Jump to content

Noua taxă de înmatriculare valabilă de la 15 decembrie


Recommended Posts

Posted

Fratilor in primul rand bine v-am gasit.

Eu unul cred ca in curand o sa o iau razna si voi fi internat pe Traian la Elisabeta Doamna dar intrarea am sa o fac pe usa din spate cea din Domneasca.

Va intrebati poate motivul : pai care este ca este urmatorul

Am cumparat de curand un Ford Focus din 99 adus personal din Germania ,toate bune si frumoase pana in momentul in care ieri am iesit de la RAR si mi sa spus ca este euro2 cand in acte era euro3 dupa care taxa de innmatriculare era undeva la 500 euro care dupa mine e ok dar dupa noua norma rar este de 2008 euro .Unde vreau sa ajung:

Cat mama D......i o sa ma ajunga taxa dupa 15pe decembrie ??(multumita slatarilor din guvern)

Si mai vreau sa stiu daca mai am vecini de suferinta in orasul asta al nostru si as fi curios cati dintre noi sar tine sa facem o mica adunare la bucuresti impreuna cu alti suferinzi din alte orase si sa blocam ceva drumuri si alte kestii caci sunt sigur ca sar gasi si altii cu capsa pusa ca mine care ar dori sa facem asta.

in rest ce sa zic daca nu vand masina ii dau foc si fac un gratar pe ea unde este invitata toata lumea de pe forum sa ne cunoastem mai bine.

o seara placuta

Posted

Guvernul triplează taxa de poluare auto pentru toate vehiculele rulate, din 15 decembrie

Guvernul a decis, joi, triplarea taxei de poluare auto la achiziţionarea tuturor vehiculelor second-hand de import, începând cu 15 decembrie. "Noile reglementări majorează de trei ori cuantumul taxei de poluare pentru toate autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România. Ordonanţa reia totodată măsura adoptată deja de Guvern pentru maşinile Euro 4, respectiv scutirea de la plată pentru toate autovehiculele noi înmatriculate atât în România, cât şi în celelalte state ale UE după 15 decembrie 2008", a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Camelia Spătaru.

Posted

Adio maşini second‑hand!

Triplarea taxei de primă înmatriculare

* Premierul Tăriceanu soluţionează criza economică * Printr‑o nouă taxă de primă înmatriculare „şi mai şi” * Pentru maşinile programate la Registrul Auto mai târziu de 15 decembrie a.c., valoarea taxei depăşeşte preţul automobilului! * Noii proprietari şi „samsarii de maşini” sunt disperaţi

Folosindu‑se de pretextul crizei economice mondiale, în contextul căreia trebuie să salveze industria auto autohtonă, printr‑o ordonanţă de urgenţă adoptată în ultima sa şedinţă, Guvernul a decis să majoreze de trei ori cuantumul taxei pe poluare pentru toate autovehiculele importate şi înmatriculate prima dată în România. Cu două săptămâni înainte, Executivul luase decizia scutirii de la plata taxei de poluare pentru autovehiculele noi care urmează să fie înmatriculate.

Aglomeraţie mare la Registrul Auto...

Măsura triplării taxei de primă înmatriculare (denumire mult mai potrivită având în vedere scopul acesteia, fără nicio legătură cu protecţia mediului) a stârnit, pe lângă indignare, panica tuturor celor care au apucat să aducă în ţară autoturisme second‑hand şi, în prezent, îşi aşteaptă rândul la Registrul Auto Român (RAR). Din cauza afluxului extrem de mare de autovehicule rulate din import (peste 100.000 numai în iunie, iulie şi august), programările la RAR (pentru controlul provenienţei, autentificare şi inspecţie tehnică) se fac deja la nivelul anului viitor. Şi nu e de mirare având în vedere că, zilnic, din 140 de autovehicule care beneficiază de serviciile RAR, în jur 40‑45 sunt autoturisme şi autoutilitare provenite din Uniunea Europeană, pentru care noii proprietari români solicită reînmatricularea la noi în ţară. Din cauza perioadei mari de aşteptare până la verificarea RAR, de peste 30 de zile, adică atât cât putea circula o maşină în regim de înmatriculare provizorie, foarte mulţi dintre proprietarii maşinilor second‑hand s‑au trezit cu noile achiziţii blocate în parcări şi garaje. Drept urmare, aceste autovehicule n‑ar mai fi avut cum să ajungă în mod legal până la RAR (circulaţia pe drumurile publice a autovehiculelor neînmatriculate fiind considerată infracţiune). Situaţia neobişnuită a fost însă soluţionată printr‑o derogare de la Codul rutier, perioada de înmatriculare provizorie fiind prelungită la 90 de zile.

...Şi mai nou, panică şi disperare

Ei, şi când toţi cei care, fie că şi‑au adus pentru folosinţă o maşină „SH de afară”, fie că şi‑au făcut o ocupaţie mănoasă din importul şi vânzarea autovehiculelor rulate din Occident, aşteptau răbdători să le vină rândul la RAR, au aflat din presă vestea triplării taxei de mediu. Deşi pare incredibil, la scurt timp de la înlocuirea taxei de primă înmatriculare cu o rezonabilă taxă de mediu, Guvernul îşi permite să încalce decizia Comisiei Europene şi legislaţia comunitară (ba chiar şi voinţa opiniei publice, exprimată cu peste o sută de mii de semnături), cu o ordonanţă de urgenţă. Prevederile actului normativ, care ar urma să intre în vigoare la jumătatea acestei luni, pentru a proteja nu doar producţia internă de autovehicule, ci şi interesele importatorilor şi dealerilor de maşini noi, sunt „şi mai şi” decât cele care instituiseră taxa de primă înmatriculare. Sub pretextul crizei economice mondiale (care a afectat şi vânzările de la Citroen), premierul Tăriceanu instituie un protecţionism excesiv şi transformă maşinile rulate din import în achiziţii de lux. De exemplu (caz concret), pentru un automobil Ford Escort, fabricat în 1996, cu capacitatea de 1600 de centimetri cubi, taxa de mediu pe care ar fi urmat să o plătească proprietarul a crescut de la 900 de Euro la 3.000 de euro, deşi maşina a fost cumpărată cu 2.000 de euro. Cum inspecţia RAR pentru această maşină a fost stabilită pentru data de 27 decembrie, cel care a cumpărat‑o este disperat. Plata taxei de poluare nu se poate face înaintea inspecţiei RAR, aşa că va avea de ales, fie să plătească taxa mai mare decât preţul maşinii, fie să piardă 2000 de euro (din care eventual să recupereze câteva sute dezmembrând‑o şi vânzând componentele ca piese de schimb).

Nu se pot face reprogramări

În mod firesc, cei aflaţi în această situaţie sunt disperaţi şi prima lor reacţie de apărare a fost încercarea de a obţine o reprogramare la RAR, înaintea intrării în vigoare a ordonanţei. Au fost şi mai supăraţi când au aflat că nu e cu putinţă.

„Telefonul meu mobil (al cărui număr este public, fiind afişat pe site‑ul RAR) sună încontinuu. Am răspuns doar la vreo 200 de apeluri. Rugăminţi, implorări, ameninţări… Sunt importatori de maşini la mâna a doua care au chiar şi zeci de automobile aduse în ţară, în aşteptarea inspecţiei. Unul dintre cei care a sunat a spus că este ruinat. Nu putem face nimic la ora actuală. Conducerea RAR Bucureşti analizează avalanşa solicitărilor de programare. Nu ar fi exclus să se decidă prelungirea programului de lucru cu publicul. Deocamdată însă nu am primit nicio dispoziţie în acest sens. Vom vedea…”, ne‑a declarat ing. Laurenţiu Marin, şeful reprezentanţei RAR Galaţi.

Probabil că istoria se va repeta, în sensul că şi această noua taxă va fi încasată până când, tot la solicitarea Comisiei Europene, viitorul guvern o va desfiinţa sau reduce printr‑o altă ordonanţă de urgenţă. Cât despre recuperarea banilor, românii au învăţat lecţia: dacă încasarea lor contravine legislaţiei comunitare, se pot adresa justiţiei. Şi îi vor recupera. Garantat!

Dovada palpabilă

În mod experimental, am programat, ieri, pe site‑ul RAR Galaţi, pentru înmatriculare, o maşină de serviciu a redacţiei. Maşina a fost programată, cu uşurinţă, pentru data de 7 ianuarie 2009. Ceea ce era de demonstrat…

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=28633

Posted

La psihiatrie ar trebui să ajungă membrii guvernului ... lumea tot protestează iar ei o ţin pe a lor, au mai găsit un pretext de a ne lua bani :evil:

Posted

in luna iulie mi-am adus din germania un mitsubishi pagero.din actele germane rezulta ca masina este auro3.m-am programat ca orice cetatean la RAR si ulterior raspunsul lor a fost stupefiant: din punctul lor de vedere este euro 2.am fost la iricad si am scos copia dupa omologarea din romania a masinii mele (dupa seria de sasiu) prin care se certifica ca modelul respectiv este euro 3.diferenta de taxa intre euro 2 si euro 3 este de "numai" 9000 euro.asta pe taxa veche.inainte de actuala marire era de 3000 auro ptr euro 3 si 12000 euro ptr euro 2.optiunile erau sa dau in judecata RAR-ul si in cazul in care castigam sa platesc statului 3000 euro.binenteles ulterior sa platesc impozit pe masina la primarica lu' niculai.asa ca am inmatriculat-o in italia si platesc taxe si asigurare la italia si poluez in ograda lu' niculai.desi initial am fost un pic speriat de valoarea taxelor si asigurarii in italia ,pana la urma una peste alta italia este mai scumpa decat romanica cu vreo 50 de euroi pe an.asa ca......am si eu o intrebare ptr capetele luminate din frncea tarii: cum aro nu mai exista ce trebuie sa faca un fermier sau proprietarul unei mici firme de constructii care are nevoie prin definitie de un 4x4 sau de o camioneta? PTR CA 4X4 sau camionete nu prea exista de cilindree mica? cred ca in scurt timp o sa vedem pe strada numai numere de italia,franta,bulgaria si moldova.noroc ca este relativ usor de gasit un verisor sau un prieten cu rezidenta pe afara.las sa plateasca taxe la romanica posesorii de logan si citroen.ca tot sunt ei cei avantajati prin lege

Posted

Triplarea taxei de mediu naşte isterie

Şoferii, pietoni în devenire!

Peste mai puţin de o săptămână, cei care îşi vor înmatricula maşinile aduse din străinătate vor plăti o taxă de mediu de trei ori mai mare faţă de cea din prezent. Este măsura anti-criză luată de Guvern pentru a încuraja achiziţionarea de autovehicule şi implicit, păstrarea locurilor de muncă a celor din fabricile auto din România. La Galaţi, plouă cu cereri şi situaţia la Registrul Auto Român riscă să devină critică.

Nervi şi nerăbdare. Sunt cuvintele de ordine ce definesc situaţia regăsită în aceste zile la sediul RAR Galaţi, unde sute de şoferi stau la coadă pentru o programare înaintea datei de 15 decembrie, data când taxa de mediu pentru maşinile second-hand se va tripla. Toţi însă primesc aceeaşi explicaţie, programările se fac numai prin telefon sau internet iar prima zi când aceştia se pot prezenta cu autovehiculul la Registrul Auto Român este după jumătatea lunii ianuarie. "De două luni încoace sunt amânat, iar acum m-au programat pentru data de 19. În loc de 950 de euro trebuie să plătesc 3000 de euro, în condiţiile în care eu am dat 6000 de euro pe maşină, adică jumătate din valoarea maşinii dau să pot circula legal cu ea", a declarat un bărbat din curtea RAR, posesor al unui Opel Zafira fabricat în 2003. Şeful RAR Galaţi spune că n-a avut niciodată atâtea solicitări de programări ca în ultimele zile. "Mulţi care au fost programaţi înaintea datei de 15 nu s-au prezentat în speranţa că taxa va scădea sau chiar se va anula. Nu mic le-a fost şocul însă când au văzut în presă de noua taxă iar acum sunt disperaţi. Până pe data de 4 din 10-12 programări pe zi lipseau cel puţin 2-3, acum, doar într-o zi, am primit peste 200 de telefoane", a declarat Laurenţiu Marin, şeful RAR Galaţi. În acelaşi timp, cei mai norocoşi spun că au avut mare noroc că au fost programaţi înaintea "datei limită". "Mi-am adus din Germania acum câteva săptămâni un BMW 320. Am fost programat să o înmatriculez în această săptămână, mă costă 800 de euro. Peste încă 2-3 zile m-ar fi costat 2400 şi sincer preferam s-o vând decât să mai dau atâţia bani", ne-a declarat Bogdan, un tânăr de 22 de ani.

Taxa triplată - între 750 şi 4.800 euro

Triplarea taxei auto va duce la valori ale acesteia cuprinse între 750 - 4.800 de euro pentru maşinile cel mai frecvent cumpărate de români, de 1,4 si de 1,6 cmc, indiferent de norma Euro. În cazul vehiculelor cu propulsoare Euro 2, proprietarul va scoate mai mult de 25.000 de euro din buzunar. Taxa se va tripla, începând cu 15 decembrie, pentru toate maşinile care nu corespund minim normelor Euro 5, nu sunt electrice sau hibride, sau au motorizări Euro 4 peste 2.000 de centimetri cubi (cmc), a anunţat Executivul. După motoarele Euro 1, cea mai mică taxă o vor avea propulsoarele Euro 3, produse între anii 2000 şi 2004, şi maşinile Non Euro, fabricate înainte de 1992. În schimb, taxa de poluare cea mai mare va fi plătită de cei care cumpără vehicule Euro 2, produse în intervalul 1996-2000. Cei care cumpără maşini Euro 1, cu motorizări de 1,4 litri, vor plăti la înmatriculare 750 de euro, în timp ce proprietarii de maşini Euro 2 vor fi taxaţi cu 2.800 de euro. Pentru motorizările de 3.000 cmc, cea mai mica taxă - pentru maşinile Euro 1- va fi de 6.300 de euro, iar cea mai mare pentru vehiculele Euro 2 – peste 25.000 de euro.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=3

Posted

Taxa de poluare nemulţumeşte transportatorii

Taxa de poluare va bloca şi mai mult economia autohtonă, susţine Augustin Hagiu, preşedinte al Federaţiei Operatorilor Români de Transport Rutier- FORT. "Românii sunt încurajaţi să achiziţioneze maşini ultramoderne pe care să le distrugă utilizând craterele infrastructurii rutiere româneşti. În orice ţară civilizată, încurajarea cumpărării de autovehicule noi se face prin marirea treptată, începând din anul 3 sau 5, a cuantumului impozitului anual pe vehiculele deţinute de persoanele fizice sau juridice", a declarat, sâmbătă, Augustin Hagiu.

În aceste condiţii, orice cumpărător, persoană fizică sau juridică, nu se loveşte de imposibilitatea de a-şi asigura un mijloc de deplasare sau sursa de venit prin plata unei taxe "prohibite", ci este stimulat şi dirijat ca, după ce şi-a amortizat investiţia utilizând un autovehicul, fie să plătească, evident justificat, mai mult (datorită normei de poluare) fie, dacă are posibilitatea, să îşi cumpere un autovehicul mai nou, dar toate astea după ce a avut un mijloc de deplasare pe măsura veniturilor şi posibilitatilor, atrag atenţia transportatorii.

"Indiferent când a fost achiziţionat autovehiculul, taxa de mediu în funcţie de gradul de poluare trebuie plătită anual, crescând treptat, direct proporţional cu vechimea, astfel încât, proprietarul să decidă dacă merită să reînnoiască sau nu autovehiculul. Taxa de solidaritate, încă în vigoare, obligă toţi cumpărătorii de autovehicule noi comerciale la plata a 1 la sută din valoarea acestuia la înmatriculare, banii fiind folosiţi, după spusele guvernanţilor (nedemonstrate însă) pentru categoriile defavorizate", susţine reprezentantul transportatorilor rutieri.

Transportatorii care utilizează un camion pentru a-şi asigura un loc de muncă şi a crea plus valoare se întreabă de ce nu se plăteşte taxă de poluare la achiziţionarea de elicoptere, vapoare, avioane particulare, şalupe sau limuzine, toate aflate în categoria produselor de lux.

"Considerăm că nu este deloc normal ca, pentru un Ferrari ultimul răcnet să nu plăteşti nimic (având în vedere că are norma de poluare Euro 5). Cum este demonstrat echilibrul în societate. Taxa de solidaritate, taxa de mediu, accize în carburant, taxa de înmatriculare (în funcţie de gradul de poluare), taxa de poluare (pentru un camion comercial - Euro 4 - 1.400 euro), nu reprezintă decât forme meschine de stoarcere a banului public, scopul final fiind doar acela de a avea guvernanţii cât mai mulţi bani de jefuit. Guvernul Tăriceanu a reuşit în numai 4 ani de zile să adopte cele mai penibile măsuri pentru înmatricularea maşinilor", afirmă Augustin Hagiu.

http://www.monitoruldegalati.ro/index.p ... articol=12

Posted

Un prost arunca piatra si 100 de luminati nu o pot scoate.. Aceasta "taxa" de inmatriculare nu si-a avut niciodata rostul, nici baza legala solida si intemeiata. Poate se va gasi cineva din noul guvern care sa elimine aceasta aberatie.

Posted

Buna dimineata dragii mei forumisti.

vad ca mai este un coleg de suferinta cu mine in legatura cu norma euro si rarul.Eu unul am gasit solutia ;INMATRICULAREA IN BULGARIA .

Am gasit o firma care face asa ceva numai pentru 550 euroi si dupa data de 15 o si inmatriculez.

eu am o intrebare pentru toti forumistii si anume :CINE MERGE LA MITING PE 13 DEC SI CUM SE FACE CU PLECARILE DE LA GALATI DEOARECE SUNT INTERESAT SI VREAU SA MERG SI EU .

in resc o zi buna tuturor si sanatate .

Posted

La Bucureşti, în Piaţa Victoriei, pe data de 13 decembrie, ora 10, se organizează un miting de protest contra taxei auto.

Acţiuni similare vor mai avea loc şi în alte oraşe din ţară: Arad, Ploieşti, Cluj... La Galaţi, nimic?

Eu plec pe 13 la Bucureşti, dar cu alte treburi. Dacă manifestaţia va ajunge până la aeroportul Băneasa, dau şi eu claxoane la greu! :d;)

Posted

Taxa auto a fost triplata luni, odata cu publicarea in Monitorul Oficial

Taxa pe poluarea auto a fost triplata luni, odata cu publicarea in Monitorul Oficial a ordonantei Guvernului privind modificarea taxei, iar toate persoanele care o vor achita incepand de marti vor plati dupa noul sistem de calcul. In ordonanta de urgenta a Guvernului, publicata luni in Monitorul Oficial (MO), nu este mentionata data de la care taxa va fi triplata, astfel ca ca prevederile actului normativ au intrat in vigoare la momentul publicarii in MO. Ordonanta mentioneaza insa ca, incepand din 15 decembrie, autovehiculele a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2.000 de centimetri cubi (cmc) si care sunt inmatriculate pentru prima data in Romania sau in alte state membre ale Uniunii Europene sunt exceptate de la plata taxei pe poluare pana la data de 31 decembrie 2009. De asemenea, incepand de luni, 8 decembrie, sunt exceptate de la plata taxei auto toate masinile conforme normelor Euro 5 si Euro 6, precum si vehiculele electrice si hibride.

Administratiile financiare au primit marti dimineata noul software-ul prin care este calculata taxa, precum si Monitorul Oficial in care este publicata ordonanta. Administratiile financiare vor recalcula taxa pe poluare auto din nou pentru dosarele analizate luni, dupa noua formula, pentru ca ordonanta a intrat in vigoare la data publicarii. Administratiile financiare sunt obligate sa calculeze taxa pe poluare auto in termen de doua zile lucratoare de la depunerea dosarului cu actele masinii, iar plata se face ulterior la trezoreria de care apartine proprietarul autovehiculului.

Prevederea privind suspendarea taxei auto pentru vehiculele cu o capacitate cilindrică de până la 2.000 cmc, înmatriculate începând cu 15 decembrie 2008 pe teritoriul Uniunii Europene, se aplică în cazul autovehiculelor cu norma de poluare Euro 4, afirmă purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Posted

Uite aici, ordonanţa guvernului:

53_0910da563f8e775b3ec678afa2d3dd25_thum

Ia fiţi voi un pic atenţi la art. II:

Art. II. - Autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depăseste 2.000 cm3 si care se înmatriculează

pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene începând cu data de 15

decembrie 2008 se exceptează de la obligaţia de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită

potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008.

Ce înţeleg eu:

- Orice maşină înmatriculată prima oară în UE (din care face parte şi România) nu este taxabilă.

- Dacă o maşină e înmatriculată în Germania acum, dacă o cumpar şi o aduc în Romania, după 15 decembrie, nu mai plătesc taxă.

Problema e dacă înmatriculezi pentru prima oară din afara UE (ex. Elveţia).

- Chiar dacă are 20 de ani vechime, ea a fost înmatriculată prima oară în UE, deci nu plăteşti taxă.


:roll: :?:

Posted

Cred că greşeşti. Dacă e înmatriculată în Germania şi o reînmatriculezi în România eşti deja la a doua înmatriculare, deci plăteşti. Nu plăteşti doar în cazul primei înmatriculări (adică maşină nouă, cu - adăugiri ulterioare - sub 2000 cc şi minim Euro4)

Posted

Păi, atunci formularea nu ar trebui să fie:

Art. II. - Autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depăseste 2.000 cm3 si care se înmatriculează

pentru prima dată, în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene, începând cu data de 15

decembrie 2008 se exceptează de la obligaţia de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită

potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008.

în loc de:

...pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene începând cu data de 15

decembrie 2008...

:?:

Posted

Eu inteleg ca orice masina noua, sub 2000 cm3, indiferent de clasa euro, este scutita de taxa asta nenorocita dar si cele indiferent de vechime care vin din spatiul ne-comunitar (sunt si ele la prima inmatriculare aici, nu??). Cred ca e o formulare proasta (pentru guvern), care insa serveste celor care vor o masina sub 2.000 cm3 sau una ieftina de prin Elvetia, Serbia, Croatia si restul.

Posted
Eu inteleg ca orice masina noua, sub 2000 cm3, indiferent de clasa euro, este scutita de taxa asta nenorocita dar si cele indiferent de vechime care vin din spatiul ne-comunitar (sunt si ele la prima inmatriculare aici, nu??). Cred ca e o formulare proasta (pentru guvern), care insa serveste celor care vor o masina sub 2.000 cm3 sau una ieftina de prin Elvetia, Serbia, Croatia si restul.

MIKKA sa stii ca ai mare dreptate asa ca eu am sa merg cu aceasta ordonanta la finante si sa vad ce spun cei de acolo deoarece dupa cum rezulta din ordonanta eu care am adus masina din afara ar trebui dupa 15 dec sa nu mai platesc taxa deoarece e pentru prima data inmatriculata in romania.:)

:mrgreen: asa ca sa vedem ce se intampla si o sa postez raspunsul celor de la finante pe forum sa vedeti si voi ce au de spus.

Sanatate in case si o zi buna.

Posted

S-a schimbat... schimbarea. Triplarea taxei auto pentru masinile second hand se va aplica de la 15 decembrie

Guvernul a publicat, miercuri, o noua ordonanta de urgenta prin care a decis ca taxa de poluare auto sa fie triplata din 15 decembrie, iar proprietarii de vehicule care au platit saptamana aceasta taxa la valoarea majorata isi vor primi inapoi diferenta de bani, au anuntat reprezentantii Guvernului. Noua ordonanta de urgenta va fi publicata joi in Monitorul Oficial, iar noul regim fiscal se va aplica de la 15 decembrie. "Guvernul a decis sa abroge ordonanta publicata si sa o modifice", a spus Camelia Spataru, purtator de cuvant al Guvernului. Din 15 decembrie, se tripleaza taxa de poluare pentru masinile second hand, iar automobilele noi Euro 4 cu motoare de sub 2.000 cmc vor fi scutite de taxe pana la 31 decembrie 2009.

Posted

Ok, ca e o taxa pana in 15 si alta dupa.. inteleg. Dar ca cei care s-au inscris pana vineri merg pe vechea taxa.. iar cei ce-au depus actele luni (8 decembrie) vor plati dupa noul mod de calcul desi dureaza 3 zile procesarea datelor si tot sunt in termen pana in 15.. -asta n-o inteleg. :roll:

Posted

daca RAR-ul este mai catolic decat papa in ceea ce priveste protectia mediului si calitatii aerului de ce dracu nu-si monteaza niste filtre? ca ambaleaza motoarele alea ca naiba in centrul orasului.noxele unde se duc? nu era normal sa aiba filtre captatoare ptr gazele de esapament? raspunsul lor in cazul meu a fost ca nu conteaza ce cred nemtii despre norma de poaluare in care a fost incadrata masina mea si nici nu dau 2 bani pe parerea japonezilor despre acelasi subiect.numai parerea lor conteaza.din pct meu de vedere nu am vrut sa mai platesc nici macar un euro simbolic ptr inmatricularea masinii.lasa sa platesc impozite in italia si sa poluez pe aceste meleaguri.stiu ca este o lege prin care orice cetateaza poate sa actioneze in justitie poluatorul.oare nu ne putem strange cativa cetateni nedreptatiti de RAR si sa-i obligam macar prin hotarare judecatoreasca sa-si monteze filtre? fac eu cinste cu onorariul avocatului.va salut

Posted

La Finanţe, pentru taxa de poluare

Program şi în weekend

Celor care doresc să‑şi înmatriculeze maşinile, deci să plătească taxa de poluare, le dăm o veste bună. Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Galaţi, programul cu publicul al instituţiei a fost modificat, lucrându‑se şi la sfârşitul acestei săptămâni. Astfel, spune documentul, „în perioada 12‑14 decembrie a.c. se vor asigura condiţiile de desfăşurare a activităţilor de primire a solicitărilor de calcul a taxei pe poluare, de emitere a deciziilor de calcul şi de încasare a taxei pe poluare, la nivelul DGFP Galaţi conducerea instituţiei hotărând următorul program, în conformitate şi cu circulara MEF ‑ ANAF:

- vineri 12.12.2008, între orele 8,00‑18,00;

- sâmbătă 13.12.2008, între orele 8,00 –15,00;

-duminică 14.12.2008, între orele 8,00‑12,00”.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=28779

Posted
Cred că greşeşti. Dacă e înmatriculată în Germania şi o reînmatriculezi în România eşti deja la a doua înmatriculare, deci plăteşti. Nu plăteşti doar în cazul primei înmatriculări (adică maşină nouă, cu - adăugiri ulterioare - sub 2000 cc şi minim Euro4)

Ce sa platesti la a 2-a inmatriculare? taxa se numeste de Prima inmatriculare.

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.