Jump to content

Avem o singură farmacie non-stop


Recommended Posts

Posted

Să ne îmbolnăvim doar ziua!

* De la 9 dimineaţa la 8 seara. Este programul celor mai multe farmacii din Galaţi. La nivelul întregului municipiu, o singură farmacie este deschisă non-stop.

Fiecare dintre noi s-a obişnuit deja ca în cazul apariţiei unei dureri de orice fel, apărută după 7-8 seara, să se culce cu speranţa ca atunci când se trezeşte, totul să revină la normal. Asta datorită faptului că farmaciile, cu excepţia uneia la nivelul întregului oraş, îşi termină programul în jurul orei 20. Şi nu de puţine ori mi s-a întâmplat să ajung în faţa "magazinului de sănătate cu program" şi farmacista să mă trimită acasă pe motiv că încasările la nivelul zilei... au fost deja bătute în casa de marcat, chiar dacă e vorba de o simplă pastilă pentru dureri de cap iar orarul afişat nu se încheiase. "Nu-mi permit să-mi fac provizii cu tot felul de medicamente. Dacă mă doare gâtul mă duc şi-mi iau o pastilă. Singura farmacie din oraş deschisă non-stop este în Micro 19, vizavi de spital. Nu am cu ce mă deplasa până acolo, că numai maşină nu mi-am mai luat din pensie, iar transportul în comun are de asemenea, un program. Nimeni nu face nimic în privinţa asta", a declarat o bătrână de 75 de ani care locuieşte singură în zona complexului "Flora" din Ţiglina 3. Problema este că dacă ai "norocul" ca durerea să nu apară noaptea, există destule farmacii care la un anumit interval de timp îşi închid porţile timp de câteva zile ... pentru inventar! Astfel, orice gălăţean poate concluziona că farmaciile sunt doar o afacere ca orice alta, doar ceva mai profitabile, şi că patronii nu deschid o asemenea afacere din moralitate ci tot din nevoia de a exploata nevoile oamenilor. "Nici la 112 nu pot suna pentru o "simplă" durere, oricare ar fi ea, că au şi oamenii ăia priorităţile lor, dar nu mi se pare normal ca oricine care are un apartament la parterul unui bloc să-şi poată deschide o farmacie, cred că trebuie mult înăsprite condiţiile pentru demararea unei asemenea afaceri şi programul să fie obligatoriu mult prelungit faţă de cel de acum", a continuat revoltat un bătrân.

Singurii câştigaţi sunt taximetriştii

"Lucrez o zi cu o zi. Cred că din cinci-şase comenzi pe timpul nopţii, una este pentru farmacia din Micro 19. Nu-şi permit mulţi să dea o sută sau două sute de mii pentru transport când medicamentele pot fi mult mai ieftine. De obicei, sunt tineri cei care mă solicită", a declarat Răzvan, ce practică taximetria de 3 ani. În acest context, gălăţenilor nu le mai rămâne decât speranţa ca sănătatea să ţină cu ei... cel puţin după 8 seara.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=3

Posted

Sunt mai multe (cel puţin 2-3). Toată reţeaua Sensiblu trebuie să aibă program non-stop, mai e cea de la spital şi una-n centru. Revin cu adresele când ajung in Gl.

Posted

Din pacate, doar "farmacia de la spital" are program Non-STOP. Sensiblu...a fost odata ca niciodata...si doar cea din Tiglina (sau poate si cea din centru?!?!) dar s-a terminat perioada povestilor...

Mai este una care este deschisa pana pe la 22:00, uneori si mai tarziu-Farmacia Esculap in Micro 20. Eu am gasit-o deschisa chiar si pe la 11 noaptea. Oricum e mai bine decat deloc.

Posted

În Bucureşti, Cluj-Napoca şi Constanţa Sensiblu chiar funcţionează non-stop. Nu ştiu de ce face notă discordantă Galaţiul :shock:

Posted

Cu adevarat, Esculap din 20 functioneaza pana la orele 22:00 de obicei. Iar singura non-stop este cea de la Spitalul Judetean, unde e mereu coada seara..

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.