Jump to content

Teroriştii din Tămăoani, în faţa justiţiei italiene


Recommended Posts

Posted

15 islamişti acuzaţi de apartenenţă la o reţea teroristă cu ramificaţii în România

Cincisprezece islamişti din nordul Africii, suspectaţi de apartenenţă la o reţea teroristă internaţională care ar avea celule în Italia, România, Franţa, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Algeria şi Siria, vor fi judecaţi la Milano începând din aprilie 2009. Potrivit site-ului CronacaQui Milano, cei 15 islamişti originari din Tunisia, Algeria şi Maroc pregăteau atacuri teroriste în Italia, Afganistan şi Irak. Judecătorii din Milano au stabilit că procesul celor 15 va începe în 3 aprilie 2009. Procurorii Armando Spataro şi Nicola Piacente, care au efectuat ancheta, afirmă că cei 15 fac parte, împreună cu alţi trei tunisieni arestaţi în Marea Britanie, dintr-o "organizaţie teroristă" formată din celule active în Italia, România, Franţa, Spania, Marea Britanie, Algeria şi Siria. Liderul celulei teroriste din Milano era Sabri Dridi, un tunisian de 38 de ani arestat în noiembrie 2007. Potrivit procurorilor, Dridi "se ocupa de coordonare şi organizare şi menţinea contacte cu celelalte "celule". Grupul din Milano avea legături cu o celulă din regiunea Liguria, condusă de tunisianul Imed Ben Mekki Zarkaui, şi cu cele din Reggio Emilia, conduse de alt tunisian, Mehdi Ben Nasr. Procurorii susţin că traficul cu ţigări permitea reţelei teroriste să recruteze noi membri şi să îi antreneze pentru a comite atentate. În iunie 2004, un algerian din acelaşi grup a fost surprins la Genova (Liguria) în posesia a peste zece kilograme de ţigări de contrabandă. Reţeaua obţinea fonduri şi din falsificarea şi vinderea unor permise de rezidenţă în Italia. Fondurile erau utilizate şi pentru campanii de îndoctrinare "în spiritul jihadului" organizate în închisori şi moschei. În penitenciarele din regiunea Lombardia (nord) au fost găsite DVD-uri şi casete video care instigau "la terorism şi la sacrificii personale concretizate în atacuri sinucigaşe împotriva inamicilor necredincioşi". Astfel de materiale de îndoctrinare circulau şi la moschei din Milano. De îndoctrinarea deţinuţilor se ocupau trei tunisieni care răspândeau "materiale cu conţinut fundamentalist", explică acuzarea. De asemenea, au fost identificaţi şi patru tunisieni, cu vârste cuprinse între 25 şi 32 de ani, dispuşi să se arunce în aer pentru cauza "războiului sfânt islamic" (jihad). Scopul reţelei teroriste era "atacarea obiectivelor din statele care nu aplică principiile islamiste" şi declanşarea unui "jihad global" pentru crearea "califatului unic". În acest scop, organizaţia intenţiona să comită atacuri teroriste, inclusiv atentate sinucigaşe, pentru distrugerea guvernelor, armatelor, instituţiilor naţionale şi organizaţiilor internaţionale. Magistratul Alessandra Cerreti a decis aducerea în faţa justiţiei a celor 15 islamişti şi a altor şase persoane acuzate de falsificarea permiselor de rezidenţă, permiselor de conducere şi contractelor de muncă. Procurorii susţin că alţi trei tunisieni făceau parte din aceeaşi reţea teroristă, dar Marea Britanie nu permite extrădarea celor trei.

În noiembrie 2007, poliţia italiană anunţa că obţinuse indicii privind existenţa unor tabere de antrenament al-Qaida în România, de unde teroriştii puteau ajunge cu uşurinţă în Europa de Vest. La 6 noiembrie 2007, autorităţile italiene au emis mandate de arestare pentru circa 20 de persoane acuzate de terorism internaţional, în urma unei anchete de patru ani demarate în regiunea Liguria, referitoare la existenţa unei celule islamiste radicale pe teritoriul italian, cu ramificaţii şi în alte state europene. Potrivit Eurojust (organismul UE de cooperare judiciară), cei 20 de suspecţi de terorism, în majoritate tunisieni, vizaţi de mandate de arestare emise în Italia, Portugalia şi Franţa, aveau legături cu reţeaua islamistă al-Qaida. Autorităţile italiene au anunţat că reţeaua se ocupa cu "instruirea persoanelor şi pregătirea mijloacelor" necesare acţiunilor sale din "teatrele afgane şi irakiene" şi era însărcinată cu recrutarea de militanţi pentru atentatele sinucigaşe. Ca reacţie, tot în noiembrie 2007, SRI anunţa că nu deţinea date şi nu primise niciun fel de semnalare care să ateste existenţa unor tabere de antrenament al-Qaida în România.

http://www.mediafax.ro/externe/italia-1 ... 14;3408066

Si povestea veche...

Kamel Abbachi, suspectat de terorism, a fost reţinut în Bucureşti

Algerianul Kamel Abbachi, căutat de autorităţile italiene pentru fapte conexe infracţiunilor de terorism, a fost prins de poliţişti, în cooperare cu ofiţeri SRI, iar Curtea de Apel Galaţi a decis arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile, potrivit Poliţiei Române. Mandatul european de arestare emis de autorităţile italiene pe numele algerianului a fost primit de către autorităţile române la data de 21 noiembrie 2007, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române. Algerianul a fost prins de lucrătorii Serviciului Urmăriri - Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii. Ulterior, acesta a fost prezentat de procurori Curţii de Apel Galaţi, care a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. "În momentul de faţă se derulează procedura în vederea predării persoanei către autorităţile italiene", precizează Poliţia Română. Algerianul Kamel Abbachi a primit miercuri dimineaţă mandat de arestare din partea judecătorilor gălăţeni, ne-a declarat telefonic Mariana Ghena, preşedintele Curţii de Apel Galaţi. Algerianul a primit mandat de arestare pentru 29 de zile. Procesul s-a judecat la Galaţi deoarece Abbachi este căsătorit cu fata unei familii din judeţ şi a fost luat în spaţiu de socrii săi.

Publicaţia italiană Il Secolo XIX a relatat, în ediţia online, că algerianul Kamel Abbachi, suspectat de activităţi teroriste, a fost reţinut, miercuri dimineaţă, în Bucureşti, de agenţi ai Serviciului Român de Informaţii. Potrivit cotidianului italian, în momentul reţinerii de către agenţii SRI, Kamel Abbachi nu a opus rezistenţă şi a declarat doar că acceptă "fără nicio problemă" extrădarea în Italia. Reţinerea sa intervine în cadrul unei ample anchete iniţiate de procurorii din Milano în colaborare cu comandamentul operativ special (ROS) din Genova (regiunea Liguria). Potrivit Il Secolo XIX, reţinerea a avut loc miercuri în jurul orei 9.00 dimineaţa, când agenţii SRI au pătruns în locuinţa suspectului după ce s-au asigurat că în interior nu existau arme sau complici. "Un rezultat excelent în contextul cooperării între autorităţile din mai multe ţări, un rezultat care demonstrează că într-adevăr cooperarea poliţiei la nivel internaţional se poate concretiza", a declarat chestorul Paolo Sartori, ataşatul italian pentru legătura cu Interpol în România.

În urmă cu două săptămâni, publicaţia Il Secolo XIX relata că investigatorii italieni au interceptat o discuţie între doi suspecţi de terorism - tunisienii Jameleddine Ben Mohamed Ben Moussa şi Bechir Kaouana - care menţionează existenţa unor "tabere de antrenament al-Qaida în România", unde aspiranţii la statutul de luptători pentru jihad învaţă să construiască şi să folosească dispozitive explozive.

http://www.mediafax.ro/justitie/kamel-a ... 27;1067474

Tabere de antrenament al-Qaida în România

Poliţia italiană a obţinut, în urma interceptării convorbirilor unor suspecţi de terorism, indicii privind existenţa unor tabere de antrenament al-Qaida în România, de unde teroriştii pot ajunge uşor în Europa de Vest. În cursul unei ample anchete desfăşurate de comandamentul operativ special (ROS) al poliţiei din Genova (Liguria, nord-vest), investigatorii au interceptat o discuţie între doi suspecţi de terorism - tunisienii Jameleddine Ben Mohamed Ben Moussa şi Bechir Kaouana - care menţionează existenţa unor "tabere de antrenament ale al-Qaida în România", unde aspiranţii la statutul de luptători pentru jihad învaţă să construiască şi să folosească dispozitive explozive, relatează cotidianul Il Secolo XIX, în pagina electronică. Autorităţile italiene au emis, la 6 noiembrie, mandate de arestare pentru circa 20 de persoane acuzate de terorism internaţional, în urma unei anchete de patru ani demarate în provincia Liguria, referitoare la existenţa unei celule islamiste radicale pe teritoriul italian, cu ramificaţii şi în alte state europene. Potrivit Eurojust (organismul UE de cooperare judiciară), cei 20 de suspecţi de terorism, în majoritate tunisieni, vizaţi de mandate de arestare emise în Italia, Portugalia şi Franţa, aveau legături cu reţeaua islamistă al-Qaida. Autorităţile italiene au anunţat că reţeaua se ocupa cu "instruirea persoanelor şi pregătirea mijloacelor" necesare acţiunilor sale din "teatrele afgane şi irakiene" şi era însărcinată cu recrutarea de militanţi pentru atentatele sinucigaşe. Existenţa unei rute balcanice de imigraţie clandestină a teroriştilor era bănuită de mai mult timp de serviciile secrete europene, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, care a transformat această ţară estică într-o poartă de acces al islamiştilor către Occident, unde ei se pot alătura celulelor teroriste deja existente pe teritoriul mai multor ţări, adaugă sursa citată. Ruta balcanică ar reprezenta, în acelaşi timp, un itinerariu alternativ la cel clasic, al imigranţilor clandestini şi al presupuşilor terorişti, care traversau Marea Mediterană, venind din Tunisia în Sicilia, de unde se răspândeau pe continentul european. Reţeaua teroristă, pe care membrii ei o numeau "compania", şi ale cărei ramificaţii în diferite oraşe europene erau numite "tranşee", avea cartierul general la Milano şi filiale în diverse oraşe din Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Marea Britanie şi România (în Europa), ca şi din Algeria, Tunisia şi Siria (în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu), au stabilit agenţii ROS. Liderul celulei din Europa de Est a reţelei, Kamel Abbachi, era stabilit la Galaţi şi avea drept sarcină să gestioneze fazele iniţiale ale transferului de imigranţi clandestini, făcându-le acestora invitaţii de şedere în România, prin intermediul unui "mijlocitor", precizează Il Secolo XIX. Odată preluaţi de Abbachi, presupuşii terorişti erau trimişi clandestin în Italia şi Portugalia, în schimbul a circa 1.500 de euro de persoană. Activitatea de monitorizare a lui Abbachi de către agenţii ROS a durat mai mult de un an, suspectul fiind în cele din urmă acuzat de finanţare a activităţii sale şi a întregii reţele, prin intermediul traficului cu autoturisme furate şi al contrabandei cu ţigări. Conform rezultatelor anchetei, Abacchi, împreună cu un alt suspect, algerianul Mourad Boussaha, care sunt căsătoriţi cu românce şi sunt aparent perfect integraţi în societatea românească, "au contacte în cadrul traficului cu autoturisme furate, cu un om de afaceri libian, Abdul Baset Suwalem, stabilit la Galaţi, contactat pentru a găsi mijloace de transport pe cale terestră şi maritimă pentru transferarea clandestinilor spre Europa". În cadrul aceleiaşi anchete, agenţii ROS au interceptat unul dintre telefoanele mobile ale reţelei italiene, reuşind să descopere numărul de telefon folosit de Abu Mussab Al Zarqawi, liderul al-Qaida în Irak, ucis într-un raid american în iunie 2006.

http://www.mediafax.ro/externe/tabere-a ... 14;1036114

Al-Qaeda de pe colinele Covurluiului

"Celula" de la Tămăoani

Informaţia că trei cetăţeni arabi suspectaţi de terorism şi-ar fi făcut veacul prin Galaţi părea zilele trecute una neverosimilă. Pe atât de adevărată s-a dovedit a fi! Abdulbaset Omar Suwalem, Kamel Abbachi şi Mourad Boussaha Samir au locuit aici, unii dintre ei au avut neveste din Galaţi şi au făcut afaceri în judeţul nostru, e adevărat, proaste. "Cartierul general" al presupuşilor terorişti a fost, ţineţi-vă bine, Tămăoani! Doi dintre cei trei arabi despre care jurnaliştii italieni spun că ar coordona acţiunile al-Qaeda în Europa au trecut prin localitatea amintită, şi-au înfiinţat firme aici, iar apoi şi-au luat tălpăşiţa, cu tot cu neveste.

Nişte buticari

O nouă solicitare la Oficiul registrului Comerţului a scos la suprafaţă faptul că Abdulbaset Omar Suwalem, Kamel Abbachi şi Mourad Boussaha au fost în trecut administratori şi asociaţi a unor SRL-uri a căror obiect de activitate a fost, în principal, comerţul cu amănuntul. Aparent - doar nişte buticari. Nişte investitori foarte mici ale căror afaceri au sucombat poate pentru că nu i-a interesat să facă bani în România, sau poate că nu s-au priceput la făcut afaceri. Dacă informaţiile făcute publice de către cotidianul italian "Il Secolo XIX" şi care subliniază că toţi cei trei ar fi fost liderii al-Qaeda în Europa, atunci putem spune despre ei că au ştiut să se ascundă. Cine ar bănui că un arab căsătorit cu o fată din Tămăoani ar putea comanda atacuri cu gaz sarin în cele mai aglomerate zone din capitalele europene, sau ar sta la taclale cu Osama bin Laden ori i-ar fi trimis în trecut mail-uri lui al-Zarqawi.

Alde Abbachi şi Boussaha din Tămăoani

Doi dintre cei acuzaţi de terorism au trecut cu siguranţă prin Galaţi. S-au afişat public, iar oamenii din Tămăoani încă îşi mai aduc aminte de ei. "Ce vă pot spune... E adevărat, sunt două fete de aici care s-au căsătorit cu arabi. Pe ei i-am văzut prin comună - băieţi buni, respectuoşi, nimic de zis. Dar n-au stat aici prea mult. Au venit la fetele alea, au stat câteva zile până le-au ieşit actele (n.r. certificatul de căsătorie) şi apoi au plecat şi duşi au fost. Unul dintre ei a avut şi firmă, din câte ştiu", ne-a declarat telefonic primarul comunei Frumuşiţa, Ioan Doru Munteanu.

Afaceri proaste, aspiraţii înalte

Potrivit unor documente puse la dispoziţia noastră de către Oficiul Registrului Comerţului unul dintre cei suspectaţi de terorism, Kamel Abbachi a avut afaceri în România, la Galaţi. Firma ABKAMIN SRL primeşte în anul 2003, pe 20 iunie, număr de înregistrare la Registrul Comerţului, iar ultima înregistrare a firmei datează din 2005. Sediul acestei firme este în comuna Frumuşiţa, satul Tămăoani. Asociaţi şi administratori sunt Abbachi-Bordei Irina-Emanuela, soţia arabului şi Bordei Ruxandra, una din rudele prin alianţă ale acestuia. Obiectul de activitate al acestei firme este comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun. Firma lui Abbachi, ce a fost administrată de către soţia lui, a avut chiar şi activitate: au vândut pantofi, blugi şi nasturi într-un stand din depozitele gălăţene (strada. H. Coandă).

Abbachi nu a fost însă singur. În aceeaşi perioadă, un algerian al cărui nume apare în lista celor de la "Il Secolo XIX" şi-a făcut veacul prin Tămăoani. Boussaha Samir, care îşi completează după căsătorie numele, devenind Lungu - Boussaha Samir, îşi înfiinţa, la rândul său, o firmă. Bazată pe import-export, SC ALSALAM SRL, are în statut obiecte de activitate ce ne duc cu gândul la o mare companie multinaţională cu mii de angajaţi, capabilă să ridice o ţară din temelii şi chiar să o dărâme. Dacă ar fi vrut, Boussaha Samir se putea apuca de construcţii şi lucrări de geniu, de construcţia unor autostrăzi şi aerodroame, de baze sportive etc. În fine, algerianul nu prea a avut chef de afaceri, aşa că firma sa a ajuns în lichidare judiciară.

Salamalecum Omar Suwalem

Unul dintre cei despre care jurnaliştii italieni au spus că ar fi fost o rotiţă importantă în angrenajul sistemului terorist coordonat de pe colinele Covurluiului, libianul Abdul Baset Omar Suwalem a deţinut şi administrat o societate cu răspundere limitată. Activitatea acesteia lasă de înţeles că libianul, asociat unic al AMIRI BC SRL nu s-a născut pentru a face afaceri. Firma sa, la care administrator a fost un conţional - Abdulhakim Khalil Glaisa - se află în lichidare judiciară. Astfel am aflat şi că niciun reprezentant al firmei cu pricina nu mai este de găsit la adresa la care este înregistrat sediul social. Lichidatorul societăţii AMIRI BC SRL a demonstrat cu documente faptul că notificările trimise pe adresa la care locuia Suwalem s-au întors pentru motivul lipsei de la domiciliu. Mai mult decât atât, faţă de srl-ul libianului s-a solicitat declanşarea procedurii de insolvenţă, asta pentru că firma avea cheltuieli mai mari decât venituri, iar bilanţurile contabile n-au mai fost depuse din 2003.

Amintim faptul că ziariştii italieni de la cotidianul regional "Il Secolo XIX" au publicat în urmă cu două zile un articol potrivită căruia reieşea că gruparea teroristă al-Qaeda are ramificaţii importante în România şi că trei dintre liderii acestei grupări ar locui la Galaţi, loc din care coordonează diverse activităţi teroriste. Din toate cele spuse de către ziariştii italieni se confirmă doar faptul că arabii cu pricina au trecut pe aici, au avut mici afaceri... Mai rămâne de demonstrat că sunt terorişti.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=20200

  • 2 weeks later...
Posted

„Terorişti“ de Galaţi

* Doi algerieni, suspectaţi de legături cu Al-Qaeda, au domiciliul în satul Tămăoani. Kamel Abbachi şi Mourad Boussaha Samir sunt căsătoriţi cu fete din sat, socrii au doar vorbe bune despre ei, iar restul sătenilor habar n-au că le-a trecut terorismul prin bătătură.

Al-Quaeda, terorism, tabere de pregătire, celule. Termeni cu care sătenii din Tămăoani nu sunt familiarizaţi. De „arabu’ lu’ Lungu” şi „arabu’ lu’ Bordei” au auzit însă. I-au şi văzut de câteva ori, s-au minunat că-s băieţi buni şi liniştiţi şi cam atât. Kamel Abbachi s-a căsătorit cu Irina Emanuela Bordei pe 2 noiembrie 2001. „Nu l-am văzut decât de vreo câteva ori şi atunci doar de la distanţă. Nu stătea de vorbă cu nimeni din sat. Trăgea maşina în curtea socrilor şi apoi intra în casă. Câteodată mai aducea câte un prieten. Nu făceau petreceri sau alte de astea”, povesteşte una dintre vecine. Cât despre tabere de antrenament sau alte „operaţiuni militare”, lumea este şi mai uimită. „Dacă ar fi fost aşa ceva la noi, am fi aflat”, spune sigur pe el şi primarul Ioan Nelu Munteanu.

„Kamel e băiat bun“

Soţii Bordei, socrii lui Kamel Abbachi, spun despre ginerele lor că este un om bun şi nu cred în legăturile lui cu teroriştii. „Noi nu ştim nimic despre terorism şi alte lucruri asemenea. Este băiat bun şi ne-am înţeles foarte bine cu el”, spun socrii. Irina şi Kamel s-au cunoscut în Italia în 1996. Împreună au o fetiţă în vârstă de opt ani. Potrivit socrilor, până la momentul arestării lui Kamel, în noiembrie 2007, soţii Abbachi locuiau în Bucureşti şi aveau afaceri în complexul Europa, conform declaraţiilor făcute de socri. De altfel, deşi avea domiciul stabil în Tămăoani, Kamel nu a locuit niciodată în sat. Are o garsonieră în Bucureşti, unde soţia lui locuieşte şi în prezent.

Autorităţile gălăţene nu spun acelaşi lucru despre algerian. „Împreună cu mai multe persoane de origine islamică s-a asociat în vederea săvârşirii de acte teroriste, a procurat documente de identitate false şi locuri de muncă fictive şi a înlesnit în acest mod pătrunderea în spaţiul comunitar a mai multor cetăţeni de origine islamică, primind în schimb diverse sume de bani”, ne-a declarat Gina Ignat, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Galaţi. Ea a mai precizat că sumele încasate variau între 1.500 şi 6.000 de euro de persoană.

Samir: „Adio, România!”

Celălalt arab cu buletin de Tămăoani se numeşte Mourad Boussaha Samir şi este tot algerian. El este căsătorit cu Angela Lungu şi nu a mai venit prin localitate (şi nici în România) de circa trei ani. Părinţii femeii, Ruxandra şi Dumitru Lungu, sunt oameni simpli. Ei refuză să creadă că ginerele lor ar fi terorist internaţional periculos, dar spun că nu au fost de acord, la început, cu căsătoria. „Noi nu prea am fost de acord, dar nu am avut ce face. Dacă ei i-a plăcut, asta e... Au şi un copil. Nu a stat aici, la Tămăoani, decât vreo săptămână, până s-au căsătorit, pe urmă au plecat”, ne-a spus mama Angelei. „Nu am de ce să fiu supărat pe el. Sunt vreo trei ani de când au plecat din ţară, iar când a plecat a spus «Adio, România!». Pe urmă mi-a zis, la telefon, că are o interdicţie şi nu mai poate veni 15 ani în ţară”, a spus Dumitru Lungu. Despre Samir, „arabu’ lu’ Lungu”, sătenii nu-şi mai amintesc mai nimic. „N-a fost o nuntă ca pe la noi, cu lăutari, masă mare, rochie de mireasă sau aşa ceva. Doar au făcut actele la primărie şi-apoi duşi au fost”, povesteşte vecina Aneta Munteanu.

De terorism nu prea îi interesează, pentru că au avut alte priorităţi: culesul porumbului şi tescuitul strugurilor. Poate acum, pe iarnă, să discute „fenomenul”.

http://www.adevarul.ro/rss/articol/tero ... alati.html

Teroristii din Tamaoani

» Kamel Abbachi si Mourad Boussaha Samir Lungu, cei doi "gineri" din satul galatean Tamaoani care sunt acuzati de terorism si legaturi cu al-Qaeda vor fi prezentati in fata judecatorilor din Milano pe 3 aprilie.

In lotul celor 15 islamisti nord-africani acuzati de autoritatile italiene de apartenenta la o retea terorista internationala se afla si doi romani prin adoptie, Kamel Abbachi si Mourad Boussaha Samir Lungu. Amandoi s-au casatorit cu fete din comuna galateana Frumusita si au incercat sa faca afaceri in

Romania. Procurorii italieni Armando Spataro si Nicola Piacente, care au efectuat ancheta, au ajuns la concluzia ca cei 15 fac parte, impreuna cu alti 3 tunisieni arestati in Marea Britanie, dintr-o "organizatie terorista" formata din celule active in Italia, Romania, Franta, Spania, Marea Britanie, Algeria si Siria si planuia atacuri teroriste in Italia, Afganistan si Irak. In urma cu un an, Curtea de Apel a emis un mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile, pe numele algerianului Kamel Abbachi, care era cautat in Europa, pe numele lui existand un mandat european de arestare emis de autoritatile italiene.

In sarcina lui erau retinute infractiuni grave, intre care acuzatii de terorism, italienii detinand informatii conform carora Abbachi a detinut armament militar, a facut antrenament in tabere militare teroriste situate in apropiere de Milano si a organizat o filiera prin care, sub identitate falsa, erau introduse in Italia persoane de origine islamica. Surprinzator, desi la momentul emiterii mandatului de arestare de catre Curtea de Apel Galati locuia la Bucuresti si pe numele sau era emis un mandat european de arestare, Abbachi a reusit sa fuga din tara. Dupa doua saptamani, s-a intors in Romania, pentru a se ascunde in casa socrilor sai din satul Tamaoani, comuna Frumusita. Italienii au avut informatii ca Abbachi va reveni in Romania. Asa a fost retinut si prezentat instantelor din Galati, care au decis ares-tul preventiv in baza mandatului european de arestare, fiind predat autoritatilor italiene.

Kamel Abbachi a cunoscut-o pe Emanuela Bordei in 1996, cand tanara locuia in Italia. Acolo li s-a nascut o fetita. In 2002, au venit in Romania, s-au casatorit la Tamaoani si in 2003 demarat o afacere. Firma Abkamin SRL se ocupa de comertul cu amanuntul, de alimente, alcool, tutun. O vreme, au avut un stand la un engross din Galati, unde Emanuela vindea blugi si pantofi. In 2005, firma a fost inchisa si familia Abbachi s-a mutat la Bucuresti. Boussaha s-a casatorit in 2002 cu Angela Lungu si a stat in casa socrilor sai din Tamaoani doar cateva saptamani, atat cat au durat pregatirile pentru nunta. Imediat dupa casatoria la care si-a adaugat numele de familie al sotiei, Samir Boussaha Lungu si Angela s-au stabilit in Portugalia. Cat a stat in Romania isi infiintase o firma, SC Alsalam SRL, care avea in obiectul de activitate import-export, constructii de autostrazi, baze sportive.

Firma a fost lichidata. S-au mai intors la Tamaoani in 2004, iar atunci Samir le-a spus socrilor sai ca el nu va mai putea veni in Romania, pentru ca are interdictie de intrare in tara pentru 15 ani. In noiembrie 2007, cand politia Italiana anunta ca are indicii privind existenta unor tabere de antrenament Al-Qaida in Romania, de unde teroristii puteau ajunge usor in Europa de Vest, stirea a fost privita cu neincredere. Dar dupa ce politia italiana a arestat 20 de persoane acuzate de terorism international, iar "Eurojust", organismul de cooperare judiciara a Uniunii Eurpene, a anuntat ca cei 20 de suspectti de terorism aveau legaturi cu al-Qaida, atitudinea autoritatilor romanesti s-a schimbat.

http://www.romanialibera.ro/a139054/ter ... aoani.html

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.