Jump to content

Severin Bumbaru, la 75 de ani


Recommended Posts

Posted

Învăţăturile unui venerabil profesor

"Nu vă irosiţi tinereţea"

* Interviu cu prof. dr. Severin Bumbaru, într-un moment aniversar

- Sunteţi la momentul unui frumos şi fructuos bilanţ, domnule profesor. Destinul dumneavoastră este legat de Galaţi.

- M-am născut în Galaţi, unde locuiau bunicii dinspre mamă, dar primii unsprezece ani am copilărit la ţară, unde tatăl meu era învăţător, iar următorii patru ani la Colegiul Naţional Militar "Nicolae Filipescu" din Predeal. Aşadar, am devenit cu adevărat gălăţean la 15 ani.

- Cum apreciaţi evoluţia dumneavoastră profesională, acumulările şi realizările care v-au adus notorietatea?

- Consider că nu am făcut altceva, decât să îmi îndeplinesc zi de zi cu seriozitate obligaţiile profesionale. Este adevărat că am avut şi posibilitatea, şi satisfacţia să fac ce îmi place. Regret însă că, intervale de timp destul de îndelungate, am fost împiedicat din aşa zise motive politice să intru în contact cu persoane din alte ţări care aveau preocupări similare cu ale mele şi să mă documentez în domeniul care mă preocupa.

- Cum aţi caracteriza tinerii care v-au trecut "prin mână" preţ de cinci decenii şi cum aţi caracteriza evoluţia învăţământului românesc, inclusiv gălăţean?

- Învăţământul superior gălăţean a trecut printr-o perioadă de avânt, de la înfiinţare până la începutul deceniului 1970. Am avut mulţi profesori foarte buni şi studenţi bine selecţionaţi şi interesaţi de învăţătură. După 1989 a apărut la studenţi şi un dezinteres masiv pentru pregătirea profesională şi o neîncredere în corpul didactic, susţinute şi de mass-media, care au avut consecinţe extrem de nefavorabile. Pentru a remedia situaţia sunt necesare îmbunătăţirea condiţiilor de studiu prin investiţii în baza materială, dezvoltarea cercetării ştiinţifice universitare şi prin ridicarea nivelului corpului profesoral, dar şi acţiuni ferme de creştere a exigenţei şi eliminare a studenţilor neinteresaţi, chiar şi cu riscul reducerii numărului de studenţi şi a dispariţiei unor specializări.

- Cum credeţi că s-ar putea ieşi din impasul actual privind pregătirea practică a viitorilor ingineri din România?

- Nu poate exista învăţământ ingineresc de calitate fără o bună pregătire practică. Aceasta presupune atât o dotare modernă a laboratoarelor universităţii, cât şi o bună organizare a practicii în industrie. Ambele necesită o bună colaborare între universităţi şi industrie. Din câte am văzut în ţări europene pe care le-am vizitat, există o bună înţelegere din partea firmelor industriale a necesităţii de a sprijini învăţământul ingineresc, chiar dacă formele concrete diferă de la o ţară la alta. Orice companie care se preocupă de propriul ei viitor, înţelege că nu se poate face industrie fără ingineri bine pregătiţi, iar pentru aceasta studenţii trebuie să lucreze în laboratoarele facultăţii cu aceleaşi echipamente cu care vor lucra în fabrică.

- Aveţi o familie frumoasă şi o viaţă personală bogată, tocmai prin prisma familiei. Cum aţi reuşit să îmbinaţi viaţa personală cu cea profesională?

Trebuie să spun cu tot regretul că nu am reuşit niciodată să acord familiei atât timp, cât aş fi dorit şi cât ar fi fost necesar. Tocmai când aveam copii mici, eu eram ocupat cu doctoratul, plus activităţile profesionale. Îi sunt recunoscător soţiei mele că m-a înţeles şi m-a sprijinit, deşi îi era greu căci avea şi ea serviciu. Totuşi am satisfacţia că am două fiice care au reuşit să capete o bună educaţie şi să-şi facă un drum în viaţă.

- Ce mesaj aţi adresa tinerilor, în general, şi tineretului studios, în special celor ce aspiră spre inginerie?

Mesajul ar fi să nu îşi irosească tinereţea, care este un bun nepreţuit. Să nu uite nici un moment, că timpul trece repede şi nu este reversibil. Ce nu acumulează acum nu mai poate fi recuperat. Celor care aspiră la inginerie le transmit că au ales o profesie pasionantă şi necesară, dar care necesită mult efort şi voinţă atât în facultate, cât şi după. Le doresc succes.

- La mulţi ani, domnule profesor, cu urări de sănătate şi noi realizări şi împliniri!

La 75 de ani

Prof.Dr.Ing. Severin Marcel Bumbaru

S-a născut la 16 octombrie 1933, în Galaţi.

Studii gimnaziale la Colegiul Naţional Militar "Nicolae Filipescu" din Predeal (1945-1949) şi liceale la Colegiul "Vasile Alecsandri" (1949-1951). Studii superioare la Universitatea Tehnică din Sankt Petersburg (Rusia), Facultatea de Mecanică, Specializarea Automatizarea Instalaţiilor Energetice Navale (1951-1957).

A devenit asistent universitar la Institutul Politehnic Galaţi în 1957, în 1990 devenind profesor universitar. A devenit doctor inginer în 1972, specializarea Automatizări, la Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi. Din 1992 conduce doctorat în domeniul Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei. Specializări în Belgia şi Suedia.

A fost directorul Centrului Teritorial de Calcul Electronic Galaţi (1973-1974) şi seful Oficiului de Calcul Electronic al Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi (1974-1990), unde a ocupat şi funcţiile de: şef al Catedrei de Informatică Aplicată (1993-2004), prorector (1990-1992) şi director al Colegiului Universitar Tehnic, Economic şi de Informatică.

Este membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, Secţia de Tehnologia Informaţiei şi Telecomunicaţii din 2006, membru în Societatea Româna de Automatică şi Informatică Tehnică şi al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România.

A publicat, singur sau în colaborare, zece manuale şi cărţi de specialitate şi 116 lucrări ştiinţifice în edituri şi reviste de specialitate din ţara şi străinătate.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27519

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.