EMIL Posted March 28, 2009 Posted March 28, 2009 scuze, acum ma trezii direct in pagina doi si nu am vazut propunerile anterioare, dar locatiile raman valabile, cel putin la Sidex se reduce poluarea si se mentin locurile de munca (mai putine ce e drept dar mai sanatoase), iar la Giurgiulesti, ei deja facura portul, asa ca au experienta in constructii rapide fata de alesii nostri interesati mai mult de plimbari :oops:
1964 Posted April 1, 2009 Posted April 1, 2009 pare buna locatia de care ai spus si ma refer de terenul agricol spre Giurgiulesti insa nu stiu daca se poate amplasa asa aproape de granita.cred eu...
dcp100168 Posted December 20, 2009 Author Posted December 20, 2009 Aeroport comun în programul de guvernareLa transportul aerian, dacă programul de guvernare al Cabinetului Boc I prevedea acordarea de asistenţă tehnică autorităţilor locale din judeţele Braşov, Alba, Galaţi, Brăila şi Bistriţa pentru construirea de noi aeroporturi, noul program de guvernare ia în calcul în acest sens numai judeţele Braşov şi Galaţi-Brăila.NewsIn
1964 Posted December 21, 2009 Posted December 21, 2009 Nesimtitii astia isi bat joc de noi in continuare. In viata noastra nu va exista aeroport in zona noastra.
marcadin2007 Posted April 24, 2010 Posted April 24, 2010 Oameni buni,haideti sa facem ceva sa avem propriul aeroport,pacat de orasul nostru care e mai mare ca multe altele care din pacate au aeroporturi si internationale pe deasupra.De ce sa nu apara locuri noi de munca si la Galati?Trebuie sa ne cunoasca lumea intreaga,nu sa ramanem in umbra din cauza ca se ajunge mai greu la noi....drumuri proaste si distante prea mari fata de orasele cu aeroport..Trebuie sa luptam sa ridicam Galatiul,e pacat la cat de frumos este..
1964 Posted April 27, 2010 Posted April 27, 2010 (edited) Cred ca presa ar putea face ceva. Daca s-ar face o campanie de strans semnaturi, sa se adune cateva zeci de mii, poate chiar o suta de mii , ar fi ceva. Ce ar fi ca forumul galatenilor, daca chiar vrea sa se faca cunoscut in Galati, de ce nu ar pune un panou pe care sa scrie oamenii nemultumirile si o masuta unde sa se stranga ,,semnaturile pt aeroport'' in mai multe zone circulate (Spitalul de Urgenta, Tiglina 2 pe ambele sensuri, Universitate, Facultatea de Mecanica zona str. Basarabiei, Papadie, Faleza in weekend) nu neaparat simultan, ci pe rand , asa cum fac cei de la realitatea tv Bucuresti prin Piata Universitatii sau alte locatii. Acest forum ar castiga mult mai multi galateni dar si orasul ar putea castiga un aeroport, cine stie. Edited April 27, 2010 by 1964
katman Posted April 27, 2010 Posted April 27, 2010 (edited) Si daca se string 7.524.612 semnaturi, care va fi diferenta? Apar banii din senin, se va misca cineva? II PASA CUIVA? Neeeeh... Pai ce simplu ar fi... am stringe semnaturi pentru o politica fara corupti, pentru un invatamint performant, un sistem sanitar functional... Si de ce musai aeroport la Galati? Ar fi preferabil, intr-adevar, sa imi vina avionul la botul calului, populatie in zona e destula... Exista un studiu de fezabilitate (asa ii spune?) care sa arate ca ar fi rentabil un aeroport aici? are cine sa vina sau sa plece? ca la citeva milioane cit ar costa o cursa pina la Suceava, garantez ca toti vor merge cu trenul. Mie mi-ar conveni sa fie un aeroportel mititel asa, macar si la Ianca, sau (ideea lui Toto ) faci pod peste Dunare si ai aeroport la 80km distanta, la Tulcea. Impusti 2 iepurasi deodata. Edited April 27, 2010 by katman
1964 Posted April 27, 2010 Posted April 27, 2010 (edited) Referitor la rentabilitate ,se stie cata lume se duce la Otopeni/Baneasa. Oamenii sunt in stare sa bata 250 km 3 ore in nici un alt punct din tara.Ar fi vital un aeroport. Nu exista zona mai izolata din tara asa cum e Galati pentru ca sunt si drumurile proaste. Un aeroport ar face orasul nostru mai usor de vizitat si l-ar scoate din statutul de ,,capat de linie''. E vital si pentru ca suntem in ,,capatul tarii'' , suntem mult mai dezavantajati decat brasovenii, de exemplu, pentru ca ei sunt aproape de Bucuresti, au acces mult mai facil, mai ales ca se ,,construieste'' si autostrada. Avionul nu este chiar asa de scump si ar fi destule persoane dispuse sa plateasca o suma mai mare (decat la tren) sa ajunga in celalalt capat al tarii cu avionul intr-o ora decat in 16-18 ore cu trenul(plus legaturi) sau vre-o 14 cu masina. Parerea mea este ca din cauza asta orasul este in bezna totala, nu neaparat din cauza indiferentei noastre, ci mai degraba din cauza neincrederii in noi, adica asa cum ai spus mai sus katman, ca nu ai face nimic cu semnaturile, nu se poate sti niciodata. Macar forumul asta ar putea castiga utilizatori (pentru ca in alt topic deschis va intrebati de ce nu prea intra lumea pe aici) si ramanem cu satisfactia ca forumul asta nu e doar un loc unde sa injuri politicienii sau sa ne plangem de gropile de pe Brailei. Cred ca toti ne dorim ca orasul nostru sa fie sus in topuri, avem ghinionul ca ne-au condus si ne conduc politicieni care mai de care si ei mizeaza si pe indiferenta si lipsa asta de incredere a noastra si cumpara palmieri la suprapret; fraudeaza licitatiile si mentin dubele ca sa faca ei o gramada de bani negri (Galatiul , dupa cum se stie, e capitala dubelor); frezeaza gropile (pentru a fi curate pentru asfaltare) si in loc sa le astupe, le lasa de izbeliste si nesemnalizate, iar cand le asfalteaza, nu vor tine mult pentru ca se aduna noriu si apa pentru ca nu au fost asfaltate a timp ; s-au pierdut foarte foarte multe locuri de munca datorita lor, asa ca initiativa sta in mainile noastre. Sa zicem ca semnaturile alea nu ar rezolva situatia dar totusi vor avea un impact insemnat in opinia publica si forumul va capata importanta datorita reclamei aduse de un demers de genul asta. Cat despre sanatate si educatie, sunt domenii de importanta nationala si nu locala.Legat de situatia asta, cititi articolul asta http://www.adevarul.ro/locale/galati/Cu_avionul-direct_in_sala_de_operatii-_Bebelus_salvat_de_la_moarte_printr-o_operatiune-soc_0_251975055.html , in ce situatie suntem. Edited April 28, 2010 by 1964
katman Posted April 28, 2010 Posted April 28, 2010 Referitor la rentabilitate ,se stie cata lume se duce la Otopeni/Baneasa. Oamenii sunt in stare sa bata 250 km 3 ore in nici un alt punct din tara.Otopeni, ca si Baneasa, prin marimea si dotarea lor, concentreaza alt gen de curse aeriene decit cele gen Tulcea/Suceava.Ca si in cazul podului/autostrazii/drumului expres sau alte asemenea doleante ale noastre.... Sint in continuare de parere ca trebuie incluse intr-un plan mai amplu de dezvoltare regionala.Poti face lobby, intr-adevar, pentru una sau alta... dar parerea mea este ca ar fi doar o fata a monedei... Ca si cum ai stringe bani sa ii iei copilului ghete pentru iarna, dar in sus el nu are de purtat decit maieu.Sa zicem ca semnaturile alea nu ar rezolva situatia dar totusi vor avea un impact insemnat in opinia publica si forumul va capata importanta datorita reclamei aduse E poate adevarat, dar nu ar trebui inceput cu obiective mai mici si cu sanse mai mari de reusita? Eu as incepe cu stringere de semnaturi pentru un spital curat si dotat la standarde normale. Doar acum spitalele sint in administratie locala, nu?Apoi pentru o solutie la problema ciinilor vagabonzi, ca m-am saturat de plimbat vorba... Si cite nu mai sint
1964 Posted April 28, 2010 Posted April 28, 2010 (edited) Cred, pentru a misca putin economia in zona asta, ar trebui investit in infrastructura, mai ales ca se pot face parteneriate publice-private (la Cluj-Napoca se va mari aeroportul si va fi cel mai mare din Europa Centrala si de Est). Pentru a ne putea ocupa de invatamant, sanatate, pensii si alte lucruri necesare, e nevoie sa atragem bani. Primul pas pentru a atrage bani aici e .... infrastructura, pasul 2, investitiile private (in special in productie) si pe urma primaria va colecta bani din impozite, concesiuni, vor fi mai putini someri, ect. In momentul asta , daca vrei sa se ocupe cineva de sanatate, spitale, scoli, astia ai nostri vor trebui sa cerseasca la Bucuresti. Sunt convins ca o investitie de genul asta, ar dezgheta mult situatia de aici. Trebuie vointa in primul rand si apoi rabdare. Pana la urma o investitie de genul asta ar fi un lucru normal, tinand seama ca sunt orase mai mici care au aeroport. Ca fapt divers, prima cursa aeriana de linie din Romania a fost intre Bucuresti si Galati. Spuneai ca multi ar prefera trenul dar cine s-ar duce cu trenul pana in celalalt capat al tarii? Am cautat din curiozitate cat costa un bilet de avion de la Iasi la Timisoara- doar dus, adica pret mai mare si uite ca are pret comparabil cu cel de tren http://www.esky.ro/zboruri/selectie/?R=OqStLYHI4zO89gDCm5NOlDDy6I1cKam9 Edited April 28, 2010 by 1964
katman Posted April 28, 2010 Posted April 28, 2010 Ai perfecta dreptate, toate merg mina in mina... Tocmai ma gindeam la cineva care vine din cind in cind din celalalt capat de tara
1964 Posted April 28, 2010 Posted April 28, 2010 Sa presupunem ca sunt eu un nebun dar....... In tara noastra injuram politicienii si de ce? Orice om, in special, un galatean care e somer (de exemplu), daca vrea sa aibe loc de munca , trebuie sa faca campanie electorala impusa prin diferite metode ale unui partid (nu conteaza ce partid si nu conteaza prin ce metode). Individul de care spun si este in situatia de care am pomenit, trebuie sa alerge si sa il minta pe cetatean ca X este bun si face si drege iar Y este un bulangiu hotz si corupt(si aici stim cu totii ca X si Y sunt ca ''fratii gemeni''). Marea majoritate a galatenilor sunt parte integranta al unui sistem de genul asta(adica bolnav, aservit), aceeasi majoritate sunt pensionari cu o mentalitate invechita reticenta a tot ce este nou si asa orasul nostru a ajuns intr-o situatie grea, suntem cu 20 de ani in urma unor orase gen Cluj sau Timisoara, orase cam de aceeasi marime cu al nostru. Daca acest forum ar dori sa fie popular in randul tinerilor, pentru ca tinerii sunt viitorul, si aceasta comunitate de aici ar dori sa se uneasca si sa se mareasca, ar trebui sa aibe o ACTIUNE care s-ar considera benefica orasului de majoritatea galatenilor (si nu numai) de pe acest forum. Tot acest forum ar trebui sa formeze o comunitate puternica (si aici revin la inceputul postarii mele). Voiam sa spun ca galateanul, de orice categorie ar fi, nu trebuie sa depinda de un partid politic, ci partidul sa depinda de galatean. Nu galateanul ar trebui sa faca lobby unui politician pentru promisiuni desarte ci politicianul ar trebui sa munceasca in slujba cetateanului si sa ii apere interesele. Asa ca, daca zeci de mii de galateni vor ''statie'' de submarin la Galati (nu neaparat aeroport), ar trebui sa i se ia in serios propunerea. Politicienii nostri din Galati ne iau la mijto, ne iau de fraieri tocmai pentru ca nu suntem uniti. Sunt zeci de prioritati VITALE dar cred ca tot cele care aduc bani (si ma refer la infrastructura care sunt mai importante) ar trebui sa fie pe prim plan. Nu uitati ca datorita acestor maxi-taxi din Galati , primaria pierde anual 3-4 milioane de euro anual (evaziune fiscala, bani negri care se duc in buzunarele unor anumite persoane dar nu mai are rost sa mai detaliez pentru ca am mai spus-o si in alte postari) . am cam terminat cu discursul meu lung si plictisitor, asa ca , depinde doar de voi in momentul asta daca vreti sa iesiti din mediocritate sau nu.
dcp100168 Posted April 28, 2010 Author Posted April 28, 2010 Daca acest forum ar dori sa fie popular in randul tinerilor, pentru ca tinerii sunt viitorul, si aceasta comunitate de aici ar dori sa se uneasca si sa se mareasca, ar trebui sa aibe o ACTIUNE care s-ar considera benefica orasului de majoritatea galatenilor (si nu numai) de pe acest forum. Tot acest forum ar trebui sa formeze o comunitate puternica (si aici revin la inceputul postarii mele).De acord în principiu, numai că în opinia mea iniţiativele trebuie să vină de la membrii forumului şi nu de la staff. În acest din urmă caz, s-ar crea în timp o altfel de senzaţie de manipulare... chiar dacă apolitică.Noi am creat premisele formării unei comunităţi prin realizarea, susţinerea şi promovarea forumului, dar eventualele iniţiative, de orice fel, trebuie să aparţină membrilor acestei comunităţi.Politicienii nostri din Galati ... ne iau de fraieri tocmai pentru ca nu suntem uniti....asa ca , depinde doar de voi in momentul asta daca vreti sa iesiti din mediocritate sau nu.Aici e contradicţia care m-a determinat să comentez... de la NOI "nu suntem uniţi" la "depinde de VOI" e ceva distanţă. Şi acest "lasă-i pe ceilalţi să facă!" e una dintre marile bube ale societăţii româneşti.
1964 Posted April 29, 2010 Posted April 29, 2010 Da... e greseala mea datorita textului lung. Daca e nevoie, deschid un topic si sa spuna fiecare de ce este nevoie in orasul asta pentru ca lucrurile sa se schimbe. Eu am spus de aeroport, altul poate vrea submarin .... si asa mai departe. La un moment dat , dupa ce se considera ca se vor aduna destule idei, cele maibune din ele sa se bage intr-un chestionar sau poll (nu stiu exact cum i se spune). De aici se stie ,,drumul''.
dcp100168 Posted November 15, 2010 Author Posted November 15, 2010 Doriţi construirea unui aeroport la Galaţi?Zilele trecute am dat întâmplător pe Internet peste un demers al lui Gabriel Cristea, autorul unei petiţii on-line pentru construirea, la Galaţi, a unui aeroport. Problema este veche, având în vedere că aeroportul civil pe care l-am avut (înfiinţat în 1921, împreună cu aerodromul militar care folosea acelaşi teren din NV oraşului, azi cartierul Aviaţiei) s-a desfiinţat cam prin 1956. Şi de atunci, gălăţenii noştri au început uşor să se înveţe cu noua situaţie şi să uite (c-aşa-i românul nostru, învaţă greu şi uită repede) că, timp de 35 de ani, Galaţiul a fost un punct nodal aviatic, în cursele care legau Bucureştiul de nordul ţării (Iaşi, Chişinău, Cernăuţi) şi că de acolo se făcea mai departe legătura, tot aviatică, cu restul lumii. Ba, în perioada interbelică, vara ne duceam la mare cu avionul, în curse zilnice Galaţi-Constanţa! E bine să ţi se şi reamintească ceea ce ai uitat. Sau ţi se pare că ai uitat. Că ai trăit, cândva, mai bine, mai civilizat. Mai omeneşte.De data aceasta, pe 22.04.2010, demersul dlui Cristea (pe care, de altfel, iertat fie-mi, nu-l cunosc personal, dar simt nevoia să-l sprijin) se adresează direct primului ministru al României: „Domnule premier Emil Boc vă rog a lua în calcul construirea unui aeroport la Galaţi. Este nevoie în aceasta zonă de un aeroport, singurul din zonă fiind Bucureştiul. Vom strânge semnături şi vom face tot posibilul pentru ca Galaţiul, al 5-lea oraş ca populaţie din ţară să aibă propriul aeroport”.Şi semnăturile acestei petiţii au început să curgă... nu numai din Galaţi, ci din toate colţurile lumii. Este absolut impresionant să vezi că atâţia români, fie ei gălăţeni sau cu rude sau numai cu interese în zonă, subscriu la acest proiect cu adevărat înălţător pentru oraşul nostru şi pentru toată zona limitrofă.Consultaţi link-ul http://www.petitieonline.ro/petitie/semnaturi/petitie_pentru_construirea_unui_aeroport_la_galati-p53006040.html şi veţi găsi, până în acest moment, peste 170 de semnături. Pe lângă foarte mulţi semnatari din Galaţi, Bucureşti, Timişoara, Petroşani, Braşov, Tecuci, Baia Mare, Târgovişte, Panciu, Tulcea, Brăila, sunt şi mulţi români din: Oslo, Milano, Los Angeles, Treviso (Italia), Padova, Coruna (Spania), Madrid, Perugia, Polonia, Bremerhaven (Germania), Londra, Dubai, Cori-Latina (Italia), Franţa, Reinosa (Spania), Parma (Italia) care doresc să poată reveni mai simplu în Galaţi, fără complicaţiile nedorite, financiare şi de altă natură, fără incomoditatea drumului de la oricare alt aeroport din ţară (cele mai apropiate pentru cursele care vin din străinătate fiind Otopeni, Băneasa, Kogălniceanu sau Bacău).Să nu uităm că prima linie aeriană din România a fost, în 1926, Bucureşti-Galaţi. Că a existat o vreme când pe străzile Galaţiului întâlneai mai mulţi aviatori decât marinari. Că Galaţiul a fost şi rămâne un oraş comercial prosper, care are nevoie de transporturi rapide. Şi dintr-o altă mie de motive, poate afective, îmi doresc ca Galaţiul meu să fie din nou un oraş aviatic!Dacă aveţi opinii şi atitudini privind această problemă, nu ezitaţi să vi le exprimaţi, folosind acest link. Dar şi paginile ziarului „Viaţa liberă”, care a susţinut dintotdeauna aviaţia gălăţeană, şi nu numai. Oricine doreşte să subscrie pentru construirea unui aeroport la Galaţi o poate face. Metoda petiţiei on-line, prin care se pot cunoaşte opiniile internauţilor din toată lumea cu privire la acest mult controversat subiect, mi s-a părut de bun augur. Petiţia on-line, iniţiată pe 22.04.2010, are lista deschisă. Iar semnăturile se vor tot strânge, şi se vor tot strânge, până când, într-o bună zi, visul gălăţenilor de a avea din nou aeroport va deveni realitate!http://www.viata-libera.ro/articol-Doriti_construirea_unui_aeroport_la_Galati_2.html
dcp100168 Posted May 8, 2011 Author Posted May 8, 2011 Strălucirea pierdută a aviaţiei gălăţene* În 1925, Galaţiul era primul oraş legat de Capitală prin curse aeriene de pasageriChiar dacă azi nu mai are aeroport, Galaţiul are totuşi faima că aici a funcţionat unul dintre primele aeroporturi din România, iar primele curse aeriene de pasageri din România au fost, din 1925, pe ruta Bucureşti-Galaţi. Se întâmpla după ce, în 1908-1912, doi gălăţeni şi-au construit aparate de zbor cu care au reuşit să se desprindă de la sol în 3 zboruri demonstrative ce au avut loc la Galaţi. Primul aeroport se afla în zona cartierelor Micro 38‑39‑40, care azi e numită „Aeroport". Primele construcţii din caramidă ale aeroportului mai există şi azi, la intersecţia str Saligny şi Basarabiei, fiind halele care acum găzduiesc garajul Ecosal SA, după ce au fost depou de tramvaie. Mai târziu, aeroportul s-a mutat în alte clădiri, pe Bd. Coşbuc, unde a fost Trefo SA. Pista de zbor avea lungimea de 2,5-3 kilometri şi se întindea de la Cimitirul Eternitatea până deasupra tunelului CFR. În primul război mondial, la Aeroportul Galaţi se afla Grupul 3 Aviaţie, dotat cu avioane „Farman" pentru operaţiuni de observare şi „Nieuport" pentru vânătoare. În al doilea război mondial, la Galaţi se afla Corpul 1 Aerian, aici funcţionând şi o şcoală de vânătoare în picaj. La 23 august 1944, pe aerodromul Galaţi se aflau 249 avioane. După război, aici a fost un centru de pregătire a viitorilor piloţi. Tradiţia datează din 1937, când la Galaţi exista o şcoală de pilotaj pentru aviaţia civilă, ce a emis brevete pentru 38 de piloţi. În 1947-1948, pe Aeroportul Galaţi se efectua pregătirea practică a elevilor şcolii militare de aviaţie, care zburau cu aparate IAR 27, 39 şi 80, Fleet 10G, Nardi 305, iar mai târziu cu IAK 11, 17, 18, 23.Bucureşti-Galaţi, prima rută internă a TaromGălăţenii au fost primii români care au avut ocazia să călătorească cu avionul. În 1920 a luat fiinţă „Compania de Navigaţie Aeriană Franco-Română" (CFRNA), devenită în 1925 Compania Internaţională de Navigaţie Aeriană" (CIDNA), din 1937 LARES (Liniile Aeriene Române), iar din 1954 TAROM. La reorganizarea din 1925, compania a introdus şi prima rută aeriană internă pe relaţia Bucureşti-Galaţi, pe care erau efectuate curse aeriene regulate de pasageri, mărfuri şi poştă, cu avioane Potez, de producţie franceză. Apoi, pe relaţia Bucureşti-Galaţi s-a zburat cu avioane Junker 52 şi PO2, iar mai târziu cu aeronave Lisunov LI2, de producţie sovietică.PrecursoriPrimul gălăţean care s-a ridicat de la sol cu propriul aparat de zbor a fost ing. Petre Adrianov, care a construit un planor cu care a zburat deasupra unui sat din apropierea oraşului. În 1911, Ion Paulat, şef mecanic pe o navă militară din Portul Galaţi, a construit un hidroavion care atingea o viteză maximă de 85 km/oră, viteza orizontală fiind de 35 km/oră. Hidroavionul „Paulat" avea coca din lemn de stejar şi frasin, structura din lemn de frasin iar coastele din lemn de ulm, întregul ansamblu fiind acoperit cu pânză gumată şi metalizată. Din cauză că nu a fost sprijinit de Ministerul de Război pentru cumpărarea a două motoare, Paulat a renunţat la hidroavionul bimotor şi a construit un hidroavion monomotor cu care s-a ridicat în aer în demonstraţia de zbor de pe 6 noiembrie 1911. În 1912, Ion Paulat a construit un monoplan cu care, într-o nouă demonstraţie de zbor efectuată la Galaţi, a zburat la înălţimea stâlpilor de telegraf.romanialibera.roPovestea lui Paulat: 100 de ani de la primul zbor cu un hidroavion românesc, construit la Galaţi
dcp100168 Posted June 23, 2011 Author Posted June 23, 2011 85 de ani de aviaţie la GalaţiSemnificaţii istorice pentru 24 iunie: 1926 - S-a inaugurat prima linie aeriană civilă, pe ruta Bucureşti-Galaţi.Aniversare aviatică în Galaţiul fără aeroportPentru că tot ni se promite de 20 de ani un aeroport, le reamintim factorilor de decizie politico-administrativă că Galaţiul are tradiţie în această direcţie.Cu 85 de ani în urmă, pe 24 iunie 1926, se inaugura oficial prima linie aeriană internă, cu un zbor pe ruta Galaţi – Bucureşti, ocazie cu care a fost bătută o plachetă comemorativă. Primul aeroport se afla în zona cartierelor Micro 38-39-40, care astăzi este numită „Aeroport” sau „Aviaţie”. Prima clădire a aeroportului gălăţean este în picioare şi astăzi şi adăposteşte garajul Ecosal. Pista de zbor avea lungimea de circa 2,5 kilometri şi se întindea de la Cimitirul Eternitatea până deasupra tunelului CFR.La primul zbor spre Galaţi, efectuat cu pasager plătitor, pe 15 iunie 1926 (omul de afaceri Anninos Nicolae a plătit 1.800 de lei pentru cursă), a fost folosit un avion De Havilland DH-9, bombardier amenajat pentru transportul de pasageri şi marfă. Nouă avioane de acelaşi tip au fost trecute în revistă de către familia regală pe 24 iunie 1926, pe aeroportul Băneasa, după care au plecat spre Galaţi. În scurt timp, ruta s-a extins pe traseul Bucureşti-Galaţi-Chişinău şi Bucureşti-Galaţi-Iaşi.viata-libera.ro
sandus Posted June 24, 2011 Posted June 24, 2011 Am citit paostarile despre aeroport la Galati si mi-am adus aminte de ce mi-a spus un prieten uitandu-se la coada care se formase la un show de iahturi pentru a urca la bordul unuia care costa 1.5 milioane de dolari..."90% dintre oamenii astia nu au bani nici macar sa faca plinul cu motorina la iahtul asta"Cam asa stau lucrurile si cu aeroportul la Galati...facem tam-tam ca vrem, ca e vital, ca de ce noi nu avem si altii au, dar 90% dintre galateni nu vor vrea sau nu vor putea sa foloseasca aeroportul...Citem de calculul costurilor autobuzului din punctul A pana la aeroport...e clar ca persoana care calculeaza asa ceva nu va folosi niciodata aeroportul, desi spune ca vrea aeroport.Totul se reduce la bani, si daca ar fi ca in Occident, unde o parte din costuri sunt suportate din taxele pe care le platesti la primarie, alta ar fi perceptia si brusc nu am mai avea nevoie de aeroport daca ni s-ar spune ca da, il facem, dar trebuie sa platim, fiecare, 5 milioan ein plus pe an ca impozit.
dcp100168 Posted May 21, 2013 Author Posted May 21, 2013 Gălăţenii resimt lipsa unui aeroport în zonăJudeţul Galaţi este situat relativ aproape de Marea Neagră, la confluenţa a trei mari ape curgătoare: Dunăre, Siret şi Prut. Galaţiul se poate mândri că dispune de trei ramuri ale infrastructurii - rutier, naval şi feroviar. Practic, reşedinţa de judeţ se poate lauda cu caracterul său de nod pentamodal din punct de vedere al infrastucturii. Ce lipseste însă este un aeroport în judeţ sau în apropiere.Drumurile nu reprezintă pentru gălăţeni un atu, dar nicio o ruşine. O recunosc chiar autorităţile locale. „Vorbim de drumurile judeţene, pentru că drumurile naţionale, care nu sunt deloc în cea mai bună stare, nu ne aparţin. În materie de drumuri judeţene am strâns din dinţi şi am alocat o foarte mare parte din banii pe acest an, numai că am mai făcut ceva: am adus oameni noi şi la ora actuală calitatea acestor lucrări este verificată la sânge. Eu unul, dacă reuşesc să aplic cinstea la reparaţiile şi refacerile pe şosele, pot rămâne în memoria publicului”, spune Nicolae Bacalbaşa, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.În reşedinţa de judeţ o firmă care câştigase o licitaţie a fost nevoită să refacă lucrarea, pentru că nu fusese realizată conform standardelor. Pentru primarul Marius Stan acesta este „un semnal şi un exemplu care trebuie să pună pe gânduri pe toţi constructorii”. „Banii sunt, sunt pentru lucrări, vrem să-i dăm cu prioritate firmelor din Galaţi, evident dacă se încadrează în spiritul legii, dar ei trebuie să ne respecte pe noi ca administraţie, să respecte oraşul. Trăiesc în el, circulă în el şi vreau să fie mândri de ceea ce fac, pentru că e pe bani. Nu ne fac o favoare”, declară edilul Galaţiului.Şoselele vor reintra în reabilitareDe circulat se poate circula, dar asta nu înseamnă neaparat că problema infrastructurii e rezolvată la Galaţi. Mai este foarte mult de lucru, recunoaşte şi reprezentantul Executivului în judeţ. „Drumurile judeţene au suferit destul de mult după iarna pe care am trecut-o. Am contactat în acest sens Consiliul Judeţean şi dânşii au stabilit nişte măsuri pe care urmează să le ia. În acelaşi sens am contactat şi reprezentanţii drumurilor naţionale din judeţ, pentru a lua măsuri cât mai grabnice de reparare a drumurilor, măcar pentru a le intreţine în stare de utilizare pe cele care sunt funcţionale în acest moment”, spune prefectul Emanoil Bocăneanu.Şoselele din judeţul Galaţi vor intra în reabilitare. Gropile din asfalt sunt acum marcate, după care vor intra în procesul de plombare.Dar judeţul Galaţi se poate lăuda şi cu alte căi de transport. Este vorba despre segmentul maritim al Dunării, dar şi cu reţeaua de cale ferată. Ceea ce lipseşte zonei este un aeroport, dar acesta face parte dintr-un plan pe termen lung pentru zona Galaţi-Brăila.digi24.ro
dcp100168 Posted June 25, 2013 Author Posted June 25, 2013 De ce nu are Galaţiul aeroport. Află cum au reuşit alţii* În timp ce în zona Galaţi - Brăila proiectul unui aeroport a fost blocat de orgoliile din administraţia publică, braşovenii şi-au înţeles mai bine interesul * Galaţiul rămâne cu nostalgia primei linii aeriene interne, Braşovul va construi de la zero primul aeroport din ţară de după 1989 * Construcţia pistei Aeroportului Braşov-Ghimbav a demarat în aprilie, iar până în 2016 vor fi finalizate turnul de control, precum şi terminalul de mărfuri şi călătoriUna dintre „legendele urbane” ale Galaţiului care au făcut carieră în materie de promisiuni din partea administraţiilor publice de ieri şi de azi este cea privind realizarea unui aeroport. Proiectul a fost privit ca nucleul în jurul căruia să se dezvolte zona metropolitană Galaţi - Brăila. Din păcate, aşa cum colaborarea dintre cele două oraşe „este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire”, tot aşa şi proiectul aeroportului a rămas… în aer.Prin aventuri asemănătoare au trecut şi braşovenii. Şi la ei s-a vorbit ani buni de necesitatea unui aeroport, n-au lipsit nici contrele politice, nici licitaţiile contestate. Numai că, dincolo de toate controversele, Braşovul a reuşit, în luna aprilie a acestui an, să dea drumul la lucrările de construire a aeroportului şi asta fără a mai aştepta să le vină bani de cine ştie de unde, ci din resursele locale. În total este vorba de un proiect de aproximativ 40 milioane de euro - iniţiat de CJ Braşov, căruia i se vor alătura şi primăriile din Braşov şi Ghimbav, o investiţie care va asigura judeţului Braşov, dar şi zonelor limitrofe, o poartă spre lume, cu toate avantajele de rigoare.Beneficii pe liniile aerieneAtât argumentele Galaţiului, cât şi ale Braşovului în favoarea construirii unui aeroport au fost şi sunt asemănătoare. Puse în balanţă, ca populaţie, Galaţiul nu este foarte departe de Braşov, ba chiar este puţin deasupra. Judeţul Galaţi are 507.000 locuitori, în timp ce judeţul Braşov are 505.000 locuitori. La nivelul reşedinţelor de judeţ, Galaţiul are 231.000 locuitori, iar Braşovul are 228.000 locuitori. Pentru braşoveni miza este de a face oraşul atractiv pentru cursele cargo, mai ales că poziţia ar fi exact în centrul ţării şi deja sunt o serie de companii care au început să caute în zonă spaţii pentru depozitarea mărfurilor. De asemenea, un aeroport ar însemna pentru Braşov o creştere a numărului de turişti, în prezent oraşul fiind al doilea la nivel naţional ca număr de vizitatori după Bucureşti. Potrivit estimărilor administraţiei judeţene, aeroportul Braşov va genera direct în jur de 4.000 de locuri de muncă, la care se vor adăuga încă vreo 6.000 de locuri de muncă de la companiile care îl vor opera! Nu în ultimul rând, un aeroport ar cântări greu în cursa regionalizării, în condiţiile în care Braşovul este într-o acerbă concurenţă cu Sibiul, care are deja aeroport, pentru adjudecarea statutului de capitală a Regiunii Centru.Prima cursă aeriană din ţară, între Capitală şi Galaţi!În ceea ce priveşte Galaţiul, argumentele ar fi, poate, şi mai puternice. Din păcate, puţini mai ştiu astăzi că prima cursă aeriană din România a avut loc între Galaţi şi Bucureşti, în 1926, operată de către Compania Internaţională de Navigaţie Aeriană, companie ce a stat la baza… TAROM-ului de mai târziu! Aeroportul de la Galaţi era un nod aerian important, care facilita accesul oamenilor de afaceri la afacerile pe care le aveau în oraşul-port, dar pe calea aerului se făcea legătura şi cu nordul ţării. Din păcate, tradiţia aviatică - atât civilă, cât şi militară - de la Galaţi, la un moment dat aproape la fel de puternică precum cea marinărească, a fost întreruptă brutal, în 1958, în urma ordinelor venite de la Moscova sovietică.Dincolo de nostalgiile de ordin istoric, necesitatea unui aeroport la Galaţi este la fel de actuală ca acum aproape un secol. Şi astăzi este nevoie de un acces rapid al oamenilor de afaceri în zonă, şi astăzi este nevoie de facilităţi de curse cargo şi nu puţine sunt investiţiile pe care oraşul le-a pierdut pentru că nu avea o legătură pe calea aerului cu restul lumii. Dar un aeroport ar putea fi nucleul în jurul căruia să se coaguleze zona metropolitană Galaţi – Brăila. De altfel, după cum se ştie, împreună, cele două oraşe ar avea în jur de 450.000 locuitori şi ar fi a doua aglomerare urbană după Bucureşti, ceea ce ar da, şi economic, şi administrativ, o forţă care ar fi greu de neglijat.Cu forţe propriiUnul dintre secretele reuşitei Braşovului în privinţa demarării proiectului aeroportului a fost acela că a renunţat la a mai aştepta sprijin financiar de la Guvern. La fel ca la Galaţi, în campania electorală toţi candidaţii braşoveni la parlamentare s-au întrecut în promisiuni de susţinere a aeroportului. Dar, după ce s-au văzut cu sacii în car, proaspeţii aleşi au cam uitat de proiect. „Marea mea dezamăgire a fost să văd că în bugetul pe 2013 nu a fost cuprins nici un leu pentru aeroportul de la Braşov. Norocul nostru a fost că am ştiut, alături de preşedintele CJ, Aristotel Căncescu, să ne gestionăm sărăcia şi să păstrăm în conturi şase milioane de euro pentru construcţia pistei, astfel încât proiectul să nu fie blocat”, mărturisea viceprşedintele CJ Braşov, Mihai Pascu, managerul de proiect al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav. Trebuie spus că autorităţile judeţene braşovene au ţinut să nu repete experienţa din 2007-2008, când proiectul, deşi era foarte aproape de a obţine finanţare, s-a blocat în cele din urmă din cauza crizei financiare.Planuri ambiţioase, dar rezultate zeroDe remarcat că, până la un punct, odiseea proiectului aeroportului din Braşov aduce foarte mult cu cea a proiectului aeroportului din Galaţi. În 2003, autorităţile din Galaţi şi Brăila anunţau cu destul tam-tam încheierea unui acord de parteneriat cu firma italiană Fin.Co.Ge.Ro pentru construirea unui aeroport internaţional, investiţie pentru care era necesară o sumă de aproximativ 50 milioane de euro. Potrivit informaţiilor care le furniza la acea vreme Prefectura Galaţi, se spera să se ajungă la înfiinţarea unei societăţi mixte între consiliile locale şi judeţene din Galaţi şi Brăila şi compania italiană. Din păcate, pe fondul eternelor orgolii ce domină relaţiile dintre autorităţile dintre Galaţi şi Brăila, acordul cu compania italiană s-a soldat cu un eşec, iar aeroportul dintre cele două oraşe a rămas doar pe hârtie.Ulterior, prin 2007, CJ Brăila anunţa cu pompă că are ambiţia de a construi „cel mai mare aeroport din Europa de Est”, proiect estimat la aproximativ 300 milioane de euro. Se miza atunci pe un parteneriat cu investitor strategic, dar criza economică şi năbădăile din administraţia publică au tăiat din faşă „aripile” proiectului. CJ Brăila nu a renunţat însă de tot la idee. În prezent, mizează măcar pe un aeroport regional, o investiţie de 20 milioane de euro, proiect care, pentru a primi şi sprijin guvernamental, depinde însă de o mai largă înţelegere cu Galaţiul şi Tulcea.La început, pistaÎn timp ce în zona Galaţi - Brăila proiectul aeroportului pluteşte în aerul încă rarefiat al negocierilor, braşovenii au făcut un pas decisiv: lucrările la pista Aeroportului Internaţional Braşov - Ghimbav au demarat pe 24 aprilie. Pista va avea o lungime de 2.830 de metri, o lăţime de 45 de metri şi acostamente de 7,5 metri pe fiecare parte. În total, această investiţie se va ridica la aproximativ 12 milioane de euro, bani din bugetul CJ Braşov, o parte din fonduri fiind obţinute dintr-un credit bancar. Practic, în acest moment se poate vorbi de primul aeroport construit de la zero după anul 1989! De remarcat că, odată demarate lucrările, şi factorii politici au devenit mai receptivi, pe lângă consilierii locali şi judeţeni, la inaugurarea lucrărilor fiind prezenţi toţi parlamentarii de Braşov, plus ministrul pentru Energie, Constantin Niţă, care este şi el din Braşov. Unde mai pui că şi ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a devenit ceva mai receptiv şi nu mai exclude un eventual sprijin financiar şi din partea Guvernului.Una peste alta, din aprilie şi până în prezent lucrările la pista de aeroport au înaintat într-un ritm susţinut şi, deşi executantul construcţiei - firma SC Vectra Service SRL - are termen 12 luni pentru finalizarea contractului, lucrările ar putea fi executate până la sfârşitul lunii noiembrie.Variante de investiţiiDesigur, construirea pistei este o condiţie necesară, dar nu suficientă pentru a avea un aeroport în adevăratul sens al cuvântului. Următorii paşi vor fi cei ai construirii turnului de control şi a terminalului de mărfuri şi călători. Pentru turnul de control fondurile vor fi asigurate tot din fondurile CJ Braşov de anul viitor. De asemenea, vor veni contribuţii financiare consistente şi din partea Primăriilor din Braşov şi Ghimbav. Aceasta din urmă a anunţat deja că, într-o primă fază, va pune la bătaie patru milioane de euro. Cât priveşte contribuţia Braşovului, aceasta este încă în discuţie, dar primarul George Scripcaru a precizat că municipalitatea va face publice aranjamentele financiare „la momentul oportun”.În ceea ce priveşte realizarea terminalului, CJ Braşov nu exclude colaborarea cu un investitor strategic. „Ne gândim foarte serios şi la varianta cu un investitor privat pentru construcţia terminalului care ar însemna cam 10 milioane de euro, dacă nu vom găsi şi aceşti bani până la urmă. Până la sfârşitul acestui mandat de aici vor zbura avioane. Inaugurarea aeroportului şi primele zboruri vor fi până la sfârşitul anului 2016”, susţine preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu.Iniţial, pentru întregul proiect se luase în calcul o sumă de 60 milioane de euro, dar în final construcţia aeroportului de la Braşov va ajunge, potrivit administraţiei judeţene, la aproximativ 40 milioane de euro. Conform datelor tehnice ale proiectului, la Braşov vor putea ateriza aeronave de tip Boieng 767, 757 sau Airbus 310, 300.Prin urmare, chiar dacă derularea proiectului unui aeroport nu este uşoară, se demonstrează că, acolo unde autorităţile publice sunt destul de „încăpăţânate”, se poate realiza „imposibilul”. Poate că, fie şi împreună, Galaţiul şi Brăila şi - de ce nu? - Tulcea, vor reuşi până la urmă să facă măcar cât a făcut Braşovul de unul singur.viata-libera.ro
gelu Posted June 26, 2013 Posted June 26, 2013 Am si eu o intrebare: din ce surse si din ce an sunt luate datele folosite in articol? Eu nu pot crede ca in prezent cele doua orase au aceeasi populatie, luand in calcul ritmul de depopulare al Galatiului. Eu stiu cel putin 20 de persoane care au plecat din Galati in ultima jumatate de an si nu am auzit de nimeni care sa vrea sa stabileasca aici in aceeasi perioada.Cel mai evident indicator al acestei fluctuatii de populatie este pretul pe imobiliare: comparati nivelul chiriilor si al preturilor de vanzare la apartamente si apoi stam de vorba. Asa din statistici de acum 10 ani ......doar vorbe. Acum 10 ani pe platforma Sidex erau cu cel putin 25000 de muncitori in plus, iar Nicolae era doar la inceputul epopeii sale de ingropare a orasului........asa ca restul e poveste.
Mikka Posted June 26, 2013 Posted June 26, 2013 Pentru Galati - 231.000 locuitori - este cifra de la recensamantul de anul trecut. Deci aproape la zi.
gelu Posted June 26, 2013 Posted June 26, 2013 Eu nu cred cifra asta!M-am uitat putin pe net si vad ca o populatie de 231.000 este valabila pentru 2011 http://www.viata-libera.ro/eveniment/34099-viata-libera-galati-a-pierdut-cei-mai-multi-locuitori-tara-oras-depopulat !
dcp100168 Posted August 5, 2014 Author Posted August 5, 2014 Cum putem avea aeroport la Galaţi în trei ani„Timpul trece şi noi nu facem nimic”, a sunat avertismentul către aleşi al inginerului Săvel Rotaru, consilier local PNL. Liberalul a reamintit necesitatea unui drum cu patru benzi spre Brăila, proiect uitat/abandonat prin sertarele ministerelor, dar şi de importanţa unei autostrăzi Brăila – Buzău, apoi a venit cu o soluţie pentru un aeroport. „Să analizăm împreună cu brăilenii dezvoltarea unui aeroport în zona Vădeni. În trei ani de zile, cu o investiţie de circa 45 – 50 de milioane de euro, eşalonată, se poate executa: o pistă de 2.250 mp cu acostamente de 7,5 metri într-o primă etapă, turnul de control în etapa a doua şi staţia în sine, în a treia etapă. Este importantă pentru viitorul oraşului o dezvoltare pentru transporturile cargo şi de pasageri a unui aeroport în zona Galaţi – Brăila”, a spus Săvel Rotaru.Suma şi mai ales termenul avansat de Săvel Rotaru contrazic şi cele mai optimiste estimări ale preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. Într-o postare făcută pe portalul instituţiei în 2009 se arată că Proiectul "Aeroport Internaţional Dunărea de Jos" are un cost estimativ de 307 milioane de euro. Şi proiectul lui Bunea propunea realizarea în zona comunei Vădeni, pe o suprafaţă de 413,37 ha în prima etapă, a unui aeroport cargo şi de pasageri, menit sa determine o stimulare a investiţiilor atât româneşti, cât şi străine, la nivel regional. Zona adiacentă aeroportului urma să fie amenajată pentru activităţi comerciale conexe şi complementare activităţii aeroportului.viata-libera.ro
dcp100168 Posted October 15, 2014 Author Posted October 15, 2014 Ioan Rus: Trebuie să găsim o schemă de ajutor de stat pentru operatorii privaţi din aviaţieMinistrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, miercuri, că pentru operatorii privaţi din sectorul aviaţie trebuie găsită o schemă de ajutor de stat pentru finanţare. 'Una este serviciul public de interes general pe care îl fac aeroporturile mari ale statului, consiliile judeţene etc şi cealaltă sunt operatorii privaţi, unde trebuie să găsim o schemă de ajutor de stat. La nivelul nostru o să găsim 2 - 3 (specialişti - n.r.) care se pricep la treaba asta. Ca să facem o chestiune coerentă, trebuie o schemă de ajutor de stat, altfel nu se poate! Ceea ce reprezintă interesul general este o chestiune care se finanţează într-un anume fel şi trebuie să găsim o schemă de ajutor de stat pentru o categorie. Gândiţi-vă! Nu cu patimă, nu cu ură, nu cu adversari şi cu prieteni. Trebuie să ne gândim coerent la o schemă de ajutor de stat pentru tot ceea ce înseamnă alte tipuri de zone în care un avion de un anumit tip poate să aterizeze, care nu fac parte din aeroporturile acestea, de interes public. Astea se tratează într-un fel, că aşa le tratează şi Comisia Europeană, pe celelalte le tratăm într-o schemă generală de ajutor de stat şi să vedem ce fonduri europene găsim şi acolo. Pentru asta, trebuie stat cu picioarele în apă rece în perioada imediat următoare până la finalizarea programului operaţional şi vedem ce idei sunt', a afirmat Rus, la dezbaterea publică privind Master Planul General de Transport al României, sectoarele aerian şi intermodal.Şeful de la Transporturi a dat ca exemplu zona Brăila - Galaţi, unde este o concentrare, dar nu există niciun aeroport, situaţie pe care a calificat-o ca fiind nefirească. 'Zona Brăila - Galaţi, de exemplu, nu are niciun aeroport. E nefiresc. Trebuie să ne gândim la ceva: de unde începem, cum se derulează, pentru că se va dezvolta transportul aerian, fără nicio îndoială. După aceea, multimodalele, care la toate dezbaterile - şi pe rutier şi pe naval ... că la Galaţi trebuie să fie vineri barja, pleacă trenul, trebuie cale ferată, trebuie... dar poate să plece şi avionul. Nu în perspectiva următoarelor 60 de zile, dar în perspectiva următorilor ani fără îndoială', a spus Ioan Rus.economica.net
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now