"Omoară-i, că facem noi alţi copii"

[dcp100168]

Viaţa în grajd

"Omoară-i, că facem noi alţi copii"

* Sunt singurele lucruri pe care Georgiana şi Ciprian şi le amintesc despre mama lor, plecată să se prostitueze în Franţa

Sărăcia acasă la ea. O cameră din fostele grajduri ale IAS-ului din Ciorăşti (comuna Priponeşti) de doi pe patru metri. Două paturi zoioase, fără niciun acoperământ, un dulap fără uşi, cu câteva haine puse în el, o masă, un pupitru vechi, un scaun, câteva furculiţe şi un cuţit aşezate într-o cană, un pumn de lumânări, asta e toată averea familiei Verman. În odaie e cât de cât curat, semn că cineva se străduieşte ca viaţa între pereţii afumaţi şi înnegriţi să aibă un căpătâi. Acasă nu e nimeni, dar uşa e deschisă. Nici urmă de sobă. Îmi imaginez cât de frig trebuie să fie iarna într-o încăpere plină de igrasie în care se simte răcoare chiar şi pe o vreme însorită de octombrie târziu. Şiroaiele de pe pereţi arată că înăuntru plouă.

Căldură de la lumina lumânării

"Cum rezistă iarna?", o întreb pe Antoneta Chitic, doamna care ne-a scris la ziar despre Georgiana şi Ciprian, cei doi fraţi care trăiesc alături de tatăl lor, în condiţii inumane. "Acum e bine, în urmă cu o lună le-a dat cineva paturile. Dormeau pe jos, pe nişte bulendre", vine răspunsul ca o găleată de apă rece turnată direct peste creştetele noastre.

Fără să-mi dau seama am veleităţi de soacră: mă uit printre hainele din aşa-zisul şifonier. Curăţele. "Unde spală?", întreb. "La cişmea", răspunde o voce de fată. În prag apare stăpâna sărăciei - Georgiana, cea care, la numai 14 ani, are grijă de casă şi de fratele ei mai mic. "Am avut o oală mare, făceam focul afară cu coceni, încălzeam apă ca să ne spălăm şi să spăl rufe. Dar ne-au furat-o", mai adaugă fata. Dacă ai vedea-o undeva la şcoală, nici nu ţi-ai putea imagina sărăcia şi mizeria în care trăieşte. E frumoasă şi îngrijită. Maturizată prea devreme, are un aer trist, dar în ochi i se pot citi inteligenţa şi hotărârea să lupte cu vitregiile sorţii.

Îmi povesteşte că locuieşte aici de când s-a născut. Au fost şi vremuri mai bune. Aveau măcar curent electric. În urmă cu cinci ani, un anume Ioan Ene a preluat grajdurile şi, de atunci, a făcut tot posibilul să-i scoată în stradă. Inclusiv a decuplat clădirea de la reţeaua electrică. Acum, mănunchiul de lumânări le ţine de cald şi le luminează sufletul...

"Vreau să mă fac învăţătoare..."

Fata e serioasă şi are o minte sclipitoare, ne-a spus dirigintele ei, Grigore Vasile, dar e păcat că nu are condiţii să evolueze. Are note bunicele. Ar putea şi mai mult. Dumnezeu ştie ce se va alege de ea. Ciprian e mai zvăpăiat, cam lipseşte de la şcoală, deşi mintea-i merge, se vede de la o poştă. Dincolo de zoaiele care i se întind până la urechi, licăresc doi ochi jucăuşi şi inteligenţi.

Însă, pentru Georgiana, învăţătura reprezintă singurul refugiu. Dincolo de condiţiile cât de cât civilizate pe care le are în clasă, aici mai poate spera că viaţa ei se va îmbunătăţi cândva. Îmi arată cu mândrie câteva diplome lipite frumos pe perete. E ambiţioasă şi a avut rezultate la câteva competiţii sportive organizate cu diverse ocazii. "Vreau să mă fac învăţătoare. Mi-e drag la şcoală", spune ea ca şi cum ar vorbi despre tărâmul din poveşti. Tatăl său, Laurenţiu Verman, se pare însă că are alte planuri: "Mi-au spus mai mulţi patroni că vor s-o angajeze". Încerc să-i explic că fata merită un viitor mai bun. După cum reacţionează tatăl, îmi dau seama că nu o va sprijini să-şi vadă împlinit visul. E posibil să reuşească doar dacă va fi foarte puternică să lupte.

"E prostituată, în Franţa"

Tatăl copiilor munceşte cu ziua, când şi când. Pe mama n-au mai văzut-o de patru ani. "E prostituată, în Franţa! A plecat cu nişte fete de pe-aici", spune Laurenţiu Verman despre soţia sa, de faţă cu alţi oameni şi cu copiii săi. Mă miră atâta francheţe. Dar imediat aveam să aflu că nu asta e cel mai cumplit lucru. Ca să schimb vorba, îl întreb pe Ciprian: "Ţi-e dor de mama?". "Nu", vine sec răspunsul. "Mama i-a spus odată lui tata la telefon ceva şi noi am auzit. I-a spus: "Omoară-i, că facem noi alţi copii", vine şi explicaţia. Nu mi-a venit să cred ce-mi aud urechile. Dar Georgiana şi tatăl copiilor îmi confirmă, dând din cap. Rămân privind în gol. Toată povestea trece dincolo de posibilităţile mele de înţelegere. Ai crede că viaţa în grajd a determinat-o pe mamă să gândească precum animalele... Dar nici măcar animalele nu aleg să-şi ucidă puii, chiar şi când fac eforturi uriaşe pentru supravieţuire.

"Nu plec de lângă fratele meu"

Într-adevăr, Georgiana şi-ar găsi de muncă, pentru că e harnică. Pe lângă faptul că-l creşte pe fratele său şi-i ţine loc de mamă, are grijă de cămăruţa unde-şi duc traiul de pe azi pe mâine şi munceşte prin sat pentru o farfurie de mâncare sau un bănuţ. "Ce-aţi mâncat, azi dimineaţă?" "Salam", minte ea, din mândrie. "Dar aseară?" "Salam." Pe doamna Chitic o podideşte plânsul: "I-am spus fetei să vină să stea la mine, dar nu vrea. O mai ajut cu ce pot, mi-e milă de ea. Autorităţile locale au venit de fiecare dată în campanie electorală şi le-au promis marea cu sarea. Dar nu-i ajută. Scrieţi că trebuie să facă cineva ceva pentru ei", spune femeia. "Nu mă despart de fratele meu", spune, categoric, fata şi se vede din gesturi mărunte cât ţin unul la celălalt. E dispusă (deocamdată) să sacrifice un trai mai bun, numai să poată avea grijă în continuare de Ciprian.

Profesorul Grigore Vasile crede, însă, că de vină sunt părinţii: "Mama lor a făcut ce-a făcut. Dar şi tatăl e leneş, nici măcar cu rudele lui nu se înţelege. Nu se zbate să facă ceva pentru ei".

Georgiana şi Ciprian nu au nicio vină că s-au născut în grajdul de la Ciorăşti. Părăsiţi de mamă, cu un tată care nu reuşeşte să le ofere un trai decent, cei doi copii se simt totuşi o familie. E un lucru la care nu vor să renunţe, nici în ruptul capului. Atunci, nici plasamentul lor familial n-ar fi o soluţie. Situaţia pare fără ieşire. Şi totuşi, poate să-i ajute cineva?

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27572

[dcp100168]

Din Elveţia, ochelari pentru Georgiana

* Primarul din Priponeşti le‑a dat celor doi copii o locuinţă normală

Sunt momente când am privilegiul să pot ajuta oameni doar pentru faptul că lucrez la un ziar. Vă mai amintiţi cu siguranţă de cei doi copii din Ciorăşti (comuna Priponeşti) - Georgiana şi Ciprian. Alaltăieri a fost pentru a treia oară când, de dragul lor, am bătut câte 250 de kilometri dus‑întors. Nemaipomenit a fost însă să văd la faţa locului roadele muncii mele (de convingere).

După o lungă discuţie cu mine, primarul din Priponeşti a găsit soluţia să‑i mute pe cei doi copii, împreună cu tatăl lor, într‑o locuinţă cât de cât normală. Acum nu mai stau în grajd, stau în două odăiţe ale fostului CAP, au lumină electrică şi o sobă, care după câteva reparaţii, le poate oferi căldura necesară pe timp de iarnă. Bilă albă pentru primarul Costel Matei.

Teze în condiţii normale

Însă graba mea de a merge la Ciorăşti a doua oară în numai două săptămâni nu a fost legată doar de problema locuinţei, ci motivată de nevoia Georgianei de a avea ochelari de vedere. În urma celui de‑al doilea articol despre copiii din Ciorăşti, o domnişoară din Elveţia (care a urmărit povestea pe site‑ul nostru de pe internet) mi‑a trimis bani şi m‑a însărcinat să duc fata la doctor şi să‑i pun ochelari. Cum banii au sosit cu promptitudine (deşi angajamentul fusese parafat doar telefonic) am reuşit să‑i procur Georgianei ochelarii de care avea atâta nevoie săptămâna viitoare când, pe data de 3 decembrie va da prima teză unică.

"Ştiu ce înseamnă să porţi ochelari, pentru că şi eu port. În plus, şi eu provin, la rândul meu, dintr‑o comună din judeţul Galaţi. Aş vrea s‑o ajut pe Georgiana mai mult când va intra la liceu. Sunt conştientă că numai educaţia o poate salva de situaţia în care este acum", mi‑a motivat domnişoara din Elveţia dorinţa ei expresă de a o sprijini pe fată.

Acum, Georgiana are o pereche nouă de ochelari. Este important că astfel va putea da randament maxim la tezele cu subiect unic, mai ales că notele vor conta la repartiţia la liceu.

Din Germania, al doilea pachet

Pe lângă banii pentru ochelari, am avut şi o altă veste bună pentru ei. De la aceeaşi familie de gălăţeni stabilită de ani de zile în Germania a mai pornit spre Ciorăşti un al doilea pachet cu lucruri foarte utile celor doi copii. Astfel că, săptămâna viitoare, vor primi haine groase de iarnă, rechizite şi ceva bunătăţi care să le însenineze copilăria.

După o astfel de zi, mă gândesc că e bine că m‑am făcut jurnalist. Şi că acolo, între oamenii care citesc "Viaţa liberă" există persoane cu suflet mare, dispuse să ajute. Tuturor, mulţumiri!

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=28485