Jump to content

Tradiţia priveghiului usturoiului în satele gălăţene


dcp100168

Recommended Posts

Priveghiul usturoiului

* In traditia locuitorilor din zona Dunarii de Jos, in noaptea Sfantului Andrei, usturoiul este privegheat ca un mort

Prin satele din sudul judetului Galati, in noaptea Sfantului Andrei se desfasura cu aproape un secol in urma si se mai desfasoara si astazi, prin unele localitati, o ceremonie pe care oamenii o numeau "Priveghiul usturoiului" sau "Priveghiul Sfantului Andrei", ritual care impunea o tinuta sobra. (...)

Usturoiul a jucat un important rol apotropaic (de la grecescul apotropaios = "fereste de nenorocire") in unele ceremonialuri magice. In traditiile locuitorilor din zona Dunarii de Jos, usturoiul este privegheat ca un mort. In noaptea Sfantului Andrei, oamenii se adunau la o casa, puneau usturoiul pe masa si stateau in jurul lui de vorba pana la miezul noptii sau pana dinspre ziua. Capatanile de usturoi se asezau fie intr-un castron, fie pe o strachina, pe o tabla ori intr-o sita cu faina. In unele localitati, alaturi de capatana de usturoi, mai mult sau mai putin afundata in faina, se infigea si o lumanare. Apoi se aduna tot grupul, lumanarile se aprindeau si ardeau pana la epuizare. Dimineata, fetele infigeau usturoiul privegheat intr-o vaza cu flori si urmareau sa vada cati catei incolteau. Numarul de fire incoltite indica numarul copiilor pe care fata urma sa-i nasca, iar firele ce se vestejeau, numarul de copii care ar fi murit la o varsta frageda sau la nastere", spune Eugen Holban, care a inregistrat acest obicei.

Cateva elemente identificate in text "tradeaza" semnificatii crestine. Indraznim sa afirmam ca in ceremonialul priveghiului, usturoiul il simbolizeaza pe Insusi Mantuitorul, nu este altceva decat punerea trupului lui Iisus in mormant. Cand usturoiul este pus pe o tabla, aceasta semnifica asezarea lui Iisus pe piatra ungerii. Iar cand usturoiul se afunda in sita cu faina, nu mai incape nici o indoiala ca este vorba despre un moment cu profunde conotatii crestine: faina este facuta din grau, din faina se face painea, prescurea. Aceasta din urma se aduce ca jertfa la altar, iar painea, in timpul Sfintei Liturghii, se preface in Insusi Trupul Domnului. Prezenta lumanarii intareste aceasta idee, iar in cazul de fata inlocuieste Lampasul lui Malchus din Gradina Ghetsimani, simbol consacrat al Patimilor lui Iisus. Lumina lumanarii, flacara vie, reprezinta viata de dincolo de moarte. "In mormant, Viata,/ Pus ai fost, Hristoase,/ si cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut/ si viata lumii Tu ai izvorat", prohodim cu totii in seara Vinerei Mari din Saptamana Patimilor. Trupul inviat al Mantuitorului vesteste o noua nastere. O noua intrupare a Cuvantului. De aceea fetele (mironositele ce L-au jelit pe Domnul), in trupurile carora se va infiripa viata, infigeau dimineata usturoiul privegheat (Iisus Cel Inviat) intr-o vaza cu flori spre a incolti, spre a renaste, reeditand astfel, in mod simbolic, Buna Vestire.

Uneori, priveghiul usturoiului se facea numai in cadrul familiei. La vremea amurgului, gospodarii puneau pe masa turte framantate din aluat nedospit si asezau alaturi cateva capatani de usturoi. Turtele si usturoiul erau mancate imediat dupa miezul noptii sau catre dimineata de toti membrii familiei care le-au vegheat.

In aceasta varianta, numarul celor care privegheaza usturoiul se reduce doar la cei apropiati, la membrii familiei. Aceasta simbolizeaza de fapt familia lui Iisus. Adica fratii si surorile intru credinta, care I-au fost cei mai apropiati. Iata cum este redat acest moment in Evanghelia lui Marcu, inregistrat "la ceasul al saselea", cand "intuneric s-a facut peste tot pamantul pana la ceasul al noualea: "Iar sutasul care statea in fata Lui, vazand ca astfel si-a dat duhul, a zis: Cu adevarat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu! Si erau si femei care priveau de departe, intre ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic si a lui Iosif si Salomea, care pe cand era El in Galileea, mergeau dupa El si Ii slujeau, si multe altele care se suisera cu El la Ierusalim. Si facandu-se seara, fiindca era vineri, care este inaintea sambetei si venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care astepta si el imparatia lui Dumnezeu, si, indraznind, a intrat la Pilat si a cerut trupul lui Iisus." (Marcu 15, 39-43)

La vremea amurgului (ora la care a murit Iisus) se punea pe masa turta framantata din aluat nedospit, adica azima (preparat ritual consumat si astazi de evrei in ziua in care sarbatoresc Pastele), si usturoiul, trupul Domnului.

Asezarea pe masa a usturoiului reediteaza simbolic coborarea de pe cruce a lui Iisus pe piatra ungerii, unde trupul Domnului a fost pregatit pentru inmormantare. Evanghelistul Ioan reda aceasta scena in felul urmator: "Dupa acestea, Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar intr-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca sa ridice trupul lui Iisus. Si Pilat i-a dat voie. Deci a venit si a ridicat trupul Lui. Si a venit si Nicodim, cel care venise la El mai inainte noaptea, aducand cam la o suta de litre de amestec de smirna si aloe. Au luat deci trupul lui Iisus si l-au infasurat in giulgiu cu miere, precum este obiceiul la inmormantare la iudei." (Ioan 19, 38-39)

Referindu-se la acelasi moment, Matei spune ca "Iosif, luand trupul, l-a infasurat in giulgiu curat de in". Facem aceasta precizare, pentru ca vom vedea putin mai departe cum in alta localitate, in noaptea Sfantului Andrei, "la claca", se torcea numai in si canepa, iar "lana nu se torcea in ruptul capului".

Turtele framantate asezate pe masa simbolizeaza si ele trupul flagelat si framantat de durere al Domnului. Privegherea in tacere a acestor preparate rememoreaza momentele de durere si intristare ale celor care L-au iubit pe Iisus, L-au urmat si au crezut in cuvantul Lui. Descoperim in aceasta durere nerostita o traire solidara in credinta Celui Care S-a sacrificat pentru binele oamenilor. Capatanile de usturoi, turtele framantate devin trupul Domnului, jertfa cu care oamenii se vor impartasi, comuniunea, Biserica lui Hristos insasi.

Aceasta mare taina nu putea fi impartasita "lupilor" nostri decat de Andrei, apostolul care i-a fost ucenic si martor Mantuitorului. (...)

In comuna Independenta, din apropierea Galatiului, intalnim acelasi obicei, dar intr-o desfasurare cu totul originala si, spunem noi, cu elemente ce conserva practici rituale mult mai vechi. La Independenta, oamenii refuza sa vorbeasca despre priveghiul sau despre pazitul usturoiului. Credinta foarte raspandita ca simpla pronuntare a numelui unui animal raufacator poate atrage aparitia lui neasteptata a facut ca multe dintre cele mai importante sarbatori legate de lupi sa se numeasca altfel. Chiar lupul era numit prin Banat "gadinet", iar prin Oltenia "gavat". In mod similar, la Independenta, priveghiul usturoiului, adica a Celui mort, din teama ca simpla rostire a momentului dramatic, dureros si insuportabil al mortii lui Iisus ar putea determina reeditarea lui reala, a facut ca acesta sa fie numit "claca", obicei ce tine de datini si practici precrestine. Asadar, la Independenta, in noaptea Sfantului Andrei, la cate o casa, se strangeau tineri si varstnici, familisti, rareori in aceeasi incapere. De regula, tinerii stateau separat. Cand intrau in casa, musafirii spuneau gazdei: "Buna seara, mos Ioane sau nene Radule etc., bine v-am gasit sanatosi". "La multi ani, sa va dea Dumnezeu sanatate si sa va apere Sfantul Andrei de toate rautatile", raspundea gazda. Dupa cum se poate observa, Sfantul Andrei era invocat ca aparator al oamenilor impotriva tuturor rautatilor, semn ca forta si puterea lui, simpla rostire a numelui lui echivalau cu punerea sub protectie, pentru ca Andrei era trimisul Domnului printre "lupi". Imbracat in har, purtator de cruce - "ca semn al mantuirii" - Sfantul Apostol Andrei a ramas viu in amintirea oamenilor, in aceasta ipostaza, pana in zilele noastre. (...)

Desfasurat dupa acelasi scenariu, priveghiul usturoiului in satul Fundeni, comuna Hanu Conachi, de langa Independenta, concretiza claca in toarcerea inului si canepei, nicidecum a lanei.

Fara dubii, claca de la Fundeni conserva un obicei care aminteste, fie si aluziv, de Giulgiul lui Iisus. "Si Iosif, luand trupul, l-a infasurat in giulgiu curat de in, si l-a pus in mormantul nou, pe care-l sapase in stanca si, pravalind o piatra mare la usa mormantului, s-a dus" (Matei 27, 59-60). Tot despre "giulgiu de in" vorbeste si Luca in Evanghelia sa (23, 53). Ca este vorba despre o noapte speciala nu mai incape nici o indoiala, atata vreme cat, in afara de toarcerea inului sau a canepii, gospodinele (femeile care l-au insotit pe Iisus, in timpul peregrinarilor Sale - n.n.) "tineau" cu strasnicie aceasta seara, abtinandu-se de la orisice treaba. La sfarsitul clacii, si aceste femei de la Fundeni "se impartaseau" consumand mancarurile ritualice, claca lor devenind, de fapt, ca si in alte situatii descrise pana acum, un mod de exprimare a comuniunii, de intruchipare hierofanica a Bisericii lui Hristos.

In Namoloasa, la numai cativa kilometri de Fundeni, pe malul drept al Siretului, in acelasi judet Galati, la priveghiul usturoiului participau batrani si tineri, batranii jucand rolurile lui Iosif din Arimateea, care a obtinut dreptul de a-L inmormanta pe Iisus, si pe al lui Nicodim, cel care statuse de vorba cu El, despre care am mai discutat.

Gazda namoloseana punea intr-un castron, pe masa, 30 de capatani de usturoi - cate zile are luna noiembrie (cum spune Eugen Holban), care erau luate la sfarsit de gazda si de fiecare fata participanta la claca. Cele 30 de capatani de usturoi - ca simbol al patimilor lui Iisus - fac aluzie la cei 30 de arginti pentru care Iuda Iscarioteanul L-a vandut pe Mantuitorul. "Furtul" usturoiului de catre participantii la claca semnifica credinta primilor crestini in faptul ca prin disparitia obiectului torturii (in cazul nostru al celor 30 de arginti pe care a fost vandut Iisus, vanzare in urma careia Acesta a suferit chinuri cumplite) se inlatura si efectul dureros pricinuit de simbolistica lor: cumpararea de catre diavol a sufletului lui Iuda, care L-a vandut pe Invatatorul si Mantuitorul Lumii.

Aceste practici stravechi contin segmente prefigurative crestine traduse intr-un limbaj ritualic local, limbaj ce peste secole avea sa devina, in forma lui institutionalizata si dogmatizata, expresia cea mai inalta a tainei crestine: Sfanta Liturghie.

Pe o alta coordonata, traditiile din noaptea Sfantului Andrei se constituie intr-un raspuns al "lupilor" la predica ucenicilor Apostolului Andrei sau la cea a inaintemergatorilor sai care cutreierau asezarile, pregatind astfel primirea Mantuitorului: "Va voi da o inima noua si voi pune in voi un duh nou... Daca este cineva in Hristos, este o faptura noua. Cele vechi s-au dus, iata ca toate lucrurile s-au facut noi".

(Fragment din volumul "Andrei, Apostolul lupilor", aparut la Editura "Dacica")

http://www.formula-as.ro/2008/847/spiri ... ului-10523

Link to comment
Share on other sites

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.