Jump to content

Millenium Bank, la Galaţi


Recommended Posts

Posted

Millenium Bank, prezentă la Galaţi

Banca Millenium a deschis primele două unităţi bancare din Galaţi. Cele două sucursale care au fost inaugurate ieri sunt destinate atât persoanelor fizice cât şi persoanelor juridice. Prima dintre ele situată în strada Brăilei, numărul 86 (în apropierea SIF Moldova), oferă produse şi servicii pentru persoanele fizice şi juridice, iar unitatea din strada Brăilei, numărul 190, bloc B2, se adresează exclusiv persoanelor fizice. De asemenea, un alt centru de vânzări, dedicat clienţilor de retail, va fi deschis în oraş până la sfârşitul anului. „Extinderea reţelei Millenium Bank în oraşele cu peste 100.000 de locuitori este unul dintre principalele obiective din strategia de dezvoltare a băncii“, a declarat Dan Sandu, director general adjunct Banca Millenium. „Pentru a susţine dezvoltarea acestei reţele, echipa Millenium Bank va creşte de la 600 angajaţi, în prezent, până la 850 la finalul anului 2008“, a continuat acesta. În afară de aceste servicii, Millenium Bank va pune la dispoziţia clienţilor şi serviciul de internet banking, care va facilita efectuarea tranzacţiilor chiar de la domiciliul clienţilor. „Galaţiul este a 45 a locaţie din ţară unde am deschis sucursale. Am încredere că angajaţii de aici vă vor convinge să alegeţi produsele noastre“, a conchis Dan Sandu. Până la sfârşitul anului 2008, Millenium Bank va deschide alte 35 de unităţi în 15 oraşe reşedinţă de judeţ.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=9

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.