dcp100168 Posted September 30, 2008 Posted September 30, 2008 Profesorii vor primi salarii mai mari cu 50%Legea privind majorarea salariilor profesorilor cu 50% a fost adoptată astăzi, în unanimitate, de Camera Deputaţilor. Deputaţii au dezbătut luni proiectul de lege iniţiat de social-democraţi care prevede majorarea cu cel puţin 50% a salariilor cadrelor didactice. Dezbaterea nu a durat mai mult de jumătate de oră, liderii partidelor politice exprimându-se în favoarea proiectului de lege. Odată cu noua majorare, suma totală care intră în buzunarele profesorilor, într-un singur an, reprezintă 1% din produsul intern brut al României
Mikka Posted October 1, 2008 Posted October 1, 2008 Ramane de vazut cat ne vor costa toate aceste actiuni electorale - pensii marite, salarii, ajutoare, indexari etc.
simoniki Posted October 7, 2008 Posted October 7, 2008 Nu vreau sa imi ridic profesorii in cap, dar legea, chiar asa votata, este o mare prostie, legata vadit de alegerile parlamentare care bat la usa si mai ales nerealizabila, avand in vedere bugetul ministerului educatiei si marea criza mondiala.
dcp100168 Posted October 21, 2008 Author Posted October 21, 2008 Clocotesc cancelariileProfesorii gălăţeni vor grevăDeşi referendumul organizat de Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) se finalizează abia pe 27 octombrie, dascălii gălăţeni ştiu ce vor deja: mărirea salariilor cu 50 la sută. "Dacă nu vor, să facem grevă. Eu am mers zilele acestea prin licee, unde am avut şedinţe de alegere a liderilor şi am văzut care e atmosfera. Toţi membrii noştri vor greva generală, în caz că nu ni se vor mări salariile", ne‑a declarat preşedintele executiv al Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (afiliat FEN), Valeriu Diculescu. Deocamdată, cadrele didactice vor primi, din octombrie, doar indexarea de 6 la sută prevăzută de lege.http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27641
Mikka Posted October 22, 2008 Posted October 22, 2008 Dupa obtinerea unor performante uluitoare in pregatirea elevilor, acum e normala si o greva.Stiu, stiu, dascalii se sacrifica, au fost intotdeauna defavorizati etc. Din pacate maxim 20% dintre ei isi fac cu adevarat meseria. Restul? Hmm... Vezi sutele de scandaluri , de coruptie, de frauda, sexuale etc.
tomcat0 Posted October 22, 2008 Posted October 22, 2008 Dupa obtinerea unor performante uluitoare in pregatirea elevilor, acum e normala si o greva.Stiu, stiu, dascalii se sacrifica, au fost intotdeauna defavorizati etc. Din pacate maxim 20% dintre ei isi fac cu adevarat meseria. Restul? Hmm... Vezi sutele de scandaluri , de coruptie, de frauda, sexuale etc.asa e cu romanii astia... vad numai partea proasta a lucrurilor... au dat si astia la televizor niste profesori retardati si lumea imediat ne catalogheaza pe toti la fel... dar nu ma mir pentru ca asta e rasa romaneasca... v-ati pus vreodata in situatia unui profesor, in special a unui profesor de gimnaziu sau liceu? profesorii universitari sunt in alta oala... aia au salarii de zeci de milioane si fac aproape jumatate din munca unui profesor de gimnaziu sau liceu (aia mai iau si bani pt examene, mai au si asistenti care pot preda in locul lor, nu se compara)... in orice sistem exista lacune si oameni care nu-si fac meseria cum trebuie, tocmai din cauza asta lumea ne priveste ca pe niste excroci, care nu ne facem treaba la scoala si vrem meditatii in particular, si castigam miliarde de pe urma meditatiilor, etc. etc. etc... nu ne bagati pe toti in aceeasi oala... sunt extrem de multi profesori de calitate, in orice scoala intri sunt numerosi profesori cu rezultate deosebite... v-ati pus vreodata intrebarea daca nu cumva problema performantelor in pregatirea elevilor nu e de fapt datorata chiar elevilor? din generatiile actuale mai putin de jumatate sunt interesati cu adevarat de scoala... urmariti fenomenul si o sa-mi dati dreptate... iar referitor la salarii... daca voua v-ar conveni ca dupa 5 ani de facultate vocationala... nu de duzina (acum poti sa faci 300 de facultati intr-un an, daca vrei... 290 pe internet si restul la distanta) sa intrati in campul muncii cu un salariu de femeie de serviciu atunci poftiti la catedra si etalati-va calitatile de pedagogi (ia luati-va si o sotie profesoara, ia sa aveti si un copil... sa vad atunci cum va descurcati cand dupa 5 ore de predare vii acasa habauc si nu mai stii pe ce lume esti, iar cand stii ca ai de luat salariul care iti ajunge sa-ti achiti utilitatile, de mancat nu se stie daca iti mai raman...) de pe margine totul se vede altfel... dar daca ati fi in teren... nu mai e acelasi lucru... asa ca rugamintea mea e sa nu mai incercati sa exagerati cu atatea sute de scandaluri sexuale, de frauda... etc. invatamantul romanesc este si asa la pamant... incercati sa nu mai judecati dinafara... intrati in sistem si comentati dupa... sunt atat de multe de spus despre subiectul asta...
Mikka Posted October 23, 2008 Posted October 23, 2008 asa e cu romanii astia - banuiesc ca faci parte dintre ei. Sau profesorii au, ca de obicei, alt statut? au dat si astia la televizor niste profesori retardati - vai, ce blasfemie! Cum, exista profesori retarzi??? Ma intreb ce facultate au terminat si ce rezultate pot produce... rasa romaneasca - ?? exprimare superba, sora cu prima... nu cumva problema performantelor in pregatirea elevilor nu e de fapt datorata chiar elevilor? - binenteles, ar trebui impuscati cu totii, nu-i asa? Fac de ras profesorii... sa intrati in campul muncii cu un salariu de femeie de serviciu - fault intelectual... comparatia asta am auzit-o de mii de ori. Ce aveti cu femeia de servici? E chiar atat de injositor? excroci - fault de rosu Rezumand: doar pe motiv ca sunt ceea ce sunt, o parte din bugetarii Romaniei pretind 50% marire salariala, fara a se tine cont de performante (rezultate), pregatire, situatie reala etc. Al doilea punct: daca nu o comiti grav (batut elevi, alte chestii din astea) - nu te da nimeni afara toata viata. Mai primesti un spor, o vechime, o dirigentie, mai corectezi pe la un examen, mai tichete de ziua nu-stiu-cui etc... Si mai pe scurt: nimeni nu vorbeste de spagi, "meditatii", aranjamente. Nimeni nu prezinta rezultate. Nimeni nu face o analiza de ex.: cate ore/an presteaza un profesor? S-ar putea sa gresesc, dar haideti sa facem un exercitiu: Plecand de la 5 ore pe zi ----> 25 ore/saptamana. Intr-un an: cam 16 saptamani - vacante. Mai raman: 36 saptamani de lucru. Asta fac cam fix 900 ore/an. La un salariu mediu (spre mic) net de 12.000.000 lei vechi pe luna x 12 luni = 144.000.000 lei/an 144.000.000 : 900 = 160.000 lei/ora. Un alt 'telectual care baga si el in campul muncii, dar nu e binenteles, profesor, ar trebui sa "scoata", platit fiind cu aceeasi suma/ora cam 160.000 x 8 x 22 zile lucratoare = 28.160.000 lei vechi/luna net. Cam cati 'telectuali cunoasteti care sunt asa de bine platit? Mai ales la inceput de cariere? Nu vreau sa fac acelasi calcul plecand de la un salariu dublu... Deci, cam cine e dezavantajat? Sunt platit prost profesorii? Poate. Dar, eu unul, nu primesc 160.000 lei/ora. Va rog, nu vreau sa citesc iarasi despre "rasa romaneasca"...
dcp100168 Posted October 24, 2008 Author Posted October 24, 2008 Basescu a promulgat Legea de majorare a salariilor profesorilorPresedintele Traian Basescu a anuntat, vineri, ca a promulgat Legea de majorare a salariilor profesorilor cu 50%. "Am promulgat legea majorarii cu 50% a salariilor profesorilor", a anuntat vineri seful statului. "Legea a fost votata in Parlament, iar Curtea Constitutionala a decis ca legea este constitutionala. Nu aveam niciun motiv sa nu o promulg". "Bani de investitii de la Uniunea Europeana exista, dar nu sunt folositi. Discutiile privind aducerea la 0 a investitiilor din cauza cresterii salariilor sunt o minciuna. Sumele care se dau profesorilor sunt nesemnificative, nu se puteau face kilometri de autostrazi cu ele. Dezinteresul pentru banii europeni si coruptia pentru banii din buget sunt cauzele pentru care nu se fac investitii, nu cresterea salariilor profesorilor", a afirmat Traian Basescu.Sedinta extraordinara la Guvern sambata dimineata, la ora 10,00Guvernul a fost convocat in sedinta extraordinara sambata dimineata, la ora 10.00, pentru a discuta masurile care trebuie luate ca urmare a promulgarii legii privind majorarea salariilor profesorilor cu 50%, au declarat vineri pentru NewsIn surse guvernamentale. Potrivit surselor citate, variantele luate in calcul sunt prorogarea termenului de intrare in vigoare a legii, anularea acesteia prin ordonanta de urgenta si cautarea resurselor pentru punerea in aplicare a actului normativ. O decizie va fi luata in functie de datele pe care le va prezenta ministrul Finantelor, Varujan Vosganian.Crin Antonescu: Guvernul ar trebui sa ia in calcul varianta demisieiVicepresedintele PNL Crin Antonescu a declarat ca, dupa promulgarea legii cresterilor salariale, Guvernul are doua variante, de a-si asuma alaturi de Parlament o masura care poate destabliza economia sau de a demisiona. "Odata promulgata legea, Guvernul are varianta fie de a o aplica, de a imparti cu Parlamentul, cu presedintele, responsabilitatea majorarii, consecintele grave asupra economiei romanesti, fie de a refuza sa fie partas la masura care prejudiciaza stabilitatea economica si sa ia in calcul posibilitatea demisiei".
dcp100168 Posted October 25, 2008 Author Posted October 25, 2008 Tariceanu: Nu voi permite sacrificarea economiei romanesti."O crestere nesustenabila a salariilor profesorilor va face rau tuturor angajatilor din Romania. O astfel de masura este catastrofala pentru economie", a afirmat vineri Calin Popescu Tariceanu. Declaratia premierului survine dupa ce seful statului a promulgat vineri controversata lege privind majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice. Seful Guvernului a dat de inteles, ca va impiedica aplicarea legii majorarii salariilor cadrelor didactice, promulgata vineri de Traian Basescu, insa nu a explicat in niciun fel cum va face acest lucru. Cele mai importante declaratii ale primului ministru: * "Romania este in fata unei alegeri decisive pentru viitorul ei. Fie alegem calea cresterii economice si a prosperitatii, fie mergem pe calea cresterii iresponsabile a salariilor si a politicilor de stanga care vor ingenunchia Romania". * "Nu putem accepta majorarea salariilor profesorilor fara a avea presiuni din partea celorlalte sindicate, din celelalte ramuri." * "Intram, ca in anii 90, intr-o spirala de inflantie galopanta care va eroda puterea de cumparare si a pensionarilor si a salariatilor". * "Fac un apel la partide si sindicate sa actioneze responsabil. PNL nu va accepta sacrificarea economiei romanesti care in acest moment este stabila, dinamica. Nu voi permite sa se schimbe aceasta situatie".După promulgarea legii de majorare a salariilor cadrelor didactice,Funcţionarii publici se pregătesc de grevă"Mi se pare normal şi corect faptul că preşedintele a promulgat legea de majorare a salariilor cadrelor didactice, din moment ce Parlamentul a hotărât să le acorde această majorare profesorilor. Cred că preşedintele Băsescu a luat o decizie înţeleaptă, mai ales că exista şi verdictul favorabil dat de Curtea Constituţională. În ceea ce ne priveşte pe noi, funcţionarii publici, bineînţeles că nu vom renunţa la revendicările noastre. Ne pregătim de grevă şi aşteptăm negocierile cu Guvernul", ne-a declarat liderul sindicaliştilor din cadrul DGFP Galaţi, Dan Mihalache.http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27708 Şeful PIMM Galaţi atacă"Unii votează, alţii plătesc"Promulgarea legii de majorare cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice a dus la reacţii aproape imediate. Una dintre acestea este a preşedintelui Patronatului IMM-urilor Galaţi, Marian Filimon, care spune că şeful statului a dat dovadă de cinism şi că, inevitabil, banii necesari pentru acoperirea acestor salarii vor fi obţinuţi prin creşterea taxelor şi a impozitelor aplicate întreprinzătorilor. "Preşedintele nostru drag şi scump a dat dovadă de un cinism dus la extrem, acţionând mai mult din punct de vedere politic, nu economic sau social. Pentru că bugetul pe anul 2009 nu mai poate fi aprobat de actualul Parlament; toată lumea e în campanie, nimeni nu mai vine la Parlament. Bugetul pe 2009, care cuprinde aceste salarii mărite, va fi aprobat în martie anul viitor, de către Parlamentul viitor. Deci, în sarcina altora vor reveni necazurile şi sarcina de rezolvare a situaţiei, alţii vor încasa înjurăturile şi oprobiul. Ne aşteptăm în continuare la revendicări similare ale altor categorii sociale, ceea ce înseamnă că am putea asista la o creştere necontrolată a salariilor, inclusiv în mediul IMM-iştilor, cu efecte dintre cele mai negative: inflaţie şi aşa mai departe. Nu sunt bani pentru acoperirea acestor salarii, ceea ce înseamnă că vor fi mărite taxele şi impozitele. Iar cei care vor veni la guvernare nu vor fi în stare să se ţină de cuvânt şi nu vor putea păstra cota de 16 la sută. Nu au altă soluţie. Din punctul meu de vedere, Parlamentul şi parlamentarii nu au niciun drept, nicio cădere şi nicio pregătire să voteze legi de salarizare. Salariile trebuie stabilite de către guvern, de specialişti şi de economişti, nu de Parlament. Mi-aş dori ca după viitoarele alegeri să avem o clasă de parlamentari profesionişti, responsabili, dar, după candidaţii pe care îi avem, acest lucru nu prea se întrevede", a afirmat şeful IMM-iştilor gălăţeni, Marian Filimon.http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27707
dcp100168 Posted October 28, 2008 Author Posted October 28, 2008 Guvernul despre majorarea salariilor profesorilor: 300.000 de concedieri, inflatie cu doua cifre, cresterea economica se reduce de la 6% la 2%Guvernul a publicat pe site-ul institutiei scrisorile trimise presedintelui Traian Basescu pe 16 si 22 octombrie, in care argumenteaza de ce se opune majorarii salariilor profesorilor: cheltuieile bugetare suplimentare vor incuraja consumul, vor creste importuile, vor fi afectate investitiile iar cresterea economica va incetini. Demonstratia Guvernului este insotita de cifre. In replica, presedintele Traian Basescu a declarat ca Guvernul a procedat foarte bine cand a dat publicitatii scrisorile, dar a spus ca evaluarile sunt apocaliptice si manipulatorii. In opinia sa, Guvernul are resurse explicand ca ministerul educatiei a cheltuit pana acum doar 43% din bugetul de investitii. * 55% pentru profesorii preuniversitari si 37% pentru personalul didactic din invatamantul universitar ar insemna cheltuieli de 711 milioane de lei pentru lunile noiembrie si decembrie din 2008 (0,14 % din PIB) si de 4.265 milioane lei pentru intreg anul 2009 (0,74 % din PIB), se arata in analiza detaliata trimisa la Presedintie. * 514 milioane de lei vor proveni din bugetele locale (pentru salariile din sistemul preuniversitar de stat), iar pentru salariile din sistemul universitar de stat efortul bugetar va fi de 197 de milioane de lei, din bugetul Ministerului Educatiei (MEdC). In 2009, suma alocata de la bugetele locale va fi de 3083 de milioane de lei, iar cea de la bugetul MEdC - de 1181 de milioane de lei. * Consecintele majorarii salariilor profesorilor cu 50% ar fi urmate, potrivit Executivului, de presiuni din partea celorlalte categorii de bugetari si din partea personalului din sectorul privat, pentru alinierea nivelului salariului la cel aprobat pentru personalul din invatamant. * Astfel, in urma cresterii "inevitabile" a salariilor din sectorul bugetar cu 50%, se va deteriora raportul dintre salariul obtinut in sectorul privat si cel din sectorul bugetar (in prezent castigul mediu brut din sectorul public este cu 30% mai mare decat cel din sectorul privat). Se va ajunge ca veniturile salariale medii din sectorul bugetar sa fie aproape duble fata de cele din sectorul privat. * Vor creste importurile ca urmare a schimbarii structurii cererii de consum a populatiei si vor creste suplimentar pensiile ca urmare a majorarii salariului mediu brut, care sta la baza stabilirii punctului de pensie. * Castigul salarial mediu brut lunar din sectorul bugetar in anul 2009 va creste fata de media din anul 2008 cu circa 61 %, iar cel din sectorul concurential va creste cu circa 48 %. Prin urmare, castigul salarial mediu brut lunar in anul 2009 va ajunge la 2.568 de lei fata de 1.865 de lei in scenariul de baza (fara aplicarea legii). * Prin transferul sumei de 44 de miliarde de lei de la investitii catre consum, cresterea economica se reduce cu patru puncte procentuale (de la 6% la 2% ), importurile cresc cu circa cinci miliarde de euro, ceea ce va conduce la cresterea ponderii deficitului comercial si de cont curent in PIB cu aproape patru puncte procentuale fata de scenariul de baza. * Punctul de pensie ar urma sa creasca la 1 ianuarie 2009 cu inca 37,7% fata de proiectia bugetara pe anul 2009, ceea ce ar insemna cheltuieli suplimentare pentru bugetul asigurarilor sociale de stat de circa 15 miliarde de lei, respectiv 2,6 % din PIB. * Rata inflatiei se va deteriora cu circa cinci puncte procentuale, ca urmare a cresterii salariilor si a pensiilor, ceea ce inseamna ca rata inflatiei sa atinga un nivel de doua cifre. * Companiile vor fi obligate sa recurga la disponibilizari de personal, impactul estimat de Guvern fiind de circa 300.000 de salariati. * Majorarea cu 50% a salariilor tuturor categoriilor de personal care se finanteaza din fonduri publice determina cheltuieli bugetare suplimentare in anul 2009 de circa 21 de miliarde de lei (aproape 4% din PIB), la care, daca s-ar adauga si influentele ce decurg din cresterea punctului de pensie, rezulta un efort bugetar total de 36 de miliarde de lei, respectiv 6,2% din PIB. * In ceea ce priveste majorarea punctului de pensie pentru grupele I si II de munca cu 50%, respectiv cu 25%, documentul intocmit de reprezetantii Guvernului arata ca aplicarea legii genereaza cheltuieli cu pensiile de 2.754,6 milioane de lei si cheltuieli cu transmiterea pensiilor la domiciliu prin Posta Romana de 28,4 milioane de lei, respectiv 0,48 % din PIB in total. * In ceea ce priveste acordarea indemnizatiei de crestere a copilului, documentul arata ca volumul cheltuielilor bugetare pe anul 2009 va creste cu 646 de milioane de lei, respectiv 0,11% din PIB. Potrivit legii, parintele care intrerupe serviciul pentru cresterea copilului beneficiaza de o indemnizatie care reprezinta 85 % din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni. * "Aplicarea celor trei legi adoptate recent de Parlament (...) precum si toate consecintele ce decurg din acestea pot duce la majorarea deficitului bugetar in 2009 cu circa 5% din PIB si la o instabilitate economica cu grave consecinte asupra nivelului de trai si asupra evolutiei pe termen lung a tarii noastre, instabilitate pe care conditiile nefavorabile ale pietelor internationale nu vor face decat sa o agraveze", se arata in documentul trimis Presedintiei in 22 octombrie.Replica presedintiei: Este o operatiune de manipulare a opiniei publice * Presedintele Traian Basescu a calificat declaratiile premierului Tariceanu privind criza economica la care s-ar ajunge daca ar creste salariile profesorilor drept "o operatiune de manipulare a opiniei publice" si spune ca acesta exagereaza, incercand sa creeze o imagine "apocaliptica" * "Este regretabil si fara precedent ca insusi primul-ministru sa alimenteze nejustificat imaginea unei crize apocaliptice, in conditiile in care Romania are mijloace si resurse pentru a diminua efectele crizei economice mondiale", se arata intr-un comunicat al purtatorului de cuvant al Presedintiei, Valeriu Turcan, remis luni Agentiei NewsIn. * Presedintele Basescu spune ca pozitia guvernului "este o operatiune de manipulare a opiniei publice" si acuza guvernul ca "se foloseste si de omisiune, intrucat nu spune ca pana la 1 octombrie, Ministerul Educatiei a reusit sa cheltuiasca doar 43% din banii alocati pentru investitii" * Pe parcursul ultimelor saptamani, presedintele a solicitat primului-ministru ca guvernul sa intre in legalitate si sa prezinte in termenul prevazut de lege, proiectul de buget pe anul 2009, se mai arata in comunicatul Presedintiei. * Traian Basescu precizeaza ca efectele crizei financiare internationale nu au legatura cu cresterea salariilor profesorilor: "Noile exagerari, de aceasta data apocaliptice, ale primului-ministru, contrasteaza puternic cu declaratiile sale de acum cateva saptamani, cand exagera efectele cresterii economice".http://www.hotnews.ro/stiri-politic-497 ... ce-6-2.htm
dcp100168 Posted October 28, 2008 Author Posted October 28, 2008 FMI recomanda Romaniei reanalizarea legii privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilorFondul Monetar International recomanda Romaniei reanalizarea legii privind majorareacu 50% a salariilor cadrelor didactice, motivand ca impactul acestei masuri, cumulat cu efectele crizei financiare globale, ar putea afecta puternic competitivitatea economei romanesti si stabilitatea macroeconomica. "Autoritatile din tarile emergente trebuie sa transmita un semnal puternic pietelor, prin politici fiscale si salariale adaptate in mod realist la mediul economic international extrem de dificil", se arata intr-un comunicat al FMI, remis HotNews.ro. Controversata lege a fost promulgata vineri de seful statului, insa Guvernul urmeaza sa ia, in sedinta de marti, o decizie privind modalitatea in care poate bloca aplicarea acestei legi. "Majorarea cu 50% a salariilor profesorilor va avea un impact redus asupra bugetului Romaniei in anul 2008, insa va creste la peste 0,75% din produsul intern brut in anul 2009", se arata in comunicatul Fondului Monetar International. FMI mai estimeza ca, in cazul in care majorarea de 50% va fi extinsa la intreg sectorul bugetar, impactul ar urma sa fie de peste 4% din PIB. FMI mai atrage atentia ca majorarea cu 50% a salariilor cadrelor didactice ar determina cereri similare si din partea angajatilor din alte sectoare, ceea ce ar duce la o crestere substantiala a ratei inflatiei, mai ales ca salariul mediu din sectorul public este deja mai mare decat cel din sectorul privat.
dcp100168 Posted October 28, 2008 Author Posted October 28, 2008 Guvernul a amanat majorarea cu 50% a salariilor profesorilor pana la 1 aprilieGuvernul a decis in sedinta de marti sa amane majorarea cu 50% a salariilor profesorilor pana la 1 aprilie, anunta NewsIn, care citeaza surse guvernamentale. Majorarea ar fi trebuit aplicata incepand cu data de 1 octombrie, potrivit legii adoptate de Parlament si promulgate vineri de seful statului. Executivul a adoptat, marti, o ordonanta de urgenta in acest sens. In urma deciziei Guvernului, cadrele didactice vor beneficia, de luna aceasta, doar de o crestere de 9 procente. Guvernul a luat aceasta decizie in asteptarea elaborarii unei legi a salarizarii personalului bugetar. Salariile cadrelor didactice vor creste la 2 aprilie in cazul in care pana la acea data va fi adoptata o lege a salarizarii personalului din sistemul bugetar. PD-L anuntase, anterior, ca va depune o motiune de cenzura la adresa Cabinetului Tariceanu in cazul in care Executivul nu va aplica legea majorarii cu 50% a salariilor cadrelor didactice de la 1 octombrie.
dcp100168 Posted October 28, 2008 Author Posted October 28, 2008 Salariile din educaţie, păcălite cu 1 aprilieMiroase a grevăIeri, după ora 16,00, cancelariile au sărit în aer. Atunci a anunţat Tăriceanu că decizia privind mărirea sau nu a salariilor profesorilor s-a amânat până la 1 aprilie (dată care pune sub semnul întrebării orice promisiune). Singura soluţie care le rămâne oamenilor de la catedră este să recurgă la grevă. Cel puţin aşa declarau, ieri după-amiază, liderii sindicatelor din învăţământul gălăţean."E un joc politic ordinar. Profesorii sunt folosiţi drept minge în meciul electoral. Ne obligă să facem grevă. Pentru că nu a mărit salariile noastre şi a amăgit populaţia cu deficitul financiar care s-ar face din cauza profesorilor, Tăriceanu câştigă acum imagine. Dacă mărea la noi, ar fi ieşit în stradă şi ceilalţi bugetari. Ideea e că pentru învăţământ ar fi fost bani. Din cei 6 la suta, care nu se vor folosi nici anul acesta. Avem informaţii că banii învăţământului sunt deja redirecţionaţi spre clientela lor politică. Până acum s-au dat doar 2 la sută. Când se vor cheltui restul de 4 la sută în doar două luni? Nu ne rămâne altă soluţiă decât greva, pentru care au votat peste 80 la sută dintre dascăli", spune preşedintele executiv al Sindicatului Învăţământului Preuniversitar, Valeriu Diculescu.Secretarul general al FEN - Constantin Ciosu - susţine că amânarea e de fapt o minciună: "Guvernul Tăriceanu are o problemă cu învăţământul. A decis ca mărirea lefurilor profesorilor în aprilie să se facă odată cu o lege unitară a salariilor bugetarilor. Asta trebuia să fie făcută încă din 2007 - aşa s-a angajat premierul în 2005, când a venit la guvernare. Mă întreb cine va mai face legi în ţara asta de acum încolo, când ei n-au fost în stare s-o elaboreze până acum. Vine campania electorală, se schimbă guvernul. Cine să facă legea? Îşi bat joc de noi. Ne obligă să facem grevă", spune Constantin Ciosu."Este o amânare fără motiv. Ştiţi cum se spune: amână, Doamne, boala! Guvernul nu mai are de stat decât o lună şi atunci îşi pasează responsabilitatea. Nu e corect", ne-a declarat Alexandrina Diaconescu, lidera sindicatului "Spiru Haret" din Galaţi. Aceasta a mai adăugat că liderii federaţiei se vor întâlni pentru a lua o decizie în legătură cu forma de protest la care vor recurge. Cel mai probabil, grevă generală.La rândul său, Adrian Andrăşescu - liderul de la FSLI Galaţi - ne-a declarat că mâine se va discuta în consiliul naţional al federaţiei tot despre intrarea sau nu în grevă.Deocamdată profesorii rămân cu mărirea de 9 la sută în buzunare şi cu greva în gând.http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27788
tigeratlantic9945 Posted October 29, 2008 Posted October 29, 2008 Lasa ca profesorii nu sufera de saracie,mai ales cei de romana ,matematica,fizica,chimie,care fac pregatire si le iese o gramada de bani din asta,plus orele lor,plus ceva dirigentie ehaaaa ,au bani garla .Bravo Tariceanu pentru ca nu le dai banii .
dcp100168 Posted October 29, 2008 Author Posted October 29, 2008 Profesorii, la un pas de revolta!82,4% dintre cei peste 3.500 de membri ai Sindicatului Invatamantului Preuniversitar Galati vor sa intre in greva generala! Asa indica rezultatul final al referendumului organizat saptamana trecuta de liderii de sindicat din scoli. "Noi avem in total aproape 5.800 de membri dar pentru ca timpul alocat referendumului a fost destul de scurt, nu am reusit sa aflam opinia tuturor", spune liderul sindicatului, Valeriu Diculescu. Daca in privinta celor care vor greva lucrurile sunt clare, in privinta celor care se opun acestui tip de protest, parerile sunt impartite. "Fie au bani destui si nu le mai trebuie, fie sunt din PNL si sunt de acord in totalitate cu politica fiscala a acestui guvern, fie fac parte din categoria celor care zic "faceti voi, ca beneficiem si noi". Cert este ca majoritatea covarsitoare este de acord cu acest protest", spune liderul SIP Galati, Valeriu Diculescu. Noi am mai putea adauga ceva: profesorii care au votat impotriva declansarii grevei generale cred ca aceasta manifestare nu este indicata pentru ca pe durata protestului profesorii nu sunt platiti, ceea ce este un inconvenient major in conditiile in care salariile din invatamant sunt si asa mici.http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... &articol=3
dcp100168 Posted October 29, 2008 Author Posted October 29, 2008 Salariile profesorilor - minge electoralăCeea ce se întâmplă în aceste zile vizavi de mărirea salariilor cadrelor didactice arată dezinteresul total al clasei politice faţă de învăţământ. E clar că atunci când vorbim de mărirea salariilor în învăţământ, vorbim, în fond, de creşterea calităţii procesului educaţional. De aproape 20 de ani, cadrele didactice se află la coada grilei de salarizare a sectorului bugetar. Atunci, de ce ne mai miră că învăţământul din România se clasează pe ultimele locuri în Europa? Propunerea de mărire a salariilor cu 50 la sută nu este altceva decât o minge în terenul electoral, minge pe care fiecare politician a încercat s-o exploateze cât mai bine. Nu s-au gândit absolut deloc la consecinţele pe care astfel de manevre le vor avea asupra învăţământului. Ieri, în cancelariile din Galaţi, dascălii erau dezamăgiţi şi frustraţi. Profesorii îşi doresc salarii mai mari, dar nu văd de ce acest lucru a meritat să atragă asupra lor oprobiul public. Îşi doresc să facă grevă, dar nu vor ca protestul lor să fie asimilat manevrelor politice. Mulţi ne-au declarat că au semnat pentru grevă, dar nu sunt convinşi că ar avea vreun rezultat pozitiv pentru ei."Profesorii muncesc 80 la sută din dăruire"Laila Chitic - lider sindical la CNVA: "Profesorii care reprezintă elita unei ţări sunt desconsideraţi şi puşi la mijlocul manevrelor politice. Au căutat să-i învrăjbească pe toţi împotriva noastră. Atât premierul, care în mod ruşinos instigă comitetele de părinţi împotriva noastră, cât şi guvernul".Elena Tudorache (CNVA): "Sunt aşa de dezamăgită pentru oprobiul la care sunt supuşi cadrele didactice. Se aruncă o umbră nepermisă asupra unei categorii care munceşte 80 la sută din dăruire, 20 la sută pentru bani. Nu merităm să fim aşa de loviţi. Eu nici nu vreau să facem grevă. Nu în condiţiile în care elevii noştri depind de noi"."O lege este valabilă pentru toţi"Mioara Chirlandi (Şcoala Nr. 16): "Lumea ne judecă, dar nici măcar nu ştiu ce salarii avem. Eu iau opt milioane (de lei vechi) şi lucrez de 15 ani în învăţământ! Vom face grevă. Credeţi că se poate trăi aşa?".Mihaela Dumitriu (CNVA): "Eu sunt pentru grevă. Trebuie să demonstrăm guvernului că legea este valabilă pentru toţi. Cu ce drept refuză un guvern ceva hotărât de Parlament? Guvernul trebuie să execute, să pună în practică legile, nu să le refuze. Fără educaţie nu se poate. Şi nu poţi avea calitate în învăţământ dacă nu eşti stimulat şi dacă eşti desconsiderat".Debutanţii, plătiţi foarte prostIulia Lazăr (Colegiul "C. Negri"): "Era ireal să ni se mărească nouă salariile, în plină criză mondială, cu 50 la sută. Niciodată nu am primit atât de mulţi bani. Parlamentul a făcut o mare greşeală. Au folosit această promisiune de majorare drept campanie electorală. Trebuie făcut ceva pentru debutanţi. Ei au salarii foarte mici. În plus, să nu ni se mai scoată ochii cu acele investiţii de 6 la sută din PIB. Niciodată nu s-au dat aceşti bani decât pe hârtie. E o batjocură!".Maria Cojocaru (Grupul Şcolar de Marină): "Debutanţii au foarte puţin. Eu am copil şi noră profesori. Nu poţi să-i stimulezi dacă nu-i plăteşti corespunzător cu statutul lor. Suntem singura categorie socială unde se face mult zgomot când se pune problema majorărilor salariale. La alte categorii s-au mărit fără grevă şi fără discuţii".Corneliu Goldu (CNVA): "Am doi copii care au terminat o facultate, au făcut câte două masterate. Dar n-au vrut să facă doctorat, pentru că nu vor sub nicio formă să lucreze în învăţământ. Vreau să facem grevă. Dar trebuie schimbat ceva. Nu numai clasa politică, ci şi liderii de sindicat. S-au perindat vreo patru guverne, dar liderii de sindicat au rămas aceiaşi. Sunt lideri pe viaţă, ca pe vremea comunismului. Sindicatele sunt vinovate că-i menţin în funcţie şi că-i acceptă să facă parte din partide politice!".Camelia Ion ("Marină"): "Am patru ani în învăţământ şi definitivatul. Am un salariu de şapte milioane în mână. Dacă n-ar fi părinţii mei care să mă ajute, nu m-aş descurca sub nicio formă. Eu practic nu trăiesc din salariul meu. Mi-am luat casă, m-am împrumutat la bancă şi plătesc ratele din salariu. Dar voi plăti până la 57 de ani. Dacă nu mai pot să mă ajute părinţii mei, cine mă ajută?""Ne judecă, dar nu ştiu ce salarii avem"Maria Bleoancă ("Marină"): "De ce nu se votează o lege a salarizării bugetarilor unică. Aşa, noi avem salarii mici, în timp ce alte categorii se lăfăie în sute de milioane pe lună. Nu pot să uit că, în urmă cu trei ani, la greva din 2005, după o lună de protest, nouă ni s-a dat o mărire de 6 la sută, iar peste o lună li s-a aprobat celor din administraţie o majorare de 30 la sută. La profesori nu se poate niciodată. Degeaba facem grevă. Ne umilim degeaba...".Lenuţa Cotos (Şcoala Nr. 12): "Mă lipsesc de mărirea lor salarială, deşi nu mă dau banii afară din casă şi am doi copii de crescut. Tăriceanu a făcut în aşa fel încât toţi ceilalţi să se uite chiorâş la noi. Ne judecă, dar nu ştiu nici măcar ce salarii avem."Istrate Dima ("Marină"): "Suntem cei care am făcut greva cea mai lungă, din perioada post-decembristă. Şi nu ne-am ales cu nimic. Ni s-a mărit ceva abia în anul următor. În plus, noi am fost nevoiţi să recuperăm până la Crăciun orele. Mă deranjează că premierul s-a folosit de salariile universitarilor ca să ne dea exemplu rău pentru celelalte categorii sociale, dar n-a spus la cât se ridică salariile dascălilor obişnuiţi, care muncesc ani de zile, îşi dau gradele didactice şi sunt plătiţi mult mai prost decât alte categorii de bugetari."Dorina Turosu (Colegiul "C. Negri"): "Am mai făcut grevă şi altădată şi s-a încheiat prost. Am 22 de ani în învăţământ, gradul I şi studii superioare. Salariul meu: 13 milioane în mână. Nu cred ca acesta ar trebui să fie motivul pentru care au ajuns să ne pizmuiască acum toate categoriile sociale!".După cum se vede, profesorii nu mai au încredere în nimic. Unii şi-au pierdut motivaţia muncii, pentru că fac parte dintr-o categorie socială discreditată. Nu mai cred în politicieni, unii nici în liderii sindicali. Ştiu că nu au altă soluţie decât greva, dar nu mai cred nici măcar în reuşita unui protest.La orizont, greva generală* Deşi cancelariile din şcolile gălăţene nu par să explodeze, liderii sindicatelor dau ca sigură greva generală ca formă de protest pe termen scurt * "Spiru Haret" e pentru grevă generalăFederaţia "Spiru Haret", cea mai expansivă, la nivel naţional, în criza prelungită a salariilor, nu are, la Galaţi, mai mult de 500 de membri. Ieri după-amiază, preşedinta filialei gălăţene, Alexandrina Diaconescu, nu primise toate răspunsurile din şcoli la referendumul propus de federaţie încă de săptămâna trecută, privind greva generală. Însă din chestionarele deja primite reieşea că 90 la sută dintre membrii gălăţeni ai "Spiru Haret" vor să intre în grevă pentru că nu primesc salarii mărite cu 50 la sută de la 1 octombrie. Cei mai mulţi membri ai "Spiru Haret", atât printre profesori, cât şi în ce priveşte personalul nedidactic, sunt la Liceele "Radu Negru" şi "Dunărea", la Colegiul Economic şi Seminarul Teologic.Protest, pe termen nelimitatÎntr-un comunicat de presă, FEN a anunţat că acţiunile sale de protest "nu vor avea loc decât corelat cu acţiunile celorlalte federaţii sindicale din învăţământ". La referendumul naţional pentru grevă, sindicaliştii au răspuns, în proporţie de 87 la sută, că sunt pentru participarea la o grevă generală pe termen nelimitat. Valeriu Diculescu, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi, afiliat FEN, spune că, până la alegeri, guvernanţii trebuie să se aştepte la o grevă a profesorilor.FSLI ia astăzi o decizieMai rezervat în ce priveşte eventuala formă de protest, liderul FSLI Tecuci, Mircea Petică, ne-a declarat că aşteaptă întâi stabilirea strategiei la nivel naţional. "Deocamdată urmează să ne consultăm membrii. Vom vedea. Vineri am programat şi Adunarea generală a reprezentanţilor din unităţile şcolare", ne-a precizat Mircea Petică, în numele celor 1.800 de membri din Tecuci.Politică naţională. Calitatea scăzută a învăţământuluiSalariul net al unui debutant în învăţământ este de aproximativ 800 de lei. Creşterea cu 50 la sută ar însemna 1.200 de lei. Un cadru didactic cu peste 25 de ani vechime şi gradul I ia 1.400 de lei în mână (fără sporul de dirigenţie). "Este nedrept. Ştiţi cât ia un sergent major debutant - care este tot bugetar, cu studii medii - 1.800 de lei în mână. Vi se pare echitabil, sunt tinerii din ziua de azi motivaţi să mai vrea să devină profesori?", mai adaugă Diculescu, care consideră că ţinerea învăţământului românesc la un nivel foarte scăzut, prin nealocarea fondurilor pentru un personal de calitate, este politică naţională. "În câţiva ani, România va ajunge servitoarea Europei. Nu e nevoie să avem creiere. Trebuie să fim doar o ţară care să dea mână de lucru ieftină altor ţări. Asta vom ajunge", prognozează sumbru liderul SIP, Valeriu Diculescu.Vocea părinţilor. Lefuri sau investiţii?În disputa din ultimele săptămâni din jurul măririi lefurilor în învăţământ, Executivul a tranşat de mai multe ori problema în aceşti termeni: ori bani pentru dascăli, ori bani de investiţii. La un moment dat, premierul Tăriceanu a afirmat că îi va întreba chiar pe părinţi ce preferă pentru copiii lor. Nu mică i-ar fi mirarea dacă ar citi răspunsurile unor părinţi gălăţeni.Doamna Adriana Marin, din comitetul de părinţi al Liceului Teoretic "Racoviţă", ne-a vorbit şi din postura de bugetar: "E o falsă problemă. Pot să împace şi capra şi varza. Oricum, şi bine plătiţi, şi prost plătiţi, profesorii fac tot ce pot la catedră. Nu ştiu ce părinte e împotriva acestei măriri". "Nici investiţiile în şcoli nu trebuie neglijate, dar da, aş fi de acord ca banii să meargă întâi spre salariile cadrelor didactice. Investiţiile oricum sunt de durată. Iar odată rezolvată problema salarizării, se poate trece şi la alocarea banilor pentru şcoli. Însă greva preconizată acum nu îşi are rostul. Mai bine s-ar aşeza la masa negocierii. O grevă e în detrimentul profesorilor, pentru că le ştirbeşte autoritatea", ne-a spus preşedintele Comitetului de părinţi de la Colegiul Naţional "Al.I.Cuza", Teodor Urs. La rândul său, domnul Rusu, părintele unui elev de clasa a VII-a la Şcoala Nr. 24 "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil", ne-a replicat: "De ce numai anul acesta se pune problema aşa? Investiţiile trebuia să fie făcute acum mulţi ani. E o alegere dificilă. Să vorbim de informatică, sunt copii care ar trebui să aibă calculator acasă, pentru a-şi rezolva temele, şi nu-l au. Atunci şcolile trebuie să fie sigure că le pot pune ele pune la dispoziţie. Să vorbim, de exemplu, şi de sălile de sport, de condiţii, de clădirile instituţiilor de învăţământ. În unele se fac investiţii, dar multe în colaborare cu părinţii. Poate că nu trebuie să privim lucrurile în alb şi negru. De ce să fim împotriva faptului ca profesorii să aibă salarii mai mari? De discutat ar fi resursele financiare (pentru mărirea salariilor, n.r.), dar şi de ce nu mai mult, de ce nu mai puţin şi de ce acum?" Vica Bold, mama unui elev de la Şcoala Nr.2, ne-a spus: "Şcoala s-a gospodărit mai mult singură în ce priveşte dotările şi, în plus, e o prostie să spui că dai bani ori la investiţii, ori la salarii, pentru că sunt fonduri diferite". De asemenea, doamna Nina Streşină, părintele unei eleve de la aceeaşi instituţie de învăţământ, s-a declarat pentru mărirea lefurilor profesorilor. "Dar, atâta timp cât implică lipsa dotărilor, nu sunt de acord. Cred că e la fel de mare nevoie în învăţământ şi de investiţii şi de salarii. Mă gândesc că se pot găsi alte resurse pentru creşterea salariilor."http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27818
adrian Posted October 30, 2008 Posted October 30, 2008 De acord cu maririle de salarii profesorilor. Dar nu uniform cum se zice. Sunt profesori care au in salarii cumul de functii (ca sunt capabili sau nu in functiile astea ....mai e de vazut) si ridica 1500 euroi ca popa in fiecare luna. Exista multe exemple. Nu ar fi corect sa-i vedem pe astia cu inca 50% in salasiu. Daca vor sa fie folositoare cresterea, sa le dea punctual, pana la procentul asta, incepand cu debutantii care de obicei au foarte puni bani si fug dupa cativa ani din sistem pt ca nu pupa in fund directori care sunt in invatamant de un milion de ani si care oricum nu mai sunt la curent cu ce se mai invata pe acolo....
Mikka Posted October 30, 2008 Posted October 30, 2008 Din pacate nici profesorii, nici liderii de sindicat nu sunt in aceste momente o minte lucida. Sunt manevrati politic - unii lideri de sindicat sunt chiar candidati pe diverse liste - si au ajuns sa fie folositi pentru asmutirea celorlate categorii. Oare crede cineva sanatos la cap ca aceasta grija a parlamentarilor, venita fix in ajunul alegerilor, are alta motivatie decat cea politica? Lasand-o la o parte pe cea mai meschina dintre ele - multi parlamentari sunt si profesori pe la diferite universitati, pe unde nu ajung nici o data in semestru.Nu sunt de acord cu o marire cu 50% a salariilor, am mai scris-o, mai ales ca aceasta marire nu rezolva inechitatile. 50% la un salariu de 50-60 de milioane inseamna 25-30 milioane in plus, adica vreo 2-3 salarii de debutant, in conditiile in care nu se modifica cu absolut nimic nici volumul de munca nici criteriile de performanta... Din pacate nevoile celor mai slab platiti din sistem nu au condus la altceva decat la o imbogatire si mai rapida a celor de "sus". Si, in plus, la revendicari de acelasi nivel din partea altor bugetari. Voi fi foarte curios sa vad cati dintre cei care vor iesi in strada la preconizata greva, vor proveni din invatamantul universitari si sa fie pe undeva peste 45-50 de ani.
tomcat0 Posted October 30, 2008 Posted October 30, 2008 dupa cate am citit, majoritatea sunteti contra maririi salariilor profesorilor... va doresc sa aveti soarta unora ca noi si dupa 10 ani de munca sa aveti o gramada de responsabilitati si un salariu de 1000 de ron... cu un program de minim 8 ore pe zi (5 ore la scoala si inca vreo 3, 4 acasa, in biblioteci sau laboratoare... si cand zic de ore acasa nu ma refer la pregatiri... uitati ca suntem o gramada de profesori care nu suntem de romana sau de matematica, sau de alte obiecte care trezesc interes... ce face noi astia de dese, de muzica, de tehnologie, etc.?) si cu 300 de copii pe cap pe zi carora sa le dai tu cea mai buna educatie, ca parintii sunt prea ocupati si n-au timp de ei... majoritatea dintre cei care scriu pe forum habar n-au ce inseamna sistem de invatamant, n-au stat nici macar o zi intr-o scoala sa vada situatia exacta... daca voua v-ar mari salariile cu 50 % v-ati da mai mult interesul ca treburile sa iasa mai bine la munca? eu cred ca da... acum multi dintre noi isi fac numai treaba de la catedra si atat (binenteles ca multi nici pe aia nu o fac cum trebuie... asta pt ca sistemul educational romanesc a impus anumite reguli, si-atunci cum sa nu fie intr-o scoala o gramada de necalificati care habar n-au despre ce e vb intr-o propozitie... cei mai valorosi nici nu se uita la meseria de profesor, pentru ca e echivalenta cu cea de muritor de foame si de platitor de taxe... incercati sa va puneti in pielea unora ca noi si sa nu mai aruncati cu noroi in profesori... ceea ce va debiteaza mintea pe moment poate fi din cauza unor frustrari pe care le-ati avut in legatura cu unii profesori care nu v-au avut la inima, sau cine stie... deci, daca voua dupa 10 ani de munca, cu 2 grade date v-ar ajunge cei 1000 de ron, inseamna ca eu sunt paranoic si ar trebui sa ma duc sa ma angajez ca maturator, sau ca altceva... si intrati voi astia care nu vreti mariri pt profesori, in sistem, sa le dati voi educatie odraselor voastre si sa fiti platiti cum suntem noi acum. Prefer sa inchei pentru ca oricum mentalitatea romanului e aceeasi... cand militienii astia analfabeti au avut mariri de 100 % n-a sarit nimeni cu gura... dar, binenteles, militienii ne apara patria... profesorii ce fac? nimic productiv... numai ca uitati ca au cel mai important rol in viata unui om... educatia!!!
tomcat0 Posted October 30, 2008 Posted October 30, 2008 Lasa ca profesorii nu sufera de saracie,mai ales cei de romana ,matematica,fizica,chimie,care fac pregatire si le iese o gramada de bani din asta,plus orele lor,plus ceva dirigentie ehaaaa ,au bani garla .Bravo Tariceanu pentru ca nu le dai banii . poti sa mai spui ceva cand vezi asa ceva pe forum? esti destept tare tigru' atlanticului... esti chiar inteligent... se vede cat de mult ti-a placut scoala dupa felul manelistic de a scrie... daca ne IESE o gramada de bani de ce nu te faci tu profesor? ca sa te lamuresc, iti voi spune ca cei de romana si de mate fac pregatire tocmai pentru ca elevii aia sa nu fie analfabeti si inculti si sa reuseasca sa nu se faca de kkt la examene... si in al doilea rand pentru ca mor de foame cu salariul de mizerie... daca ar fi bani destui nimeni nu si-ar permite sa-si ia din timpul lui liber numai ca sa isi bata capul cu niste analfabeti si inculti... dirigentia inseamna 10 % din salariul de baza... deci la 900 de ron salariu dirigentia e 90 de ron, iar responsabilitati ai cu carul... intereseaza-te si nu mai debita prostii... imi dai impresia ca esti unul dintre cei care prefera sa se duca in baruri decat sa se duca la scoala... si sa dea Dumnezeu sa ai soarta noastra, a profesorilor astia care nu sufera de saracie, sa mai fii insurat si cu o profesoara si sa mai ai si un copil de intretinut... sa ai salarii de 1800 de ron in casa, sa-ti platesti datoriile la intretinere, curent, telefon, internet, tv, sa iei lapte la copil, si mancare tie, sa vezi cu ce mai ramai... si sa mai vedem dupa aia cine mai comenteaza si cine se mai bucura ca profesorii au bani destui
Relu Posted October 30, 2008 Posted October 30, 2008 Sătulul nu crede pe flămând.Dacă mărirea salariilor afectează bugetul sau ce mama dracului se mai poate întâmpla, ce de nu-şi micşorează salariile guvernanţii, parlamentarii şi alţi responsabili în ţara asta? În felul ăsta ne mai rămân câţiva bănuţi, acolo... :evil:
marius18 Posted October 30, 2008 Posted October 30, 2008 eu cred ca profesorii sunt un pic incostienti cu greva asta. Cum poti sa ceri mai multi bani cand in lume e criza financiara, inteleg ca au salari de mizerie dar totusi. Alte state au datorii si isi fac datorii noi inca stam bine si leul ar putea creste la fel si economia noastra.
flieder Posted October 30, 2008 Posted October 30, 2008 Eu nu cred ca-s inconstienti, ci dimpotriva, au ajuns la un prag de disperare. Prea si-au batut joc de ei cu majorari de 2-3% si eventual in mai multe transe. Ganditi-va ca pe mana cadrelor didactice intra copiii nostri, iar un invatator/profesor frustrat din cauza de lipsuri ale fiecarei zi nu va putea sa fie calm si lucid in fata copiilor nostri. Nu aruncati cu pietre in ei si nu-i desconsiderati. Daca vizitele unde se impune prezenta prim-ministrului si a presedintelui s-ar face c-o singura aeronava, nu cu 2, daca s-ar verifica ca prea-maritii nostri parlamentari chiar n-au saracutii unde sa stea in bucuresti si in cazul in care au nu le-ar mai aloca acea "diurna", daca masinile lor luxoase n-ar necesita schimbare in fiecare an, daca dotarea masinilor politiei n-ar ajunge la 70 mii de euro/bucata, cred ca s-ar aduna suficient incat sa nu fie vorba de nicio inflatie, de niciun efort al guvernului nostru prea-luminat. Si sa nu credeti ca majorarea pensiilor nu va aduce dupa ea si majorarea preturilor (cei care merg sa-si cumpere d'ale gurii probabil ca au devenit f credinciosi in fata preturilor ) si e firesc sa apara disperarea.
lumy Posted October 30, 2008 Posted October 30, 2008 dar nu mai profesorii o duc prost cu salariile in tara asta...?!pai daca le mareste profesorilor salariile cu 50% sa le mareasca si altora de ce nu mai lor?alti oameni nu au nevoie?sunt persoane in tara asta care au un servici mult mai greu decat cel al profesorilor si nu mai vin si fac greve intruna ca sa li se mareasca salariile...nu sunt contra maririi salariilor profesorilor,dar totusi nu inteleg de ce ei ar merita aceasta marire fata de altii ...dar oricum in tara noastra toate sunt anapoda...unii au salarii prea mici si altii mult prea mari
Recommended Posts