dcp100168 Posted October 19, 2008 Posted October 19, 2008 Ceremonie bine organizată12 ani de AIESEC la GalaţiAIESEC Galaţi dovedeşte din nou că membrii săi au o capacitate organizatorică ieşită din comun de a organiza evenimente. La împlinirea a 12 ani de la înfiinţare la Galaţi şi la 60 de ani de când organizaţia există la nivel internaţional, tinerii viitori manageri de la AIESEC şi‑au dat măsura valorii lor într‑un eveniment cum multe instituţii consacrate din oraş nu sunt în stare să pună pe picioare. Trei ore de conferinţă pot părea extrem de plictisitoare pentru invitaţi, lucru pe care îl ştie orice organizator de evenimente, însă nu şi în cazul sărbătorii AIESEC Galaţi, de vineri seară. Cei care au realizat desfăşurătorul evenimentului au ştiut cum să condimenteze dezbaterea şi momentele festive şi, în acelaşi timp, au ales ordinea cea mai potrivită pentru ca invitaţii să nu plece acasă, aşa cum ştim bine că se întâmplă la multe evenimente similare. După mesajul conducerii Universităţii "Dunărea de Jos", care a remarcat faptul că "educaţia informală e, de multe ori, mai importantă decât cea formală, pe care o transmite profesorul direct către student", în scenă a intrat un excelent vorbitor, Andy Szekely, care a ţinut în priză asistenţa, vreme de aproape o oră, prezentând tehnici de convingere a partenerului, tehnici de manipulare, elemente de analiză tranzacţională pe care le‑am putut regăsi chiar în discursurile şi în desfăşurarea evenimentului de vineri seară, semn că membrii AIESEC îşi însuşesc repede lecţia. A urmat apoi o ceremonie de numire a noilor "alumni" (membri ai organizaţiei care au "absolvit" cursurile AIESEC), precum şi de premiere a celor mai implicaţi alumni. Rând pe rând, au venit în faţa invitaţilor aproape toţi cei care, într‑un fel sau altul, au avut o contribuţie la dezvoltarea AIESEC Galaţi în ultimii ani. A urmat apoi încă un moment festiv, în care au fost premiate cele mai importante companii şi instituţii care au sprijinit activitatea tinerei organizaţii studenţeşti gălăţene. Printre cei premiaţi s‑a numărat şi cotidianul "Viaţa liberă", care a primit o distincţie pentru promovarea AIESEC Galaţi în toţi anii de existenţă a acestei organizaţii. Nu putea lipsi nici momentul festiv, în care membrii AIESEC au venit cu un tort uriaş, pe care l‑au "devorat" toată noaptea, la o petrecere de neuitat în Club S.http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=27583
riaji Posted October 21, 2008 Posted October 21, 2008 Aceasta organizatie studenteasca este, de departe, cea mai cunoscuta si mai privilegiata din lume. Si isi merita locul..
Recommended Posts