dcp100168 Posted October 20, 2008 Posted October 20, 2008 Mittal Steel vrea să preia operatorul portuar ComvexMittal Steel Holdings, companie deţinută de grupul siderurgic ArcelorMittal, va lansa miercuri, 22 octombrie, o ofertă publică pentru a prelua 64% din capitalul operatorului portuar Comvex Constanţa, la un preţ de 155,6 milioane de lei (aproximativ 42 milioane euro). Preţul pe acţiune oferit este de 55 lei pe unitate, cu 1,8% peste cotaţia de la închiderea şedinţei de vineri, reiese din datele publicate pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti. Operaţiunea, care vizează preluarea unui pachet de 2,8 milioane acţiuni, va fi derulată între 22 octombrie şi 11 noiembrie şi va fi intermediată de HTI Valori Mobiliare. Firma Expert Placement Services, subsidiară a grupului ArcelorMittal, a cumpărat, în luna iulie, 35,99% din capitalul Comvex.Comvex a înregistrat în primul semestru o dublare a veniturilor, de la 36,86 milioane lei la 73,41 milioane lei, iar profitul net a crescut cu aproape 90%, de la 8,9 milioane lei la 16,88 milioane lei. Cheltuielile firmei s-au dublat în intervalul ianuarie-iunie, de la 26,09 milioane lei la 52,56 milioane lei. Firma, listată pe piaţa Rasdaq, are un capital social de 11,05 milioane lei, împărţit în 4,42 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 2,5 lei pe titlu. Potrivit celor mai recente raportări de la Registrul Comerţului, operatorul portuar este controlat în proporţie de 51,9% de firma Solidmet Bucureşti, iar SIF Transilvania deţine 12,7%.
dcp100168 Posted October 21, 2008 Author Posted October 21, 2008 Oferta Mittal vizează blocarea Voestalpine, dar va eşua, spune directorul ComvexDirectorul general al operatorului portuar Comvex Constanţa, Viorel Panait, apreciază că oferta Mittal Steel Holdings de preluare a controlului asupra firmei va eşua, întrucât acţionarul majoritar nu-şi va ceda participaţia, iar Mittal urmăreşte de fapt blocarea investiţiei Voestalpine în România. "Solidmet (acţionarul majoritar al Comvex, n.r.) nu va vinde acţiuni către Mittal. Mittal este obligat prin lege să cumpere, dar deţinătorii nu sunt obligaţi să vândă. Mittal vrea să blocheze investiţia Voestalpine în România, pentru că i-ar concura, iar Comvex este singurul terminal mineralier din România, asta este miza. Comvex este vital pentru Mittal", a declarat marţi, agenţiei MEDIAFAX, Viorel Panait, directorul general şi acţionar minoritar al firmei. El a adăugat că Voestalpine şi Comvex au avut discuţii privind posibilităţile companiei româneşti de a-şi dezvolta capacităţile în vederea construcţiei combinatului Voestalpine, iar o nouă întâlnire este programată pentru următoarele zile. Managementul Comvex este într-o strânsă legătură cu acţionarii şi încearcă să fie echidistant atât faţă de aceştia, cât şi faţă de clienţi, a spus Panait. Voestalpine este deja client al Comvex, compania austriacă aprovizinându-şi combinatul din Linz şi prin terminalul de la Marea Neagră.
dcp100168 Posted October 27, 2008 Author Posted October 27, 2008 Terminalul cu lipici de la Marea Neagră* Mittal Steel Holdings oferă aproape 42 de milioane de euro pentru preluarea Comvex ConstanţaCel mai mare terminal specializat în manipularea, depozitarea si transbordarea minereurilor de fier, cărbunelui, cocsului si bauxitei din zona Mării Negre, dar si a Mediteranei de Est, este pe punctul de a deveni obiect de dispută între cel mai mare producător de oţel din România, ArcelorMittal Steel, si posibilul său concurent la Marea Neagră, Voestalpine.Oferta publică de preluare a 64% din capitalul social al operatorului portuar Comvex Constanţa, lansată de Mittal Steel Holdings la mijlocul săptămânii trecute, depăseste ca semnificaţie reglementările Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare (CNVM), dacă luăm în calcul strategia cu bătaie lungă a grupului Mittal, privind siguranţa alimentării cu materie primă a combinatului de la Galaţi, dar mai ales a anihilării unui posibil mare concurent pe piaţa produselor siderurgice. Oficiali din Ministerul Economiei si Finanţelor au recunoscut pentru SFin că austriecii de la Voestalpine, care intenţionează să construiască un combinat siderurgic cu o capacitate de 5 milioane tone oţel în zona Mării Negre, au condiţionat realizarea investiţiei în România de accesul direct la serviciile operatorului Comvex, cu atât mai mult cu cât amplasarea viitorului combinat ar urma să se facă în imediata apropiere a Portului Constanţa Sud-Agigea. Anticipând această investiţie concurentă, Mittal Steel, proprietarul combinatului siderurgic de la Galaţi, a achiziţionat deja peste 33% din acţiunile Comvex, legea obligându-l în aceste condiţii să facă ofertă publică si pentru restul de 64%. În cazul în care oferta va avea sorţi de izbândă, ceea ce este puţin probabil, operatorul portuar va fi exclusiv la mâna celor de la Mittal, fapt ce ar schimba radical intenţiile austriecilor de la Voestalpine de a construi în România.Client si acţionarSocietatea Comvex a fost înfiinţată în anul 1991, devenind cel mai mare operator portuar pentru minereuri de la Marea Neagră. Aici pot fi ancorate si operate nave de cel mai mare tonaj, care pot intra în Marea Neagră prin strâmtoarea Bosfor, ceea ce reduce semnificativ costurile cu aprovizionarea pentru multe combinate siderurgice deservite prin intermediul terminalului Comvex. Datorită investiţiilor făcute în infrastructură si echipamente, Comvex operează în momentul de faţă peste 13 milioane tone materii prime, obiectivul societăţii fiind 40 milioane tone/an, după realizarea întregului program de investiţii. Mittal Steel nu este numai un acţionar semnificativ al Comvex, ci si unul dintre cei mai importanţi clienţi, după cum recunoaste directorul general al Comvex, Viorel Panait. De aici pleacă, în acelasi timp, minereu spre combinatele din Serbia, Croaţia, Ucraina sau chiar Austria, pentru că poziţia terminalului usurează accesul la Canalul Dunăre-Marea Neagră, rută tot mai utilizată în ultimii ani datorită costurilor scăzute de transport. Clienţi importanţi ai Comvex sunt si cele trei mari holdinguri din industria de ciment, prezente si în România. Nu întâmplător, cei de la Voestalpine au vizat ca poziţie a viitoarei investiţii, de peste 5 miliarde euro, tocmai zona din apropierea terminalului. Ca o coincidenţă, trebuie spus că, tocmai în momentul în care Voestalpine a amânat luarea deciziei privind amplasarea viitorului combinat, si-a anunţat si Mittal Steel oferta publică pentru preluarea integrală a acţiunilor Comvex.Trebuie precizat că, în conformitate cu legile pieţei de capital din România, Mittal Steel Holdings era obligat să lanseze oferta de preluare în urmă cu aproape două luni, după ce iniţial achiziţionase prin intermediul firmei Expert Placement Services, subsidiară a grupului ArcelorMittal, în luna iulie, 35,99% din capitalul Comvex. Astfel, la două luni de la data tranzacţiei, trebuia lansată oferta publică de preluare a celor 64% din acţiuni rămase în proprietatea altor acţionari. Articolul 203 din Legea 297 prevede clar: „O persoană care, urmare a achiziţiilor sale sau ale persoanelor cu care acţionează în mod concertat, deţine mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăţi comerciale este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deţinătorilor de valori mobiliare si având ca obiect toate deţinerile acestora cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de două luni de la momentul atingerii respectivei deţineri“. Mittal nu a respectat această prevedere, fiind pasibil de sancţiuni.Directorul general al Comvex, Viorel Panait, apreciază că oferta Mittal Steel Holdings de preluare a controlului asupra firmei va esua, întrucât acţionarul majoritar nu-si va ceda participaţia, iar Mittal urmăreste de fapt blocarea investiţiei Voestalpine în România. Acţionarul majoritar al Comvex este, în momentul de faţă, firma Solidmet Bucuresti, cu o deţinere de 53,94%, restul acţiunilor aparţinând Ece Energy Consulting Establishment si altor acţionari mai mici. Intenţia de preluare a Comvex de către Mittal Steel Holdings vine tocmai pe fondul unei reduceri a capacităţilor de producţie deţinute în România, ca urmare a efectelor crizei economice internaţionale, dar si a regândirii programului de investiţii.O afacere de viitorPe lângă discuţiile avute cu cei de la Voestalpine, Comvex Constanţa vizează si participarea la proiectul unei viitoare termocentrale de 1.600 MW, împreună cu grupul belgian Electrabel. Oferta publică lansată de Mittal Steel, pentru preluarea a 64% din capitalul Comvex, este una dintre cele mai mari oferte lansate pe piaţa de capital din România, preţul anunţat fiind de 155,6 milioane de lei (aproximativ 42 de milioane de euro). Operaţiunea, care vizează preluarea unui pachet de 2,8 milioane acţiuni, va fi derulată între 22 octombrie si 11 noiembrie si va fi intermediată de HTI Valori Mobiliare. Comvex a înregistrat în primul semestru o dublare a veniturilor, de la 36,86 la 73,41 milioane de lei, iar profitul net a crescut cu aproape 90%, de la 8,9 la 16,88 milioane de lei. Cheltuielile s-au dublat în intervalul ianuarie-iunie, de la 26,09 la 52,56 milioane de lei.http://www.sfin.ro/articol_14402/termin ... eagra.html
dcp100168 Posted November 7, 2008 Author Posted November 7, 2008 CNVM a suspendat oferta pentru preluarea Comvex Constanţa de către Mittal Steel Holdings Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a suspendat, vineri, timp de două săptămâni, derularea ofertei publice lansate de Mittal Steel Holdings pentru preluarea operatorului portuar Comvex Constanţa, se arată într-o decizie a autorităţii, remisă Bursei de Valori Bucureşti. Oprirea temporară a ofertei a fost decisă ca urmare a unor adrese formulate către CNVM de Comvex şi o parte dintre acţionarii firmei, printre care şi Solidmet, investitorul care deţine pachetul majoritar din capitalul operatorului portuar, se spune în anunţul instituţiei. Decizia CNVM a confirmat informaţiile privind suspendarea ofertei de la Comvex publicate de MEDIAFAX citând surse din piaţă. "Decizia a fost luată vineri, însă este probabil ca forma în scris să apară abia luni. Încă nu se cunosc cu exactitate motivele pentu care a fost suspendată oferta", au afirmat sursele citate.Mittal Steel Holdings a lansat, în 22 octombrie, o ofertă publică pentru a prelua 64% din acţiunile Comvex, cu o valoare totală de 155,6 milioane de lei (aproximativ 42 milioane euro). Holdingul oferă un preţ de 55 lei pe acţiune, în scădere cu 3,3% faţă de ultima cotaţie dinainte de începerea operaţiunii. Oferta ar urma să fie încheiată, marţi, 11 noiembrie. Firma Expert Placement Services Limited, subsidiară a ArcelorMittal, a cumpărat în luna iulie circa 36% din acţiunile Comvex, iar legislaţia pieţei de capital o obligă să facă ofertă de preluare pentru restul titlurilor. Viorel Panait, directorul general şi acţionar minoritar la Comvex, a depus o plângere la la CNVM, motivând că oferta nu a venit din partea unui acţionar al Comvex. "Oferta care s-a prezentat nu a venit din partea Expert Placement Services Limited, ci din partea Mittal Steel Holdings, care nu are nicio implicaţie la Comvex. Un alt motiv pentru care nu am acceptat oferta este că a fost formulată prea târziu, după patru luni", a afirmat Panait.
dcp100168 Posted November 19, 2008 Author Posted November 19, 2008 Comvex a câştigat procesul intentat CNVM privind oferta de preluare iniţiată de ArcelorMittalOperatorul portuar Comvex a câştigat, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, un proces intentat Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) în care acuza instituţia că a permis ArcelorMittal să iniţieze o ofertă de preluare a companiei din Constanţa, deşi nu se numără printre acţionari. "Am fost informat că am câştigat", a declarat pentru MEDIAFAX directorul general şi acţionar minoritar la Comvex, Viorel Panait.Panait a depus o plângere la CNVM, motivând că oferta de preluare nu a venit din partea unui acţionar al Comvex. Directorul general al Comvex a declarat pe 7 noiembrie că oferta de preluare nu a venit din partea Expert Placement Services Limited, ci din partea Mittal Steel Holdings, "care nu are nicio implicaţie la Comvex". El a precizat la acea dată că un alt motiv pentru care nu a acceptat oferta este că a fost înaintată cu o întârziere de patru luni de la momentul în care ArcelorMittal, prin subsidiara Expert Placement Services Limited, a raportat deţinerea de 36% la Comvex.
dcp100168 Posted November 21, 2008 Author Posted November 21, 2008 Oferta de preluare a Comvex rămâne suspendată până la finalizarea procesuluiOferta Mittal Steel Holdings pentru preluarea Comvex Constanţa rămâne oprită până la soluţionarea definitivă a procesului dintre acţionarii operatorului portuar şi CNVM, după ce Curtea de Apel Bucureşti a suspendat decizia autorităţii de reglemetare prin care a aprobat oferta. Suspendarea deciziei CNVM a fost dispusă de instanţă la data de 10 noiembrie, potrivit unui comunicat al Comvex remis, vineri, pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti. Ulterior, Comvex a câştigat, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, procesul intentat CNVM în care acuza autoritatea de reglementare că a aprobat oferta de preluare a operatorului portuar, deşi Mittal Steel Holdings nu face parte din acţionariatul Comvex. În prima fază a litigiului, directorul general al Comvex, Viorel Panait, a depus la CNVM o plângere motivând că oferta de preluare a operatorului portuar nu a venit din partea unui acţionar al firmei. Apoi, conflictul a ajuns în instanţă.
dcp100168 Posted February 6, 2009 Author Posted February 6, 2009 CNVM respinge cererea unor acţionari ai Comvex privind anularea ofertei de preluare de către Mittal Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a respins, miercuri, cererea unor acţionari ai Comvex Constanţa privind anularea ofertei de preluare a operatorului portuar de către Mittal Steel şi susţine că operaţiunea este legală. "Nu s-au identificat încălcări ale Legii 297/2004 (privind piaţa de capital, n.r.) şi ale Regulamentului 1/2006 în ceea ce priveşte derularea ofertei publice şi nici modificări ale caracteristicilor acesteia. În acest context, motivele invocate de petenţi în cuprinsul plângerii prealabile nu subzistă sub aspectul legalităţii actului administrativ atacat", se arată într-o decizie a CNVM.Firma Solidmet şi persoanele fizice Daniel Cornea şi Aidangean Curtăşan au făcut contestaţie la CNVM, în noiembrie 2008, cu privire la nelegalitatea ofertei Mittal Steel, motivând că operaţiunea nu a venit din partea unui acţionar al firmei. Mittal Steel Holdings este prezent în acţionaritul Comvex prin intermediul unei subsidiare, firma Expert Placement Services Limited, care a cumpărat în luna iulie a anului trecut 36% din titlurile Comvex. Potrivit legislaţia pieţei de capital, orice acţionar care depăşeşte pragul de 33% din acţiunile unei companii este obligat să facă ofertă de preluare pentru restul titlurilor.Autoritatea pieţei de capital spune că obligaţia de lansare a ofertei aparţine persoanei sau grupului de persoane cu care aceasta acţionează în mod concertat. "Legiuitorul recunoaşte că prin preluarea poziţiei de control de către o membră a unui grup, controlul este dobândit de fapt de către întregul grup, în ansamblul său, astfel încât iniţierea de către societatea mamă a respectivei oferte publice obligatorii este legitimă", se spune în decizia CNVM.Mittal Steel Holdings a lansat, în 22 octombrie, o ofertă publică pentru a prelua 64% din acţiunile Comvex, cu o valoare totală de 155,6 milioane de lei (aproximativ 42 milioane euro). Holdingul oferă un preţ de 55 lei pe acţiune, în scădere cu 3,3% faţă de ultima cotaţie dinainte de începerea operaţiunii. Oferta urma să fie încheiată la 11 noiembrie, dar a fost suspendată.Pe de altă parte, cei trei acţionari au invocat şi că iniţiatorul ofertei nu deţinea decât 28,13% din capitalul Comvex. Conducerea operatorului portuar a anulat dreptul Expert Placement Services Limited să participe la o majorare de capital din luna octombrie a anului trecut, şi astfel participaţia subsidiarei grupului Mittal Steel a fost diminuată de la 36% la 28,13%."Hotărârea Consiliului de Administraţie al Comvex din data de 13 octombrie 2008 nu a respectat prevederile legale referitoare la exercitarea dreptului de preferinţă", se spune într-o altă decizie dată tot miercuri de CNVM.Autoritatea pieţei de capital a obligat în octombrie conducerea Comvex să acorde dreptul Expert Placement Services Limited să participe la majorarea de capital, însă şefii operatorului portuar au contestat decizia Comisiei. Contestaţia depusă de conducerea Comvex a fost respinsă, miercuri, de CNVM.La jumătatea lunii noiembrie, conducerea Comvex a atacat în instanţă deciziile CNVM prin care a aprobat lansarea ofertei de preluare de către Mittal Steel Holdings. În prima etapă a litigiului, Comvex a câştigat la Curtea de Apel Bucureşti procesul intentat CNVM, iar autoritatea a suspendat derularea ofertei până la soluţionarea procesului.
dcp100168 Posted May 5, 2009 Author Posted May 5, 2009 Comvex a impus ArcelorMittal un abonament lunar de 1,34 milioane euroIndienii de la ArcelorMittal Steel Galati vor fi obligati sa plateasca operatorului Comvex un abonament forfetar minimal de 1.340.000 euro pe luna, fara TVA, pana la sfarsitul acestui an, a decis joi, 30 aprilie, Adunarea Generala a Actionarilor a SC Comvex SA Constanta, care controleaza cel mai mare terminal de la Marea Neagra. Hotararea conducerii Comvex vine dupa ce ArcelorMittal, cel mai mare client al sau, dar si actionar al operatorului, cu 35,9889%, a anuntat diminuarea productiei de otel in Europa cu cel putin 30%. In conditiile in care indienii asigurau mai mult de jumatate din cifra de afaceri a Comvex, decizia operatorului vine sa-i asigure un venit fix, indiferent daca ArcelorMittal isi va reduce productia de otel si implicit importurile de materii prime prin Portul Constanta cu 30, 50 sau 80%.http://www.time4news.ro/economic/comvex ... oane-euro/
dcp100168 Posted July 8, 2009 Author Posted July 8, 2009 Comvex: Nu mai avem nicio comandã de la ArcelorMittal Galaţi din noiembrieComvex Constanţa, cel mai mare operator portuar de la Marea Neagră, a fost obligat să-şi diversifice portofoliul de clienţi după ce principalul său client, combinatul siderurgic de la Galaţi, controlat de gigantul în siderurgie ArcelorMittal, a îngheţat relaţiile comerciale cu acesta în noiembrie 2008, pe fondul unor divergenţe privind o majorare de capital. “În 2008, 50% dintre afacerile derulate de Comvex au provenit din contracte încheiate cu cei de la Arcelor. În acest an însă, nu am colaborat deloc cu ei”, a declarat pentru Business Standard Viorel Panait, directorul operatorului portuar. Comvex manipulează acum cu prioritate mărfuri precum bauxită, minereu de fier, cărbune şi materii prime pentru ciment. Pe fondul diversificării portofoliului, afacerile Comvex nu au fost afectate prea mult de lipsa de comenzi din partea celor de la Mittal Galaţi, spune Panait. Operatorul portuar a înregistrat pe T1 2009 un profit net de cinci ori mai mare decât cel raportat în T1 2008, de la circa un milion de euro la aproape cinci milioane de euro în acest an, în timp ce cifra de afaceri a crescut de la 6,8 milioane de euro în T1 2008 la peste 11 milioane de euro în primele trei luni ale lui 2009.Conflictul dintre cele două companii a izbucnit toamna trecută, după ce Comvex a solicitat o majorare de capital acţionarilor. Comvex nu a permis ArcelorMittal, care este unul dintre acţionarii Comvex, prin intermediul Expert Placement, să subscrie dincolo de termenul-limită stabilit. În opinia lui Viorel Panait, acesta a fost momentul care a declanşat conflictul, reprezentanţii Mittal acuzând conducerea Comvex că nu i-a avertizat de faptul că vor depăşi termenul de subscriere. Panait spune că nu era de datoria sa să trateze ArcelorMittal altfel decât pe orice alt acţionar. Ulterior, CNVM a suspendat oferta de 42 milioane de euro făcută de Arcelor pentru preluarea Comvex. După ce Solidmet SRL, care deţine pachetul majoritar de acţiuni la Comvex (53,94%), a cerut anularea ofertei de preluare din partea Arcelor, pe motiv că aceasta ar fi trebuit înaintată de Expert Placement, subsidiară a grupului ArcelorMittal, care deţine 35,99% din capitalul Comvex, şi nu de Mittal Holding, iar CNVM a decis suspendarea ofertei, gigantul siderurgic a hotărât să încheie orice colaborare cu cei de la Comvex. Ultima navă contractată de ArcelorMittal Galaţi la Comvex, în urmă cu aproape nouă luni, a transportat 74 mii tone de cărbune. Principalul competitor al Comvex este compania Oil Terminal.http://standard.money.ro/articol_102508 ... mbrie.html
dcp100168 Posted April 28, 2010 Author Posted April 28, 2010 Înalta Curte dă dreptate Comvex în litigiul cu ArcelorMittal privind majorarea de capitalÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Comercială, a decis că majorarea de capital de la operatorul portuar Comvex - contestate de ArcelorMittal Galaţi, al doilea acţionar prin intermediul unei firme offshore - este legală, anulând de fond avizele şi ordonanţele CNVM pe această temă.Litigiul datează de aproape doi ani. Astfel, în iunie 2008, an în care contractul de prestare servicii dintre ArcelorMittal Galaţi şi Comvex trebuia renegociat si semnat, vehiculul Expert Placement Services (EPS) Ltd din Insulele Virgine Britanice (paradis fiscal), controlat de indienii de la Mittal, a cumpărat din piaţă circa 36% din acţiunile Comvex.http://www.gds.ro/Ultima%20ora/2010-04-28/Inalta+Curte+da+dreptate+Comvex+in+litigiul+cu+ArcelorMittal+privind+majorarea+de+capital
dcp100168 Posted August 18, 2010 Author Posted August 18, 2010 CNVM a revocat decizia prin care a aprobat oferta de preluare a Comvex lansată de ArcelorMittalCNVM a revocat marţi decizia prin care a aprobat oferta de preluare a Comvex Constanţa (CMVX) lansată de ArcelorMittal deoarece operatorul portuar a câştigat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un proces cu grupul siderurgic privind o majorare de capital din 2008.La finalul lunii aprilie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat câştig de cauză Comvex într-un proces în care ArcelorMittal a contestat anularea acţiunilor subscrise de una dintre subsidiarele sale la o majorare de capital de la operatorul portuar. În urma deciziei, participaţia subsidiarei ArcelorMittal, Expert Placement Services Limited, a scăzut sub 33%, nivelul de la care compania trebuie să deruleze o ofertă obligatorie de preluare, potrivit legislaţiei pieţei de capital.Conducerea Comvex a înregistrat la 5 august valoarea noului capital social al companiei la Oficiul Registrului Comerţului, iar Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a revocat decizia prin care a aprobat lansarea ofertei de către ArcelorMittal, se arată într-un comunicat transmis miercuri bursei de societatea din Constanţa.În octombrie 2008, capitalul social al Comvex a fost suplimentat cu aproape 3,1 milioane lei, de la 11 milioane lei la 14,1 milioane lei, sumă care nu include subscrierea Expert Placement Services Limited. La acea dată, Consiliul de Administraţie al Comvex a anulat acţiunile subscrise de Expert Placement Services Limited, în valoare de 1,9 milioane lei, şi a returnat banii. Conducerea Comvex a motivat decizia prin faptul că subsidiara ArcelorMittal nu avea dreptul să participe la majorarea capitalului întrucât nu a derulat o ofertă de preluare în termen de două luni de la data atingerii pragului de 33% din acţiunile companiei.Expert Placement Services Limited a cumpărat în iulie 2008 un pachet de 36% din titlurile Comvex, însă oferta de preluare a companiei a fost lansată abia la finele lunii octombrie, de ArcelorMittal. Potrivit legislaţiei pieţei de capital, acţionarii care depăşesc pragul de 33% din acţiunile unei companii sunt obligaţi să facă ofertă de preluare pentru restul titlurilor, în termen de două luni. Deoarece conducerea Comvex a anulat acţiunile subscrise de subsidiara grupului ArcelorMittal, participaţia Expert Placement Services Limited a fost diminuată de la 36% la 28,13%. Astfel, ArcelorMittal nu mai avea dreptul să deruleze oferta de preluare la operatorul portuar.Grupul siderurgic a atacat în instanţă decizia conducerii Comvex, iar din acest motiv CNVM a suspendat derularea ofertei de preluare până la finalizarea procesului.
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now