dcp100168 Posted December 4, 2008 Posted December 4, 2008 Vacanţă în tabără pentru 66 de studenţi* Studenţii cu rezultate bune, dar şi cei cu situaţii mai dificile pot beneficia de locuri în tabere de odihnă în perioada vacanţei de iarnă n Cererile se depun până pe data de 8 decembrie, iar pe data de 12 se stabilesc beneficiariiUniversitatea „Dunărea de Jos” Galaţi pune la dispoziţia studenţilor, în perioada 20 decembrie 2008 – 3 ianuarie 2009, 66 de locuri în tabere de odihnă, la munte, repartizate prin Decizia nr. 24/26.11.2008 de către Agenţia pentru Sprijinirea Studenţilor din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Dintre cele 66 de locuri, 27 sunt la Covasna (în hotelurile Covasna şi Cerbul), 18 la Herculane (hotel Dacia), 16 la Voineasa (hotel Vidruţa), 3 la Zărneşti (Cabana Gura Raului) şi 2 la Predeal (hotel Gârbova). Studenţii doritori trebuie să-şi depună cererile până pe data de 8 decembrie şi vor afla pe 12 dacă au prins sau nu un loc în tabără. Cererile vor fi analizate de o comisie a universităţii, iar biletele se ridică ridic în intervalul 15-17 decembrie. Rezultatele bune la învăţătură, dar şi situaţiile mai dificile în care se află anumţi sudenţi, reprezintă unele dintre criteriile de sortare a acestora. "Atribuirea biletelor de tabără se va realiza în funcţie de următoarele criterii generale: studentul trebuie să fie integralist, după anul precedent de studiu, să aibă rezultate foarte bune la învăţătură, să fi înregistrat performanţe în activitatea de cercetare şi în aria extracurriculară. De asemenea, au prioritate studenţii orfani de ambii părinţi, cei proveniţi din casele de copii sau din plasament familial, studenţii care activează în cadrul Caselor de Cultură ale Studenţilor sau în alte organizaţii studenţeşti", a declarat Luiza Şerbănscu, purtător de cuvânt Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi. Cele 66 de locuri sunt repartizate în 2 serii a câte 7 zile. În prima serie, 20.12.2008-27.12.2008, vor pleca 34 de studenţi, iar în a doua serie, 27.12.2008-3.01.2009, vor pleca de la UDJG 32 de studenţi. Cel mai mare număr de bilete se regăseşte la Facultatea de Mecanică (9) şi la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor (9). Urmează, în top, Facultatea de Ştiinţe Economice (6), Facultatea de Inginerie Electrică şi Electronică (5) şi Facultatea de Metalurgie şi Ştiinţa Materialelor (5).http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=1
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now