dcp100168 Posted November 19, 2008 Posted November 19, 2008 Bătuţi crunt într-un bar* Doi bărbaţi de 24 ani, respectiv 42 ani, au fost bătuţi crunt într-un bar din Micro 20, de către un grup de tineri, care, potrivit victimelor, erau beţi şi puşi pe scandal. Cele două victime se află internate în secţiile Neurochirurgie şi Ortopedie. Poliţiştii cercetează cazul.A fost bătut zdravăn de către un grup de tineri pus pe scandal. Printr-o astfel de întâmplare a trecut un tănâr de 24 ani, din Galaţi, care a încasat o corecţie, într-un bar din cartierul Micro 20. Din spusele victimei, toată întâmplarea s-a petrecut aseară, pe când era cu nişte prieteni, într-un bar din zona blocului A6, din cartierul mai sus amintit. Laurenţiu Fotachi, a povestit că marţi seară era cu nişte amici într-un bar, când a fost abordat de un grup de tineri, care erau beţi. Aceştia au tăbărât pe victimă, lovindu-l cu pumnii şi picioarele. “Aseară (n.r - marţi seară) eram cu nişte prieteni într-un bar de lângă A6, în Micro 20. Stăteam la masă cu amicii mei, când am fost abordat de nişte băieţi. Erau foarte băuţi. Nu i-am băgat în seamă. Probabil că asta i-a deranjat pe ei, şi au început să mă lovească cu pumnii şi picioarele“, a spus Laurenţiu Fotachi. În prezent, victima se află internată în secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean “Sfântul Apostol Andrei“. “În secţia de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă “Sfântul Apostol Andrei“ a fost internat un tânăr de 24 ani, victimă a unei agresiuni, săvărşite într-un bar. Pacientul a suferit un traumatism cranio-cerebral acut închis, cu echimoze pariorbitale. Va rămâne internat pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate“, a declarat doctorul Dumitru Işfan, directorul medical al Judeţeanului Galaţi.Din aceeaşi agresiune de la barul din Micro 20 a ieşi “şifonat“ şi un bărbat de 42 ani, de asemenea, din Galaţi. Victima, Florin Anton, a povestit că în momentul respectiv se afla în acelaşi bar cu agresorii, devenind la rândul său victimă, deoarece a sărit să îi despartă pe agresorii de tânărul de 24 ani. “Eram în bar când am observat conflictul dintre acei tineri. Am văzut că unul dintre ei este bătut cu pumnii şi picioarele. Am zis să mă duc să-i despart, dar din păcate m-au bătut şi pe mine“, a explicat victima. În urma agresiunii, bărbatul în vârstă de 42 ani s-a ales cu o fractură la rotula stângă. În prezent, se află internat în secţia de Ortopedie a unităţii sanitare gălăţene.“În secţia de Ortopedie a spitalului nostru se află internat un bărbat de 42 ani, victimă a aceleeaşi agresiuni, în care a fost implicat şi tânărul de la Neurochirurgie. Bărbatul a suferit o fractură de rotulă la piciorul stâng“, a spus doctorul Dumitru Işfan.În urma plângerilor depuse la poliţie de către cei doi, s-a stabilit deja un cerc de suspecţi. “Cele două victime au depus plângeri la secţia trei de poliţie. În baza acestor plângeri s-a stabilit un cerc de suspecţi, iar poliţiştii de la secţia trei continuă cercetările pentru identificarea autorilor“, a declarat inspectorul principal Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.http://www.impartial.ro/index.php?func= ... articol=11
Recommended Posts