Jump to content

Boxerul gălăţean Cristian Ciocan, la profesionism


Recommended Posts

Posted

Pugilistul gălăţean Cristian Ciocan explică momentul abandonului: "Stafful a vrut să mă protejeze"

Boxerul gălăţean Cristian Ciocan a fost învins, în noaptea de sâmbătă spre duminică (28 februarie - 1 martie), de britanicul Tyson Fury, într-o partidă pentru centura WBO International, care a avut loc la Londra, în Arena O2.

Primele patru runde au fost echilibrate, britanicul reuşind în a cincea repriză să domine şi cu un croşeu de dreapta să-l clatine serios pe Ciocan, care a fost numărat. În următoarele trei runde, Fury a lovit mai exact, iar după runda a opta Ciocan a abandonat lupta, la solicitarea celor din stafful său. Singura şansă a gălăţeanului ar fi fost să-i intre o lovitură cu care să-şi facă KO adversarul, altfel ar fi pierdut la puncte, toţi cei trei arbitri judecători ai partidei având un scor favorabil lui Fury în momentul opririi meciului: 80-71.

Pugilistul născut la Pechea a explicat momentul abandonului, o decizie luată de antrenorul său pe care a respectat-o, deşi ar fi vrut să mai lupte. "Mi-am dorit să mai lupt, dar stafful meu ţine foarte mult la mine. Ei ştiu mai bine, au văzut că nu se leagă nimic şi au vrut să mă protejeze. Într-un fel, este mai bine, poate pierdeam chiar mai urât. E un şut în fund pentru mine şi din asta, cu siguranţă, o să învăţ, iar în următorul meci o să fiu altfel", a declarat Cistian Ciocan, pentru Digisport, televiziunea care a transmis meciul.

Gălăţeanul a recunoscut superioritatea adversarului său şi a spus că acest meci a fost o lecţie de viaţă care-l va face mai puternic în ring. "Mă aşteptam de când am acceptat acest meci că o să fie greu, dar am vrut să-mi demonstrez că pot. Nu s-a putut, îmi pare rău. Am făcut tot ce-am putut. Ăsta e boxul. Mi-am dorit mult, am muncit ca un nebun la antrenamente, dar a fost seara lui, a fost mai bun, îl felicit. Cu siguranţă acest meci a fost un pas bun, o lecţie de viaţă foarte utilă. Viaţa merge înainte, sunt tânăr, am 27 de ani, nu-i un capăt de lume. Ţin să le mulţumesc românilor care au venit în sală să mă susţină şi familiei, care mi-a fost alături, tuturor celor de acasă care m-au susţinut din faţa televizorului", a declarat Ciocan.

Aceasta a fost a patra înfrângere pentru pugilistul din Pechea la profesionişti, prima din 2010 încoace. Ciocan are în palmares 17 victorii (10 prin KO) şi înaintea partidei de la Londra se afla pe locul 3 în ierarhia mondială a versiunii WBO, în timp ce Fury ocupa prima poziţie la categoria grea, unde centura de campion al lumii este deţinută de ucrainianul Vladimir Kliciko.

viata-libera.ro

  • 5 months later...
Posted

O nouă gală de box, în august, la Patinoar

La Patinoarul ”Dunărea”, la finalul lunii, 27-31 august, este programată o nouă gală de box. Sub denumirea Kombat Fest Galaţi, gala va cuprinde două evenimente importante. În primul, vineri, 28 august, pugilistul gălăţean Cristian Ciocan, 27 de ani, va boxa din nou în Patinoar, cu  Sherman Williams, din Bahamas, un pugulist de 42 de ani. Gala Kombat Fest mai cuprinde un eveniment, luni, 31 august, când este programată o gală de MMA, lupte în cuşcă, iar main eventul serii îl va reprezenta duelul dintre Sandu Lungu ”Muntele Bihorului” şi egipteanul Mahmoud Hassan.

sportgalati.com

Posted

Kombat Fest Galaţi: Au fost puse în vânzare biletele

Din data de 12 august s-au pus în vânzare bilete pentru Kombat Fest Galaţi, care va avea loc în perioada 27-31 august.

Program Kombat Fest Galaţi

Joi, 27 august - cântar oficial al Galei de Box, Cristian Ciocan vs Sherman Williams

Vineri, 28 august - Gala de Box, Cristian Ciocan vs Sherman Williams

Sâmbătă, 29 august - Fan Expo

Duminică, 30 august - Cântar oficial al Galei de MMA RXF 19

Luni, 31 august - Gala de MMA RXF 19

Gala de Box îi va aduce faţă în faţă pe unul dintre cei mai renumiți boxeri români, Cristian “Hammer” Ciocan, şi pe "tancul" din Bahamas, Sherman Williams, care a luptat şi pentru titlul mondial cu celebrulEvander Holyfield. Gala va alinia la start şi alți boxeri celebri din România şi din străinătate, precum Viorel Simion, care va lupta pentru titlul de campion mondial WBF al categoriei featherweight împotriva maghiarului David Kis, Cezar Juratoni, una dintre speranţele boxului românesc, precum şi Amansio Paraschiv, binecunoscut luptător de kickbox, care îşi va face debutul în boxul profesionist.

Gala de MMA RXF 19 va aduce în cuşcă cei mai buni sportivi de contact ai prezentului, atât din ţară cât şi de peste hotare, precum colosul Sandu Lungu ce îl va înfrunta pe Mahmoud Hassan, un luptător extrem de experimentat din Egipt, campionii RXF la categoriile 95 şi 77 kg, Adrian Preda, respectiv, Mike Brightmon, prima campioana absolută a României din MMA-ul feminin, Cristina Stanciu, şi Ioan Vrânceanul, care îl va întâlni în cuşcă pe canadianul Josh Hill.

Preţul biletelor variază între 15 şi 100 de lei.

presagalati.ro

Posted
Programul galei de la la Galati, din 28 august, ora 21.00

Adrian Granat (Suedia) vs Ungureanu Liviu (Romania) 8 runde

Amansio Paraschiv (Romania) vs Nando Calzetta (Italia) 4 runde

Sillah Cosby (Ghana) vs Sorin Tanasie (Romania) 4 runde

Finfere Janos (Ungaria) vs Cezar Juratoni (Romania) 4 runde

Kis David (Ungaria) vs Viorel Simion (Romania) 12 runde

Cristian Ciocan (Romania) vs Sherman Williams (Bahamas) 10 runde

 

Joi, 27 august, începând cu ora 16.00, la Shopping City Galaţi va avea loc cântarul oficial al galei de box Kombat Fest Galaţi. La eveniment vor fi prezenţi toţi cei care vor participa în cadrul galei de box, iar intrarea va fi liberă.
Gala de box de la Patinoar va avea loc vineri, 28 august, de la ora 20.00 (intrarea).
  • 2 weeks later...
Posted

Gălăţeanul Cristian Ciocan boxează, vineri, pe ringul de acasă, pentru a 18-a victorie la profesionişti

Pugilistul gălăţean de la categoria grea, Cristian „Hammer” Ciocan va susţine în această seară primul său meci după eşecul din luna februarie de la Londra, cu britanicul Tyson Fury. Ieşit din primele 10 locuri ale ierahiei mondiale, versiunea WBO, în urma acelei înfrângeri, Cristian Ciocan nu concepe să nu revină printre pretendenţii la centura mondială, iar primul pas a ceea ce doreşte a fi o nouă ascensiune îl poate face acasă, la Patinoarul Dunărea din Galaţi, unde va boxa în această seară în compania americanului Sherman Williams, originar din Bahamas. Supranumit „Tancul din Bahamas”, adversarul lui Ciocan are 42 de ani şi 53 de meciuri în palmares: 34 de victorii, 2 egaluri şi 14 înfrângeri.  Pentru Ciocan, va fi al treilea său meci la profesionişti pe care îl dispută acasă, după cele cu Oleksyi Mazikin şi Leif Larsen, ambele câştigate prin abandonul adversarului, respectiv KO.  

Gala va începe la ora 21.00 (televizare sport.ro), iar înaintea luptei lui Cristian Ciocan, care este programată în jurul orei 23.30, vor mai avea loc alte cinci meciuri: Adrian Granat (Suedia) - Liviu Ungureanuu (România) pe durata a 8 runde; Nando Calzetta ( Italia) - Amansio Paraschiv (România), 4 runde; Sillah Cosby (Ghana) - Sorin Tanasie (România), 4 runde; Janos Finfere (Ungaria) - Cezar Juratoni  ( România ), 4 runde: Davis Kis (Ungaria) - Viorel Simion (România), 12 runde, pentru titlul mondial, versiunea WBF.

În această seară, Cristian Ciocan (27 de ani, 17 victorii- 10 prin KO, 4 înfrângeri)  îl va avea în colţ pe Felix Păun, antrenorul care l-a descoperit şi format ca pugilist în sala din comuna natală, Pechea.

Detalii despre motivele acestei decizii şi meciul din această seară, într-un interviu acordat „Vieţii libere” de Cristian Ciocan: 
- După meciul cu Fury ţi-ai schimbat antrenorul. Ce te-a nemulţumit?
- Asta am vrut să fac chiar mai devreme, cu trei-patru meciuri înainte. De anul trecut am vrut să îmi schimb antrenorul. Hotărârea a venit de la sine pentru că nu ne mai înţelegeam, nu lucram ce trebuie. A fost necesar să fac pasul acesta. 
- Au fost antrenamentele prea încărcate, sparring-uri prea dure? La Londra mi-ai lăsat senzaţia că nu ai avut prospeţime.
- Antrenamentele au fost prea multe. M-am supraantrenat, nu s-a gândit prea bine. Dorinţa a fost prea mare şi s-a greşit. Am fost forțat prea mult şi am intrat în ring deja obosit.

- Acum eşti din nou cu „maestrul” Felix Păun. Cum este să te antrenezi din nou cu el?
- Da, cu „tata” Felix. El este primul meu antrenor, el m-a descoperit, el mă cunoaşte cel mai bine. Lucrăm foarte bine împreună, deocamdată totul este ok şi cu siguranţă va fi şi mai departe. 

- Şi pe termen lung ai stabilit să lucrezi tot cu Felix Păun?
- Da, aşa am stabilit. Am plecat la drum împreună, o să continuăm împreună. 

- După acest meci cu Sherman, în cazul victorie, de ce ar mai fi nevoie pentru a reveni din nou la acel nivel înalt din ierarhiile mondiale şi de a ajunge iar la un meci eliminatoriu pentru a fi challanger la titlul mondial. Cât ai dat înapoi în urma partidei cu Tyson Fury?
- Nu am dat înapoi prea mult. Sper ca la finalul anului, prin decembrie, să pot boxa din nou, iar meciul următor să fie pentru o centură destul de importantă, titlu european sau ceva internaţional. 

- Cum ai pregătit acest meci? De regulă făceai cantonamente mai lungi în Germania.
- L-am pregătit destul de bine, ultima lună, cea de sparring, am făcut-o în Germania, restul antrenamentului l-am făcut acasă. Am vrut să schimb ceva şi  mă simt extraordinar de bine, nerăbdător în aşteptarea meciului.

- Ce le promiţi gălăţenilor? Cu ce îi atragi la sală?
- Îi aştept în număr cât mai mare. Le promit că va fi un meci de senzaţie şi o seară pe cinste, vor fi numai lupte tari. 

- Cum este Sherman Williams?
- L-am analizat împreună cu maestrul Felix, e tipul de boxer dur, numai pe bătaie, boxează murdar. Ne-am pregătit destul de bine, am lucrat pentru stilul lui şi ştim exact ce avem de făcut. Acum aşteptăm primul gong, căci în ring totul se schimbă de la o repriză la alta. În mare parte, avem tactica pregătită.

viata-libera.ro
 

Posted
Toţi românii şi-au câştigat meciurile

La prima gală din cadrul Kombat Fest Galaţi, luptătorii români au fost la înălţime, toţi ce care au evoluat în gala de la Patinoar câştigându-şi meciurile disputate.

În meciul de debut, Amansio Paraschiv (Romania), aflat la debutul în boxul profesionist, l-a învins la puncte, după patru runde, pe Nando Calzetta (Italia). Al doilea meci a fost câştigat de Sorin ”Pantera” Tănăsie, KO, după 48 de secunde din runda a II-a, în faţa ghanezului Sillah Cosby, debutant la profesionişti. Şi a treia luptă s-a încheiat înainte de limită, Cezar Juratoni învingându-l prin KO tehnic pe Aleksandar Todorovic (Serbia).

Meciurile patru şi cinci au programt dueluri între doi sportivi din Germania. În prima dispută, Senad Gashi l-a învins pe Marko Angerman, prin KO tehnic, în runda a II-a. Apoi, Konstantin Airich a pierdut prin KO tehnic meciul cu Adrian Granat, în runda a III-a.

În continuare, Viorel ”Bombardierul” Simion a câtigat titlul mondial la categoria pană, versiunea WBF, după ce l-a învins prin KO pe David Kis (Ungaria), în runda a treia.

Main-eventul galei s-a disputat între Cristian ”Hammer” Ciocan şi Sherman Williams ”Tancul din Caraibe”. Meciul s-a încheiat cu vitoria ”Ciocanului”, prin decizie unanimă a arbitrilor, la finalul celor 10 reprize programate.


Posted

Gălăţeanul Cristian Ciocan l-a învins pe Sherman Williams şi a urcat în topul mondial al „greilor”

Meciul dintre cei doi pugilişti a avut loc vineri noapte la Galaţi, miza confruntării fiind intrarea în primii zece challengeri pentru titlul mondial la categoria grea, deţinut de ucraineanul Vladimir Klitschko.

Pugilistul Cristian Ciocan (cunoscut în lumea boxului mondial cu supranumele „Hammer”) a obţinut vineri noapte a 18-a victorie la profesionişti, într-o gală desfăşurată la Patinoarul Dunărea din Galaţi. Ciocan (care este originar din comuna gălăţeană Pechea, la ca şi Lucian Bute) l-a învins la puncte, decizie unanimă, pe americanul Sherman Williams, originar din Bahamas. Potrivit arbitrilor, boxeorul român a fost superior pe parcursul a 9 din cele 10 runde ale meciului, în faţa unui adversar obstrucţionist, cu un stil lent, dispus la „îmbrăţişări” repetate, care l-a incomodat şi iritat pe gălăţean.

Prin această victorie, Ciocan a intrat în top 10 challengeri la titlul mondial la categoria grea, deţinut de ucraineanul Vladimir Klitschko. Meciul de la Galaţi a fost primul susţinut de Ciocan după înfrângerea în faţa britanicului Tyson Fury, la Londra, în luna februarie. Pugilistul gălăţean a subliniat, după meci, că vrea să urce cât mai sus în ierarhia mondială şi că nici prin gând nu-i trece să se retragă, aşa cum s-a speculat pe anumite canale media.

adevarul.ro

  • 4 months later...
Posted

Ciocan vrea meciul revanşei cu Tyson Fury

Pugilistul gălăţean Cristian Ciocan are ca obiectiv pentru acest an un meci revanşă cu britanicul Tyson Fury, campionul mondial al categoriei grea la profesionişti. Ciocan a boxat cu Fury în luna februarie a anului trecut, pe „terenul” acestuia, la Londra, cedând prin abandon în runda a opta. Miza partidei respective a fost imensă, învingătorul devenind challenger obligatoriu la titlul mondial deţinut atunci de Vladimir Kliciko. Fury a profitat de oportunitate şi, la sfârşitul lunii noiembrie, l-a învins la puncte pe celebrul ucrainean, devenind noul campion mondial.

Cristian Ciocan spune că în contractul partidei cu Fury de la Londra a fost prevăzută obligativitatea unui meci revanşă. "Am boxat cu Tyson Fury în februarie, la Londra, din păcate am pierdut, dar sper să fie cât mai curând un nou meci cu el. În contract avem specificată o revanşă", a declarat Ciocan.
Gălăţeanul a mai spus că o eventuală reeditare a partidei cu pugilistul britanic nu ar putea avea loc decât după ce Tyson Fury îi va acorda revanşa lui Vladimir Kliciko: "Cu siguranţă, o să fie după revanşa cu Kliciko, el are specificat în contract lucrul acesta, trebuie să boxeze cu el. După aceea, sper să îmi acorde şi mie revanşa şi cu siguranţă o să fie altceva".

Cristian Ciocan şi-a exprimat convingerea că, dacă îl va întâlni din nou în ring pe Tyson Fury, rezultatul va fi cu totul altul decât la meciul din luna februarie. "Avem un orgoliu de împărţit. Vreau să arăt lumii că în februarie nu am fost eu. Am fost răcit şi totodată supraantrenat. S-a greşit la antrenamente, au fost prea încărcate şi de asta n-am avut atunci prospeţime fizică. La un nou duel cu Fury, cu siguranţă o să fie un meci mult mai bun pentru mine şi o să câştig", a declarat Ciocan.

De la meciul cu Tyson Fury de anul trecut, pugilistul gălăţean a mai boxat cu Sherman Williams, într-o gală organizată la Galaţi, la sfârşitul lunii august.
În prezent, Ciocan se antrenează cu Felix Păun la Pechea, iar în următoarele două săptămâni urmează să plece în Germania, pentru a stabili cu cei de la clubul său, EC Boxing, când şi cu cine va boxa într-un nou meci, în aşteptarea revanşei cu Fury.

Cristian Ciocan (28 de ani) are la profesionişti un palmares de 18 victorii (10 prin KO) şi 4 înfrângeri.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Ciocan şi-a aflat următorul adversar

Pugilistul gălăţean Cristian ”Hammer” Ciocan a anunţat numele următorului adversar: ”O să boxez pe 18 martie, la Bucureşti, cu un britanic, Michael Sprott. Va fi un meci de 8 reprize. Michael Sprott va fi un adversar dificil, 41 de ani, cu 42 de victorii, cu experienţă multă. După meciul cu Michael Sprott, în aprilie o să am un meci mare. Orice meci este greu, la nivelul ăsta. Eu m-am pregătit la capacitate maximă. Am nevoie de meciul ăsta pentru că în aprilie urmează un meci tare”, a spus Ciocan.

sportgalati.com

  • 2 weeks later...
Posted

Pugilistul gălăţean Cristi Ciocan se antrenează în Germania

Pugilistul gălăţean Cristian Ciocan va avea, pe 18 martie, al 23-lea meci de când a trecut la profesionişti, urmând să-l întâlnească pe britanicul Michael Sprott (41 de ani) în gala „Careul de Aşi”, care va avea loc la Bucureşti, la Circul de Stat. 

Pentru Ciocan acesta va fi al doilea meci după înfrângerea de anul trecut, de la Londra, din cea mai importantă confruntare a sa de până acum, în faţa lui Tyson Fury. Atunci s-a boxat cu miza de a deveni challenger obligatoriu la titlul mondial, iar între timp Fury a profitat la maximum de şansa avută, devenind noul campion al lumii la categoria grea după ce l-a învins pe celebrul Vladimir Klitscho. 

Cristian Ciocan a fost nemulţumit de programul de pregătire al acelui meci, a considerat că antrenorii de la EC Boxing, clubul din Germania cu care are contract, i-au încărcat prea mult antrenamentele ceea ce l-a făcut să fie lipsit de prospeţime fizică în faţa lui Fury. 

N-a renunţat la visul de a deveni campion mondial şi a luat rapid decizia de a schimba antrenorul, alegând să-şi încerce revenirea în primele locuri ale topului mondial alături de tehnicianul care l-a descoperit în comuna Pechea şi lansat în marea performanţă, Felix Păun. A mai disputat un meci după lupta cu Fury, câştigat la Galaţi în faţa americanului Sherman Williams.

Despre partida cu Sprott, Cristian Ciocan spune că este o etapă necesară pentru a putea tinde la un meci cu un adversar foarte bine cotat, pe care îl doreşte pentru vara acestui an. „Sunt deja discuţii pentru un meci foarte tare în vară, care mă poate readuce între primii zece din clasamentul mondial. Pentru a a ajunge acolo trebuie să fac un meci foarte bun cu Sprott şi sunt pregătit să o fac. Am început antrenamentele cu două luni în urmă, în sala din Pechea, mă simt în formă maximă. De duminică sunt în Germania, împreună cu maestrul Felix Păun, pentru sparring-uri (n.r. – meciuri de antrenament), iar după două săptămâni ne vom duce direct la Bucureşti”, ne-a spus Ciocan. 

Pugilistul gălăţean a adăugat că pe termen mediu, ţinta sa este să-l învingă pe Tyson Fury: „În contractul pentru lupta de anul trecut de la Londra există clauza prin are este obligat să-mi acorde meciul revanşă. Mai întâi, însă, trebuie să-i acorde revanşa lui Klitschko”.

La profesionişti, Ciocan are în palmares 18 victorii şi 4 înfrângeri. De partea cealaltă, Michael Sprott are 42 de victorii şi 25 de înfrângeri.

viata-libera.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Cristian Ciocan va boxa, astăzi, în ”Careul de Aşi”

  • Gălăţeanul va boxa împotriva britanicului Michael Sprott

Pugilistul gălăţean de la categoria grea Cristian „Hammer” Ciocan va susţine, în această seară, primul său meci după victoria din luna august, de la Galaţi, în faţa americanului Sherman Williams, respectiv al doilea după înfrângerea în faţa britanicului Tyson Fury. Ciocan (28 de ani) va boxa contra britanicului Michael Sprott (41 de ani) în gala „Careul de Aşi”, care va avea loc la Bucureşti, la Circul de Stat.

După înfrângerea de anul trecut, Ciocan, care nu a renunţat la visul de a deveni campion mondial, a luat decizia de a schimba antrenorul, alegând să-şi încerce revenirea în primele locuri ale topului mondial alături de tehnicianul care l-a descoperit în comuna Pechea şi lansat în marea performanţă, Felix Păun. “Vreau să câştig prin KO. O să îl vedeţi pe adevăratul Ciocan în ring”, a spus acesta în cadrul conferinţei de presă premergătoare evenimentului.

Pugilistul gălăţean a adăugat că, pe termen mediu, ţinta sa este să-l învingă pe Tyson Fury: „În contractul pentru lupta de anul trecut de la Londra există clauza prin care este obligat să-mi acorde meciul revanşă. Mai întâi, însă, trebuie să-i acorde revanşa lui Klitschko”.

La profesionişti, Ciocan are în palmares 18 victorii şi 4 înfrângeri. De partea cealaltă, Michael Sprott are 42 de victorii şi 25 de înfrângeri.

Viorel Simion este capul de afiş al serii

Capul de afiş al “Careului de Aşi” îl reprezintă meciul dintre Viorel “Bombardierul” Simion şi Alexander Miskirtchian, belgian de origine georgiană, pentru titlul IBF Intercontinental la categoria pană. Se anunţă 12 reprize de box de cea mai înaltă calitate, între doi pugilişti cu stiluri asemănătoare şi cu o miză suplimentară: învingătorul va putea emite pretenţii la un meci cu deţinătorul titlul mondial, britanicul Lee Selby. Cel care i-a produs ”Bombardierului” singura înfrângere din carieră.

Meciul dintre Viorel Simion şi Alexander Miskirtchian este un punct de atracţie chiar şi pentru antrenorul Stephan Larouche, fostul antrenor al lui Lucian Bute. Larouche va sta acum în colţul românului Bogdan Dinu.

”Este o luptă de clasă mondială, este greu de spus cine va câştiga între cei doi. Alexander este mai experimentat, dar şi Viorel este puternic. Vom avea o luptă mare, iar sala în care va avea loc gala este perfectă, se vede excelent din orice loc”, a declarat Larouche.

Programul galei

Superuşoară (63,5 kg), 6 runde: David Theroux (Canada) - Gyula Vajda (Ungaria)
Superuşoară (63,5 kg), 4 runde: Daniel Buciuc (România) - Attila Horvath (Ungaria)
Semimijlocie (66,7 kg), 4 runde: Daniel Bădulescu (România) - Antal Racz (Ungaria)
Semimijlocie (66,7 kg), 4 runde: Eronim Arădoaie (România) - Kamil Wybraniec (Polonia)
Grea (+90,7 kg), 4 runde: Cezar Juratoni (România) - Gabor Farkas (Ungaria)
Grea (+90,7 kg), 8 runde: Adrian Granat (Suedia) - Samir Kurtagic (Austria)
Grea (+90,7 kg), 10 runde: Christian ''Hammer'' Ciocan (România) - Michael Sprott (Marea Britanie)
Grea (+90,7 kg), 10 runde: Bogdan Dinu (România) - Mario Goles (Croaţia)
Pană (57,1 kg), 12 runde, titlul IBF Intercontinental: Viorel Simion ( România) - Alexander Miskirtchian (Belgia).

Gala va fi transmisă în direct de Sport.ro (ora 20,00) şi ProTV (de la ora 23,00).

viata-libera.ro

Posted

Ciocan a mai învins un boxer de peste 40 ani

Vineri seara, la Bucureşti, pe arena de la Circul Globus, s-a desfăşurat Gala de Box „Noaptea Campionilor”, în care a luptat şi pecheanul Cristian Hammer Ciocan împotriva englezului Michael Sprott, la categoria heavyweight. Meciul ar fi trebuit să ţină 10 runde dar adversarul lui Ciocan a căzut la podea în prima repriză, după ce a încasat o lovitură de dreapta de la pechean.

Boxerul din Pechea s-a bucurat într-un mod destul de exagerat în urma acestei victorii, având în vedere faptul că adversarul său are peste 40 ani şi nu putea fi considerat un oponent de valoare. Sprott a început să boxeze la profesionişti în 1996, la acea vreme Ciocan având vârsta de 9 ani. Putem spune că, aseară, Ciocan s-a bătut cu un bunic din lumea boxului, adăugându-şi o victorie de palmares nu o victorie de răsunet. Nu ar fi primul "bunic" din cariera lui Ciocan. În august 2015, la Galaţi, pecheanul a luptat cu Sherman Williams din Bahamas (43 ani la acea vreme), pe care l-a învins la puncte în urma unui meci care nu a convins. Interesantă este şi promisiunea pecheanului înainte de acest meci. El a spus că, de acum înainte, îi va bate tare de tot pe toţi adversarii englezi pe care îi va întâlnii şi-i va trimite pachet în Anglia. Cu siguranţă Tyson Fury a zâmbit nostalgic dacă a auzit de promisiunea lui Ciocan.

presagalatibraila.com

  • 4 months later...
Posted

Cristi Ciocan și-a aflat următorul adversar

Antrenorul lui Cristi Ciocan, Felix Păun, a vorbit despre următorul meci al pugilistului gălățean: ”Cristi va avea următorul meci pe 17 septembrie, în Germania, la Goppingen. Adversarul va fi Timur Musafarov, din Uzbekistan. Este un sportiv destul de bun, dur, a pierdut greu în ultimele meciuri, a făcut un meci extraordinar cu Denis Boytsov. Va fi un meci de 12 reprize, greu, dar suntem pregătiți, ne-am pregătit foarte bine, suntem optimiști în privința deznodământului”, a spus Felix Păun.  
Timur Musafarov este un pugilist de 29 de ani, din Uzbekistan, cu reședința în Germania, care a disputat nouă meciuri la profesioniști, iar bilanțul său este de 7 victorii și 2 înfrângeri.

sportgalati.com

  • 2 months later...
Posted

Pugilistul Cristian Ciocan a redevenit campion european în versiunea WBO

Pugilistul gălățean Cristian Ciocan (29 de ani) a câștigat centrura de campion european, versiunea WBO, la categoria grea, sâmbătă noapte, după ce l-a învins la puncte pe turcul Erkan Teper, după 12 reprize, într-o gala profesionistă desfăşurată în Germania, la Hamburg.

A fost unul dintre cele mai dificile meciuri din cariera sportivului din comuna Pechea, în faţa unui adversar ce era neînvins (16 victorii din tot atâtea meciuri la profesionişti pentru Teper). Primele patru reprize au fost echilibrate, apoi Ciocan a început să domine, fiind superior lui Teper în rundele 5, 6, 7. Turcul stabilit în Germania a revenit puternic, a fost mai bun în reprizele 8-10, astfel că s-a intrat în ultimele două runde într-o tensiune maximă. Cristian Ciocan şi-a păstrat calmul, a avut o condiţie fizică excelentă, reuşind să câştige destul de clar aceste ultime două reprize. Evoluţia sa a convins doi din cei trei arbitri să-i acorde victoria, astfel că a primit centura WBO European, care era vacantă, în uralele numeroşilor săi susţinători din sala de la Hamburg.

Cristian Ciocan intră pentru a doua oară în posesia acestei centuri, după ce o lăsase vacantă în prima parte anului 2014, când parcursul ascendent al carierei sale l-a adus în situaţia de a trebui să lupte cu adversari ce nu erau europeni, astfel că nu şi-a mai putut pune atunci titlul în joc. Cristian Ciocan cucerise prima dată centura de campion european WBO în 28 septembrie 2012, în urma victoriei în faţa britanicului Danny Williams.

Vârful carierei lui Ciocan a fost disputarea unui meci cu miza de a deveni challanger la titlul mondial, când a fost învins, în 2015, la Londra, de Tyson Fury, englezul care apoi l-a învins pe Wladimir Klitschko şi a devenit campion al lumii.

În urma succesului din meciul cu Teper, Cristian Ciocan are şanse reale de a ajunge la un nou meci eliminatoriu pentru a deveni challanger sau poate chiar direct la o luptă pentru centura supremă.

viata-libera.ro

  • 2 months later...
Posted

Cristian Ciocan va boxa din nou la Londra

Pugilistul gălăţean Cristian Ciocan urmează să lupte, pe 4 februarie, cu englezul David Price, încercând să urce în clasamente pentru a ajunge la mult doritul meci pentru titlul mondial.

Ciocan se afla în aşteptarea desemnării adversarului pe care să-l întâlnească într-o gală la Hamburg, pe 25 martie, în care să-şi pună pună în joc centura pe care o deţine, cea de campion european al greilor în versiunea WBO, însă planurile s-au schimbat brusc. Va boxa mult mai devreme, pe 4 februarie, la Londra, cu englezul David Price. Obiectivul lui Ciocan este să ajungă cât mai curând să aibă un meci pentru titlul mondial, iar pentru acest lucru trebuie să urmeze etape intermediare şi să urce cât mai mult în clasamente, partida cu Price încadrându-se în aceste coordonate.

Ciocan (29 de ani) are la profesionişti 24 de meciuri disputate, din care a câştigat 20, englezul Price (33 de ani) având un palmares asemănător: 21 de victorii, 3 înfrângeri. În clasamentul mondial general (pugilişti de la toate versiunile) al reputatului site de specialitate boxrec.com, David Price este pe locul 30, în timp ce gălăţeanul stă mult mai bine, pe locul 10. În schimb, în ierarhia versiunii WBO, acolo unde Ciocan a avut majoritatea luptelor din ultimii ani şi unde teoretic ar fi cele mai mari şanse să aibă doritul meci pentru centura mondială, pugilistul din comuna Pechea este pe poziţia a 12-a, iar Price pe a şasea, astfel explicându-se acceptarea acestei partide, chiar dacă este acasă la britanic. Ciocan avea nevoie de un astfel de meci, pe care trebuie să-l câştige pentru a urca în ierarhii şi a se apropia de îndeplinirea marelui său vis.

Programarea partidei de la Londra nu l-a luat prin surprindere pe Ciocan, care oricum se afla într-o perioadă de pregătire intensă. „Fără vacanţă, fără Sărbători, facem câte trei antrenamente zilnic, aceasta este reţeta pentru meciul care urmează. Sunt sacrificiile necesare pentru a fi câştigători”, a spus antrenorul Felix Păun, cel care-l pregăteşte pe Cristian Ciocan, în sala din Pechea.

În aceste condiţii, pe Ciocan l-am găsit luni mereu în antrenament, astfel că detalii ne-au fost oferite de Felix Păun, tehnicianul spunând că este posibil ca miza disputei de la Londra să fie una uriaşă. „Sunt încă discuţii, negocieri pentru stabilirea mizei, este posibil să se stabilească ca acest meci să fie eliminatoriu, câştigătorul să devină challenger obligatoriu, să aibă apoi următorul meci pentru centura de campion mondial la WBO. De aceea am şi acceptat să mergem la Londra, chiar dacă ştim că trebuie să câştigăm prin KO, luând în calcul şi un posibil arbitraj progazde. Cristi este pregătit să lupte oricând, cu oricine”, a explicat antrenorul.

De miercuri, Cristian Ciocan şi Felix Păun vor pleca în Germania, acolo unde promotorul său, Erol Ceylan, i-a pregătit parteneri pentru meciuri de antrenament.

În meciurile disputate până acum, Ciocan şi Price au un singur punct comun, ambii au luptat relativ recent cu germanul Erkan Teper: gălăţeanul l-a învins la puncte în noiembrie anul trecut, în timp ce englezul a fost învins prin KO în repriza a doua.

Ciocan a mai boxat la Londra, în 2015, când a fost învins de Tyson Fury, într-un meci pentru a deveni challenger.

viata-libera.ro

  • 4 weeks later...
Posted

Ciocan l-a făcut KO pe Price, acasă la britanic

Pugilistul Cristian Ciocan a devenit primul român care învinge un britanic la Londra, într-un meci cu miză importantă pentru vârful ierahiei mondiale. Ciocan l-a învins prin KO tehnic pe britanicul David Price, în repriza a şaptea, replicând entuziasmant după ce în repriza a cincea fusese trimise la podea!

În prima repriză, a fost o tatonare din partea celor doi pugilişti, cu un uşor plus pentru englez. În a doua, pe care o considerăm a fi a lui Ciocan, gălăţeanul a început să-şi bage în corzi adversarul, postură din care Price nu prea a avut replică. În a treia, Cristi s-a străduit să anihileze avantajul substanţial al alonjei adversarului, a ocupat centru ringului şi a fost pugilistul mai ofensiv, cu replici la corp din partea lui Price. În a patra rundă, Price a părut că echilibrează disputa cu directe bine plasate, iar în a cincea a apărut momentul de cumpănă: englezul l-a prins descoperit pe Cristi cu un upercut care l-a trimis pe gălăţean l-a podea. Cristi s-a ridicat, a rezistat bine într-o rundă a şasea în care ambii combatanţi păreau epuizaţi şi a apoi s-a năpustit să închidă meciul. Runda a şaptea a fost începută de Ciocan cu o serie de zeci de lovituri care l-a zăpăcit pe Price şi l-a deteminat pe arbitrul de ring să oprească meciul: victorie prin KO tehnic, Ciocan, Galaţi, România!

După această victorie, Ciocan și-a declarat din nou marele obiectiv, centura de diamante. "A fost un meci greu, încheiat cu o victorie superbă. Am muncit enorm şi sper că v-am făcut mândri că sunteţi români. Vă promitem titlul mondial", a declarat pentru viata-libera.ro pugilistul din Pechea, care a fost asistat şi de această dată de Felix Păun, antrenorul cu care a început practicarea acestui sport.

Prin această victorie în faţa unui pugilist aflat pe locul 5 în versiunea WBO, categoria grea, Cristian Ciocan (locul şase în aceeaşi versiune înaintea acestui meci) îşi păstrează centura de campion european şi foarte probabil a devenit challenger la titlul mondial WBO, ce va fi pus in joc de Joseph Parker in fata lui Hughie Fury (vărul lui Tyson Fury). Meciul dintre cei doi are loc pe 1 aprilie, iar Ciocan va lupta cel mai probabil cu invingatorul dintre ei.

viata-libera.ro

  • 3 months later...
Posted

Cristian Ciocan si-a aparat cu succes titlul de campion european WBO la categoria grea

Boxerul roman Cristian Ciocan si-a aparat cu succes centura de campion european WBO la categoria grea, vineri seara, intr-o gala profesionista desfasurata la Barclaycard Arena din Hamburg, printr-o victorie la puncte in fata algerianului Zine Eddine Benmakhlouf, informeaza Agerpres. Ciocan a primit decizia in unanimitate, cei trei arbitri-judecatori acordandu-i victoria cu 96-94, 96-93, respectiv, 96-93, la capatul unui meci de zece reprize pe care Christian Hammer, numele german de ring al galateanului, l-a dominat mai clar decat atat. Cristian Ciocan a reusit sa il trimita la podea in runda a sasea pe algerian, care s-a accidentat la un picior si a schiopatat restul meciului.

Ciocan are acum 22 de victorii (12 KO) si 4 infrangeri (3 KO) la profesionisti, castigand ultimele cinci meciuri. Benmakhlouf a suferit a sasea sa infrangere (1 KO), palmaresul sau cuprinzand 22 de victorii (12 KO) si un meci egal.

hotnews.ro

  • 1 month later...
Posted

Pugilistul Cristian Ciocan aşteaptă meciul vieţii

Pugilistul gălăţean Cristian Ciocan se află în clasamentul categoriei grea al versiunii WBO, publicat la sfârşitul lunii iunie, pe a treia poziţie în lume şi aşteaptă partida directă dintre primii doi ai acestei ierarhii pentru a ajunge la marele său vis, mult doritul meci pentru centura de campion mondial.

Victoria de senzaţie în faţa englezului David Price, din luna februarie, chiar acasă la britanic, la Londra, l-a adus pe pugilistul din comuna gălăţeană Pechea în postura de a fi pretendent la un meci cu titlul mondial în joc, urcând încă de atunci pe locul 2 (3 la general) în ierarhia pretendentţilor la centura greilor, deţinută de neozeelandezul Joseph Parker.

Deţinător al centurii de campion european în versiunea WBO, Ciocan a mai avut de la confruntarea de la Londra încă un meci, câştigat în faţa algerianului Zine Eddine Benmakhlouf, prin care şi-a menţinut această poziţie în clasamentul mondial WBO, una care-i dă dreptul să ridice pretenţii la o luptă directă pentru titlu.

În luna septembrie este programată disputa dintre Parker şi predecesorul lui Ciocan în clasament, englezul Hugie Fury (vărul fostul deţinător al titlurilor mondial în mai multe versiuni, Tyson Fury), iar Cristian Ciocan spune că este îndreptăţit să solicite ca apoi să lupte cu învingătorul dintre aceştia. Iniţial, meciul dintre Parker şi Fury ar fi trebuit să aibă loc la începutul lunii aprilie, apoi a fost mutat pe 6 mai, dar englezul a anunţat o accidentare şi astfel s-a ajuns la reprogramarea pentru 23 septembrie. "În mod normal, următorul meu meci ar trebui să fie pentru centura de campion mondial, cu învingătorul dintre ei, sunt şanse foarte mari să fie aşa. Să vedem dacă lupta dintre ei va avea loc, nu exclud să auzim de o nouă accidentare. Iar dacă va fi această variantă, atunci îmi va veni mie rândul cred că mai repede, prin luna octombrie. Tocmai de aceea nu mi-am stabilit un alt meci până atunci", ne-a spus, ieri, Cristian Ciocan.

"Tocmai mi-am terminat alergarea, fac antrenamente de menţinere, acasă, la Pechea, când va veni momentul mult doritului meci pentru titlul mondial să am o bază în ceea ce priveşte pregătirea", a mai adăugat Ciocan.

Pugilistul gălăţean vine după o perioadă de refacere, la Băile Tuşnad şi Slănic Moldova.

La profeşionişti, el are în palmares 22 de victorii (12 prin KO) şi 4 înfrângeri.

viata-libera.ro

  • 3 months later...
Posted

Cristian Ciocan are meci mare, eliminatoriu pentru a deveni challenger la titlul mondial

Pugilistul gălăţean Cristian Ciocan va lupta cu rusul Alexander Povetkin, controversatul fost campion mondial al versiunii WBA, pe 15 decembrie, în Rusia, la Ekaterinburg, învingătorul urmând sa devină challenger obligatoriu la centurile mondiale IBF, WBA şi IBO, categoria grea, deţinute de englezul Anthony Joshua.

"Organizăm al doilea eveniment cu Povetkin. Ca adversar, discutăm cu Ciocan. Trebuie să semnăm contractele şi apoi vom anunţa oficial", declara Alexei Titov, directorul executiv al RCC Boxing Promotions, compania organizatoare a galei, în urmă cu zece zile.
Felix Păun, antrenorul pugilistului din comuna Pechea, a confirmat perfectarea acestui meci. "Da, avem meci pe 15 decembrie cu Povetkin, învingătorul va boxa apoi cu Joshua, pentru cele trei centuri mondiale", ne-a spus Păun.

Povetkin, iertat pentru dopaj

"Dacă va boxa curat, cinstit, Povetkin va fi învins", a mai adăugat antrenorul lui Ciocan, lăsând să se vadă anumite temeri generate de aspecte contoversate din trecutul apropiat al pugilistului rus. În decembrie 2016, la testul antidoping ce preceda partida cu canadianul Bermane Stiverne, pentru titlul WBC interimar, Alexander Povetkin a fost depistat pozitiv cu ostarină. Surpinzător, rusul a fost ulterior iertat de mai toate organizaţiile mondiale de box şi reintrodus în clasamente, deşi era pentru a doua oară într-o astfel de culpă. Tot în 2016, în luna mai, fusese depistat poziv la meldonium şi a scăpat de suspendare invocând că luase această substanţă înainte de 1 ianuarie 2016, când a fost introdusă pe lista celor interzise.
Povetkin are 38 de ani, 32 de victorii şi o singură înfrângere la profesionişti. A deţinut centura de campion mondial WBA din 2011 până în 2013, cu cinci meciuri câştigate care au avut ca miză titlul mondial al acestei versiuni. Al şaselea, în octombrie 2013, l-a pierdut în  faţa celebrului Vladimir Kliciko. De atunci, a mai avut doar şase meciuri, toate câştigate. Ultimul a fost cu mai bine de un an în urmă, în iulie 2017, cu Andrei Rudenko (Rusia), pentru centura WBO International. La amatori, Povetkin a fost campion olimpic în 2004.

A doua şansă pentru Ciocan

Cristian Ciocan este pentru a doua oară la o victorie distanţă de mult dorita luptă pentru un titlu mondial. Precedenta partidă care a avut această miză, de a deveni challenger obligatoriu, a fost în Anglia, în februarie 2015, când a fost învins de britanicul Tyson Fury. A revenit cu o solidă serie de cinci victorii: la puncte cu Sherman Williams şi Erkan Teper, prin KO cu Michael Sprott şi medaliatul olimpic cu bronz David Price, şi apoi la puncte cu Zine Eddine Benmakhlouf. Ultimele trei meciuri ale lui Ciocan au fost pentru centura de campion european WBO.
Palmaresul lui Ciocan (30 de ani) la profesionişti cuprinde 22 de victorii şi patru înfrângeri. În clasamentul mondial al versiunii WBO, Ciocan este pe locul 2, imediat după deţinătorul centurii, neozeelandezul Joseph Parker.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Astăzi, meci cu miză uriașă: Ciocan luptă pentru a fi challenger la titlul mondial

Pugilistul gălăţean Cristian Ciocan va lupta, în această seară, cu rusul Alexander Povetkin, controversatul fost campion mondial al versiunii WBA, în Rusia, la Ekaterinburg, miza fiind uriaşă: învingătorul va deveni challenger obligatoriu la centura mondială WBO, categoria grea. Televizarea galei în direct va fi preluată în România de postul Digisport 2, începând de la ora 18.00. Meciul lui Ciocan va începe cel mai probabil după ora 19.30.

Cristian Ciocan spune de mulţi ani că obiectivul său este centura de campion mondial, iar pentru a şi-l îndeplini a acceptat din nou, fără teamă, drumul cel mai scurt, chiar dacă este şi cel mai dificil. Este vorba de ultima etapă ce o are de trecut pentru a ajunge la mult visatul meci pentru titlul mondial: o luptă ca un fel de "semifinală" cu un adversar puternic, foarte bine cotat, chiar "acasă" la acesta.
Povetkin, care la amatori a fost campion olimpic în 2004, are 38 de ani, 32 de victorii şi o singură înfrângere la profesionişti. A deţinut centura de campion al lumii în versiunea WBA din 2011 până în 2013, cu cinci meciuri câştigate care au avut ca miză titlul mondial al acestei versiuni. Al şaselea, în octombrie 2013, l-a pierdut în faţa celebrului Vladimir Kliciko. De atunci, a mai avut doar şase meciuri, toate câştigate. Ultimul a fost în iulie 2017, cu Andrei Rudenko (Rusia), pentru centura WBO International.

Rusul, iertat pentru dopaj repetat

Trecutul apropiat al carierei lui Povetkin este unul controversat, cu aspecte care generează temeri în tabăra lui Ciocan, în ceea ce priveşte arbitrajul din această seară. În decembrie 2016, la testul antidoping ce preceda partida cu canadianul Bermane Stiverne, pentru titlul WBC interimar, Alexander Povetkin a fost depistat pozitiv cu ostarină. Surpinzător, rusul a fost ulterior iertat de mai toate organizaţiile mondiale de box şi reintrodus în clasamente, deşi era pentru a doua oară într-o astfel de culpă. Tot în 2016, în luna mai, fusese depistat pozitiv la meldonium şi a scăpat de suspendare, invocând că luase această substanţă înainte de 1 ianuarie 2016, când a fost introdusă pe lista celor interzise.
În aceste condiţii, Cristian Ciocan va trebui să-şi asume riscuri pentru a forţa o victorie prin KO. "În condiţiile în care meciul e pe terenul rusului, în cazul unei dispute echilibrate şi cu un mic avantaj de partea noastră nu cred că este posibil să ne fie dată decizie la puncte. Avem doar varianta victoriei prin KO, Cristi este pregătit să facă asta. Teoretic, ar mai fi varianta ca Cristi să domine categoric lupta", ne-a spus Felix Păun, antrenorul lui Ciocan.

La graniţa Europei cu Asia

Pugilistul gălăţean a făcut prima etapă a pregătirilor acasă, la Pechea, iar din 20 noiembrie a plecat în Germania, pentru meciuri de antrenament (sparringuri) şi pregătire în regim de cantonament. "În Rusia suntem de duminică, am dat peste minus 22 de grade Celsius aici. Cristi este foarte bine pregătit, aici am făcut doar antrenamente uşoare, de menţinere, pentru a avea prospeţime la meci", a mai spus Felix Păun. De altfel, pentru a reduce din stresul premergător unui astfel de meci, pugilistul gălăţean şi o parte din stafful său s-au relaxat miercuri la o plimbare în zona liniei de graniţă dintre Europa şi Asia.
Nici după "cântarul oficial", care a avut loc ieri, Cristi Ciocan nu părea "apăsat" de miza meciului. "Ştiu ce pot, ştiu ce vreau, încrederea este la cote maxime, motivaţia la fel. Totul este bine, încă nu am intrat în transa meciului. Mai am o mişcare uşoară, diseară (n.r. - joi), apoi aştept meciul. Acum am ieşit de la cântar, eu am 116 kilograme, sunt în graficul nostru, iar rusul 101", ne-a spus telefonic Ciocan.
Câştigătorul luptei dintre Povetkin şi Ciocan va primi centura de campion internaţional la versiunea WBO. Totodată va deveni challenger obligatoriu la titlul mondial, ceea ce înseamnă că deţinătorul acestuia, Joseph Parker, va trebui să-şi pună în joc centura de campion al lumii mondial într-o luptă cu cel care va triumfa la Ekaterinburg.

Anunţ-şoc: Fury, dopat la meciul cu Ciocan

Cristian Ciocan se află pentru a doua oară în carieră la o victorie distanţă de mult dorita luptă pentru un titlu mondial. Precedenta partidă care a avut această miză, de a deveni challenger obligatoriu la centura supremă, a fost în Anglia, în februarie 2015, când a fost învins de Tyson Fury, prin KO tehnic, Ciocan abandonând în repriza a opta. În urma acelei victorii, Fury a primit dreptul de boxa cu celebrul Kliciko pentru titlul mondial şi l-a învins pe ucrainean.
Stupoare, însă, Agenţia Britanică Anti-Doping (UKAD) a făcut public - abia în această săptămână, la aproape trei ani distanţă! - că Fury a fost dopat la meciul cu Ciocan şi că victoria îi este anulată! "Toate titlurile, premiile şi punctele de clasament pe care (Fury - n.r.) le-a dobândit ca urmare a victoriei sale în acest meci sunt anulate", a anunţat, acum, UKAD. Testul a fost făcut după partidă, în februarie 2015, conform presei britanice, substanţa la care a ieşit pozitiv este nandrolon, dar cu toate acestea UKAD nu l-a pus sub acuzare pe Fury până în iunie 2016 - iar atunci nu s-a spus nimic de testul de dupa meciul cu Ciocan - timp în care britanicul l-a învins pe Vladimir Kliciko.
Astfel, se poate spune că lui Ciocan i-a fost furată, prin trişarea (dopingul) adversarului, ocazia unui meci uriaş cu Kliciko pentru a deveni campionul unificat al lumii.
Erol Ceylan, promotorul lui Ciocan, şi-a exprimat indignarea că, până la recentul anunţ al UKAD, nu i s-a comunicat nimic pe această temă. "Nimeni nu ne-a contactat cu privire la această decizie, nici de la British Anti-Doping, nici de la British Boxing Board of Control, sunt foarte dezamăgit de modul în care ne-au tratat. Cristian a avut suspiciuni pentru că a fost şocat de forţa loviturilor lui Fury şi de agilitatea acestuia în acea luptă", a declarat Erol Ceylan, pentru "The Independent".
În condiţiile în care Tyson Fury a spus că intenţionează să revină în ring şi că vrea cinci meciuri în 2018, Erol Ceylan a precizat că doreşte ca unul dintre acestea să fie cu Ciocan, "pentru a afla cine este cu adevărat cel mai bun dintre ei".

Revenire cu cinci victorii

După episodul cu Fury, de la Londra, Ciocan a revenit cu o solidă serie de cinci victorii: la puncte cu Sherman Williams şi Erkan Teper, prin KO cu Michael Sprott, tot KO cu medaliatul olimpic cu bronz David Price, şi apoi la puncte cu Zine Eddine Benmakhlouf. Ultimele trei meciuri ale lui Ciocan au fost pentru centura de campion european WBO.
Cel mai dificil şi mai important meci dintre acestea a fost cu englezul David Price, când Ciocan a acceptat cu încredere să lupte din nou pe terenul adversarului, la Londra. Gălăţeanul a fost trimis la podea în runda a cincea, s-a ridicat şi apoi l-a făcut KO pe britanic, în runda a şaptea.
Palmaresul lui Ciocan (30 de ani) la profesionişti cuprinde 22 de victorii şi trei înfrângeri. În condiţiile în care rezultatul disputei cu Fury a fost anulat, gălăţeanul are victorii pe linie în ultimele 15 partide, fiind neînvins din 2010.
În clasamentul mondial al versiunii WBO, Ciocan este pe locul al doilea, imediat după deţinătorul centurii, neo-zeelandezul Joseph Parker, iar Povetkin ocupă locul al şaselea.

viata-libera.ro

Posted

Ciocan, învins categoric în drumul spre titlul mondial WBO

Pugilistul gălățean Cristian Ciocan a pierdut confruntarea cu rusul Alexander Povetkin, în meciul disputat vineri seară, la Ekaterinburg. Partida a fost eliminatorie pentru titlul mondial WBO. Rusul a dominat categoric partida, în timp ce gălățeanul a riscat foarte puțin, fiind mai mult interesat să nu piardă prin KO. Povetkin va boxa, în urma acestui rezultat, cu deținătorul titlului mondial WBO, Joseph Parker sau Anthony Joshua.

viata-libera.ro

Boxerul român Cristian Ciocan a fost învins de rusul Aleksandr Povetkin la puncte, după 12 reprize, vineri seara, la Ekaterinburg, în meci pentru titlurile WBA International şi WBO International la categoria grea.
Povetkin (38 ani) a primit decizia în unanimitate şi va avea şansa să lupte pentru titlul mondial la WBA sau WBO.
Cristian ''Hammer'' Ciocan (30 ani) a fost dominat categoric în acest meci, în care nu i-a pus probleme aproape deloc adversarului, preferând un box de aşteptare, cu lovituri sporadice, în timp ce rusul a fost incisiv şi a avut iniţiativa tot timpul.
Povetkin, fost campion european, mondial şi olimpic la amatori, a obţinut a 33-a sa victorie la profesionişti (23 KO), având o singură înfrângere.
Ciocan, campionul european WBO la categoria grea, a suferit a cincea sa înfrângere la profesionişti (3 KO), în cariera sa având 22 de victorii (12 KO).

agerpres.ro

  • 9 months later...
Posted

Cristian Ciocan, a 23-a victorie

Concitadinul nostru Cristian Ciocan (alias Christian Hammer) a obţinut cea de a 23-a victorie, din 28 de meciuri la box profesionist (categoria supergrea). Asistat de mentorul său, prof. Felix Păun, acesta a învins detaşat în meciul desfăşurat la Hamburg un pugilist georgian mult mai greu decât el, 148 kg (!!!). Acesta este Tornike Puritciamiaşvili, cel care l-a înlocuit în ultima clipă pe cel desemnat anterior, conaţionalul său Davit Gogișvili. Învinsul lui Cristi de sâmbătă seară, 15 septembrie 2018, are 27 de ani, 22 de meciuri ca profesionist, 11 victorii (7 KO) şi 11 eşecuri (3 KO).

viata-libera.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Ciocan, meci tare în decembrie

La două săptămâni distanță de la victoria în fața georgianului Puritșamiașvili, pugilistul gălățean profesionist Cristian Ciocan a aflat data și locul în care va avea următorul meci: 15 decembrie, în Germania, la Hamburg. Cel mai probabil, Cristi Ciocan (31 de ani) va avea un adversar tare, Michael Wallisch, un pugilist german în vârstă de 32 de ani, neînvins până acum la profesioniști, conform publicațiilor de specialitate din Germania. Deși site-ul boxen1.com anunță ca sigură această luptă, Ciocan ne-a spus că încă mai sunt negocieri. "În acest moment, sigur este că voi boxa în gala din 15 decembrie, de la Hamburg. Sunt discuții pentru un meci cu Michael Wallisch, dar în acest sens încă nu e nimic bătut în cuie, nu este semnat nimic", a precizat pugilistul gălățean, aflat acasă, în Pechea.

Cristian Ciocan este într-un moment în care încearcă să-și redeschidă drumul spre meciurile mari, cele spre titlul mondial, oarecum îngreunat de înfrângerea la puncte în fața rusului Povetkin, de la Ekaterinburg, din decembrie anul trecut, unde miza a fost imensă, poziția de challenger la centura mondială. Apoi, Ciocan a avut o pauză forțată de o accidentare la cot și a revenit în ring pe 15 septembrie, când l-a învins prin KO pe Puritșamiașvili. Palamaresul său la profesioniști cuprinde 23 de victorii (13 prin KO) și 5 înfrângeri.

Posibilul său adversar, Michael Wallisch, are 19 meciuri, toate câștigate, dar palmaresul său nu este foarte elocvent de vreme ce lista adversarilor acestuia de până acum nu cuprinde nume importante ale categoriei. De altfel, boxen1.com subliniază că un meci cu Ciocan este "cel mai greu examen din cariera pugilistului german, primul lui test mare". Publicația citată menționează că "spre deosebire de Wallisch, Ciocan s-a confruntat deja cu nume majore, precum Tyson Fury și Alexander Povetkin, având victorii importante asupra lui David Price, Erkan Teper și Michael Sprott".

Pe lângă partida cu Povetkin, gălățeanul a mai avut încă un meci pentru a deveni challenger la titlul mondial, în 2015, cu Tyson Fury, pe care l-a pierdut, dar peste aproape trei ani a venit sentința că Fury a luptat dopat.

În ierarhia mondială a categoriei grea a reputatului site boxrec.com, Ciocan este pe locul 13, în timp ce germanul se află doar pe 64, aspect care evidențiază că Wallisch a cam fost protejat și nu a avut adversari bine cotați. Boxen1.com estimează că așteptatul duel dintre Ciocan și Wallisch va avea ca miză centura intercontinentală a unei versiuni majore și astfel câștigătorului i se vor deschide multe uși spre vârful piramidei. Cei doi pugiliști se cunosc destul de bine, fiind o perioadă colegi de club în Germania, având şi câteva sesiuni comune de antrenament.

viata-libera.ro

  • 2 months later...
Posted

”Hammer”, gală cu miză intercontinentală

La două luni de la cel mai recent meci al său, câștigat, Cristian Hammer Ciocan va reveni în ringul de box, în cadrul unei gale ce va avea loc sâmbătă, 15 decembrie 2018, la Hamburg, în care îl va avea ca adversar pe germanul Michael Wallisch.

Cu un palmares foarte bun, 23 de victorii, din care 13 prin KO și 5 înfrângeri, gălățeanul s-a declarat optimist în ceea ce îl privește. "Am un meci foarte important, de 12 reprize, pentru titlu. O să fie un meci destul de dificil, sper să pot câștiga, mă simt foarte bine, totul a decurs normal cu pregătirile și sper să aduc acasă centura", a declarat Ciocan, la un eveniment desfășurat luna trecută, la Galați.

Aflat în Germania, acesta își întărește declarațiile, precizând, conform site-ului boxen-news, că vrea îl pună la punct pe neamț. "Nu m-am simțit niciodată la fel de bine și am convingerea 100 la sută că voi câștiga. Îl voi învăța pe Michael Wallisch o lecție pe care o va ține minte multă vreme", a mai spus gălățeanul. Promotorul acestuia, Erol Ceylan, este, de asemenea, impresionat de încrederea în sine a sportivului român. "Christian nu poate fi oprit. Va fi un meci fierbinte pe 15 decembrie", a concluzionat Ceylan.

Michael Wallisch are 19 meciuri, toate câștigate, dar palmaresul său nu este foarte elocvent, de vreme ce lista adversarilor de până acum nu cuprinde nume importante ale categoriei. De-a lungul carierei, Ciocan s-a confruntat deja cu nume majore, precum Tyson Fury și Alexander Povetkin, având victorii importante asupra lui David Price, Erkan Teper și Michael Sprott".

În ierarhia mondială a categoriei grea a reputatului site boxrec.com, Ciocan este pe locul 13, în timp ce germanul se află doar pe 64, ceea ce evidențiază că germanul a fost protejat, neavând adversari bine cotați.

Boxen1.com estimează că așteptatul duel dintre Ciocan și Wallisch va avea ca miză centura intercontinentală a unei versiuni majore și astfel câștigătorului i se vor deschide multe uși spre vârful piramidei.

Cei doi pugiliști se cunosc destul de bine, fiind o perioadă colegi de club în Germania, având şi câteva sesiuni comune de antrenament.

viata-libera.ro

Posted

Cristian Ciocan a câștigat prin KO în fața unui pugilist neînvins

Pugilistul gălățean Cristian „Hammer” Ciocan a câștigat prin KO în fața unui boxer neînvins şi a intrat în posesia centurii de campion european al versiunii WBO la categoria grea.

În gala desfăşurată sâmbătă noaptea la Hamburg, Ciocan s-a impus în faţa germanului Michael Wallisch, prin KO în repriza a cincea. Ciocan a dominat în general lupta cu Wallisch, în faţa căruia a avut mai mereu iniţiativa. Disputa se putea încheia în repriza a patra, când cei doi boxeri s-au lovit cap în cap, iar arbitrul a decis să oprească meciul. În cele din urmă, după o pauză destul de lungă, în care s-au purtat discuţii aprinse, partida s-a reluat. În runda următoare, Ciocan a lovit puternic cu dreapta într-un clinci, iar Wallisch n-a mai putut să continue. KO consemnat în minutul 2.18 al reprizei a cincea.

În urma acestei victorii, pugilistul din Pechea a recâştigat centura europeană WBO, pe care a mai deţinut-o în 2012 şi în 2016. Palmaresul lui Christian Hammer la profesioniști cuprinde acum 24 de victorii (14 prin KO) și 5 înfrângeri.

În vârstă de 33 de ani, Michael Wallisch îşi câştigase până acum toate cele 19 partide disputate la profesionişti, dar pe lista adversarilor săi nu figura niciun nume important. Considerat un sportiv de perspectivă la primele sale meciuri, Wallisch şi-a întrerupt adesea cariera, din cauza unor accidentări sau a problemelor cu legea.

realitateadegalati.net

 

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.