Jump to content

Recommended Posts

Posted

17 senatori vor cumula demnitatea de alesi cu functii publice sau profesii liberale

Comisia juridica a Senatului a analizat, in cadrul sedintei de marti, o serie de posibile incompatibilitati ale unor colegi senatori, stabilind ca unii alesi pot sa ocupe, in continuare si functii publice platite de la buget sau sa desfasoare anumite profesii. Senatorii juristi au reglementat situatia a 17 colegi, care au solicitat un aviz cu privire la posibilitatea cumulului acestei demnitati cu alte functii. Comisia a stabilit ca senatorul PNL Paul Ichim poate conduce o sectie a Spitalului Clinic de Urgenta Sf. Apostol Andrei din Galati.

Potrivit Statutului parlamentarilor, calitatea de deputat sau de senator este incompatibila cu exercitarea oricarei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de membru al Guvernului, precum si cu functiile de presedinte, vicepresedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la societati comerciale, inclusiv la banci ori la alte institutii de credit, la societati de asigurare si la cele financiare, precum si in institutii publice.

http://www.frontnews.ro/politic/legisla ... rale-21250

  • 3 weeks later...
Posted

Transparenţă târzie. Averea lui Marius Necula - în sfârşit, la vedere

Cât timp a fost consilier judeţean PD-L, Marius Necula a „fentat” legea, şi, timp de şase luni, nu şi-a declarat averea şi interesele. Dacă Agenţia Naţională de Integritate ar fi fost pe fază, ar fi putut să-l ia la întrebări de ce îşi ascunde averea.

Ca senator, Necula n-a mai avut încotro şi a trebuit să arate că respectă principiul transparenţei. Potrivit declaraţiei de avere, senatorul deţine două terenuri intravilane, unul la Galaţi, unul la Costineşti, patru case de locuit şi un apartament. Bijuteriile de damă şi bărbăteşti în valoare de 20.000 de euro, precum şi tablourile şi icoanele de 20.000 de euro spun multe despre gusturile alese ale familiei senatorului. La capitolul active financiare, Necula declară un cont curent în valoare de 10.000 de euro. Parlamentarul nu duce lipsă de datorii, pe câte 35 de ani, la două bănci. Valoarea totală a creditelor pe care Necula va trebui se le ramburseze este de 175.000 de euro. Interesant este că ambele datorii au fost contractate în 2005, an în care a ieşit pentru o vreme din viaţa politică şi din administraţie. La venituri, senatorul declară două autoturisme BMW, unul pe numele firmei Atlas SA, unul pe numele SC Data Consult SRL. Anul trecut, senatorul a obţinut venituri din două surse. 194.704 de lei pe an din funcţia de consilier marketing la Atlas şi 2.000 din cea de cadru universitar asociat al Universităţii „Dunărea de Jos”. Necula declară, la capitolul interese, că este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti şi al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România. Senatorul este preşedintele a nu mai puţin de patru ONG-uri: „Crucea Roşie Galaţi”, Fundaţia „Millenium”, “Mişcarea Independentă” şi „Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Cetăţenilor”.

http://www.viata-libera.ro/articol-Aver ... ere_2.html

Posted

:mrgreen: STIE CINEVA? ASTIA DE LA ATLAS NU MAI AU NEVOIE DE CONSILIERI DE MARKETING? CHIAR AM STUDIILE SI EXPERIENTA NECESARA :lol: PE CARE STIU SIGUR CA ACTUALUL PARLAMENTAR NU LE ARE :idea:

Posted

Gheorghe Saghian (PSD): sărac şi cinstit

Declaraţia de avere a senatorului PSD Gheorghe Saghian este, la fel ca şi mărturia privind interesele, destul de subţirică. Senatorul deţine un teren agricol în comuna Cosmeşti, de 0,30 hectare, două apartamente, unul în Tecuci şi unul în Galaţi, un autoturism Espero, fabricat în 1996. În anul 2008, Saghian a obţinut venituri din trei surse. În calitate de consultant agricol la SC Agrimat Marca, Saghian a câştigat 21.600 de lei. Ca administrator la SC Administraţia Pieţelor, Saghian a obţinut 3.640 de lei. Cele mai mari venituri – 55.618 lei – le-a obţinut de la cabinetul deputatului PE, unde este asistent consilier. Saghian are doar interese politice: este membru în Consiliul Naţional PSD, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean PSD Galaţi şi liderul filialei teritoriale Cosmeşti a PSD.

http://www.viata-libera.ro/articol-Gheo ... tit_2.html

  • 2 weeks later...
Posted

Senatorul Paul Ichim îşi scoate averea la vedere

Ca orice liberal care se respectă, medicul Paul Ichim, senator în Parlamentul României, pune mare preţ pe imobiliare. Cel puţin aşa reiese din declaraţia lui de avere. Senatorul deţine un teren extravilan în comuna Oancea, din judeţul Galaţi, şi un altul în judeţul Mureş, ambele dobândite în 2008. Senatorul mai declară trei apartamente, în Galaţi, în zone importante - pe strada Domnească şi pe Brăilei, şi două autoturisme Volkswagen, unul din 2005 şi unul din 2008. Până în anul 2022, chirurgul are de plătit la o bancă un credit în valoare de 170.000 de lei. Anul trecut, Ichim a câştigat, ca medic chirurg la Spitalul de Urgenţă nu mai puţin de 42.774 de lei. Indemnizaţia de consilier judeţean i-a mai adus un venit de 6000 de lei. La capitolul interese, medicul n-are prea multe de mărturisit. Nu are nicio funcţie de conducere în PNL. Este însă membru în Colegiul Medicilor.

http://www.viata-libera.ro/articol-Sena ... ere_2.html

  • 1 month later...
Posted

Bijuteriile senatorului Chirvăsuţă

Pentru a-şi completa declaraţia de avere, senatorul tecucean PSD Laurenţiu Chirvăsuţă a făcut inventarul casetelor cu bijuterii ale soţiei. Nu ştim cât de încântată a fost doamna de controlul soţului, cert este că senatorul a fost foarte atent să nu omită nimic din ceea ce ar fi putut fi declarat, în spiritul transparenţei care îl caracterizează.

La capitolul bunuri imobiliare, parlamentarul n-a avut prea multe de declarat: un teren intravilan de 500 mp la Slănic Moldova şi o casă de locuit de 600 mp la Tecuci. Titlurile de stat în valoare de 32.000 de lei au fost contabilizate repede.

În declaraţia de avere, senatorul a trecut cam tot ce a găsit prin casă, inclusiv inelele de căsătorie: două verighete, trei ceasuri de aur, două bărbăteşti, unul de damă şi două seturi – colier, brăţară, inel, în valoare totală de 6900 de euro.

Senatorul are de achitat până la finele acestui an datorii de 700.000 de lei.

Veniturile lui Chirvăsuţă se reduc la un „salar” (sic! Gramatica nu e tocmai punctul forte al parlamentarului) de 30.240 de lei de la Mistral, firmă tecuceană la care soţia sa este acţionar.

http://www.viata-libera.ro/articol-Biju ... uta_2.html

  • 3 months later...
  • 6 months later...
Posted

Cât ne costă deputaţii de Galaţi într-un an?

* Factura pentru 12 luni de deputăţie – peste 14 miliarde de lei vechi * Cel mai „scump” deputat – liberalul Victor Paul Dobre * Cel mai „ieftin”- social-democratul Dan Nica * Dobre plăteşte cea mai scumpă cazare în Bucureşti dintre toţi deputaţii Galaţiului, şi a patra, ca valoare, la nivelul Camerei Deputaţilor * Dar vine puternic din urmă democrat-liberalul Mihail Boldea * Doar trei deputaţi - Bogdan Ciucă, Victor Dobre şi Florin Pâslaru - au făcut deplasări în străinătate în 2009 *

Nu mai puţin de 1.425.566 de lei reprezintă „factura” pe 2009 pentru cei 11 deputaţi ai Galaţiului, nouă aleşi uninominal şi doi reprezentând etniile.

În cele peste 14 miliarde vechi intră:

• indemnizaţia netă;

• diurnele pentru deplasare în Bucureşti, pentru deplasare în teritoriu şi respectiv în străinătate;

• cazarea în Bucureşti, în teritoriu, şi, respectiv, în străinătate;

• transportul în ţară şi în străinătate;

• cheltuielile de telefonie mobilă de care parlamentarii au beneficiat în cele 12 luni ale anului trecut.

Am pus la socoteală doar sumele nete date publicităţii pe site-ul Camerei Deputaţilor la capitolul „Informaţii economice”. Haideţi să vedem ce sume au cheltuit aleşii noştri.

Primul şi ultimul

Sumele totale cheltuite de la buget pentru deputaţii Galaţiului variază între 124.000 de lei şi 132.000 de lei. Sunt şi excepţii. În topul celor mai „scumpi” figurează liberalul Victor Paul Dobre – peste 207.000 de lei, democrat-liberalul Mihail Boldea – aproximativ 188.000 de lei şi social-democratul Florin Pâslaru – peste 187.000 de lei. Cea mai mică factură e trecută pe numele lui Dan Nica – 11.449 de lei. Deputatul rromilor, Nicolae Păun, s-a limitat la aproape 64.000 de lei.

Cazarea în Bucureşti

Liberalul Victor Paul Dobre plăteşte cea mai scumpă cazare în Bucureşti dintre toţi aleşii Galaţiului – 97.597 de lei. Potrivit declaraţiei de avere a deputatului, fiul lui Dobre deţine un apartament în Bucureşti, dar tatăl plăteşte cazarea. Cea mai scumpă cazare plătită de un ales se ridică la 105.997 de lei şi este factura colegului lui Dobre, Cristian Adomniţei. Alături de alţi colegi cu chirie identică, Dobre ocupă locul al patrulea în topul celor mai costisitoare cazări în rândul deputaţilor. În urma lui Dobre vine puternic deputatul PD-L Mihail Boldea, pe care cazarea în Bucureşti l-a costat 96.393 de lei. Pe locul al treilea se află deputatul PSD Florin Pâslaru, cu 78.198 de lei, urmat de Carmen Axenie (PD-L) – 35.770 de lei. Deputatul PD-L Mircea Toader, social-democraţii Viorel Ştefan şi Lucreţia Roşca, Bogdan Ciucă (PC) şi Dragoş Zisopol de la Uniunea Elenă s-au descurcat însă cu doar 32.830 de lei de căciulă, bani de cazare! Cum or fi reuşit?! Mai trebuie spus că Dan Nica e singurul care nu a primit bani de cazare.

Cine-a fost în străinătate?

Pentru deplasarea în străinătate, deputatul PC Bogdan Ciucă a primit o diurnă de 837 de lei. Cazarea l-a costat 2.056 de lei, iar transportul până acolo 981 de lei. Victor Paul Dobre a fost şi el în străinătate unde a avut 3.283 de lei – diurnă, 4.940 de lei pentru transport şi cazare în valoare de 7.725 de lei. La acest capitlol Florin Pâslaru s-a dovedit cel mai cheltuitor: 2.745 de lei - diurna, 10.209 de lei - cazarea şi 8.654 de lei - transportul.

Pe scurt, alte cheltuieli

Indemnizaţiile nete ale deputaţilor gălăţeni sar de la 53.090 de lei la 58.014 de lei pe cap de ales. Excepţie face Dan Nica – 7.389 de lei.

Diurnele de deplasare în Bucureşti se plasează în jurul sumei de 17.000 de lei per deputat. Cheltuieli minime are doar Nica – 2.517 lei. Diurna de deplasare în teritoriu pe un an a unui deputat este de aproximativ 15.000 de lei. Din nou, Nica face excepţie cu o diurnă de 560 de lei.

Sumele decontate de aleşi pentru transport în ţară sunt modice, de la 1076 – cât a cheltuit Dobre, la 7.587 de lei, cât a plătit Ciucă. Nica sparge din nou piaţa, cu un decont de 255 de lei.

Majoritatea deputaţilor a vorbit într-un an la telefonul mobil de 700 de lei. Cel mai econom a fost – surpriză! – Boldea, cu o factură de 193 de lei. Mai vorbăreţ s-a dovedit Dobre – 2.948 de lei, urmat de Toader – 2.404 lei şi Viorel Ştefan – 2.104 lei.

http://www.viata-libera.ro/articol-Cat_ne_costa_deputatii_intr-un_an__2.html

Posted

Cea mai scumpă chirie, la Galaţi

La Camera Deputaţilor, cea mai mare chirie este decontată pentru un birou parlamentar aflat la Galaţi. „Primarul PSD mi-a spus că nu are de unde să-mi aloce un spaţiu pentru cabinet, aşa că am fost nevoit să închiriez unul de 100 mp, pentru care plătesc lunar 2.000 de lei. Pentru deputatul PSD, însă, s-a găsit spaţiu, şi lui îi rămân mai mulţi bani ca să-şi plătească angajaţii. Eu am acum restanţe pe trei luni la utilităţi. Potrivit legii, trebuie să justificăm 6.000 de lei/lună, pentru benzină şi altele. Ceea ce depăşeşte această sumă este pe propria răspundere, deci nu ni se cer documente justificative“, ne-a precizat deputatul PD-L Mihail Boldea, care a decontat în 11 luni peste 10.000 de euro pentru chirie şi utilităţi.

http://www.capital.ro/articol/parlamentarii-nu-au-timp-sa-voteze-fiind-prea-ocupati-sa-cheltuiasca-131193.html?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=rss

Posted

Chiulangiii Parlamentului

* Deputata PSD Lucreţia Roşca a participat la peste 90 la sută dintre şedinţele de vot final ale Camerei, fiind parlamentarul gălăţean cu cea mai bună prezenţă * Senatorul PD-L Marius Necula (FOTO 1) este un fel de „rara avis” la şedinţe * Necula a onorat cu prezenţa sa doar 11 la sută dintre şedinţele de vot final ale Senatului *

I-am votat, le plătim diurne, transport, cazare, indemnizaţie, am fi poate îndreptăţiţi să le pretindem să îşi facă măcar datoria de parlamentari. Se pare însă că, pentru unii aleşi, prezenţa la Parlament este o chestiune mult prea solicitantă pentru programul lor încărcat. Institutul pentru Politici Publice a realizat un raport de monitorizare a activităţii parlamentare din sesiunea septembrie-decembrie 2009, raport realizat în cadrul proiectului „Comisii parlamentare mai transparente şi mai responsabile pentru un proces legislativ participativ în Romania”, finanţat parţial de Ambasada SUA la Bucureşti. Considerând că prezenţa deputaţilor şi senatorilor la lucrările în plen este prima condiţie pentru îndeplinirea mandatului, IPP a dat publicităţii “catalogul” cu absenţele şi prezenţele aleşilor noştri. IPP a luat în calcul exclusiv voturile finale electronice date în plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului. Să nu uităm că perioada monitorizată a cuprins şi apriga campanie electorală prezidenţială, când atât la Senat, cât şi la Cameră, s-a anunţat suspendarea lucrărilor pentru ca parlamentarii să meargă în colegii pentru desfăşurarea campaniei. În raport, IPP admite public faptul că este dificil, pentru parlamentarii care au funcţii în partid şi sunt vectori de imagine, să lipsească de la alte evenimente politice din afara Parlamentului sau să nu onoreze întotdeauna invitaţiile de participare la diferite emisiuni ale presei, respectiv evenimente ale societăţii civile. Dar să vedem cine sunt cei mai conştiincioşi parlamentari gălăţeni şi cine sunt chiulangiii.

Top deputaţi

Deputata PSD Lucreţia Roşca are cea mai bună prezenţă dintre toţi aleşii gălăţeni de la Cameră: 154 de prezenţe din 168 posibile, adică 91,7 la sută.

Nicolae Păun, reprezentantul minorităţii rrome în Parlament, dar cu mandat din partea Galaţiului, a realizat o prezenţă de 91,1 la sută, având o absenţă în plus faţă de Roşca.

Liderul grupului PD-L în Cameră, Mircea Toader, este bun de pus la panoul de onoare al partidului, fiind singurul dintre liderii de grup cu o asemenea prezenţă bună: 146 de prezenţe din 168, deci 86,9 la sută. Şi nu se poate spune că nu a fost activ pe la televiziuni. Uneori recunoaşteţi că dădea senzaţia că e un Superman al emisiunilor tv.

Conservatorul Liviu Bogdan Ciucă vine din urmă cu o prezenţă la 85,1 la sută din şedinţe, urmat de reprezentantul comunităţii elene din Cameră, Dragoş Gabriel Zisopol – 79,8 la sută prezenţă la voturile finale.

Deputata PD-L Carmen Axenie a reuşit să ajungă la 114 de şedinţe, cu o prezenţă de 67,9 la sută.

Din cele 168 de voturi finale, deputatul PSD Florin Pâslaru nu a participat decât la 106. Un procent de prezenţă de 63,1 la sută este, totuşi, modest pentru un parlamentar cu entuziasmul primului mandat.

Parlamentar cu state vechi, social-democratul Viorel Ştefan abia a ajuns la 99 de şedinţe – 58,9 la sută.

Liberalul Victor Paul Dobre figurează în catalogul IPP cu 90 de prezenţe – 53,6 la sută.

Penultimul în topul parlamentarilor cu multe absenţe este democrat-liberalul Mihail Boldea. Mult prea ocupat cu... altceva decât participarea la şedinţe, deputatul a binevoit să participe la numai 83 de şedinţe, reuşind un procent de prezenţă de 49,4 la sută.

În coada clasamentului este deputatul PSD Dan Nica (FOTO 2) – 52 de prezenţe şi un procent de 31 la sută. IPP subliniază însă că „membrii Guvernului sunt scutiţi de drept de la participarea la şedinţele în plen”. Cu toate acestea, unii dintre miniştri şi-au găsit timp să participe la lucrările Parlamentului în calitate de parlamentari. Trebuie spus că Dan Nica a pierdut funcţiile de vicepremier şi ministru de Interne în octombrie.

Vai şi jale la Senat

IPP a demonstrat negru pe alb că prezenţa senatorilor este mai scăzută decât cea a deputaţilor şi niciun senator nu are prezenţă de sută la sută în sesiunea trecută. Cel mai „prezent” senator gălăţean a fost liberalul Paul Ichim – 124 de şedinţe din cele 212 posibile, adică un procent de participare de 58 la sută.

Fostul social-democrat, actualmente senator independent, Laurenţiu Chirvăsuţă a ajuns la 111 şedinţe, ridicându-se la un procent de prezenţă de 52 la sută.

Ce-o fi avut mai important de făcut senatorul PSD Gheorghe Saghian de n-a ajuns decât la 25 la sută din şedinţe numai dânsul ştie.

Explicaţii ar avea de dat şi senatorul PD-L Marius Necula, pentru care participarea la voturile finale a fost un efort mult prea istovitor. Doar 23 de şedinţe onorate, din cele 212. Cu un procent de participare de 11 la sută, Necula este primul în topul absenţilor gălăţeni de la Senat. Poate că ar trebui să-l întrebe pe colegul Mircea Toader cum reuşeşte să ajungă la peste 80 la sută din voturile finale şi să fie şi lider de grup.

http://www.viata-libera.ro/articol-Chiulangiii_Parlamentului__2.html

Posted

Cât ne costă senatorii de Galaţi?

* Laurenţiu Chirvăsuţă (independent, fost PSD) - Colegiului nr. 1

Din bugetul statului au fost achitate cheltuielile senatorului ce totalizează 131.655,75 lei, pe parcursul celor zece luni ale anului trecut pentru care există precizarea cheltuielilor. Defalcat, acestea au acoperit mai multe tipuri de cheltuieli. Ne referim la: indemnizaţie brută în lei, ce a totalizat 69.890 lei (indemnizaţie netă 49.118 lei), diurnă în teritoriu în valoare de 9.910,64 lei; diurnă pentru deplasarea în Bucureşti în valoare de 16.924,78 lei; cazarea în Bucureşti a costat 29.792 de lei; transportul în ţară a totalizat un cost de 4.139,76 lei; cheltuielile cu telefonia mobilă au însumat 998,57 lei. În ceea ce priveşte cheltuielile suportate cu biroul parlamentarului gălăţean pentru întregul an 2009 totalizează 122.513,44 lei. Acestea acoperă cheltuieli cu materiale de întreţinere în valoare totală de 70.702,26 lei; chirii, utilităţi - 1.258,18 lei; salariile personalului din biroul senatorial au însumat 50.553 lei.

* Gheorghe Saghian (PSD) - Colegiului nr. 2

A avut de câştigat şi i s-a decontat în primele zece luni ale anului 2009 suma totală de 132.446,44 lei. Banii respectivi reprezintă: indemnizaţie brută în valoare de 69.890 lei, indemnizaţie netă 49.118 lei; diurnă în teritoriu în valoare de 10.050,52 lei; diurna pentru deplasarea în Bucureşti a totalizat 16.645,72 lei; cazarea în Bucureşti a însemnat 29.792 lei; pentru transportul în ţară lui Saghian i s-a alocat 5.069,63 lei; cheltuielile pentru telefonie mobilă au constat bugetul statului 998,57 lei. Cheltuieli cu biroul senatorial totalizează 122.629,8 lei. Acestea se compun din: 27.303, 8 lei alocaţi pentru cheltuieli materiale de întreţinere; 915 reprezintă cheltuielile corespunzătoare chiriilor, utilităţilor; 94.411 lei au fost alocaţi salariilor angajaţilor biroului senatorial.

* Paul Ichim (PNL) - Colegiul nr. 3

Cheltuielile din bugetul de stat alocate acestui senator au totalizat 123.199,33 lei. Defalcat, acestea se compun din: salariu brut în valoare de 69.890 lei, salariu net de 49.118; cheltuielile cu diurna în teritoriu cifrează 9.791,6 lei; pentru diurna corespunzătoare deplasărilor în Bucureşti au fost acoperite cheltuielile ce au însumat 17.065,36 lei; cazare în Bucureşti reprezintă 20.972 lei; pentru transportul în ţară a fost nevoie de 4.841,8 lei; costurile cu telefonia mobilă au reprezentat 998,57 lei. Cheltuielile biroului senatorial corespunzătoare liberalului Paul Ichim însumează 121.668,84 lei. Defalcat, acestea reprezintă: 59.047,08 lei pentru cheltuieli materiale de întreţinere; 3.270,76 lei alocaţi chiriilor şi utilităţilor, iar 59.351 lei reprezintă cheltuielile cu salariul personalului biroului senatorial.

* Marius Necula (PD-L) - Colegiului nr. 4

Democrat-liberalul a însumat cheltuieli personale ce au totalizat pentru primele zece luni ale anului 2009 valoarea de 151.121,62 lei. Defalcat, sumele reprezintă: indemnizaţia brută în valoare de 69.903 lei, indemnizaţia netă fiind de 49.298 lei; diurna alocată deplasărilor în Bucureşti însumează 15.386,80 lei; cazarea în Bucureşti a fost de 53.645,2 lei, pentru transportul în ţară al lui Necula i s-au alocat 4.508,52 lei; cheltuielile cu telefonia mobilă au însumat 998,57 lei. Spre deosebire de alţi senatori, Necula a avut şi două deplasări în străinătate, desfăşurate pe parcursul lunilor februarie şi iunie, ale căror cheltuieli au fost acoperite din bugetul statului (fiind incluse în suma ce indică totalul cheltuielilor acestui senator, sumă prezentată mai sus). Deci, acestea au reprezentat: diurnă în străinătate în valoare de 1.708,97; cazare în străinătate ce valorează 1.929,8 şi transport în străinătate a cărui sumă totalizează 2.999,76 lei. Biroul senatorial al democrat-liberalului a reprezentat o cheltuială totală de 122.645 lei, compusă din: 41.393 lei pentru cheltuieli materiale de întreţinere; 900 lei au fost alocaţi pentru chirii şi utilităţi; 80.352 lei sunt cheltuieli salariale cu angajaţii biroului senatorial.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.php?func=articol&domeniu=Politic&articol=6

Posted

Cât ne costă deputaţii gălăţeni

În ediţiile anterioare prezentam costurile legate de cei patru senatori gălăţeni care ne reprezintă în Parlamentul României. De această dată ne vom îndrepta atenţia spre cheltuielile legate de cei nouă deputaţi gălăţeni şi birourile parlamentare ale acestora. Dacă dintre cei patru senatori gălăţeni, pe parcursul anului anterior, doar unul a avut cheltuieli cu două deplasări în străinătate, în cazul deputaţilor cei care s-au plimbat în afara graniţelor statului din banii acestuia au fost mai mulţi. Cei trei, în ordinea numerelor colegiilor pe care le reprezintă: Victor Paul Dobre, Florin Pâslaru, Bogdan Ciucă. Întrucât scriptele nu precizează dacă sumele corespunzătoare acoperirii cheltuililor legate de deplasările în străinătate reprezintă monedele de referinţă ale altor state, considerăm că acestea au fost contorizate corespunzător valorilor băneşti naţionale (lei româneşti).

Victor Paul Dobre (PNL) - Colegiul nr. 1

Pe parcursul anului trecut cheltuielile acoperite din bugetul de stat ale acestui parlamentar au însumat 233.573 lei, cărora li se adaugă cele ale biroului parlamentar în valoare de 116.274 lei. Cheltuielile personale ale deputatului reprezintă: indeminizaţie brută în valoare de 88.804 lei, indemnizaţie netă 62.353 lei; diurnă corespunzătoare deplasării în Bucureşti în valoare de 18.396 lei, diurnă pentru deplasarea în teritoriu 15.400 lei; cazare în Bucureşti în valoare de 105.997 lei; cazare în teritoriu 789 lei; transport în ţară în valoare de 1.076 lei; iar cheltuielile cu telefonia mobilă au reprezentat 3.111 lei.

Dobre se numără printre deputaţii care au avut deplasări în străinătate pe parcursul anului trecut. Acestea reprezintă: diurnă corespunzătoare deplasărilor în străinătate în valoare de 3.283 lei; cazare în străinătate în valoare de 7.725 lei; transport în străinătate în valoare de 4.940 lei.

Cheltuielile privind funcţionarea biroului parlamentar al deputatului au reprezentat: cheltuieli materiale în valoare de 52.893 lei; cele corespunzătoare chiriilor, utilităţilor au reprezentat 3.231 lei; cele privind salariile personalului biroului senatorial 60.150 lei.

Mircea Nicu Toader (PD-L) - Colegiul nr. 2

În 2009 acest deputat a avut cheltuieli acoperite din bugetul de stat ce au însumat 169.952 lei, cărora li se adaugă cele privind funcţionarea cabinetului parlamentar ce au totalizat 121.034 lei (cheltuieli materiale 47.078; chirii, utilităţi 542 lei; salariile angajaţilor biroului parlamentar 73.414 lei). Cheltuielile sale reprezintă: indemnizaţie brută 88.804 lei, netă 62.353 lei; diurnă corespunzătoare deplasărilor la Bucureşti 19.934 lei, în teritoriu 16.800 lei; cazare în Bucureşti 35.770 lei; transportul în ţară a însumat costuri de 6.041 lei; cele cu telefonul mobil de 2.603 lei.

Carmen Axenie (PD-L) - Colegiul nr. 3

Cheltuielile acesteia au însumat 157.605 lei, cărora li se adaugă cele privind funcţionarea cabinetului parlamentar ce au totalizat 121.872 lei. Acestea fiind compuse din: cheltuieli materiale în valoare de 57.727 lei; chirii, utilităţi în valoare de 4.363 lei; salariile personalului cabinetului parlamentar reprezentând 59.782 lei. Cele ale deputatului reprezintă: indemnizaţie brută 81.264 lei; indemnizaţie netă 57.062 lei; diurna pentru deplasarea în Bucureşti a fost de 17.136 lei; diurna pentru deplasare în teritoriu a totalizat 16.100 lei; cazarea în Bucureşti a valorat 35.770 lei; transportul în ţară 6.555 lei; chetuielile cu telefonul mobil au valorat 780 lei.

Viorel Ştefan (PSD) - Colegiul nr. 4

Pe parcursul anului 2009 cheltuielile acestuia au însumat 161.432 lei, cărora li se adaugă şi cele legate de funcţionarea biroului parlamentar, ce au totalizat 113.863 lei. Acestea au fost alcătuie din cheltuielile materiale în valoare de 67.221 lei; chirii, utilităţi în valoare de 4.952 lei; salarii ale personalului biroului senatorial 41.690 lei.

Cheltuielile acestui deputat se compun din: indemnizaţie brută în valoare de 88.804 lei, netă 62.353 lei; diurnă pentru deplasarea în Bucureşti 17.905 lei; diurnă pentru deplasarea în teritoriu 11.480 lei; cazare în Bucureşti 35.770 lei; transport în ţară 5.170 lei; telefonul mobil reprezentând 2.303 lei.

Dan Nica (PSD) - Colegiul nr. 5

Ca deputat Dan Nica a avut cheltuieli mai reduse, ce se explică prin faptul că majoritatea sumelor cheltuite au fost decontate de la minister, şi mai puţin de la Camera Deputaţilor, dar cele legate de funcţionarea cabinetului parlamentar s-au înscris în cotele înregistrate şi la ceilalţi deputaţi. Cabinetul său parlamentar a cifrat cheltuieli de 119.674 lei, compuse din: cheltuieli materiale în valoare de 54.156 lei; chirii, utilităţi de 2.004 lei; salarii pentru angajaţii biroului parlamentar de 63.514 lei. Cele înregistrate doar de către deputatul Nica au însumat 21.255 lei. Acestea reprezintă: indemnizaţie brută 16.219 lei; indemnizaţie netă 11.361 lei; diurnă corespunzătoare deplasării în Bucureşti 2.517 lei; diurnă pentru deplasarea în teritoriu 1.120 lei; cheltuielile de transport au valorat 603 lei; cele de telefonie mobilă 796 lei.

Florin-Costin Pâslaru (PSD) - Colegiul nr. 6

Pe parcursul anului 2009 cheltuielile parlamentarului au totalizat 205.028 lei; iar cele privind funcţionarea biroului său parlamentar au fost de 119.939 lei (cheltuieli materiale 55.629 lei; chirii, utilităţi 1.297 lei; salariile fiind de 63.013 lei). Cheltuielile deputatului Pâslaru reprezintă: indemnizaţie brută 82.262 lei; indemnizaţie netă 57.767 lei; cheltuielile cu deplasarea în Bucureşti valorează 14.337 lei; cheltuielile cu deplasarea în teritoriu însumează 15.680 lei; cazarea în Bucureşti reprezintă 86.430 lei; transportul în ţară este de 5.541 lei; iar telefonia mobilă a însemnat 778 lei. Deplasarea în străinătate a reprezentat defalcat: cheltuieli cu deplasarea de 2.745 lei; cazarea 10.209 lei; transportul 8.854 lei.

Lucreţia Roşca (PSD) - Colegiul nr. 7

Deputata a înregistrat pe parcursul anului trecut cheltuieli ce au totalizat 158.609 lei, cărora li se adăugă cele privind funcţionarea cabinetului parlamentar, în valoare de 120.576 lei (cheltuieli materiale 56.758 lei; chirii, utilităţi 3.900; cheltuieli salariale cu angajaţii biroului parlamentar de 59.918 lei). Cheltuielile din bugetul statului cu deputata se compun din: indemnizaţie brută 81.264 lei; netă 57.062 lei; deplasarea în Bucureşti 19.305 lei; deplasarea în teritoriu valorează 15.540 lei; cazarea în Bucureşti este de 35.770 lei; transportul în ţară 5.956 lei; telefonul mobil a totalizat 774 lei.

Bogdan Ciucă (PC) - Colegiul Nr. 8

Cheltuielile acestui parlamentar au însumat pe parcursul anului anterior 162.366 lei; la care se adaugă şi cele privind funcţionarea cabinetului parlamentar ce au totalizat un cost de 121.576 lei (cheltuieli materiale 44.128 lei; şi salariile personalului biroului parlamentar în sumă de 77.448 lei). Cheltuielile personale defalcate reprezintă: indemnizaţie brută 83.337 lei; netă 58.509 lei; diurnă corespunzătoare deplasării în Bucureşti în valoare de 18.114 lei; diurnă pentru deplasarea în teritoriu 16.240 lei; cazare în Bucureşti 35.770 lei; transport în ţară 8.109 lei; telefonia mobilă a costat 796 lei. Deplasările în străinătate au însemnat: diurnă pentru deplasarea în străinătate 837 lei; cazare 2.056 lei şi transport 981 lei.

Mihai Boldea (PD-L) - Colegiul nr. 9

Deputatul a însumat pe parcursul anului trecut cheltuieli în valoare de 227.081 lei, cărora li se adaugă cele cu biroul parlamentar de 117.242 lei (cheltuieli materiale 51.726 lei; chirii, utilităţi 44.472 lei; cheltuieli salariale 21.044 lei). În ceea ce priveşte cheltuielile deputatului acestea reprezintă defalcat: indemnizaţie brută 83.043 lei; indemnizaţie netă 58.301 lei; diurnă corespunzătoare deplasării în Bucureşti 16.506 lei; diurnă pentru deplasarea în teritoriu 16.100 lei; cazare în Bucureşti 104.625 lei; transportul în ţară a reprezentat 6.614 lei; iar costurile cu telefonul mobil au fost de 193 lei.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.php?func=articol&domeniu=Politic&articol=3

  • 1 month later...
Posted

Deputatul-pistolar Boldea a ciuruit un fleac de 150.000 de euro

La ce-i folosesc unui deputat pistolul, centura neagră și avocatura, simultan? Îi folosesc să împuște francul, apoi să-l bată măr și să-l sechestreze la el în cont. Altă concluzie nu putem trage după ce ne uităm în declarația de avere a deputatului PDL de Galați Mihai Boldea, posesor de pistol, centură neagră și diplomă de avocat. La rubrica de „venituri“, decembrie 2008 consemna următoarea situație: conturi de 513.000 de euro, venituri de 56.000 de euro și încă 60.000 de euro încasați după vînzarea unui apartament. În total, la sfîrșitul lui 2008, Boldea deținea 629.000 de euro. Șase luni mai tîrziu, deputatul a dat cu împrumut 620.000 de euro. Reiese că la finele lui decembrie 2009 ar fi trebui să aibă diferența de 9.000 de euro, veniturile din 2009 și covrigii adunați cu Capra și Plugușorul. Cînd colo, Boldea avea, conform declarației de avere, 155.000 de euro în conturi și venituri de 46.000 de euro. OK, o fi cîștigat aproape 4.000 de euro lunar (cam asta înseamnă să ai, în 12 luni, venituri de 46.000 de euro), dar cum a transformat cei 9.000 de euro rămași după acordarea împrumutului în 155.000? I-a amenințat cu pistolul? Cu bătaia? Le-a pus Bach la casetofon ca să le înlesnească înmulțirea? Cînd l-am întrebat, Mihăiță s-a arătat surprins, cică nu-și mai aduce aminte, dar va verifica. Mai bine lasă asta în seama inspectorilor de la Agenția Națională de Integritate, chit că bugetul ANI nu prevede buget de cheltuieli pentru veste antiglonț și cursuri de autoapărare.

http://www.kamikazeonline.ro/2010/04/deputatul-pistolar-boldea-a-ciuruit-un-fleac-de-150-000-de-euro/

:)):)) :))

  • 1 month later...
Posted

Topul celor mai cheltuitori deputaţi gălăţeni

În fiecare lună, cei nouă aleşi din judeţul Galaţi prăduiesc zeci de mii de euro de la bugetul de stat. Sumele pe care ei le decontează provin din diurne, transport, cazare şi cheltuielile de funcţionare a cabinetelor parlamentare. În luna martie, deputaţii gălăţeni au cheltuit fabuloasa sumă de 44.886 euro.

Cel mai costisitor deputat gălăţean a fost, în martie, potrivit datelor publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor, liberalul Victor Paul Dobre. Deputatul a cheltuit în luna martie nu mai puţin de 7.224 de euro, din care 2.378 lei pentru deplasare în Bucureşti, 1.260 lei pentru deplasare în teritoriu, 971 lei pentru deplasări în străinătate, 8.333 lei pentru cazare în Bucureşti, 2.232 cazare în străinătate, 2.002 lei transport în străinătate şi 123 lei cheltuieli telefonie mobilă. Primeşte lunar o indemnizaţie brută de 7.643 de lei.

Pe locul doi se află deputatul PSD Florin Pâslaru, pentru care statul a decontat în luna martie suma de 5.680 euro. Pâslaru încasează lunar o indemnizaţie brută de 7.080 de lei şi a cheltuit 1.569 de lei pentru deplasare în Bucureşti, 1.120 de lei diurnă deplasare în teritoriu, cazare în Bucureşti 8.159 de lei, transport în ţară - 864 lei şi 58 de lei cheltuieli telefonie mobilă.

Locul trei este ocupat de deputatul PDL Mircea Nicu Toader, care a cheltuit în luna martie suma de 4.927 euro. Toader primeşte o indemnizaţie brută de 7.643 de lei, o diurnă de 2.378 lei, 1.120 diurnă de deplasare în teritoriu, 3.038 lei cazare în Bucureşti, 864 lei transport în ţară şi 169 lei cheltuieli telefonie mobilă.

Deputatul Viorel Ştefan a primit în luna martie o diurnă lunară de 1.818 de lei, cazare în Bucureşti de 3.038 lei, cheltuieli de transport 768 lei şi 174 lei telefon mobil. În total, parlamentarul a cheltuit 4.855 de euro.

Bogdan Liviu Ciucă primeşte o indemnizaţie brută de 7.168 de lei, 2.378 lei diurnă de deplasare în capitală, 940 lei diurnă de deplasare în teritoriu, cazare în Bucureşti de 3.038 lei,transport în teritoriu-980 lei şi cheltuieli telefonie mobilă 58 lei. Oficialul a cheltuit în luna martie 4.696 de euro.

Mihail Boldea primeşte o indemnizaţie brută de 7.160 lunar, o diurnă de deplasare în Bucureşti de 2.028 lei, o diurnă de deplasare în teritoriu de 1.260 lei, cazare în Bucureşti de 3.038 lei şi transport în ţară 960 lei. În total, deputatul pedelist a cheltuit 4.665 de euro.

Deputatul PSD Lucreţia Roşca a cheltuit în luna martie 4.652 de euro, iar deputatul PDL Carmen Axenie - 4.372 de euro. Pe ultimul loc se află deputatul PSD Dan Nica, care a cheltuit 3.785 de euro, cu 3.439 euro mai puţin decât Victor Paul Dobre.

Topul cheltuielilor pe martie 2010

1.Victor Paul Dobre (PNL)- 7.224 euro

2. Florin Pâslaru (PSD)– 5.680 euro

3. Mircea Toader (PDL) – 4.927 euro

4. Viorel Ştefan (PSD)- 4.885 euro

5. Bogdan Ciucă (PC)- 4.696 euro

6. Mihai Boldea (PDL)- 4.665 euro

7. Lucreţia Roşca (PSD)- 4.652 euro

8. Carmen Axenie (PDL)- 4.372 euro

9. Dan Nica (PSD)- 3.785 euro.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Topul_celor_mai_cheltuitori_deputati_galateni_0_268173281.html

Posted

Trei parlamentari gălăţeni iau bani de la stat, deşi ei sau copiii lor deţin apartamente în Capitală

Unii dintre deputaţii din Galaţi încasează lunar sume de până la 2.000 de euro pentru plata chiriei, deşi locuiesc în apartamentele cumpărate în Bucureşti şi trecute pe numele copiilor. Cu toate că au la dispoziţie suma forfetară de 10.000 lei, pe care o pot cheltui fără să prezinte documente fiscale, parlamentarii încearcă să obţină şi alţi bani prin "umflarea" deconturilor, în special prin inventarea unor chirii şi cheltuieli cu materialele de întreţinere. Una dintre metodele de bază este solicitarea sumei pentru plata chiriei pe perioada în care stau în Bucureşti, deşi locuiesc în apartamente cumpărate de familiile lor şi trecute pe numele copiilor.

Într-o astfel de situaţie se află deputatul PSD Florin Pâslaru, care încasează lunar 1.990 euro, deşi fiul său deţine un apartament în Capitală. "Am cerut Camerei Deputaţilor să-mi asigure cazare şi îmi asigură la hotel. Fiul meu are un apartament în Bucureşti, dar asta-i treaba lui, nu a mea", a declarat acesta.

La fel procedează şi deputata PSD Roşca Lucreţia, care încasează lunar 740 euro.

Deputatul PNL Victor Dobre încasează lunar de la Camera Deputaţilor 2032 euro pentru plata cazării în Bucureşti, la hotel, deşi familia sa deţine un apartament de55 mp în Bucureşti, pe strada P.Zăgănescu, cumpărat în 2006 şi trecut pe numele fiului, Matei Dobre.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/dobrogea/cui-ii-plateste-statul-chirie-187961.html

  • 4 weeks later...
Posted

Deputatul Boldea – opt case

Graţie Curţii Constituţionale, declaraţiile de avere şi interese ale aleşilor vor rămâne un mister. Curtea a decis că interesele şi agoniseala aleşilor, fie ele proaspete sau reactualizate, trebuie să rămână „blat”, închise în plic. Cu toate acestea, am reuşit să găsim şi politicieni şi-au reactualizat declaraţiile de avere, dar asta înainte ca judecătorii CC să se pronunţe asupra neconstituţionalităţii transparenţei averilor.

Deputatul PDL Mihail Boldea şi-a depus declaraţia de avere pentru anul 2009 în luna martie a acestui an. Potrivit presei centrale deputatul ar mai fi depus încă o declaraţie de avere până pe 15 iunie, pe care a refuzat să o mai facă publică. Ne vom referi, deci, doar la cea care se află publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Pasiuni imobiliare

La capitolul imobiliare, deputatul declară tot un teren intravilan, de 550 metri pătraţi, dobândit în 2008, o casă de locuit de 140 de metri pătraţi dobândită tot anul 2008. Pe lângă cele 6 apartamente în diferite zone ale municipiului Galaţi, dobândite în perioada 2000-2006, a mai apărut un al şaptelea apartament, de 77 mp, dobândit chiar anul acesta, în 2010, prin credit ipotecar pe 30 de ani. Închirierea apartamentelor îi aduce însă un venit consistent – 19.407 de lei pe an.

Ceasuri de firmă

Creatorul de modă Cătălin Botezatu s-ar putea pronunţa asupra gusturilor vestimentare şi a bijuteriilor lui Boldea. Noi ne mărginim să spunem că are patru ceasuri de mână, dintre care un Baumercier, în valoare de 12.000 de euro şi trei Longines în valoare de 6.000 de euro. Ceasurile sunt mai scumpe decât cele două tablouri semnate de Simion Mărculescu, în valoare de 5.000 de euro, pe care le trece Boldea în declaraţia de avere. Nimic nou faţă de 2008.

Datorii şi câştiguri

Financiar, Mihail Boldea n-o duce rău. În cele două depozite bancare, deputatul numără 110.000 de euro (cu 40.000 mai puţin decât declara în 2009) şi 60.000 de lei.

Boldea are deja două datorii contractate în 2007, la care se adaugă creditul imobiliar, în valoare de 45.000 de euro, contractat anul acesta, şi pe care va trebui să-l plătească până în 2040.

Până în 2022, deputatul are de rambursat un credit bancar de 25.000 de franci elveţieni.

Noroc că fratele său mai mic, George Ştefan Boldea, care a terminat Medicina în 2004, i-a prelungit împrumutul de 500.000 de euro. Iniţial, suma ajunsese la scadenţă în 2009, dar potrivit noii declaraţii de avere, deputatul a primit răgaz până în 2014.

Plasamente bune

Democrat-liberalul se descurcă bine la plasamente profitabile. Boldea a împrumutat o firmă şi o persoană cu sumele de 25.000 de euro, respectiv 70.000 de euro. Cum spuneam şi anul trecut, Boldea şi-a diversificat activitatea juridică, implicându-se şi în activităţi cu specific notarial. Cert este că deputatul menţionează în declaraţia de avere două antecontracte de vânzare-cumpărare în valoare de 175.000 de euro şi respectiv 350.000 de euro.

Din indemnizaţia parlamentară, Mihail Boldea a câştigat 58.301 lei, în vreme ce cabinetul individual de avocatură i-a adus anual un venit de 150.000 de lei.

Ca asistent universitar la Universitatea Danubius, Mihail Boldea a câştigat mai mult spiritual decât material, pentru că salariul de 3.300 de lei pe an e departe de a fi unul consistent.

http://www.viata-libera.ro/articol-Deputatul_Boldea_%E2%80%93_opt_case_2.html

Posted

Bogdan Ciucă, deputat cu datorii

Singurii parlamentari gălăţeni care şi-au actualizat public declaraţiile de avere pe acest an sunt Bogdan Ciucă (PC) şi Mihail Boldea (PDL). Iată ce a scris Bogdan Ciucă în declaraţia de avere completată pe 17 martie anul acesta.

Bogdan Ciucă nu are nici el o avere imobiliară de neglijat. Faţă de declaraţia precedentă, situaţia imobiliară nu s-a schimbat. Deputatul PC deţine 5 terenuri – două intravilane în Galaţi (de 800 metri pătraţi, respectiv 498,35 metri pătraţi), un teren forestier de 5.000 de metri pătraţi la Soveja, unul arabil de 15.140 de metri pătraţi în judeţul Ilfov şi 9.020,25 metri pătraţi, în extravilanul comunei Vânători. Trei dintre suprafeţe erau dobândite cu credit ipotecar. Zestrea imobiliară este completată cu două locuinţe, o anexă şi un garaj.

Bogdan Ciucă nu mai are maşină. Autoturismul Cielo, fabricat în 1999, a fost predat societăţii de leasing, dar figurează încă în evidenţa lui fiscală, situaţia fiind în curs de reglementare.

Colecţia de statuete şi măşti africane, indoneziene şi cubaneze a rămas aceeaşi din 2006. Împătimit iubitor de artă, Ciucă deţine o colecţie în valoare totală de peste 12.000 de euro.

Singura tranzacţie pe care deputatul a realizat-o anul acesta vizează tot terenul de la Vânători. Ciucă menţionează un contract de vânzare cumpărare autentic, în valoare de 1.000.000 de lei, încheiat cu un bărbat, având ca obiect acest teren, sau, cel mai probabil, o parte a lui, deoarece nu se precizează suprafaţa.

Credite mari, câştiguri aidoma

Deputatul nu are economii sau plasamente, dar are de plătit datorii. Este vorba de două credite pe câte 30 de ani, în valoare de 495.890 de euro şi 826.650 de lei şi de o datorie către o persoană fizică în valoare de 240.000 de euro, achitată parţial.

Camera Deputaţilor i-a adus lui Bogdan Ciucă, în 2008, un venit de 61.276 de lei, la care s-au adăugat salariile de lector universitar la Universitatea Danubius şi la Universitatea „Dunărea de Jos” de unde a încasat 25.968 de lei, respectiv, 36.672 de lei.

Calitatea de preşedinte al Colegiului Director al Corpului Notarilor Publici i-a mai întregit veniturile cu 37.560 de lei.

Câştigul adus de biroul său notarial urmează să fie recalculat, valoarea serviciilor juridice acordate de „Ciucă şi Asociaţii” ridicându-se la 29.821,2 lei.

http://www.viata-libera.ro/articol-Bogdan_Ciuca_deputat_cu_datorii_2.html

  • 2 weeks later...
Posted

Averea lui Dan Nica, iunie 2010

Spre deosebire de alţi politicieni care şi-au „blătuit” declaraţiile de avere, liderul PSD Galaţi, deputatul Dan Nica, a preferat transparenţa. Parlamentarul a depus declaraţia de avere pe 15 iunie 2010 (potrivit ştampilei de înregistrare aplicate de Camera Deputaţilor) sau pe 15 mai, potrivit datei pe care Nica a trecut-o pe document. Oricum, într-o zi de 15, şi înainte ca Senatul să tranşeze discuţia despre transparenţă şi averi printr-un act normativ ce urmează să fie promulgat.

Dan Nica declară la fel ca anul trecut, doar un apartament în Galaţi, dobândit în 1993, un Audi A4, fabricat în 2002 şi valoroase colecţii. Cea mai preţioasă este colecţia de timbre româneşti şi străine - 70.000 de lei. Tablourile semnate de pictori contemporani dobândite de Dan Nica în perioada 1988-2005 au o valoare estimată la 25.000 de lei. Politicianul mai deţine icoane pictate pe lemn şi sticlă, în valoare de aproximativ 9.000 de lei şi bijuterii de aur şi de argint în valoare de 35.000 de lei. Cele trei ceasuri cumpărate în 1995, 2000 şi 2005 valorează 15.000 de lei.

În vara trecută, politicianul deţinea în cele patru conturi curente 4.050 USD şi 23.540 de lei, iar în cele trei depozite bancare 45.000 de lei şi 39.646 de euro. În declaraţia reactualizată nu mai figurează contul în dolari. În conturile curente, Nica a contabilizat peste 49.800 de lei, iar în cele trei depozite bancare 49.646 de lei şi 41.566 de euro.

Politicianul deţine 40 la sută din părţile sociale ale SC Viticom SRL (Vrancea) în valoare de 15.110 lei. Pentru ele, Dan Nica are de încasat dividendele din 2008, în valoare de 61.378 de lei şi dividendele pentru 2009, de 232.317 de lei. În condiţiile în care social-democratul are de primit dividende de trei ori mai mari decât în 2008 nu putem conchide decât că afacerile i-au mers bine în anul care a trecut.

Sursele de venit ale deputatului au fost în 2009 indemnizaţia de vicepremier – 58.187 de lei şi cea de deputat – 12.850 de lei.

http://www.viata-libera.ro/articol-Cat_castiga_un_vicepremier_2.html

Posted

Cât au muncit parlamentarii noştri în sesiunea încheiată?

La încheierea sesiunii parlamentare februarie - iunie 2010, activitatea aleşilor este cuprinsă într-un bilanţ, inclus în raportul de monitoprizare al activităţii acestora întocmit de Institutul de Politici Publice (IPP). Printre aceştia se află cei 13 parlamentari aleşi din Galaţi (dintre care doi reprezintă minorităţile greacă - Zisopol Dragoş şi rromă - Păun Nicolae).

În raport se arată că prezenţa de 100% a fost atinsă numai de patru deputaţi, dar niciunul nu a fost trimis în Parlamentul României de la Galaţi. Printre cei mai conştiincioşi deputaţi, din perspectiva prezenţei, clasat pe locul 7, este reprezentantul minorităţii elene - Zisopol Dragoş Gabriel, cu 386 de voturi finale şi prezenţă de 99,74%. Printre codaşii întregului clasament se află social-democrata Lucreţia Roşca, cu 49,35% prezenţă la vot final, aceasta având şi cea mai slabă prezenţă a deputaţilor gălăţeni. Roşca se află pe locul 281, dintr-un total de 333. Ceilalţi parlamentari gălăţeni se clasează astfel: locul 27 - Axenie Carmen (PDL), Colegiul 3, prezenţă de 98,19%; pe locul 76, liderul democrat-liberalilor gălăţeni, Mircea Toader, lider al grupului parlamentar PDL al Camerei Deputaţilor, cu prezenţă de 92,76%; pe locul 164 se află Păun Nicolae, reprezentantul minorităţii rrome, prezenţă de 81,40%; în dreptul cifrei 156 îl regăsim pe liderul social-democraţilor gălăţeni, Dan Nica, care reprezintă Colegiul 5, cu o prezenţă de 82,69%; pe locul 157 se află colegul de partid, Florin Pâslaru - 82,69%; pe locul 169 se află Ştefan Viorel, social-democratul reprezentând Colegiul 4, cu o prezenţă de 79,84%; conservatorul Bogdan Ciucă, reprezentând Colegiul 8, se clasează la poziţia 198, cu 75,45%; liderul liberalilor gălăţeni, Victor Paul Dobre (Colegiul 1), ocupă locul 242, cu o prezenţă de 65,37%; viceliderul grupului parlamentar PDL din Camera Deputaţilor, Mihail Boldea (Colegiul 9) se numără printre chiulangii, cu o prezenţă de 60,72%.

La voturile finale din plenul Senatului României, gălăţenii nu au rupt gura târgului, ci mai degrabă... au rupt rândurile, locurile pe care s-au clasat ca prezenţă fiind situate în a doua jumătate a listei, ultimii doi putându-se „mândri” că se apropie bine de codaşii clasamentului. Situaţia se prezintă astfel: pe locul 79 - liberalul Paul Ichim, Colegiul 3, 50,76%; Gheorghe Saghian (Colegiul 2) s-a clasat pe locul 90, cu o prezenţă de 44,34%; pe locul 102 îl regăsim pe democrat-liberalul Marius Necula (Colegiul 4), 37,61%; iar Laurenţiu Chirvăsuţă (Colegiul 1), plecat de la PSD, se clasează pe locul 108 din totalul de 137, cu o prezenţă dezastruoasă de 31,80%.

http://www.monitoruldegalati.ro/politica/cat-au-muncit-parlamentarii-nostri-in-sesiunea-incheiata.html

Posted

Deputatul Pâslaru şi-a reactualizat declaraţia de avere

Social-democratul Florin Pâslaru este ultimul deputat gălăţean care şi-a reactualizat declaraţia de avere şi nu a făcut un secret din asta, aşa cum au preferat ceilalţi şapte. Comparativ cu declaraţia de avere anterioară, diferenţele nu sunt majore, dar există. Noutatea ar fi aceea că parlamentarul şi-a cumpărat o casă de locuit în Buzău, comuna Greabăn. Modificări a suferit şi rubrica venituri din documentul completat de politician.

Parlamentarul declară, la secţiunea bunuri imobile, un teren intravilan de 3.500 mp cumpărat în 1997 la Vânători. Politicianul va avea de plătit impozit majorat pentru cele trei locuinţe pe care le deţine: apartamentul cumpărat în 1995, casa de pe Cuza – de 667 mp, dobândită în 2003 şi noua casă cumpărată la Buzău, în 2009. Mai trebuie spus că achiziţia din 2009 – casa de la Greabăn - este mai mare decât cea de pe Cuza – 2.300 mp şi are o valoare impozabilă de 84.000 de lei.

Florin Pâslaru conduce un autoturism Mercedes cumpărat în 2002. Bijuteriile achiziţionate în perioada 1974-2008 au o valoare estimată la 17.000 de euro.

Până în 2022, Florin Pâslaru are de plătit un credit contractat în 2005, în valoare de 160.000 de lei.

Sursele de venit ale lui Florin Pâslaru au fost doar de la Camera Deputaţilor – mandatul său de parlamentar aducându-i 57.767 de lei.

http://www.viata-libera.ro/articol-Deputatul_Paslaru_nu_are_secrete_2.html

  • 3 months later...
Posted

Noiembrie 2010 - senatorul Necula a renunţat la afaceri

Senatorul PDL Marius Necula a făcut aşa cum declara în iunie anul acesta: s-a retras din afaceri. Anunţul din vară al parlamentarului a venit pe fondul unui scandal apărut în presă dar şi în partid, în acest ultim caz fiind declanşat de deputatul Mihail Boldea. Necula mărturisea atunci că a fost ţinta unui linşaj mediatic pe care nu îl merita nici el, nici angajaţii sau conducerea firmei Atlas. „Atlas este o societate listată la bursă, are un Consiliu de Administraţie format din 9 persoane, este sub supravegherea CNVM, nu este o firmă de apartament, are datoriile şi toate taxele la stat plătite, iar ceea ce s-a întâmplat până acum nu este nici imoral, nici ilegal. Am luat deja legătura cu o firmă multinaţională, din Bucureşti, care se ocupă cu achiziţii şi fuziuni, să caute un partener pentru a lichida cota de 50,3 la sută din acţiunile de la Atlas. Din 4 în 4 ani trebuie să răspund de ceea ce nu fac, de modul în care se conduce o firmă pe la care eu nu am trecut cu lunile. Nu văd absolut nicio incompatibilitate morală, mă simt perfect liniştit. Nu am ascuns faptul că Data Consult e o firmă a familiei. În declaraţia de avere, fără a fi obligat am scris: Data Consult - părţi sociale în curs de achiziţionare. Voi vinde aceste acţiuni”, a anunţat atunci Marius Necula.

Declaraţia de avere şi cea de interese a parlamentarului gălăţean, completate pe 3 noiembrie, certifică faptul că Necula s-a ţinut de cuvânt. În cele două documente nu mai figurează nimic legat de Data Consult, firma care, după cum ne-a explicat senatorul, nu avea altă activitate decât de depozitare a acţiunilor la Atlas. „M-am retras din toate funcţiile şi poziţiile deţinute în afaceri. Mama mea a renunţat la acţiunile la Data Consult şi de aceea nu mai figurează nimic în declaraţia de avere”, ne-a confirmat senatorul. Iată cu ce avere a rămas parlamentarul.

Potrivit actualei declaraţii de avere, senatorul deţine trei terenuri intravilane, două achiziţionate - 1.800 mp la Galaţi, 2.100 mp la Costineşti - şi 2.750 mp moştenite în judeţul Neamţ de soţia senatorului, dr. Monica Necula, managerul Spitalului TBC din Galaţi. Se adaugă un apartament, patru case de locuit în Galaţi (două cu credit bancar, una cumpărată şi una în construcţie) şi o casă de vacanţă moştenită de soţie în judeţul Neamţ.

Bijuteriile de damă şi bărbăteşti dobândite de familia Necula în perioada 1994-2010, în valoare de 20.000 de euro, se alătură tablourilor şi icoanelor estimate la o valoare de 20.000 de euro.

La capitolul active financiare, Necula declară un cont curent în valoare de 10.000 de euro. Parlamentarul are de plătit până în 2035 datorii de 67.332 de euro la o bancă şi 89.652 de euro la o altă bancă. Ambele datorii au fost contractate în 2005. Senatorul mai adaugă faptul că a primit de la Fundaţia Milenium un autoturism. Senatorul a realizat venituri doar din mandatul său parlamentar – 81.543 de lei, inferioare celor obţinute de soţia sa, dr. Monica Necula, managerul Spitalului TBC din Galaţi – 90.131 de lei.

În comparaţie cu declaraţia anterioară de avere, nu mai figurează la venituri cele două autoturisme BMW, unul pe numele firmei Atlas SA, unul pe numele SC Data Consult SRL şi nici eventuale venituri de la această firmă. Necula declară, la capitolul interese, că este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti şi al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România. Senatorul este preşedintele a nu mai puţin de patru ONG-uri: „Crucea Roşie Galaţi”, Fundaţia „Milenium”, “Mişcarea Independentă” şi „Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Cetăţenilor”. Rubrica din declaraţia de interese rezervată contractelor finanţate de la bugetul de stat sau local a rămas goală.

http://www.viata-libera.ro/articol-Senatorul_Necula_a_renuntat_la_afaceri_2.html

  • 2 weeks later...
Posted

SC Data consult "a vandut?" casa de langa lapidarium familiei Necula. Dupa privatizarea SIDEX, cam multe firme au trebuit sa treaca in nefiinta. Inclusiv cea mentionata mai sus.

  • 4 weeks later...
Posted

Cu ce averi se laudă senatorii gălăţeni

Paradoxal, spre deosebire de colegii lor deputaţi, senatorii se prezintă mai modest la capitolul avere. În topul celor mai avuţi senatori este, potrivit declaraţiei sale de avere, Marius Gerard Necula.

Conform declaraţiei de avere actualizate, senatorul Marius Necula deţine trei terenuri intravilane, două achiziţionate, unul de 1.800 metri pătraţi la Galaţi şi altul de 2.100 de metri pătraţi la Costineşti, precum şi un teren de 2.750 metri pătraţi moştenit în judeţul Neamţ de soţia senatorului, Monica Necula. Senatorul mai are un apartament, de 70 metri pătraţi, patru case de locuit în Galaţi (două cu credit bancar, una cumpărată şi una în construcţie), precum şi o casă de vacanţă moştenită de soţie în judeţul Neamţ. Familia Necula mai deţine bijuterii de damă şi bărbăteşti, tablouri şi icoane, la o valoare estimată de 40.000 de euro. La capitolul active financiare, Necula declară un cont curent în valoare de 10.000 de euro. La capitolul „datorii”, Necula are de plătit până în 2035 datorii de 67.332 de euro la o bancă şi 89.652 de euro la o altă bancă. Ambele datorii au fost contractate în 2005. Senatorul a primit de la Fundaţia Milenium un autoturism. De la Senatul României încasează o indemnizaţie de 81.543 de lei. Din declaraţia de interese aflăm că Marius Necula este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti, al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România şi preşedintele a patru ONG-uri: „Crucea Roşie Galaţi”, Fundaţia „Milenium”, “Mişcarea Independentă” şi „Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Cetăţenilor”.

Senatorul Laurenţiu Chirvăsuţă deţine împreună cu soţia sa, din anul 2003, un teren intravilan, de 5.000 metri pătraţi şi o casă în municipiul Tecuci, din 2004, în suprafaţă de 600 metri pătraţi. Mai are bijuterii în valoare de 3.300 de euro şi ceasuri de 3.600 euro. De la Senatul României primeşte o indemnizaţie de 57.248 lei. La capitolul „interese”, senatorul nu are trecut nimic.

Senatorul Paul Ichim deţine împreună cu soţia sa un teren de 3000 de metri pătraţi în comuna Oancea şi un altul de 900 metri pătraţi la Tuluceşti. De asemenea mai are trei apartamente în Galaţi. Senatorul mai are două autoturisme Volkswagen, achiziţionate în 2005 şi 2008. Nu are active finaciare, însă are un credit la în valoare de 170.000 lei. Indemnizaţia sa de senator este de 68.148 lei pe lună, iar de la Spitalul de Urgenţă încasează, în baza unui protocol de colaborare, 36.505 lei.

Cel de al patrulea senator gălăţean, Gheorghe Saghian, are un teren în suprafaţă de 0,30 hectare în comuna Cosmeşti, un apartament în municipiul Galaţi, de 54,83 metri pătraţi şi unul Tecuci, de 24,62 metri pătraţi. De la Senatul României primeşte o indemnizaţie de 57.248 lei.

http://www.adevarul.ro/locale/galati/Cu_ce_averi_se_lauda_senatorii_galateni_0_391160962.html

  • 3 weeks later...

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.