Tecuceanul Gheorghe Petraşcu - geniu al picturii româneşti

[dcp100168]

Gheorghe Petraşcu (1872‑1948)

Născut la Tecuci la 19 noiembrie 1872 stil vechi (1 decembrie stil nou), pictorul Gheorghe Petraşcu este unul dintre geniile picturii româneşti, urmaş demn al prestigioşilor săi înaintaşi ori contemporani Theodor Aman, Ioan Andreescu, Nicolae Grigorescu ori Ştefan Luchian, fiind primul pictor care a devenit membru al Academiei Române în anul 1936. În semn de omagiu, cultivând amintirea pictorului, în Tecuciul natal se organizează adunări festive omagiale, o stradă îi poartă numele, la casa unde s‑a născut se află o placă comemorativă, iar bustul din bronz din centrul oraşului, operă a sculptorului Dumitru Pasima, străjuieşte în faţa Galeriilor "Gheorghe Petraşcu".

Gheorghe Petraşcu a urmat cursurile primare şi gimnaziale la Tecuci, pe care le‑a absolvit în anul 1889, la Gimnaziul "Dimitrie A.Sturdza", liceul terminându‑l la Brăila, studiind apoi la Şcoala de Belle Arte Bucureşti şi la Academia Julian din Paris, unde obţine o bursă prin intermediul lui N. Grigorescu. Prin studiile strălucite efectuate în străinătate şi prin participarea la expoziţii internaţionale alături de cei mai renumiţi pictori ai lumii, el "a reuşit să smulgă aplauze de la un public care în mare parte atunci afla de existenţa artistică a neamului care l‑a zămislit" şi care "a risipit şi ultimele ezitări asupra puterii de creaţie artistice a poporului român" (C. Rădulescu‑Motru, la discursul de primire în academie a artistului). La primirea în academie, cu modestie şi adânc respect, Petraşcu aduce un merituos omagiu înaintaşilor şi dăruieşte un tablou ce reprezintă "Interior de atelier", "pildă şi imbold viitorilor academicieni pictori" căci "amintirea popoarelor trăieşte mai ales prin arta lor".

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=28264

[dcp100168]

Omagierea pictorului Gheorghe Petraşcu, sărbătorită cu fast la Tecuci

Pictorul Gheorghe Petraşcu, nume rezonant în plastica românească, s-a născut în Tecuci la data de 19 noiembrie 1872, iar cetăţenii municipiului nu au omis să-şi amintească de el în fiecare an, din 1949 de când artistul s-a stins. Miercuri, la orele amiezii, Galeriile de Artă " Ghe. Petraşcu " au fost gazda expoziţiei intitulate "Linia în context", fiind practic o expoziţie de grafică şi caricatură, având ca autori pe Nicolae Einhorn şi Vladimir Crivoi. După acest vernisaj, unde au participat cadre didactice, consilieri locali, reprezentanţi ai diferitelor instituţii şi numeroşi elevi, s-a trecut la depunerea de coroane la bustul pictorului Gheorghe Petraşcu, ce tronează în centrul urbei. Toţi cei prezenţi în număr mare, au fost invitaţi a participa la derularea altei expoziţii, în una din clădirile Bibliotecii municipale "St. Petică ", aceasta fiind realizată de către elevii Colegiului Naţional " Calistat Hogaş", Liceului "Spiru Haret" şi Colegiului Naţional de Agricultură şi Economie. Cu viziuni care de care mai tentante, acest vernisaj denumit ”Suntem urmaşii lui Gheorghe Petraşcu”, ne-au făcut să înţelegem că Tecuciul are în continuare urmaşi atunci când e vorba de artă. Pentru cei mai buni dintre elevi participanţi cu lucrări s-au făcut recompense, acestea constând în diplome şi premii, fiind oferite din partea Muzeului Mixt, Bibliotecii municipale şi Casei de Cultură. Iar pentru ca omagierea să fie totală, atât participanţii, cât şi iniţiatorii au putut viziona materialul video ce a prezentat viaţa şi opera lui Gheorghe Petraşcu. "Născut şi crescut în Tecuci, până la vârsta liceului ce-l face în Brăila, Gheorghe Petraşcu iniţial se înscrie la Facultatea de Ştiinţe Naturale în Bucureşti, pentru ca apoi să renunţe dându-şi seama că înclinaţiile sale aspiră către Şcoala de Arte Frumoase, pe care o şi termină în capitală. Îl întâlneşte pe Nicolae Grigorescu la începutul carierei sale şi i se alătură. Au urmat ani de studiu şi pictură în Paris, Veneţia, Spania, Munchen, expunerile lui cuprinzând arta veche, rurală şi clasică şi naturi moarte. Este unul din creatorii cei mai înzestraţi de imaginaţie, din pictura sa realizând artă originală. Întors în oraşul natal, pictorul a fost mereu atras de noi descoperiri pe meleagurile comunei Nicoreşti, pe care le-a şi imortalizat într-un număr considerabil. Talentul său exprimă o forţă telurică, un temperament echilibrat care reprezintă capacitatea de a reţine şi a evoca realitatea lumii aşa cum este”, a precizat Lucia Gologan, muzeograf şi custode al Galeriilor de Artă. Menţionăm că în anul 1936 Gheorghe Petraşcu a fost primit în Academia Română şi era în viaţă, ceea ce nu s-a întâmplat înainte cu Grigorescu şi Luchian, care au fost onoraţi post-mortem.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=9

[dcp100168]

Valori ale culturii naţionale: Gheorghe Petraşcu: 130 ani de la naştere

Gheorghe Petraşcu (născut ca Gheorghe Petrovici, 1872 - 1949) a fost un pictor şi academician român, fondator al unui curent artistic, caracterizat printr-un colorit grav, concentrat şi prin forţa de evocare a obiectelor şi priveliştelor, prinse în mediul lor imediat.

S-a născut în oraşul Tecuci din Moldova, într-o familie cu tradiţii culturale. Părinţii săi erau micii proprietari din ţinutul Fălciu, Costache Petrovici-Rusciucliu şi soţia acestuia Elena, născută Biţa. Frate cu diplomatul, scriitorul şi criticul literar şi de artă Nicolae Petraşcu. Gheorghe Petraşcu arată de tânăr înclinaţii artistice, făcând primele studii la Academia de Belle-Arte din Bucureşti. La recomandarea lui Nicolae Grigorescu, primeşte o bursă pentru a se perfecţiona în străinătate. După un scurt timp petrecut la München, pleacă la Paris, unde se înscrie la Academia Julian şi lucrează în atelierul lui Bouguereau (1899-1902).

De la prima sa expoziţie personală la Ateneul Român (1900), este remarcat de scriitorii Barbu Delavrancea şi Alexandru Vlahuţă, care îi cumpără câte o lucrare.

Cu o pasiune nestăvilită, pictează peisaje, atât în ţară (Sinaia, Târgu Ocna, Câmpulung-Muscel), cât şi în Franţa (Vitré, Saint-Malo), Spania (Podul San Martin din Toledo) şi mai ales în Italia (Veneţia, Chioggia, Napoli). În peisajele sale, lumina nu şterge contururile ca la impresionişti, dimpotrivă, arhitecturile rectilinii se impun printr-o impresie de soliditate. Din acest punct de vedere, peisajele veneţiene demonstrează cel mai bine anticonformismul lui Petraşcu. Artistul rezistă interpretărilor tradiţionale, în care peisajul oraşului pe lagună nu era decât un pretext pentru a analiza interferenţa vibraţiilor luminoase, în eternă schimbare pe apă, pe zidurile colorate şi în aerul pur.

Gheorghe Petraşcu a avut numeroase expoziţii personale, între 1903 şi 1923 la Ateneul Român, apoi la "Căminul Artei" (1926-1930), culminând cu cele două retrospective de la "Sala Dalles" din anii 1936 şi 1940. A participat la Bienala din Veneţia (1924, 1938 şi 1940); primeşte "Marele Premiu" al "Expoziţiei Internaţionale" din Barcelona (1929) şi al celei din Paris (1937).

În 1972, la aniversarea a 100 de ani de la naşterea artistului, Galeria Naţională din Bucureşti a organizat o expoziţie retrospectivă cu o selecţie a operelor sale din principalele muzee şi colecţii din România, relevând autenticitatea stilistică a unui pictor român de certă valoare europeană.

http://www.amosnews.ro/index.php?name=N ... me=Printer

[dcp100168]

Tablourile lui Petraşcu, vedetele licitaţiilor

Prima sesiune de licitaţii din acest an a Casei Alis întâmpină torentul majorării preţurilor din România cu oferte adecvate contextului. Ba chiar pare să sfideze criza financiară în continuă ascensiune. Vedeta secţiunii "artă clasică" este un tablou semnat de Gheorghe Petraşcu (1872-1949) reprezentând o casă. Lucrarea, realizată în ulei pe pânză, având dimensiunile 33x40 cm, este evaluată la preţul de 110.000 lei. Nici prea mare, nici prea mic, dar, ţinând cont de raritatea pânzelor purtând marca Petraşcu şi de faptul că investitorilor de pe piaţa bunurilor culturale nu prea le scapă un astfel de prilej, nu este exclus ca tabloul să fie tranzacţionat la un preţ dublu. Precedente există. Tot la Casa Alis, în septembrie 2008, uleiul pe pânză "Toledo: Podul Alcantara", semnat de Petraşcu, a fost adjudecat la 61.972 euro.

Gheorghe Petraşcu s-a născut în oraşul Tecuci, într-o familie cu tradiţii culturale. Înclinaţiile artistice ale tânărului Petraşcu l-au condus spre Academia de Belle-Arte din Bucureşti. La recomandarea lui Nicolae Grigorescu va primi o bursă în străinătate. Pentru început, studiază la München, apoi pleacă la Paris, unde se înscrie la Academia Julian şi lucrează în atelierul lui William Bouguereau. La prima expoziţie personală în ţară - Ateneul Român, 1900 - va fi remarcat de Barbu Delavrancea şi Alexandru Vlahuţă, care îi cumpără câte o lucrare. Ce vremuri! Şi ce evoluţie artistică! Dezlănţuirea tonurilor dure, tumultul culorilor realizat prin juxtapunerea roşului stins, cu tonalităţi de albastru, cenuşiu şi brun, conferind compoziţiilor din peisaje, portrete, naturi statice o structură sculpturală, iată câteva din caracteristicile artei sale, care a învins timpul.

http://www.curierulnational.ro/print/129270

[dcp100168]

Atelierul maestrului Petraşcu

Gheorghe Petraşcu (Petrovici), Iorgu cum i se spunea de către intimi, s-a născut în Tecuci, în 1872. Părinţii săi, Constantin Petrovici şi Elena, erau proprietarii unei podgorii la Nicoreşti, ţinutul Fălciu. Fratele mai mare, Nicolae, a fost diplomat, scriitor, critic literar şi de artă, cel de-al doilea frate, Vasile, doctor, iar Gheorghe a devenit unul dintre cei mai mari, dacă nu chiar cel mai autentic pictor al epocii sale.

"Petraşcu e un om cumsecade. Are casă proprie, nevastă, copii, nu fumează, nu bea, nu se îndoapă cu stupefiante, e econom, la 9 seara este în pat şi la 7 dimineaţa la lucru. Nu-şi rade mustaţa, nici nu poartă plete, e îmbrăcat corect, iar ca lectură preferă Brătescu-Voineşti. În înfăţişarea lui exterioară, Petraşcu nu are nimic de artist, şi mai puţin încă de nebun", scria Tonitza în 1928.

Chipul maestrului Petraşcu ne este cunoscut datorită numeroaselor autoportrete. Avea o figură blândă şi vorbea molcom, cu nuanţe moldoveneşti. "Ca om, era demn şi rezervat, sobru şi economicos, nu ezita însă să deschidă mai larg punga când era vorba de un covor persan, de cărţi de artă. Se îmbrăca îngrijit şi alegea lingerie şi cravate fine, călătoarea des în străinătate să nu scape vreo manifestare artistică mai importantă. El şi-a educat copiii cu o grijă de toată lauda, trimiţându-i să-şi completeze studiile şi să se perfecţioneze la Paris. Petraşcu şi-a clădit o casă, cu atelier pe gustul lui", scria în memorii K.H. Zambaccian.

CASELE PETRAŞCU

În 1913, după căsătoria cu Lucreţia C. Marinescu, cu care a avut doi copii - Mariana, graficiană, şi arhitectul Gheorghe (Pichi) Petraşcu, familia se mută în casa din Str. Căderea Bastiliei (fostă Cometa) numărul 1, colţ cu Piaţa Romană. Clădirea construită de arhitectul Spiridon Cegăneanu are trei niveluri, atelierul fiind la ultimul etaj. "Câteva trepte en colimaÎon legau atelierul de etajul al doilea. Din stânga, printr-o fereastră mare, despărţită cu bare de fier, venea lumina, iar pe peretele opus scării, din reproducerile de artă îl urmăreau familiar fiinţe ca Venus de Tiţian, profilul Furiei Addormentata, Amorul Sacru şi Amorul Profan." Petraşcu împreună cu familia sa au locuit aici până la jumătatea anului 1920, când s-au mutat în apropriere de Bdul. Aviatorilor, în cartierul vilelor elegante, pe fosta stradă Av. Căpitan Demetriade numărul 3, într-o reşedinţă mult mai încăpătoare, construită într-o zonă plină de farmec şi vegetaţie, în care se răsfaţă şi astăzi această parte a Capitalei. Stilul este un compromis între "sobrietatea stilului modernist şi ornamentaţia încărcată a arhitecturii vechi".

În 1920 a vizitat prima oară Târgovişte, un an mai târziu construindu-şi o reşedinţă de vacanţă pentru a picta. Locuinţa este simplă, două încăperi la parter, cea mare fiind atelierul, şi două camere la etaj; căutând astfel să compenseze distrugerea în 1917 a casei copilăriei de la Nicoreşti.

ATELIERUL DIN STR. ZAMBACCIAN

În aceste imagini de epocă rare ale lui Petraşcu în atelierul său, publicate în revista Ilustraţiunea Română, din decembrie 1937, acesta a fost fotografiat aşezat la şevaletul lui în halatul de lucru, dând ultimele tuşe unui tablou aproape terminat. Pensulele se odihnesc în vase vechi de fier, în oale cu motive arhaice româneşti "bune de pictat", iar pe mese sunt cărţi de poezie şi albume de pictură. Atelierul "pe gustul" maestrului era un salon înalt şi răcoros, fără să fie prea mare, părea vast, fiind luminat de o fereastră largă. Era un loc în care "de obicei domneşte liniştea, dar atunci când artistul lucrează este o linişte deplină, se aude numai bâzâitul albinelor sau câte un zgomot de afară".

Încăperea mirosea a vopsele proaspete, a tablouri ude, ce stăteau înşirate unele cu faţa întoarsă la perete. Despre pânzele de-abia isprăvite şi încă neuscate maestrul spunea "acuma trebuie un timp să se aşeze". Acest atelier, cât şi cel de la Târgovişte se regăsesc în multe din operele maestrului, şi nu cel din Str. Căderea Bastiliei. Scoarţele negre basarabene sunt omniprezente şi împreună cu cele câteva perne vesele acopereau de obicei divanul simplu, adesea sunt pictate fotoliile din salon, iar pereţii toţi sunt acoperiţi de tablouri, cărora lumina din atelier le dă o viaţă nouă. Până în 1942 Petraşcu a participat la expoziţii, ulterior, datorită bolii contactate în 1940, a renunţat să picteze. Atelierul devenise de mult o amintire, pe 1 mai 1949, când a încetat din viaţă.

CULORILE LUI PETRAŞCU

"Toate culorile se ţin, se leagă", constata Şirato, afirmând că "o lucrare de Petraşcu, privită chiar de-a-ndoaselea, îşi menţine în întregime virtuţile, aşa după cum, când eşti întins pe iarbă, peisajul răsturnat îşi păstrează întreaga încântare". "Lucrez în culori mai mult închise pentru că aşa au lucrat toţi pictorii mari. Eu nu fac teorii. Eu pictez după cum simt. Nu am o culoare preferată, toate îmi plac. Arta nu este de a utiliza sute de culori, ci de a lega cinci, şase culori în cea mai desăvârşită armonie", spune într-un interviu maestrul. Acesta folosea 12 culori: alb, ocre-jaune, jaune citron, terre de Sienne, crom, vermillon, rouge indien, bleu de cobalt, bleu de Prusse, bleu mineral, outremer şi noire d'ivoire.

Fiica sa, graficiana, şi pictoriţa Mariana Petraşcu îi dezvăluiau secretele: "Folosea pentru grund culorile rămase, după ce le amestecase bine şi obţinuse o materie uşor colorată, într-un ton neutru spre gri, fie spre ocru". Pictorul era "economicos, însă nu ezita să cumpere culori fine, prefera culorile Blocks şi Foinet, comanda cadre poleite cu aur veritabil de la Casa Havard din Paris pentru tablourile cele mai reuşite. Spunea, după Ingres: le cadre est la récompense du tableau", scria Zambaccian.

ATELIERUL ÎN TABLOURI

Petraşcu dă o notă boierească interioarelor sale, în care predomină sobrietatea bunului gust, întrucât a înfăţişat mai interesant decât toţi ceilalţi liniştea odăilor mari în care covoare întunecate se armonizează şi în care aştepţi să se întâmple ceva. În interioarele din Bucureşti rar se întâlnesc personaje, pictorul a consemnat în special atmosfera şi cadrul în care îşi petrecea viaţa. De obicei sunt înfăţişaţi "doi pereţi ai atelierului, unul primeşte lumina de la fereastra generoasă din stânga, celălalt aşezat chiar în faţă este luminat din plin". Pereţii toţi sunt încărcaţi de tablouri. Acelaşi covor basarabean ajuns notoriu, acelaşi fotoliu, aceeaşi sobă, acelaşi divan, aceeaşi fereastră. "Interiorul său, cu totul remarcabil prin lumina egală şi pustie, are o neobişnuită putere de sugestie. La Petraşcu, un scaun gol lângă un zid poate să devină un lucru însufleţit, care aproape îţi strânge inima", scria Nicholm, critic de artă olandez.

http://www.jurnalul.ro/?section=articol&screen=print&id=547784