova? Între viaţă şi ficţiune", de Aaron Govrin, vor fi lansate miercuri, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române. La eveniment vor fi prezenţi scriitoarea Cornelia Maria Savu, redactor al revistei Cultura, Boris Marian, redactorul publicaţiei Realitatea Evreiască, şi Daniela Tomescu, directorul editorial al Fundaţiei Culturale Libra. Aaron Govrin (Grossman) este un scriitor israelian de limbă română, originar din Galaţi. Şi-a început cariera literară târziu. În 2000, acesta a publicat corespondenţe şi scurte povestiri în revista Minimum din Tel Aviv.Prieten cu Mony Cahn (Ov. S. Crohmălniceanu), cu fraţii Sebastian şi Clia Wechsler cu care discuta literatură şi filozofie, Govrin a citit foarte mult din biblioteca publică "Max Nordau", pe care a reorganizat-o, prin muncă voluntară, cu ajutorul unor eleve de la liceul evreiesc, şi din biblioteca lui Mony Cahn. Atunci i-a descoperit pe Ibsen, pe Marcel Proust, pe Franz Kafka, pe Apollinaire, pe Verlaine, pe Jarry, pe Garcia Lorca, si mai ales pe cei doi uriasi ai literaturii secolului 20, Aldous Huxley si George Bernard Shaw. Apoi, la Bucuresti, student la Politehnica, si-a manifestat dragostea pentru literatura prin lecturile numeroase si prin prietenia cu tineri scriitori precum Petru Dumitriu, Vladimir Colin, Nina Cassian, Crohmalniceanu, Petre Iosif si altii.Scriitura lui Aaron Govrin este simpla, fara complicatii lingvistice inutile, savuroasa. Umorul razbate din relatarea intamplarilor iar parfumul epocii pe care o evoca aduce in prim plan oameni, locuri si intamplari din Romania, Canada, America, Israel. "De mulţi ani îmi dau seama că nu fac ceea ce ar trebui să fac: să încep să scriu povestiri publicabile, bazate pe experienţa mea de viaţă, pe nevoia de a comunica şi pe talentul descoperit de timpuriu. Diversele ocupaţii, o viaţă existenţialistă, nepăsătoare la viitor, aplicând latinul «carpe diem», mi-au servit ca pretexte plauzibile. Descoperirea formidabilei invenţii numite «ordinator» sau «calculator» (computer pe englezeşte) şi mai ales a minunatului mijloc de a scrie, de a corecta, redacta etc., precum şi faptul că acum 10 ani am pus capăt profesiunii mele de inginer constructor proiectant, m-au decis, în sfârşit, nu numai să reîncep scriu, ci şi să public", a mărturisit autorul.
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now