Jump to content

Gala Puccini


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Gala Puccini

* Pagini orchestrale în primă audiţie la Galaţi

Anul acesta, întreaga lume muzicală sărbătoreşte 150 de ani de la naşterea marelui compozitor verist Giacomo Puccini. Repertoriul Teatrului Muzical cuprinde cele mai reprezentative şi celebre opere ale maestrului: "Tosca", "Madama Butterfly", "La Boheme", realizate la înalte standarde regizorale şi scenografice, aşa cum au fost apreciate cu ocazia diverselor prezentări, atât la sediu, cât şi în străinătate. Puccini este cunoscut mai ales prin lucrările sale de operă. Totuşi există câteva partituri inedite, dedicate orchestrei, pagini muzicale de un accentuat lirism şi o bogăţie de planuri sonore expresive. Puţini sunt aceia care au acces la aceste lucrări de o mare frumuseţe melodică, de aceea am primit cu entuziasm propunerea maestrului Alfonso Saura, din Spania, care s‑a oferit să ni le pună la dispoziţie şi să le dirijeze într‑o gală dedicată marelui compozitor. În această seară, la ora 18,00, sala Teatrului Muzical se va umple de muzica lui Puccini, arii şi duete din operele "Tosca", "Madama Butterfly", "Turandot", "La Boheme" în interpretarea unor voci reprezentative ale artei vocale actuale: soprana Svetlana Sicenkova, tenorul Călin Brătescu, baritonul Adrian Marcan şi acele pagini orchestrale minunate, o şansă unică pentru spectatorii gălăţeni de a le asculta, în interpretarea orchestrei simfonice a teatrului, sub bagheta dirijorului Alfonso Saura.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=21928

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.