Jump to content

Care sunt cele trei banci bisnitare


Recommended Posts

Posted

In articolul de mai jos se face referire la 3 banci care au fortat cursul euro-leu . BNR a intervenit iar cele trei banci au pierderi masive . Ca sa le acopere au marit dobanzile la credite pe chelea romanului .

Haideti sa identificam cele 3 banci . Oare putem ?

BNR vrea să sancţioneze trei bănci care au atacat leul

Adrian Popa

Joi, 23 Octombrie 2008

Instituţia spune că anumite bănci de referinţă au încercat să ducă cursul la un nivel de peste 4,2 lei pentru un euro, în interesul unor investitori străini.

Trei bănci româneşti de referinţă au participat la atacul eşuat asupra leului şi au mărit apoi dobânzile la credite pentru a-şi acoperi pierderile, a declarat ieri Nicolae Cinteză, şeful Direcţiei de supraveghere de la Banca Naţională a României, fără să menţioneze numele acestora.

Cele trei instituţii financiare au activat ca intermediari pentru alţi jucători străini de calibru, a adăugat acesta. Băncile au pariat pe un curs de circa 4,2 lei pentru un euro, însă intervenţiile repetate în piaţă ale BNR din ultimele zile au coborât cursul la 3,56 lei pentru un euro, provocându-le pierderi masive. Unele au vândut chiar la un curs de 3,1. Cu toate acestea, „nicio bancă din sistemul românesc nu are probleme de solvabilitate, iar în piaţă există suficientă lichiditate“, a declarat Cinteză.

Ieri, leul s-a apreciat în continuare în raport cu euro, până la un curs de 3,55 lei/euro pe piaţa interbancară.

Pierderile, pe umerii clienţilor

Pentru a-şi acoperi pierderile din tranzacţiile pe piaţa monetară, unele dintre aceste bănci au scumpit creditele clienţilor. „Băncile pun pe spinarea clienţilor propria nepricepere. Au început să curgă reclamaţiile de la consumatori privind unele comisioane care nu sunt prevăzute în contract. Vom sancţiona dur tentativa băncilor de a transfera pe umerii clienţilor nepriceperea lor“, a spus Cinteză.

Banca centrală ia în considerare reintroducerea în legislaţie a unei reglementări care îi va permite să sancţioneze băncile comerciale pentru administrarea necorespunză toare a resurselor. Măsurile care sunt la îndemâna BNR în acest moment sunt limitarea sumelor destinate creditării, precum şi a sumelor pe care le vor putea atrage prin depozite. „Am putea merge şi până la schimbarea conducătorilor acestora“, a spus Cinteză.

Supralicitări pe piaţa interbancară

Pe piaţa interbancară, cele trei bănci au încercat să împingă dobânzile până la nivelul de peste 100%, în mod nejustificat, care nu reflectă situaţia din piaţă, conform oficialului BNR. A fost identificat un e-mail trimis de trezorierul unei bănci ce-i îndemna pe trezorierii altor bănci să urce cotaţiile la dobânzile interbancare. Aceste dobânzi ridicate se reflectă în costurile mărite peste noapte ale creditelor. „Băncile pot apela la BNR atunci când au nevoie de creditare, la dobânzi de până la 25%, însă refuză să facă asta, deoarece consideră că a te împrumuta la BNR este ruşinos. Ba, mai mult, există bănci care nici măcar nu se gândesc la această facilitate“, a mai spus şeful Direcţiei de supraveghere din Banca centrală.

Potrivit acestuia, asta este ori incompetenţă, ori nepricepere. „Până acum, doar 10 bănci au apelat la resursele BNR atunci când au avut nevoie de finanţare“, potrivit lui Cinteză. Dobânzile interbancare ridicate determină unele bănci să mărească costurile creditelor, pentru a-şi reduce costurile de refinanţare. Cinteză spune că băncile ar trebui să aştepte ca situaţia să se echilibreze în piaţă şi să nu mărească dobânzile clienţilor, deoarece riscă să-i piardă, „dându-şi cu stângu-n dreptul“. sursa :http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/825547/BNR-vrea-sa-sanctioneze-trei-banci-care-au-atacat-leul/

Posted

Zvonurile de pe piaţă arată cu degetul spre mai multe instituţii bancare. Printre ele se află Piraeus, Bancpost, Banca Românească, ING, Unicredit, BRD şi CitiBank. Care sunt cele trei cred că numai BNR ştie cu exactitate...

Posted

Tot din zvonuri: Unicredit, RBS (Royal Bank of Scotland) - ING.

Mai de blamat mi se pare insa incercarea de a transfera costurile (mai bine zis pierderea) pe seama clientilor.

Apropo:

Cat e de legal ca, in cazul in care o banca e condusa prost, consecintele sa fie suportate de clienti?

Daca o fabrica e condusa prost si produce ceva scump, lucrul ala nu se mai vinde, deci faliment.

Daca o banca e prost administrata (cheltuieli mari etc.) cum esti tu protejat (ca si client) de eventualele decizii abuzive ale bancii? De ex. de marirea dobanzii la un credit, sau a unor comisioane etc.

Deocamdata am auzit de un singur caz in care un client a dat in judecata banca si a castigat.

Posted

Oricum.. orice modificare ar face o banca in oferta.. ar face-o cu acordul BNR. Iar daca BNR isi da acordul.. ramane la discretia clientului daca vrea sau nu sa lucreze cu respectiva institutie. Oricum, cei care au contracte in derulare nu vor fi afectati de acele schimbari, pentru ca regulile nu se schimba in timpul jocului.. Asadar, tine doar de clientela :)

Posted
Oricum.. orice modificare ar face o banca in oferta.. ar face-o cu acordul BNR. Iar daca BNR isi da acordul.. ramane la discretia clientului daca vrea sau nu sa lucreze cu respectiva institutie. Oricum, cei care au contracte in derulare nu vor fi afectati de acele schimbari, pentru ca regulile nu se schimba in timpul jocului.. Asadar, tine doar de clientela :)

nu inteleg ce vrei sa spui prin "regulile nu se schimba in timpul jocului.".

pana la urma Isarescu a dat pe post numele celor 3 banci ?

Posted

Reprezentanţii băncii centrale au declarat, fără a nominaliza instituţiile în cauză, că acestea au practicat ieri cele mai mari dobânzi pe piaţa interbancară, publicate în sistemul Reuters. Confruntând cotaţiile prezentate de reprezentanţii BNR cu cele afişate în sistem, topul celor mai mari dobânzi ROBOR este format de UniCredit Ţiriac Bank (99,00% - la plasarea de depozite), Royal Bank of Scotland, fosta ABN Amro (95,00%) şi Bancpost (85,00%).

sursa: http://www.adevarul.ro/articole/trei-ba ... banda.html

Alea or fi cele 3 banci ?

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.