Jump to content

Vremea tradiţiilor (aproape) uitate


dcp100168

Recommended Posts

Moşteniri

Vremea tradiţiilor (aproape) uitate

În aceste zile, satele gălăţene ar trebui să vuiască de colinde şi alte tradiţii cu rădăcini adânci în sufletul neamului. Ar trebui... Din păcate, tradiţiile nu mai sunt ce-au fost. Oamenii, prea grăbiţi şi prea înrobiţi de tehnologiile moderne, au început să uite (unii au uitat deja tot) ceea ce le-au lăsat înaintaşii cu limbă de moarte. Te cruceşti, nu alta, când copilul de la ţară nu ştie să-ţi spună un cântec de „Stea” (Vestirea magilor), dar ştie de Halloween sau de Valentine's Day. Aşa se întâmplă când poveştile bunicii sunt înlocuite de ororile televizorului...

Pentru că timpul nu ne-a permis să facem mai mult (ne-am fi dorit să mergem prin sate, la rând, pentru a afla unde s-au risipit obiceiurile din moşi-strămoşi), am chestionat câţiva primari din judeţ ce a mai rămas din tradiţii. O să vedeţi că tinerii satelor noastre par din ce în ce mai atraşi de modernitate şi din ce în ce mai puţin de vechile obiceiuri ale sărbătorilor de iarnă.

Tot în pagina de faţă vă prezentăm, de asemenea, în frumoasele imagini surprinse de fotoreporterul Nicolaie Sburlan, câteva tradiţii care încă mai pâlpâie. Ca un jar plăpând sub cenuşa groasă a uitării...

Cavadineşti. Incredibilul urs de stuf

Aţi auzit de ursul de stuf? Nu!? Cum se poate una ca asta? Vă recomandăm să treceţi pe la Cavadineşti, acolo unde ursul de stuf este o apariţie fascinantă de Sărbătorile de iarnă. Ursul este „comandat” de o ceată de „mocani”, iar blana lui este alcătuită din mii de spice de stuf. Acest tip de costum este unic în tot spaţiul locuit de români, iar noi, gălăţenii, ar trebui să fim mândri de asta!

Toflea. Sperietorii de spirite rele

Un obicei aparte este întâlnit la Toflea, acolo unde cetele de mascaţi „blindaţi” cu tălăngi colindă uliţele satului la cumpăna dintre ani. Scopul desfăşurării de forţe este alungarea spiritelor rele, un obicei despre care etnologii spun că datează din perioada precreştină, deci de peste 2000 de ani.

Obiceiuri. Şezătoarea cu clacă de la Jorăşti

Înainte vreme (expresie „moştenită” de la bunica mea, care definea astfel vremea tinereţii ei), în postul Crăciunului şi în perioada de după Anul Nou, odată cu lăsarea întunericului, femeile porneau cu furca de tors către casa în care avea loc şezătoarea. Evenimentul mai era denumit şi „clacă” deşi, istoric vorbind, claca era o muncă obligatorie şi gratuită pentru un feudal, în vreme ce şezătoarea cu clacă avea ca scop întrajutorarea între gospodine.

După sosirea tuturor invitatelor, acestora li se distribuia în mod egal cantitatea pe care o aveau de tors în acea noapte. Când şezătoarea era doar un simplu prilej de întrunire comunitară, fiecare îşi aducea de acasă ceea ce avea de tors. Şezătorile se organizau nu numai pentru torsul fibrelor textile, ci şi pentru scărmănatul lânii sau al penelor. Niciodată în şezători nu se coseau cămăşi, această operaţie făcându-se în mod individual de către fiecare gospodină, în casa proprie.

După ce participantele îşi primeau „porţia”, gazda le servea cu vin fiert sau cu un păhărel de ţuică îndulcită, de obicei, cu miere de albine. Şezătoarea odată începută, participantele făceau „schimb de informaţii” şi comentau evenimentele cele mai importante petrecute în propria comunitate sau în localităţile învecinate. „Gura lumii”, cum s-ar zice.

Apoi se spuneau ghicitori, zicale şi proverbe, se cântau balade, doine şi chiar cântece de petrecere. Bărbaţii nu aveau ce căuta la clacă, cu excepţia situaţiei când se apela la un „fluieraş”. În cadrul acesta, fetele erau integrate şi consacrate în colectivitatea femeilor, începând să-şi însuşească, cu această ocazie, deprinderile necesare unei bune gospodine. Cel puţin aşa mi-a povestit, acum mulţi ani, tatăl meu - Neculai, care a participat la multe clăci în calitate de cel mai bun cântăreţ la fluier din toată mahalaua delenilor din Jorăşti.

Opinii. „Fost-a lelea când a fost...”

Vă prezentăm, în cele ce urmează, opiniile câtorva dintre primarii din judeţ despre mersul tradiţiilor prin satele gălăţene.

Iulian Boţ - Lieşti: „Îmi amintesc cu plăcere despre copilăria mea vasluiană, când colindul, capra, plugul, magii erau tradiţii fără de care nu se putea spune că a fost Crăciunul şi Anul Nou. Din nefericire, în zilele actuale aceste tradiţii au mai rămas doar în portofoliul ansamblurilor folclorice, pentru că sătenii au început să le cam uite. Am întrebat, zilele trecute, nişte copii care mergeau cu colindul dacă ştiu ce semnifică ceea ce fac ei. Habar nu aveau. Mi-au spus că merg la colindat pentru a face bani. La atât se rezumă, se pare, moştenirea culturală”.

Georgică Tofan - Jorăşti: „La noi tradiţiile astea mai există, pentru că depărtarea de oraş a contribuit la păstrarea lor. În comună se fac mai multe Capre, cu tot cu alaiurile corespunzătoare - moşul, baba, ursul, fata, jandarmul -, iar de Sfântul Vasile flăcăii din sat merg cu plugul şi boii pentru a semăna gospodarii. În cele trei zile de Crăciun, zeci de copii merg cu Steaua, iar colindele se aud seară de seară”.

Viorel Răcăşanu - Negrileşti: „Fost-a lelea când a fost! S-a mai păstrat ceva din tradiţiile vechi, dar nu mai este ca pe vremuri. Mai puţini colindători, mai puţini semănători, iar cu vestirea magilor nu mai merge aproape nimeni. S-au schimbat vremurile”.

Iancu Boldea - Pechea: „La noi se mai păstrează tradiţiile, dar asta mai cu seamă pentru că există acest ansamblu minunat - Româncuţa - condus de Sterian Frigioiu. Copiii din prezent sunt mai puţin interesanţi de tradiţii, cât de lucrurile moderne: internetul, televiziunea şi obiceiurile occidentale au cam învins în lupta cu obiceiurile”.

Ştefan Patriche - Vârlezi: „Pot spune că s-au mai păstrat dintre tradiţii, dar nu aşa de multe pe cât ar fi de dorit. De Crăciun, uliţele satului sunt pline de copii care merg cu Steaua, iar pe 31 decembrie urătorii merg din poartă în poartă. Se mai merge cu Capra, cu Ursul sau cu semănatul”.

Gheorghi Buruiană - Rediu: „Avem tradiţii frumoase, iar tinerii noştri se ţin de ele. Sperăm să nu se piardă, dar asta depinde de noi toţi, de modul cum ştim să ne cinstim datinile din moşi-strămoşi”.

Paul Cristea - Şendreni: „Apropierea foarte mare de oraş a dus la estomparea sau chiar dispariţia unor obiceiuri de Sărbători. Asta este condiţia noastră, a localităţilor lipite de marile oraşe! Nu putem spune însă că ne-am urbanizat complet. Avem gaze, apă curentă, cablu TV şi alte utilităţi, dar mai mergem cu colindul sau cu pluguşorul, măcar pe la rude”.

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=29038

Link to comment
Share on other sites

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.