dcp100168 Posted December 2, 2008 Posted December 2, 2008 Revistă pe blogCaricatura on-lineDeşi s‑a întâmplat să caricaturizeze în lucrările lor dependenţa de internet, umoriştii graficieni nu pot să ignore utilitatea acestei invenţii moderne. Ca dovadă, publicaţia "Dum‑Dum", o revistă a caricaturiştilor ce există în mediul virtual, pe un blog. Lansată în urmă cu câteva luni, la adresa http://caricaturi-dum-dum.blogspot.com/, revista este "editată" de Paul Stoica. Articolele deja publicate pe blog le propun internauţilor să îi cunoască mai bine pe unii dintre caricaturiştii din ţară, atât prin lucrările lor, cât şi prin prezentarea evenimentelor pe care le organizează. Câţiva protagonişti ai articolelor sunt chiar graficienii gălăţeni. Îi veţi găsi, în materiale‑medalion sau mini‑interviuri, pe Monica Zanet, colega noastră, pe Vladimir Crivoi (Vlahi, cum este cunoscut şi din paginile suplimentului de sâmbătă‑duminică al "Vieţii libere"), dar şi pe Florian Doru Crihană şi Marian Şerban. Formatul în care apare publicaţia este cu atât mai interesant cu cât blogul este unul dintre cele mai dinamice spaţii de comunicare, permiţând, prin comentarii, un dialog permanent între "cititori", editori şi autorii caricaturilor.http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=28545
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now