dcp100168 Posted January 6, 2009 Posted January 6, 2009 Niciodată prea târziu pentru răzbunare* Un sătean din Buceşti a fost lovit cu o secure în cap de un vecin. Victima bănuieşte că "păţania" i se trage de la nişte divergenţe pe care le-ar fi avut acum 10 ani cu agresorul.A fost lovit cu o secure de către un consătean. Printr-o astfel de întâmplare a trecut un bărbat de 51 ani, din satul Buceşti, comuna Lieşti, care a fost lovit cu o secure, de către un vecin care, spune el, i-ar mai purta încă ranchiună pentru nişte neînţelegeri ce le-au avut în urmă cu un deceniu. Iamandi Tudosă povesteşte că totul s-a petrecut ieri seară, când se întorcea de la un magazin. În drum spre casă, s-a întâlnit cu agresorul, care i-a reproşat o întâmplare petrecută cu un deceniu în urmă, despre care susţine că nu are habar, drept pentru care a fost lovit în moalele capului cu o secure. În prezent victima se află internată în secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean "Sfântul Apostol Andrei". "La serviciul de Neurochirurgie din cadrul Spitalului "Sfântul Apostol Andrei" s-a internat un pacient de 51 ani, cu traumatism cranio-cerebral, survenit în urma unei agresiuni săvârşite cu un topor. Alături de acest traumatism există unul şi la nivelul pavilionului auricular drept, pentru care s-a procedat la pansament şi tratament local. Va fi externat în curând, dacă nu vor apărea complicaţii. În funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale şi dacă victima se va hotărî să facă plângere, agresorul ar putea fi cercetat penal şi pedepsit conform legii", a declarat Mihai Bucatanschi, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă.http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=6
Recommended Posts