Priponeşti - iarna la km 114

[dcp100168]

Iarna la km 114

La 114 km de Galaţi se află comuna Priponeşti, cea mai depărtată comună gălăţeană, aflată la graniţa cu judeţele Vrancea şi Vaslui. Pentru cei din Priponeşti care au treabă la Galaţi, drumul constituie o expediţie în sine: pentru a ajunge la Galaţi, la o şedinţă care începe la ora 10.00, să spunem, oamenii din Priponeşti se trezesc cel târziu la cinci dimineaţa. Din cauza distanţei, aşezarea pare uitată de lume; nu există reţea de gaze naturale, de canalizare, iar cea de apă abia acum se trage. Medicul de familie din comună a plecat la Tecuci, unde şi-a deschis un cabinet, iar localnicii preferă să meargă la spital, la Tutova, în judeţul Vaslui, aflat la şapte km distanţă, decât să ajungă până la Tecuci, aflat la 25 km distanţă! Priponeştiul pare un loc uitat de toţi, mai puţin de Dumnezeu. Pentru că, aşa uitaţi de autorităţi cum sunt, aici, la graniţa dintre lumi, localnicii sunt mângâiaţi de mâna lui Dumnezeu: priveliştea este minunată, aerul, curat, iar viaţa oamenilor se toarce chiar şi până la 99 de ani!

Ospitalitate de primar

Deşi am vorbit, prin telefon, cu o zi înainte de a merge la Priponeşti, cu primarul comunei, Costel Marin, când am ajuns la primărie, edilul era demult la Galaţi! Primăria, amplasată la parterul unui bloc � unicul bloc din Priponeşti � părea pustie, pe secretară găsind-o într-un birou (unul din puţinele care nu erau încuiate), încălzindu-se la o sobă de teracotă. Spre deosebire de alte primării comunale, cât timp ne-am învârtit pe acolo, nu am văzut niciun cetăţean să vină cu vreo problemă. În lipsa primarului care, deşi ştia că venim de la mare distanţă, a decis să plece la Galaţi, ne-am întreţinut cu vicele, Sebastian Marcel Lupu (PC), care abia în septembrie va împlini 33 de ani.

Tânărul ne-a explicat cum s-a priceput mai bine problemele comunei, dar şi ciudăţeniile de aici, una din aceste ciudăţenii fiind chiar suspiciunea oamenilor faţă de străini, atitudine pe care o întâlneşti doar în aşezările izolate, din munţi. Deşi zgârciţi în vorbe şi bănuitori la prima vedere, priponeştenii (în frunte cu vicele) devin sociabili şi deschişi în momentul în care se conving că nu le ceri nimic, în afară de poveşti de viaţă�

Drumuri distruse

Comuna de numai 2.500 de locuitori numără patru sate: Priponeştiul de Sus, cel de Jos, Ciorăşti şi Lieşti. Pentru a ajunge în Priponeşti, laşi Drumul European 581 şi, de la benzinărie, urci un drum atât de ciuruit, de zici că abia a ieşit din Al Doilea Război Mondial. Este drumul comunal 90, are în total vreo nouă kilometri (până la Ciorăşti), dar până la primărie parcurgi doar vreo patru kilometri. După "plombări" � de fapt, cârpeli una lângă alta, care ar fi putut la fel de bine să fie legate într-o asfaltare de la un cap la altul � şoseaua este atât de denivelată, încât prezenţa stratului de zăpadă te ajută în loc să te încurce. Da, aţi auzit bine, zăpadă: chiar dacă la Galaţi zăpada a dispărut, în Priponeşti era la sfârşitul săptămânii trecute iarnă adevărată! Nici celelalte drumuri din comună nu sunt mai acătării. De altfel, asta este şi una din durerile celor de aici: în urma ploilor din septembrie 2007, apele adunate pe dealuri au spălat porţiuni întregi din drumuri. Rezultatul: circa cinci kilometri de drum rupt - vreo 500 de metri, către Priponeştii de Jos, apoi, pe DC 90, către Priponeştii de Sus, drumul către Lieşti şi cel către Ciorăşti. Vicele spune că primăria a primit fonduri de la Guvern pentru reabilitarea infrastructurii afectate în urma inundaţiilor: circa 100.000 de lei, ajunşi în comună prin decembrie! Şi târziu, şi puţin (doar pentru 2,5 km de drum cu macadam penetrat şi şanţuri pavate s-au cheltuit anul trecut 700.000 de lei!). Iar şanţurile pavate nu sunt un moft, cum am crezut în primă instanţă: când vine apa de pe versanţi, pe şanţurile din faţa caselor curge apa ca pe râu!

Sărăcie în bloc

Unicul bloc din comună este cel la parterul căruia se află primăria. Blocul a fost construit înainte de �89 şi finalizat după �90. Dar, la Priponeşti, dacă locuieşti în bloc, nu este semn de bogăţie: blocul nu are nici măcar sistem de apă potabilă � fântâna din faţă e baza! � iar încălzirea se face cu lemne. "E mai bine la casă decât la bloc!", confirmă vicele, care spune că anul acesta cele şase apartamente vor fi scoase la vânzare. Având în vedere locaţia şi lipsa utilităţilor, mai bine s-ar aloca, cu titlu gratuit, necăjiţilor� În rest, casele din Priponeşti sunt fie frumoase, dar modeste, fie modeste şi pe jumătate dărâmate. Totuşi, pentru cine ar vrea să-şi cumpere o casă, aşa, să aibă unde să petreacă, vara, concediul � pentru că locurile sunt incredibil de frumoase � nu este un mare efort financiar: ultima casă vândută a fost achiziţionată cu 12.000 de lei (casă plus cinci mii metri pătraţi).

Casa dintre judeţe

La graniţa dintre judeţul Galaţi şi Vrancea se află satul Lieşti. Aici trăieşte doamna Dorina Iosip, în vârstă de 49 de ani. Nu, nu stă de pază la graniţă, ci stă de pază celor doi bătrâni pe care îi are în grijă: tatăl ei adoptiv, Costică, şi soacra sa, Maria. Tataia Costică are 99 de ani, iar tanti Maria, 83. Doi bătrâni pe care parcă autorităţile locale i-au uitat.

Nea Costică s-a născut în 1909, în septembrie. Nu mai ştie în ce zi, de fapt, până şi anul îl uită, noroc de fata sa care îi reaminteşte. Bătrânul nu vede cu un ochi şi nu se poate deplasa, are o fractură la un picior. Stă culcat, strâmb, pe pat, lângă o sobă de lut, sub care toarce o pisică roşcată. Vizavi de patul lui nea Costică se află patul Mariei, care a împlinit 83 de ani. Şi dânsa este imobilizată, în urma unui accident vascular. Este atât de slabă, încât abia vorbeşte. Nu par rău trataţi, iar la vocea Dorinei, bătrâneii reacţionează cu bucurie. "Am fost şi în război, pe malul mării, dincolo de Odessa", răspunde tataia, când îl întreb dacă a fost la război. Nu are nicio tentativă de a depăna, ca un bunic, povestirile din război, confirmă doar că este veteran. Şi bunicii povestesc până la o anumită vârstă. De acolo înainte, doar visează cu ochii deschişi întâmplările prin care au trecut şi oftează din când în când. Îl întreb dacă s-a gândit vreodată că va ajunge la aşa o vârstă. "Cât?", îmi răspunde şi tace gânditor când Dorina îi reaminteşte că are 99 de ani. "Am fumat, când şi când, am băut şi un pahar� ce am mâncat? Ce-am găsit! Când pâine, când carne", îmi spune tataia Costică, după care îmi şopteşte plin de mister "mă ţine Dumnezeu, pentru că am stomacul bun� doar cu ochii şi piciorul e greu, în rest, e bine". Tanti Maria nu prea vorbeşte. Ştie că este bolnavă, dar visează ca la vară să o ducă "băieţii, cu căruţa, prin sat".

"Ce-ţi doreşti, tataie?", repetă Dorina întrebarea noastră, ca să o audă Costică. "Da!", vine răspunsul. Adică da, vrea o viaţă mai bună, da, vrea un ajutor de la cineva, da, vrea să nu deranjeze pe nimeni cu bătrâneţile lui� "Da� Carmen a plecat?", întreabă, rupând firul pseudo-discuţiei cu noi. "Se gândeşte la nepoţi, că dacă nu am avut lumină, au venit şi ei să stea la noi", ne lămureşte Dorina. "Îmi mai zice dimineaţă, Dorina, cum ne-om descurca, dar uite că ne descurcăm cu toţii", adaugă femeia, care şi ea a fost operată de curând. Cu banii e mai greu; nu are pensie nici ea, nici soţul. Amândoi trăiesc din pensiile celor doi bătrâni de care au grijă: tataia are "şase sute de mii de la CAP şi un milion o sută de la veterani", iar mamaia "are două milioane şase sute". "Şi toate sunt scumpe, numai pamperşii cât costă. Să nu mai vorbim că plătim din buzunar lunar asigurarea de sănătate ca să ne putem lua şi noi reţete", continuă femeia care ne spune că niciodată nicio autoritate nu s-a chinuit să facă vreo anchetă socială, pentru acordarea vreunui ajutor financiar. Dorinei îi este greu să aibă grijă de cei doi bătrâni şi de soţul ei, bolnav. S-au mutat de la Focşani, la Lieşti. Au crezut că la ţară, cu "un ou proaspăt şi un pui de curte" soţului, care are pancreatită, îi va fi mai bine. Se munceşte toată ziua cu cei doi, dar nu face un caz din asta. Bătrânii sunt îmbrăcaţi curat, în casă nu miroase a stătut, se vede că împart cu toţii puţinul pe care îl au. "Cum să fie la graniţă? Nu e nimic. Nici doctor, nici magazine, nici nimic. Îmi pare rău că am venit aici, dar n-am ce să fac", oftează Dorina.

În timp ce alţi primari abia aşteaptă să împlinească un localnic măcar 90 de ani pentru a-i face un cadou, chiar şi simbolic, în timp ce vorbele pompoase despre cum să ne preţuim bătrânii roiesc, seci, în jurul nostru, în Lieşti, un bătrân de 99 de ani trăieşte la graniţă. Şi parcă şi timpul s-a oprit pentru el, lăsându-l suspendat, între două lumi.

Consilier local, membru PNŢCD din 1948!

Dacă viceprimarul Sebastian Lupu pare să fie cel mai tânăr vice din judeţ, cu siguranţă consilier local mai în vârstă ca în Priponeşti nu veţi găsi! Zaharia Racoviţă are peste 80 de ani şi trăieşte în Priponeştii de Jos. Şi dacă asta ar fi singura ciudăţenie! Pe lângă vârsta înaintată, consilierul mai are un motiv de mândrie: este ales pe mandat PNŢCD. Declaraţia de apartenenţă politică a consilierului octogenar este, probabil, cea mai originală din câte există. Pe hârtie scrie negru pe alb că Zaharia Racoviţă este "membru PNŢCD din 1948". Din păcate, dată fiind starea drumurilor, nu am putut să-l cunoaştem personal. Totuşi, având în vedere pagina de istorie pe care o reprezintă, drumul nu ar trebui să fie greu de străbătut pentru liderul PNŢCD de la Galaţi�

Gălăţeni trataţi în Vaslui

Medicul de familie din comună, doamna Doina Buşilă, a plecat din Priponeşti, la Tecuci, unde şi-a deschis un cabinet. Problema este că majoritatea localnicilor au încă fişele medicale la doamna Buşilă, motiv pentru care, pentru analizele medicale, au de bătut 25 de km până la Tecuci. "Oamenii o preferă pe dânsa, spun că este bună. La noi a venit un alt medic, Hodorogea, dar vine doar duminica, iar trei zile pe săptămână avem o asistentă. Doctoriţa Hodorogea ar veni, dacă şi oamenii ar trece cu fişe la dânsa. Aşa, nu vine să facă muncă voluntară", ne explică viceprimarul. Dar cei din Priponeşti au o variantă mai la îndemână: spitalul din Tutova (judeţul Vaslui) în loc de Tecuci. Este şi normal, confirmă vicele: "Până la Tutova sunt cam şapte km, iar până la Tecuci, vreo 25 de km [în realitate sunt 31 km]".

Nu există frizerie, nici regie...

În localitate nu există nici măcar frizerie. De aceea maşinile de tuns sunt la mare preţ, mai ales că oamenii nu prea le împrumută, din motive de igienă personală. Dar lipsa frizeriei nu supără pe nimeni, cu atât mai mult cu cât oamenii nu-şi amintesc vreodată să fi existat aşa ceva în comuna lor. Când femeile vor să se coafeze, pentru vreo ocazie specială, fie îşi pun bigudiuri, acasă, fie merg până la Tecuci, iar dacă distanţa li se pare prea mare, merg la Ghidigeni, că este la doar 10 km depărtare. Şi, apropo de "Viaţa" lui Topârceanu, berărie există, nu există frizerie şi nici� regie. "Pe vremuri se dădea cinema într-o sală de şcoală, dar acum nu", ne-a povestit Gheorghe Castravete, care, pe atunci, se îndeletnicea şi cu astfel de acţiuni distractive.

Veşti rele, veşti bune

La Priponeştii de Jos nu există cimitir, am aflat de la viceprimarul comunei. Tristul alai de înmormântare vine până la Priponeştii de Sus, la cimitir, parcurgând o distanţă de circa doi kilometri. De când s-au stricat drumurile, este şi mai rău. Totuşi, aflăm şi o veste bună: directorul de la combinat, Ionel Borş, care este din Lieşti, nu a uitat de unde a plecat. Omul a ajutat de s-a acoperit biserica din sat cu tablă, un acoperiş similar fiind realizat şi la şcoala din sat.

Omul ştie-tot

Prin sat, ghid ne-a fost Gheorghe Castravete, membru în comisia locală de intervenţii, dar şi electrician, pompier, ce mai, om bun la toate. "Nici maşina de pompieri nu ajunge aici. Ultima casă care a ars, uite-asta de aici, eu am stins-o. Cum cu ce? Cu căldările de apă. Pompierii au ajuns după ce noi stinseserăm focul. Au sărit toţi oamenii, se ajută între ei", ne-a spus Gheorghe Castravete. Omul pare că realizează că a "scăpat" o informaţie strict secretă când vede că ne interesăm îndeaproape de ce abia acum se montează stâlpii de iluminat stradal şi dă o rectificare: "Era şi până acum, dar acum îndesim stâlpii. Păi, eu sunt şi electrician, că dacă nu mă duceam eu să dau drumul la lumină, nici acum nu aveau cei din Lieşti". După care îi ia apărarea primarului, când bodogănim, împingând maşina, că pe drum nu s-a aruncat nici măcar cu cenuşă din sobă, ca să nu mai vorbim de nisip sau alt material antiderapant: "Nu-i deajuns că singur, primarul, a deszăpezit? A dat zăpada de pe drumuri cu tractorul propriu, eu am lucrat şi i-am pus o ramă". Şi apoi, cenuşa, ca antiderapant, nu-i bună: "Voiau să pună şi pe la primărie, dar i-am oprit � se face mizerie înăuntru", ne explică omul bun la toate. Acelaşi ghid ne-a indicat şi fântâna din sat care a devenit monument istoric, după ce aici au filmat cei de la TVR unul din episoadele emisiunii "De-ale lui Mitică". "Au filmat, că un cetăţean nu permitea altora să ia apă de aici, dar după filmări, omul a permis", ne-a explicat Gheorghe, cazul social rezolvat de TVR.

Cămin cultural în depărtare

Nici cămin cultural nu are Priponeştiul! În satul Lieşti a fost un cămin cultural, dar clădirea s-a retrocedat, conform legilor proprietăţii. Doar la Ciorăşti este un asemenea cămin, dar este prea departe pentru ca vreunui nuntaş din Priponeşti să-i vină ideea să se care cu porcul tăiat şi alaiul de nuntă patru kilometri!

Mâna extratereştrilor?

Vă mai amintiţi de povestea extratereştrilor de la Cerţeşti? Ei bine, anecdotica întâmplare are şi o urmare: plutonierul din Cerţeşti care a raportat că a văzut "întâlnirea de gradul trei" a fost apoi mutat la Priponeşti. "N-a stat mult, vreo patru luni. A venit un cetăţean la el, l-a întrebat cum îl cheamă şi i-a zis . Şi apoi a dispărut", povesteşte Gheorghe Castravete. Să fi avut vreo implicare extratereştrii?

http://www.viata-libera.ro/index.php?pa ... l&id=21564