dcp100168 Posted November 6, 2008 Posted November 6, 2008 Ambasadorul Republicii Franceze, în vizită la GalaţiAmbasadorul Republicii Franceze la Bucureşti, Excelenţa Sa Henry Paul, este aşteptat în cursul zilei de mâine, la Galaţi, la invitaţia preşedintelui CJ, Eugen Chebac, transmite corespondentul AMOS News. Vizita ambasadorului are loc în contextul comemorării Zilei Armistiţiului din 11 noiembrie 1918, eveniment care va cuprinde un ceremonial care va avea loc la Careul Militar Francez din Cimitirul Eternitatea, începând cu ora 10.30. Preşedintele CJ Galaţi şi Excelenţa Sa Henry Paul vor vizita expoziţia „România în timpul primului Război Mondial”, expoziţie pusă la dispoziţie de Ambasada Republicii Franceze la Bucureşti şi deschisă publicului la Muzeul de Artă Vizuală. De asemenea, cei doi oficiali vor participa la o întâlnire cu tinerii din judeţul Galaţi, tema discuţiei fiind „Conexiuni franco-române pentru dezvoltarea cetăţeniei europene”.
dcp100168 Posted November 7, 2008 Author Posted November 7, 2008 Ambasadorul Franţei, în vizită la GalaţiAmbasadorul Republicii Franceze la Bucureşti, Excelenţa Sa Henry Paul, s-a aflat astăzi la Galaţi, la invitaţia preşedintelui CJ, Eugen Chebac, transmite corespondentul AMOS News. Vizita ambasadorului are loc în contextul comemorării Zilei Armistiţiului din 11 Noiembrie 1918, eveniment care a avut loc la Careul Militar Francez din Cimitirul Eternitatea, ora 10.30. Ceremonialul s-a desfăşurat la Cimitirul Eternitatea, în trei locaţii: onorul Militar, imnurile şi alocuţiunile în Careul Mare, Serviciul religios şi depunerea de coroane în Careul Militar Francez, Defilarea Gărzii de onoare pe Aleea de la intrarea în cimitirul Eternitatea. Sublinem că în Careul Militar Francez se odihnesc 53 de soldaţi francezi şi 9 algerieni căzuţi pe câmpul de luptă în cel de-al doilea război mondial.De asemenea, preşedintele CJ Galaţi şi Excelenţa Sa Henry Paul au vizitat expoziţia „România în timpul primului Război Mondial”, expoziţie pusă la dispoziţie de Ambasada Republicii Franceze la Bucureşti şi deschisă publicului la Muzeul de Artă Vizuală Galaţi. “Am rămas plăcut surprins să văd poze şi fotografii din primul război mondial. Sunt emoţionat de toată organizarea şi primirea de care am avut parte. Trebuie să legăm o legătură care să ducă la proiecte de viitor”, a declarat Excelenţa Sa Henry Paul. Cei doi oficiali au mai participat la o întâlnire cu tinerii din judeţul Galaţi, pe tema „Conexiuni franco-române pentru dezvoltarea cetăţeniei europene”.
dcp100168 Posted November 16, 2012 Author Posted November 16, 2012 Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, la GalaţiExcelenţa Sa Philippe Gustin, ambasadorul Franţei la Bucureşti, a participat, vineri, la Galaţi, alături de aproximativ 200 de reprezentanţi ai autorităţilor locale, societăţii civile şi armatei la ceremonia de comemorare a Armistiţiului de la 11 noiembrie 1918.Comemorarea, desfăşurată în Careul din cimitirul „Eternitatea”, unde sunt înhumaţi militarii francezi căzuţi în Primul Război Mondial, a început cu trecerea în revistă de către ambasadorul Franţei a Gărzii de Onoare, şi cu intonarea imnurilor de stat ale României şi Franţei, urmate de scurte alocuţiuni rostie de prefectul de Galaţi, Cătălin Emanoil Bocăneanu, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Nicolae Bacalbaşa şi ambasadorul Franţei, Philippe Gustin.În alocuţiunea sa, rostită în limba română, Excelenţa Sa Philippe Gustin a vorbit despre importanţa acestei comemorări organizate la Galaţi, care întăreşte legăturile de prietenie franco-române.„Am marea onoare şi plăcere să iau parte la această ceremonie de la Galaţi alături de autorităţile locale, de Armata Română. Prin prezenţa dumneavoastră şi organizarea acestei ceremonii arătaţi ataşament faţă de Franţa, care pe noi, pe francezi, nu ne lasă indiferenţi. Ţin să vă mulţumesc în mod deosebit pentru acest lucru. Din 2011, la propunerea preşedintelui Franţei, Parlamentul francez a decis ca ziua de aniversare a Armistiţiului de la sfârşitul Primului Război Mondial să devină zi de omagiere a tuturor celor care şi-au pierdut viaţa pentru Franţa în toate conflictele… Aici, la Galaţi, în mijlocul acestor morminte ne arătăm respectul pentru bărbaţii şi femeile care şi-au jertfit viaţa şi au sacrificat familia şi fericirea pentru ţara noastră. Doresc să adresez acest omagiu şi bărbaţilor şi femeilor din România, care au făcut, la rândul lor, sacrificiul suprem răspunzând la chemarea patriei. Să ne amintim că în spatele fiecăreia dintre crucile ce ne înconjoară se găsesc vieţi, iubiri, destine şi pasiuni distruse”, a spus Gustin.Ambasadorul francez a amintit şi despre cooperare dintre militarii francezi şi români în actualele teatre de operaţii din lume.„Şi în zilele noastre, departe de familie, militari francezi şi români sunt angajaţi în operaţiuni dificile din lume. Mă gândesc în special la operaţiunea din Afganistan precum şi la operaţiunea Atalanta, operaţiune de luptă împotriva pirateriei din Oceanul Indian, la care participă chiar în momentul acesta Marina din ţările noastre. Ţin să le aduc un omagiu acestor militari”, a afirmat Gustin.Înaltul oficial francez a vorbit şi despre securitatea şi pacea mondială.„Într-un moment în care istoricii şi oficialităţile publice pregătesc modul în care vom comemora în următorii ani centenarul Primului Război Mondial, este important să ne amintim, aşa cu facem şi astăzi, aici, cât de profund a marcat acest conflict naţiunile noastre şi cum a creat o legătură durabilă între destinele ţărilor noastre, precum şi felul în care acest conflict ne determină mereu să facem tot mai mult pentru pacea şi securitatea lumii”, a spus Gustin.Manifestarea a continuat cu depunerea de coroane comemorative din partea Ambasadei Franţei, autorităţilor locale, dar şi a nu mai puţin de 17 şcoli şi licee din Galaţi. A urmat un moment de reculegere în memoria Eroului Necunoscut, iar în memoria celor care au căzut pe câmpurile de luptă, dar şi în onoarea ostaşilor în viaţă s-au tras trei salve de foc.Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.În cimitirul „Eternitatea” din Galaţi sunt înhumaţi 61 de militari francezi şi nouă militari algerieni, care au murit în spitalul de campanie francez din Galaţi sau în timpul bombardamentului din 1917.presagalati.ro
dcp100168 Posted November 12, 2013 Author Posted November 12, 2013 Ambasadorul Franţei soseşte vineri la GalaţiExcelenţa Sa Philippe Gustin, ambasadorul Franţei în România, se va afla vineri la Galaţi, unde va participa la cea de-a XIII-a ediţie a proiectului comunitar „Memorie Solidaritate Pace”, realizat de Fundaţia IKON Galaţi în parteneriat tradiţional cu Ambasada Franţei în România, cu Ministerul Apărării Naţionale, Prefectura, Consiliului Judeţului, Primăria, Muzeul de Istorie şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. Alături de ambasadorul Franţei în România şi delegaţia sa, la malul Dunării va poposi şi colonelul Jean-Mark Lavallee - ataşatul Misiunii Militare Franceze.Oficialii străini vor participa vineri, la ora 10.00, la celebrarea Armistiţiului şi a eroilor din toate războaiele, la Careul Militar Francez din cimitirul Eternitatea, la ora 11.25 vor fi prezenţi la inaugurarea Pieţei General Berthelot din Micro 40 (la intersecţia Străzii Milcov cu Strada 1 Decembrie 1918), după care, la ora 11.55, va fi organizată o conferinţă de presă. De la ora 12.00, la filiala numărul 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii „V.A. Urechia” se va desfăşura o activitate cu tematică francofonă - „Valenţe ale cetăţeniei europene”, iar la ora 13.45 ambasadorul şi delegaţia franceză vor participa la manifestarea „Pagini de istorie, locuri de memorie”, de la Muzeul de Istorie Galaţi, unde va avea loc un Dialog despre Marele Război, Generalul Berthelot şi „Croix de la Guerre” pentru Galaţi.În cel de-al 95-lea an de la Armistiţiul din 1918, Fundaţia IKON Galaţi a organizat, timp de o lună, dezbateri pe tema „Cetăţenia şi dialogul european” în şcolile din municipiul şi judeţul Galaţi „pentru a înnobila cu miracolul neuitării sacrificiul victimelor din toate războaiele şi pentru a reafirma dorinţa contemporană de cooperare şi pace”, a precizat Marioara Popa, preşedintele Fundaţiei IKON.viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 15, 2013 Author Posted November 15, 2013 Ambasadorul Franţei, la GalaţiAmbsadorul Franţei, Excelenţa Sa Philippe Gustin, a participat, astăzi, la Galaţi, la o serie de manifestări dedicate momentului armistiţiului de după Primul Război Mondial. Ambasadorul a participat la ceremonia de la Cimitirul Eternitatea unde a depus o coroană de flori, la Careul Francez, unde sunt înmormântaţi 61 de militari francezi şi nouă algerieni. În discursul său, ambasadorul francez a vorbit despre pierderile masive de vieţi omeneşti din timpul Primului Război Mondial, dar şi despre importanţa armistiţiului de acum 95 de ani.,,Am venit la Galaţi să comemorăm cea de-a 95-a aniversare a Armistiţiului de după Primul Război Mondial şi să aducem un omagiu eroilor care şi-au dat viaţa pentru Franţa în toate conflictele. Un număr important de francezi îngropaţi în acest cimitir au făcut parte din misiunea Berthelot. Ei au murit în acest oraş cel mai adesea în spitalul militar francez din oraş. La Galaţi, Franţa şi România au decis într-adevăr să îi ajute pe cei de pe front. Acest spital era la câţiva kilometri de linia luptelor, care se stabilise în sud-estul oraşului, după evacuarea de la Bucureşti de la finalul lui noiembrie, începutul lui decembrie 1916. Însemnele musulmane din acest cimitir aduc aminte de contribuţia soldaţilor din colonii la efortul impus de război, în mare parte din Alegeria. Aducem un omagiu tuturor acestor soldaţi căzuţi la datorie departe de ţara lor”, a afirmat Gustin.La rândul lui, subprefectul de Galaţi, Gabriel Panaitesu, a evocat efortul trupelor franceze pentru formarea României Mari.,,Formarea României Mari a fost făcută cu susţinerea trupelor franceze şi de aceea comemorăm această jertfă pe care au dat-o şi pentru pământul românesc. Armistiţiul din 11 noiembrie 1918 a pus capăt primului conflict major al umanităţii”, a spus Panaitescu.Piaţa General Berthelot din Micro 40 După ceremonia din Cimitirul Eternitatea, diplomatul francez, alături de reprezentanţi ai administraţiei locale, a participat la inaugurarea unei pieţe din municipiul Galaţi care poartă, începând de astăzi, numele generalului Berthelot. Ambasadorul a dezvelit împreună cu primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, placa comemorativă cu numele generalului Berthelot, şeful misiunii militare franceze în România din timpul Primului Război Mondial. ,,Această piaţă a primit numele generalului Berthelot un vizionar al armatei franceze, care ne obligă şi pe noi comunitatea locală la o viziune pe măsura numelui celebrului general. Sper ca bustul generalului Berthelot să fie omagiat în fiecare an în această zonă”, a spus primarul Marius Stan.Philippe Gustin a făcut un scurt istoric al prezenţei generalului Berthelot în oraşul de la Dunăre, pe care l-a vizitat atât în timpul cât şi după încheierea Primului Război Mondial.,,Este o mare onoare penru mine să asist la inaugurarea acestei pieţe. Numeroşi soldaţi ai misiunii Berthelot sunt înmormântaţi în cimitirul Eternitatea din Galaţi. Generalul a venit mai întâi în oraş pentru a inspecta escadrila franco-română care era staţionată aici. De asemenea, a venit aici pentru a-i vizita pe cei răniţi, pe cei bolnavi, pe medicii şi infirmierii care îi ajutau. După război, generalul Berthelot a revenit la Galaţi, prilej cu care a amintit de efortul făcut de oraş pentru ajutorarea răniţilor şi de suferinţele populaţiei provocate de bombardamentele germane. El a decorat oraşul cu ,,Croix de la Guerre”. Sunt emoţionat de faptul că oraşul Galaţi a decis să dea unei pieţe din oraş numele acestui ofiţer. El a servit Franţa şi România cu mult curaj şi convingere”, a declarat Gustin.În programul Ambasadorului Franţei mai figurează, în a doua parte a zilei, participarea la un seminar cu tema „Valenţe ale cetăţeniei europene”, la filiala „Paul Păltănea” a Bibliotecii V. A. Urechia din Galaţi şi la o dezbatere ce se va desfăşura la Muzeul de Istorie Galaţi, unde se va discuta despre personalitatea Generalului Berthelot şi Primul Război Mondial. presagalati.ro
riaji Posted November 15, 2013 Posted November 15, 2013 Cred ca se ducea cu masina la meci, in Ucraina..
dcp100168 Posted November 12, 2015 Author Posted November 12, 2015 Omagiu eroilor francezi, de Ziua ArmistiţiuluiVineri, 13 noiembrie, la Galaţi se vor afla ambasadorul Franţei în România, domnul Francois Saint-Paul şi ataşatul Apărării din cadrul Ambasadei Franţei la Bucureşti, col. Christophe Midan. Cei doi oaspeţi vor participa, începând cu ora 11.00, la Careul Francez din Cimitirul Eternitatea, la celebrarea Armistiţiului de după Primul Război Mondial de la 11 noiembrie 1918. Începând din 2012, în conformitate cu noile dispoziţii legislative franceze, pe 11 noiembrie, ziua Armistiţiului de la 1918, se aduce un omagiu tuturor celor care s-au jertfit pentru Franţa, ocazie cu care şi în acest an, în perioada 9-15 noiembrie, se desfăşoară, şi în mai multe oraşe din România, diverse evenimente tematice, cea din urmă, de pe 15 noiembrie, fiind programată să aibă loc la Careul Francez din Cimitirul Bellu. Anul acesta, în premieră, Armistiţiul de după Primul Război Mondial va fi celebrat, la Bucureşti, printr-o singură ceremonie franco-germano-bulgară, la careul francez din Cimitirul Bellu şi la careul german din Cimitirul Pro Patria, unde este amplasat şi un monument comemorativ dedicat soldaţilor bulgari.Pentru marcarea centenarului Primului Război Mondial, în ultimii ani, Ambasada Franţei, prin intermediul Misiunii sale de Apărare, a derulat un amplu proiect de renovare a careurilor militare franceze din cimitirele din ţară. În 2013-2014 s-au inaugurat careurile franceze renovate din Bucureşti, Slobozia, Contanţa şi Iaşi, iar în acest an s-au finalizat lucrările de la careurile militare franceze din cimitirele din Galaţi şi Timişoara. 433 de militari francezi, decedaţi în timpul Primului Război Mondial, îşi dorm somnul de veci în cimitire din Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Slobozia şi Timişoara. O parte dintre ei au făcut parte din unitatea care l-a însoţit pe generalul Berthelot în misiunea sa de asistenţă a armatei române, între 1916 şi 1917, când aceasta din urmă a intrat în război alături de Aliaţi. Dar majoritatea acestor soldaţi au murit în cadrul unor operaţiuni de recucerire, conduse de armata Dunării, pe ceea ce numim “Frontul Orientului”.În Careul Francez din cimitirul Eternitatea de la Galaţi sunt înmormântaţi 61 de militari francezi şi nouă algerieni. Cei 61 de militari francezi şi nouă algerieni au făcut parte din “misiunea Berthelot” şi au murit în spitalul militar francez din Galaţi.presagalatibraila.com
dcp100168 Posted November 13, 2015 Author Posted November 13, 2015 Ambasadorul Francois Saint-Paul, la Galaţi. Omagiu soldaţilor francezi înmormântaţi la „Eternitatea”Un eveniment important pentru Galaţi a avut loc vineri, 13 noiembrie, la Cimitirul "Eternitatea". Cu ocazia Zilei Armistiţiului, serbată pe 11 noiembrie, Excelenţa Sa, Francois Saint-Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti, a adus un omagiu soldaţilor francezi care s-au jertfit pe teritoriul românesc."Nu trebuie să uităm că jertfa acestor eroi, sacrificiul lor, alături de aliaţi, pe linia frontului de la Galaţi, a marcat drumul Europei şi, implicit, al României către modernitate", a declarat subprefectul Daniel Răzvan Olaru.Investiţie majoră pentru refacerea Careului FrancezPe lângă ceremonia de depunere a coroanelor la monumentul închinat eroilor francezi căzuţi la datorie în Primul Război Mondial, pe linia frontului de la Galaţi, a fost dezvelită şi noua plachetă a Careului Francez, care a trecut printr-un amplu proces de recondiţionare. "În perioada 2013-2014, guvernul francez a investit aproximativ 400.000 de euro pentru refacerea Careului Francez, iar placheta dezvăluită explică de ce au venit militarii francezi în această zonă, de ce au murit aici, fie pe câmpul de luptă, fie din cauza rănilor de război. Astfel de monumente închinate eroilor francezi mai sunt la Slobozia, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Bucureşti. Soldaţii înmormântaţi aici făceau parte din unităţi de infanterie şi cavalerie, dar erau şi medici militari", ne-a declarat ataşatul militar al Ambasadei franceze, Cristoph Midan.Vizibil emoţionat de încărcătura momentului, Excelenţa Sa, ambasadorul Francois Saint-Paul a vorbit despre solidaritatea dintre poporul francez şi cel român, precum şi despre motivele pentru care soldaţii francezi s-au jertfit pe pământ românesc. "Ne-am reunit pentru a ne aduce aminte de cei îngropaţi aici, dar şi de alţi soldaţi care s-au sacrificat în Primul Război Mondial. Evident, este un moment trist, deoarece vorbim despre persoane care şi-au pierdut viaţa la o vârstă foarte fragedă, departe de ţara lor natală, dar este şi un moment de mândrie, de uniune între naţiunea franceză şi cea română, deoarece, la acea vreme, soldaţii luptau umăr la umăr pentru a elibera România şi a-i asigura independenţa. Această frăţie de arme, care s-a menţinut între armatele noastre în ciuda vicisitudinilor istoriei, îmi aminteşte de un alt tip de solidaritate, din istoria recentă, născută tot din suferinţă. O solidaritate de care au dat dovadă atât societatea civilă, cât şi autorităţile din ţările noastre: seria de atentate care a lovit Franţa la începutul anului 2015, care a suscitat un imens val de simpatie şi emoţie în România, şi tragedia din clubul Colectiv, de acum două săptămâni, care a fost urmată de o mobilizare a medicilor şi specialiştilor francezi, care au venit la căpătâiul răniţilor, în timp ce societatea civilă îşi manifesta sprijinul prin diverse acţiuni", a declarat Excelenţa Sa, Francois Saint-Paul.În cadrul ceremoniilor organizate în perioada 9-15 noiembrie, au fost comemoraţi cei 97 de ani împliniţi de la semnarea armistiţiului, pe 11 noiembrie 1918, într-un tren din pădurea Compiegne, acelaşi tren în care Adolf Hitler a obţinut documentul de capitulare a Franţei în cel de-Al Doilea Război Mondial. Odată cu semnarea armistiţiului din noiembrie 1918, s-a marcat şi formarea României Mari.viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 16, 2019 Author Posted November 16, 2019 Ambasadoarea Franţei - un discurs impecabil în româneşte Ieri a fost sărbătorită şi la Galaţi Ziua Armistiţiului: la Careul Militar Francez din Cimitirul „Eternitatea”, în prezenţa înalţilor reprezentanţi ai Ambasadei Republicii Franceze la Bucureşti, aceştia având în această perioadă un periplu prin cimitirele româneşti care găzduiesc şi eroi francezi. Am fost încântaţi să o ascultăm, în cuvântul său, total în româneşte (!), pe ambasadoarea Republicii Franceze în România, E. S. Michele Ramis! „Era acum o sută de ani”, a început domnia sa evocarea celor care au căzut, prea tineri, pentru o Românie liberă, alături de camarazi români… Un detaşament de români luptă şi acum, pe elicoptere, în Mali, alături de francezi, a adăugat diplomatul. Cu lecţia bine făcută, cu inimă, ambasadoarea l-a pomenit special şi pe tânărul sublocotenent Ciprian-Ştefan Polschi, tânăr şofer căzut la Kabul, în septembrie. Ambasadoarea a mulţumit pentru bunul mers al ceremoniei de ieri Garnizoanei, Fundaţiei Ikon, organizatoare, alături de autorităţile gălăţene, a solemnităţii. A evocat chiar şi momentul de frăţie la 1859. Cum pentru un nativ francez este aproape imposibil să reproducă exact toate cuvintele româneşti, şi oaspetele nostru a rostit, de pildă, „romani” în loc de „români”, dar am înţeles cu toţii despre ce este vorba. Măgulit de gestul de curtoazie făcut limbii română, am îndrăznit să o felicit după încheierea ceremoniei pe ambasadoarea, care s-a lăsat bucuros fotografiată cu publicul, inclusiv cu copiii şi cu soldaţii, stând de vorbă, receptivă, cu oricine. Din conversaţie, am constatat că oaspetele nu doar citise discursul, ci chiar înţelege şi vorbeşte româneşte! Merci, Votre Excellence! Ambasadoarea a fost însoţită de ataşatul militar al Apărării pentru România, R. Moldova şi Bulgaria, lt. col. Flavien Garrigou-Grandchamp, secondat acum de un adjutant simpatic: o domnişoară din Strasbourg, detaşată la Ambasadă pentru misiuni de pace. „Cauza cea mai sfântă este libertatea lumii!” La "Eternitatea", după discursul ambasadoarei Franţei la Bucureşti, dna Michele Ramis, a vorbit av. Mihai Manoliu, subprefect, au fost prezenţi gen. bgd. Iulian Daniliuc, comandantul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focşani, comandantul Garnizoanei Galaţi, lt. col. dr. Ilie Melinte, prof. Charlotte Barbu, managerul Palatului Copiilor etc. Cuvântul de deschidere fusese al preşedintei Fundaţiei Ikon, prof. Mărioara Popa, sufletul tradiţionalei întruniri: prezenţa franceză la Galaţi „dovedeşte că România şi Franţa împărtăşesc aceste valori: memorie, solidaritate, pace”. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Forinel Gasparotti, a vorbit despre ajutorul francez şi despre generalul Berthelot, despre cele 16 milioane de victime ale războiului, citându-l pe generalul Foch: „Cauza cea mai sfântă este libertatea lumii!” „MORTS POUR LA CAUSE DU DROIT ET DE CIVILISATION”, scrie şi pe marmura monumentuului francez de la „Eternitatea”, unde sunt înhumaţi cei 62 de eroi francezi şi algerieni. Consilierul local Claudiu Zlătaru a reprezentat Primăria, invocând „repetarea greşelilor trecutului”. Am remarcat şi invocarea „iredentismului maghiar”, de atunci şi de acum, în discursul unui reprezentant al Platformei Unioniste Acţiunea 2012. Versuri care vorbeau despre Franţa au fost cântate de elevi din Şiviţa, Liceul de Artă „Cuclin” ne-a oferit şi în acest an „Ave Maria”, de Schubert, cântat de o elevă. Începând cu coroana comemorativă depusă de Ambasadă, instituţii şi şcoli gălăţene şi-au adus omagiul. Fanfara Centrului Cultural „Dunărea de Jos” a fost impecabilă, iar defilarea militară, parcă mai elegantă ca niciodată. Am fost ca în familie. Dar nu una foarte mare… viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 9, 2022 Author Posted November 9, 2022 Aniversare a Zilei Armistițiului din 1918 și a centenarului decorării Galațiului, Iașiului și Giurgiului cu Croix de Guerre Ambasada Franței la București organizează în această perioadă o serie de ceremonii prin care este aniversată „Ziua Armistițiului”, în amintirea zilei de 11 noiembrie 1918 când a fost semnat armistițiul prin care Germania și-a recunoscut înfrângerea și astfel a fost încheiat Primul Război Mondial, dar și de aniversarea centenarului acordării decoraţiei „Croix de Guerre” oraşelor Galaţi, Giurgiu şi Iaşi. Ambasadoarea Franței la București, Laurence Auer s-a deplasat la Galați pentru a respecta și în acest an tradiția sărbătoririi „Zilei Armistițiului”, alături de reprezentanții administrației locale și militarilor din Garnizoana Galați, la „Careul Militar Francez” din Cimitirul „Eternitatea” în care se află mormintele a 62 de militari francezi care au murit la Galați în timpul Primului Război Mondial. La această ceremonie au participat alături de ambasadoarea Laurence Auer și a un detașament de militari francezi dislocați la Baza Militară NATO de la Cincu. Au fost prezente și oficialități locale, veterani, rezerviști, elevi. Au fost intonate imnurile celor două state și au fost depuse coroane de flori, ceremonialul militar încheindu-se cu defilarea Gărzii de Onoare. „Careul Militar Francez” de la Galați Parcela militară franceză din Cimitirul „Eternitatea”, a fost amenajată în 1920 și grupează mormintele a 62 de militari francezi, cu 53 de cruci latine și 9 stele musulmane, la mormintele unor militari de origine algeriană. În timpul Primului Război Mondial, la Galați a funcționat o Misiune medicală franceză care, în condițiile în care Bucureștiul era ocupat, a îngrijit peste 50.000 de răniți. Mulți dintre militarii francezi au murit și în anii de după încheierea războiului, în 1919 și 1920, când trupele franceze au rămas în zonă pentru a sprijini armata română în apărarea Basarabiei și pentru a împiedica Rusia să își atribuie de facto teritoriul Basarabiei în condițiile în care în primăvara anului 1918 populația Basarabiei votase pentru unirea cu România. În Primul Război Mondial, în peste 100 de localităţi din România au căzut la datorie 601 militari şi civili francezi, aproximativ jumătate dintre aceștia fiind din colonii. Astfel, 120 de francezi au fost înhumaţi la Cimitirul „Bellu Militar”, 223 la Slobozia, 62 la Galați, tot 62 și la Alexandria, 52 la Constanţa, 38 la Chişinău, 26 la Iaşi, 27 la Timişoara şi 9 militari au fost înhumați în Cimitirul Turcesc din Ghencea. Centenarul decorării orașelor Galați, Iași și Giurgiu cu distincția „Croix de Guerre” Ambasada Franţei în România organizează în aceste zile și ceremonii speciale de aniversare a decorării orașelor Galați, Iași și Giurgiu, cu înalta disctincție a statului francez „Croix de Guerrre” înființată în urmă cu o sută de ani pentru a fi acordată unor militari, unități militare sau locuitorilor unor localități care s-au remarcat prin curajul și eroismul lor în luptele din Primul Război Mondial. La ceremonia de la „Careul Francez” a fost marcat și centenarul decorării Galațiului cu „Croix de Guerre” pentru curajul celor 3.000 de militari, polițiști, pompieri și simpli locuitori ai orașului care în ianuarie 1918 au apărat Galațiul care era atacat de 12.000 de militari ruși care au părăsit frontul din Moldova și se retrăgeau în Rusia. Pe 10 noiembrie, o ceremonie similară va fi organizată la Giurgiu, la „Mausoleul Eroilor” în prezenţa ambasadoarei Laurence Auer şi a unui detaşament de militari francezi. Comemorarea va aduce un omagiu soldaţilor francezi căzuţi la datorie în România şi va evoca actele de curaj ale camarazilor de arme români. Sfârșitul Primului Război Mondial Armistiţiul care a pus capăt Primului Război Mondial va fi comemorat şi la Bucureşti, pe 12 noiembrie, la Cimitirul „Bellu” şi Cimitirul Militar „Pro Patria”. Ambasadoarea Franţei, Laurence Auer, ambasadorul Germaniei, Peer Gebauer, şi ambasadorul Bulgariei, Radko Todorov Vlaykov, vor participa la o ceremonie comună a celor trei ţări. care va aduce omagiu militarilor francezi, germani şi bulgari căzuţi la datorie, dar şi tuturor civililor, victime ale violenţei Marelui Război. La Iaşi, ceremonia de comemorare a Armistiţiului de la 1918, care va marca şi centenarul acordării distincţiei „Croix de guerre” acestui oraş, va avea loc pe 14 noiembrie, la careul militar francez din Cimitirul „Eternitatea”, cu participarea Ambasadoarei Franţei în România, Laurence Auer, şi a unui detaşament de militari francezi. Pe 17 noiembrie, la Constanţa, Armistiţiul din Primul Mare Război Mondial va fi comemorat în cadrul unei ceremonii speciale care va avea loc la „Careul Militar Francez” din Cimitirul „Central”. La eveniment vor participa reprezentanţi ai Ambasadei Franţei şi un detaşament de militari francezi. Galațiul, decorat cu „Croix de Guerre” Orașul Galați a fost decorat cu distincția „Croix de Guerre” a Franței, dar și cu „Crucea de Război” a Italiei, pentru eroismul celor 3.000 de militari români, dar și pompieri, polițiști sau simpli gălățeni, care în ianuarie 1918 au apărat orașul care era atacat de 12.000 de militari ruși din Armata a 6-a Rusă care la cererea puterii bolșevice instaurate la Moscova după „Marea Revoluție din Octombrie” au părăsit frontul din Moldova și se retrăgeau în Rusia. Pe 21 octombrie 1922, sosea la Galați chiar șeful Misiunii Militare franceze la București, generalul Henry Berthelot, pentru a conferi municipalității distincția „Croix de la Guerre”. Un fluturaș împărțit în oraș îi îndemna pe gălățeni să participe la întâmpinarea oaspetelui francez: „Cetăţeni, Sâmbătă 21 Octombrie orele 9, Generalul Berthelot, distinsul reprezentant al Republicei Franceze soseşte în oraşul nostru pentru a-l decora cu Crucea de Război Franceză”. Gălăţenii erau rugaţi să împodobească oraşul în culorile franceze şi să iasă cu flori. La ceremonia de la Palatul Administrativ, în prezența oficialităților locale, generalul Berthelot a conferit „La Croix de la Guerre” adjunctului primarului, Teodor Thenea. Au urmat un Te Deum la Catedrala Episcopală, onoruri militare, și o defilare. Despre Armistiţiul de la 11 noiembrie 1918 Ziua de 11 noiembrie 1918, sfârşitul Primului Război Mondial, este sărbătorită în Franţa sub numele de „Armistice”. Primul armistițiu de la Compiègne, în franceză „Armistice de Rethondes”, a fost încheiat la 11 noiembrie 1918 între Imperiul German şi cele două puteri occidentale, Franţa şi Marea Britanie. În prezent, Armistiţiul este în continuare comemorat la 11 noiembrie, accentul fiind pus însă pe menținerea păcii, prietenia între popoare și cinstirea memoriei eroilor. Din 2006, ziua de 11 noiembrie este, de asemenea, consacrată, omagierii tuturor celor care s-au jertfit pentru Franța. puterea.ro
dcp100168 Posted November 2, 2023 Author Posted November 2, 2023 Ambasadorul Franţei vine la Galaţi Noul ambasador al Franţei în România, Nicolas Warnery, va fi prezent la Galaţi, vineri, 3 noiembrie 2023, la manifestarea care va celebra 105 ani de la armistiţiul din 11 noiembrie 1918, care a pus capăt Primului Război Mondial. Nicolas Warnery a preluat funcția de ambasador al Republicii Franceze în România pe 8 septembrie 2023. Evenimentul de la Galaţi, care va avea loc la Careul Militar Francez din Cimitirul "Eternitatea", de la ora 11,00, este organizat de Fundaţia "Ikon" (preşedinte, Mărioara Popa), în parteneriat cu Ambasada Republicii Franceze în România şi cu şcoli şi instituţii publice locale. La manifestarea care-i va omagia pe cei 61 de francezi căzuţi la Galaţi în timpul primei conflagraţii mondiale, va lua parte şi ataşatul militar francez pentru România, Republica Moldova şi Bulgaria, colonel Pierre Pacqueteau. Cu aceeaşi ocazie, vor fi aniversaţi şi cei 101 ani trecuţi de la decorarea oraşului Galaţi cu Crucea de Război ("Croix de Guerre") a Franţei, de către generalul Henri Berthelot. viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 3, 2023 Author Posted November 3, 2023 Generalul Herve Berthelemy, la ”Eternitatea”, la monumentul soldaților francezi Un eveniment de o încărcătură emoțională deosebită a avut loc vineri, în Cimitirul „Eternitatea” din oraș. Manifestarea, dedicată împlinirii a 105 ani de la armistițiul din 11 noiembrie 1918, s-a desfășurat la monumentul eroilor francezi și a debutat cu o slujbă de comemorare oficiată de un preot al Bisericii Catolice din Galați. Prezența colonelului Herve Berthelemy, reprezentantul Ambasadei Franceze din România, a fost posibilă cu sprijinul Asociației IKON, al cărei președinte este Mărioara Popa. Imnul Franței „La Marseillaise” a răsunat cu putere și a umplut de emoție inimile celor prezenți la ceremonie. Pentru că a fost vorba despre o ceremonie comună, româno-franceză, s-a intonat și Imnul României. Rând pe rând, la microfon, au luat cuvântul reprezentanți ai autorităților locale. Au vorbit despre însemnătatea împlinirii a 105 ani de la armistiţiul din 11 noiembrie 1918, care a pus capăt Primului Război Mondial, vicepreședintele Consiliului Județean, Mitică Sandu, apoi viceprimarul Galațiului, Sorin Enache, și subprefectul Veronica Macri, urmați de reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați și ai Ministerului Apărării Naționale. Evenimentul istoric a fost marcat și de prezența, la monumentul eroilor francezi, a unor tineri gălățeni, elevi ai unor unități de învățământ din oraș, care au ținut discursuri în limba franceză despre pace. Impresionantă a fost intervenția unei eleve de la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”, care a cântat „Ave Maria”. ”Am fost atrasă de tot ce se întâmplă aici. Eram aici la mormântul părinților mei. Am auzit cântând Imnul Franței și am venit să văd ce se întâmplă. Sunt impresionată de evenimentul de astăzi. Mă bucur că reprezentanții poporului francez au ajuns și la Galați și mai ales, mă bucur că cei tineri dau atenției istoriei neamului și participă la astfel de evenimente, mai ales că sunt în vacanță și greu îi desprinzi de la treburile lor. Abia aștept să văd defilarea trupelor militare”, ne-a spus o doamnă care și-a făcut loc cu greu printre morminte ca să ajungă la locul unde se desfășura ceremonia militară, atrasă fiind de solemnitatea momentului. Colonelul francez Herve Berthelemy, reprezentantul Ministerului Apărării de la Ambasada Franței din București, a declarat, în exclusivitate pentru „Viața liberă”, că se simte atașat de poporul român și că este impresionat de Galați, oraș în care se află pentru prima dată. Acesta a mai spus că a fost profund impresionat de tinerii care, în timpul ceremoniei, au vorbit despre importanța acestei zile în limba franceză și i-au omagiat, alături de adulți, pe soldații francezi care au luptat aici la Galați, alături de soldații români. Festivitatea dedicată omagierii armistiţiului din 11 noiembrie 1918, care a pus capăt Primului Război Mondial, s-a încheiat cu depunerea de coroane la monumentul ridicat în cinstea soldaților francezi, iar reprezentanții structurilor MAPN au încheiat evenimentul în pas de defilare. viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 11, 2024 Author Posted November 11, 2024 Ziua Armistiţiului, celebrată la Cimitirul "Eternitatea" Marţi, 12 noiembrie, de la ora 11,00, la Careul Militar Francez din Cimitirul "Eternitatea" va avea loc o ceremonie prin care se va celebra Ziua Armistiţiului, momentul care, pe 11 noiembrie 1918, a pus capăt Primului Război Mondial. Manifestarea intitulată "Memorie, solidaritate, pace", este organizată de Fundatia "Ikon", în colaborare cu Garnizoana Galaţi şi Ambasada Franţei în România. Invitaţi de onoare la eveniment vor fi Philippe Wieber, prim-consilier al cancelariei Ambasadei Franţei, locotenent-colonel Pawel Wawrzyniak, ataşat adjunct pentru Apărare al Ambasadei, şi sublocotenent Aristide Lepoutre, de la celebra Academie militară Saint-Cyr. Se vor celebra 106 ani de la Armistiţiul din 11 noiembrie 1918 şi, totodată, 102 ani de când, prin generalul Henri Berthelot, oraşul Galaţi a primit din partea Franţei medalia "Crucea Comemorativă a răsboiului 1916-1918". În Primul Război Mondial s-au jertfit la Galaţi 61 de militari francezi, care sunt înmormântaţi în Cimitirul "Eternitatea". După intonarea imnurilor Franţei şi României, vor susţine alocuţiuni reprezentanţii Fundaţiei "Ikon", Ambasadei Franţei, Primăriei municipiului Galaţi, Consiliului Judeţean Galaţi, Instituţiei Prefectului Galaţi şi Bisericii Catolice. Organizaţiile şi instituţiile prezente la eveniment vor depune coroane comemorative şi vor păstra un moment de reculegere pentru eroii francezi căzuţi la Galaţi. Ceremonia se va încheia, în jurul orei 12.00, cu defilarea Gărzii de onoare. Fundaţia "Ikon" (preşedinte-fondator, Marioara Popa) organizează anul acesta cea de-a 24-a astfel de ceremonie la Galaţi. viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 12, 2024 Author Posted November 12, 2024 O lecție de istorie și de viață predată la Cimitirul „Eternitatea” Un eveniment de o importanță istorică deosebită a fost celebrat marți, 12 noiembrie, la Cimitirul ”Eternitatea” din Galați. La inițiativa Fundației Ikon, reprezentanții Ambasadei Franței au sosit la monumentele eroilor decedați pentru a comemora așa cum se cuvine memoria eroilor căzuți la datorie în Primul Război Mondial pe fronturile de luptă de la Galați. Alături de oficialități, elevi, gură-cască și reprezentanți ai Ambasadei Franceze, fanfara a intonat „Deșteaptă-te române” și a dat startul ceremoniei. La monumentele eroilor francezi care își dorm somnul de veci la cimitirul din Galați, au sosit rând pe rând cei prezenți la eveniment. Astfel, ceremonialul a fost deschis de cuvântul rostit de președintele IKON Galați, Mărioara Popa, președintele fondator al fundației și organizatoarea evenimentului de acest gen, ajuns la ediția cu numărul 24. „Împreună cu reprezentanți ai Ambasadei Franței în România, aducem un omagiu, ca reper de curaj și sacrificiu, tuturor eroilor păstrați în cartea de Aur a istoriei. Pentru cei 61 de militari francezi, care au venit pe pământ românesc, dar din război nu s-au mai întors acasă, cu respect și prețuire, participă la acest eveniment solemn și Asociația Veteranilor de Război, «Cultul eroilor», dar și cadre militare în rezervă și în retragere. Oriunde ne-am afla, să fim făuritori de pace. Pace României! Pace Franței! Pace lumii întregi!”, a spus, în deschiderea manifestărilor, Mărioara Popa. Rând pe rând, la microfon, și-au exprimat omagiul reprezentanții Ambasadei Franței, viceprimarul Silvia Elena Atanasiu, subprefectul Iulian Iosiv, reprezentantul Bisericii Catolice din Galați, precum și elevi de la diferite instituții din oraș, care au rostit alocuțiuni omagiale în limba franceză. Deși era destul de frig, copii de toate vârstele, însoțiți de părinți și bunici, au privit emoționați depunerea coroanelor de flori și parada militară. „M-a adus bunicul de la școală direct aici. Nu îmi pare rău că am ajuns, deși este destul de frig și mi-au înghețat mâinile, dar mă emoționează ceea ce văd. Sunt sigur că voi învăța la școală mai multe despre Primul Război Mondial”, ne-a zis Matei, un copil de clasa I, care avea lacrimi în ochi în timpul ceremoniei militare. Evenimentul, ajuns la ediția cu numărul 24, s-a încheiat în jurul orei 12.00, cu defilarea gărzii de onoare, iar momentul cel mai impresionant al ceremoniei a fost cel în care reprezentanții tuturor instituțiilor prezente au depus coroane de flori în cinstea eroilor francezi căzuți la Galați. viata-libera.ro Ziua Armistițiului. La „Careul Francez” din Galați, comemorare a militarilor francezi care și-au dat viața apărând orașul Orașul Galați are legături speciale cu Franța, pentru că în Primul Război Mondial militarii francezi au luptat alături de gălățeni pentru apărarea orașului, iar, în condițiile în care Bucureștiul era ocupat, la Galați a existat și o Misiune medicală franceză care a îngrijit peste 50.000 de răniți, după război Orașul Galați fiind decorat de Franța cu „La Croix de la Guerre 1916 – 1918”. Cu prilejul Zilei Armistițiului, prin care e aniversată data de 11 noiembrie 1918, când a fost încheiat între Imperiul German și puterile Antantei armistițiul care a pus capăt Primului Război Mondial, la „Careul Francez” de la Cimitirul Eternitatea din Galați au fost comemorați cei 62 de militari francezi care și-au pierdut viețile în luptele date alături de gălățeni pentru apărarea orașului. Prin comemorarea organizată de Ambasada Franței la București, Garnizoana Galați și Fundația „Ikon” din Galați, s-au celebrat cei 106 ani de la Armistițiul din 11 noiembrie 1918, dar și aniversarea a 102 ani de când generalul Henri Berthelot, șeful Misiunii Militare franceze la București, a conferit Orașului Galați distincția „La Croix de la Guerre 1916 – 1918”. La comemorarea de la „Careul Francez” au fost prezenți Philippe Wieber, prim-consilier al Cancelariei Ambasadei Franței, locotenent-colonel Pawel Wawrzyniak, atașat adjunct pentru Apărare al Ambasadei și sublocotenentul Aristide Lepoutre, de la Academia Militară Saint-Cyr, precum și reprezentanți ai Garnizoanei Galați și ai Batalionului 284 Tancuri, și ai Batalionului 300 Infanterie din Galați, reprezentanți ai Bisericii Romano-Catolice din Galați și ai organizațiilor veteranilor și militarilor rezerviști, oficialități locale și gălățeni. După intonarea imnurilor Franței și României, au fost rostite alocuțiuni și au fost depuse coroane din partea Ambasadei Franței, a instituțiilor administrative și a Fundației „Ikon”, a cărei președintă, profesoara Mărioara Popa, organizează de 24 de ani comemorările de la „Careul Francez” cu prilejul „Zilei Armistițiului”. „Careul Militar Francez” de la Galați Parcela militară franceză, care se află lângă Mausoleul Eroilor din Cimitirul Eternitatea, a fost amenajată în 1920 și grupează mormintele a 62 de militari francezi, 53 de cruci latine și 9 stele musulmane, la mormintele unor militari de origine algeriană. În timpul Primului Război Mondial, la Galați a funcționat o Misiune medicală franceză care, în condițiile în care Bucureștiul era ocupat, a îngrijit peste 50.000 de răniți. Mulți dintre militarii francezi au murit și în anii de după încheierea războiului, în 1919 și 1920, când trupele franceze au rămas în zonă pentru a sprijini armata română în apărarea Basarabiei și pentru a împiedica Rusia să își atribuie de facto teritoriul Basarabiei în condițiile în care în primăvara anului 1918 populația Basarabiei votase pentru unirea cu România. În Primul Război Mondial, în peste 100 de localităţi din România au căzut la datorie 601 militari şi civili francezi, aproximativ jumătate dintre aceștia fiind din colonii. Astfel, 120 de francezi au fost înhumaţi la Cimitirul Bellu Militar, 223 la Slobozia, 62 În Careul Militar Francez de la Galaţi, 54 la Alexandria, 52 la Constanţa, 38 la Chişinău, 26 la Iaşi, 27 la Timişoara şi 9 în cimitirul turcesc din Ghencea. În 1922, Franța a decorat Orașul Galați cu distincția „La Croix de la Guerre” Pe 21 octombrie 1922, sosea la Galați chiar șeful Misiunii Militare franceze la București, generalul Henry Berthelot, pentru a conferi municipalității distincția „La Croix de la Guerre”. Un fluturaș împărțit în oraș îi îndemna pe gălățeni să participe la întâmpinarea oaspetelui francez: „Cetăţeni, Sâmbătă 21 Octombrie orele 9, Generalul Berthelot, distinsul reprezentant al Republicei Franceze soseşte în oraşul nostru pentru a-l decora cu Crucea de Război Franceză”. Gălăţenii erau îndemnați să împodobească oraşul în culorile franceze şi să îl întâmpine cu flori pe generalul Henry Berthelot. La ceremonia de la Palatul Administrativ, în prezența oficialităților locale, generalul Berthelot a conferit „La Croix de la Guerre” adjunctului primarului, Teodor Thenea. Au urmat un Te Deum la Catedrala Episcopală, onoruri militare și o defilare. puterea.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now