Balerinul Trixy Checais - un geniu "îngropat" la Galaţi

[dcp100168]

Giurgiu duce un balerin de la Canal la Roma

* La Fabrica dei Progetti a Festivalului de Film de la Roma, Tudor Giurgiu vine cu proiectul „Trixy“ despre viaţa balerinului şi coregrafului român, care, după consacrare, a fost condamnat la muncă silnică.

150 de filme, zece zile de festival, ce includ competiţia, secţiunile paralele şi retrospectivele destinate unor VIP-uri ale regiei. Astfel se poate rezuma cea de-a treia ediţie a Festivalului de Film de la Roma care ia startul astăzi. AFP estimează însă evenimentul iniţiat de fostul primar al capitalei Italiei, Walter Veltroni ca fiind mai puţin spectaculos decât în anii anteriori. Deşi e o ediţie cu precădere europeană, din ea nu lipsesc staruri hollywoodiene, precum Al Pacino, care va primi Premiul „Marco Aurelio“ pentru interpretare şi va da tonul festivalului cu o lecţie de cinema, şi producţiile de aceeaşi sorginte, vezi „Pride and Glory“, cu Colin Farrell şi Edward Norton.

Pelicula „Eight“, despre sărăcia în lume, va fi difuzată joi în prezenţa regizorilor Jane Campion, Gus Van Sant şi Wim Wenders, dar şi a celebrului actor Gael Garcia Bernal. Tot la Roma va putea fi văzut „Der Baader-Meinhof Komplex“, cu Alexandra Maria Lara. Programul Fabrica dei Progetti din cadrul Festivalului de Film de la Roma este consacrat regizorilor aflaţi la al doilea film care doresc să găsească finanţare.

Tudor Giurgiu participă cu un proiect aflat într-o fază incipientă, intitulat „Trixy“, despre balerinul şi coregraful Trixy Checais, bazat pe o idee a lui Cătălin Chirilă şi Marcel Manea. După participarea la Fabrica dei Progetti urmează o perioadă de dezvoltare a scenariului, pe care Giurgiu o va duce la bun sfârşit alături de Andreea Roşca, fiica faimosului balerin, Răzvan Mazilu şi Gina Şerbănescu, cei care l-au readus „la viaţă“ pe coregraf, dedicându-i un eveniment la Centrul Naţional al Dansului în 2007.

Pe numele său adevărat Dumitru Checais, Trixy s-a născut la Piteşti pe 22 decembrie 1914, potrivit Ginei Şerbănescu. După studii consacrate artei plastice, balerinul se formează la şcoala Floriei Capsali şi se impune în perioada ’30-‘40 ca prim solist al Operei Române din Bucureşti, dar şi ca talent profesoral, influenţând nume mari precum Miriam Răducanu şi Gelu Barbu. Nina Cassian îl numea „cel mai mare dansator român“, iar criticul Liana Tugearu îşi aminteşte de „prima impresie covârşitoare“ pe care i-a făcut-o dansând în „Harap Alb“. În anii ’50, precum alţi intelectuali incomozi regimului, este acuzat de „crima“ de „inversiune sexuală“ şi trimis la Canal, unde şi-a cunoscut şi viitoarea soţie. După detenţie, balerinul se retrage la Galaţi, montând şi dansând la Iaşi sau la Timişoara. Liana Tugearu îşi aminteşte de performanţa lui din „Lakmé“: „A apărut doar într-un slip, vopsit în bronz cu puţin verde, ca o statuie coclită, s-a auzit o respiraţie profundă în toată sala, căci, în ciuda detenţiei, îşi păstrase întreaga lui capacitate plastică“. Criticul ţine minte şi timpul pe care coregraful îl petrecea la repetiţii, „era inepuizabil“, rămânând în sală de dimineaţa până seara, până cu două zile înainte de premieră. „Când ieşea, încrucişa braţele peste piept şi spunea «Gata!». I se închisese izvorul“, rememorează Liana Tugearu. Până la finalul vieţii, Trixy Checais rămâne coregraf al Teatrului Muzical „Nae Leonard“ din Galaţi. Se stinge din viaţă în acelaşi oraş, în mai 1990.

http://www.cotidianul.ro/giurgiu_duce_u ... 61751.html

[dcp100168]

Tudor Giurgiu, premiat la Roma

Regizorul Tudor Giurgiu a fost distins cu o menţiune pentru proiectul de scenariu „Trixy", înscris în secţiunea „Fabbrica dei Progetti” a Festivalului de Film de la Roma, care se încheie vineri. Destinată cineaştilor aflaţi la cel de-al doilea film, Fabbrica dei Progetti îi ajută să-şi demareze noile proiecte. „Ideea le-a aparţinut lui Cătălin Chirilă şi Marcel Manea şi este vorba despre o poveste inspirată din viaţa unuia dintre cei mai mari dasatori români, Trixy Checais, care este un soi de precursor al dansului contemporan şi care a trăit, şi-a dezvoltat cariera şi tot ce ţine de ea în perioada interbelică, ulterior fiind băgat la Canal, după care a trăit şi a murit în obscuritate", a declarat Tudor Giurgiu, citat de Mediafax. Anul viitor va fi rezervat scrierii scenariului, iar în 2010, „Trixy” va intra în producţie. Anul trecut, coregraful Răzvan Mazilu şi Gina Şerbănescu i-au dedicat un remember celui pe care Nina Cassian îl numise „cel mai mare dansator român”. Născut la Piteşti, pe 22 decembrie 1914, Dumitru Checais s-a format la şcoala Floriei Capsali, devenind în anii '30-'40 prim solist al Operei Române din Bucureşti. Ca dansator şi coregraf, a elaborat un limbaj coregrafic propriu, prin care s-a impus ca precursor al dansului contemporan românesc. În anii '50, Trixy Checais a fost condamnat la muncă silnică şi trimis ;la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Reîntors după anii de detenţie, s-a retras la Galaţi, după scurte şederi la Iaşi sau Timişoara. Până la finalul vieţii, în mai 1990, Trixy Checais a fost coregraf al Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaţi.

http://www.evz.ro/articole/detalii-arti ... t-la-Roma/

[dcp100168]

Trixy Checais

Un geniu "îngropat" la Galaţi

Destinul e uneori nedrept cu oameni care, în condiţii normale, ar fi putut deveni artişti de renume internaţional. Este cazul lui Trixy Checais - unul dintre cei mai renumiţi balerini şi coregrafi ai României - care a devenit, în anii '50, victimă a regimului comunist şi a fost condamnat timp de peste zece ani la muncă silnică, la Canalul Dunărea ‑ Marea Neagră. După eliberare, devine angajat al Teatrului Muzical "N. Leonard" din Galaţi, lucru benefic pentru instituţia gălăţeană, care a însemnat totuşi pentru artist o perioadă de plafonare. Personalitate complexă - balerin, coregraf, scenograf, artist plastic, regizor (a frecventat chiar şi cursuri de actorie) ‑ Dumitru Checais (aşa cum îl chema, de fapt, pe artistul născut pe 22 decembrie 1914, la Piteşti, într‑o familie de origine germană) ar fi putut oferi mult mai mult dacă viaţa sa ar fi avut un curs firesc. Nefericirea face ca el să fi fost uitat complet după moartea sa, în 1990. Abia în 2007, Răzvan Mazilu organizează la Bucureşti, un "Sertar" în memoria celui pe care Nina Cassian l‑a numit "cel mai mare dansator român".

O viaţă de film

Însă marile personalităţi sunt sortite să reînvie pentru că înfrigurarea cu care s‑au dedicat artei dăinuie în timp. Tudor Giurgiu - unul dintre cei mai apreciaţi regizori de film la ora actuală ‑ a primit la sfârşitul lunii trecute o menţiune specială a juriului pentru proiectul său "Trixy" (un film care va intra în producţie în 2010‑2011) la Festivalul de Film de la Roma. Menţiunea primită de Tudor Giurgiu pare să facă un fir de dreptate memoriei marelui artist care şi‑a legat timp de aproape 30 de ani numele de urbea noastră. Distincţia a fost acordată "pentru reflectarea unui portret impresionant al unui personaj fascinant, dar necunoscut, din istoria recentă a Europei".

"Era un zeu"

Deşi la Galaţi se află încă mulţi oameni care l‑au cunoscut pe Checais şi care au lucrat cu el, în afară de faptul că sala de balet a Teatrului Muzical îi poartă numele, nu s‑au organizat manifestări în memoria sa. Cu toate acestea, pentru unii oameni care l‑au cunoscut a rămas foarte viu în amintire. "L‑am văzut prima dată dansând la Opera Română din Bucureşti, în ŤFântâna din Baccisaraiť, în rolul lui Ghirai. Era fenomenal. Nu ştiu dacă s‑au făcut înregistrări cu acest balet, ar fi nemaipomenit să existe. Era ca un zeu. Nu am văzut la niciun balerin acea trăire şi acea uşurinţă cu care dansa. Parcă zbura, parcă era în levitaţie. Interpreta un moment dramatic, la fântână Ghirai o revede pe fosta iubită omorâtă de şefa haremului său. Avea faţa scăldată în lacrimi, corpul tot vorbea despre durere. Fiecare muşchi, fiecare fibră. Apoi, la apariţia soţiei ucigaşe, atitudinea i se schimbă total. Devine rigid, i se citeşte repulsia în fiecare mişcare. Făcea minuni, nu dansa...", îşi aminteşte Venera Zavulovici (fostă coregrafă şi balerină a Teatrului Muzical din Galaţi) prima întâlnire cu cel care avea să‑i fie coleg de scenă şi prieten destul de apropiat pentru mai mult timp. De altfel, lui Trixy Checais i se datorează faptul că ea a venit de la Iaşi la Galaţi: "Am şi acum scrisoarea în care mă ruga să vin aici. Pe atunci nu prea erau balerini profesionişti, iar el îşi dorea pe cineva cu care să poată lucra la planurile sale măreţe. Era maestru în tot ceea ce făcea, inclusiv în arta convingerii...", îşi mai aminteşte doamna Zavulovici.

"A trăit strivit de neputinţa de a‑şi îndeplini planurile artistice"

Înainte de a veni la Galaţi, după anii de detenţie, Trixy Checais a dansat alături de nume mari ale baletului românesc şi din străinătate. A fost elev al Floriei Capsali, pe vremea când a abandonat studiile de Drept şi s‑a înscris la Facultatea de Arte plastice. A fost prim-balerin al Operei Române, s‑a şcolit la Salzburg şi Berlin, având ca profesori mari nume ale dansului expresionist german. A făcut cursuri de actorie, a avut expoziţii de pictură la Sala Dalles, a fost regizor, scenograf, coregraf şi balerin în spectacole care au făcut vâlvă la vremea lor. Ar fi avut multe de spus, dacă, la 36 de ani, nu ar fi fost închis pe motiv că ar fi fost homosexual.

"La Galaţi a încercat să reînvie arta pentru care ardea. Avea idei nemaipomenite, mi le povestea în nenumăratele discuţii despre balet, după orele de repetiţie. Nu avea cu cine să facă artă aici. Balerinii, în cea mai mare parte, nu erau profesionişti. Făceam cursuri pentru ei împreună, dar nu puteau să se ridice nici la jumătate din exigenţele sale. Dar era un om nemaipomenit şi din acest punct de vedere. Niciodată nu‑şi pierdea calmul, ştia să adapteze ideile la posibilităţile fiecăruia şi să evidenţieze ceea ce avea respectivul mai bun şi să ascundă partea slabă. Cu toate acestea, după fiecare premieră îl simţeam nemulţumit, dispărea trei‑patru zile. Suferea probabil pentru că era nevoit să abdice de la idealurile sale. Despre asta nu l‑am auzit însă niciodată vorbind. A trăit strivit de neputinţa de a‑şi pune în practică idealurile sale artistice", povesteşte cu amărăciune Venera Zavulovici.

Artist până în cele mai mici detalii

Fosta colegă şi‑l aminteşte pe Trixy Checais ca un om extrem de elegant şi rafinat. "Nu avea bani. Trimitea totul la Bucureşti la fiica şi fosta soţie. Avea un singur trenci, pe care‑l purta trei anotimpuri pe an. Dar care arăta ca nou. Era elegant până la cel mai mic gest: în felul cum ţinea ţigara, în felul în care păşea. Îşi trăia viaţa ascultând muzică, citind şi pictând. Atunci când nu conducea realizarea unui spectacol. Se gospodărea singur, în cel mai exemplar mod. Orice gospodină ar fi putut fi invidioasă pe talentul său. Într‑una din vizite, mi‑aduc aminte, m‑a servit cu dulceaţă de gogonele cu nuci. Când mi‑a zis despre ce e vorba, nu‑mi venea să mănânc, dar când am văzut cum arăta, cât de clară era şi ce culoare avea, am înţeles că tot ce face Trixy e artă. Era artist până în cele mai mici detalii", îşi mai aminteşte doamna Zavulovici, bucuroasă că are şi amintiri "materiale" de la fostul său coleg pe care l‑a admirat enorm, şi anume un tablou cu nişte ciuperci aducătoare de noroc.

O viaţă de Pierrot

Despre ultimii ani de viaţă ai artistului nu ne‑a putut spune mare lucru, deoarece în acea perioadă Venera Zavulovici părăsise Galaţiul. "A trăit singur, a murit singur. A fost găsit mort în casă, după ceva timp. Nu mai era nimeni care să‑i deschidă uşa. L‑au găsit cu o barbă lungă şi albă ca de patriarh. Mi‑l aduc bine aminte în rolul lui Pierrot. A fost rolul vieţii lui. Soarta şi‑a bătut joc de el. Mare păcat!", mai spune cu un suspin femeia din faţa mea.

Trixy Checais s‑a stins la 76 de ani. Cu şase ani înainte de dispariţie - într‑un interviu dat lui Lucian Cursaru (care a scris "Paravan cu irişi", o carte despre marii balerini români) - maestrul coregraf spunea: "Trebuie să se ştie despre noi că avem o perioadă de strălucire ingrat de scurtă. Muncim mai mult decât sportivii, dar n‑avem decât rareori popularitatea lor. De recompense, nici nu mai vorbesc. Pentru balerini, strădania de a face cât mai multe roluri este bogăţia lor de‑o viaţă. După care urmează amintirile şi uitarea...".

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=28219

[dcp100168]

Trixy Checais - creator prin sine însuşi

* ,,Eu m-am socotit întotdeauna un răsfăţat al publicului, de aceea am şi dansat cu dăruire, cu trăire totală, cu mare plăcere”.

,,Trixy mi-au spus colegii de şcoală. Mi-a plăcut şi după cum vedeţi l-am păstrat în toată această existenţă foarte accidentată”, mărturisea artistul într-un interviu acordat scriitorului Lucian Cursaru. Dumitru Checais s-a născut pe 22 decembrie 1914, la Piteşti şi între anii 1935 şi 1941 a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice din Bucureşti, unde a studiat desenul clasic cu Frederic Storck, artele decorative cu Cecilia Cuţescu-Storck şi gravura cu Simion Iuga, deşi era conştient de pasiunea pentru dans şi de talentul său de a se exprima prin mişcările graţioase ale baletului. A fost atras spre această artă, din momentul în care o văzuse dansând pe renumita cântăreaţă şi dansatoare de music-hall Josephine Baker.

Trixy Checais, un talent artistic de o mare varietate

Ceea ce l-a determinat cu adevărat sa aleagă cariera de balerin a fost un recital al cuplului Floria Capsali – Gabriel Negri, a cărui performanţă a constituit pentru el provocarea şi imboldul necesar pentru a urma solicitanta carieră de balerin. Era o fire înzestrată cu talent şi în ceea ce priveşte arta plastică. Renumitul critic de artă Petru Comarnescu remarca, într-un articol dedicat expozanţilor din anul 1942 de la Ateneul Român, faptul că Dumitru Checais este “un nume care începe să se impună, gravor şi colorist sensibil”.

Modernismul lui Trixy - considerat de sorginte capitalist-imperialistă “nesănătoasă”

Însă, adevărata sa dragoste a fost cea pentru arta dansului, o influenţă deosebită având-o balerinul şi coregraful german Harald Kreutzberg, cunoscut pentru solourile în care îmbina dansul cu mima şi care l-au făcut pe Checais să înţeleagă factura specifică a expresionismului german. În anii ’50, regimul comunist i-a intrerupt în mod brutal cariera profesională începută ca solist la Opera din Bucureşti. Atunci a fost arestat şi condamnat la muncă silnică la Canalul Dunăre-Marea Neagră, pe motiv că ar fi homosexual.

,,Iubesc Galaţiul care m-a adoptat!”

După eliberare, s-a stabilit la Galaţi, unde a rămas coregraf al Teatrului Muzical “Nae Leonard” până la sfârşitul vieţii. Deşi lăsase în urmă viaţa tumultoasă a capitalei, familia şi prietenii, Trixy îşi mărturisea ataşamentul faţă de oraşul de adopţie. “Iubesc Galaţiul care m-a adoptat; vă daţi seama că stau acolo de 23 de ani. O viaţă”. Cunoaşterea profundă a tuturor genurilor de balet, coroborată cu talentul său în arte plastice, a reprezentat pentru Teatrul Muzical din Galaţi un câştig deosebit, Trixy Checais fiind cel care a adus succese de prestigiu corpului de balet, prin spectacolele puse în scenă. Considera că în dans tehnica nu trebuie să se simtă, ci exprimarea ideii, viziunii artistului, necesara undă de omenesc, sunt acele elemente care transformă baletul într-o artă. Rodica Murgu, elevă a lui Checais, povestea: „Trixy îmi punea un ac în picior şi dacă nu îl ridicam suficient de sus, mă înţepam în el. De asemenea, îmi înfăşa gâtul cu un prosop, de care trăgea spre spate, ca să mă curbez cât mai mult. Un alt prosop mi-l punea între picioare şi, la piruete, acesta nu avea voie să cadă. (…) Baletul nu se face cu drăgălăşenie, ci cu duritate. După ce m-am angajat, având glezna foarte fragedă, făceam câte 100 de releveuri şi sute de poante sau manejuri. Mă simţeam urmărită şi asta îmi dădea un plus de voinţă şi atenţie”.

,,Magnificul Checais”

Personalitatea fascinantă a celui care a fost în egală măsură coregraf, dansator, scenograf, artist plastic şi regizor, l-a determinat pe dansatorul, coregraful şi regizorul Răzvan Mazilu să iniţieze în 2008, la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti, în cadrul proiectului de documentare şi consolidare a culturii coregrafice contemporane ce a purtat demunirea de “Sertar”, o întâlnire ce a avut ca temă personalitatea balerinului Trixy Checais. Din păcate, nu au rămas înregistrări ale interpretărilor sale care să ne redea adevărata dimensiune a talentului şi a limbajului său coregrafic. Mărturie au rămas doar imagini şi fotografii din spectacole care impresionează prin posturile surprinse, şi care transmit mai departe emoţia creatorului. Mărturiile celor care l-au cunoscut, dezvăluie magia pe care o împărtăşea cu cei din jur, admiraţia profundă pe care o inspira, şi îl fac să rămână cunoscut în memoria colectivă şi în istoria baletului românesc sub numele de “magnificul Checais”. Contribuţia sa a fost decisivă la dezvoltarea dansului modern, şi, după cum aprecia şi Nina Cassian, ea nu poate fi ignorată fără “a ne sărăci zestrea”: “Tu nu erai decât torţa, nu focul însuşi, şi nimeni n-a avut răbdarea, luciditatea şi dragostea de a te menţine arzând, pentru că nimeni nu s-a simţit destul de supus ţie şi destul de umil ca să îţi poarte ştafeta până în vârful acropolei şi să dispară apoi pentru totdeauna în noaptea anonimă…” (Nina Cassian).

presagalati.ro