dcp100168 Posted October 8, 2008 Posted October 8, 2008 Romanii vor fi obligati sa-si asigure locuintele incepand din 2009Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva calamitatilor naturale. Incepand din 2009, romanii vor fi obligati prin lege sa incheie polite de asigurare pe case in termen de 90 de zile de la publicarea legii in Monitorul Oficial. Proiectul de lege privind asigurarea obligatorie a locuintelor prevede ca persoanele fizice si juridice vor fi obligate sa-si asigure, impotriva dezastrelor naturale, toate constructiile cu destinatie de locuinta aflate in proprietatea lor. Suma asigurata ce poate fi acordata este echivalentul in lei a 20.000 euro pentru locuinta cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn si 10.000 euro, pentru fiecare locuinta cu pereti exteriori din caramida nearsa. Proprietarii care refuza sa isi asigure locuinta vor primi amenzi intre 500-1.000 lei. Camera Deputatilor a fost for decizional, legea urmand sa mearga la promulgare la presedintele Traian Basescu.
Anonim Posted October 9, 2008 Posted October 9, 2008 Subventia de caldura si obligativitatea incheierii unei asigurari de locuinta nu se cam bat cap in cap?Mie asa mi se pare.
eddy Posted March 14, 2010 Posted March 14, 2010 Din vara anului 2010 toate locuintele trebuie sa fie asigurate impotriva dezastrelor naturale (cutremure, alunecari de teren si inundatii).Suntem peste 8 milioane de proprietarii din Romania obligati sa platim 10 EURO sau 20 EURO/an pentru asigurarea locuintei (prin legea 260/2008). Cei care nu doresc sa incheie asigurarea vor fi sanctionati cu o amenda cuprinsa intre 100 si 500 de lei. Asigurarile obligatorii sunt o taxa noua impusa de stat, dar reprezinta in acelasi timp o afacere profitabila pentru firmele de asigurari si pentru agentii lor.Scriu mai jos adresa unui site foarte bun care l-am gasit pe internet, site unde veti gasi toate informatiile referitoare la afacerea asigurarilor obligatorii: www.reforma-asigurarilor.ro
dcp100168 Posted July 14, 2010 Author Posted July 14, 2010 A fost emisă prima poliţă de asigurare obligatorie a locuinţelor din RomâniaPrima polita de asigurare obligatorie a locuintelor din Romania a fost emisa, potrivit unui anunt facut miercuri de PAID (Pool-ul de Asigurare impotriva Dezastrelor), societatea comerciala de gestionare a acestor asigurari, care va organiza joi o conferinta cu aceasta ocazie. Legea privind asigurarea obligatorie a locuintelor a fost adoptata in 2008, dar aplicarea ei a fost intarziata printre altele de crearea bazei de date cu locuintele din Romania si stabilirea regulilor contractului de reasigurare, fara de care nu se pot vinde politele.Potrivit legii privind asigurarea obligatorie a locuintelor (Legea 260/2008) proprietarii de locuinte sunt obligati sa incheie polite de asigurare obligatorie a locuintelor, suma maxima asigurata fiind de 20.000 euro pentru locuintele tip A si de 10.000 euro pentru locuintele tip B. Prima anuala obligatorie este de 10 euro in cazul locuintelor tip B si de 20 euro in cazul locuintelor tip A. Proprietarii care nu isi asigura locuintele risca o amenda intre 100 si 500 lei, iar constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre primari si de persoanele imputernicite in acest scop.Proprietarii de locuinte care au polite de asigurare facultativa privind riscurile prevazute de legea asigurarii obligatorii a locuintelor sunt obligati sa incheie polite de asigurare obligatorie a locuintelor la expirarea contractelor respective si-si pot face alte polite de asigurare facultativa numai pentru sume asigurate care le depasesc pe cele asigurate obligatoriu sau pentru riscuri care nu fac obiectul contractului de asigurare obligatorie.La inceputul acestei luni, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) a anuntat ca potrivit statisticilor oficiale, in Romania exista 8,3 milioane de locuinte proprietate personala, din care 4,5 milioane in mediul urban si 3,8 milioane in mediul rural.La data de 30 iunie 2010, conform cifrelor centralizate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, erau in vigoare peste 2 milioane de contracte de asigurare facultativa a locuintelor. Acest numar arata ca doar 24% din totalul locuintelor din Romania, inventariate de Institutul National de Statistica, sunt protejate prin asigurare.http://economie.hotnews.ro/stiri-imobiliar-7580819-fost-emisa-prima-polita-asigurare-obligatorie-locuintelor-din-romania.htm
dcp100168 Posted October 18, 2010 Author Posted October 18, 2010 Doar 2.106 gălăţeni au încheiat asigurări obligatorii pentru locuinţePool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) ne-a informat că la Nivelul judeţului Galaţi s-au încheiuat doar 2.106 poliţe în judeţul nostru, în cele trei luni de când asigurarea pentru locuinţe a devenit obligatorie, dintre acestea 1.556 fiind în mediul urban şi doar 550 în mediul rural.Conform precizărilor reprezentanţilor PAID, la nivel naţional au fost încheiate până la această dată circa 78.000 de astfel de poliţe. "Ritmul de emitere a crescut de la 100 - 200 poliţe pe zi la 1.500 - 1.900. Pentru a ne atinge obiectivul fixat, trebuie să ajungem la un ritm zilnic de circa 4.000 de poliţe", a precizat Marius Bulugea, director general al PAID, cu referire la situaţia la nivel naţional. De asemenea, acesta a mai adăugat că majoritatea poliţelor încheiate până acum sunt de tip A, adică au valoarea nominală de 20 de euro, şi au fost subscrise în mediul urban.Oficialii PAID se aşteaptă ca în primul an de la intrarea în vigoare a legii asigurarilor obligatorii de locuinţe un procent de 50-60% din numărul total de locuinţe să fie asigurate. Din totalul poliţelor emise în primele trei luni de la data emiterii primei poliţe de asigurare obligatorie a locuinţei, 89% sunt poliţe de tip A şi 11% de tip B. Totodată, 75% din total poliţe au fost subscrise pentru locuinţele din mediul urban şi restul de 25% pentru cele din mediul rural. Pe regiuni, cele mai multe poliţe de asigurare au fost emise în Bucureşti (22%), capitala fiind urmată de Transilvania (19%), Muntenia (17%), Moldova (14%), Banat (7%), Oltenia (6%), Crişana, Bucovina, Dobrogea (câte 4%) şi Maramureş (3%).Potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), în România există 8,3 milioane de locuinţe proprietate personală, dintre care 4,5 milioane în oraşe şi 3,8 milioane în mediul rural. La nivel european, mai există şapte ţări în care se aplică legi privind asigurarea obligatorie a locuinţelor: Danemarca, Olanda, Franţa, Belgia, Elveţia, Norvegia şi Spania.Ce prevede legeaPotrivit Legii asigurării obligatorii a locuinţei nr. 260/2008, prima obligatorie este de 20 euro în cazul locuinţelor tip A şi de 10 euro în cazul locuinţelor tip B, iar riscurile pentru care se asigură titularul poliţei sunt cutremur, inundaţii şi alunecări de teren.Tipul A este o construcţie cu structura de rezistenţă din beton armat, metal, ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic, în timp ce locuinţa de tip B este o construcţie cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic. Pentru locuinţele de tip A, asiguraţii trebuie să plătească, anual, echivalentul în lei a 20 de euro, iar pentru cele de tip B suma de 10 euro, sumele crescând în funcţie de asigurările suplimentare dorite de către clienţi.La nivelul judeţului Galaţi s-au asigurat obligatoriu, deocamdată, 1.644 de locuinţe de tip A şi 462 de locuinţe de tip B, după cum am aflat de la reprezentanţii PAID pe care i-am contactat pentru a afla cum stă Galaţiul în privinţa asigurărilor obligatorii de locuinţe. De la oficialii PAID am aflat şi care este situaţia din punctul d evedere al felului locuinţelor asigurate obligatoriu: în mediul urban s-au încheiat poliţe de asigurare obligatorie pentru 1.349 de locuinţe la bloc şi doar 207 case pe pământ, iar în mediu rural s-au asigurat 22 de apartamente la bloc şi 528 de case.Startul programului de asigurare obligatorie a locuinţelor a fost dat oficial la data 14 iulie 2010 şi, potrivit legii, în termen de şase luni, adică până în data de 15 ianuarie anul viitor, proprietarii de locuinţe trebuie să încheie asigurarea obligatorie, altfel riscând o amendă de până la 500 de lei.Reamintim că în vederea gestionării asigurării obligatorii împotriva dezastrelor naturale a locuinţelor a fost constitută Societatea Comercială de Asigurare-Reasigurare SA, Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), prin asocierea societăţilor de asigurare autorizate să încheie asigurări obligatorii pentru locuinţe, potrivit dispoziţiilor Legii 32/2000. Practic, Pool-ul este compus din 13 firme de asigurare de pe piaţa locală: Astra, Groupama, Uniqa, Generali, Ardaf, Euroins, Carpatica, Grawe, Credit Europe, ABC, Certasig, City şi Platinum.http://www.monitoruldegalati.ro/deschidere/doar-2.106-galateni-au-incheiat-asigurari-obligatorii-pentru-locuinte.html
cosmin77 Posted October 25, 2010 Posted October 25, 2010 STiti de ce nu se face mare popularizare cu asigurarea obligatorie a locuintelor?Deoarece comisioanele agentilor sunt minime adica 0.2 euro la asig de 20 euro si 0.1 euro la asig de 10 euro.
katman Posted October 28, 2010 Posted October 28, 2010 Da' ce timpenie... Adica eu am asigurare facultativa da' nu e buna, trebuie sa fac de aia obligatorie si inca un contract pentru suma asigurata ce depaseste 10.000.Euro...
dcp100168 Posted November 25, 2010 Author Posted November 25, 2010 Asigurarea locuinţei, între obligaţii şi drepturiPoate că până acum aţi ignorat, însă trebuie să aflaţi că mai aveţi cam o lună şi jumătate, maxim, până când aţi putea primi o amendă din partea Primăriei, pe motiv că nu v-aţi încheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei.De ce aţi face una ca asta, cum o veţi face şi, mai ales, ce primiţi în schimb, vă explicăm noi. De ce aveţi mai multe obligaţii, decât drepturi, asta puteţi să v-o explicaţi singuri… De ce să ne asigurăm musai?Ideea unei asigurări obligatorii a locuinţei i-a venit deputatului PNL de Galaţi Victor Paul Dobre încă de prin 2007, pe când era secretar de stat la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Cum anul 2007 a fost unul negru şi pentru judeţul Galaţi (alături de atâtea alte judeţe din ţară), în privinţa inundaţiilor, s-a reţinut ideea că Guvernul nu va putea să acorde, la nesfârşit, bani şi materiale de construcţii sinistraţilor, doar din rezerva bugetară de stat. Ar trebui ca sistemul să funcţioneze pe principiul asigurărilor, s-a gândit fostul secretar de stat Victor Paul Dobre. Anii au trecut şi, o dată cu ei, au apărut diverse normative pe acest subiect. În 2008 a fost adoptată Legea 260 a asigurării obligatorii a locuinţelor. În 2009 au apărut mai multe ordine (nr. 5, nr. 17 etc) de aplicare a legii. Practic, asigurarea obligatorie a locuinţei a intrat în vigoare din 15 iulie 2010, obligaţia de a vă asigura locuinţa având ca termen limită data de 15 IANUARIE 2011. După acest termen, Primăria vă poate aplica o amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei. Calculul este simpluşi arată că „ieşi mai ieftin” dacă plăteşti asigurarea obligatorie, decât dacă nu o plăteşti, în speranţa că statul nu va da de urma ta şi nu te va amenda.Conform legii, asigurare obligatorie a locuinţei „costă” doar 10 sau 20 de euro pe an, în funcţie de tipul construcţiei asigurate, adică 20 de euro pentru o construcţie cu structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă ori din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic şi 10 euro/an pentru o construcţie cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic (ex.: chirpici).Pentru ce, cât timp şi de la cine?În primul rând, ar trebui să ştiţi că asigurarea obligatorie a locuinţei nu vă despăgubeşte în cazul oricăror daune, ci doar în trei cazuri: inundaţii, cutremure şi alunecări de teren. Poliţia are o valabilitate de un an de zile. Unde încheiem astfel de asigurare? Doar la una dintre cele 13 societăţi de asigurări agreate, adică cele care fac parte din PAID. Acest organism, Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), este o societate constituită, conform legii, din aceste societăţi de asigurări. PAID este supravegheat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), iar în consiliul ei consultativ există câte un reprezentant al Ministerelor Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Internelor, Economiei şi Finanţelor, dar şi câte un reprezentant al Asociaţiei Comunelor din România, Asociaţiei Oraşelor din România, Asociaţiei Municipiilor din România şi câte un reprezentant al ligilor legal constituite ale asociaţiilor de proprietari. Cele 13 societăţi de asigurare la care se poate încheia asigurarea obligatorie a locuinţei sunt: Groupama, Astra, Uniqa, Generali, Ardaf, Euroins, Carpatica Asig, Grawe, Credit Europe, ABC Asigurări, Certasig, City Insurance şi Platinum.„Trebuie, totuşi, înţeles, că asigurarea obligatorie a locuinţei nu te asigură pentru orice fel de dezastre, ci doar pentru inundaţii, cutremure şi alunecări de teren. Nu pentru incendii, explozii, furturi… Plus că asigurarea obligatorie nu îţi despăgubeşte decât pereţii, dar nu şi ce ai în casă. Evident că orice societate de asigurări le va recomanda clienţilor să îşi asigure, cu o poliţă facultativă, şi restul bunurilor din casă”, ne-a spus Aurelia Necula, economist la Carpatica Asig SA Galaţi. Tot de la ea am mai aflat întrebarea pe care şi-o pun mulţi români care deja au o asigurare pe locuinţă, în virtutea faptului că au cumpărat casa prin credit ipotecar. Legea spune clar: cine are o asigurare facultativă a locuinţei, trebuie să îşi încheie asigurarea obligatorie doar când a expirat poliţa celei facultative. Să spunem că locuinţa este evaluată la 100.000 de euro, iar prin asigurarea obligatorie vei asigura doar 20.000 de euro. Restul asigurării, de 80.000 de euro, va fi făcut pe poliţia facultativă”, a mai explicat economista. Deci, în teorie, lucrurile sunt simple. În practică însă, totul devine complicat.Informaţii puţine spre delocInformaţiile în acest domeniu sunt destul de puţine. În afară de faptul că, în vară, secretarul de stat gălăţean de la MAI, Mihai Capră, a fost primul care şi-a încheiat o poliţă de asigurare obligatorie a locuinţei, prea multe informaţii nu sunt de găsit. De pe site-ul PAID nu afli prea multe date, iar la „contact”, acolo unde ar trebui să suni sau să expediezi un mesaj pentru a te interesa de respectiva problemă, nici măcar nu se precizează o adresă de mail. Măcar, pe acest site apar numele societăţilor la care poţi face asigurarea obligatorie a locuinţei! Lipsa de interes faţă de acest program poate fi tradusă şi prin lipsa informaţiilor de pe site-ul CSA, unde, dacă vrei să afli cu ce se ocupă comisia, poţi afla că „site-ul este oprit pentru întreţinere”.Dar lipsa de informaţii nu se limitează la aceste două instituţii. Nici la Primăria municipiului Galaţi nu se ştie mare lucru despre această lege, deşi, teoretic, de pe 15 ianuarie, Primăria poate da amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei oricărui proprietar care nu şi-a asigurat locuinţa. „La Primărie nu există informaţii cu privire la acest lucru”, ne-a confirmat purtătoarea de cuvânt, Nicoleta Manole. Şi totuşi, cum ar putea aplica Primăria amenzi celor care nu îşi asigură locuinţele dacă nu ştie cine sunt „chiulangiii”?Simplu! Conform normelor de aplicare, Primăria trebuie să primească lunar datele din partea PAID, care, până acum, cel puţin la Galaţi, nu a trimis nici un fel de situaţie. Mai mult, Primăria ar trebui să se preocupe de acest lucru, măcar pentru faptul că toţi beneficiarii ajutoarelor sociale sunt scutiţi de la plata asigurării obligatorii, banii asigurându-i tot municipalitatea! Dar, deocamdată, nu s-a auzit, la bugetul local, de vreo alocare de fonduri pentru aşa ceva…Nici în mediul rural lucrurile nu sunt mai clare. Ghiorghe Bute, primarul comunei Scânteieşti, şi, totodată secretar general al Asociaţiei Comunelor din România (membră în consiliul consultativ PAID), spune că „eu nu cred că societăţile de asigurări se vor înghesui să facă astfel de poliţe, că nu este rentabil.Vor veni, dar cu pachete, adică pe lângă asigurarea obligatorie, vor avea şi alte asigurări… Cine asigură o locuinţă din chirpici şi atât? Este o afacere proastă”. De aceea, primarul crede că românii nici nu se vor conforma termenului de 15 ianuarie. „Guvernul ar trebui să lămurească problema, că este şi criză. De asta le arde oamenilor?”http://www.viata-libera.ro/articol-Asigurarea_locuintei_intre_obligatii_si_drepturi___2.html
mambo Posted November 26, 2010 Posted November 26, 2010 ROMÂNIA – ÎN AŞTEPTAREA UNOR CUTREMURE DE 6 GRADE pe scara Richter. Mărmureanu: “Ne vor zgâlţâi, dar nu murim”este oare o alta gaselnita a asiguratorilor?
Lucian101 Posted December 6, 2010 Posted December 6, 2010 Stie cineva o firma de asigurari care sa incheie ceva mai ieftin acest tip de asigurari? Multumesc.
Mikka Posted December 6, 2010 Posted December 6, 2010 Stie cineva o firma de asigurari care sa incheie ceva mai ieftin acest tip de asigurari? Multumesc. Fiind o asigurare obligatorie, cu prime si despagubiri stabilite prin lege, nu prea are cum sa fie mari diferente. Si, oricum, la 20 euro (sau 10) pe an, nu cred ca se pot face reduceri.
LauraC Posted December 8, 2010 Posted December 8, 2010 Costul unei asigurari obligatorii de locuinta este acelasi la toate societatile de asigurare deoarece este prevazut prin lege. Difera doar in cazul in care asigurarea obligatorie este cumulata cu un facultativa. Aici da, se poate discuta despre esalonari la prime sau gratuitati. Pentru cine este interesat pot oferi mai multe detalii pe privat (daca exista
dcp100168 Posted December 14, 2010 Author Posted December 14, 2010 Asigurarea obligatorie a locuintelor nu mai este impusa si proprietarilor care si-au asigurat facultativ casele, pentru aceleasi riscuriLegea privind asigurarea obligatorie a locuintelor nu se mai aplica proprietarilor care si-au incheiat o asigurare facultativa a locuintelor care sa acopere toate riscurile prevazute in asigurarea obligatorie, potrivit unei legi promulgate luni de presedintele Traian Basescu, care modifica actuala legislatie. Potrivit normelor de pana acum, proprietarii care aveau polite facultative pentru locuinte erau obligati ca la expirarea contractelor in cauza sa incheie mai intai o polita obligatorie a locuintei impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren sau a inundatiilor in limita a 20.000 de euro, restul sumei pana la valoarea totala a locuintei urmand sa fie acoperit printr-o asigurare facultativa.De la demararea procesului de asigurare obligatorie a locuintelor si pana la sfarsitul lunii noiembrie din acest an, proprietarii de locuinte din Romania incheiasera peste 207.000 de polite de asigurare obligatorie a locuintelor. Conform datelor oficiale, prin procesul de asigurare obligatorie a locuintelor ar fi urmat sa fie asigurate circa 8,3 milioane de locuinte aflate in proprietate personala inregistrate la Institutul National de Statistica.http://economie.hotnews.ro/stiri-imobiliar-8126782-asigurarea-obligatorie-locuintelor-nu-mai-este-impusa-proprietarilor-care-asigurat-facultativ-casele-pentru-aceleasi-riscuri.htm
katman Posted December 15, 2010 Posted December 15, 2010 Si de fapt care e marea spirla cu aceste asigurari de 20 de euro? Daca ii ia lu' unu' apa casa, cu ce il ajuta banii de asigurare echivalenti? 20 EUR inseamna o valoare asigurata undeva pe la 5-6000 EUR.... cit sa iti faci o casa de paianta probabil.Restul n-o sa ii dea tot statul? adica noi?Sau daca e vorba de calamitate naturala, in contul celor 20 de euro te despagubeste firma de asigurare full, la intreaga valoare a casei?
Mikka Posted December 15, 2010 Posted December 15, 2010 20 EUR inseamna o valoare asigurata undeva pe la 5-6000 EURNu chiar. Valoarea asigurata e 20.000 euro. Insa tipul asta de asigurare nu acopera decat cateva riscuri, e ceva "basic" si, in acelasi timp "sociala".
Arkan Posted December 16, 2010 Posted December 16, 2010 Tot e ceva. Ma gandesc numai la cate locuinte vai de ele exista, care se pot prabusi la primul cutremur major. Nu zic ca va fi maine, dar cand va fi, ar fi bine ca macar o parte din costurile reconstruirii sa le suporte firmele de asigurare.
corbu Posted December 19, 2010 Posted December 19, 2010 Tot e ceva. Ma gandesc numai la cate locuinte vai de ele exista, care se pot prabusi la primul cutremur major. Nu zic ca va fi maine, dar cand va fi, ar fi bine ca macar o parte din costurile reconstruirii sa le suporte firmele de asigurare. 1.Cum le vor suporta, daca nu va mai exista beneficiarul asigurarii si nici polita de asigurare, pierduta in cataclism? 2.Un proprietar de apartament la bloc, asigurat, cum va reconstrui partea comuna de proprietate (uscator, subsol, acoperis, scara interioara sau exterioara, instalatii de gaz, apa, electricitate, aferente blocului)?
corbu Posted December 19, 2010 Posted December 19, 2010 (edited) In Romania ne trebuie o asigurare impotriva riscului de a fi asigurat! Edited December 19, 2010 by corbu
Mikka Posted December 19, 2010 Posted December 19, 2010 1.Cum le vor suporta, daca nu va mai exista beneficiarul asigurarii si nici polita de asigurare, pierduta in cataclism? 2.Un proprietar de apartament la bloc, asigurat, cum va reconstrui partea comuna de proprietate (uscator, subsol, acoperis, scara interioara sau exterioara, instalatii de gaz, apa, electricitate, aferente blocului)? 1. Politele nu sunt emise fizic, sau mai exact sunt gestionate (inregistrate, emise etc.) electronic. Deci din punctul acesta de vedere nu e o problema. 2. Nu cred ca asa se pune problema, parerea mea. Poate mai corect ar fi sa te intrebi (sau sa intrebi) daca partile comune sunt asigurate. Partile indivize, asa cum sunt ele definite in momentul actual cred ca NU intra in asigurare, daca aceasta asigurare e incheiata, in cazul unui bloc, de fiecare proprietar. Daca insa asigurarea ar putea fi incheiata (cumva...) de asociatia de proprietari sau de o asociere valabila dpdv juridic aproprietarilor din acel bloc, problema se pune altfel, putand fi facuta o asigurare la o valore mult mai apropiata de valoarea de inlocuire a imobilului. PS Referitor la ultima ta postare, e o intrebare foarte pe bune: unde sunt reasigurate riscurile asiguratorilor din Romania?
corbu Posted December 19, 2010 Posted December 19, 2010 1. Politele nu sunt emise fizic, sau mai exact sunt gestionate (inregistrate, emise etc.) electronic. Deci din punctul acesta de vedere nu e o problema. Au introdus o chichita in lege: Art. 21 Asiguratorii au dreptul sa refuze plata despagubirilor in cazul in care, in termen de 60 de zile de la producerea riscului asigurat, beneficiarii prevazuti la art.18 nu au instiintat asiguratorul despre acest fapt si daca din acest motiv nu s-a putut determina cauza producerii riscului asigurat si intinderea prejudiciului. Beneficiarii unui asigurat decedat trebuie sa rezolve problema succesiunii, sa obtina titlul de proprietate si apoi sa anunte asiguratorul, in termen de 60 de zile de la producerea riscului asigurat... E buna, nu? Anyway, am o crapatura in perete langa tocul usii si inca una pe peretele exterior al apartamentului(fatada)... Dupa producerea unui cutremur -indiferent de magnitudine- si anuntarea acestuia de catre INFP (apropo, a fost unul pe 17.12.2010 la ora 14:22 de 2,5 grade Richter...) ma pot duce la asigurator sa cer despagubiri?
bosorogu' Posted December 20, 2010 Posted December 20, 2010 Daca tov. guvern nu declara stare de urgenta locala sau generala, o sa ne batem cu morile de vant! Ca nu va fi "CALAMITATE OFICIALA".
Aiyana Posted December 20, 2010 Posted December 20, 2010 Anyway, am o crapatura in perete langa tocul usii si inca una pe peretele exterior al apartamentului(fatada)... Dupa producerea unui cutremur -indiferent de magnitudine- si anuntarea acestuia de catre INFP (apropo, a fost unul pe 17.12.2010 la ora 14:22 de 2,5 grade Richter...) ma pot duce la asigurator sa cer despagubiri? Mergem impreuna Stai sa imi numar si eu gaurile din perete! Pe 17 ziceai? Sa ne punem de-acord, nu alta
dcp100168 Posted December 29, 2010 Author Posted December 29, 2010 Termenul limită de încheiere a asigurărilor obligatorii pentru locuinţe este 15 iulie 2011 Termenul limită de încheiere a poliţelor de asigurare obligatorie pentru locuinţe este, în conformitate cu legislaţia, 15 iulie 2011, precizează miercuri, printr-un comunicat de presă, Ministerul Administraţiei şi Internelor. În conformitate cu prevederile art. 35 din Legea 260/2008, obligativitatea încheierii asigurărilor de locuinţe decurge de la un an de la începerea emiterii poliţelor, subliniază sursa citată. De asemenea, întrucât poliţele de asigurare a locuinţelor au început să fie emise pe 15 iulie 2010, termenul limită de încheiere a acestora, conform art. 35 din Legea 260/2008, este 15 iulie 2011. Potrivit sursei citate, după această dată primarii vor amenda proprietarii de locuinţe care nu au încheiat asigurarea obligatorie. http://www.agerpres.ro/media/index.php/administratie/item/44753-MAI-Termenul-limita-de-incheiere-a-asigurarilor-obligatorii-pentru-locuinte-este-15-iulie-2011.html Pot să fac pariu că se va prelungi...
Derago Posted February 4, 2011 Posted February 4, 2011 Fiti seriosi! Aceasta asigurare obligatorie e praf in ochi!La cat costa, ma intreb de unde vor scoate firmele de asigurari, banii promisi, in caz de vreun cutremur gen 77 (Doamne Fereste!).
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now