dcp100168 Posted January 10, 2009 Posted January 10, 2009 Nici da, nici baAl 13-lea salariu, încă în aerOficial, pe hârtie, renunţarea la prima anuală "al 13‑lea salariu" nu a fost luată în calcul, până în acest moment, de niciun membru al guvernului. Asta, deşi noul cabinet şi‑a arătat intenţia de a reduce drastic multe din cheltuielile din 2009, printre care şi pe cele cu primele bugetarilor. Totuşi, până nu îşi văd banii în buzunar, bugetarii aflaţi în "grija" primăriilor nu ştiu ce să creadă: criza se netezeşte şi pe spinarea lor sau nu? Or, temerile acestora nu pot fi decât îndreptăţite atât timp cât bugetul pentru anul 2009 nu are încă o variantă finală.Plătiţi de la bugetul de statPe de o parte, cei peste 4200 de angajaţi ai şcolilor din municipiul Galaţi aşteaptă acordul de la Ministerul de Finanţe pentru alocarea fondurilor aferente celui de‑al 13‑lea salariu. Primăria Galaţi a trimis necesarul (e vorba despre opt milioane de lei, n.r.) pentru acetr cheltuieli."Spre sfârşitul săptămânii viitoare vom primi răspuns clar dacă sunt sau nu probleme cu acoperirea ei", ne‑a declarat Doina Stamate, directoarea economică din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi, care consideră că ar fi firesc să fie respectată legea acordării celui de‑al 13‑lea salariu - chiar dacă s‑ar acorda cu întârziere, mai ales că acesta a fost prins iniţial în bugetul pe 2009. Situaţia cadrelor didactice este una specială şi pentru că mărirea salarială în învăţământ, ce ar fi trebuit aplicată de la 1 octombrie 2008, este încă în aer. Iar al 13‑lea salariu se calculează ţinând cont de veniturile pe întreg anul.Plătiţi din încasările localeDe cealaltă parte, alţi 3300 de angajaţi gălăţeni în administraţie şi în instituţii publice aşteaptă ca la bugetul local să se adune o parte din venituri ca să‑şi primească al 13‑lea salariu. Este vorba despre 1351 de angajaţi în domeniul asistenţei sociale, 586 în administraţia locală, 689 la Poliţia Comunitară, 605 la cele trei teatre şi alţi câţiva la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei. În total, cheltuielile cu primele acestor angajaţi se ridică la 3,2 milioane de lei. "Spre deosebire de profesori, bonusul anual al acestor angajaţi este asigurat din încasările la bugetul local, dar tot săptămâna viitoare Primăria va putea spune exact dacă îl poate acorda. În plus, momentan nu avem nicio precizare oficială de la Guvern", a mai spus Doina Stamate.La CJ - "deocamdată, nu"..."Deocamdată, nu" – al treisprezecelea salariu rămâne în continuare în ceaţă, am aflat ieri de la directorul executiv al Direcţiei Buget Finanţe a Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi, dr. Lucean Mihalcea, care a cerut precizări Ministerului de Finanţe. Dr. Mihalcea, care crede că dreptul salarial respectiv este doar amânat, urmând ca CJ să poată da ulterior al treisprezecelea salariu, la fel ca în Educaţie şi în Sănătate, în două tranşe. Acest drept nu a fost interzis de nicio lege, a mai precizat specialistul.La un salariu mediu de 1.500 lei, pentru plata celui de‑al treisprezecelea salariu către cei 200 de angajaţi ai propriului aparat, CJ ar urma să plătească în jur de 300.000 lei. Pentru ceilalţi în jur de 2.000 de angajaţi din instituţiile coordonate de CJ, ar trebui să se plătească încă aproape 3.000.000 lei.Instituţiile subordonate CJ sunt: Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, muzeele - de Istorie, Artă Vizuală şi de Ştiinţele Naturii, Biblioteca V.A. Urechia, Centrul Cultural Dunărea de Jos, S.C. Drumuri şi Poduri S.A., Serviciul Public Comunitar Judeţean de Evidenţă a Populaţiei şi S.C. CONSPROIECT S.A.http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=29241
dcp100168 Posted February 10, 2009 Author Posted February 10, 2009 O veste bună!Al 13-lea salariu vine pe 23 februarieDupă o întârziere de mai mult de o lună, timp în care motivul principal invocat a fost neaprobarea, la timp, a bugetului pe 2009, ieri, primarul Dumitru Nicolae a anunţat că al 13-lea salariu pentru bugetari va fi acordat în data de 23 februarie. Pentru a acorda acest drept celor 7.500 de bugetari, se vor aloca 9,5 milioane de lei. „Dăm al 13-lea salariu pe 23, pentru că în decada a doua a lunii vine perioada pentru leafă, iar leafa are prioritate”, a declarat primarul municipiului Galaţi.http://www.viata-libera.ro/articol-Al_1 ... rie_2.html
Recommended Posts