Cum vă manipulaţi partenerul?

[dcp100168]

Cum vă manipulaţi partenerul?

Vreţi ca partenera să vă facă mâncarea preferată, deşi la televizor e un film care-i place, sau doriţi ca partenerul să ducă gunoiul în loc să se uite la meci? Cum reuşiţi să va "manipulaţi" partenerul de viaţă pentru a vă satisface un capriciu?

[Aiyana]

Ce teme il macina pe-al nostru admin la 12 noaptea!

Exemplele alese sunt imposibile. Barbatii pe care ii cunosc n-ar lasa nici morti un meci de fotbal pentru a duce gunoiul, iar eu nici atat pentru ca sunt foarte microbista. In plus, mancarea preferata sigur i s-ar arde daca eu as fi foarte prinsa intr-un film.

Daca totusi doresc sa obtin ceva de la el (si nu spun ce), fac in asa fel incat sa-mi ramana dator. Cedez in situatii neimportante, ii fac pe plac cateva zile, il fac sa se simta vinovat pentru lucruri mici cu care-mi "greseste", dar care nu ma deranjeaza in mod deosebit. Si pompez dorinta exact cand crede ca merit... saracuta de mine!

Pentru favoruri minore, depinde de dispozitie. De multe ori ajunge si-un pupic.

[flieder]

Nu ne manipulam...ci pur si simplu ne respectam (reciproc).

Daca e sa trebuiasca dus gunoiul fix cand este meciul de fotbal...atunci asez punga la usa si-i pun in vedere ca trebuie sa o duca imediat ce are timp.

Daca vrea un anumit fel de mancare cand eu ma uit la TV, il rog sa pregateasca ingredientele...si in felul acesta trag de timp

Daca totusi vreau ceva si stiu ca este de neinduplecat...caut argumente forte si-i explic de ce este atat de important pentru mine, fara sa-l bat la cap.

[riaji]

..cu greu

[evaROlazar]

daca este cazul , CU NONSALANTA!

[Rami]

Cum vă manipulaţi partenerul?

Santaj emotional. Inaccesibilitate.

[catilina22003]

bag seama ca numai surorile au raspuns aici.

mi s-ar parea oportune si parerile de sex masculin. (riaji a scris foarte dragalas de altfel, dar fara raspuns pertinent )

Edited July 18, 2010 by catilina22003

[Guest]

gunoiul il duce cine iese primul pe usa, daca uita il duce urmatorul, oricum cineva il duce

[AdiTZA]

Cum se zice din batrani: "Cel mai destept cedeaza primul" apare aici un conflict de inteligenta: daca mereu partenera face totul, inseamna ca ea cedeaza in favoarea partenerului, deci e mai desteapta...daca partenerul face totul, inseamna ca el e ala mai "rasarit". Si.....de aici incepe scandalul: care dintre cei doi e mai cu creier. Acest lucru duce la cearta si la scandalul din casa. Un motiv subtil, zic eu, pentru ca ea poate sa spuna, pe fata, despre el ca e "un trantor, un puturos, un lenes" iar el poate zice ca "de aia s-au luat: el aduce banii, femeia munceste ca sparta". Totul ajunge intrun final la "cine cedeaza primul" Nu e vorba de manipulare...totul se rezuma la inteligenta Acum, ea poate sa-mi puna gunoiul la usa, a mai facut-o...dar, poate eu nu-l vad Oricum, cand sunt acasa, eu duc gunoiul, dar sunt momente in care chiar nu am chef!!!

Edited November 14, 2010 by AdiTZA

[catilina22003]

Si cand n-ai chef il duce ea? Ramane pe a doua zi si il duci tot tu?

[bonybon2]

...prin argumente potrivite..si dat din gene;

[dcp100168]

Măcar minte-mă frumos!

"Hai, dragă, n-am băut decât două beri cu băieţii!”. „Nu, dragă, nu te-ai îngrăşat deloc, ţi se pare!”, „Sigur că arăţi bine în pantalonii ăştia!”. „Nu am luat pâine pentru că am crezut că iei tu”. „Nu, pantofii nu sunt noi, îi am de o sută de ani!”. „Poşeta n-a costat mult, degeaba de uiţi urât!”. „În seara asta nu!… mă doare capul!”. „Eşti supărată? - N-am nimic, mă simt bine”.

Vă sună cunoscut? Minciuni-scuză, minciuni eficiente, minciunele nevinovate, adevăruri mistificate, minciuni gogonate, minciuni prin omisiune, adevăruri parţiale sau tăinuite ori pur şi simplu minciuni care fac relaţia de cuplu sau căsnicia să funcţioneze fără derapaje majore şi fără ciocniri violente şi inutile. Dacă am purta la noi detectoare de minciuni aşa cum există aparatele care depistează radare, probabil că alarma ar suna de câteva ori pe zi, dacă nu chiar mai des. Pentru că vine 1 aprilie, ce temă ar fi putut fi mai potrivită decât minciuna în familie. Nu vorbim însă despre păcălelile amuzante de 1 aprilie, nici de minciunile pe care părinţii le spun copiilor sau cu care cei mici încearcă să-şi amăgească părinţii, ci de minciunile care se ţes în iţele căsniciei sau relaţiei de cuplu dintre un bărbat şi o femeie. Vă invităm deci, în familia lui Pinocchio.

Cine minte mai mult?

Bărbaţii! Femeile! Dacă luăm de bună ideea că există pe lume trei tipuri de minciuni: minciuni, minciuni sfruntate şi statistici, atunci statistica nu ar fi putut lipsi dintr-o discuţie despre minciună. Acum câţiva ani presa a vuit pe seama sondajului realizat de 20th Century Fox Home Entertainment, cu ocazia lansării pe DVD a primului sezon din serialul „Lie to Me”. Potrivit sondajului, bărbaţii spun în medie 126.672 de minciuni în timpul vieţii, spre deosebire de femei care mint, în medie, de 68.796 de ori. Tot un sondaj pretinde că unele cupluri sunt ferm convinse că minciuna este necesară şi că nu poate fi evitată, ea apărând cam la fiecare al treilea cuvânt rostit. Decât un adevăr dureros, mai bine o minciună plăcută? Alegeţi dumneavoastră. Ca să nu mai lungim teoria, le dăm cuvântul bărbaţilor şi femeilor care, la adăpostul anonimatului, ne-au povestit cu sinceritate cum stă treaba cu minciunile în relaţia lor de familie.

„Prea multă sinceritate strică”

Bărbat, 37 de ani: „Există în căsnicie sau într-o relaţie minciunile acceptate sau minciunile banale. De exemplu: n-am băut cinci beri, ci doar două! sau nu eram beat, doar mă simţeam bine. Sau am stat o jumătate de oră în plus la serviciu reţinut de o treabă când de fapt am fost cu prietenii la o bere. Nu se acceptă să minţi de exemplu că pleci în delegaţie de serviciu şi să fii de fapt cu amanta la munte. Dar ceea ce am învăţat este că prea multă sinceritate strică şi că există adevăruri care nu se spun.

Povestea e simplă, nu eram însurat, dar eram implicat într-o relaţie serioasă care a devenit ulterior căsnicie. Într-o călătorie cu trenul am vorbit cu o tânără tot drumul, am flirtat, am râs, iar când am ajuns acasă am descoperit că îmi strecurase numărul de telefon în buzunar. Evident că nu am sunat-o, pentru că nu mă interesa. Am reîntâlnit-o într-o călătorie ulterioară, cu acelaşi tren, dar m-am comportat ca şi când nu aş fi cunoscut-o. La vreo cinci ani, când eram deja însurat, n-am avut de lucru şi i-am povestit soţiei toată istoria. În loc să se amuze, s-a supărat aşa de rău că n-a vorbit două săptămâni cu mine. M-a acuzat că eu aş fi încurajat-o, că i-am dat speranţe şi de aceea mi-a lăsat numărul de telefon … Cu ce-am greşit?

Dacă am fost minţit? Nu ştiu să spun. Ori e posibil să nu-mi fi dat seama pentru că era prea frumos, ori chiar nu am fost minţit niciodată”.

„Eu nu mint niciodată!”

Femeie, 36 de ani: „Minciunile nevinovate se justifică în măsura în care pot aplana un conflict artificial. De exemplu dacă ea s-a îngrăşat şi îl întreabă dacă fusta îi vine bine, el ar trebui să mintă şi să spună că da. Un răspuns negativ ar duce la un conflict. Minciuna gravă are întotdeauna efecte. De exemplu plecarea lui într-o delegaţie folosită ca justificare falsă pentru plecarea într-un weekend cu o altă femeie. Dacă el nu îşi acoperă urmele şi soţia află, este afectată şi suferă de două ori: o dată pentru că a fost minţită şi încă o dată pentru că a fost înşelată. Una dintre expresiile mele uzuale este: eu nu mint niciodată. Nu pot să mint pentru că mă dau singură de gol. Mă pufneşte râsul, mă înroşesc la faţă, şi mai am o problemă, uit repede. Deşi sunt situaţii în care pur şi simplu nu sunt crezută eu tot susţin că nu mint niciodată. Cu siguranţă s-a întâmplat să fi fost minţită. Dar dacă o persoană îmi stârneşte neîncrederea de la bun început, dacă instinctul meu îmi spune că e ceva care nu e deloc în regulă cu ea, îi va fi foarte greu mă convingă de contrariu”.

„De ce să nu faci persoana de lângă tine să se simtă bine?”

Bărbat, 57 de ani: „Cred că e adevărat, bărbaţii mint mai mult sau mai des pentru că au mai mult curaj. E o formă de curaj pentru că trebuie să te uiţi în ochii persoanei respective şi să nu îţi tremure glasul. Există minciuni banale, de exemplu am uitat să duc gunoiul, spusă în condiţiile în care nu ai avut nici cel mai mic gând să faci asta. E frumos să minţi când ştii îi ei îi va face plăcere să audă ceva plăcut. Aş spune că sunt aşa-numitele minciuni indispensabile care fac persoana de lângă tine să se simtă bine, nu ca să obţii neapărat un avantaj. Mai sunt şi minciunile nevinovate, când de umflăm rolul sau meritele în câte o realizare.

Minciuna de neiertat sau chiar un păcat capital este să-i spui partenerului sau partenerei că îl sau o iubeşti şi în realitate să minţi cu neruşinare. Şi tot păcat este să cazi de mincinos fără să fie adevărat şi să nu te poţi apăra. La fel de adevărat este că din neîncrederea sau din teama că persoana dragă s-ar putea să te mintă se naşte gelozia”.

Minciunele admise

Femeie, 39 de ani: „Minciunelele sunt admise într-o căsnicie şi se poate spune că ne fac viaţa mai frumoasă. De fapt sunt mai degrabă păcăleli decât minciuni. De exemplu soţul meu a reuşit doi ani consecutiv, de 1 aprilie, să mă păcălească, şi în al treilea an, când mi-a dat o veste, am fost convinsă că era vorba de o păcăleală, dar nu era. Uneori sunt uşor de păcălit, alteori mă avertizează acel al şaptelea simţ al femeii. Pui lucrurile cap la cap, faci conexiunile necesare, şi te prinzi. Ca orice om am mai folosit minciuna-scuză sau am ascuns adevărul pentru a-i proteja pe cei de lângă mine. Cred că adevărurile parţiale sunt cele mai bune mai ales pentru că pornesc de la ceva real, demonstrabil”.

viata-libera.ro