dcp100168 Posted October 30, 2012 Author Posted October 30, 2012 266 de gălăţence au fost testate în programul gratuit ce depistează cancerulDeşi au trecut luni bune de când trebuia să fie operaţional 100%, programul de testare a cancerului de col uterin, realizat printr-un program gratuit al Ministerului Sănătăţii, rezultatele nu sunt foarte bune. Programul se mişcă încă foarte lent şi asta chiar dacă în el s-au înscris deja 110 medici de familie. Problemă constă în faptul că trei dintre spitalele judeţului fie nu au fost validate să participe în program, fie că au intrat dar încă nu au contracte cu casele lor de asigurări de sănătate. Aşa că deocamdată gălăţencele care vor să îşi facă gratuit testul Papanicolau se pot adresa doar Maternităţii „Buna Vestire” şi Spitalului de la Târgu Bujor. Cu 258 de femei de la care au fost recoltate probe în vederea testării, Maternitatea Buna Vestire rămâne pe primul loc între unităţile sanitare unde se derulează acest program. Pe locul doi, la mare distanţă, dar şi mai târziu intrat în program, se află Spitalul din Târgu Bujor, unde s-au recoltat probe de la opt paciente. În rest, la Spitalul Clinic de Urgenţă, la Spitalul Tecuci şi Spitalul CFR acest program nu este operaţional.„Deşi Spitalul CFR s-a numărat printre primele unităţi sanitare gălăţene care au fost validate pentru a face parte din acest program, acolo testările nu se fac deoarece încă nu s-a încheiat un contract între spital şi casa de sănătate a transporturilor, cea de care ţine acesta. Restul spitalelor unde nu se fac recoltări sunt încă în curs de validare sau nu s-au înscris. Oricum programul încă nu merge la fel de repede ca şi cum ar fi mers dacă erau toate spitalele din Galaţi implicate şi aveau deja programul funcţional”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.Cum acest program se derulează timp de cinci ani, începând cu 2012, teoretic toate femeile care beneficiază gratuit de acesată testare ar avea timp să o şi facă.monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted November 4, 2012 Author Posted November 4, 2012 Spitalul Municipal din Tecuci va lua parte la lupta împotriva cancerului de col uterin* În aşteptarea validării, Spitalul din Tecuci a încheiat deja contracte cu 22 de medici de familie * Va putea fi examinată orice femeie cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de aniSpitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci a depus dosarul pentru a lua parte la Programul naţional de screening pentru depistarea cancerului de col uterin. Acum, se aşteaptă validarea dosarului de către Unitatea Regională de Management Sud-Est, reprezentată de Spitalul “Sf. Pantelimon” Bucureşti, pentru a se putea începe examinarea propriu-zisă a femeilor.„Aşteptăm să primim vestea validării. Dacă totul va merge aşa cum am stabilit, sperăm ca de la 1 decembrie a.c. să putem începe consulturile ginecologice. Oricum, în momentul de faţă e greu să estimăm data exactă de la care acestea vor debuta. Între timp, am încheiat contracte de colaborare cu 22 de medici de familie din Tecuci şi din localităţile aferente”, ne-a explicat dr. Daniela Cristina Mircea, managerul interimar al spitalului. În Tecuci şi în localităţile din zonă au cabinete medicale aproximativ 60 de medici de familie.Contract cu un laborator din BucureştiCea mai mare problemă în calea desfăşurării Programului de screening ţine de numărul foarte mic de medici anatomopatologi, care să poată citi lamele cu probele biologice prelevate. Pentru că în judeţul Galaţi numărul acestor specialişti este foarte mic, conducerea Spitalului din Tecuci a fost nevoită să încheie un contract cu un laborator de analize din Bucureşti.Nu se ştie exact care va fi numărul de femei care vor lua parte la Program. „Fiecare medic de familie ne va da o listă cu femeile eligibile pentru a fi analizate. Oricum, este greu să preconizăm care va fi numărul acestora, deoarece la medicii de familie cu care colaborăm se pot adresa şi femei care sunt înregistrate la alţi medici, care nu iau parte la screening”, a adăugat dr. Daniela Mircea.Câştiguri pentru toate părţilePotrivit unor date apărute la începutul acestui an, România ocupă primul loc în Europa în privinţa deceselor care au drept cauză cancerul de col uterin. Această situaţie este determinată, în primul rând, de diagnosticarea târzie a acestui tip de tumoare malignă. Acesta a fost motivul pentru care Ministerul Sănătăţii a hotărât demararea unui program de screening cu acoperire naţională. Depistat în primele faze, atunci când este asimptomatic, cancerul de col uterin este vindecabil aproape în totalitate. Pentru fiecare pacientă examinată, ministerul plăteşte suma de 80 de lei. Din aceasta, 15 lei îi revin medicului de familie, 28 de lei se îndreaptă către cabinetul de ginecologie care prelevează probele, în vreme ce restul banilor sunt daţi laboratorului care interpretează lamele.Condiţii pentru participareVor putea fi examinate gratuit femeile cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani. Ele trebuie să se prezinte la cabinetul unui medic de familie inclus în program, indiferent că sunt înscrise sau nu pe lista acelui medic. Acesta le va elibera un formular special, cu care se vor putea prezenta la unitatea unde vor fi examinate. În cazul de faţă, vorbim despre Spitalul Municipal din Tecuci. Trebuie spus că testul Papanicolau nu este deloc dureros. Mai mult, o examinare la un cabinet de ginecologie costă, în mod normal, între 50 şi 70 de lei. În judeţul Galaţi mai iau parte la Programul naţional de screening Maternitatea „Bunavestire”, Spitalul CFR şi Spitalul Orăşenesc din Târgu Bujor. Urmează ca de la 1 ianuarie 2013 să se înceapă examinările şi la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi, cea mai mare unitate sanitară din judeţ.viata-libera.ro
dcp100168 Posted December 11, 2012 Author Posted December 11, 2012 1.700 de gălăţence testate pentru depistarea cancerului de col uterin* Două femei testate la Maternitatea "Bunavestire" Galaţi au depistat că suferă de cancer de col uterin, într-o formă incipientăAproximativ 40.000 de femei au fost testate, gratuit, în primele trei luni de la debutul Programului naţional de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin, informează Ministerul Sănătăţii.Cele mai multe testări Babeş - Papanicolau, aproximativ 20.000, au fost realizate în unităţile sanitare din vestul, sud-vestul şi nord-vestul ţării. De asemenea, în unităţile din judeţele din centrul ţării au fost executate în jur de 8.000 de testări.Galaţiul, la mijlocul clasamentuluiLa Maternitatea "Bunavestire", la Spitalul CFR şi la Spitalul din Târgu Bujor se recoltaseră, până la începutul lunii decembrie, 1.677 de probe. Pentru 1.121 dintre femeile testate rezultatele deja au venit. La Maternitatea "Bunavestire", dintre cele peste peste 1.000 de femei cărora li s-a efectuat testul Papanicolau, două au fost diagnosticate cu cancer de col uterin. "Este vorba de cazuri vindecabile, deoarece boala se află în primul stadiu de evoluţie. Cele două paciente au mărturisit că în mod normal nu ar fi venit pentru a se testa. Acest lucru demonstrează necesitatea programului naţional de screening", este de părere dr. Valentin Boldea, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.Dintre cei aproximativ 260 de medici de familie care îşi desfăşoară activitatea în judeţul Galaţi, aproximativ 100 sunt incluşi în program. Totuşi, potrivit dr. Boldea, şi alţi medici de familie urmează să ia parte la program. "Recomandăm femeilor ca să fie mai receptive la aceste testări gratuite. Programul se va desfăşura pentru următorii cinci ani, astfel încât să reuşim să acoperim o bună parte din cele 170.000 de femei din Galaţi care alcătuiesc grupul ţintă. Până în prezent, au fost distribuite 8.500 de formulare de înscriere către medicii de familie din teritoriu", adaugă dr. Boldea.De la începutul anului viitor, Spitalul Municipal "Anton Cincu" din Tecuci va intra şi el în programul naţional de screening. În privinţa Spitalului Judeţean din Galaţi, nu se ştie exact data includerii în program.viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 13, 2013 Author Posted January 13, 2013 Puţine gălăţence interesate de programul de depistare a cancerului de col uterinDacă am avut un start bun în ceea ce priveşte interesul gălăţencelor pentru testarea gratuită de depistare a cancerului de col uterin, ulterior am ajuns la finalul clasamentului. Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică, în perioada octombrie-decembrie 2012, au fost recoltate 2434 de probe. Dintre acestea, 1878 au fost deja analizate, iar trei femei au fost diagnosticate cu cancer de col uterin.„Sunt destul de puţine recoltări, poate şi din cauza faptului că, efectiv au intrat în program doar trei spitale din Galaţi. Dacă ar primi validarea si Spitalul de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” şi cel din Tecuci, poate vom sta mai bine la acest capitol”, a declarat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. Cele mai multe femei s-au prezentat la Maternitatea „Buna Vestire”, unde medicii implicaţi în acest proiect derulat de Ministerul Sănătăţii au prelevat 1193 de probe.presagalati.ro
dcp100168 Posted January 14, 2013 Author Posted January 14, 2013 mai este valabil programul????Este, timp de cinci ani
dcp100168 Posted January 27, 2013 Author Posted January 27, 2013 Vaccinarea anti HPV ar putea fi reluată, după un eşec răsunătorDupă ce în urmă cu cinci ani a fost unul dintre cele mai mari eşecuri, Ministerul Sănătăţii ar putea relua, din luna martie, campania de vaccinare împotriva HPV. Programul ar urma să fie desfăşurat în parteneriat cu Fundaţia Renaşterea. Iniţiativa are drept grup ţintă fetele cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, iar imunizarea se va face doar cu acordul părinţilor. Pentru succesul viitoarei campanii, oficialii vor să informeze foarte bine părinţii cu privire la cancerul de col uterin şi la modalităţile de prevenţie a bolii.Vaccinarea, alături de testarea Babeş Papanicolau, ar putea scădea riscul apariţiei cancerului de col uterin cu până la 94 la sută. „Profilul de siguranţă al vaccinului anti-HPV a fost evaluat în peste şase studii clinice, iar numai 0.2 la sută din persoanele vaccinate au raportat reacţii adverse la locul injectării, reacţii comune oricărui tip de vaccinare. Aceasta demonstrează o tolerabilitate bună a vaccinului, care este recomandat de diferite societăţi profesionale recunoscute mondial: Societatea Americană de Cancer, Academia Americană de Pediatrie, Colegiul American al Ginecologilor etc.'', a subliniat medicul ginecolog Ruxandra Dumitrescu, citat de Evz. Vaccinul asigură protecţie împotriva bolilor determinate de tulpinile HPV 6, 11, 16 şi 18 (responsabile de cancerul de col uterin) şi se adresează în general femeilor cu vârste cuprinse între nouă şi 45 de ani. Serul este însă recomandat cu precădere fetelor sub 15 ani, deoarece aici eficienţa este de peste 99 la sută.Mai mult 20 de ţări din cadrul Uniunii Europene desfăşoară în acest moment campanii de vaccinare împotriva HPV, inclusiv Bulgaria şi Cehia, care, asemănător României, au lansat anul trecut programe naționale de imunizare. Până în prezent, aproximativ 150 milioane de doze de vaccin anti-HPV au fost administrate în întreaga lume şi numărul este într-o continuă creştere.În ţara noastră, 40.000 de femei suferă de cancer de col uterin, iar 3.000 de cazuri noi sunt depistate anual, de 16 ori mai mult decât media europeană. Şi în privinţa mortalităţii cauzate de acest tip de cancer ne aflăm pe primul loc în Europa. Coaliţia de prevenire a cancerului de col uterin, formată la iniţiativa Fundaţiei Renaşterea, marchează Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, în intervalul 21-27 ianuarie.viata-libera.ro
virginia333 Posted March 13, 2013 Posted March 13, 2013 Unde se face testarea? Stie cineva? Am citit ceva de Maternitatea Buna Vestire.Multumesc
virginia333 Posted March 13, 2013 Posted March 13, 2013 Va recomand sa cititi carte doamnei doctor pediatru Todea Gross "Vaccinurile, preventie sau boala?", despre vaccinuri in general si se vorbeste si despre acest vaccin.Este bine sa luati decizii informate.Multa sanatate
dcp100168 Posted January 28, 2014 Author Posted January 28, 2014 Află cum poţi preveni cancerul de col uterin* Ţara noastră se situează pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer de col uterin * Acesta reprezintă a doua cauză de mortalitate prin cancer la femeile din România, după cancerul mamar şi prima cauză de mortalitate la femeile tinere între 25 şi 44 de aniConform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, rata mortalităţii cauzată de acest tip de cancer în România este de 2 - 2,7 ori mai mare decât în majoritatea ţărilor Europei Centrale şi de Est, şi de 6,3 ori mai mare decât media ţărilor UE. Ne aflăm astfel la nivelul unor ţări din lumea a treia din Africa, Asia sau America de Sud. Autorităţile sanitare autohtone explică această situaţie prin faptul că la noi boala este depistată în stadii tardive, atunci când rata de succes a tratamentului este destul de mică. Din spusele medicilor vizavi de acest fenomen nu reiese faptul că româncele ar fi mai sensibile în faţa virusului Papilloma uman (Human Papilloma Virus – HPV) decât femeile din alte ţări europene. Singurul motiv pentru care la noi mortalitatea este de peste şase ori mai mare este cauzat de faptul că boala este depistată prea târziu.Când, în 2010, au ieşit la iveală primele statistici care ne plasau în fruntea tristului clasament, Ministerul Sănătăţii a încercat să organizeze o campanie de vaccinare a fetelor în şcoli. Doar că decizia s-a lovit de refuzul multora dintre părinţi, speriaţi de efecte secundare pe care serul le-ar avea asupra fetelor. Astfel, campania s-a transformat într-un fiasco.În prima parte a anului 2012, cifre alarmante au ieşit din nou la iveală. Ne situam în continuare pe primul loc în Europa ca rată de apariţie a numeroase boli, printre care şi cancerul de col uterin. Ministerul Sănătăţii a decis atunci iniţierea la nivelul întregii ţări a unui program gratuit de analize pentru depistarea bolii. Proiectul avea să se desfăşoare pentru următorii cinci ani, scopul fiind unul clar: depistarea în stadiu incipient a afecţiunii, caz în care vindecarea este de aproape sută la sută. Doar că programul de screening s-a dovedit a fi mai mult un foc de paie. După doar câteva luni totul a fost redus la nivel de avarie, din cauza, spun autorităţile, lipsei banilor. Astfel, pe tot parcursul lui 2013, programul de screening a fost unul mai mult simbolic.Pentru 2014, rămân doar speranţele“Din cauza pierderilor de vieţi pe care le implică, precum şi ca urmare a costurilor foarte mari pentru tratament, cancerul de col uterin reprezintă în momentul de faţă o problemă de sănătate publică. Din fericire există un vaccin care poate preveni apariţia bolii. În judeţul Galaţi au fost imunizate prin intermediul campaniei din anii trecuţi aproximativ 3.500 de persoane. De asemenea, există şi un program naţional de screening, care a întâmpinat unele probleme anul trecut, din cauza lipsei de bani. Sperăm ca pentru 2014 situaţia să se îmbunătăţească şi cât mai multe femei să beneficieze de testări gratuite. Unităţile care au intrat în acest program sunt Spitalul de Obstetrică – Ginecologie “Buna Vestire” Galaţi, Spitalul CFR Galaţi şi Spitalul Orăşenesc din Târgu Bujor. La program pot lua parte toate gălăţencele cu vârste cuprinse între 24 şi 65 de ani”, a explicat directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, dr. Valentin Boldea. Zece cazuri depistate prin programDintr-un comunicat de presă transmis de DSP Galaţi reiese că anul trecut la Programul naţional de screening au participat 159 de medici de familie gălăţeni prin cele trei reţele organizate la unităţile sanitare amintite. Dintre cele câteva mii de femei din judeţul Galaţi care au fost până acum testate, zece au fost diagnosticate cu tumori maligne în stadii incipiente. „În ceea ce priveşte programul de vaccinare anti-HPV, în perioada 2009 – 2013 au fost imunizate 3.475 de persoane. La grupa de vârstă 12 – 15 ani, a fost administrat vaccinul la un număr de 799 de fete, din care imunizarea completă a fost realizată doar la un număr de 248 persoane, restul de 551 oprindu-se la prima sau a doua doză. Pentru grupa de vârstă de peste 15 ani, vaccinul a fost administrat la 2.676 de adolescente, dar la fel ca şi la prima grupă de vârstă, imunizarea completă a fost făcută doar pentru un număr de 832 persoane, restul de 1.844 fiind imunizate incomplet. Putem comenta slaba adresabilitate faţă de această metodă de prevenţie prin faptul că părinţii şi aparţinătorii persoanelor eligibile au refuzat vaccinarea motivaţi de apartenenţa la anumite culte religioase care nu aprobă vaccinarea, publicitate negativă pe internet, sau doar o slabă informare a persoanelor care pot beneficia de vaccinare”, se arată în comunicat.Săptămâna de prevenireÎn judeţul nostru, Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin a fost marcată de către DSP Galaţi în intervalul 19 – 25 ianuarie. Ceea ce trebuie reţinut este faptul că aproape fiecare caz de cancer de col uterin poate fi prevenit prin screening pentru femeile adulte şi vaccinare împotriva virusului Papilloma uman pentru adolescente.Cancerul de col uterin este cauzat de anumite tipuri de HPV. Unele tipuri cauzează veruci pe mâini sau picioare, în timp ce altele infectează organele genitale, atât la bărbaţi cât şi la femei, aceste tipuri numindu-se HPV genital. Dintre variaţiile de HPV genital, o parte cauzează veruci genitale şi alte12 tipuri de virus, cu „risc crescut”, pot determina cancer de col uterin. Infecţia HPV este foarte răspândită, majoritatea adulţilor infectându-se la un moment dat în cursul vieţii. Aproape toate aceste cazuri dispar de la sine, fără vreun tratament şi fără ca persoana să ştie. Totuşi, unele infecţii persistă şi pot duce la modificări anormale ale celulelor colului uterin. Aceste celule progresează spre cancer de col uterin după o perioadă de peste un deceniu.„Stadiile pre-canceroase nu cauzează niciun simptom şi, de aceea, acestea pot fi depistate doar prin screening. Este foarte important ca toate femeile să participe la programele de testare, chiar dacă se simt perfect sănătoase. Există teste care pot fi utilizate pentru depistarea precoce: testul Babeş-Papanicolau identifică celulele pre-canceroase care se pot transforma în cancer de col uterin. Dacă testul este normal, femeile vor fi invitate să revină pentru screening după 3-5 ani. Screening-ul regulat, la fiecare 3-5 ani, reprezintă cea mai bună protecţie împotriva cancerului de col uterin. Dacă sunt detectate celule pre-canceroase, se vor recomanda investigaţii suplimentare (alt test Babeş-Papanicolau, testul pentru HPV sau o colposcopie), pentru a se stabili dacă este necesar tratamentul”, mai este specificat în comunicat.Dacă aveţi nelămuriri sau dacă doriţi să obţineţi informaţii suplimentare vă puteţi adresa la Compartimentul Evaluarea şi Promovarea Sănătăţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, la numărul de telefon 0372.360.715.viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 6, 2014 Author Posted March 6, 2014 Autorităţile vor o nouă campanie de vaccinare anti-HPVMedicii de familie din Galaţi vor fi instruiţi în privinţa unei eventuale campanii opţionale de vaccinare împotriva HPV (virusul Papilloma uman). Urmează apoi o campanie de informare a părinţilor referitoare al utilitatea acestui vaccin şi, mai apoi, dacă vor exista părinţi doritori, Ministerul Sănătăţii va cumpăra vaccinul de la companiile farmaceutice producătoare."Cursurile şi conferinţele la care participă medicii de familie sunt gratuite. Trebuie informaţi apoi părinţii în ceea ce priveşte utilitatea şi riscurile vaccinării. Părinţii care vor dori imunizarea vor face o cerere la medicul de familie de care aparţin, iar toate cererile vor fi centralizate la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi. Noi vom trimite datele la Bucureşti, către Ministerul Sănătăţii care, pe baza lor, va demara procedurile de achiziţie. Se doreşte astfel să nu se risipească inutil acest vaccin", a explicat şeful DSP Galaţi, dr. Valentin Boldea.Dacă lucrurile vor merge după grafic, campania opţională de vaccinare anti-HPV ar trebui să înceapă undeva în a doua jumătate a acestui an.Campania precedentă, un eşecMedicii spun că vaccinarea anti-HPV este singura metodă de prevenţie împotriva cancerului de col uterin. În timpul campaniei desfăşurată în anii 2007 - 2008, în judeţul Galaţi 3.600 de eleve cu vârsta cuprinsă între 11 şi 14 ani au fost vaccinate. Mulţi părinţi au refuzat atunci să-şi vaccineze copiii, speriaţi de zvonurile care spuneau că vaccinul poate duce la sterilitate. "În niciunul dintre cele 3.600 de cazuri nu a fost raportată niciun accident. Sunt date concrete de eleve care s-au vaccinat atunci şi acum sunt deja mame", a mai spus sursa citată.viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 10, 2014 Author Posted June 10, 2014 Află unde îţi poţi face în Galaţi testări gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin* Toate femeile din judeţul Galaţi, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani, pot beneficia de testări gratuite pentru depistarea din timp a cancerului de col uterin, pe tot parcursul anului 2014Primul pas care trebuie făcut este o vizită la medicul de familie, de unde veţi putea lua şi completa un formular de recoltare prin care solicitaţi o astfel testare. Tot de la cabinetul medical de familie veţi afla mai multe date despre centrul de recoltare. Trei spitale din judeţul Galaţi sunt incluse în prezent în program. Este vorba de Spitalul de Obstetrică-Ginecologie “Buna Vestire” (Maternitatea de pe Chicoş - n.r.), Spitalul General CFR şi Spitalul Orăşenesc din Târgu Bujor.Rapid şi nedurerosUrmătorul pas este să mergeţi la unul din centrele de recoltare, unde, cel mai probabil, veţi fi programată pentru o dată ulterioară. Testul destinat depistării precoce a cancerului colului uterin se numeşte Babeş-Papanicolau sau frotiu. Frotiul este total nedureros şi poate fi efectuat destul de rapid. Este important să ştiţi că aveţi dreptul să aflaţi mai multe informaţii despre acest test de la medicul de familie sau direct de la medicul ginecolog.După recoltare, trebuie să primiţi rezultatul în cel mult 30 de zile, la medicul de familie. Dacă frotiul este pozitiv, veţi fi îndrumată pentru investigaţii suplimentare. Dacă rezultatul este negativ, trebuie să treacă 5 ani până la următoarea testare gratuită.Zece cazuri depistatePotrivit Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, 159 de medici de familie au participat anul trecut la acest program. Dintre cele câteva mii de femei din judeţul Galaţi care au fost testate în aceeaşi perioadă, zece au fost diagnosticate cu tumori maligne în stadii incipiente. Totuşi, din cauza banilor insuficienţi care au fost alocaţi, programul a funcţionat anul trecut la limita de avarie.Potrivit raportărilor Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), din luna iunie 2012 (data la care programul a debutat - n.r.) şi până la sfârşitul trimestrului I din 2014 un număr de 606.132 femei au efectuat testul Babeş-Papanicolau. La peste 32.600 dintre acestea au rezultat teste pozitive, iar la 1.312 au fost depistate leziuni maligne. În cazul în care medicul dumneavoastră de familie vă spune că nu este înscris în program, puteţi cere un formulat de recoltare de la orice alt medic de familie înscris, indiferent că sunteţi sau nu asigurată.viata-libera.ro
dcp100168 Posted July 8, 2014 Author Posted July 8, 2014 De 3 ori mai mulţi bani, doar 5% dintre paciente testateŢinut pe loc aproape un an de zile din cauza lipsei banilor, acum, în 2014, programul naţional de depistare precoce a cancerului de col uterin este relansat, cel puţin din punct de vedere financiar. Este vorba de acel program al Ministerului Sănătăţii, lansat în 2012, care dă posibilitatea tuturor femeilor ce au vârste cuprinse între 25 şi 65 de ani, să îşi facă gratuit testul Papa Nicolau. Acest test poate pune în evidenţă cancerul de col uterin încă de la cele mai timpurii stadii. Avertizată, femeia aflată în această situaţie se poate trata şi scăpa cu viaţă.Din păcate, din 2012 şi până acum au fost testate în judeţul Galaţi doar 7.603 paciente. Programul este parţial îngreunat de birocraţie, de o metodologie de lucru mai clară şi de lipsa unui program informatic de raportare. La nivelul judeţului, medicii susţin că 150.000 de gălăţence ar trebui să îşi facă acest test.„Acum ni s-au alocat 350.000 de lei. Suma este cam de trei ori mai mare decât cea alocată în anul anterior. Astfel, sperăm ca din aceşti bani, să ajungem la un total de 15.000 de gălăţence testate. Programul oricum va mai fi în vigoare încă trei ani de acum încolo şi cu o finanţare bună sperăm să ajutăm cât mai multe femei să afle dacă sunt sau nu sănătoase. Deocamdată nu aveam decât trei unităţi medicale în tot judeţul care au intrat în program. Este vorba de Maternitatea Buna Vestire, de Spitalul CFR şi de spitalul din Târgu Bujor. Din păcate, Spitalul de Urgenţă din Galaţi şi Spitalul din Tecuci nu au intrat în acest program chiar dacă au cea mai mare adresabilitate”, a declarat dr. Valentin Boldea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.Femeile care vor să îşi facă gratuit acest test nu trebuie decât să apeleze la medicul de familie care îi va da o trimitere spre una dintre unităţile medicale acreditate în program. Acolo se va face testarea şi de acolo apoi se vor comunica rezultatele.presagalatibraila.com
dcp100168 Posted August 19, 2014 Author Posted August 19, 2014 Bani mai mulţi pentru depistarea cancerului de col uterinProgramul naţional de depistare precoce a cancerului de col uterin a beneficiat, la Galaţi, de o suplimentare a fondurilor alocate pentru aceste analize. Pe lângă bugetul alocat la începutul acestui an, de 352.000 de lei, zilele trecute au mai fost distribuiţi încă 33.000 de lei, bani suficienţi, în opinia autorităţilor medicale, pentru efectuarea testelor în următoarele luni. Vestea bună este că pe lângă cele două unităţi aflate în program încă de la început, respectiv Maternitatea Buna Vestire şi Spitalul Tg. Bujor, va fi inclus în program, începând cu trimestrul al treilea, şi Spitalul CFR. Până la sfârşitul lunii iulie, 2.948 de gălăţence au fost testate gratuit cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii. De astfel de analize pot beneficia toate femeile cu vârste cuprinse între 25 şi 65 de ani, în baza unei trimiteri de la medicul de familie.viata-libera.ro
dcp100168 Posted December 18, 2014 Author Posted December 18, 2014 Peste 2.600 de gălăţence testate pentru cancerul de col uterin, în primele 11 luni din 2014* 75 de femei testate aveau stadii incipiente de cancer * Medicii susţin că este nevoie urgentă de programe de testare şi pentru cancerul de sân şi cel de colonFemeile cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani pot beneficia şi în 2015 de Programul naţional gratuit de depistare a cancerului de col uterin. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat că bugetul alocat programului pentru anul viitor va fi cu 50 la sută mai mare faţă de anul în curs.Câte vieţi au fost salvateÎn primele nouă luni ale anului, 2.616 femei din judeţul Galaţi au fost testate pentru depistarea cancerului de col uterin, în cadrul programului de screening. În cazul a 75 dintre ele, rezultatele testării Papanicolau au ieşit pozitive, ceea ce a însemnat existenţa unor leziuni precanceroase sau canceroase. Fiind descoperite din timp, şansele lor de vindecare sunt foarte mari. În mod normal, fără programul de screening, aceste femei ar fi aflat că sunt bolnave mult mai târziu, ceea ce ar fi însemnat şanse limitate la viaţă.Potrivit medicilor, cancerul de col uterin este o boală care nu dă simptome vizibile în primele stadii de la apariţie. Atunci când semnele încep să apară, boala este de multe ori prea avansată. Tocmai din cauza depistării târzii, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de victime făcute de acest tip de cancer.Totuşi, programul nu a funcţionat, în cei trei ani de la debut, conform aşteptărilor. Astfel, la Galaţi, dintre cele aproximativ 140.000 de femei care ar fi trebuit testate în cinci ani, nici măcar 10.000 nu au beneficiat de testul Papanicolau gratuit. În acest ritm, la finalul anului 2016, atunci când programul se va încheia, abia puţin peste 16.000 de femei din judeţ vor fi testate, adică doar 12 la sută.Cine se poate testa gratuitÎn afară de faptul că trebuie să aibă între 25 şi 64 de ani, femeile sunt declarate eligibile pentru testarea gratuită dacă nu au fost deja diagnosticate cu această boală. Pentru efectuarea testului Babeş-Papanicolau în cadrul programului, o gălăţeancă care este eligibilă trebuie să meargă la medicul de familie, unde cere eliberarea formularului pentru recoltare şi unde obţine şi date despre centrul de recoltare specializat. Dacă medicul de familie nu este inclus în program, el are obligaţia de a o trimite pe pacientă către un coleg care ia parte la testări. Cu formularul completat femeia merge apoi la Maternitatea „Buna Vestire”, la Spitalul CFR sau la Spitalul Orăşenesc din Târgu Bujor, unde este programată pentru efectuarea testului. Rezultatele sunt aduse după 30 de zile de la testare, tot la medicul de familie. Dacă rezultatul este pozitiv, pacienta este îndrumată pentru investigaţii suplimentare. Dacă rezultatul este negativ, va fi reprogramată la o nouă testare peste cinci ani.Câte bolnave sunt în evidenţăLa sfârşitul lunii septembrie, aproape nouă sute de gălăţence bolnave de cancer de col uterin se aflau în evidenţele medicilor. 485 dintre acestea locuiau la oraş, iar celelalte 401 în mediul rural. De la 1 ianuarie până la 1 octombrie, 35 de femei au aflat că sunt bolnave.Dintre cele zece spitale de stat din judeţ, doar trei au fost incluse în programul de screening început în anul 2012. În toată ţara există 97 de astfel de centre de recoltare.România este încă în urmăMedicul de familie Valentin Boldea crede că programul de depistare pentru cancerul de col uterin este un lucru benefic pentru românce. Totuşi, spune medicul, ar trebui făcut mult mai mult pentru a ne apropia de situaţia din restul Europei. "Deşi funcţionează, programul de screening pentru cancerul de col uterin a cunoscut lungi perioade de subfinanţare. Sunt apoi alte forme de cancer pentru care ar fi trebuit introduse astfel de programe. Mă refer în special la cancerul de sân şi la cel de colon. Mai ales pentru cancerul de sân, testarea ar fi mai accesibilă decât cea a cancerului de col uterin. Femeile ar trebui să facă o ecografie, iar mulţi dintre medicii de familie din Galaţi au deja cabinetele dotate cu ecografe", explică dr. Valentin Boldea.viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 15, 2016 Author Posted September 15, 2016 583 dintre gălăţencele testate gratuit pentru cancer de col uterin, suspectate că sunt bolnave Din august 2012, de cînd a început programul naţional de testare gratuită pentru prevenirea cancerului de col uterin, şi până la sfîrşitul lunii iunie 2016, în judeţul Galaţi au fost testate gratuit 12 782 de femei. Adresabilitatea este foarte mică în situaţia în care la începutul campaniei erau în judeţul Galaţi circa 200.000 de femei care puteau să se testeze gratuit. "Din cele peste 12.000 de persoane testate, un număr de 583 de femei au fost depistate pozitiv şi retrimise către cabinetele de oncologie, pentru investigaţii suplimentare care infirmă sau nu suspiciunea de boală. Acest program mai este activ încă un an, aşa că îndemnăm gălăţencele care sunt eligibile, ne referim la cele care au între 25 şi 64 de ani, să se testeze gratuit", a precizat Liliana Iordăchescu, Direcţia de Sănătate Publică Galaţi. Cancerul de col uterin face în Romînia aproape cele mai multe victime din Europa. Testarea constă în efectuarea unui test Papanicolau. Acesta se poate face gratuit de către femeia eligibilă a beneficia de campanie, pe baza unei trimiteri de la medicul de familie. Din păcate, dacă la începutul campaniei aveam trei centre medicale unde se efectuau gratuit aceste teste, din anul 2016 testarea se poate face doar în cadrul Maternităţii Buna Vestire. presagalatibraila.com
dcp100168 Posted February 14, 2017 Author Posted February 14, 2017 10.262 de gălăţence examinate pentru depistarea cancerului de col uterin Aproape 10.000 de gălăţence au primit în ultimii patru ani vestea bună că nu sunt bolnave, în timp ce alte 466 au fost avertizate că există riscul să aibă cancer de col uterin, iar la 276 dintre ele posibilitatea era certitudine, aşa că au primit direct trimitere pentru a se continua investigaţiile la medicii specialişti. Investigaţiile care au dus la rezultatele de mai sus au fost făcute gratuit prin Programul naţional de depistare precoce a cancerului de col uterin derulat din octombrie 2012 şi care urma să ţină doi ani. Nu se poate spune că programul a atins tot grupul ţintă, de vreme ce, din cele 95.436 femei din judeţul Galaţi eligibile pentru testare, deocamdată, până la finalul anului trecut, au solicitat investigaţia doar 16.947, iar din acestea au făcut efectiv recoltarea, examenul, 10.262. 152 de medici de familie au intrat în program, în situaţia în care în judeţul nostru numărul medicilor de familie trece de 200 iar spitalele sau maternităţile unde se putea face gratuit această investigaţie erau doar în Galaţi sau Tecuci, extrem de greu accesibile pentru femeile din restul judeţului. De fapt, dacă până în anul 2013 a crescut exploziv numărul femeilor testate, se observă că de la an la an acest număr scade, asta deşi se oferă gratuit o investigaţie care, făcută la un cabinet privat, costă câteva sute de lei. „În cadrul Programului naţional de depistare precoce a cancerului de col uterin, în judeţul Galaţi au fost testate în anul 2012 un număr de 1.185 femei, luăm aici în calcul doar acelea pentru care s-au primit rezultate validate. În anul 2013 numărul femeilor testate în cadrul programului a urcat la 4.871 iar în 2014 au scăzut la 2.230 femei. În anul 2015 numărul femeilor testate în cadrul acestui program a fost de 1.121, iar în 2016 au fost testate 855 de femei. Grupa de vârstă la care s-au recoltat cele mai multe frotiuri cervicale, probe, este cea de la 45 la 49 de ani“, a precizat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. Nu toate probele recoltate au fost şi corect analizate. 23 de probe au fost considerate a fi nesatisfăcătoare, indicator raportat de laboratoarele de citologie, impunându-se retestarea. monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted January 7, 2020 Author Posted January 7, 2020 Câte fete din Galaţi vor fi vaccinate contra HPV Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a primit aproape 200 de doze de vaccin anti-HPV de la Ministerul Sănătăţii. Produsul urmează să fie folosit pentru imunizarea fetelor ai căror părinţi au cerut acest lucru, pe parcursul anilor 2017 şi 2018. Medicii spun că acest vaccin oferă protecţie aproape totală în faţa cancerului de col uterin. Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat începerea unei campanii de vaccinare gratuită împotriva HPV, din ianuarie 2020. În jur de 20.000 de doze de vaccin au fost distribuite deja în toată ţara, către direcţiile judeţene de sănătate publică, autorităţile anunţând că, în următorii patru ani, în funcţie de interesul manifestat de populaţie, numărul dozelor va putea fi suplimentat până la 2.100.000. Pentru moment, judeţul Galaţi a primit 195 de doze de vaccin anti-HPV, număr care poate acoperi cererile făcute de părinţi pe parcursul anilor 2017 şi 2018. De la DSP Galaţi, vaccinul a fost distribuit către cabinetele medicilor de familie, unde va avea loc şi imunizarea fetelor. Potrivit DSP Galaţi, campania de vaccinare va începe în curând, nu înainte însă de obţinerea acordului părinţilor şi de primirea instrucţiunilor de utilizare din partea MS. În 2017 şi 2018, în judeţul Galaţi au fost primite 45 de cereri pentru imunizarea anti-HPV a fetelor cu vârste cu cuprinse între 11 şi 14 ani, şi 35 de solicitări pentru imunizarea fetelor de peste 14 ani. În total, vorbim doar de 80 de solicitări pe parcursul a doi ani, ceea ce denotă un interes extrem de scăzut al părinţilor gălăţeni pentru această campanie. Ghidurile arată că pentru imunizarea fetelor din categoria de vârstă 11-14 ani sunt necesare câte două sau trei doze de vaccin anti-HPV, iar pentru vaccinarea fetelor de peste 14 ani sunt necesare câte trei doze de vaccin. În România, vaccinul anti-HPV este inclus în Programul Naţional de Vaccinare încă din 2013, astfel încât, în teorie, toate fetele cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani pot să-l primească gratuit, lucru care nu s-a întâmplat însă până acum. Cum pot solicita părinţii vaccinarea fetelor Pentru ca o fată să beneficieze de vaccinare gratuită anti-HPV, părinţii trebuie să facă o cerere scrisă la medicul de familie pe lista căruia fata este înscrisă. Medicul trimite apoi cererea la direcţia de sănătate publică. De aici, o dată pe trimestru, cererile pleacă spre Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Mai departe, numărul total al solicitărilor din ţară este raportat la MS, care ştie astfel câte doze să cumpere. Astfel s-a ajuns la cele 20.000 de doze cumpărate în prezent de MS, dintre care mai puţin de unu la sută va ajunge şi la Galaţi. Campania de vaccinare programată să înceapă din ianuarie 2020 va fi precedată şi de o campanie de informare a publicului în ceea ce priveşte pericolul reprezentat de HPV şi protecţia oferită de vaccin. O campanie de vaccinare similară, desfăşurată acum zece ani, s-a încheiat lamentabil, după ce părinţii au refuzat în număr mare imunizarea fetelor, pe motiv că acestea ar ajunge astfel cobaii companiilor farmaceutice. Cancerul de col uterin ucide mai mult în România În timp ce dezbaterile pe tema vaccinului continuă, cifrele arată că România se confruntă cu o situaţie gravă. Ţara noastră ocupă unul dintre primele locuri în Europa atât în privinţa cazurilor nou diagnosticate de cancer de col uterin, cât şi după numărul femeilor ucise de această boală. Problema este că cele mai multe cazuri de îmbolnăvire şi de mortalitate ar putea fi evitate prin respectarea a două măsuri aparent la îndemâna oricui: prin vaccinarea anti-HPV, pe de o parte, şi prin controale periodice care să depisteze cancerul de col încă din stadiu incipient, atunci când cel mai adesea este tratabil. În jur de 80 la sută din populaţie ajunge să fie infectată sau reinfectată, la un moment dat în viaţă, cu una dintre tulpinile de virus papiloma uman (HPV). Cel mai adesea, virusul se transmite pe cale sexuală, însă sunt şi alte modalităţi de a te infecta. Două tulpini ale acestui virus sunt considerate răspunzătoare pentru 99 la sută din totalitatea cazurilor de col uterin şi pentru multe cazuri de cancere bucale sau de gât. Deşi nu avem încă un tratament pentru aceste infecţii, putem opri virusul să pătrundă în corp şi să ne infecteze, prin vaccinare. De aceea este imunizarea anti-HPV atât de importantă. viata-libera.ro
dcp100168 Posted May 26, 2021 Author Posted May 26, 2021 Vaccin pentru prevenirea cancerului de col uterin, adus la Galați România este, în continuare, țara europeană cu cea mai mare mortalitate cauzată de cancerul de col uterin. Boala este cauzată de virusul HPV, împotriva căruia există un vaccin eficient și sigur. Prin vaccinare, riscul de a dezvolta acest tip de cancer este practic eliminat. Cu toate acestea și în ciuda faptului că serul este gratuit, mulți părinți sunt încă reticenți în a-și vaccina fiicele adolescente. Human Papiloma Virus (HPV) provoacă cea mai cunoscută infecție virală cu transmitere sexuală din lume. Aproape fără excepție, toate persoanele active sexual intră în contact, la un moment dat pe parcursul vieții, cu una dintre tulpinile acestui virus. În timp, unele dintre femeile infectate pot ajunge să dezvolte cancer de col uterin. Boala este adesea tratabilă, în primele stadii, însă, din păcate, în această fază incipientă simptomele lipsesc aproape cu desăvârșire. Când manifestările devin evidente, cancerul de col uterin este mult mai greu de tratat, putând cauza inclusiv decesul. Vestea bună este că boala poate fi prevenită prin administrarea, în adolescență, a unui vaccin pe care statul român îl pune gratuit la dispoziția celor interesați. Tot ceea ce trebuie să facă părinții care au fete cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani este să le solicite medicilor de familie vaccinul anti-HPV. Săptămâna trecută, Ministerul Sănătății a anunțat că a trimis către direcțiile de sănătate publică din țară 40.000 de doze din acest vaccin. "La Galați, pe baza cererilor făcute de părinți pe parcursul anilor 2019 și 2020, au fost trimise acum 370 de doze. Pentru fetele cu vârsta între 11 și 14 ani, sunt necesare câte două doze de vaccin, iar pentru adolescentele de peste 14 ani sunt necesare trei doze de vaccin", a explicat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Galați. În ultimul an, 28.689 de adolescente din România au fost vaccinate împotriva virusului HPV, potrivit unei analize făcute de Hotnews.ro. Aceasta este prima campanie de vaccinare anti-HPV derulată în țara noastră, după mai bine de zece ani de pauză și după un eșec total al primei campanii, din 2008. În jur de 3.300 de românce sunt diagnosticate anual cu cancer de col uterin. Mai mult de jumătate dintre ele pierd lupta cu boala. viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 8, 2021 Author Posted September 8, 2021 Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă Vaccinarea gratuită împotriva HPV a fost extinsă până la 18 ani, pentru fete. Anunțul a fost făcut vineri de ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă. Potrivit ordinului de ministru aprobat la sfârșitul săptămânii trecute, a fost extinsă grupa de vârstă pentru vaccinarea gratuită anti-HPV, astfel încât să fie incluse fetele cu vârsta între 14 și 18 ani. Până în prezent, vaccinarea anti-HPV se realiza gratuit doar pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 şi 14 ani. "România este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare incidenţă şi mortalitate cauzată de cancerul de col uterin, provocat în proporţie de 99 la sută de infecţia cu HPV. Vaccinarea anti-HPV este cea mai bună metodă de prevenire a cancerului de col uterin, de aceea am extins categoria de vârstă, astfel încât mai multe persoane care ar putea avea cele mai mari riscuri de infectare cu HPV să beneficieze de vaccin gratuit. În plus, pentru fetele de peste 14 ani este o ocazie să recupereze schema de vaccinare la care nu au avut acces la momentul potrivit", a declarat ministrul Sănătăţii. Decizia de extindere a grupei de vârstă a avut în vedere recomandările comisiilor de Epidemiologie şi de Oncologie din cadrul Ministerului Sănătăţii, precum şi ale specialiştilor din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Vaccinarea anti-HPV se realizează la persoanele eligibile pe baza solicitărilor părinţilor/reprezentanţilor legali, care transmit cererile către medicii de familie. Cererile sunt centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare, iar trimestrial se solicită direcţiei de sănătate publică teritoriale numărul de doze de vaccin necesare. viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 8, 2022 Author Posted September 8, 2022 Tot mai mulți părinți vor să-și vaccineze anti-HPV fetele Numărul părinților din județul Galați care vor ca fetele lor să fie vaccinate anti-HPV este în creștere. Medicii spun că acest tip de vaccin oferă protecție împotriva unor forme grave de cancer. Vaccinul poate fi administrat gratuit, în urma unei cereri depuse la medicul de familie. La fel ca multe alte tipuri de cancer, și cel de col uterin este o boală care nu-și face simțită prezența decât în stadii târzii, când șansele de vindecare sunt reduse. Aproape toate cazurile ar putea fi, însă, prevenite prin administrarea unui vaccin, în perioada adolescenței. Specialiștii sunt de părere că atât fetele, cât și băieții pot beneficia de pe urma acestei vaccinări. În România, primele încercări ale autorităților de a introduce un vaccin împotriva virusului HPV, ale cărui tulpini sunt răspunzătoare de majoritatea cazurilor de cancer de col uterin, s-au lovit de reticența părinților, care au preferat să nu-și vaccineze fetele. Anul acesta, însă, numărul părinților care vor ca fetele lor să fie vaccinate este în creștere. Pe tot parcursul anului 2021, potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați, au existat 326 de cereri de vaccinare pentru fete cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani, și alte 169 de cereri pentru adolescente între 15 și 18 ani. ”În comparație, anul acesta, doar în perioada 1 ianuarie – 31 iulie, au fost înregistrate la medicii de familie 278 de cereri de vaccinare pentru fete între 11 și 14 ani, și 270 de cereri pentru fete între 15 și 18 ani”, a explicat Liliana Iordăchescu, purtătoarea de cuvânt a DSP Galați. Astfel, doar în primele șapte luni ale anului 2022, au fost înregistrate cu 53 de cereri mai multe decât în tot anul trecut. Pe plan național, în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2022, au fost înregistrate la cabinetele medicilor de familie puțin peste 30.000 de solicitări de vaccinare, dintre care 16.545 pentru vaccinarea anti-HPV a fetelor între 11 și 14 ani. Câte doze de vaccin a primit Galațiul În 2021, Ministerul Sănătății a trimis către DSP Galați două tranșe de vaccin anti-HPV. Prima, formată din 370 de doze, în luna mai, iar cea de-a doua, în luna decembrie, formată din 980 de doze. În aprilie 2022, pe baza solicitărilor făcute de părinți pe parcursul anului trecut, Galațiul a mai primit alte 910 doze. Pentru imunizarea fetelor până în 14 ani sunt necesare două doze, iar pentru adolescentele care depășesc această vârstă, câte trei doze. Vaccinarea anti-HPV este gratuită și se realizează în cabinetele medicilor de familie, la fetele cu vârste între 11 și 18 ani, pe baza solicitărilor depuse. În cazul în care nu ați făcut încă o astfel de solicitare, puteți suna la medicul de familie pentru mai multe detalii. Medicul trimite mai departe solicitările către DSP Galați, care centralizează situația pe tot județul, într-un anumit interval de timp, și trimite mai departe datele Ministerului Sănătății. Ministerul Sănătății încurajează părinții să solicite informații medicilor de familie și celor de specialitate despre beneficiile acestui tip de vaccinare. Specialiștii subliniază că vaccinarea anti-HPV este cea mai bună metodă de prevenire a cancerului de col uterin. Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, aproape 120.000 de adolescente românce cu vârste între 11 și 18 ani s-au vaccinat împotriva virusului HPV, în primii doi ani și jumătate ai campaniei gratuite desfășurate de Ministerul Sănătății, scrie hotnews.ro. Campania gratuită de vaccinare împotriva HPV derulată de Ministerul Sănătății a început în 2020 și se adresează, în acest moment, fetelor cu vârsta cuprinsă între 11 și 18 ani. În primul an și jumătate, campania s-a adresat doar fetelor între 11 și 14 ani, însă a fost extinsă în toamna trecută la grupa de vârstă 11-18 ani printr-un Ordin semnat de Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății la acea vreme, în ultimele sale zile de mandat. Un virus extrem de răspândit Virusul HPV (Human Papiloma Virus) este cea mai cunoscută infecție virală cu transmitere exclusiv sexuală din lume, responsabilă de apariția câtorva tipuri de cancer. Cancerul de col uterin este doar cel mai cunoscut și cel mai frecvent, dar nu este nici pe departe singurul. Virusul HPV poate provoca și cancer laringian, cancer faringian, penian, vulvar, anal sau tegumentar. Aproape fiecare persoană activă din punct de vedere sexual intră, pe parcursul vieții, în contact cu cel puțin una dintre tulpinile virusului HPV. În fiecare an, în jur de 3.300 de românce sunt diagnosticate cu cancer de col uterin. Mai mult de jumătate dintre ele pierd lupta cu boala, România fiind țara din UE cu cea mai mare mortalitate cauzată de cancerul de col uterin. Chiar dacă actuala campanie de vaccinare gratuită a pornit în primul an al pandemiei și nu a fost dublată de niciun fel de campanie de informare sau promovare a vaccinării derulată de autorități, numărul adolescentelor imunizate în cadrul campaniei crește, de la an la an. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now