dcp100168 Posted December 29, 2008 Posted December 29, 2008 Blocaj prelungit pe piaţa terenurilorLipsa tranzacţiilor face ca preţul metrului pătrat de teren să nu mai poată fi determinat exact. Conform datelor agenţiilor imobiliare din ţară, costul terenului a stagnat în ultima lună. Valorile nu sunt însă relevante, în condiţiile în care volumul de vânzări se apropie de zero.În Galaţi, piaţa e blocatăAgenţii imobiliari gălăţeni experimentează o situaţie pe care nu au mai întâlnit-o niciodată până acum. Nivelul preţurilor la terenuri nu poate fi stabilit cu exactitate, în condiţiile unui volum de tranzacţii apropiat de zero. „Nici în anii trecuţi decembrie nu însemna neapărat un boom al tranzacţiilor, dar existau schimburi şi chiar vânzări de terenuri. În 2008, această perioadă s-a înscris în tendinţa apărută în octombrie şi continuată în noiembrie, şi anume reducerea succesivă a volumului de tranzacţii cu procente de câte 50%. Putem spune că acum totul este blocat. Nici nu mai ştim care sunt preţurile de pe piaţa terenurilor, pentru că nu mai avem tranzacţii la care să ne raportăm”, afirmă Marian Chiosa, manager al agenţiei gălăţene Centru de Investiţii Imobiliare. Vedeta zonei în privinţa locurilor de casă era reprezentată până acum trei luni de parcelele situate înspre satul Costi şi comuna Vânători. Ultimele tranzacţii s-au desfăşurat aici la preţul de 30 de euro pe metru pătrat de teren cu toate utilităţile, mai puţin canalizare.http://www.adevarul.ro/articole/blocaj- ... rilor.html
riaji Posted December 30, 2008 Posted December 30, 2008 Lipsa tranzacţiilor face ca preţul metrului pătrat de teren să nu mai poată fi determinat exact. Cred ca e cea mai penala fraza pe care am citit-o astazi..
Recommended Posts