Jump to content

În plină criză, aleşii locali primesc laptopuri


Recommended Posts

Posted

În plină criză, aleşii locali primesc laptopuri

Consiliul Local al municipiului Galaţi a achiziţionat 50 de laptopuri destinate aleşilor locali, suma plătită ridicându-se la aproximativ un miliard de lei vechi, transmite corespondentul AMOS News. Potrivit edilului urbei, Dumitru Nicolae, aleşii Consiliului Local au la dispoziţie câteva săptămâni pentru a învăţa să le folosească şi vor fi îndrumaţi de către un specialist. Primarul susţine că cele 50 de laptopuri vor face ca activitatea consilierilor să fie mai eficientă şi va duce la scăderea cheltuielilor cu hârtia şi imprimarea acestora. ”Nu consilierii aveau nevoie, eu aveam nevoie. În primul rând pentru că nu mai dau hotărârile de consiliu la ziarişti, iar în al doilea rând, pentru că nu mai pregătesc topuri de hârtii pe care nu se uită nimeni”, a explicat primarul Galaţiului, Dumitru Nicolae. Soluţia, deşi modernă şi comodă, nu explică şi faptul pentru care s-au achiziţionat 50 de laptopuri, în condiţiile în care numărul consilierilor locali este de 27. “Mai trebuie un laptop pentru secretară, pentru viceprimari, mai vine şi prefectul”, a spus primarului Galaţiului, Dumitru Nicolae (PSD).

  • 4 weeks later...
Posted

E atat de amuzant domnul primar.. chiar sunt curios in cat timp se vor amortiza cheltuielile cu "hartia". Si nu inteleg ce vrea sa spuna cu asta:

În primul rând pentru că nu mai dau hotărârile de consiliu la ziarişti
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.