Jump to content

Doi din trei gălăţeni n-au votat la uninominale


Recommended Posts

Posted

Absenteism în masă

Doi din trei gălăţeni n-au votat

* Peste 62 la sută din populaţia judeţului nostru nu s‑a prezentat la urne

La primul vot uninominal pentru Parlamentul României, doi gălăţeni din trei nu au votat. Dacă la alegerile parlamentare din noiembrie 2004 nu au votat 41,94 la sută dintre gălăţeni, în 30 noiembrie 2008, la primul scrutin uninominal din viaţa lor, 62,3 la sută dintre gălăţeni au spus „pas” votului. Un calcul simplu arată că din 2004 şi până acum, dezinteresul gălăţenilor a crescut cu peste 20 de procente, cifră cu care a scăzut numărul votanţilor. Niciun partid politic n‑a înregistrat vreodată o asemenea „creştere”. Mai în glumă, mai în serios, putem spune că adevăratul câştigător al alegerilor parlamentare uninominale este indiferenţa cetăţenilor faţă de cei care le conduc destinele. Mai trebuie precizat că procentul de 62,3 la sută absenteism la urne, atins în Galaţi, e depăşit doar de recordul înregistrat la alegerile europarlamentare, în 2007, când aproape 70 la sută dintre gălăţeni nu au votat.

Situaţia nu ar trebui să fie deloc o surpriză pentru politicieni, pentru că din 2004 încoace procentul celor care nu mai votează este mult mai mare decât scorul celor care încă îşi mai exercită dreptul prevăzut de Constituţie. Ca o dovadă că interesul alegătorilor pentru cei care le conduc destinele este din ce în ce mai scăzut, am calculat procentele gălăţenilor care nu au votat din 2004 încoace. La alegerile locale din 2004, 48,62 la sută dintre gălăţeni au spus „pas” votului. La scrutinul parlamentar din 2004, antrenată poate şi de alegerea preşedintelui, prezenţa la vot s‑a mai revigorat. Cu toate acestea, 41,94 la sută dintre gălăţeni au decis că au ceva mai bun de făcut decât să se ducă la urne. În 2007, la referendumul pentru demiterea preşedintelui, 57,67 la sută dintre gălăţeni n‑au fost câtuşi de puţin interesaţi de soarta şefului statului şi ca atare, nu s‑au dus la vot. La scrutinul pentru Parlamentul European, s‑a atins recordul de absenteism la urne: 69,7 la sută. La alegerile locale din 2008, 55,48 la sută dintre gălăţeni au refuzat să‑şi exercite dreptul de a alege. Şi iată acum, la uninominalul din 30 noiembrie, 62,3 la sută dintre gălăţeni au preferat să fie simpli spectatori ai procesului electoral.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=28586

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.