dcp100168 Posted February 8, 2008 Posted February 8, 2008 Poliţiştii contrabandiştiDoi agenţi ai Poliţiei de Frontieră Galaţi sunt cercetaţi penal, fiind acuzaţi de trafic cu ţigări de la un duty-free, iar alţi şase poliţişti de frontieră sunt cercetaţi pentru neglijenţă în serviciu, în acelaşi caz. Cei doi sunt acuzaţi că s-au aprovizionat cu cantităţi importante de ţigări de la magazinele duty-free din cadrul punctului de trecere Oancea, unde erau repartizaţi. Astfel, pe când se afla la serviciu, agentul de poliţie R.B. s-a deplasat joi, în jurul orei 19.15, la magazinul duty-free din incinta punctului de trecere a frontierei Oancea, de unde a luat mai multe bagaje voluminoase, pe care le-a depozitat în autoturismul personal, parcat în apropierea punctului de trecere. "La controlul autoturismului s-a descoperit, în portbagaj, cantitatea de 1.500 pachete ţigări (800 marca "Ronson" şi 700 marca "Assos"), bunuri ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cadrul aceleiaşi acţiuni a fost depistat şi agentul de poliţie L. A. care, deşi era planificat să execute misiunea de supraveghere a podului rutier Oancea-Cahul, a ieşit din incinta magazinul duty-free cu două bagaje în care a fost găsită cantitatea de 310 pachete ţigări "Assos" şi 10 pachete "Parliament"", se artă într-un comunict de presă al IJPF Galaţi. Celor doi agenţi li s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă. Totodată, pentru neglijenţa manifestată în indeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici, conducerea IJPF Galaţi a dispus cercetarea prealabilă, în regim de urgenţă, a altor şase poliţişti de frontieră din cadrul SPF Oancea.
Recommended Posts