dcp100168 Posted January 5, 2009 Posted January 5, 2009 Luxul lecturii: Debuturi feminine De curând, am fost invitat să particip şi să iau cuvântul la lansarea unei cărţi de debut. S-a întâmplat la hotelul Sofitel, în sala Darclee. Autoarea se numeşte Teodora Simţion, iar volumul său se intitulează „Dar de Crăciun”. Aş fi vrut să vă ofer această lectură chiar în ajunul Crăciunului, pentru a vă şi ura, cu acel prilej, sărbători fericite şi multă sănătate. Dar, vorba românului, socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Închei această succintă introducere tot cu un proverb: mai bine mai trâziu, decât niciodată. Urările mele de bine şi sănătate, adresate tuturor cititorilor acestei rubrici, rămân în vigoare. Teodora Simţion e de fel din Galaţi, dar a devenit, de ceva vreme, bucureşteancă. Cartea ei mi-a fost trimisă de prietenul Constantin Băraru, jurnalist pe care-l ştiu de ani buni şi care a fost redactorul acestei culegeri. Pecetea volumul este feminitatea reflexivă, fără a fi însă filosofic-fastidioasă. Rostirea e simplă şi sensibilă, ca în acest „Gând”: „De-ar putea cerul să vorbească stelele lui şi-ar spune cât doare să fii singur în toamna asta grăbită. De-ar putea soarele să zâmbească razele lui cu foc te-ar atinge – să fii singur e greu în noaptea asta pierdută.” Deşi ar putea să dea sentimentul unor lucruri dintotdeauna spuse în versuri, textele Teodorei Simţion cuceresc prin candoare, prin zicere directă. Iată, ca exemplu, „Apus”: „Vorbele dor, Iar gândurile rănesc Fiinţa din mine Ce-şi caută ţărmul De-apus. Cerul adoarme, Iar marea se stinge Şi totul Devine cântec De-apus. Ochii mă dor, Iar inima bate Sânge de dor Ce-şi caută ţărmul De-apus. Ore târzii Şi stele uitate Mai cer Lunii să cânte, Dar şi ea a apus. De câte ori aflu că un om a mai publicat o carte de versuri mă bucur ca de cea mai bună veste. E semn că sufletul lumii continuă să vibreze. Că sentimentele şi-au aflat cuvintele potrivite. Ca în cele două strofe de mai jos: „Plouă-n culori de argint când cerul îmi bate la uşă şi-un munte, departe, mă strigă – e floarea de colţ ce domneşte-n tăcerea de sticlă. Plouă-n culori de argint şi-un vuit mă cheamă afară, o stea căzătoare se-arată – e aripa de vis ce rămâne în urma furtunii ce-a-nvins.” Teodora Simţion are voce poetică. Doar de ea ţine să şi-o cultive şi s-o impună. http://www.atac-online.ro/04-01-2009/Lu ... ine-3.html
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now