Jump to content

Judeţul Galaţi va avea prefect PSD


Recommended Posts

Posted

Judeţul Galaţi va avea prefect PSD

Liderii PD-L şi PSD au convenit ca ministerele să fie monocolore, partidele care vor desemna miniştrii să aibă şi secretarii de stat în aceeaşi instituţie şi, la nivel local, partidul care deţine preşedinţia Consiliului Judeţean să aibă şi prefectul, au declarat surse din PD-L şi PSD. Cele două partide politice urmează să-şi împartă, în mod egal, posturile în administraţia centrală şi locală şi, în judeţele în care niciunul dintre cele două partide nu deţine preşedinţia Consiliului Judeţean, să stabilească, prin negocieri, ce partid va prelua conducerea prefecturii.

Are curaj cineva să spună că prefectul este un înalt funcţionar public apolitic? :d

  • 4 weeks later...
Posted

Pana sa se stabileasca insa care va fi modalitatea de inlocuire a actualilor prefecti, inlocuitorii isi fac incalzirea pe margine. La Galati, vicepremierul Dan Nica face tot ce ii sta in putinta pentru a obtine numirea de catre PSD a noului prefect. In gratii se afla Claudiu Brânzan, fost jurnalist si fost director la Administratia Zonei Libere Galati.

http://www.romanialibera.ro/a143000/pre ... cturi.html

Posted

Claudiu Brânzan - propunerea PSD

Cât priveşte funcţia de prefect, „Organizaţia Judeţeană PSD Galaţi l-a propus pe domnul Claudiu Brânzan”, ne-a informat Dan Nica, anticipând că numirea oficială va fi făcută „cât mai repede”. Fost jurnalist la „Viaţa liberă” (1990-1995), director la TVG (1998-2001), director, consilier şi director adjunct la ZLG (din 2001-prezent), Claudiu Brânzan (membru PSD din 2002) va fi unul dintre cei mai tineri prefecţi din ţară, la numai 41 de ani. „Propunerea mă onorează şi mă obligă să fac tot ce pot pentru binele Galaţiului; nu voi lucra cu jumătăţi de măsură cu niciunul din serviciile aflate în subordine”, a declarat acesta.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=29216

Posted

Dan Nica l-a propus pe Claudiu Brânzan, purtător de cuvânt al PSD Galaţi, în funcţia de prefect

Purtătorul de cuvânt al organizaţiei judeţene PSD Galaţi, Claudiu Brânzan, este nominalizarea formaţiunii pentru funcţia de prefect de Galaţi, informaţia fiind confirmată de Brânzan şi de către Dan Nica. "Domnul Nica a făcut deja un anunţ în acest sens, dar aştept decizia finală care va fi luată la Bucureşti", a declarat astăzi Claudiu Brânzan.

Brânzan este purtătorul de cuvânt al organizaţiei judeţene PSD Galaţi şi secretar desemnat al Delegaţiei Permanente, din 2005. El a intrat în politică în 2002, ca membru PSD. Înainte de a face politică, a lucrat în mass-media, fiind jurnalist la cotidianul local "Viaţa Liberă" între anii 1990-1998. În această perioadă, Brânzan a condus departamentele de eveniment şi politică ale ziarului. În 1998 a plecat la televiziunea locală TV Galaţi, pe postul de director general, unde a stat până în aprilie 2001, când a fost numit director general al Regiei Autonome Administraţia Zonei Libere Galaţi. El a părăsit acest post în martie 2005, când a fost înlocuit de un liberal. Claudiu Brânzan i-a fost consilier noului director timp de doi ani, până în martie 2007, când a promovat în funcţia de director general adjunct al regiei, poziţie pe care o ocupă şi acum.

http://www.realitatea.net/dan-nica-l-a- ... 32716.html

Posted

Subprefecţi PDL

Surse din interiorul partidului PSD ne-au dezvăluit că cei doi subprefecţi provin din tabăra partidului democrat liberal. Astfel, viitorul prefect de Galaţi, Claudiu Brânzan (PSD), va face echipă cu Păun Cosmin -consilier local şi Camelia Grosu, consilier judeţean şi director la Complexul Muzeal de Ştinţe ale Naturii. Numirea oficială a prefectului şi a subprefecţilor se va face, cel mai probabil, în cursul săptămânii viitoare.

http://www.amosnews.ro/Article265466.phtml

Posted

PC vrea doi prefecti, dintre care unul la Galati

Deputatul Bogdan Ciuca, a declarat luni, la Galati, ca formatiunea sa are dreptul la doua posturi de prefect si a apreciat ca filiala PC de la Galati ar trebui sa aiba prima optiune, avand in vedere ca este cea mai puternica din tara. "Da, am avea dreptul la mai multe nominalizari. Cred ca doua judete prefecti, nu stiu cati subprefecti", a afirmat Ciuca. Intrebat daca PC vizeaza anumite judete pentru functia de prefect, purtatorul de cuvant al partidului a spus ca, in mod normal, prima optiune ar fi Galatiului, unde PC are cea mai puternica organizatie din tara. "Nu este vorba de principalele judete vizate. Cert este ca judetul nostru are un cuvant foarte greu de spus. Victoria Aliantei PSD+PC la Galati se datoreaza intr-o buna parte, daca nu chiar jumatate, Partidului Conservator, care are aici o echipa puternica. PC are in continuare cea mai buna oprganizatie la Galati. Pe cale de consecinta, organizatia galateana va opta prima, daca va fi cazul, pentru functie. Dar, repet, tine si de o conjuctura nationala si de prioritatile pe care le avem noi ca partid la nivel national si de aceea spun ca este o decizie care se va lua la centru", a explicat deputatul PC de Galati.

http://www.frontnews.ro/politic/partide ... lati-19709

Posted

În aşteptarea noului prefect

Social-democraţii gălăţeni aşteaptă decizia Guvernului în ceea ce priveşte numirea noului prefect al judeţului Galaţi, în persoana lui Claudiu Brânzan. Cele două funcţii de subprefect vor fi ocupate de Cosmin Păun şi Paul Florea, informaţie confirmată şi de către preşedintele PD-L Galaţi, Eduard Finkelstain. Deşi până să formeze o coaliţie cu PSD-ul, democrat-liberalii susţineau ideea ca înalţii funcţionari publici să fie apolitici, mai nou aceştia doresc ca prefecţii să fie repolitizaţi.

”În momentul de faţă prefecţii sunt înalţi funcţionari publici, sunt independenţi politic, însă eu cred că trebuie neapărat repolitizarea funcţiilor. Cred că prefectul trebuie numit odată cu Guvernul, să vină odată cu acesta, şi trebuie să plece odată cu acesta. Prefectul este ”actorul” care asigură aplicarea legii Executivului în teritoriu”, a declarat preşedintele PD-L Galaţi, Eduard Finkelstain. Coaliţia va invoca, la schimbarea gărzii, mobilitatea în funcţie, ceea ce permite înlăturarea legală din funcţie prefecţilor. Totuşi, noii veniţi vor trebui să dea un examen pentru a fi cooptaţi în corpul înalţilor funcţionari publici. Vechea gardă de prefecţi urmează să fie retrogradată pe posturile de inspector guvernamental.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=1

  • 2 weeks later...
Posted

Cosmin Păun şi Paul Florea, propuşi de PD-L Galaţi ca subprefecţi

Vicepreşedintele PD-L Galaţi, Marius Necula (în foto), a confirmat, ieri, pentru prima oară ceea ce „Viaţa liberă” v-a anunţat deja, pe surse, încă de la începutul lunii: Cosmin Păun şi Paul Florea sunt cele două propuneri ale partidului, pentru funcţiile de subprefect. Cosmin Păun deţine în prezent al doilea mandat de consilier local şi lucrează în mediul privat. Tot în mediul privat lucrează şi Paul Florea care, spre deosebire de Cosmin Păun, are o istorie mai zbuciumată din punct de vedere politic: în 1992, a fost printre membrii fondatori ai PNL (partid de pe a cărui listă a fost ales de trei ori consilier local), în 2003 a fost exclus din partid, după care a activat în ANCD şi în 2004, a candidat din partea AP la funcţia de primar al Galaţiului, iar în toamnă, pentru un mandat de senator. După o tăcere de trei ani, în vara lui 2007 a revenit în politică, la PLD, partid care a fuzionat, în iarnă, cu PD, devenit PD-L. Problema celor doi (şi, implicit, a partidului care îi susţine acum) este că aceştia nu sunt funcţionari publici, aşa cum cere legislaţia (recent modificată) în cazul numirilor prefecţilor şi subprefecţilor.

Cât priveşte schimbarea politică a şefilor instituţiilor deconcentrate din teritoriu, Marius Necula s-a declarat, personal, de acord cu păstrarea în funcţii a celor care şi-au făcut treaba, dând şi exemple concrete: Toader Ţocu de la Garda Financiară, Georgeta Modiga de la Casa Judeţeană de Pensii sau Ionel Petrea, de la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

http://www.viata-libera.ro/articol-Cosm ... cti_2.html

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.