Jump to content

Sindicaliştii de la Sanitas ameninţă cu proteste


Recommended Posts

Posted

Sindicalistii de la Sanitas ameninta cu proteste

Liderul sindicatului Sanitas Galati, Paraschiv Salavastru, a amenintat, luni, cu proteste in strada daca guvernul nu va face mai repede rectificarea bugetara pentru trimestrul IV al acestui an, iar bugetul pentru sanatate pe 2009 nu va fi de cel putin 5-5,2% din PIB, transmite corespondentul AGERPRES. Salavastru a spus ca intarzierea aplicarii rectificarii bugetare pe ultimul trimestru al anului 2008 va face imposibila functionarea spitalelor, care vor ramane fara fonduri atat pentru cheltuielile materiale cat si pentru cele de personal. De altfel, Maternitatea "Buna Vestire" si Spitalul de Boli Infectioase "Cuvioasa Parascheva", ambele din Galati, au anuntat ca "au ajuns la fundul sacului", asteptand rectificarea bugetara pentru a supravietui. Acesta a adaugat ca pe lista de revendicari se mai afla cresterea veniturilor personalului din sistemul sanitar cu 50-60%, acordarea tichetelor de masa si pentru salariatii finantati de la buget, acordarea primelor de vacanta, negocierea, modificarea si completarea Regulamentului de acordare a sporurilor.

Salavastru a mai spus ca pana pe 20 octombrie isi desfasoara activitatea un grup de lucru comun sindicate-conducerea Ministerului Sanatatii, iar pe 21 octombrie va avea loc intalnirea cu ministrul Eugen Nicolaescu. Liderul Sanitas Galati a precizat ca a inceput procedura de consultare a sindicalistilor pentru declansarea unor actiuni de protest. "Daca guvernul nu va face mai repede rectificarea bugetara pentru trimestrul IV al acestui an, bugetul pentru sanatate pe 2009 nu va fi de cel putin 5-5,2% din PIB, iar celelalte revendicari nu vor fi luate in calcul, vom trece la radicalizarea protestelor de la miting national la greva generala" a spus Salavastru.

http://www.stirilocale.ro/galati/Sindic ... 38921.html

  • 4 weeks later...
Posted

Federatia Sanitas a decis suspendarea protestelor

Federatia Sanitas a decis, vineri, suspendarea protestelor, urmand ca saptamana viitoare sa semneze un acord cu ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu. Presedintele Sanitas, Marius Petcu, considera ca oferta facuta joi de ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, este maximum pe care il putea obtine de la actualul guvern, astfel ca sindicalistii Sanitas suspenda protestele anuntate, iar saptamana viitoare vor semna acordul cu ministrul, relateaza Mediafax. Eugen Nicolaescu a precizat ca a fost o negociere grea si anevoioasa, ca angajatii din Sanatate merita salarii mai bune, dar "ca trebuie sa ne raportam la posibilitatile pe care le are sistemul sanitar". "Un pas mare, decisiv, va fi saptamana viitoare, cand avem toate sansele sa semnam acordul", a conchis ministrul sanatatii. Saptamana trecuta, Federatia Sanitas ameninta ca va organiza un miting in Capitala in 11 noiembrie, va declansa greva de avertisment in 14 noiembrie si cea generala in 20 noiembrie.

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.