dcp100168 Posted September 23, 2008 Posted September 23, 2008 Cinci case pentru familii numeroaseEdilul-şef al Galaţiului, Dumitru Nicolae, a anunţat că cinci din cele zece locuinţe pentru familii numeroase, pe care Primăria le are în lucru, vor fi date în folosinţă la sfârşitul lunii octombrie, transmite corespondentul AMOS News. „ Din cele zece locuinţe pe care le avem în construcţie, la două s-a pus deja acoperişul. La sfârşitul lunii octombrie, vom avea cel puţin jumătate din locuinţe finalizate. Dacă am plecat o săptămână în concediu, lucrările au mers încet spre foarte încet. Dacă lipseam o lună, probabil se împotmoleau de tot”, a precizat Dumitru Nicolae, primarul Galaţiului. De asemenea, Dumitru Nicolae a precizat că cele 10 locuinţe destinate familiilor numeroase nu vor ajunge pe mâna unor cetăţeni care nu au carte de muncă sau nu muncesc măcar în folosul comunităţii. "Vreau să fie clar pentru toată lumea: dacă nu lucrează, cu carte de muncă, chiar dacă stă pe stradă, nici nu mă gândesc să le dau casă. Nici nu vreau să aud! Vrea casă? Trebuie să lucreze în folosul comunităţii sau să aibă carte de muncă. Dacă nu are aşa ceva, noi nu considerăm că i cetăţean al oraşului nostru”, a adăugat primarul Dumitru Nicolae. Valoarea unei astfel de locuinţe ajunge până la 1,5 miliarde, întreaga sumă fiind suportată de municipalitate.http://www.amosnews.ro/Galati_Cinci_cas ... ie_-256504
Recommended Posts